Smerenia

[George.m]

Sfantul Grigorie Sinaitul arata ca "cei ce zic sau fac ceva fara smerenie se aseamana celor ce cladesc iarna, sau fara caramizi. Iar pe aceasta prea putini o afla si o cunosc prin cercare si prin cunostinta. Cei ce indruga despre ea cuvinte, sunt asemenea celor ce vor sa masoare adancul fara fund.

Noi insa, ca niste orbi, ajutandu-ne putin, in chip tineresc, si de inchipuire, vom zice despre aceasta mare lumina:
smerenia nu este nici vorbire smerita si nu infatiseaza nici chip de smerenie; cel smerit nu se forteaza sa cugete smerit, nici nu se dispretuieste pe sine smerindu-se, chiar daca acestea sunt prilejuri si chipuri ale smereniei, ca infatisari deosebite ale ei.

Ea este har si dar de sus. Cum zic Parintii, doua sunt semnele smereniei: sa te ai pe tine mai prejos de toti si sa pui in seama lui Dumnezeu ispravile tale" (Capete foarte folositoare in acrostih, c.115, Filocalia VII).

[Marius22]

Multi dintre noi credem, in mod gresit, ca in tot ceea ce facem trebuie sa dam dovada de smerenie. In realitate, nu trebuie sa dovedim nimic deoarece smerenia lucrata spre dovedirea ei nu este smerenie. Este, cel mult, o masca a ei, purtata sau nu, in functie de timp, de loc, de starile interioare etc. Prin ea incercam sa ne aratam noua insine si altora cat suntem de "smeriti".

"Inima curata si smerita" trebuie sa o cerem necontenit de la Dumnezeu in rugaciunile noastre pentru a nu cadea cu totul prada mandriei si fatarniciei.

Dumnezeu a lasat in firea omului ca acesta sa lucreze virtutea in chip firesc, aproape fara a constientiza acest lucru, astfel incat el sa nu aiba ochi pentru propriile virtuti, ci numai pentru virtutile celorlalti.

Diavolul insa a inversat aceeasi stare in cazul pacatelor noastre. De aceea, se intampla sa savarsim nu virtuti, ci pacate, fara a fi constienti de acest lucru, de aceea, nu mai avem ochi pentru pacatele noastre, ci doar pentru cele ale semenilor.

[George.m]

"Cu adevarat mare este smerita cugetare - spune Avva Dorotei - si fiecare dintre sfinti a calatorit cu ea si prin osteneala a scurtat calatoria. Caci zice: vezi smerenia mea si osteneala mea si iarta toate pacatele mele (Ps. 28,12); si: M-am smerit si m-a mantuit pe mine Domnul (Ps. 114,6). Caci chiar si numai smerenia singura poate sa ne duca in Imparatia cerurilor, cum a spus Avva Ioan.

Sa ne smerim si noi putin si ne vom mantui. Si chiar daca nu putem sa ne ostenim, din pricina neputintei, sa ne sarguim a ne smeri. Si cred in mila lui Dumnezeu, ca pentru acel putin facut cu smerenie, ne vom afla si noi in locul sfintilor acelora care s-au ostenit si au slujit mult lui Dumnezeu. Da, suntem slabi si nu putem sa ne ostenim. Dar nu putem sa ne smerim?" (Diferite invataturi lasate ucenicilor sai, cap. III - Despre smerita cugetare, in Filocalia IX)

[George.m]

"Smerita cugetare, patrunzand in adancurile sufletului si cazand ca un bolovan greu intr-insul, il apasa si il frange cu atata putere, incat ii stoarce toata taria intr-un parau neretinut de lacrimi; iar mintea i-o curata de toata intinaciunea gandurilor, facand-o sa ajunga la vederea lui Dumnezeu, ca Isaia, si sub lucrarea Lui. Caci zice Isaia: Vai mie, ca sunt pierdut. Caci om fiind si avand buze spurcate, locuiesc in mijlocul unui popor cu buze necurate. Si am vazut pe Domnul Savaot cu ochii mei" - Isaia 6,5 (Cuviosul Nichita Stithatul, Suta a doua a capetelor naturale, despre curatia mintii, c.26, in Filocalia VI).

Pornind de la aceste cuvinte, Parintele Staniloae subliniaza ca "lacrimile sunt semnul ca sufletul si-a inmuiat invartosarea inchisorii in sine, ca s-a eliberat de sine, ca s-a deschis Duhului dumnezeiesc. Relatia intima cu alta persoana, dar mai ales cu Dumnezeu, se manifesta intr-o stare de simtire, opusa rigiditatii. Acum e simtit Dumnezeu.
Smerenia e simtita intr-adevar ca un bolovan greu, care apasandu-i nevoitorului propria fiinta, ii inmoaie taria invartosata, prefacand-o in siroaie de lacrimi. Numai asa sufletul se deschide lui Dumnezeu" (nota 431).

