Poezii preferate...

[costel]

[SIZE=3]Ceva ca rugaciunea

Nu stiu ce am,
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.

Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.

Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.

Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?

De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe tine.[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Marin Sorescu[/SIZE]

[silverstar]

[COLOR=green]Rudyard Kipling
IF / DACĂ

Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;

Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Mereu senin şi în acelaşi fel;
Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită
De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;
De poţi ca munca vieţii, năruită,
S-o faci de la-nceput precum a fost;

Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată
S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar
Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată
Făr-să te plîngi cu un oftat măcar;
De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă,
Drept să rămîi, cînd ele june nu-s,
Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce le ţine sus;

Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om![/COLOR]

[ilieion]

În prealabil postat de tigerAvalo9

[COLOR=#990033]Biruitorul morţii s-a-nălţat
La Tatăl de unde supus venise,
E cerul şi pamântul încântat
Căci Fiul a-mplinit cele promise.[/COLOR]

[COLOR=#990033] [/COLOR]

[COLOR=#990033]În urma Lui privind mereu în sus
Urmaşii Lui au proclamat Iubirea,
Având în suflet dorul de nespus
Slujirea lor să grăbească răpirea.[/COLOR]

[COLOR=#990033] [/COLOR]

[COLOR=#990033]Două milenii au trecut de-atunci,
Şi cete, cete Sfinţii adormiră,
În urma lor puzderie de cruci
Au transformat pamântul în prescură.[/COLOR]

[COLOR=#990033] [/COLOR]

[COLOR=#990033]Atent la vremi, capul întorci spre cer
Să vezi de-i azi momentul crucial,
Când poţi pleca sau ramâne stingher:
Credinţa e, cel mai sigur semnal![/COLOR]

Foarte frumos Marina,o poezie cu adevarat frumoasa.Domnul sa te binecuvinteze!

[silverstar]

[COLOR=green]Rugăciune, de Mihai Eminescu [/COLOR]

[COLOR=green]Crăiasă alegîndu-te [/COLOR]
[COLOR=green]Îngenunchem rugîndu-te , [/COLOR]
[COLOR=green]Înalţă-ne, ne mîntuie [/COLOR]
[COLOR=green]Din valul ce ne bîntuie; [/COLOR]
[COLOR=green]Fii scut de întărire [/COLOR]
[COLOR=green]Şi zid de mîntuire, [/COLOR]
[COLOR=green]Privirea-ţi adorată [/COLOR]
[COLOR=green]Asupră-ne coboară, [/COLOR]
[COLOR=green]O, maică prea curată [/COLOR]
[COLOR=green]Şi pururea fecioară, [/COLOR]
[COLOR=green]Marie ! [/COLOR]

[COLOR=green]Noi, ce din mila sfîntului [/COLOR]
[COLOR=green]Umbră facem pămîntului, [/COLOR]
[COLOR=green]Rugămu-ne-ndurărilor, [/COLOR]
[COLOR=green]Luceafărului mărilor; [/COLOR]
[COLOR=green]Ascultă-a noastre plîngeri, [/COLOR]
[COLOR=green]Regină peste îngeri, [/COLOR]
[COLOR=green]Din neguri te arată [/COLOR]
[COLOR=green]Lumină dulce, clară, [/COLOR]
[COLOR=green]O, maică prea curată [/COLOR]
[COLOR=green]Şi pururea fecioară, [/COLOR]
[COLOR=green]Marie ! [/COLOR]

[COLOR=#e61a1a][/COLOR]

[cristiboss56]

În prealabil postat de silverstar

[COLOR=green]Rugăciune, de Mihai Eminescu [/COLOR]

[COLOR=green]Crăiasă alegîndu-te [/COLOR]
[COLOR=green]Îngenunchem rugîndu-te , [/COLOR]
[COLOR=green]Înalţă-ne, ne mîntuie [/COLOR]
[COLOR=green]Din valul ce ne bîntuie; [/COLOR]
[COLOR=green]Fii scut de întărire [/COLOR]
[COLOR=green]Şi zid de mîntuire, [/COLOR]
[COLOR=green]Privirea-ţi adorată [/COLOR]
[COLOR=green]Asupră-ne coboară, [/COLOR]
[COLOR=green]O, maică prea curată [/COLOR]
[COLOR=green]Şi pururea fecioară, [/COLOR]
[COLOR=green]Marie ! [/COLOR]

[COLOR=green]Noi, ce din mila sfîntului [/COLOR]
[COLOR=green]Umbră facem pămîntului, [/COLOR]
[COLOR=green]Rugămu-ne-ndurărilor, [/COLOR]
[COLOR=green]Luceafărului mărilor; [/COLOR]
[COLOR=green]Ascultă-a noastre plîngeri, [/COLOR]
[COLOR=green]Regină peste îngeri, [/COLOR]
[COLOR=green]Din neguri te arată [/COLOR]
[COLOR=green]Lumină dulce, clară, [/COLOR]
[COLOR=green]O, maică prea curată [/COLOR]
[COLOR=green]Şi pururea fecioară, [/COLOR]
[COLOR=green]Marie ! [/COLOR]

[COLOR=#e61a1a][/COLOR]

Superb ! Si cum poate fi altfel Eminescu. Superba si icoana Prea Sfinte Fecioare . Multumim Silverstar !

