Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 03.04.2011, 17:53:01
Tangun Tangun is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.01.2011
Mesaje: 200
Implicit Adevarul interior sau exterior omului; Realitate sau falsitate interioara a oamenilor

Societate creata din fii ai inteligentei : aviditate, competitivitate, dorinta si nevoia de putere. Cel puternic castiga si calca peste cel slab care piere; legea junglei;
Cum te poti numi sanatos atat timp cat te acomodezi bine intr-o societate bolnava?


Multi oameni se dau a fi drept credinciosi si isi doresc mantuirea ca pe ceva venind din exteriorul lor, de la sine, pierduti intr-o inconstienta profunda, si o indiferenta - care ia nastere tot din cauza inconstientei - asupra falsitatii lor interioare. Ei discuta si vorbesc despre Dumnezeu, judeca si condamna pe ceilalti care se opun conceptiei lor mentale.

Ce este egoul? E adevarat ca multi dintre noi s-au mai schimbat si au devenit mai deschisi, pierzandu-si putin cate putin din rigiditatea lor, si ne putem intreba acum daca este pregatita umanitatea pentru o transformare a constiintei, o inflorire interioara radicala si profunda. Pot fiintele umane sa-si piarda densitatea structurii mintilor lor conditionate, pentru a deveni asemenea cristalelor si pietrelor pretioase, ca sa spunem asa, transparente fata de lumina constiintei? Pot ele sfida atractia gravitationala a materialismului si materialitatii, ridicandu-se deasupra identificarii cu forma care mentine egoul in viata si care le condamna sa fie prizonierele propriei lor personalitati? Posibilitatea unei astfel de transformari a constituit mesajul central al marilor invataturi spirituale ale omenirii. Mesagerii - Iisus, Buddha si altii, nu toti cunoscuti - au reprezentat florile timpurii ale umanitatii. Acestia au fost precursorii, acele fiinte rare si valoroase.

Nu oricine e pregatit, dar multi sunt, si cu fiecare persoana care se trezeste, avantul in constiinta colectiva creste, inlesnind drumul altora. Este suficienta o strafulgerare pentru a initia procesul de trezire, iar acesta este ireversibil. Pentru multi procesul a inceput deja, chiar daca ei n-au realizat poate.

Un aspect esential al trezirii il reprezinta constientizarea faptului ca esti adormit, constientizarea egoului care gandeste, vorbeste si actioneaza si, de asemenea, constientizarea procesului mental conditionat in mod colectiv, care perpetueaza starea de toropeala a spiritului. Atunci cand observi inconstienta care te caracterizeaza, ceea ce face posibila observarea este chiar constiinta ce rasare in tine, este chiar trezirea. Lupta cu egoul nu poate avea sorti de izbanda, asa cum lupta cu intunericul nu are sorti de izbanda. Lumina constiintei este tot ceea ce iti trebuie.Tu esti acea lumina.

Primul aspect il reprezinta intelegerea faptului ca starea "normala" de spirit a majoritatii fiintelor umane implica intr-o mare masura ceea ce am putea denumi o disfunctie sau chiar nebunie. Anumite invataturi ce stau la baza hinduismului se apropie poate cel mai mult de perceperea acestei disfunctii ca forma de boala mentala colectiva. Conform invataturilor crestinismului timpuriu, starea colectiva normala a umanitatii este cea de "pacat originar". Cuvantul pacat a fost foarte gresit inteles si interpretat. In traducere literala din greaca veche in care a fost scris noul Testament, a pacatui inseamna a rata esentialul existentei umane. Inseamna a trai fara pricepere, orbeste si, din aceasta cauza, a suferi si a provoca suferinta. Si de data aceasta termenul, eliberat de bagajul cultural si de interpretari gresite, trimite inspre disfunctia inerenta conditiei umane.

Manifestarile colective ale nebuniei existente in miezul conditiei umane alcatuiesc cea mai mare parte a istoriei umanitatii. Aceasta este, intr-o masura extinsa, o istorie a nebuniei. Daca istoria umanitatii ar fi evaluata ca un caz clinic al unei singure persoane, diagnosticul ar trebui sa fie: paranoia cronica, o inclinatie patologica pentru comiterea de crime si acte de violenta extrema si de cruzime impotriva celor perceputi ca "dusmani" - propria inconstienta proiectata in exterior. Nebunie criminala, cu scurte si rare intervale de luciditate.

Teama, lacomia si dorinta de putere sunt fortele motivationale in plan psihologic ce dau nastere nu doar razboaielor si violentei intre natiuni, religii si ideologii, ci si unui conflict nesfarsit la nivelul relatiilor interpersonale. Ele provoaca o deformare a modului de a-i percepe pe ceilalti si a perceptiei de sine. Din cauza lor se interpreteaza gresit fiecare situatie si se ajunge la actiuni nechibzuitede la care se asteapta o eliberare de frica si o satisfacere a nevoii de mai mul, o gaura fara fund ce nu va putea fi umpluta vreodata.

Incercarea de a deveni un om mai bun pare laudabila si nobila, insa stradania in aceasta directie nu poate fi o reusita daca nu provoci o modificare in constiinta. Aceasta din urma este necesara deoarece stradania respectiva este parte a aceleiasi disfunctii, fiind o forma mai fina si rafinata a potentarii sinelui, a dorintei de mai mult si o consolidare a identitatii conceptuale a individului, a imaginii de sine. Nu deveniti mai buni incercand sa fiti mai buni, ci gasind bunatatea care deja se afla in voi si permitandu-i sa iasa la iveala. Dar acest lucru este posibil doar daca se schimba ceva fundamental in starea voastra de constiinta.
Istoria comunismului, a religiilor, inspirata initial de idealuri nobile, dovedeste limpede ce se intampla atunci cand oamenii incearca sa schimbe realitatea exterioara fara ca in prealabil sa fi efectuat vreo schimbare in realitatea lor interioara, in starea constiintei lor. Ei abordeaza planuri fara sa tina cont de prototipul disfunctional pe care il poarta in ei: egoul.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 03.04.2011, 17:53:49
Tangun Tangun is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.01.2011
Mesaje: 200
Implicit

