Inima

Mi-a zis demult un sfintit slujitor al lui Hristos: "Evanghelia se patrunde cu inima, iar nu asa cum incerci tu, cu speculatii mintale. O sa-ti dau o carte buna, o monografie intreaga despre inima, in talcuirea Sfintilor Parinti..."

Nu am apucat sa primesc cartea si, intre timp, a inceput sa mi se para si mie ca e ceva cu inima, de-o vreme, cand citesc Scriptura... si viata mea... si a lumii...

Si tare sunt dornic sa vorbim aici, cata vreme mai mult nu putem face pe forum, pe aceasta tema: "Inima".

Adresez mai intai profesorilor de religie intrebarea: cum e cu inima, dupa cunostintele voastre? Ce le spuneti copiilor pe aceasta tema? M-as multumi pentru inceput cu un raspuns (o sugestie, o orientare, ceva) de nivel fie si prescolar. As vrea sa o iau de la zero... cu inima! (daca nu cer prea mult)

Deocamdata incropesc o colectie provizorie de citate din Scriptura, unde apare termenul "inima". Nadajduiesc sa avem parte aici de un topic bogat in frumusete, pe masura subiectului "Inima". Domnul sa ne lumineze!

Ps. 4, 2: "Fiii oamenilor, pana cand grei la inima? Pentru ce iubiti desertaciunea si cautati minciuna?"

Ps. 4,4: "Maniati-va, dar nu gresiti; de cele ce ziceti in inimile voastre, intru asternuturile voastre, va caiti."

Ps. 4,7: "Dat-ai veselie in inima mea, mai mare decat veselia pentru rodul lor de grau..."

Ps. 50, 11: "Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule..."

Ps. 50, 18: "Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi."

[Mihnea Dragomir]

Prima dată când am aflat, la o materie numită "Istoria Medicinii" că, timp de secole, doctorii dinaintea noastră au considerat că sediul a ceea ce am numi, astăzi, "funcţii psihice" este inima, am găsit un răspuns foarte simplu: erau tâmpiţi. Toţi, începând cu Hipocrate, până la cei cu 2-3 generaţii înainte. Cu asta, am rezolvat problema. O vreme.

Pe urmă am citit nişte chestii complicate de teologie. Ceva cu "coborârea minţii în inimă". Alţi tâmpiţi. Normal, ăştia nu deschiseseră o carte de medicină. Nu erau puşi la punct cu "funcţiile parenchimului cerebral" şi cu alte cuceriri ale ştiinţei, cum eram noi.

A treia oară, era după facultate, când am început să studiez acupunctura. Curios lucru mi s-a părut că fiecărui organ, până şi unora mai puţin importante, îi corespunde câte un meridian. Doar creierul face excepţie. Avem până şi un meridian al splinei, dar nu avem un meridian al creierului. Încă şi mai ciudat este că bolile psihice, cu precădere ale thymiei ("elanului psihic", ca să zic aşa) sunt tratate predominant prin acţiune asupra Meridianului Inimii. În cadrul a ceea ce am putea numi "fiziologia tradiţională chineză" ar exista o Energie Shen, care ia naştere la nivelul subtil al Inimii, care o urcă înspre creier. Mai sunt şi alte chestii complicate, al căror rezumat poate fi enunţat ca propoziţie: "inima este baza creierului". Sau "creierul creierului", dacă preferaţi. Dar, la urma urmei, medicii chinezi încercau să explice observaţii empirice cu ajutorul unui model eronat, nu ca noi, care avem un model corect. Până la urmă, tot nişte tâmpiţi, doar că aveau ochii mai oblici decât colegii lor din Europa.

Al patrulea şoc l-am avut când am văzut o computer-tomografie cerebrală făcută unui englez de 30 şi ceva de ani, familist, de profesie funcţionar. Un CT făcut de rutină, avusese un uşor accident auto din câte îmi amintesc. În orice caz, tipul nu avea...creier. Practic deloc. Sub 10 % din ce are un om normal. Deşi era şi el cât se poate de normal. Ţin minte că avea o cantitate enormă de lichid cefalo-rahidian, care ocupa practic tot interiorul capului, fiind înconjurat ca un fel de pojghiţă de niţică scoarţă cerebrală. Mai mult parieto-temporală, fiindcă înspre vârful capului, ca şi la ceafă, spre occiput, litrele de lichid se terminau direct cu meningele. Văzând asemenea computer-tomografie, am deschis gura şi am uitat să o închid o vreme.

Pe urmă, am început să corelez nişte lucruri pe care nu le observasem la vremea respectivă. De exemplu, străduindu-mă să învăţ diferite limbi, am constatat că există un fel de "inteligenţă a limbilor", lucru evident mai ales pentru cine se apropie de latină (probabil şi de alte clasice). Termenul de "inimă" vine direct din "anima-animae" care înseamnă "suflet". Alte limbi latine l-au moştenit pe "cor-cordis", care înseamnă fix inimă, dar geniul limbii române l-a preluat pe "anima, -ae". Ar mai fi multe de spus, dar cedez lui "nox-noctis", adică nopţii.
Bona nocte ad omnes !

10,8: "Cel cu inima inteleapta primeste sfaturile, iar cel nebun graieste vorbe intru pieirea lui."

10,10: "Cel ce clipeste din ochi va fi pricina de suparare; iar cel care cearta cu inima buna asaza pacea."

11,20: "Pe cei cu inima vicleana ii urgiseste Domnul; placerea Lui este spre cei fara prihana."

12,20: "Inselaciunea este in inima celor ce gandesc rau, iar bucuria pentru cei ce dau sfaturi de pace."