[fratele]

[COLOR=black]TU,OMULE,AI MARI RASPUNDERI[/COLOR]

1
O,omule,ce mari raspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui in scris sau grai,
De pilda ce la altii dai,
Caci ea mereu spre iad sau rai,
Pe multi o sa-i indrume!
2
Ce grija trebuie sa pui
In a ta viata toata,
Caci gandul care-l scrii sau spui,
S-a dus pe veci…nu-l mai aduni,
Dar vei culege roada lui
Ori viu,ori mort…odata!
3
Ai spus o vorba,vorba ta
Mergand din gura-n gura,
Va-nveseli,sau va-ntrista,
Va curati,sau va-ntina,
Rodind samanta pusa-n ea
De dragoste sau ura.
4
Scrii un cuvant;cuvantul scris
Este un leac sau e otrava.
Tu vei muri,dar tot ce-ai scris
Ramane-n urma drum deschis
Spre inaltare ,sau abis,
Spre ocara,sau spre slava.
5
Ai scris un cantec,versul tau
Ramane dupa tine:
Indemn spre bine sau spre rau,
Spre curatire sau desfrau
Lasand in urma rodul tau
De har,sau de rusine.
6
Arati o cale,calea ta
In urma ta nu piere.
E calea buna sau e rea?
Va prabusi,sau va-nalta,
Vor merge suflete pe ea
Spre har,sau spre durere?!
7
Traiesti o viata,viata ta
E una,numai una.
Oricum ti-ar fi,tu nu uita,
Cum ti-o traiesti,vei castiga
Ori bucurii pe veci prin ea,
Ori plans pe totdeauna!
8
O,omule,ce mari raspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus prin scris sau grai,
Sau lasi prin pilda ce o dai,
Pe multi,pe multi la iad sau rai
Mereu o sa-i indrume!
9
Deci,nu uita,fii credincios!
Cu grija si cu teama:
Sa lasi in inimi luminos
Un semn,un gand,un drum frumos,
Caci pentru toate,ne-ndoios,
Odata veci da seama!
Sf. Ioan Iacob Hozevitul,Ierusalim

[silverstar]

Imnul minerilor
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]In fund de munti noi des intram,[/COLOR]
[COLOR=green]Cu''NOROC BUN'' ne salutam![/COLOR]
[COLOR=green]Si cind iesim din sinul lor,[/COLOR]
[COLOR=green]Noi tot ''NOROC'' strigam in cor![/COLOR]

[COLOR=green]In mina-i Dumnezeu cu noi ,[/COLOR]
[COLOR=green]Afara-s grijuri si nevoi![/COLOR]
[COLOR=green]Deasupra noastra n-avem cer,[/COLOR]
[COLOR=green]C-asa e viata de miner![/COLOR]

[COLOR=green]Cind plini de praf cu pasi truditi,[/COLOR]
[COLOR=green]Iesim din mina obositi,[/COLOR]
[COLOR=green]Ne doare ca-n lumina sa[/COLOR]
[COLOR=green]Pamintul tine-o lume rea.[/COLOR]

[COLOR=green]Deatitea grijuri si nevoi [/COLOR]
[COLOR=green]Noi ne intoarcem inapoi,[/COLOR]
[COLOR=green]In lumea noastra far-de cer[/COLOR]
[COLOR=green]C-asa e viata de miner![/COLOR]

[COLOR=green]In stinci lovim ciocanul greu,[/COLOR]
[COLOR=green]Si-n aer sar stropii mereu[/COLOR]
[COLOR=green]Noi brate tari pentru lucrat,[/COLOR]
[COLOR=green]Straine maini de apucat.[/COLOR]

[COLOR=green]Si moartea vine tot mai des[/COLOR]
[COLOR=green]Sa vada ce-are de cules,[/COLOR]
[COLOR=green]Din lumea noastra far-de cer,[/COLOR]
[COLOR=green]C-asa e viata de miner![/COLOR]

