Este crestineste sa iei chirie?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Puneti-ma pe post de craniul lui Yorick si voi face rolul vietii :)

..............:)))))

Vroiam totusi sa va las o intrebare.Cum intelegeti,ca si invatatura,ca si aplicabilitate concreta,dpdv ortodox,cuvintele lui Hristos din Luca 12:22-34.Este o invatatura general valabila,poate fi aplicata de toti,oamenii o mai pot accepta in contextul actual sau a ramas doar un deziderat pt mici comunitati,poate de tip monastic,poate de tipul primilor credinciosi din Faptele Apostolilor sau cel tarziu pana in perioada martirilor?Cum vedeti voi problema din perspectiva celor discutate pe acest topic?Multumesc anticipat pt raspunsuri.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Vroiam totusi sa va las o intrebare.Cum intelegeti,ca si invatatura,ca si aplicabilitate concreta,dpdv ortodox,cuvintele lui Hristos din Luca 12:22-34.Este o invatatura general valabila,poate fi aplicata de toti,oamenii o mai pot accepta in contextul actual sau a ramas doar un deziderat pt mici comunitati,poate de tip monastic,poate de tipul primilor credinciosi din Faptele Apostolilor sau cel tarziu pana in perioada martirilor?Cum vedeti voi problema din perspectiva celor discutate pe acest topic?Multumesc anticipat pt raspunsuri.

Cred că învăţătura este cu totul aplicabilă, acolo unde avem de-a face cu un om duhovnicesc, fie şi în buricul târgului/cetăţii. Cunosc oameni care chiar aşa trăiesc şi le duc pe toate, în chip minunat. Dar nu fac rabat la nimic!
Cum, însă, oamenii oscilează în sus şi-n jos de la o clipă la alta...
În final tot ca Petru pe mare, privind talazurile-învolburate, ajungem...

E o problemă de oftalmologie... Pardon, de orientare a ochiului sufletesc (spre pântec sau spre Ceruri).

[Mihailc]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Vroiam totusi sa va las o intrebare.Cum intelegeti,ca si invatatura,ca si aplicabilitate concreta,dpdv ortodox,cuvintele lui Hristos din Luca 12:22-34.Este o invatatura general valabila,poate fi aplicata de toti,oamenii o mai pot accepta in contextul actual sau a ramas doar un deziderat pt mici comunitati,poate de tip monastic,poate de tipul primilor credinciosi din Faptele Apostolilor sau cel tarziu pana in perioada martirilor?Cum vedeti voi problema din perspectiva celor discutate pe acest topic?Multumesc anticipat pt raspunsuri.

Nu neapărat lepădarea de avere este un deziderat cât libertatea faţă de ea. Şi libertatea în general, că nu doar de avere se lipeşte inima omului. Cred că am mai spus-o şi în altă parte că unul scopurile de căpătâi ale Bisericii a fost şi este dezidolatrizarea cosmosului şi eliberarea Creaţiei de consecinţele autoblocării umanului în limite, văzute ca avatare ale stăpâniei morţii. Este şi tema centrală a postului, recuperarea libertăţii faţă de lucruri şi subminarea tiraniei ego-ului cu întregul inventar de obiceiuri, apucături, gesturi, pretenţii care-i slujesc şi care se mai numesc şi patimi.

Hristos a urcat foarte sus stadardele, ca nu cumva să ne treacă prin cap că am făcut prea mult sau destul pentru a merita întâlnirea cu harul. Când ai renunţat la avere, îţi rămâne viaţa (instinctul de supravieţuire) de biruit, chiar şi proiecţia subiectivă a propriei mântuiri. Dacă vrei să fi desăvârşit... trebuie să ai mereu în minte că desăvârşirea este un orizont de neatins, că theosis este o călătorie fără sfârşit !

[cezar_ioan]

Îmi închipui sufletul ca pe un gaz, din acelea studiate în fizică, inclus în vasul care este omul. Un vas vertical, chiar şi când doarme...
Iar gazul ăsta sufletesc circulă când în jos, spre zonele mai reci (corespondente lumii instinctelor celor mai naturale, celor mai terestre, deci ale unei ordini trecătoare), când în sus spre lumină şi căldură, unde se mişcă mai uşor, mai bogat, mai ...liber.
Când cugetul omului se agaţă de treptele rânduite în viaţa bisericeasă pentru urcuş, omul vede şi simte, gândeşte şi acţionează cu totul altfel decât atunci când gazul lui coboară în răceala lutului. Un om poate deţine şi avere şi proprietăţi intelectuale şi îndestulare în plăceri care mai de care. Dacă sufletul lui s-a obişnuit să poposească aici va vedea şi simţi lumea prin ochiul burţii, al prepuţului sau al sacului cu bani. În fond, va trăi de-personalizarea.
Omul, însă, are vocaţie de persoană. Şi tinde la Persoană. Nimic din dulcele şi confortabilul subsol al jucăriilor instinctuale nu îi poate potoli setea şi foamea de relaţie mai înaltă, cu Persoana. Totul stă în puterea şi voia lui de-a învăţa cum să se ţină la înălţime, spre apexul borcănelului în care vieţuieşte o vreme...

