Coborarea mintii in inima

[dobrin7m]

Pentru inceput este ascultarea. Acesta este primul pas spre smerenie. Ascultarea de duhovnic si paza mintii pentru a putea sa distingem gandul pacatos inainte de a infaptui pacatul. Mintea este paznic la poarta inimii. E foarte greu insa, trebuie rugaciune multa.

În prealabil postat de dobrin7m

Despatimirea se face doar cu ajutorul mintii. de acolo porneste despatimirea.

Nu ştiu ce să zic. Experienţa mi-a arătat altceva: deşi ştiam foarte bine că un anumit lucru e păcat şi vroiam să mă feresc de el, deşi logic şi raţional ştiam exact ce trebuie să fac şi ce să nu fac, nu am acţionat în conformitate cu ce mi-a zis mintea. Abia când am simţit cu toată fiinţa mea răul pe care mi-l pricinuia lucrul respectiv, când în inima mea s-a simţit fiorul acelui păcat, m-am hotărât cu adevărat că trebuie să împotriva lui. Eu cred că despătimirea nu se face doar cu ajutorul minţii. Conştiinţa lucrurilor se naşte în inimă. În contextul respectiv, mintea m-a ajutat doar să numesc acel păcat, identificarea lui a fost în inimă.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Annyta

Nu ştiu ce să zic. Experienţa mi-a arătat altceva: deşi ştiam foarte bine că un anumit lucru e păcat şi vroiam să mă feresc de el, deşi logic şi raţional ştiam exact ce trebuie să fac şi ce să nu fac, nu am acţionat în conformitate cu ce mi-a zis mintea. Abia când am simţit cu toată fiinţa mea răul pe care mi-l pricinuia lucrul respectiv, când în inima mea s-a simţit fiorul acelui păcat, m-am hotărât cu adevărat că trebuie să împotriva lui. Eu cred că despătimirea nu se face doar cu ajutorul minţii. Conştiinţa lucrurilor se naşte în inimă. În contextul respectiv, mintea m-a ajutat doar să numesc acel păcat, identificarea lui a fost în inimă.

Ei, vorbim cam acelasi lucru dar un pic mai diferit, sau mai bine zis fiecare in felul sau. De fapt exemplul tau confirma ce am spus si eu. Mai intai mintea spune rational ce e bine, si daca nu ascultam de minte, care este paznic al inimii si mergem mai departe intervine Dumnezeu prin glasul constiintei.

insa despatimirea este curatirea noastra, ori ea cu mintea se face. caci mai intai constientizam cu mintea pacatul ca apoi sa luptam cu el tot cu mintea cu ajutorul lui Dumnezeu.

Iata ce zice Arhim. Sofornie in Mistica vederii lui Dumnezeu despre:

- vederea pacatului
"Părinţii spuneau că a-ţi vedea păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât vederea îngerilor. Şi eu, mulţi ani am fost orb duhovniceşte.”

„Eu nu văd Lumina ca atare, ea doar îmi deschide ochii să înţeleg în ce întuneric trăiesc. Eu nu aş putea înţelege întunericul, dacă n-ar exista lumina opusă..”

„Cu întristare m-am convins că rari sunt oamenii care simt în inima lor durerea păcatului”

-si esenta pacatului
„Din momentul în care mi s-a dăruit harul pocăinţei, mi-am dat seama că mă aflu în iad”.

„Când mi s-a descoperit că natura duhovnicească a mişcării mele lăuntrice era de fapt o repetare a căderii lui Adam, atunci m-am îngrozit şi de atunci rugăciunea mea se caracteriza printr-o vrăjmăşie faţă de mine însumi”.

Iata Anyta, oare miscarile noastre launtrice nu sunt o repetare a caderii lui Adam? Putem noi oare din ele sa ajungem la adevarata luminare a mintii?

Chiar si rugaciunea inimii, mai intai intra in minte si abia apoi coboara in inima. Nu intra in inima ca apoi sa patrunda in minte. de aceea este coborarea mintii in inima si nu urcarea inimii in minte.

[windorin]

Mai inainte de a ne gandi la coborarea mintii in inima, mai bine ne'am gandi daca avem minte!
Sa fim siguri ca mintea noastra este luminata de har.
Apoi sa o punem la lucru, la coborari in inima si urcari la cer.

Exista atata conflict intre crestini. Parca nu sunt doi sa cugete la fel lucrurile vietii.
Mai intai minte curata, apoi lucrare vie.

[dobrin7m]

În prealabil postat de windorin

Mai inainte de a ne gandi la coborarea mintii in inima, mai bine ne'am gandi daca avem minte!
Sa fim siguri ca mintea noastra este luminata de har.
Apoi sa o punem la lucru, la coborari in inima si urcari la cer.