Spiritualitate si religie;

Care este rolul pe care il au religiile consacrate in aparitia unei noi constiinte? Multi oameni sunt deja capabili sa discearna intre spiritualitate si religie. Ei isi dau seama de faptul ca, daca detin un sistem de credinte - un set de ganduri pe care sa le considere adevarul absolut - nu devin spirituali, indiferent care ar fi natura acelor credinte. De fapt, cu cat se identifica mai mult cu respectivele ganduri (credinte), cu atat isi diminueaza sansele de a accede la dimensiunea spirituala aflata in ei insisi. Multi oameni "religiosi" s-au impotmolit la acest nivel. Ei pun semn de egalitate intre adevar si gand si, identificandu-se complet cu gandul (mintea lor), pretind a fi unicii detinatori ai adevarului intr-o tentativa inconstienta de a-si proteja identitatea. Ei nu vad limitarile gandirii. Daca nu crezi (gandesti) intocmai ca ei, din punctul lor de vedere te inseli, iar intr-un trecut nu foarte indepartat s-ar fi simtit indreptatiti sa te omoare pentru acest motiv.Unii dintre ei mai sunt de aceasta parere si in prezent. Noua spiritualitate, transformarea constiintei, isi face aparitia intr-o mare masura in afara structurii religiilor institutionalizate. Un numar tot mai mare de adepti ai religiilor traditionale sunt capabili sa renunte la identificarea cu forma, doctrinele si sistemele de credinte rigide si sa descopere profunzimea originara ce se afla ascunsa in chiar traditiile lor spirituale si, in acelasi timp, profunzimea din ei insisi. Ei realizeaza ca a fi "spiritual" nu are nimic de-a face cu credintele pe care le au, ci are totul de-a face cu starea constiintei lor. Iar asta determina, la randul sau, modul in care ei actoneaza in lume si interactioneaza cu ceilalti.

Cei care nu au capacitatea de a privi dincolo de forma ajung si mai puternic ancorati in credintele lor, cu alte cuvinte mintile lor. Suntem in prezent martorii nu doar ai unui curent de constientizare fara precedent, ci si a unei inradacinari si intensificari a egoului. Unele insitutii religioase se vor arata deschise fata de noua constiinta, altele isi vor consolidat pozitiile doctrinare si vor deveni elemente constituente ale tuturor acelor structuri elaborate de om prin intermediul carora egoul colectiv se va apara si va "opune rezistenta". Exista biserici si culte sau miscari religioase ce nu sunt altceva decat entitati egocentriste colective, identificate cu pozitiile lor mentale la fel de rigid precum adeptii unei ideologii politice lipsiti de deschidere fata de o interpretare alternativa a realitatii.

Dar egoul este menit sa se dizolve, structurile sale inchistate, fie ele institutii religioase sau de alt fel, corporatii sau guverne, se vor dezintegra toate pornind dinspre interior, indiferent cat de adancinradacinate par sa fie. Structurile cele mai rigide, cele mai impenetrabile fata de schimbare sunt cele care se vor prabusi primele.

Necesitatea unei transformari;

Atunci cand se confrunta cu o criza radicala, atunci cand vechiul mod de a trai in lume , de a interactiona cu ceilalti si cu natura nu mai functioneaza, atunci cand supravietuirea este amenintata de probleme aparent imposibil de depasit, o forma de viata individuala fie se stinge, fie se ridica deasupralimitarilor conditiei sale prin intermediul unui salt evolutiv. Reactia in fata unei crize radicale care ne ameninta insasi supravietuirea - iata provocarea cu care se confrunta acum umanitatea. Disfunctia mintii egoiste, constientizata deja in urma cu peste 2500 de ani de catre invatatorii intelepti din vechime si amplificata acum de stiinta si tehnologie, ameninta pentru prima data supravietuirea planetei. In curand, un procent semnificativ din populatia planetei va recunoaste, daca nu a facut-o deja, ca umanitatea se confrunta acum cu o alegere totala: sa evolueze sau sa piara. Un numar relativ mic inca, dar in crestere rapida, de oameni experimenteaza deja in ei insisi ruperea de vechile tipare ale mintii egocentrice si manifestarea unei noi dimensiuni a constiintei.
Ceea ce ia nastere acum nu este un nou sistem de credinte, o noua religie, ideologie spirituala sau mitologie. Schimbarea se produce intr-un plan mult mai profund decat cel al continutului mintii, gandirii egocentrice. De fapt, in centrul noii constiinte se afla transcederea gandirii, capacitatea recent descoperita de a ne ridica deasupra gandurilor, de a realiza in noi insine o dimensiune infinit mai vasta decat cea reprezentat de gandire. Din acel moment identitatea , sentimentul propriei fiinte nu va mai fi derivat din fluxul necontenit al gandurilor pe care, in cazul fostei constiinte, le luau oamenii drept ei insisi.
O usurare sa realizezi ca eu nu sunt "vocea din mintea mea". Atunci cine sunt eu? Cel care vede toate acestea. Constiinta care preceda gandul, spatiul in care apare gandul - sau emotia sau perceptia senzoriala.

