despre familia numeroasa si eticheta de "pocaiti"

[Patrie si Credinta]

la cum e natalitatea prin partea asta a Europei, un procent ceva mai mare de familii numeroase ar pica numai bine. deci trebuie sa gandesti pe termen scurt si cam prost sa discriminezi.

În prealabil postat de lore86

Mi-a placut de doamna aceea, prezentata in revista, care avea 5 copii, dintre care unul cu sindrom Down si care a descoperit ca avea cancer. Dar bucuria care ii cuprindea inima era atat de mare, ca lupta ca o eroina impotriva tuturor!

am citit si eu despre cazul dansei si m-am minunat de taria dumneaei.

În prealabil postat de N.Priceput

Îmi vine în minte regizorul Iulian Capsali, care are cel puțin 7 copii, reușind să trăiască, cel puțin până în urmă cu niște ani, într-un apartament de 3 camere din București. Toată stima!

in aceeasi revista am citit si despre regizorul Iulian Capsali,acum are 8 copii.

[lore86]

În prealabil postat de maria-15

in aceeasi revista am citit si despre regizorul Iulian Capsali,acum are 8 copii.

Da, stiu povestea. Mai ales, ca din ingaduinta Domnului a ajuns sa fie moasa ultimului sau copil.

[sophia]

Aici sunt mai multe aspecte:

1. Multa vreme se spunea/stia ca familiile de pocaiti au copii multi. Eu una n-am auzit de multe familii ortodoxe cu copii multi. De regula cam 3, 4 maximum, rar mai multi. Existau zone unde intr-adevar erau mai multe familii cu peste 8-10 copii: undeva Ardeal si in Moldova.Asa stiam eu cu ani in urma.

Problema se punea insa invers. Nu se spunea "ai copii multi, poate esti pocait", ci se spunea ca aia sunt pocaiti si de aceea au copii multi. Pocaitii, au unele obicieuri mai deosebite si lumea a invatat asta.
Culmea este ca nu se spune despre ortodocsi sau alte confesiuni asa, desi si aceste biserici interzic anticonceptia si avortul.

2. Problema este, indiferent de religie asa: copii multi au cei care evita metode de contraceptie sau avortul. Imediat te duce gandul la aceste doua aspecte.
Si mai departe aceste doua aspecte sunt legate de interdictia bisericii. Si aici este culmea, o asemanare a mai multor credinte, in special ortodocsi si sectari.
Nimeni nu se gandeste insa si la aspectul civic, omenesc, al abstinentei.
Eu nu stiu exact cum functioneaza problema: fac multi copii pentru ca nu am voie sa evit sarcina, sau fac multi copii pentru ca imi doresc neaparat, sau fac multi copii pentru ca nu accept abstinenta.

3. Mai ales in vremurile acestea grele, chiar isi pune oricine intrebarea cum cresti multi copii. Concret, de unde ai? Pentru ca fiecare isi poate permite un anumit numar de copii. Unii nu-si permit chiar deloc, altii unul, doi, sau trei.
E vorba aici de conditii materiale, de sanatate si de educatie (rabdare, scoala etc.).
Sa ne gandim ca totusi pentru o familie iti trebuie casa (suficient spatiu), si un venit constant care sa asigure: haine, alimente, intretinerea casei si alte cheltuieli.
Un parinte automat nu poate lucra, deobicei mama: ea este mereu gravida si se si ocupa de copii. Poate mai da statul o alocatie acolo, de nu stiu cat. Dar in rest cam ce salariu trebuie sa aibe un tata ca sa intretina o familie de la 5 persoane in sus?
Concret cine le da casa, bani etc?
Multe cazuri ajung in media si atunci oamenii se intreaba pe buna dreptate: pai unii fac copii fara sa se gandeasca si pe urma vin si cer de la altii ajutor.

Inainte vreme se cereau multi copii si statul le dadea la toti. Ii ajuta cu de toate: le dadea case, serviciu etc.
Acum nu mai este asa.

Alta intrebare este cu organismul femeilor care nasc multi copii. Cum rezista? Nu au probleme de "uzura"?

