Conferinte Christos Yannaras in Romania

[Daniel_7]

. In acest spirit trebuie evaluat si Pidalion-ul pe care constiinta Bisericii l-a primit ca pe un ajutor foarte folositor pentru exercitarea pastoririi ortodoxe.

Cei ce au exercitat si exercita lucrarea pastorala a Bisericii, si mai cu seama episcopii si duhovnicii ei, au Pidalion-ul drept o calauza si sfatuitor al lor pentru exercitarea pastoririi lor in acord cu spiritul teocentric al Bisericii, asa cum il exprima Sfintele Canoane. Fara Sfintele Canoane si Pidalion-ul sfant, care o talcuieste corect, pastorirea Bisericii risca sa devina antropocentrica si sa cada intr-una din cele doua extreme: fie in eticism si juridism, fie in anomism si respingerea moralei lui Hristos. Sfantul Pidalion ajuta si calauzeste pe pastorii Bisericii ca sa-i aduca pe credinciosi la autenticul etos eclezial si euharistic.

Poate ca acest lucru nu e usor de inteles de teologii care n-au raspunderea calauzirii pastorale a sufletelor pentru care a murit Hristos.

In nici un caz insa Sfantul Pidalion nu reprezinta, cum crede dl Yannaras, o „codificare” a Sfintelor Canoane dupa model occidental, ci o adunare si o interpretare corecta a lor spre usurarea lucrarii pastorilor Bisericii in vederea unei exercitari responsabile a pastoririi lor.

4. Sfantul Nicodim este judecat apoi pentru traducerea de catre el a doua lucrari romano-catolice.

Noi, dimpotriva, consideram lucrarea aceasta a lui ca evidentiind libertatea ce caracteriza pe Sfantul Nicodim. Desi el insusi era un antilatin infocat, mergand pana acolo incat sa caracterizeze botezul latinilor drept „miasma”, atunci cand a gasit ceva folositor la apuseni nu s-a dat in laturi sa se foloseasca de el, dupa ce in prealabil a curatit acest lucru de elementele neortodoxe si l-a facut ortodox.

E caracteristic faptul ca un alt luminator al Bisericii noastre, Sfantul Teofan Zavoratul citind Razboiul nevazut al Sfantului Nicodim, l-a pretuit pana intr-atat ca, dupa o noua prelucrare, l-a tradus in ruseste. Aceasta traducere a fost editata in engleza in 1987 de Editura Seminarului Teologic „Sf. Vladimir”. In introducerea scrisa de H.A. Hodges, se recunoaste faptul ca Sfintii Nicodim si Teofan au modificat si rescris parti ale cartii (lui Lorenzo Scupoli) si indeosebi cele ce privesc modul rugaciunii, ca ele sa exprime invatatura ortodoxa despre rugaciune. Schimbarile facute nu exprima in sine o critica personala a traducatorilor, ci confruntarea celor doua traditii, rasariteana si apuseana, privitoare la rugaciune (cf. Unseen Warfare, p. 14).

Si profesorul de patrologie, dl Panayotis Christou admite faptul ca aceste doua lucrari occidentale — Razboiul nevazut si Exercitii spirituale — Sfantul Nicodim le-a prelucrat „in cadre ortodoxe” si de aceea se prezinta, sub o forma noua, mult mai ampla (Ekklesiastiki Grammatologhia II, Tessaloniki, 1971, p. 324).

5. Un „batran” [„gheron”] aghiorit care a citit judecatile dlui Yannaras despre Sfantul Nicodim a facut urmatoarea observatie. In efortul lui de a „curati” Biserica de orice eticism si pietism, dl. Yannaras a devenit el insusi „curat” [„catar”], cazand in vechea erezie a celor „curati” [„catarilor”] pe care o combate. Credem ca este foarte primejdios din punct de vedere duhovnicesc pentru orice crestin si teolog, si mai cu seama pentru cei lipsiti de o mai mare asceza si experienta spirituala, sa intreprinda o curatire sau o purificare a Bisericii de elemente eticiste reale sau imaginare; fiindca astfel ei risca sa se faca „judecatori” ai Bisericii si sa ajunga in afara ei.