Exista atata conflict intre crestini. Parca nu sunt doi sa cugete la fel lucrurile vietii.
Mai intai minte curata, apoi lucrare vie.

Buna remarca. adevarat.

În prealabil postat de windorin

Mai inainte de a ne gandi la coborarea mintii in inima, mai bine ne'am gandi daca avem minte!
Sa fim siguri ca mintea noastra este luminata de har.
Apoi sa o punem la lucru, la coborari in inima si urcari la cer.

Oof, niciodată nu am fost bună la teorii, deşi mă străduiesc de ceva vreme să mai acumulez nişte bune învăţături creştin-ortodoxe....

Exista atata conflict intre crestini. Parca nu sunt doi sa cugete la fel lucrurile vietii.

Speranţa moare ultima... Eu parcă aş zice că mai există...

Mai intai minte curata, apoi lucrare vie.

Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele!

[Marcel_Ionut]

Cred ca o sa ne lamureasca mai mult maica

http://www.librariasophia.ro/carti-P...o-so-6270.html

[dobrin7m]

Anyta

Dumnezeu daca voieste poate innoi cele dinlauntrul nostru, inima curata si duh drept sa puna in noi. asa cum cerem in Psalmul 50.

Insa coborarea mintii in inima este nevointa noastra, ce trebuie sa o facem cu ajutorul lui Dumnezeu. deci nu vorbim aici de lucrarea lui Dumnezeu care voieste, ci de lucrarea pe care noi trebuie sa o facem si anume pocainta si curatarea de pacat.

Iata talcuirea acestui verset de catre Sf. Teodoret al Cirului"
"11. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele din lăuntru ale mele!
Adică: De vreme ce am primit bătrîneţele păcatului, înnoieşte-mă cu a Ta iubire de oameni! Prin Iezechil Proorocul, Stăpînul a făgăduit acestea şi celor porniţi în Babilon: „Le voi da lor – zice – inimă nouă şi duh nou.” Iar „duh nou” nu Îl zice pe Cel Preasfînt, ci pornirea cuvîntătoare , adică: Deprinzîndu-vă şi învăţîndu-vă prin această pedeapsă îndelungată ce fel de roade odrăsleşte păcatul, vă voi face a alege fapta bună. Acest lucru a cerut aici şi Fericitul David: să se înnoiască inima lui cea vătămată şi să se întărească partea cuvîntătoare, ca iarăşi să alerge pe calea dumnezeiască."

[leonte]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Parintele a spus mai de mult, ca atunci cand ne rugam sa ne coboram cu mintea in inima, si a mentionat despre scrierile sfintilor parinti. Va rog sa ma ajutati cu materiale, articole, carti de unde pot lua, ma framanta subiectul :D

Viata sf. Iosif de la Varatec. Eu o am sub forma unei brosurele mici, iar la final are si o metoda de rugaciune a inimii. Iti scriu ceva din amintiri :

"Inainte de slujba Miezonoptica, in chilia ta incepi sa faci metaniile randuite, apoi, vreme de 15-20 de minute te asezi in genunchi si spui rugaciunea: <<Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine pacatosul!>> In timp ce rostesti rugaciunea iti pui degetele aratator si mijlociu, de la mana dreapta deasupra inimii, doar ca o atingere, iar capul il tii aplecat pe umarul stang. Dupa ce trec minutele si vine vremea sa mergi la biserica, continui sa spui rugaciunea, in gand, fara soapte si fara sa mai tii capul plecat, ci numai te asezi in locul tau din biserica si continui sa spui rugaciunea."

Recomand totusi citirea cartii.

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Să fiu iertat, dar o tâmpenie mai mare nici că se poate spune.
Creierul parcurge trupeşte drumuri prin corp? Unde? În halucinaţiile senzoriale de la balamuc?
Văleu, fraţilor!...

Transmite-i, te rog, Cristiane, celui care a scris enormitatea de mai sus, că noi creştinii nu suntem deloc cordiali, fiind în schimb inimoşi.

"Cordul" e un concept medical, anatomic, trupesc. Pui mâna pe el, îl pipăi şi îl cântăreşti, de vrei. Îl miroşi, îl cântăreşti, joci fotbal cu el, de eşti cinic. Putreziciune, îl mănâncă viermii pe cordul ăsta. (De aici şi multe expresii, vulgare în aparenţă dar sublime în geniul lor metafizic, care aparţin românului credincios şi bun cunoscător al curviei).

Cordul e una (din carne), inima duhovnicească e alta (îi duh).
Măcar atât să avem în vedere, pentru început. Altminteri ne zăpăcim de tot...

Te-ai cam schimbat dragul meu...

"Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii." (Ioan 10)
"dragostea nu se trufeste, nu cauta ale sale, nu tine de minte raul, nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar..." (I Corinteni)

p.s. sper sa intelegi ca nu e contestat raspunsul, ci persoa... pardon, abordarea.