12,23: "Omul intelept isi ascunde stiinta, pe cand inima celor nebuni propovaduieste nebunia."

13,12: "Asteptarea prea indelungata imbolnaveste inima, iar dorinta implinita este pom al vietii."

14,13: "Chiar cand radem inima se intristeaza; bucuria se sfarseste prin plangere."

14, 30: "O inima fara patima este viata trupului, pe cand pornirea patimasa este ca un cariu in oase."

14,15: "Toate zilele celui sarac sunt rele, dar inima multumita este un ospat necurmat."

[Tartaruga]

Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Din inima omului ies gandurile rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea

Iar nadejdea nu rusineaza pentru ca iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, Cel daruit noua.

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu ramane intru noi si dragostea Lui in noi este desavarsita.
Din aceasta cunoastem ca ramanem in El si El intru noi, findca ne-a dat din Duhul Sau.

Inima curata - Duhul lui Dumnezeu - Iubire

[nutucutu]

În prealabil postat de ioan cezar

Ps. 4, 2: "Fiii oamenilor, pana cand grei la inima? Pentru ce iubiti desertaciunea si cautati minciuna?"

Ps. 4,4: "Maniati-va, dar nu gresiti; de cele ce ziceti in inimile voastre, intru asternuturile voastre, va caiti."

Ps. 4,7: "Dat-ai veselie in inima mea, mai mare decat veselia pentru rodul lor de grau..."

Ps. 50, 11: "Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule..."

Ps. 50, 18: "Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi."

Oare in toate aceste versete e vorba de inima, de minte sau de suflet? Am citit marturia une femei care a beneficiat de un transplant de inima. Femeia era balerina, ii placea muzica clasica, mancarea mai sofisticata. Donatorul, mort intr-un accident de circulatie, era un adolescent caruia ii placeau hamburgherii, muzica hip-hop (parca asa se chema acea muzica gen "dupa blocuri"). Femeia povestea ca atunci cand s-a trezit dupa operatie a fost intrebata ce si-ar dori si a raspuns ca si-ar dori un hamburgher cu cartofi prajiti cu toate ca nu manca asa ceva si ar fi fost ultimul lucru pe care s-ar fi gandit rudele sau prietenii sa-l aduca la spital. Hamburgherii cu cartofii prajiti erau mancarea preferata a acelui adolescent. Eu m-am mirat citind asta pentru ca imi imaginam ca inima e doar un organ fizic care nu ne influenteaza in ceea ce suntem, facem sau gandim. S-ar parea ca nu e asa.

Frate Mihnea si surorilor, ma uit acum la ce s-a strans deja in topic si am impresia aceea din adolescenta ca din ce aflu parca stiu mai putin...:)

Aseara, cand am copiat versetele din Scriptura, in timp ce le transcriam aici, am avut simtamantul (impresia certa? cunoasterea resimtita afectiv? cum sa spun...) ca fiecare verset e adevarat intru totul si e stiut de mine dintotdeauna, parca ... din vesnicie (scuzati-ma pentru bazaconie, insa asa era simtamantul, in ciuda faptului ca eu vad limpede ca sunt trecator si ca ma ofilesc ca iarba campului).

Sa imi fi atins, in sfarsit, Biblia inima?... Sa fi citit, in sfarsit, un pic din Scriptura cu inima, cum zicea parintele demult...?

[kikyo_ea]

Eu pot sa iti spun ceva ce m.a invatat puiul meu cand avea un anisor. Nu il mai intrebasem pana atunci asa ceva. Eram in camera si privea iconitele iar eu ii spuneam "uite acolo este Sfantul Petru, acolo Sfantul Pavel si acolo Domnul Isus Hristos" Apoi i.am spus ca Domnul il iubeste foarte mult si l.am intrebat " tu cum Il iubesti pe Doamne Doamne?" si mi.a aratat punand manutele pe inimioara. Acolo se simte iubirea... :)

[Florin-Ionut]

Gnosticii cred că pentru noi cea mai importantă e cunoaşterea, ştiinţa, accesul la informaţie. Ortodocşii însă cred că sentimentul este cel mai important atribut al chipului divin imprimat în fiecare om, deci gradul de asemănare a omului cu Dumnezeu va fi cîntărit la Judecată prin prisma inimii, a sentimentului, a capacităţii noastre de a iubi.

[Demetrius]

În prealabil postat de nutucutu

Oare in toate aceste versete e vorba de inima, de minte sau de suflet? Am citit marturia une femei care a beneficiat de un transplant de inima. Femeia era balerina, ii placea muzica clasica, mancarea mai sofisticata. Donatorul, mort intr-un accident de circulatie, era un adolescent caruia ii placeau hamburgherii, muzica hip-hop (parca asa se chema acea muzica gen "dupa blocuri"). Femeia povestea ca atunci cand s-a trezit dupa operatie a fost intrebata ce si-ar dori si a raspuns ca si-ar dori un hamburgher cu cartofi prajiti cu toate ca nu manca asa ceva si ar fi fost ultimul lucru pe care s-ar fi gandit rudele sau prietenii sa-l aduca la spital. Hamburgherii cu cartofii prajiti erau mancarea preferata a acelui adolescent. Eu m-am mirat citind asta pentru ca imi imaginam ca inima e doar un organ fizic care nu ne influenteaza in ceea ce suntem, facem sau gandim. S-ar parea ca nu e asa.

Am citit și eu despre un asemenea transplant de organ(nu inimă) și o astfel de patimă ”transplantată” de la un donator... alcoolic, la care primitorul a făcut totuși față.