Egoul nu inseamna altceva decat identificarea cu forma, in primul rand cu forma gandurilor. Se blocheaza astfel Fiintarea si bucuria ei. Daca raul exista in vreun fel - si exista, dar la modul relativ, nu absolut - atunci definitia sa este aceasta: identificarea completa cu forma - forma fizica, forma mentala, forma emotionala. De aici decurge totala necunoastere a individului cu intregul, a unitatii intrinseci cu oricare "altul" si totodata cu Sursa. Aceasta ignoranta este pacatul originar, suferinta, iluzia. Iar atunci cand aceasta iluzie a separarii totale fundamenteaza si domina tot ceea ce gandesc, spun si fac, ce fel de lume voi crea eu? Pentru a afla raspunsurile la aceasta intrebare nu trebuie decat sa privim relatiile dintre oameni sau sa ma uit diseara la stiri.
Daca structurile mintii umane nu se vor schimba, vom sfarsi mereu prin a recrea in esenta aceeasi lume, aceleasi forme ale raului, aceeasi disfunctie.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 03.04.2011, 21:12:05
MariS_'s Avatar
MariS_ MariS_ is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.10.2009
Locație: Religie: creștin
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.419
Implicit

Nici crestinismul nu se cramponeaza de forme, dar le depaseste in TRANSCENDENT. Nici crestinismul nu ramane blocat in separabilitate, dar o depaseste prin COMUNIUNE, comuniune in har cu Dumnezeu. Si crestinismul se lupta cu egoul, dar vrea restaurarea CHIPULUI lui Dumnezeu in om. Si crestinismului ii displace ignoranta, dar o depaseste prin REVELATIE (nu prin intuitie, gand sau ratiune). Si crestinismul cauta Adevarul, dar Il gaseste ca fiind PERSOANA. Si crestinismul doreste schimbarea omului, dar il vrea ASEMENEA Creatorului sau. Si crestinismul doreste eliberarea, dar eliberarea din robia pacatului, adica MANTUIREA.
Har, smerenie si jertfa de sine.
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele?
Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11)
Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 04.04.2011, 12:15:52
Tangun Tangun is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.01.2011
Mesaje: 200
Implicit

Citat:
În prealabil postat de MariS_ Vezi mesajul
Nici crestinismul nu se cramponeaza de forme, dar le depaseste in TRANSCENDENT. Nici crestinismul nu ramane blocat in separabilitate, dar o depaseste prin COMUNIUNE, comuniune in har cu Dumnezeu. Si crestinismul se lupta cu egoul, dar vrea restaurarea CHIPULUI lui Dumnezeu in om. Si crestinismului ii displace ignoranta, dar o depaseste prin REVELATIE (nu prin intuitie, gand sau ratiune). Si crestinismul cauta Adevarul, dar Il gaseste ca fiind PERSOANA. Si crestinismul doreste schimbarea omului, dar il vrea ASEMENEA Creatorului sau. Si crestinismul doreste eliberarea, dar eliberarea din robia pacatului, adica MANTUIREA.
Har, smerenie si jertfa de sine.

A fi religios inseamna a avea un concept care nu este altceva decat un tipar, un sistem creat de minte, o identificare cu o forma a gandurilor. Tu spui "Si crestinismul se lupta cu egoul, dar vrea restaurarea CHIPULUI lui Dumnezeu in om". Din "lupta" reiese tiparul egoului, al mintii, al adversarului, al competitiei. Lupta este dictata de forma egocentrica ce ia nastere atunci cand te bazezi pe un concept care este produsul mintii tale. A te lupta cu egoul inseamna a te lupta in zadar cu intunericul. A inceta sa te lupti este lumina constiintei si realizarea faptului ca tu esti lumina din spatele egoului.
A te baza pe un concept este tot o identificare cu forma. De ce indoctrinarea ramane blocata in separabilitate? A fi indoctrinat inseamna sa pui etichete celorlalti (eu sunt crestin, tu esti catolic, ateu, pacatos etc). De fapt tu joci un rol in care egoul tau se distinge de celalalt ce nu joaca acelasi rol cu tine. De aici se naste lupta. Nu poti restaura chipul lui Dumnezeu in om prin lupta cu egoul ci doar daca ajungi transparent fata de lumina constiintei asemenea pietrei de diamant slefuite.

Uitarea Fiintarii: Egoul inseamna intotdeauna identificarea cu forma, cautarea de sine si, in consecinta, pierderea sinelui intr-o forma sau alta. Formele nu sunt doar obiecte materiale si corpuri fizice. Mai fundamentale decat formele exterioare - lucrurile si corpurile - sunt formele mentale care apar constant in campul constiintei. Ele reprezinta forme energetice, mai fine si mai putin dense decat materia fizica, dar totusi forme. Ceea ce constientizam sub forma unei voci in mintea noastra care nu se opreste niciodata din vorbit este un flux de gandire neincetata si compulsiva. Cand fiecare gand ne absoarbe complet atentia, cand suntem atat de identificati cu vocea din mintea noastra si cu emotiile care o insotesc incat ne pierdem pe noi insine in fiecare gand si in fiecare emotie, atunci inseamna ca suntem in totalitate identificati cu forma si prin urmare suntem in puterea egoului. Egoul este un conglomerat de forme mentale si tipare mental-emotionale conditionate, care reapar si in care am investit sentimentul de "eu", sentimentul de sine. Egoul apare atunci cand sentimentul Fiintarii, al lui "Eu Sunt", care este constiinta fara de forma, se intrepatrunde cu forma. Acesta este intelesul identificarii. Aceasta este uitarea Fiintarii, eroare primordiala, iluzia separarii absolute care transforma realitatea intr-un cosmar.