[tot-Laurentiu]

Sf. Isaac Sirul spune că “Smerita cugetare nu sta in hainele ponosite, nici in vorbire domola, nici in privirea catre pamant ci in ceea ce cugeti tu despre tine insuti inaintea Lui Dumnezeu”

Parintele Arsenie Papacioc vorbea despre faptul ca fiecare om are aceasta legatura tainica si personala cu Dumnezeu, iar acest lucru este mai mult sau mai putin posibil pentru fiecare in parte.(depinde si de om)

Fiecare om este o mare si minunata taina pe pamant, o taina neinteleasa nici pana in zilele noastre. Asa ca oricat am incerca nu vom putea sa cunoastem noi planul lui Dumnezeu cu fiecare om in parte.

Foarte frumos spune si Parintele Rafail Noica: "“Fiecare om este o altă mîntuire, fiecare suflet este un alt aspect al chipului lui Dumnezeu, care nu a mai fost niciodată în istorie şi în toată creaţia, şi niciodată nu va mai fi. Şi asta are de-a face cu măreţia fiecărui om. Şi deci fiecare este o cu totul altă cale decat oricare alt om, dintru nefiinţă întru fiinţă. Se aseamănă căile, uneori sunt aproape paralele, dar niciodată identice.”

[Ekaterina]

Am auzit intr-o predica a unui parinte o definitie a smereniei care m-a ajutat sa inteleg la modul concret ce este aceasta: a fi smerit inseamna a fi tu insuti, fara sa incerci sa pari ceea ce nu esti. Un om smerit este un om in care te odihnesti, lipsit de falsitate, un om iubitor al pacii. Staretul Ioan de la Valaam spunea: Harul ne este dat ca raspuns al smerenie si nu al ascezei. Cu cat omul se smereste mai mult, cu atat harul il viziteaza mai des.

[costel]

Nu suntem smeriti pentru ca nu ne comparam cu Dumnezeu. Ori de cate ori apare in noi gandul mandriei - ca am savarsit o fapta buna, ca am spus un cuvant de folos ..., sa ne gandim ca aceste lucruri nu ar fi fost posibile fara ajutorul lui Dumnezeu si ca ele sunt prea putine fata de cat de multe daruri revarsa Dumnezeu peste noi.

[ucenic]

În prealabil postat de costel

Nu suntem smeriti pentru ca nu ne comparam cu Dumnezeu. Ori de cate ori apare in noi gandul mandriei - ca am savarsit o fapta buna, ca am spus un cuvant de folos ..., sa ne gandim ca aceste lucruri nu ar fi fost posibile fara ajutorul lui Dumnezeu si ca ele sunt prea putine fata de cat de multe daruri revarsa Dumnezeu peste noi.

Amin. Concluzie la care trebuie sa meditam cu totii. Domnul sa te binecuvintaze, Costel.

[tabitha]

În prealabil postat de Ekaterina

Am auzit intr-o predica a unui parinte o definitie a smereniei care m-a ajutat sa inteleg la modul concret ce este aceasta: a fi smerit inseamna a fi tu insuti, fara sa incerci sa pari ceea ce nu esti. Un om smerit este un om in care te odihnesti, lipsit de falsitate, un om iubitor al pacii. Staretul Ioan de la Valaam spunea: Harul ne este dat ca raspuns al smerenie si nu al ascezei. Cu cat omul se smereste mai mult, cu atat harul il viziteaza mai des.

Multumim, Ekaterina, pentru ca stii sa alegi si sa ne impartasesti si noua din cele ce Dumnezeu ti-a dat spre cunoastere si intelegere.

Voi simţiţi neovia să faceţi distincţia între aceşti termeni/ aceste stări?

Am avut discuţii cu prieteni/ cunoscuţi care subliniază faptul că nu acceptă umilinţa, dar nu văd prin asta o lipsă de smerenie.

Nu cred că e cazul să căutăm cu lumânarea umilinţa/ umilirea de către cei din jur, dar dacă, subit, ne simţim umiliţi de o atitudine de-a lor, asta ar fi un semn că am fost atacaţi în orgoliul propriu. Când sunt bucuroasă în sinea mea şi ştiu drumul pe care trebuie să merg (pe termen scurt, cel puţin), nu sunt aşa uşor influenţată de "atacurile" răutăcioase ale celor din jur. Doar mai am o temă de meditaţie: dacă mă deranjează ceva, care e adevărata problemă?