[COLOR=#800080]http://audio.neogen.ro/user/vecinoo/...9p77aiowaba5h/[/COLOR]

Ne vom intoarce intr-o zi,
Ne vom intoarce neaparat.
Vom fi apusuri aurii,
Cum am mai fost cand am pecat.
Ne vom intoarce neaparat,
Cum apele se-ntorc in nori,
Sau cum se-ntoarce,tremurat,
Pierdutul cantec pe viori.
Ne vom intoarce intr-o zi,
Si cei de azi, cu pasii grei,
Nu ne-or vedea,nu ne-or simti,
Cum vom patrunde-ncet in ei.
Ne vom intoarce ca un fum,
Usor,tinandu-ne de mani,
Toti cei de ieri,in cei de-acum,
Cum trec fantanile-n fantani.
Cei vechi,ne-om, strecura tiptil,
In toate dragostele noi
Si-n cantecul pe care si-l
Vor spune altii dupa noi.
In zambetul ce va miji
Si-n orce geamat viitor,
Tot noi vom sta,tot noi vom fi,
Ca o samanta-n taina lor.
Noi cei pierduti,rentorsi din zari,
Cu vechiul nostru duh fecund
Ne-napoiem si-n disperari,
Si-n rani ce-n piepturi se ascund.
Si-n lacrimi ori in mangaeri,
Tot noi vom curge zi de zi,
In tot ce maine, ca si ieri,
Va sangera sau va iubi!

Radu Gyr

De poti sa nu-ti poti pierde capul
Cand toti in jurul tau si l-au pierdut pe-al lor.
Gaseste-ti tie vina.
De poti atunci cand toti te cred nedemn si rau
Sa nu-ti pierzi,niciodata increderea in tine,
De rabzi sa fii mintit,fara ca tu sa minti
Si cand cuvantul rostit candva de tine
Rastalmacit de oameni,cinstit si prefacut
Tu nu cu razbunare sa-ncerci a le raspunde
Dar nici cu rugaminti.
De poti vorbi multimii fara ca tu sa minti
Si de te poti plimba cu regii fara a te ingamfa
De nici dusmanii,nici amicii nu pot vreun rau sa-ti faca
Pentru ca doar dreptatea-i calauza ta.

De poti rabda oricat fara sa-ti pierzi rabdarea,
De poti risca pe-o carte intreaga ta avere
Si ce-ai cladit o viata sa pierzi, intr-un minut
Si-atunci fara,a scoate ,o vorba de durere
Sa incepi agoniseala, cu elan de la inceput.
De poti visa fara sa te robesti visarii,
De poti gandi fara sa-ti faci din asta un tel
Sa poti sa nu cazi prada,nicicand disperarii,
Sucesul si dezastrul privindu-le la fel.
Si atunci cand corpul tau uzat si obosit
Il vei putea forta sa-ti mai slujeasca inca
Numai prin strasnicia vointei tale
Si astfel sa stee peste veacuri,asa cum sta o stanca
Daca poti sa umpli mintea trecatoare
Sa nu pierzi nici o fila din al vietii ton,
Al tau va fi pamantul cu bucuriile toate
Si ceea ci-i mai mult chiar,sa stii vei fi un OM!

RUDGARD KIPLER

[Florin-Ionut]

[SIZE=+1]Scrisoarea I[/SIZE]

Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.

Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate!
Câte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi,
Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi!
Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti,
Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti!
Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac,
Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac...
Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii,
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii;
La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr,
Altul caută în lume şi în vreme adevăr,
De pe galbenele file el adună mii de coji,
A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj;
Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii,
Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii.
Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;
Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic,
Căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă,
Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.

Pe când luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,
Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri,
La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii...
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.
Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată.
Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza încetează,
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,
Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă...
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,
Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric...

În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ'
Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Începând la talpa însăşi a mulţimii omeneşti
Şi suind în susul scării pân' la frunţile crăieşti,
De a vieţii lor enigmă îi vedem pe toţi munciţi,
Făr-a şti să spunem care ar fi mai nenorociţi...
Unul e în toţi, tot astfel precum una e în toate,
De asupra tuturora se ridică cine poate,
Pe când alţii stând în umbră şi cu inima smerită
Neştiuţi se pierd în taină ca şi spuma nezărită -
Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?...
Ca şi vântu-n valuri trece peste traiul omenesc.

Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l...
Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
"De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!"
O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri...
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare...
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă.

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare,
Cum revarsă luna plină liniştita ei splendoare!
Şi din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
Amorţită li-i durerea, le simţim ca-n vis pe toate,
Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării
Şi ridică mii de umbre după stinsul lumânării...
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate,
Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii!