|
#41
|
|||
|
|||
Hai ca mi-am amintit de o istorisire cvasi-amuzanta: se plangea o doamna in varsta (sa zic la vreo 60?) ca ori pe dansa ori pe sora dumneaei, nu mai stiu exact, in anul respectiv nu a mai vrut preotul sa le impartaseasca, pe una pentru ca fuma (desi stia ca fumeaza de ani de zile) iar pe alta pentru ca facuse avorturi (desi trecusera ani multi decand se intamplasera). Acuma nu stiu care ar putea fi explicatiile: ori s-a trezit parintele sa-si faca datoria mai constiincios, ori s-au trezit doamnele sa-si marturieseasca pacatele cu intarziere (de cateva decenii), ori cine stie, poate ca acum a considerat dansul ca e momentul sa le trezeasca la pocainta, pana nu e prea tarziu...
Acum insa ca sa schimb "registrul" amuzant, nu inteleg de ce, si e regretabil , foarte multe persoane considera ca daca ai facut doi trei copii si apoi faci avorturi, nu e nici un fel de problema...ba chiar se pare ca cu cat creste numarul interventiilor, nivelul de pocainta scade dramatic. ba chiar lumea considera mai "crima" sa faci acei copii si "sa-i condamni la saracie si o viata grea" decat sa nu ii faci (probabil sunt aceiasi oameni care zic "mai bine nu ma nasteam nici eu" sau "mi-a ajuns viata asta cu greutatile ei, nu am nevoie de viata vesnica, cand oi muri, vreau sa se termine de tot "- de te fac sa te gandesti serios daca facandu-le pomeniri dupa ce n-or mai fii nu cumva savarsesti un abuz). Iar pe vremea comunismului, e un paradox, ca desi era incurajata natalitatea, totusi se intampla un adevarat carnagiu... (o parte "oficial", caci femeile care nasteau de 3-4 ori, eventual cu cezariana, aveau "dreptul" sau chiar indicatia medicala sa faca intreruperi de sarcina, iar sotii lor ziceau "daca tot ai voie..."), iar o parte, si mai grav, in conditii absolut "sangeroase" si inumane... Last edited by fallen; 15.06.2013 at 21:09:16. |
#42
|
|||
|
|||
Citat:
|
#43
|
|||
|
|||
Citat:
(Uneori, se pare ca chiar si iubirea lui Dumnezeu ne "doare") Cum spuneam si in alta parte, e posibil ca El sa stie lucrul asta si sa i protejeze pe cei care nu ar putea suporta o durere prea mare, sa nu le dea mai mult decat pot duce. N-ati vazut cum unii , de exemplu, lesina la cea mai mica durere, pe scaun la dentist, de exemplu, in timp ce altii rabda cu stoicism? Last edited by fallen; 15.06.2013 at 21:35:48. |
#44
|
|||
|
|||
Doare atunci când îi întoarcem cu bună știință spatele. Despre cei din iad spune parcă părintele Stăniloae că vor fi chinuiți de iubirea lui Dumnezeu, de neputința lor de a-I răspunde.
|
#45
|
|||
|
|||
Citat:
Iar cu cei din iad e edificator exemplul cu bogatul nemilostiv si saracul Lazar. |
#46
|
|||
|
|||
O fosta prietena de-a mea... prima oara cand a fost casatorita a trait in dezmat: 2 avortori + relatii cu cumnatul ei de comun acord cu sotul. De ceva vreme e casatorita cu fiul unui preot... are 2 copii si 2 sarcini pierdute la activ. Are o viata buna, un serviciu bun si sotul ideal cu o situatie materiala mai mult decat buna. Credeti ca o doare altundeva decat in basca de perversiunile si avorturile facute inainte?
__________________
"Cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine." - Marcu Ascetul |
#47
|
||||
|
||||
Citat:
Ferice de cel ce se va cai aici si nu in alta parte ! Ferice de cel ce va primi batai aici si nu in alta parte ! Oricum sa nu-i invidiem pe cei ce-i dor in basca , caci iei se aseamana ca iarba , grasa , frumoasa , stralucitoare dimineata , iar de vei trece seara dupa o zi de arsita , nici urma de acea iarba , ci doar uscaciune , praf si nimic mai mult !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#48
|
|||
|
|||
Citat:
__________________
"Cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine." - Marcu Ascetul |
#49
|
||||
|
||||
Va mai amintiti ca ma intrebam ce pot sa fac pt un suflet avortat in familie,de care am luat cunostiinta?
Nici nu m-am rugat pt acel suflet decat foarte putin,mai mult m-am gandit la el dorindu-mi sa-i fie bine. Acum cateva zile,am cumparat un tricou pt un baietel orfan de mama-in cercul meu de prieteni,de care eu m-am atasat foarte mult.Am tricoul in debara,asteptand momentul sa I-l dau. De dimineata,cand am deschis debaraua sa-mi iau incaltarile,am dat cu ochii de tricou si dintr-o data mi-am amintit visul pe care l-am avut noaptea trecuta. Persoana care a facut avortul venise la mine in vizita iar eu ma pregateam sa-i fac ceva bun de mancare stiind ca nu are job si posibilitati pt un trai decent. Dintr-o data s-a dus undeva si a aparut cu un baietel foarte simpatic de mana;sa fii avut baietelul vreo 5-7 ani,zambaret nevoie mare si cu o claie de par brunet care ii statea in toate partile. Mi l-a prezentat mandra,ca o mama:"uite mai,baiatul meu!"iar eu m-am aplecat sa-l imbratisez si sa-i spun cat este de frumusel.Am avut o impresie foarte buna cunoscandu-l,era un copil placut. Imediat in vis,mi-am amintit ca am un tricou de baiat in debara si am sa-l dau lui si nu baiatului orfan de mama,pt care il cumparasem. Am gandit asta,apoi visul s-a desfasurat sub alte aspecte si in final m-am trezit fara sa-mi amintesc visul,pana cand am deschis debaraua... Visul doar mi-a deschis ochii ca pot face milostenie pt acel suflet catre acest baiat orfan si poate va fi primit! Doamne Ajuta!
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#50
|
||||
|
||||
Nu se incumeta nimeni la nici un raspuns?
Credeam ca am destui prieteni pe forum,va rog spuneti ce credeti- pt mine este un subiect delicat dar si important!
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Sufletele dupa moarte | silverstar | Generalitati | 112 | 24.03.2012 09:47:27 |
Copiii avortati sunt trimisi in iad. Nu exista, il avortez ca sa ii fie mai bine. | spre_rasarit | Generalitati | 101 | 26.09.2011 17:19:19 |
Carnavalul copiilor( Mosul copiilor din centrele de plasament) | mirela1990 | Umanitare | 0 | 11.12.2010 23:27:05 |
De unde vin sufletele pe pamint? | gavriil | Generalitati | 22 | 14.06.2010 09:01:57 |
|