Si alta problema: copiii (fratii mai mari) care nu au copilarie pentru ca trebuie sa-i creasca pe cei mici. Ei ce simt?

4. Revin la o intrebare si la mesajul Yasminei care de data asta mi se pare foarte corect. Va intreb, ca sa inteleg si eu:

Persoanele care fac multi copii, pe langa faptul ca le da Dumnezeu fertilitatea asta mare, se gandesc la consecinte cand au relatii? Adica isi pun problema cum o sa se descurce cu acei copii? Daca au cu ce?
Sau in optimismul/relaxarea lor nu se gandesc si spun doar ca "lasa ca vedem noi...". Sau se bazeaza ca se duc si cer si ii ajuta altii?

Nu o spun cu rautate ci privesc real problema si sunt curioasa cum gandesc unii oameni.

Pentru ca ma gandesc eu ca de aici este conflictul si etichetarea.

Si daca discutam despre etichetarea familiilor cu multi copii, atunci sa spuneam si de partea cealalta: cum sunt etichetate familiile fara copii, din care majoritatea isi doresc sa aibe, dar au probleme de infertilitate.

Vreti sa stiti? Iata:

a. de acum 2000 ani erau considerati blestemati, pacatosi, erau marginalizati
(de aceea Sf. Ioachim si Ana si Zaharia si altii se rugau necontenit la Dumnezeu pentru un copil. Ca sa scape de rusine si eticheta)
b. sunt comozi, nu vor sa-si cheltuiasca banii
c. sunt bogati, isi permit de toate, duc o viata frumoasa, (spre deosebire de cei care au copii)
d. sunt puturosi, nu iubesc copiii, sunt rai etc.
e. sunt pacatosi si trebuie sa ispaseasca pacatele, de aceea nu le da Dumnezeu copii
f. nu sunt credinciosi (crestini)
g. daca apeleaza la medic sa-i ajute sa aibe copii e si mai rau, mai mare pacatul
h. nu se vor mantui, caci mantuirea celor casatoriti se face prin nastere de prunci

In general nu se face deosebirea intre cei care nu au copii pentru ca nu-si doresc si cei care nu au copii pentru ca nu pot sa-i aibe.

In plus: cei fara copii au de suferit mai mult: au de platit taxe suplimentare, sunt dezavantajati/discriminati in unele situatii.
Au teama ingrijirii la caz de boala sau batranete.

Voi cei cu copii multi nu trebuie sa va faceti griji de etichete si ce spun unii sau altii. Aveti ceva concret in casa: copiii si aveti cu ei si alte lucruri asigurate, mai pe urma si nepoti. Bucurati-va si va veseliti!!!

Noi ceilalati avem si etichete si dezavantaje si...cuibul si sufletul gol.

[Ekaterina]

În prealabil postat de lore86

da, e ciudat cum niste oameni care nu te-au intrebat niciodata cum iti merge, la ce scoala iti invata copii, sau pur si simplu cum va descurcati prima grija cand te vede este sa te intrebe:""mai faci?" sau"nu-i asa ca va opritii?". Mi se pare de-a dreptul nepoliticos sa pui o astfel de intrebare. Ca sa nu zic ca mi se pare fatarnic, ca nu-ti pasa deloc de soarta omului dar grija ta principala e daca mai face copii.
Asa ca am luat atitudine: cand mi se mai adreseaza astfel de intrebari pe tonuri mieroase, raspund plina de entuziasm:o, de-abia am inceput!
este asa de amuzant sa vezi fata atat de mirata a interlocutorului, care, in mod sigur nu se astepta la un astfel de raspuns cum abia ingana da? incercand sa schiteze un zambet.

Ca si tine, gasesc nepotrivita o asemenea intrebare indiscreta. De multe ori aceste persoane curioase nici nu sunt foarte apropiate, ca sa intelegi macar dorinta de a afla un lucru atat de personal familiei. La o asa intrebare, asa raspuns. Poate in felul acesta omul intelege ca isi baga nasul unde nu-i fierbe oala si pe viitor evita sa puna asemenea intrebari.

