Mania orbeste ochii sufletului

[vicentiu68]

Mânia este supărarea cu uşurinţă pentru orice lucru şi pornirea de a ne răzbuna asupra celor care ne-au pricinuit vreun neajuns.

Mânia este şi o lipsă a dragostei, căci: „Dragostea nu se aprinde de mânie“. Sf. Casian Romanul, vorbind despre mânie, zice că: „Mocnind ea tăinuit în inima noastră şi orbind cu tulburări întunecate ochii inimii, nu putem dobândi puterea de a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici pătrunderea conştiinţei duhovniceşti. De asemenea, nu putem păzi desăvârşirea sfatului bun şi nu ne putem face părtaşi vieţii adevărate, iar mintea noastră nu va ajunge în stare să privească lumina dumnezeiască“.

[calator prin ploaie]

Cel care reuseste sa nu mai fie manios niciodata , este doar acela care a facut pace cu sine insusi si cu Dumnezeu.....Cam greu, nu este asa?

[camy_d]

În prealabil postat de calator prin ploaie

Cel care reuseste sa nu mai fie manios niciodata , este doar acela care a facut pace cu sine insusi si cu Dumnezeu.....Cam greu, nu este asa?

Ai dreptate, uşor de zis, greu de făcut.

[calator prin ploaie]

Mai tii minte Camy draga mea , cand ziceam ca cu totii excelam in teorie, dar....practica ne mananca ? Sa ne ajute si sa ne ierte Dumnezeu pe toti !

[vicentiu68]

Sf. Apostol Iacov îndeamnă pe credincios să fie: „Zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu“.Mântuitorul ne spune că tot cel ce se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă. Astfel, din orice pricină ar porni mânia, ea trebuie potolită, căci orbeşte ochii sufletului şi duce la fapte rele, precum l-a dus pe Cain la uciderea fratelui său Abel. Comportamentul omului mânios devine dezordonat, lipsit de sens, are o purtare ciudată, pe care în mod normal ar dezaproba-o. Cei mânioşi sunt capabili de „porniri violente şi nestăpânite“ şi de „apucături rele“ şi nimeni n-ar putea „descrie chipul în care mânioşii dau drumul mâniei (...) ţipă, se sălbăticesc, se năpustesc cu tot atâta furie ca şi animalele (...); tot ce vede ajunge o armă în mâna furiei, arată Sf. Vasile cel Mare. Păstrând în suflet mânia, amintirea răului, ura, dorinţa de răzbunare, omul ajunge să se distrugă. De aceea, creştinul are responsabilitatea să se ferească de păcatul mâniei şi să lupte împotriva ei cu virtutea blândeţii, smereniei şi dragostei către aproapele. Pildă să fie Mântuitorul, Care în loc să se mânie pe cei ce-L huleau şi-L scuipau, Se ruga pentru ei, zicând: „Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac“.

[calator prin ploaie]

Vicentiu , sunt interesante postarile tale, dar doresc sa te intreb, tu nu te manii niciodata?

[camy_d]

În prealabil postat de calator prin ploaie

Mai tii minte Camy draga mea , cand ziceam ca cu totii excelam in teorie, dar....practica ne mananca ? Sa ne ajute si sa ne ierte Dumnezeu pe toti !

Da, din păcate, poate şi din fericire, că era o pildă în care un călugăr era trist pentru că nu-l iubeşte Dumnezeu, căci nu-l ispiteşte.

[Yasmina]

De asemeni ,mai spunea cineva aici pe forum ca userii nu se folosesc deloc de exemple personale,nu interectioneaza ca o comunitate(decat atunci cand se cearta),ci cel mai adesea apeleaza la citate reci,postand numai teorie,fara sustinerea unei pareri personale...

[George.m]

În prealabil postat de vicentiu68

Sf. Apostol Iacov îndeamnă pe credincios să fie: „Zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu“.Mântuitorul ne spune că tot cel ce se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă. Astfel, din orice pricină ar porni mânia, ea trebuie potolită, căci orbeşte ochii sufletului şi duce la fapte rele, precum l-a dus pe Cain la uciderea fratelui său Abel. Comportamentul omului mânios devine dezordonat, lipsit de sens, are o purtare ciudată, pe care în mod normal ar dezaproba-o. Cei mânioşi sunt capabili de „porniri violente şi nestăpânite“ şi de „apucături rele“ şi nimeni n-ar putea „descrie chipul în care mânioşii dau drumul mâniei (...) ţipă, se sălbăticesc, se năpustesc cu tot atâta furie ca şi animalele (...); tot ce vede ajunge o armă în mâna furiei, arată Sf. Vasile cel Mare. Păstrând în suflet mânia, amintirea răului, ura, dorinţa de răzbunare, omul ajunge să se distrugă. De aceea, creştinul are responsabilitatea să se ferească de păcatul mâniei şi să lupte împotriva ei cu virtutea blândeţii, smereniei şi dragostei către aproapele. Pildă să fie Mântuitorul, Care în loc să se mânie pe cei ce-L huleau şi-L scuipau, Se ruga pentru ei, zicând: „Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac“.

As veni cu o completare. Sfintii Parinti dau dovada de echilibru, nu ne spun ca mania e rea intotdeauna. Sfantul Ioan Gura de Aur vedea mania ca pe o arma pe care ne-a dat-o Dumnezeu. De exemplu, e bine sa ne maniem si sa intervenim in cazul in care cuiva i se face o nedeptate. Nu trebuie sa ne ascundem lasitatea in spatele "biruirii maniei".

Vorbind despre cresterea copiilor, Sfantul Ioan preciza ca nu trebuie sa dezradacinam mania din sufletul lor. Sa-i învatam pe copii înca din pruncie ca e bine sa rabde o nedreptate când li se face lor, dar sa n-o rabde când se face altcuiva. Sa-i învatam, atunci când vad pe cineva nedreptatit, sa alerge cu toata vitejia în ajutor si sa-l apere în modul cel mai potrivit.

Mânia este folositoare. Singura împrejurare în care nu avem nevoie de ea este aceea în care ne aparam pe noi însine. Apostolul Pavel niciodata nu s-a mâniat când a fost vorba sa se apere pe sine, ci numai când a trebuit sa apere niste nevinovati. Moise, la fel, s-a mâniat când l-a vazut pe fratele sau lovit de egiptean, si sa ne amintim cu câta vitejie l-a aparat, el care era cel mai blând dintre oameni.

[calator prin ploaie]

Draga mea, daca eu de ex am postat din proprile-mi experiente , m-au pus la zid....Desigur cel dictat de prea stramtul plinului de sine al unora...Nu voi mai repeta gresala! Ma rezum doar la comentarii, unde imi exprin opinia proprie.....Doamne ajuta!
ps. Stiu ca Vicentiu era cel ce trebuia sa raspunda...Nu o va face, am convingerea aceasta!