Omul - icoana a lui Dumnezeu, icoana - chip al omului îndumnezeit

[adam000]

Deschid acest topic pt a va aduce la cunostiinta o scriere care mie cel putin mi-a luminat mintea si sufletul, in priviinta profunzimii semnificatiei icoanelor pt noi ortodocsii, intr-o maniera cum nu mai reusise nimic din ce citisem pina la ea. Este scrisa de un episcop ortodox roman PS Sofian Brasoveanul si sper ca citindu-o sa va fie cel putin la fel de ziditoare si folositoare duhovniceste cum mi-a fost mie cand am citit-o (eu cand am citit-o, mie parca "mi s-a facut in sfarsit lumina").

Omul - icoană a lui Dumnezeu, icoana - chip al omului îndumnezeit

Rugăciune

„Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşalelor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că de voie ai binevoit a te sui cu trupul pe Cruce, ca să scapi din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea.”

Introducere

„Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (In. 1,18).

Una din caracteristicile fundamentale ale Ortodoxiei este cinstirea icoanelor. Atât este de strânsă legătura între icoană şi Ortodoxie încât în prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei, aşadar la ziua numelui Ortodoxiei nu comemorăm altceva decât hotărârea Părinţilor Bisericii ca în Biserică să fie cinstite sfintele icoane. Având în vedere această legătură strânsă dintre icoană şi Ortodoxie putem deja întrezări faptul că în Biserica Ortodoxă icoanele nu au doar o valoare artistică, istorică, că rolul lor nu este doar anamnetic, catehetic, ci problema icoanelor este chiar una de identitate a Ortodoxiei.
Încă de la începuturi creştinii au reprezentat prin simboluri unele adevăruri ale credinţei lor, au zugrăvit scene din viaţa lui Iisus Hristos sau a martirilor. Cultul creştin dezvoltându-se însă din cel sinagogal al Vechiului Testament, s-a pus problema legitimităţii zugrăvirii de icoane. Puteau ei zugrăvi icoane fără a contraveni poruncii vechi testamentare: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!” ? Bineînţeles că această poruncă interzicea închinarea la idoli, crearea de falşi dumnezei, cărora să li se aducă ulterior închinarea cuvenită Unicului Dumnezeu adevărat. Căci, pe de altă parte chiar Dumnezeu îi poruncise lui Moise ca în ţesătura Cortului Mărturiei să alcătuiască chipuri de heruvimi; „Cortul însă să-l faci din zece covoare de in răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie; în ţesătura lor să faci chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă” . Problema pe care şi-o puneau creştinii era aceea a reprezentabilităţii lui Dumnezeu. Dumnezeu cel nevăzut, pe Care nimeni nu L-a văzut vreodată, nu poate fi reprezentat. Acest lucru fusese interzis în Vechiul Testament şi rămânea în continuare imposibil, astfel încât dacă ei ar fi făcut o icoană a nevăzutului Dumnezeu ar fi greşit cu siguranţă. Nu putea fi zugrăvit Dumnezeu cel nevăzut, necuprins, neapropiat, Cel mai presus de mintea, vederea şi înţelegerea oamenilor.
Totuşi, la „plinirea vremii” , Una din Persoanele Sfintei Treimi, Fiul, S-a întrupat, a devenit om ca noi, a intrat în istorie, S-a făcut văzut, a vieţuit împreună cu oamenii, asumându-Şi toate cele omeneşti în afară de păcat. În ipostasul Său omenesc, Dumnezeu cel nevăzut S-a făcut văzut, Cel necuprins S-a circumscris într-o persoană concretă, Cel neapropiat a venit în maximă apropiere faţă de om. Esenţa lui Dumnezeu a rămas în continuare necunoscută oamenilor, dar în Persoana lui Iisus Hristos Dumnezeu S-a descoperit omului atât cât acesta putea cuprinde. Avem o singură cheie pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, de a înţelege Sfânta Treime: Îl cunoaştem pe Tatăl prin Fiul: „Cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine” şi „Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” şi pe Fiul prin Sfântul Duh: „Nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt” . Prin urmare nu putem zugrăvi ceea ce nu cunoaştem, dar putem înfăţişa, putem zugrăvi ceea ce ni s-a dezvăluit: Persoana întrupată a Fiului lui Dumnezeu . Nu putem reprezenta naşterea Fiului din Tatăl mai înainte de veci, dar putem zugrăvi naşterea Lui după trup din Fecioara Maria . La Duminica Ortodoxiei ni se dezvăluie cu claritate acest lucru în condacul sărbătorii, care se constituie într-un veritabil temei dogmatic al cinstirii icoanelor.
„Cuvântul cel de nedescris al Tatălui a devenit descriptibil întrupându-Se din tine, Născătoare de Dumnezeu; şi chipul cel întinat replăsmuindu-l întru vrednicia cea dintâi, l-a amestecat cu dumnezeiasca frumuseţe. Şi mărturisind mântuirea, o închipuim prin lucrare şi prin cuvânt.”
Dacă zugrăvirea lui Dumnezeu Tatăl, pe Care nimeni nu L-a văzut vreodată este imposibilă, refuzul zugrăvirii lui Hristos ar însemna o negare a ipostasului Său uman, a umanităţii reale a lui Iisus, ceea ce ar conduce automat la contrazicerea Tainei mântuirii omului în Hristos. Duhul Sfânt, a treia persoană treimică este reprezentat doar în formele în care S-a manifestat: în chip de porumbel, la Botezul lui Iisus în Iordan şi sub forma limbilor de foc la Cinzecime.