Frica, marea frică a omului, frica-hidră cu mii de capete, nu vine de sub capacul borcanului (care, dealtfel, nici nu este închis ermetic) ci din fundul lui. Oricât ar suna de caraghios, frica vine de la fund.
A te ţine la vârf este a renunţa la tirania fricii, această târfă pricepută foarte în a seduce mintea să coboare prin cotloanele frumos colorate ale unui turn de nisip. Care-i trupul de animal din om, cu toată psihologia lui ataşată (promisiuni, avansuri, ameninţări, îndoieli, jurăminte, şiretlicuri, abilităţi, socoteli nesfârşite... Delir.).

De aceea, cred, că dincolo de frică e doar sfânta frică de Dumnezeu, amestec de iubire şi nădejde, din care mijeşte înţelepciunea petrecerii la vârf, în pofida oricăror avansuri cu potenţial mortal ale efemerului.

"Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea." Un ferm şi simplu postulat valoric, de mult uitat şi vârtos inversat.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de horatiu.miron

Daca n-ai percepe o chirie cat de cat la nivelul pietei, te-ai trezi in casa cu tot felul de specimene. Pragul acesta banesc mai are si rostul de a servi drept filtru.

Aşa e.
Dacă rişti să pui o chirie de 100 euro pentru o garsonieră, te poţi trezi Doamne fereşte cu un specimen nespălat de profesor sau cu un jegos de poet ca Mihail (Eminescu), ori poate cu vreun student nenorocit la Arte sau Teologie,
în timp ce dacă pui cu nesimţire 400, sigur îţi face cinste că stă la tine un om adevărat, cum ar fi un pui de-al lui Becali sau vreo nepoată a clanului Păunescu, sau, mai ştii, chiar ultima paparudă a lui Băsescu... Oameni pe cinste, nu hahalere!

Ioan si Mihai multumesc frumos pentru modul cum ati raspuns intrebarii mele.Intrucat in raspunsurile voastre atingeti mai multe probleme,frumos subliniate si scoase in evidenta, imi trebuie putin timp ca sa-mi organizez si eu opinia intrucat intre o analiza complexa si o situatie concreta de tipul vaduvei sarace (Marcu 12:41-44) trebuie ori sa gasesc un mod de aplicare ori un prilej de sac si cenusa :)

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

Aşa e.
Dacă rişti să pui o chirie de 100 euro pentru o garsonieră, te poţi trezi Doamne fereşte cu un specimen nespălat de profesor sau cu un jegos de poet ca Mihail (Eminescu), ori poate cu vreun student nenorocit la Arte sau Teologie,
în timp ce dacă pui cu nesimţire 400, sigur îţi face cinste că stă la tine un om adevărat, cum ar fi un pui de-al lui Becali sau vreo nepoată a clanului Păunescu, sau, mai ştii, chiar ultima paparudă a lui Băsescu... Oameni pe cinste, nu hahalere!

Nu probabil, ci sigur n-ai avut de inchiriat vreo locuinta in viata ta.
Cand nu te confrunti cat de cat direct si personal cu o situatie morala concreta, care nu e din carti, e usor sa te inchipui intr-o postura supra-virtuoasa.

[AlinB]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Vroiam totusi sa va las o intrebare.Cum intelegeti,ca si invatatura,ca si aplicabilitate concreta,dpdv ortodox,cuvintele lui Hristos din Luca 12:22-34.Este o invatatura general valabila,poate fi aplicata de toti,oamenii o mai pot accepta in contextul actual sau a ramas doar un deziderat pt mici comunitati,poate de tip monastic,poate de tipul primilor credinciosi din Faptele Apostolilor sau cel tarziu pana in perioada martirilor?Cum vedeti voi problema din perspectiva celor discutate pe acest topic?Multumesc anticipat pt raspunsuri.

Pai sa vedem...asta inseamna ca trebuie sa renunti la tot ce ai sau sa dai mai mult decat te tine asteptand ca Dumnezeu sa implineasca lipsurile tale si ale familiei, eventual sa primesti si ceva pe deasupra pentru inchipuita virtute?