Istoria crestinismului reprezinta, desigur, un exemplu de mare elocventa al modului in care credinta ca tu detii singurul adevar, cu alte cuvinte ca tu ai dreptate, iti poate corupe actiunile si comportamentul pana la limitele nebuniei. Secole de-a randul, torturarea si arderea de vii a acelora care aveau opinii ce difereau chiar si in cea mai mica masura de doctrina Bisericii sau de intrerpretarile inguste ale scripturii ("Adevarului") erau considerate justificate, deoarece victimele "se inselau". Se inselau atat de mult incat trebuiau omorate. Adevarul era considerat mai important decat viata oamenilor. Si ce era Adevarul? O poveste in care trebuia sa crezi, adica un manunchi de ganduri. Biserica catolica si celelalte Biserici au dreptate atunci cand identifica relativismul, anume credinta ca nu exista un adevar absolut care sa ghideze comportamentul uman, ca fiind unul dintre relele vremurilor noastre. Numai ca nu veti gasi adevarul absolut nici daca il cautati acolo unde nu poate fi gasit: in doctrine, ideologii, seturi de reguli sau povestiri. Ce au toate acestea in comun? Sunt generate de gandire. Gandirea poate, in cel mai bun caz, sa indice catre adevar, dar ea nu este niciodata adevarul. De aceea spun budistii: "Degetul care arata catre luna nu este luna". Toate religiile sunt in egala masura false si adevarate, in functie de cum va raportati la ele. Le puteti folosi in slujba egoului sau le puteti folosi in slujba Adevarului. Daca sunteti de parere ca doar religia voastra reprezinta Adevarul, o folositi in slujba egoului.Folosita astfel, religia devine ideologie si creeaza un sentiment iluzoriu de superioritate, o scindare si un conflict intre oameni.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 04.04.2011, 13:44:03
MariS_'s Avatar
MariS_ MariS_ is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.10.2009
Locație: Religie: creștin
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.419
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Tangun Vezi mesajul
A fi religios inseamna a avea un concept care nu este altceva decat un tipar, un sistem creat de minte, o identificare cu o forma a gandurilor. Tu spui "Si crestinismul se lupta cu egoul, dar vrea restaurarea CHIPULUI lui Dumnezeu in om". Din "lupta" reiese tiparul egoului, al mintii, al adversarului, al competitiei. Lupta este dictata de forma egocentrica ce ia nastere atunci cand te bazezi pe un concept care este produsul mintii tale. A te lupta cu egoul inseamna a te lupta in zadar cu intunericul. A inceta sa te lupti este lumina constiintei si realizarea faptului ca tu esti lumina din spatele egoului.
A te baza pe un concept este tot o identificare cu forma. De ce indoctrinarea ramane blocata in separabilitate? A fi indoctrinat inseamna sa pui etichete celorlalti (eu sunt crestin, tu esti catolic, ateu, pacatos etc). De fapt tu joci un rol in care egoul tau se distinge de celalalt ce nu joaca acelasi rol cu tine. De aici se naste lupta. Nu poti restaura chipul lui Dumnezeu in om prin lupta cu egoul ci doar daca ajungi transparent fata de lumina constiintei asemenea pietrei de diamant slefuite.

Uitarea Fiintarii: Egoul inseamna intotdeauna identificarea cu forma, cautarea de sine si, in consecinta, pierderea sinelui intr-o forma sau alta. Formele nu sunt doar obiecte materiale si corpuri fizice. Mai fundamentale decat formele exterioare - lucrurile si corpurile - sunt formele mentale care apar constant in campul constiintei. Ele reprezinta forme energetice, mai fine si mai putin dense decat materia fizica, dar totusi forme. Ceea ce constientizam sub forma unei voci in mintea noastra care nu se opreste niciodata din vorbit este un flux de gandire neincetata si compulsiva. Cand fiecare gand ne absoarbe complet atentia, cand suntem atat de identificati cu vocea din mintea noastra si cu emotiile care o insotesc incat ne pierdem pe noi insine in fiecare gand si in fiecare emotie, atunci inseamna ca suntem in totalitate identificati cu forma si prin urmare suntem in puterea egoului. Egoul este un conglomerat de forme mentale si tipare mental-emotionale conditionate, care reapar si in care am investit sentimentul de "eu", sentimentul de sine. Egoul apare atunci cand sentimentul Fiintarii, al lui "Eu Sunt", care este constiinta fara de forma, se intrepatrunde cu forma. Acesta este intelesul identificarii. Aceasta este uitarea Fiintarii, eroare primordiala, iluzia separarii absolute care transforma realitatea intr-un cosmar.



Istoria crestinismului reprezinta, desigur, un exemplu de mare elocventa al modului in care credinta ca tu detii singurul adevar, cu alte cuvinte ca tu ai dreptate, iti poate corupe actiunile si comportamentul pana la limitele nebuniei. Secole de-a randul, torturarea si arderea de vii a acelora care aveau opinii ce difereau chiar si in cea mai mica masura de doctrina Bisericii sau de intrerpretarile inguste ale scripturii ("Adevarului") erau considerate justificate, deoarece victimele "se inselau". Se inselau atat de mult incat trebuiau omorate. Adevarul era considerat mai important decat viata oamenilor. Si ce era Adevarul? O poveste in care trebuia sa crezi, adica un manunchi de ganduri. Biserica catolica si celelalte Biserici au dreptate atunci cand identifica relativismul, anume credinta ca nu exista un adevar absolut care sa ghideze comportamentul uman, ca fiind unul dintre relele vremurilor noastre. Numai ca nu veti gasi adevarul absolut nici daca il cautati acolo unde nu poate fi gasit: in doctrine, ideologii, seturi de reguli sau povestiri. Ce au toate acestea in comun? Sunt generate de gandire. Gandirea poate, in cel mai bun caz, sa indice catre adevar, dar ea nu este niciodata adevarul. De aceea spun budistii: "Degetul care arata catre luna nu este luna". Toate religiile sunt in egala masura false si adevarate, in functie de cum va raportati la ele. Le puteti folosi in slujba egoului sau le puteti folosi in slujba Adevarului. Daca sunteti de parere ca doar religia voastra reprezinta Adevarul, o folositi in slujba egoului.Folosita astfel, religia devine ideologie si creeaza un sentiment iluzoriu de superioritate, o scindare si un conflict intre oameni.
Ceea ce mi se pare ca sustii este o dizolvare completa a personalitatii. Atunci cand renunti complet la orice tip de forma, fie exterioara, fie interioara, cand renunti la orice tip de alteritate, chiar manifestata sub forma de gand sau concept, nu numai la nivel fizic, cand anulezi chiar si sentimentele, atunci dispare complet orice urma de personalitate. Or crestinismul tocmai pe acest lucru se bazeaza, pe conceptul de PERSOANA. Noi nu renuntam la persoana pentru a ne dizolva complet in Fiinta, si aceasta indefinita conceptual. Nu avem o tinta asa de "inalta", noi urmarim doar ASEMANAREA, nu contopirea, cu Fiinta Suprema. Nu ne permitem sa ne vedem atat de importanti ca sa ne egalam Fiintei perfecte. Suntem mai modesti.
Har, smerenie si jertfa de sine.
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele?
Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11)
Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 04.04.2011, 15:52:26
Tangun Tangun is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.01.2011
Mesaje: 200
Implicit