În prealabil postat de lore86

Dar, tebuie sa recunosc, e o realitate dureroase. Nici macar crestinii nu au ingaduinta fata de familiile cu copii multi. Ingaduinta, in sensul ca se pastreze o atitudine normala, echilibrata. Nu sa se bage cu nerusinare in viata acelor familii dandu-le sfaturi cati copii sa aiba.

Din pacate crestinii nu mai sunt saritori, nu mai au dorinta de a ajuta. Daca stiu de o femeie cu multi copii, nu se gandesc si la greutatile prin care trece, cat de greu ii este, sa inalte macar un gand catre Dumnezeu: "Doamne ajuta-i si lui X ca tare greu cred ca ii este cu asa multi copii" ba din contra zic "lasa ca ea i-a facut, nu a pus-o nimeni".

Cand mergeam cu cei doi copii singura in parc si ma gaseam in situatii mai grele, unul plangea in carucior si tot atunci trebuia sa fug repede dupa fetita ca se ducea intr-un loc periculos, mai intalneam cate o doamna draguta, ce isi supraveghea nepotica care spunea "Hai ca ma uit eu putin la baiat" (in sensul ca il supraveghea putin, poate doar un minut). Conta asa mult pentru mine bunatatea de care dadea dovada, ma umplea de bucurie. Cu siguranta si Harul lui Dumnezeu se revarsa asupra acestei persoane cu inima buna.

În prealabil postat de lore86

Mi-a placut de doamna aceea, prezentata in revista, care avea 5 copii, dintre care unul cu sindrom Down si care a descoperit ca avea cancer. Dar bucuria care ii cuprindea inima era atat de mare, ca lupta ca o eroina impotriva tuturor! A zis o vorba tare faina""Cine esi, tu, ca sa-mi fixezi robinete la bucuria pe care o am?

Si pe mine m-a impresionat aceasta familie minunata. Povesteste doamna ca la unul dintre copii doctorul i-a spus ca era mai putin dezvoltat si atunci s-a pus pe mancat. Pana la urma a faut copilul de 5100 (daca imi amintesc bine). Si-a dorit mult sa nasca normal si doctorul s-a pliat pe firea ei curajoasa. Dupa un travaliu extrem de greu, a reusit. Cu toate ca totul a fost bine in sfarsit, doctorita cu care a nascut a fost data afara din spital, pe motiv ca nu a facut cezariana in acest caz si a riscat. Cu toate ca sunt off-topic (nu am vrut sa deschid alt topic), voiam sa intreb daca greutatea copilului la nastere este influentata de cat mananca mama. Mie mi-a spus doctorita care ma urmarea ca nu are nicio legatura. Voi ce credeti?

[lore86]

Sophia, ridici probleme interesante. Niciodata nu m-am gandit la toate aspectele astea.

Cred ca raspunsurile sunt variante, in functei d efiecare persoana. Mie personal imi sunt tare dragi copiii.De mica visam sa am multi copii, imi placea atmosfera din familia matusei mele penticostale care a facut 12, si era asa mare bucurie cand ne invitau duminica la ei la masa!
Mereu mi-au fost dragi copii. Inainte sa ma marit visam sa am 6. Acum nu mai visez nici un numar, ma las in voia Domnului. AM nadejdea ca nu imi va da mai mult decat putem creste.

Nu stiu cum ein alte cazuri, dar la noi fiecare copil a venit cu bucata sa de paine. Adica o duceam mult mai greu financiar acum 10 ani. Si cu fiecare copil care se nastea, prosperitatea incepe sa ne bata la usa. Avem de toate: hrana, caldura,hainute, acces la scoli bune, vara ne petrecem concediile la manastiri cu copii. Adica nu mergem la mare sau in vre-o statiune , ci la maanstiri unde nu platim cazare si masa, doar transport. Asa reusim sa le oferim si iesiri in tara, si vacante frumoase. Iar daca e ceva ce ne lipseste, inseamna ca nu avem nevoie de el. Caci una e sa crezi ca ai nevoie si alta e sa ai chiar nevoie.
Iar cand uneori ma mai clatin, sotul ma linisteste""Cautati mai intai Imparatia Lui Dumnezeu si dreptatea lui, iar toate celelalte vi se vor adauga voua.