6. Faptul ca opiniile d-lui Yannaras despre Sfantul Nicodim vin in contradictie cu opinia panortodoxa despre acest Sfant il marturisesc si opiniile ocazionale despre Sfantul Nicodim venite din partea unor vestiti Parinti aghioriti ca si a altor teologi si „batrani” [„gheronti”] ortodocsi.

Iata cateva din acestea intre multe altele: Istoricul Sofronie Eustratiadis, mitropolit de Leontopolis:

“Nicodim … este cel mai insemnat si invatat dintre aghioritii timpurilor noi. Model de asceza si apostolie, vas nedesertat al stiintelor bisericesti, ravnitor al marilor Parinti ai Bisericii in iubirea de osteneala si tagaduirea de sine evanghelica, s-a mistuit ca o lumanare ca sa lumineze pe cei evlaviosi si sa straluceasca viata monahala prin izbanzi duhovnicesti si lupte identice cu cele ale marilor Dascali ai evlaviei pe a caror urme a pasit. Setea lui nesaturata de luminare a neamului, de invatare a credinciosilor, credinta sa arzatoare si inflacarata in Hristos si iubirea sa pentru Sfanta Lui Biserica l-au impins la lupte inalte, la o slujire sfanta, si ca un sfesnic ce lumineaza si straluceste in noaptea intunecata a neinvatarii a lumina cetele monahilor si inimile crestinilor si plin de tot harul a umplut hambarele Bisericii cu roadele duhovnicesti ale mintii sale” (Aghioritiki Vivliothiki, nr. 262-264 1958, p. 228).

Fericitul egumen Gavriil Dionisiatul:

„Prin dumnezeiesca indemn Maica Biserica a randuit intru Sfinti pe fericitul Nicodim bazandu-si aceasta actiune canonica pe sfintenia vietii si folosul sufletesc al scrierilor lui” (Monachou Theoklitou Dionysiatou, Aghios Nikodimos o Aghioritis, Atena, 1978).

Preacuviosul si invatatul gheron Theoklitos Dionisiatul:

„Infigandu-si radacinile mai cu seama in secolul XIV, secolul iradierii isihasmului, [Sfantul Nicodim] a ajuns pomul cel mai frumos si cel mai roditor al pamantului athonit pentru o mie de ani, sub umbra caruia isi vor gasi hrana si odihna cei ce se opresc aici pentru toti vecii” (ibid., p. 372).

Fericitul neoimnograf gheron Gherasimos Mikraiannanitis lauda pe sfantul astfel:

„Stralucind ca un nou luceafar al Bisericii, ai luminat-o cu dumnezeiestile tale cuvinte ca un invatator al evlaviei, gura de-Dumnezeu-inteleapta, lucrator dumnezeiesc al virtutilor, aratator dumnezeiesc al vietii celei mai bune si alauta a cantarilor preadulci” (Stihira a treia de la Vecernia Mare).

Cunoscutul isihast roman, gheron Cleopa referindu-se la Sfantul Isaac Sirul scrie:

„Acelasi lucru e spus si de marele dascal al Ortodoxiei, fericitul Nicodim Aghioritul” („Man’s Freedom in the Service of God”, in: The Tradition of Life, 1970, p. 50).

Regretatul parinte profesor, John Meyendorff:

“Monah preainvatat si poligraf al manastirii Dionisiu, Nicodim detine un loc special in istoria isihasmului. Opera sa a fost esentiala nu numai in istoria traditiei isihaste in Grecia, ci si in intreaga lume ortodoxa. Contemporanul sau, Paisie Velicikovski a incetatenit lucrarea sa si in tarile slave” (O Aghios Grigorios o Palamas kai i orthodoxi mystiki paradosi, Ed. Akritas, Atena, 1983, p. 175-179).

M. Ghedeon: „S-a ostenit pana la moarte pentru luminarea neamului si ar trebui sa apara cate un Nicodim in fiecare secol” (Aghiorithiki Vivliothiki, nr. 263-264, 1958, p. 228).

Rusul I. Hivarin: „Intreaga Biserica Ortodoxa multumeste Domnului pentru ca i-a daruit un nou aparator ceresc” (ibid.).

