Luati aminte fratilor la aceasta istorioara :

[a1ynsudyty]

" Un nume mult cunoscut in partile locului si apreciat de numerosi preoti, calugari si credinciosi - mai ales intre cele doua razboaie mondiale - a fost acela al dascalului Niculae Dumitriu.
Nascut si crescut in satul Borlesti, Neamt, unde si-a intemeiat si un camin model pentru toti, dascalul Niculae Dumitriu a fost cintaret de Biserica toata viata sa. Acolo in locasul lui Dumnezeu, inchinat Sf. Ierarh Spiridon, facatorul de minuni, lauda el pe Dumnezeu si pe toti Sfintii Lui. Glasul sau dulce, armonios, smerit si plangator, desfata inimile, mangaia sufletele amarate ale satenilor, scotea multe lacrimi din ochii credinciosilor si se ridica spre Cer, ca o rugaciune de seara.
Pana in anul 1918, dascalul Niculae Dumitriu, om cu vaza si cu cinste in sat, a fost totodata si notarul comunei Borlesti, fiind foarte sarguitor in toate : crestin model, cantaret renumit la Biserica, gospodar si cetatean de frunte.
Dar dupa ascunsele judecati ale lui Dumnezeu, se imbolnaveste in vara anului 1919, si este internat de urgenta la spitalul din Roznov. Toti spuneau ca nu mai este vreo salvare pentru el. Intr-adevar, ajunge in coma si apoi in nesimtire. " A murit Niculae Dumitriu din Borlesti, au comunicat doctorii, veniti si-l luati acasa ".
" Dumnezeu sa-l ierte, rostea fiecare cu lacrimi in ochi, ca tare mai era bun si credincios."
Dar iata ca se petrece o minune neasteptata. Pe cand il imbracau in haine de inmormantare si-l asezau in sicriu, deodata el se desteapta ca dintr-un somn adanc. Era foarte inspaimantat si schimbat la fata. Rostea cuvinte fara legatura si privea de jur-imprejur uimit. " Unde sunt eu aici?" a intrebat el. " La spitalul din Roznov, tata !" i-au raspuns copiii. Nimeni nu stia ce sa creada, ce sa intrebe, ce sa faca. Vestea aceasta s-a auzit in foarte scurt timp in tot spitalul, pe strada, in sat, peste tot.
" A inviat dascalul Niculae Dumitriu !" spuneau unii catre altii. " Oare este posibil una ca aceasta?" se intrebau satenii. Unde o fi fost sufletul lui atatea ceasuri? In iad sau in Rai?!"
" Oameni buni, nu va alarmati, spuneau doctorii, el nu murise de-a binelea, ci a fost numai lesinat ; iar din cauza racelii din morga, s-a desteptat la viata. Scoateti-l afara la aer, purtati-l incet ; este foarte slabit. Lasati-l culcat sa-si mai revina. Sa-i mai facem o injectie ", adaugara doctorii. " Nu ! lasati-l in pace ", au raspuns rudele lui. L-ati omorat cu doctoriile. Daca Dumnezeu l-a inviat din nou, este al nostru de acum ". Si l-au luat acasa.
Minunea era savarsita. Dascalul Niculae Dumitri se simtea tot mai bine. Dragostea familiei si mai cu seama rugaciunile lui cu credinta l-au readus la viata, i-au mai dat putere sa cante din nou la Biserica, sa lucreze, sa se bucure, sa traiasca printre oameni. Dar el parca nu era multumit. Tacea mereu, nu radea deloc, vorbea foarte putin si plangea adeseori. Cum deschidea gura sa vorbeasca, incepeau si lacrimile sa-i curga pe fata lui.