Nu facem proiectii, nu ne imaginam scenarii. Nu le promitem ca le vom oferi marea cu sarea. Ii invatam sa fie oameni, si sa aiba mereu nadejde in Dumnezeu. Ca daca pe astea le au, pe celelalte li le va da Domnul.

[cristina2012]

În prealabil postat de Ekaterina

Si pe mine m-a impresionat aceasta familie minunata. Povesteste doamna ca la unul dintre copii doctorul i-a spus ca era mai putin dezvoltat si atunci s-a pus pe mancat. Pana la urma a faut copilul de 5100 (daca imi amintesc bine). Si-a dorit mult sa nasca normal si doctorul s-a pliat pe firea ei curajoasa. Dupa un travaliu extrem de greu, a reusit. Cu toate ca totul a fost bine in sfarsit, doctorita cu care a nascut a fost data afara din spital, pe motiv ca nu a facut cezariana in acest caz si a riscat. Cu toate ca sunt off-topic (nu am vrut sa deschid alt topic), voiam sa intreb daca greutatea copilului la nastere este influentata de cat mananca mama. Mie mi-a spus doctorita care ma urmarea ca nu are nicio legatura. Voi ce credeti?

Exista o oarecare influenta, dar e vorba de cateva sute de grame in plus sau in minus. In general, copilul isi ia tot ceea ce ii trebuie, organismul mamei poate fi spoliat daca nu se hraneste bine. Copiii foarte mari (peste 4.500) apar, de regula, din cauza unui diabet de sarcina.
In cazul meu, primul si al 4-lea copil, la care nu am tinut posturile in timpul sarcinii au fost mai mari la nastere (3.500 si 3.400), iar al 2-lea si al 3-lea, la care am tinut posturile au avut 2.950 si 2.850, dar au luat in greutate mai mult in primele doua luni dupa nastere (alaptare exclusiv la san).

[cristina2012]

În prealabil postat de lore86

Asa ca am luat atitudine: cand mi se mai adreseaza astfel de intrebari pe tonuri mieroase, raspund plina de entuziasm:o, de-abia am inceput!
este asa de amuzant sa vezi fata atat de mirata a interlocutorului, care, in mod sigur nu se astepta la un astfel de raspuns cum abia ingana da? incercand sa schiteze un zambet.

Ce tare esti, Lore, ce m-am distrat.
Si pe mine ma streseaza rau de tot comentariile si sfaturile privind numarul de copii si mai ales minunata intrebare: "si-l mai faci si p-asta?". De asemenea sunt intrebata daca sunt pocaita?
Cu multi ani in urma, o matusa batrana vorbea despre o familie pocaita din vecinatatea ei: "aveau vreo opt copii, ca astia, pocaitii nu fac raclaje"... Cam asta e ideea, in mintea omenilor a ramas ideea ca pocaitii nu fac avorturi ca nu le da voie religia, in schimb, in schimb ortodocsii fac... ca habar nu au ce le spune religia proprie.

[lore86]

da, aceasta mentalitate trista e bazata pe realitatea din practica.
Dar trebuie aratat ca se poate si altfel.

Zilele trecute am fost internata la spital cu un baietel. Si acolo, vrei nu vrei, discutii o multime de lucruri.Incepand sa discut despre contraceptie, a iesit afara din salon o mamica, pentiostala care parea foarte mirata de faptul ca o ortodoxa vb despre faptul ca e important sa nu opresti nasterea de prunci, si sa te lasi in voia Domnului. Fata, o tinerica, s-a aratat chiar interesata de care e pozitia Bisericii referitoare a contraceptie. Si cand i-am zis ca Biserica marturiseste impotriva contraceptiei si ca majoritatea metodelor contraceptive sunt avortive, fata a spus: Uite, are si Biserica Ortodoxa hotarari bune. Si i-am raspuns""Draga mea, toate hotararile Bisericii Ortodoxe sunt bune, noi ortodocsii suntem cei cu probleme ca nu le tinem.