Profesorul de patrologie Panayotis Christou:

„Sfantul Nicodin i-a intrecut pe toti aghioritii in contributia sa la renasterea duhovniceasca a Ortodoxiei… Multi au recunoscut sfintenia vietii lui si ravna pentru revitalizarea vietii duhovnicesti la Sfantul Munte si in Ortodoxie in general, pretuirea fata de persoana lui a crescut cu timpul, iar aceasta a condus Patriarhia Ecumenica sa-l recunoasca drept Sfant in anul 1955… El ii foloseste pe larg pe marii Parinti pe cei asceti si isihasti. Da o culoare intens duhovniceasca expresiei lui…” (To Aghion Oros, Atena, 1987, p. 250-252).

Parintele profesor Gheorghios Metallinos:

„E uimitor faptul ca intr-o singura carte este continuta bogatia Traditiei Ortodoxe, paza simturilor, asceza, rugaciunea mintii etc. Se gaseste si un capitol special despre inima, pe baza ultimelor date stiintifice ale secolului XVIII. Si nu e o simpla referinta. Sfantul Nicodim e cel ce incorporeaza fiziologia si functia inimii in traditia ortodoxa, care conduce la mantuire si sfinteste indumnezeirea…” „La Sfantul Nicodim intalnim justificarea radicala a umanismului si evaluarea iubitoare a creaturilor lui Dumnezeu. Aceasta pozitie caracterizeaza pe toti Sfintii Bisericii noastre” (Synaxi 18, 1986, p. 77-79).

Profesorul grec din America, George Bebis:

,,Nu numai ca n-a sistematizat si asimilat teologia Bisericii intr-un mod trufas si superficial, ci a facut din teologia crestina din expresia Scripturilor si a Parintilor o noua realitate, o noua experienta, un nou mesaj. Tocmai aici se afla contributia Sfantului Nicodim: a reexpus si reinnoit experienta mesajului vesnic nou al lui Hristos si al Bisericii Lui. Astfel a fost autentic, in sensul ca a inteles esenta mesajului mantuirii pe care l-a facut apropiat si accesibil epocii noastre. Si a fost contemporan pentru ca niciodata n-a pierdut sensibilitatea problemei umanitatii care a deviat de la Dumnezeu in toate perioadele istoriei omenesti. Mai mult, prin mesajul lui la ortodocsii epocii lui, este considerat ca unul din cei care au pregatit eliberarea spirituala si nationala a poporului grec” (St. Vladimir’s Theological Quarter¬ly 34,1990, p. 105).

Monahul Gabriel Gliel:

„Aceasta carte («Manual sfatuitor») a devenit un text model pentru monahii athoniti, si care a contribuit insemnat la constituirea monahismului athonit modeland multi barbati cuviosi din secolele XIX-XX” (A Contemporany Ascetics of Mount Athos I, St. Hermann of Alaska Brotherhood Press, 1992, p. 30).

(Alte opinii ale parintilor aghioriti despre Sfantul Nicodim se gasesc in periodicul Aghioreitiki Vivliothiki, nr. 227-230, 1955, consacrat Sfantului Nicodim.)

[Daniel_7]

7. Critica dlui Yannaras privitoare la Sfantul Nicodim nu se arata lipsita de legatura cu opiniile sale despre persoana si eros [2].

Vom mentiona aici unele critici necunoscute mai larg:

Profesorul Ioannis Panagopoulos noteaza:

„Daca am admite – cum face Chr. Yannaras, To prosopo kai o eros, p. 38 – ca in teologia rasariteana „baza si punct de plecare e apofatismul fiintei”, trebuie sa observam ca in aceasta acceptiune se introduce o diferentiere logica intre fiinta si ipostas care in ultima instanta suprima apofatismul lor…”(„Ontologhia i Theologhia tou prosopou”, Synaxi 13, 1976, p. 71).

Profesorul si mitropolitul Pergamului, Ioannis Zizioulas:

„Dl Yannaras se straduieste in noua editie a cartii sale (cu titlul To prosopo kai o eros, 1976, p. 60) sa depaseasca pe Heidegger identificand “ekstasis”-ul nu „pur si simplu cu modul in care tot ceea ce este apare in orizontul timpului”, ci cu „experienta catolicitatii personale, adica cu autodepasirea iubitoare extatica. Dar dificultatea in uitilizarea lui Heidegger pentru interpretarea teologiei patristice ramane insurmontabila, tinand seama de problema generala a relatiei filozofie-teologie, asa cum apare ea la Heidegger” („Apo to prosopeio eis to prosopon”, in: Charistiria is timia tu Mitropolitu Chachidonos Melitonos, Thessaloniki,1977, p. 303).

Preotul dr. Nikolaos Loudovikos:

„Intr-o opera cum e cea a lui Ch. Yannaras, To prosopo kai o eros, ispita aceasta [efortul de a produce o filozofie a persoanei, un personalism crestin] ramane necontenit activa, autorul tinde in mod continuu sa sucombe intr-o ontologie filozofica, adica, in cele din urma, intr-o metafizica a persoanei, in efortul lui de a-si impropria evenimentul persoanei in limbajul contemporan al filozofiei. Persoana tine de taina veacului viitor, e un eveniment eshatologic, euharistic, si, de aceea, un adevarat scandal pentru orice abordare filozofica...” (I eucharistiaki ontologhia sti theologiki skepsi tu Aghiou Maximos Omologhitou, Thessaloniki, 1989, p. 333).

Sau:

„Abordarea extazului insusi in relatie cu Duhul Sfant lipseste, intre altele, si din lucrarea lui Ch. Yannaras, To prosopo kai o eros. Lipsa aceasta e capitala: numai prin Sfantul Duh se poate constitui o comuniune si, de aceea, orice realizare a extazului fara referire la premiza lui pnevmatologica contine riscul inchiderii in «monismul subiectului» (Y. Belaval) traditional occidental si, in cele din urma, intr-un individualism ascuns de tinuta narcisista (in terminologia psihanalitica traditionala), chiar daca vorbim despre persoana si iubire. Iubirea extatica e un rezultat al biruintei in Duhul Sfant asupra puterilor demonice ale separarii si iubirii de sine” (ibid., p. 343, 344).

Verna Harisson scrie:

„Date fiind toate acestea, e curios ca Yannaras accentueaza insistent semnificatia sexualitatii in existenta umana. Se insista ca Parintii greci ar sustine acest punct de vedere si ca «Biserica recunoaste in eros identitatea existentiala a omului» (p. 214). Dar slaba marturie patristica adusa in favoarea justificarii afirmatiilor sale indraznete nu convinge. La Parinti, expresia eros se refera la iubirea care se depaseste pe ea insasi” („Yannaras on Person and Nature”, St Vladimir’s Seminary Theological Quarterly 33, 1989, p. 295).

Urmare a celor de mai sus ne intrebam: nu cumva dl Yannaras teologiseste „aristoteliceste” si nu „pescareste” [„apostoleste”]?, ca sa vorbim ca si Sfantul Grigorie Teologul.

Nu este deci nici o mirare faptul ca, bazate pe premize false, opiniile lui despre persoana si eros si modul realizarii lor au consecinte neplacute si in practica.

Duhovnicii athoniti se refera cu durere la cazuri in care madulare tinere ale Bisericii citind lucrarile lui Yannaras si-au format impresia ca si relatiile extraconjugale, in cazul in care exista legatura erotica, nu numai ca sunt pacatoase, ci, dimpotriva, sunt justificate moral ca unele ce contribuie la realizarea persoanelor.

Pentru motive lesne de inteles, la fel ca si critica sa la adresa Sfantului Nicodim, aceste opinii ale sale raspandite intre tinerii neintariti in credinta isi gasesc un ecou larg.

Astfel, dl Yannaras indeamna pe cititorii sai, si mai cu seama pe tineri, sa devina judecatori ai sfintilor si sa ramana in Biserica satisfacandu-si in acelasi timp patimile lor, fara sa fie calauziti spre dobandirea pocaintei adevarate, a smeritei-cugetari, a curatiei si ascultarii, fara de care este cu neputinta adevarata libertate in Hristos.

