Remember

[cristiboss56]

S-au împlinit 560 ani de la consumarea unuia dintre evenimentele cruciale din istoria Europei și a Creștinismului. În anul 1453, la sfârșit de primăvară, oștirile comandate de sultanul Mehmed al II-lea cucereau, printr-o ofensivă decisivă, Constantinopolul, după un asediu care a durat aproape două luni.

Căderea Capitalei Bizanțului a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea Dragases, dar și o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de otomani.

Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până a destrămarea acestuia în 1922, fiind rebotezat Istanbul în anul 1930, după proclamarea Republicii Turcia, în 1922.

Căderea Constantinopolului, consideră unii istorici, a fost evenimentul care a încheiat Evul Mediu și a deschis Renașterea. De asemenea, cucerirea Bizanțului a tăiat principala legătură comercială pe uscat dintre Europa și Asia. În consecință, un număr tot mai mare de europeni a început să plănuiască posibilitatea atingerii Asiei pe mare, ceea ce a dus la descoperirea Lumii Noi.

Chiar și în prezent un număr mare al populației grecești consideră ziua de marți (ziua căderii Constantinopolului) ca fiind cea mai urâtă a săptămânii.

[cristiboss56]

sursa: orthodoxie.com



Rusia sărbătoreşte 1025 de ani de la creştinarea poporului rus !


În acesată sărbătoare grandioasă, s-a implicat atât Biserica Ortodoxă cât şi statele care cuprind pe ruşi, bieloruşi şi ucraineni. Sărbătoarea va fi celebrată în tot arealul slav, prin slujbe, simpozioane, evenimente culturale, expoziii, pelerinaje, procesiuni etc.
Evenimentul cel mai important din acest complex este procesiunea cu moaştele Sfântului Prinţ Vladimir, creştinătorul ruşilor, care a plecat din Moscova în 31 mai şi care parcurge cele mai importante oraşe ale Rusiei: Vladivostok, Khabarovsk, Novossibirsk, Ekaterinbourg, Nijni-Novgorod, Rostov-pe-Don, Piatigorsk, Sankt-Pétersbourg. Mii de oameni purtând icoane şi cruci în mâini, merg pe jos sute de kilometri cântând imne religioase şi rugându-se la locurile sfinte ale ortodoxiei ruse. Procesiunea se va încheia la Kaliningrad.
"Numai în unitatea punctelor de vedere şi a convigerilor, cu o atitudine prudentă în faţa istoriei comune, putem să menţinem înţelegerea reciprocă între popoarele surori şi să ne opunem forţelor care promovează diviziunea" a spus Preafericitul Kirill, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Sunt 1025 de ani de când Prinţul Vladimir a botezat în apele Niprului locuitorii pământuilui rus. Acest eveniment a schimbat radical viaţa poporului rus, l-a transformat. Astăzi este greu să chemăm patria noastră sfântă. În jurul nostru sunt numeroase probleme. Însă deschidem Evanghelia şi vedem că fiecare om credincios este moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu. Voi sunteţi lumina lumii, ne spune Domnul. Deci, să păstrăm credinţa ortodoxă în inimile noastre!" a spus Mitropolitul Victor de Tver şi Kachinsk participanţior la procesiunea patriarhală intitulată "O, Rusia, păstrează-ţi credinţa ortodoxă" care se va derula din 1 iunie până în 7 iulie şi va merge de la izvoarele fluviului Volga până la Astrahan.
Punctul culminant al festivităţilor va avea loc la Moscova (25-26 iulie), Kiev (27-28 iulie) şi Minsk (29-30 iulie) cu participarea tuturor ierarhilor Bisericii Ruse.

[cristiboss56]

În urmă cu 72 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie, în Basarabia începea cumplitul val de deportări în Siberia. Bolşevicii aveau să continue astfel, pe parcursul unui întreg deceniu (1941-1951), cu o atrocitate greu de imaginat, să distrugă capitalul uman valoros de pe acest nedreptăţit teritoriu românesc, pentru ca apoi să-şi manifeste nestingherit autoritatea

[cristiboss56]

Mănăstirea Hurezi sau Horezu, cea mai de seamă ctitorie a Sfântului voievod Martir Constantin Brâncoveanu, împlineşte 320 ani de la sfinţire,

Considerată o sinteză a artei româneşti din acea vreme, biserica mare a aşezământului monahal a fost construită între anii 1690 – 1693.