Citat:
În prealabil postat de MariS_ Vezi mesajul
Nu avem o tinta asa de "inalta", noi urmarim doar ASEMANAREA, nu contopirea, cu Fiinta Suprema. Nu ne permitem sa ne vedem atat de importanti ca sa ne egalam Fiintei perfecte. Suntem mai modesti.
Har, smerenie si jertfa de sine.
Probabil ca este greu de crezut faptul ca si cele pe care le spui mai sus sut tot o proiectie egoista. Aceasta este esenta care duce la separarea omului de Dumnezeu.
Indiferent de forma pe care o adopta la un moment dat, motorul inconstient din spatele egoului este nevoia de a-mi consolida imaginea celui care cred eu ca sunt, sinele fantomatic care a prins viata atunci cand gandirea - o mare binecuvantare si deopotriva un mare blestem - a inceput sa preia controlul si a eclipsat simpla, dar profunda bucurie a uniunii cu Fiinta, cu Sursa, cu Dumnezeu. Indiferent care este comportamentul pe care-l manifesta egoul, forta motivationala ascunsa este intotdeauna aceeasi: nevoia de a iesi in evindenta, de a fi special, de a detine controlul cumva; nevoia de putere, de atentie, si de mai mult.Si, desigur, nevoia de a avea sentimentul rupturii, ceea ce inseamna nevoia de opozitie de care dai tu dovada acum. Egoul asteapta intotdeauna cate ceva de la semeni, de la diverse conjucturi. Intotdeauna exista o ordine de zi ascunsa, un sentiment de "inca nu e indeajuns", de insuficienta si lipsa care trebuie acoperita. El foloseste oamenii si situatiile pentru a obtine ceea ce-si doreste, dar nici atunci cand reuseste nu e niciodata satisfacut pentru mult timp. Adesea intampina piedici in implinirea telurilor sale, iar in cea mai mare parte prapastia dintre "vreau" si "ceea ce este" devine o sursa constanta de suparare si suferinta. Emotia din spatele intregii activitati a egoului este teama.Teama de a fi un nimeni, teama de nonexistenta, teama de moarte. Toate activitatile au ca scop eliminarea acestei frici, dar tot ce poate face egoul vreodata este sa o disimuleze temporar cu o relatie intima, cu o noua achizitie sau cu victoria intr-o imprejurare sau alta. Iluzia nu ne va satisface niciodata. Doar adevarul a ceea ce esti cu adevarat te va elibera, atunci cand il vei realiza.
De ce exista teama? Deoarece egoul apare din identificarea cu forma, cu personalitatea, iar adanc inauntru el stie ca nicio forma nu va dura vesnic, ci toate sunt trecatoare. De aceea exista intotdeauna sentimentul nesigurantei in preajma egoului, chiar daca in exterior pare increzator.

Personalitatea; Ce roluri poate interpreta egoul? Egoul nu stie ca sursa intregii energii se afla in noi insine, asa ca el o cauta in exterior. Nu atentia fara de forma reprezentata de Prezenta o cauta el, ci el cauta atentia sub o anumita forma, ca de exemplu recunoasterea, lauda, admiratia sau doar faptul de a se face remarcat intr-un fel sau altul, de a se lua la cunostinta de existenta lui, indiferent daca e pozitiv sau negativ.
O persoana timida care se teme de atentia celorlalti nu este lipsita de ego, ci are un ego ambivalent care simultan isi doreste si se teme de atentia celorlalti. Se teme ca atentia ar putea lua forma dezaprobarii sau criticii, adica ii va diminua sentimentul de sine, in loc sa-l amplifice. Timiditatea merge adesea mana-n mana cu un concept predominant negativ despre sine, credinta persoanei ca este inadecvata. Orice sentiment de sine conceptual - faptul ca ma vad asa sau altfel - inseamna ego, acesta putand fi predominant pozitiv (sunt cel mai mare) sau negativ (sunt prea mic, nu sunt bun). In spatele fiecarui concept pozitiv despre sine sta frica de a nu fi suficient de bun. In spatele fiecarui concept negativ despre sine este ascunsa dorinta de a fi cel mai mare sau de a fi mai bun decat altii. In spatele sentimentului de superioritate si a nevoii continue de superioritate a egoului ce afiseaza siguranta de sine se afla teama inconstienta de inferioritate. Dimpotriva, egoul timid, inadaptat, care se simte inferior, nutreste o dorinta ascunsa de superioritate. Multi oameni oscileaza intre sentimente de inferioritate si sentimente de superioritate, in functie de situatiile sau persoanele cu care vin in contact. Tot ce e de facut este sa observi in tine acest lucru: ori de cate ori te simti superior sau inferior cuiva, la mijloc este egoul din tine.