Speram ca dl Yannaras va cantari marea sa raspundere inaintea lui Dumnezeu.

Ne intrebam: nu cumva dl Yannaras respinge nu numai moralismul eticismul, ci si exigentele morale fundamental ale Evangheliei?

Scriem acestea cu multa iubire in Hristos pentru persoana d-lui Yannaras, fara sa trecem cu vederea elementele pozitive ale operei lui teologice.

Indreptarea in smerenie din partea sa a celor gresite de el, nu din rea intentie, ci din neputinta si nedesavarsire omeneasca, ar face intreaga sa opera acceptabila pentru constiinta Bisericii si primita si bineplacuta inaintea Dumnezeului Celui Sfant.

Altfel, invataturile lui care nu sunt in acord cu teologia ortodoxa patristica vor intuneca, otravi si face periculoase pentru sufletele crestinilor chiar si punctele frumoase si pozitive ale operei lui.

Aceasta e rugaciunea noastra catre Preasfantul Duh Care lumineaza si arata pe adevaratii teologi ai Bisericii noastre, si acesta e si indemnul nostru si asteptarea noastra de la dl Yannaras”.

Toti reprezentantii si intai-statatorii celor 20 de manastiri ale Sfantului Munte Athos adunati in sedinta comuna

[ioanna]

În prealabil postat de Daniel_7

.
Faptul ca opiniile d-lui Yannaras despre Sfantul Nicodim vin in contradictie cu opinia panortodoxa despre acest Sfant il marturisesc si opiniile ocazionale despre Sfantul Nicodim venite din partea unor vestiti Parinti aghioriti ca si a altor teologi si „batrani” [„gheronti”] ortodocsi.

Din cate stiu mai multe personalitati din viata Bisericii, cum ar fi Sfantul Nicodim Aghioratul ,Mitropolitul Petru Movila, sau Sfantul Tihon din Zadonsk, au facut obiectul de studiu al unor teologi contemporani*, (Yannaras axandu-se pe scrierile Sf.Nicodim), care au considerat ca scrierile lor teologice sunt de influenta apuseana: forma scrierilor fiind o expresie pur rationala si ideologica ce se inscrie in invatatura ortodoxa, in timp ce fondul ar sugera influentele rationalismului si pietismului protestant, deci in viziunea lor, sunt o expresie teologica a instrainarii Ortodoxiei, a occidentalizarii Rasaritului. Sfantul Teofan Zavoratul a fost cel care a indreptat acele usoare influente apusene din „Razboiul nevazut” al Sfantului Nicodim Aghioratul, care oricum ramane o carte importanta pentru invatatura ortodoxa.


* Parintele George Florovsky, in „Cai ale teologiei ruse”, sugera ca mitropolitul Petru Movila ar fi incercat o occidentalizare a ortodoxiei: http://www.voxdeibaptist.org/Metropo...tru_Movila.htm

[Mihailc]

Daniel 7: Puteai să postezi link-ul, nu trebuia să mai faci enormul efort de a da copy/paste la atâta text. Totuși nu-ți înțeleg înverșunarea asta de a colporta bârfe de internet, ai impresia că ce faci tu e ceva duhovnicesc?

Apropos, Yannaras a declarat prin anii 90' , printre altele, că e absurd ca românii să nu aibă nicio mănăstire în Athos. În plus, a observat că aghioriții dețin numeroase tablouri religioase de sorginte occidentală pe care le cinstesc ca pe niște icoane, deci sunt susceptibili de căderea în idolatrie, ceea ce mi se pare mult mai grav decât chichițele filosofice din "Persoană și Eros" sau critica, de pe poziții de laic universitar, unor aspecte din opera lui Nicodim Aghioritul.
Yannaras nu are cum să inducă în eroare tinerii, fiindcă nu e nicidecum un fel de Danion Vasile al Greciei. Nivelul său de abordare cere o bază culturală temeinică pe mai multe paliere disciplinare, nu sunt ”idei de larg consum”.
Drept dovadă postările tale habarniste!

[Daniel_7]

Eu cred ca Yannaras este un eretic.

[ioanna]

În prealabil postat de Daniel_7

Eu cred ca Yannaras este un eretic.