Lăcaşul de cult are hramul ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

Ctitorie dragă a domnitorului martir, mănăstirea a fost concepută de Constantin Brâncoveanu ca necropolă domnească. Totuşi, rămăşiţele pământeşti ale acestuia, moaştele sale, sunt înmormântate în bucureşti, în Biserica ”Sfântul Gheorghe” - Nou.

În 2014, când se împlinesc 300 de ani de la martirizarea Domnitorului, a fiilor acestuia şi a sfetnicului Ianache Văcărescu, atât la Bucureşti, la Horezu şi peste tot în ţară vor fi organizate evenimente comemorative de amploare.

[Parascheva16]

Pe 6 iunie se împlinesc 130 de ani de când ”Craiul Nou” al culturii române, Ciprian Porumbescu, își începea urcușul către lumina cea pururea fiitoare. Se pot spune atât de multe despre cel ce a pus bazele muzicii noastre culte, încât cu greu vom cuprinde în câteva rânduri uriașa sa personalitate. Însă nu vom lăsa să treacă acest moment comemorativ fără a-i aduce prinosul nostru de recunoștință.



Se cunosc multe date privind studiile lui Ciprian Porumbescu, contribuția sa la activitatea societății Arboroasa, lunile grele de temniță pentru patriotismul său, precum și capodoperele creației lui componistice. De aceea, în materialul de față ne vom opri la omul Ciprian Porumbescu, la frământările ce îl țintuiau într-o profundă tristețe, văzând cum boala îi măcina trupul.

Aflat la tratament la Nervi, o stațiune balneară din Italia, pe junele compozitor îl mistuia dorul de țară, de familie, simțăminte pe care le-a așternut în multe scrisori trimise acasă la cei dragi. Din aceste emoționante răvașe, publicate de neobositul cercetător Nicolae Cârlan, vom spicui câteva pasaje, completându-ne imaginea neuitatului iubitor al Ortodoxiei și al românismului. Spre sfârșitul lui ianuarie 1883, îi scria amicului Nastasi: „De Paști sper că voi fi deja în Brașov și cu învierea lui Christos voi serba și reînvierea sănătății mele”. Departe de țară, nefericitul compozitor își deplângea situația: „O Italie, Italie! Frumoasă și dulce mai ești! Ah, dar ce folos? Nu plătește toată frumusețea și dulceața ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca”. Conștient că-şi supunea familia la cheltuieli mari pentru șederea sa în Italia, îi scrie tatălui, nu cu mult timp înainte de a se reîntoarce acasă: „scumpul meu părinte, astăzi, primind epistola Dumitale, mă grăbesc a răspunde. În necazul bolii mele, numai Dumnezeu mai știe ce nu mă irită. Nu m-am supărat pe Dumneata, că doară numai pe Dumneata mai am în lumea aceasta care-mi e ultimul sprijin și ultima mângâiere. Defavorizat de soartă până la ultima nimică, sunt un biet bolnav, fără putere și sănătate. Dacă mă voi lipsi încă și de dragostea părintească, atunci de-a dreptul mă pot arunca în adâncurile mării. Tusea nu m-a lăsat, timpul e urât și mi-e așa dor de casă, că nu mai pot răbda. Toate nopțile Vă visez pe toți și dimineața mă cuprinde un dor nespus. De aceea Vă sărut mâinile, scumpul meu tată și Vă rămân și pe mai departe al Dumneavoastră devotat fiu”.

Pregătindu-și plecarea spre ţară, cu mari lipsuri financiare, mai scrie un răvaș tatălui, adăugând: „prea iubitul meu părinte, nu Vă puteți închipui cât îmi e de dor să ajung acasă! Să șed în căsuța caldă lângă sobă”. Revenit la Stupca, Porumbescu dădea vădite semne de boală. Bătrânul părinte Iraclie, alături de ceilalți cei doi copii, Ștefan și Măriuca, îl primesc cu multă căldură. Boala a recidivat, încât suferindul bucovinean nu se putea desprinde prea mult de odaia sa. În clipele mai liniștite încerca să lucreze, dar puterile îl părăseau vizibil, așa încât dintr-un tânăr falnic devenise mai mult o umbră în așteptarea marii treceri. În toată această perioadă, Mărioara, devotata lui soră, îl veghea necontenit. Mai târziu, într-o emoționantă relatare, ea a mărturisit: „îl văd parcă și-acum cu ochii lui mari și frumoși, cum se uita trist și dureros la mine, zicându-mi: « Măriorică, tu trebuie să fii pregătită pentru sfârșitul meu, să fii sprijinul tătuței, să nu plângi, să nu te prăpădești, căci zilele mele sunt numărate». Și eu trebuia să fiu tare, să mă țin să nu izbucnesc în plâns, să-l mângâi, zicându-i că se va face bine. Sărmanul fratele meu, cât a suferit!” Suferințele au continuat chinuitor, atât pentru bolnav, pentru bătrânul părinte Iraclie, cât și pentru cea care îi veghea ultimele clipe. Prin 1931, Mărioara Rațiu-Porumbescu relata într-o scrisoare despre inevitabilul epilog: „cu vreo două zile înaintea morții, a venit fratele Ștefan. Sărmanul Ciprian s-a bucurat mult văzându-ne pe toți în juru-i. Luni seara am cinat împreună, iar Ciprian a glumit cu Ștefan, apoi a adormit. Eu stăteam, ca întotdeauna, lângă el. Pe la 12 noaptea se trezește și zice: « Măriorică, mi-e foarte rău. Să vină toți la mine. Să știți că la două ceasuri sunt mort». Apoi și-a luat rămas bun de la toți, cu vocea limpede și cu privirea clară și frumoasă. Ultimele sale cuvinte au fost: «Tătuță, Măriorică, vegheați să nu mi se piardă cântecele. Ele trebuie să trăiască căci eu, iată, mă sting. Le las în dar neamului meu». Picioarele i se răciseră, dar el era încă conștient. Însă, încet a adormit ca un sfânt.”

Sunt mărturisiri tulburătoare ale celeia ce i-a fost alături la marea trecere. Părintele Iraclie, și el de față, încremenit de durere, plângea, iar lacrimile i se rostogoleau pe obrajii brăzdați de aspre vremi. La trei zile, pe 9 iunie, plâns de familie, de prieteni, de sătenii lui dragi, trupul neînsuflețit al tânărului Porumbescu era condus către cimitirul din Stupca. Corul teologilor din Cernăuți însoțea cortegiul funebru, intonând zguduitoarea cântare: Adusu-mi-am aminte. Părintele Constantin Morariu a rostit un emoționant necrolog, iar apoi sicriul celui jelit a fost coborât în reavănul pământ, lângă cel al mamei lui, preoteasa Emilia. Auzind trista știre, Vasile Alecsandri spunea: „la doar 29 de ani neîmpliniți, Ciprian Porumbescu a luat cu sine în mormânt o comoară de cântece”. Spre marea noastră șansă, a apucat să lase posterității câteva nestemate din acest neprețuit tezaur, căci, fiind un talent complex, Ciprian Porumbescu a scris nu numai lucrări muzicale, ci şi multe poezii, articole de presă, a cules folclor, a redactat un manual didactic pentru şcolile populare. Din creația muzicală de referință amintim opereta „Crai nou“, ce va prevesti iminenta înflorire a şcolii muzicale naţionale, fiind prima operetă cu adevărat de reţinut în patrimoniul muzicii noastre. Însă, cea mai cunoscută lucrare a lui Ciprian Porumbescu rămâne, fără doar şi poate, „Balada pentru vioară și pian“ – partitură de referinţă a creaţiei clasice româneşti din secolul al XIX-lea, considerată, pe drept cuvânt, una dintre luminoasele capodopere ale culturii româneşti.

La ceas comemorativ, ne îndreptăm gândul către Stupca, localitate ce astăzi poartă numele neprețuitului ei fiu, unde oarecând o vioară cânta. Acum scripca zace stingheră într-un colț al odăii, iar cântărețul, de acolo, de Sus, își face simțită prezența în freamătul codrului și-n șoptirile dulci ale pâraielor, în glasuri răgușite de bucium, în tot ce e curat, frumos și românesc.

[Parascheva16]

În prealabil postat de cristiboss56

În urmă cu 72 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie, în Basarabia începea cumplitul val de deportări în Siberia. Bolşevicii aveau să continue astfel, pe parcursul unui întreg deceniu (1941-1951), cu o atrocitate greu de imaginat, să distrugă capitalul uman valoros de pe acest nedreptăţit teritoriu românesc, pentru ca apoi să-şi manifeste nestingherit autoritatea

Si documentare:

Raportul secret: BASARABIA! Deportarile.(1)

Raportul secret BASARABIA! Deportarile (2 )

Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia -Deportarile in Siberia

Golgota Basarabiei

[cristiboss56]

Agenţia de ştiri BASILICA a Patriarhiei Române aniversează, duminică, 16 iunie 2013, 5 ani de activitate. Agenţia este parte integrantă a Centrului de presă BASILICA - Sectorul Comunicaţii şi Relaţii Publice al Administraţiei Patriarhale - și este singura componentă a Centrului de presă care poartă numele acestuia, BASILICA.

[cristiboss56]

Trei sunt care marturisesc in cer: Tatal, Cuvantul si Duhul Sfant si Acesti trei Una sunt! (I Ioan 5, 7)

[cristiboss56]

Astăzi, 26 iunie 2013, sărbătorim Ziua Drapelului Naţional al României. Cu acest prilej, an de an, în numeroase oraşe din ţară au loc ceremonii speciale, religios-militare, în cadrul cărora sunt oficiate şi slujbe de binecuvântare a drapelului naţional, care este apoi arborat în mod solemn.

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi este marcată în fiecare an de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, consacrate istoriei patriei.

Drapelul Naţional - albastru, galben, roşu - de la lance - a fost decretat, pentru prima oară, ca simbol naţional de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească la 14/26 iunie 1848, având deviza „Dreptate – Frăţie" înscrisă pe el şi sfinţit a doua zi în cadrul Marii Adunări Naţionale de pe Câmpul Filaretului numit de atunci înainte Câmpia Libertăţii

El nu a suferit transformări majore de-a lungul istoriei. Doar distribuţia culorilor (în materie de proporţie şi poziţie) s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia de la 1848 când, sub impactul spiritului revoluţionar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori.

În contextul revoluţionar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri ale unor state naţionale, şi revoluţionarii români, aflaţi la Paris la izbucnirea revoluţiei, vor arbora drapelul albastru, galben, roşu, cu albastru la hampă. Aşa va fi şi consfinţit, ca drapel naţional, prin Decretul nr. 1 din 14/26 al guvernului provizoriu de la Bucureşti.

[cristiboss56]

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la pictarea icoanei Prodromița de la Muntele Athos, a cărei cinstire este pomenită, vineri, în calendarul ortodox.

Cunoscuta icoană cu chipul Maicii Domnului a fost zugrăvită, în 1863, de meșterul iconar Iordache Nicolau, la Mănăstirea Bucium din județul Iași. Anul acesta, obștea mănăstirii ieșene a hotărât să realizeze o icoană asemănătoare cu cea aflată în Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte.

Icoana a fost sfinţită cu ocazia hramului mănăstirii, în Duminica Tuturor Sfinţilor, iar mâine va fi depusă într-un baldachin special amenajat în biserică şi va fi cinstită, cu priveghere de toată noaptea, la fel ca la Schitul Prodromu din Muntele Athos, a precizat pentru Radio TRINITAS starețul Mănăstirii Bucium din județul Iași, părintele protosinghel Irineu Bălan.