Last edited by Tangun; 04.04.2011 at 15:57:19.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 04.04.2011, 16:06:53
MariS_'s Avatar
MariS_ MariS_ is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.10.2009
Locație: Religie: creștin
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.419
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Tangun Vezi mesajul
Probabil ca este greu de crezut faptul ca si cele pe care le spui mai sus sut tot o proiectie egoista. Aceasta este esenta care duce la separarea omului de Dumnezeu.
Indiferent de forma pe care o adopta la un moment dat, motorul inconstient din spatele egoului este nevoia de a-mi consolida imaginea celui care cred eu ca sunt, sinele fantomatic care a prins viata atunci cand gandirea - o mare binecuvantare si deopotriva un mare blestem - a inceput sa preia controlul si a eclipsat simpla, dar profunda bucurie a uniunii cu Fiinta, cu Sursa, cu Dumnezeu. Indiferent care este comportamentul pe care-l manifesta egoul, forta motivationala ascunsa este intotdeauna aceeasi: nevoia de a iesi in evindenta, de a fi special, de a detine controlul cumva; nevoia de putere, de atentie, si de mai mult.Si, desigur, nevoia de a avea sentimentul rupturii, ceea ce inseamna nevoia de opozitie de care dai tu dovada acum. Egoul asteapta intotdeauna cate ceva de la semeni, de la diverse conjucturi. Intotdeauna exista o ordine de zi ascunsa, un sentiment de "inca nu e indeajuns", de insuficienta si lipsa care trebuie acoperita. El foloseste oamenii si situatiile pentru a obtine ceea ce-si doreste, dar nici atunci cand reuseste nu e niciodata satisfacut pentru mult timp. Adesea intampina piedici in implinirea telurilor sale, iar in cea mai mare parte prapastia dintre "vreau" si "ceea ce este" devine o sursa constanta de suparare si suferinta. Emotia din spatele intregii activitati a egoului este teama.Teama de a fi un nimeni, teama de nonexistenta, teama de moarte. Toate activitatile au ca scop eliminarea acestei frici, dar tot ce poate face egoul vreodata este sa o disimuleze temporar cu o relatie intima, cu o noua achizitie sau cu victoria intr-o imprejurare sau alta. Iluzia nu ne va satisface niciodata. Doar adevarul a ceea ce esti cu adevarat te va elibera, atunci cand il vei realiza.
De ce exista teama? Deoarece egoul apare din identificarea cu forma, cu personalitatea, iar adanc inauntru el stie ca nicio forma nu va dura vesnic, ci toate sunt trecatoare. De aceea exista intotdeauna sentimentul nesigurantei in preajma egoului, chiar daca in exterior pare increzator.

Personalitatea; Ce roluri poate interpreta egoul? Egoul nu stie ca sursa intregii energii se afla in noi insine, asa ca el o cauta in exterior. Nu atentia fara de forma reprezentata de Prezenta o cauta el, ci el cauta atentia sub o anumita forma, ca de exemplu recunoasterea, lauda, admiratia sau doar faptul de a se face remarcat intr-un fel sau altul, de a se lua la cunostinta de existenta lui, indiferent daca e pozitiv sau negativ.
O persoana timida care se teme de atentia celorlalti nu este lipsita de ego, ci are un ego ambivalent care simultan isi doreste si se teme de atentia celorlalti. Se teme ca atentia ar putea lua forma dezaprobarii sau criticii, adica ii va diminua sentimentul de sine, in loc sa-l amplifice. Timiditatea merge adesea mana-n mana cu un concept predominant negativ despre sine, credinta persoanei ca este inadecvata. Orice sentiment de sine conceptual - faptul ca ma vad asa sau altfel - inseamna ego, acesta putand fi predominant pozitiv (sunt cel mai mare) sau negativ (sunt prea mic, nu sunt bun). In spatele fiecarui concept pozitiv despre sine sta frica de a nu fi suficient de bun. In spatele fiecarui concept negativ despre sine este ascunsa dorinta de a fi cel mai mare sau de a fi mai bun decat altii. In spatele sentimentului de superioritate si a nevoii continue de superioritate a egoului ce afiseaza siguranta de sine se afla teama inconstienta de inferioritate. Dimpotriva, egoul timid, inadaptat, care se simte inferior, nutreste o dorinta ascunsa de superioritate. Multi oameni oscileaza intre sentimente de inferioritate si sentimente de superioritate, in functie de situatiile sau persoanele cu care vin in contact. Tot ce e de facut este sa observi in tine acest lucru: ori de cate ori te simti superior sau inferior cuiva, la mijloc este egoul din tine.
Toata disertatia dvs despre egou e valabila, nu o contrazic. Dar noi nu ne identificam cu acest egou. Noi, crestinii, dorim sa restauram CHIPUL lui Dumnezeu in noi, iar acest chip nu este unul egoist sau egocentrist, din contra, e unul altruist, generos, jertfelnic. Deci dvs vorbiti, intr-adevar, despre ceva in discursul dvs, dar nu despre crestini. Eu ma refer doar la crestini.
Har, smerenie si jertfa de sine.
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele?
Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11)
Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 05.04.2011, 15:49:12
Tangun Tangun is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.01.2011
Mesaje: 200
Implicit

In lumea asta exista foarte multe doctrine si credinte diferite. Prin faptul ca te bazezi pe un sistem de credinte, ideologii, la nivel colectiv, se formeaza o mentalitate.

Mentalitatea "Noi avem dreptate si ei se inseala" este inradacinata deosebit de profund in acele parti ale lumii in care, conflictul dintre doua natiuni, rase, triburi, religii sau ideologii dureaza de multa vreme, este extrem si endemic. Ambele parti ale conflictului se identifica in aceeasi proportie cu punctul lor de vedere, cu propria lor "poveste", cu gandirea, asadar. Ambele sunt la fel de incapabile sa vada ca ar putea exista si o altfel de perspectiva, o alta poveste, iar acestea ar putea fi in egala masura valabile. Ambele parti se cred in posesia adevarului. Ambele se vad victime iar in "celalalt" citesc raul. Si pentru ca l-au conceptualizat, prin urmare l-au dezumanizat pe celalalt in chip de dusman, il pot condamna si acuza in orice fel, chiar daca este vorba despre un copil, fara sa-i simta umanitatea si suferinta. Cad prada unei spirale smintite a crimei si razbunarii, actiunii si reactiunii. Astfel se instraineaza Fiintarea si iau nastere conceptele de Bine si Rau.