E o acuzatie grava. Care-s cartile lui Yannaras pe care le-ai citit tu personal si care-s ereziile sale?

App, cand mai postezi articole de pe acel site, nu uita sa mentionezi sursa, pentru ca site-ul respectiv interzice reproducerea de materiale integrale de-ale lor fara acordul explicit al administratorului site-ului si mentionarea sursei, precum interzic si reproducerea partiala fara un link cu trimitere la sursa.

[Daniel_7]

Daca spune asta Parintele Paisie si alti parinti respectabili,trebuie sa mai demonstrez si eu? Ma bazez pe autoritatea Parintelui Paisie in aceasta privinta.

[ioanna]

În prealabil postat de Daniel_7

Daca spune asta Parintele Paisie si alti parinti respectabili,trebuie sa mai demonstrez si eu? Ma bazez pe autoritatea Parintelui Paisie in aceasta privinta.

In care carte ai citit ca parintele Paisie a spus despre Yannaras ca este eretic?

[Daniel_7]

Ioana,

Daca iti caut cartea si gasesc locul unde parintele Paisie spune asta,iti vei schimba parerea? Pentru ca nu am timp sa caut degeaba,doar pentru o lupta inutila.

Daca spune parintele Paisie asta si iti vei schimba opinia,atunci voi cauta pentru tine locul unde am citit.

[catalin2]

În prealabil postat de ioanna

Catalin, am postat o mica parte din carte, insa Yannaras a facut o analiza atenta a canoanelor bisericesti, precum si a Scripturii si a constatat ca incepand din sec.VII, acestea par sa reflecte conceptiile iudaice legate de femeie. Stiai ca exista canon (VII al lui Timotei din Alexandria) care interzice ca femeia (lauza) sa intre in dormitorul copilului botezat? Ti se pare normal? Eu ,ca femeie, inca nu m-am lamurit de ce suntem considerate "spurcate"(necurate), daca suntem intr-o anumita perioada a lunii sau lauza de ce ar fi necurata. Stiu ca sunt conceptii mostenite din Thora, pentru ca in Noul Testament nu exista nicio aluzie la deprecierea sexului feminin, insa nu le-am inteles motivatia.

Noi spunem in crez "Cred intru Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica". Credem ca Biserica este infailibila, in partea ei divina. Pe langa invatatura revelata, dogma, si canoanele sunt inspirate de Duhul Sfant, desi acestea nu sunt vesnice.
Ceea ce nu inteleg eu nu inseamna ca Biserica a gresit, ci ca eu nu inteleg, nu am deocamdata capacitatea sa inteleg.
Despre problema aceasta feminista am mai discutat si pe forumul catolic, unii catolici spuneau aceasta despre ortodoxie, fara sa stie ca doar de curand BC a renuntat la acest canon/canoane, cum a reformat si alte canoane.
Nu cred deloc ca e doar o mostenire din Vechiul Testament. Aceasta parere cred ca se bazeaza pe faptul ca ar fi o regula ce tinea de curatenie, dar nu cred deloc ca e asa. In Vechiul Testament in lege erau reguli ce tineau de pedepse, unele tineau de curatenie, altele de sacrificiile de animale si altele de legile legate de mantuire.
Regulile ce tineau de justitie s-au scos, cele ce tineau de curatenie, iar sacrificiile au fost inlocuite de jertfa Mantuitorului. Dar cele ce tineau de legile sfinte s-au pastrat toate, de exemplu cele zece porunci. Nu stiu sa explic exact de ce, cred ca acele reguli ce tin de starea femeii tin de ultimele reguli, nu de curatenie.

Ortodoxia si Biserica sunt ca un diamant stralucitor. Unii ii gasesc imperfectiuni si vor sa-l mai slefuiasca. Astfel l-ar strica, pentru ca e doar conceptia lor gresita care nu ii lasa sa vada perfectiunea ortodoxiei si Bisericii.
Fiecare om greseste, chiar si sfintii au mai facut greseli, cu atat mai mult un profesor. Nu putem crede ca tot ce a spus Yannaris e bun si adevarat, sa luam doar ce e bun.