" De ce plangi, tata, asa? Te simti inca bolnav? Sau poate ai vazut dincolo ceva infricosat?!" "Dragii mei, zise el, chemati pe parintele pana la noi !" L-au chemat, si s-a spovedit, i-a spus toata taina pe care i-a descoperit-o Dumnezeu in ceasurile acelea de grea incercare. El ar fi dorit sa nu mai spuna nimanui afara de spovedanie. Dar preotul i-a dat voie si chiar porunca, sa spuna tuturor minunea spre slava lui Dumnezeu si folos duhovnicesc. Astfel, in jurul lui, staruiau rudele, cunoscutii sau cei de ai casei, staruiau mereu cu aceste intrebari : " Spune-ne, frate Nicolae, unde ai fost cu sufletul dupa ce ai iesit din trup si ce ai vazut acolo?"
Atunci el le raspundea : " Dragii mei, dupa ce am iesit din trup am vazut in jurul meu o ceata mare de diavoli, foarte infricosati la vedere, care cautau sa ma apuce si strigau asupra mea ca am facut cutare si cutare pacat si ca nu m-am spovedit la preot. Iar eu plangeam de mare frica si ceream ajutorul Sf. Nicolae. Apoi, indata a venit la mine un batran cuvios cu toiag de aur in mana si mi-a zis : " Vino dupa mine, ca am venit sa-ti ajut". Si m-a dus sa-mi arate toate mucile iadului, acolo unde se muncesc pacatosii. " Ce munci ai vazut acolo frate Nicolae?" il intrebau cunoscutii? Iar el raspundea cu lacrimi : " Mai intai m-a dus prin niste locuri intunecoase, cu stanci si cu pietre, cu carari inguste si fara verdeata. Deodata, am vazut in vale un lac mare fara margini, plin cu catran si cu viermi neadormiti. Iar in el se chinuiau nenumarate suflete omenesti. Unii erau pana la glezne, altii pana la brau, altii pana la gura in catran, si viermii groaznici ii mancau pe ei. Tot lacul acela foia de viermi. Le intra pe gura, pe nas si pe ureghi si le rodea carnea cu rani nevindecate. Si auzeam un tipat mare si foarte groaznic: " Vai! Vai! ajutati-ne, fratilor! Scoateti-ne de aici...! Nu ne lasati fratilor...!"
- Cine sunt acestia care se muncesc aici, sfinte al lui Dumnezeu?, am intrebat pe acel cuvios.
- Aici viermele lor nu doarme, a raspuns el, iar acestia sunt cei care au zacut in desfranari, in betii, in jocuri si in ucideri, si asa se vor munci aici in veci.
Am mers mai departe, printre stanci fioroase si am vazut in vale o moara de foc, cu roata de foc, care era purtata de un rau de foc. Si in ea se macinau multime de capete omenesti care strigau deznadajduite si cereau ajutor.
- Ce pacate au facut acestia care se chinuiesc aici? am intrebat eu plin de mare frica.
- Acestia sunt cei care macinau Duminica si care au luat indoit de la saraci, de la vaduve si orfani.
Am mers mai departe si in alt loc am vazut niste hambare de foc uriase si multi pacatosi care se ardeau in ele.
- Dar acestia ce pacate au, sfinte al lui Dumnezeu?
- Acestia au furat din avutul altora grau, bucate, bani si munca celor necajiti; si asa se vor chinui in veci.
Apoi am ajuns la poalele unui munte mare, cu multime de copaci si am vazut ca de fiecare copac era legata o femeie goala. Iar niste corbi infricosati le manca pieptul pana la oase; si groaznic tipau si cereau ajutor, dar nimeni nu le auzea.
- Dar de ce le mananca pieptul acestor femei, placutule al lui Dumnezeu?
- Acestea sunt femeile care nu au vrut sa nasca copii si nici sa-i alapteze, ci i-au uncis prin avorturi. Si asa se vor munci aici in vecii vecilor.
Am vazut si alte multe lucori groaznice, cu tot delul de munci, cu diavoli si nenumarate suflete ce se chinuiau, Si toti tipau de durere si strigau deznadajduiti. Iar eu plangeam de strigatele lor si ma temeam. Am vazut intr-un loc cum unii se chinuiau ariand pe un camp ce ardea de vapaie, si mi-a spus cel ce ma conducea:
- Acestia sunt cei care au lucrat Duminica si au furat din munca si ogorul altora. La urma am fost dus de cuviosul acela, chiar la satana. Acolo m-am infricosat cel mai tare, ca era groaznic la vedere. Statea pe un scaun urias care se cutremura sub el. Apoi acela a zis unei slugi : " Ia o sulita de foc si loviti-l in inima, ca sa stie ca a fost pe la noi. Ca acesta imi va face mare rau in lume, caci va spune oamenilor tot ce a vazut aici in iad".
De acolo ne-am intors inapoi pe unde mersesem, iar pe cale mi-a spus cuviosul acela aceste cuvinte:
- Iata, cu mila lui Dumnezeu te intorci iar in trup. De acum sa te pocaiesti si tu, ca sa nu ajungi aici in munci... Deci, dupa desteptarea aceea din morti, dascalul Niculae Dumitriu, a mai trait aproape 30 de ani, insa acum a avut o viata duhovniceasca cu totul aleasa, caci cea mai mare parte din avere a impartit-o la saraci si Biserici. Iar el si cu familia lui, traiau cu totii in rugaciune, in post, in lacrimi, in citirea Sf. Scripturi si in viata curata. Mereu se ruga, permanent plangea. Totdeauna era senin la fata, oricand avea cuvant de mingaiere si de invatatura. Iar la Biserica, canta asa de duios si miscator, ca toata lumea plangea cand canta el, ba insusi el plangea la rugaciune si la cantare.
- Frate Niculae, de ce plang credinciosii cand citesti si canti fratia ta? il intrebau cei mai apropiati ai lui.
- Draguta, daca vorbesti si canti din inima, la inima merge! Si era plin de duhul lui Dumnezeu acest suflet! Permanent era smerit, cu lacrimi in ochi, aprins de dragostea Lui si foarte iubitor de Biserica si de rugaciune. Adesea se marturisea la preot, se impartasea si se umplea de darul lui Dumnezeu. Iar casa lui, era acum casa pentru tot felul de calatori, saraci si calugari. Iesea inaintea fiecaruia si-l chema cu lacrimi in casa lui.
- Hai, dragutza, vino in casa aceasta sa ne bucuram impreuna... Si cand vedea preoti sau alte fete bisericesti, intrand in ograda lui, indata le iesea inainte la poarta, deschidea toate usile si batand din palme de bucurie, zicea ca un copil:
- Iata vin parintii nostri, iata vin parintii nostri!
Batranul mergea adesea pe la Sf. Manastiri. Acolo era cunoscut tuturor. Si-l puneau parintii sa cante la Biserica, sa citeasca cuvant de folos si sa zica psalmii Utreniei. Iar el canta plangand si cetea asa de miscator, ca nimeni altul. Odata, auzindu-l un egumen imbunatatit a zis catre frati:
- " Minunat om este acesta, ma rascoleste pana in adancul inimii cu cantarea lui !"
Intr-o zi a fost cu fratii manastirii la lucru in gradina. Si vazand pe un frate, anume Constantin Ilie - numele civil al Arhimandritului Cleopa Iili - , i-a spus cu glas proorocesc :
" Fratioare, fratioare , fratia ta ai un dar, o chemare de la Dumnezeu, caci esti ales sa fii pastor duhovnicesc peste locul acesta..." Cu timplul s-a implinit cuvantul sau. A ajuns batranul si la Sfintele Locuri, unde s-a inchinat la mormantul Domnului si s-a intors cu mare bucurie in tara.La sfarsitul anului 1944, odata cu sosirea iernii, se sfarsea plin de bucurie si de pace, alesul lui Dumnezeu, dascalul Niculae Dumitriu, in varsata de aproape 80 de ani. A fost inmormantat in cimitirul satului, plans de mii de credinciosi, de preoti, de calugari, de saraci si de cersetori.