Pe de alta parte stim ca exista oameni care in numele grijii pentru ziua de maine (de fapt ceva mai mult de atat) fac tot felul de lucruri gresite.

Ei bine, calea corecta e la mijloc.
Foloseste ceea ce ai, nu alerga dupa pleava in vant sacrificand pentru asta ceea ce e concret, real, autentic (se pot da N exemple in acest sens).

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

Nu probabil, ci sigur n-ai avut de inchiriat vreo locuinta in viata ta.
Cand nu te confrunti cat de cat direct si personal cu o situatie morala concreta, care nu e din carti, e usor sa te inchipui intr-o postura supra-virtuoasa.

Măi Aline, fiinţă morocănoasă şi grăbit-insultătoare, tu crezi că eu trăiesc în altă lume decât în asta pe care o împărtăşesc chiar cu tine?
Crezi că e vreun om care să nu treacă prin aceleaşi situaţii morale de-a lungul vieţii ca toţi ceilalţi? Chit că forma poate fi diferită, contextul mai mult sau mai puţin diferit.

Traversarea dilemelor morale din pruncie până la maturitate este aceeaşi pentru toţi oamenii. Din acest motiv s-a şi reuşit elaborarea unor teorii ale dezvoltării stadiale a moralităţii, de aceea se şi dezbat public din vechime aceleaşi probleme ale moralei, de aceea există şi Biblia şi Coranul şi altele care se adresează, pe linie morală, tuturor oamenilor. De aceea şi Biserica.
Aşadar nu sunt străin de situaţiile morale concrete, cum le numeşti tu, oricare ar fi ele.

Singura problemă pe care se pare că nu o sesizezi tu, este că eu am ales şi aleg diferit de tine în faţa unor dileme morale. Prin unele cestiuni se pare că avem alegeri comune, în altele diferite şi chiar opuse. Poţi să accepţi aceasta?
Şi nu cred că postura mea e supra-virtuoasă. Pur şi simplu aşa am înţeles să răspund la întrebarea Pelerinului şi aşa mă şi comport în general în viaţa mea concretă. Aşa am fost educat de părinţii mei, aşa m-am autoeducat singur în contactul cu viaţa. Aşa m-o învăţat Biserica sau, poate mai aproape de adevăr, aşa o priceput mintea asta proastă a me şi inima câinoasă.

Cât priveşte închirierea, desigur că am şi închiriat, de-a lungul vieţii, diverse lucruri inclusiv imobiliare. Ca fapt divers, în studenţie am lucrat o vreme ca agent imobiliar, închiriind şi vânzînd, ce-i drept, proprietăţile altora. Însă am intrat prin această aventură din tinereţe într-un contact mai amplu cu problema afacerilor imobiliare.

Iar în prezent, vei râde sau nu, tocmai am de închiriat o locuinţă, casă şi teren. Eu cer 200 Euro lunar, 3 luni anticipat, adică juma de preţ raportat la piaţa locului. Dacă nu crezi, vino şi vezi!....:)
Ce zici, batem palma?

P.S. Am locuit cu chirie aproape toată viaţa, de când trăiesc în Bucureşti. Vreo 15-20 de ani de experienţă tot am. Singur şi cu nevasta, chiar şi cu copiii. Ştiu oferta, ştiu ofertanţii, ştiu concret ce implică statutul de chiriaş. Am trăit atâtea... De poveste, cu haz şi cu necaz. Am avut şi proprietăţi pe mână. Una a fost vândută cu o sumă mare, mai mare decât bănuieşti. Şi am renunţat la partea mea, din motive personale.
E simplu de arătat ce s-a întâmplat pe piaţa imobiliară a Capitalei: proprietarul ăsta lacom şi puturos care e bucureşteanul, mai mult sau mai puţin getbeget, s-a întins cu nepăsare până unde i-a permis nevoia, prostia şi disperarea chiriaşului, urcînd tot mai sus preţurile, sub încurajarea interesată a agenţiilor imobiliare. Ce să fie asta? Mai întâi efectul propagandei postdecembriste care ridica în slavi simţul şi sensul proprietăţii private, profitînd de ocazie ca, în numele demascării comunismului, să umfle buzunarele nesimţiţilor. Lăcomie, iubire de aproapele (mă refer la buric şi ce-i prin preajma lui) şi alte tare. Dacă eu le arăt şi spun că-i naşpa, tu mă numeşti supra-virtuos? Mulţumesc frumos frate, nu mă aşteptam la aşa epitet, m-aş fi mulţumit cu o apreciere mult mai modestă, de genul "nu greşeşti prea mult".