[Andra_07]

Cu siguranta este si acesta un punct bun de vedere. Este de admirat pentru tine Lore si meriti respectul nostru.

Insa nu toti suntem asa. Eu, personal, refuz sa cred ca menirea mea principala pe aceasta lume este sa fac copii cat imi da Dumnezeu. Mi se pare trist ca singura realizare ca femeie in viata asta este fii o sotie buna si o mama buna. Iar restul sa depinda de sotul tau. Nu toate femeile dau peste un barbat ca lumea. Multe indura tot felul de porcarii pentru painea care o pune el pe masa, doar pentru faptul ca n-au pic de independenta financiara.

Alt punct de vedere este urmatorul. S-a discutat non stop despre bani. Ok, sunt de acord cu tine, poate la unii vine si prosperitatea. Dar daca nu vine? Sincer acum, copiii cu toata dragostea noastra, nu o sa inteleaga prea bine in momentul cand nu ai sa le oferi lucruri normale, de genul: carti bune, excursii, jucarii, haine, confort fizic in casa etc.

Apoi legat de educatie. Sotul munceste, iar tu ca mama stai sa ingrijesti de 7-8 copii. Ce educatie poti sa le oferi? Faci fata ca mama 24/24 pentru toti? Nu clachezi psihic niciodata? Practic, daca n-are cine sa te ajute si tu faci 8 copii, inseamna ca pentru cel putin vreo 12 ani tu nu lucrezi. Viata ta e strans legata de casa. Eu cred ca frustrarile astea se aduna undeva si rabufnesc pana la urma. Eu inteleg ca e ok sa te simti martira si sa crezi ca te sacrifici pentru un scop maret, dar daca sacrificiul asta strica destinele celor mici?

Alta problema. De ce credeti ca pe la tara unde sunt familii cu multi copii exista atatea incesturi intre frati? Pentru ca parintii faciliteaza aceste incesturi. Amesteca copii adolescenti sau preadolescenti intr-o camera, nu au intimitate si din curiozitate si alte aspecte, se intampla atatea nenorociri.

Nu stiu daca sunteti de acord cu mine, dar eu cred ca de la o anumita varsta, cel mult 12 ani, fratele cu sora nu mai trebuie sa doarma in acelasi pat, de exemplu.

Alta situatie. Cand faci copii, trebuie sa te gandesti pe termen fffff lung. Trebuie sa ai capacitatea sa-i sustii financiar pana se pun picioare. Daca tii 8 copii intr-un apartament de 3 camere si n-ai cu ce sa-i trimiti la facultate, poti suporta reprosurile ulterioare si sentimentul de vinovatie?

Sincer acum, un copil e o responsabilitate imensa. Cea mai mare responsabilitate din toata viata asta lumeasca. Nu poti sa zici simplu: "fara numar" si om vedea apoi.
Atentia, educatia, increderea, confortul fizic, confortul psihic, confortul financiar, trebuie oferite. E absolut stupid ca pentru anumite principii chiar si crestine, sa faci teste pe copiii tai.
Iar daca nu merg lucrurile cum ai visat sa spui sec "Asa a vrut Dumnezeu". Toata treaba asta cu dorinta lui Dumnezeu, uneori pare doar o scuza penibila pentru niste mari rateuri din viata noastra.

Cunosc oameni din generatia mea, care s-au nascut in familii numeroase si au dus-o extrem extrem de greu. Mereu au suferit de lipsuri, educatia lasa de dorit, iar "frumoasa familie" s-a destramat. Unele fete se marita cu cine apuca numai sa scape de aglomeratia si de saracia, altii pleaca la munca prin Italia, iar parintii au ramas singuri acasa dintr-o familie imensa.

Refuz sa cred ca atitudinea "Ii facem si vedem ce se intampla" este una sanatoasa. Si va cred ca exista si exemple fericite, dar viata chiar nu e asa roz.