Aici devine evident faptul ca egoul uman, in aspectul sau colectiv care ia forma lui "noi" impotriva "lor", este inca si mai dement decat "eu", egoul individual, desi mecanismul este acelasi.

Cea mai mare parte a actelor de violenta pe care oamenii le-au savarsit unii asupra altora nu este nici de departe reprezentata de lucrarea criminalilor sau a celor tulburati mental, ci a cetatenilor normali, respectabili, aflati in slujba egoului colectiv, in urma conceptelor si mentalitatilor comuniunilor indoctrinate. Am putea chiar merge atat de departe incat sa spunem ca "normal" inseamna nebun pe planeta aceasta. Ce se afla la radacina acestei nebunii? Identificarea completa cu gandul si emotia, cu egoul adica.

Lacomia, egoismul, exploatarea, cruzimea si violenta sunt inca pretutindeni. Atunci cand nu le recunoastem ca fiind manifestari individuale sau colective ale unei disfunctii sau boli a mentalului, cadem in greseala de a le personaliza. Construim o identitate conceptuala in cazul unui individ sau unui grup si spunem: "Aceasta il reprezinta pe el. Aceasta ii reprezinta pe ei."
Atunci cand confunzi egoul pe care il percepi in ceilalti cu identitatea lor, propriul tau ego este cel care foloseste aceasta perceptie gresita pentru a se consolida pe sine deoarece are dreptate, in consecinta este superior, si deoarece reactioneaza prin condamnare, indignare si adesea furie impotriva celui perceput ca dusman, ca rau. Toata aceasta atitudine satisface enorm egoul. Ea sporeste sentimentul de separare intre tine si celalalt, a carui alteritate a fost amplificata intr-o asemenea masura, incat nici nu mai simti caracterul uman care va este comun, nici inradacinarea in Viata unica pe care o impartasesti cu fiecare fiinta umana, divinitatea care se regaseste in toti.
Tiparele egoiste fata de care o persoana reactioneaza cu cea mai mare vehementa atunci cand le remarca la celalalt si le ia in mod eronat ca fiind identitatea lui tind sa fie aceleasi tipare care se regasesc si in acea persoana, dar pe care nu poate sau nu vrea sa le detecteze la ea. In acest sens ai multe de invatat de la "dusmanul" tau. Tot ceea ce-ti trezeste resentimente si o reactie vehementa fata de altcineva se afla si in tine. Dar nu este altceva decat o forma de ego, si din acest motiv este complet impersonala. Nu are nimic de a face cu ceea ce este acea persoana, si nici cu ceea ce esti tu. Doar daca o percepi ca fiind tu insuti iti va fi amenintat sentimentul de sine atunci cand o vei descoperi in tine.
Indiferent de doctrina religioasa din care faci parte, identificandu-te cu un concept, ia nastere separarea, dintre tine si celalalt identificat cu un alt concept, si odata cu ea iau nastere conceptele de "eu si tu, noi si voi, bine si rau etc."
Reply With Quote
  #9  
Vechi 05.04.2011, 20:23:46
Tangun Tangun is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.01.2011
Mesaje: 200
Implicit Identificarea cu corpul

In afara de obiecte, lucruri, o alta forma elementara de identificare este cea cu corpul "meu". In primul rand, corpul este de barbat sau de femeie, astfel ca sentimentul de a fi barbat sau femeie preia o parte semnificativa a sentimentului de sine in cazul majoritatii oamenilor. Apartenenta la o anumita categorie sexuala devine identitate. Identificarea aceasta este incurajata de la o varsta timpurie si impune respectarea unui rol, a unor tipare de comportament conditionate care iti afecteaza toate aspectele vietii, nu doar sexualitatea. Este un rol caruia multi oameni ii cad prada complet.

Implinirea in viata este perceputa ca fiind respectarea valorilor asociate categoriei sexuale cu care se identifica individul.

Infatisarea fizica este cea care are un rol foarte mare in privinta modului in care se percepe fiecare pe sine: robustetea sau aspectul filiform, frumusetea sau uratenia, toate percepute prin raportare la ceilalti. In cazul multor oameni, sentimentul propriei valori este legat in mod intim de forta lor fizica, de modul placut in care arata, de forma fizica si de aspectul exterior. Nu putini sunt cei care isi simt diminuata valoarea personala din cauza ca-si percep trupul ca fiind urat sau cu imperfectiuni.

Pe masura ce oamenii au devenit tot mai identificati cu mintea, ceea ce reprezinta o intensificare a disfunctiei egotice, s-a inregistrat si o crestere dramatica a cazurilor de anorexie in deceniile din urma. Daca cei care sufera de aceasta boala ar putea sa-si priveasca trupul fara sa permita mintii interferenta prin intermediul judecatilor ei sau daca ar putea chiar sa constientizeze acele judecati ca fiind ceea ce sunt, fara sa mai creada in ele - sau, chiar mai bine, daca si-ar putea simti corpul din interior - acesta ar fi inceputul vindecarii lor.

Cei identificati cu aspectul lor frumos, cu forta fizica sau cu abilitatile fizice resimt suferinta atunci cand aceste insusiri incep sa se estompeze si sa dispara, asa cum negresit se intampla in ultima instanta. Identitatea care fusese construita pe baza lor este astfel amenintata cu prabusirea. Frumosi sau urati, oamenii isi construiesc intr-o masura semnificativa identitatea - pozitiva sau negativa - pornind de la corpul lor. Mai exact, identitatea lor este derivata din gandul corespunzator lui "eu", gand pe care-l ataseaza in mod eronat imaginii mentale sau conceptului despre corpul lor care, la urma urmei, nu este altceva decat o forma fizica ce se supune destinului tuturor formelor - efemeritatea si, in final, degradarea.

Echivalarea corpului fizic perceput prin simturi, menit sa imbatraneasca, sa se usuce si sa moara, cu "eul", conduce inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, la suferinta. Abtinerea de la identificarea cu corpul nu inseamna neglijarea, dispretuirea sau neingrijirea corpului.
Daca nu echivalez corpul cu ceea ce sunt, sentimentul valorii sau identitatea nu imi vor fi afectate in niciun fel atunci cand frumusetea se va estompa, puterea va scadea sau corpul va pierde din capacitati.


Nu doar cei cu corpuri placute sau aproape perfecte au tendinta de a crea sinonimie intre corp si ceea ce sunt ei.
Te poti la fel de usor identifica cu un corp "problematic" si ingloba imperfectiunea, boala sau dizabilitatea corpului in identitatea ta. Dupa care poti gandi si vorbi despre tine ca fiind "suferind" de cutare sau cutare boala cronica sau de cutare dizabilitate. Primesti (sau iti doresti sa primesti) multa atentie din partea doctorilor si a celorlalti care iti confirma constant identitatea conceptuala de suferind sau pacient. Atunci te agati in mod inconstient de boala, deoarece a devenit cea mai importanta parte din ceea ce percepi a fi tu insuti. A devenit o alta forma mentala cu care egoul se poate identifica. Odata ce si-a gasit o identitate, egoul nu mai vrea sa renunte la ea. In mod uimitor, nu rareori egoul aflat in cautarea unei identitati mai solide isi poate crea boli - si chiar o face - cu scopul de a se consolida prin intermediul lor.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 06.04.2011, 13:26:02
Tangun Tangun is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.01.2011
Mesaje: 200
Implicit Pacea care covarseste orice minte

Exista multi oameni ce au experimentat trezirea constiintei ca rezultat a unor pierderi tragice din viata lor, unii au pierdut tot ce detineau si s-au trezit fara "nimic". Ceea ce daduse sens vietii lor, cele cu care se identificasera ani de-a randul le fusesra luate. Apoi, dintr-o data, in mod inexplicabil, suferinta sau teama mare care pusesera initial stapanire pe ei au disparut, lasand loc unui sentiment de Prezenta, unei paci adanci, unei seninatati si unei eliberari complete de frica. Aceasta este eliberarea din energia joasa si densa a materiei Pamantului, si urcarea nivelului de constiinta pe o treapta mai inalta si mai luminoasa.

Cand formele cu care te-ai identificat, care ti-au dat sentimentul de sine se naruie sau iti sunt luate, rezultatul poate fi o prabusire a egoului, din moment ce egoul este identificarea cu forma. Cand nu mai ramane nimic cu care sa te identifici, cine esti? Cand formele din jurul tau sau cand moartea se apropie, sentimentul Fiintarii, acela de Eu Sunt este eliberat de intrepatrunderea cu forma: Spiritul ce fusese inchis in materie este eliberat. Realizezi ca identitatea ta esentiala este fara de forma, o Prezenta atotpatrunzatoare, Fiintare de dinainte de orice forma, de orice identificare, parte din Creator. Realizezi adevarata ta identitate ca fiind constiinta insasi, si nu ca fiind acele lucruri cu care se identificase constiinta. Aceasta este pacea lui Dumnezeu. Adevarul ultim privitor la ceea ce esti nu este "sunt aceasta" sau sunt "cealalta", ci "sunt".


Nu toti cei care se confrunta cu o mare pierdere experimenteaza si trezirea, aceasta incetare a identificarii cu forma. Exista oameni care creeaza imediat o imagine mentala puternica sau o forma a gandirii in care se vad victime, fie ale circumstantelor, ale altor oameni, ale soartei nedrepte sau ale lui Dumnezeu.
Se identifica puternic cu aceasta forma mentala si cu emotiile carora le da ea nastere - de exemplu furie, resentimente, autocompatimire si asa mai departe - iar ea ia imediat locul tuturor celorlalte identificari care s-au prabusit din cauza pierderii suferite. Cu alte cuvinte, egoul gaseste repede o forma noua. Faptul ca aceasta noua forma este una profund nefericita nu-l intereseaza prea mult, important pentru el este sa aiba o identitate, fie ea buna sau rea. De fapt, acest nou ego va fi mai contractat, mai rigid si impenetrabil decat cel vechi.

Atunci cand survine o problema grea, fie opunem rezistenta, fie cedam. Unii oameni nutresc amaraciune sau resentimente profunde; altii devin plini de compasiune, intelepti si iubitori. Cedarea inseamna acceptarea in interior a ceea ce este. Esti deschis fata de viata. Opunerea de rezistenta este o contractare interioara, o intarire a cochiliei egoului. Esti inchis. Orice vei intreprinde intr-o stare de rezistenta interioara (pe care am putea-o numi si negativitate) va crea o rezistenta exterioara si mai mare, iar universul nu va fi de partea ta; viata nu iti va veni in ajutor. Daca obloanele sunt inchise, lumina soarelui nu poate intra. Cand cedezi launtric, cand capitulezi, realizezi inceputul unei noi dimensiuni de constiinta. Daca actiunea este posibila sau necesara, aceasta va fi in concordanta cu intregul si va beneficia de sprijinul inteligentei creative, a constiintei neconditionate cu care te contopesti atunci cand te afli intr-o stare de deschidere interioara. Si-atunci, imprejurarile si oamenii isi aduc contributia si coopereaza. Apar tot felul de coincidente. Daca actiunea nu este posibila, ramai in pacea si linistea interioara care vin odata cu abandonul. Ramai in Dumnezeu.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Ochiul interior Florin-Ionut Teologie si Stiinta 23 21.05.2018 15:27:49
frumusetea interioara a omului Marta Generalitati 46 08.04.2014 00:57:33
Nu aveam pace interioara: cu mine si Dumnezeu Ioan_Ciobota Generalitati 3 30.09.2007 12:46:15
Atacurile din "interior" la adresa Bisericii Mirean Biserica Ortodoxa Romana 439 29.07.2007 22:55:18
Nu mai imi gaseam linistea si echilibrul interior Ioan_Ciobota Generalitati 1 12.05.2007 02:58:05