Biserica Ortodoxa si Sf Anton de Padova

[stefan florin]

În prealabil postat de nutucutu

1. Subiectul ce vrea si ce nu vrea Domul nostru e prea complicat pentru mine. Dar stiu ca tot ce misca sub soare se misca cu voia Domnului. CIne sint eu sa spun ca nu-mi convine ceva sau sa vorbesc despre ce nu inteleg? Daca exista musulmani, exista pentru ca Domnul nostru a ingaduit asta si nu ma voi grabi sa condamn la moarte vesnica niste oamnei care este foarte posibil sa fie mai buni ca mine. Domnul va avea grija de ei.
2. Daca tot ati dat exemplul versetelor din Marcu: primele cuvinte sint "Mergeti in toata lumea..."; oare ce ati facut dumneavoastra care v-ati nascut ortodocsi, si considerati ca sinteti singurii care detineti mintuirea, ca sa raspinditi Cuvintul Lui Dumnezeu? Cam nimic. In acest context, cind dumeavoastra ii condamnati pe bolnavii pe care nu i-ati vizitat, pot sa cred ca ortodoxia e ca un club in care intra numai niste elite, insa nu e nici un caz o religie a iubirii.

Nu sunteti corecta doamna. Cand Stefan cel Mare se lupta cu turcii musulmani, ce au facut romano catolicii cu papa lor? Nimic, cu toate ca Stefan i-a cerut ajutorul papei Sixtus al IV-lea.Asa ca Vaticanul dumneavostra nu a facut nimic in apararea credintei crestine secole de-a randul. Ba da, a facut. A sposorizat razboaiele religioase intre romano catolici si protestanti, ca sa nu m-ai zic de Inchizitie si de cruciade. Si de cand ortodoxia este un club in care INTRA DOAR ELITELE? Ati vrut sa intrati si nu ati fost primita? Stiti pe cineva care a vrut sa intre in acest "club select" si i s-a inchis usa in nas? Dati-mi un exemplu. Doamne ajuta!

[Erethorn]

Sfântul Anton Franciscan

În anul 1220 se aduc cu mare cinste în Coimbra moaştele celor dintâi martiri din Cinul Franciscan: Bernard, Petru, Acursiu, Audiut şi Oton. Trimişi de Sfântul Francisc în Maroc, aceşti călugări au predicat Evanghelia cu mare curaj şi au luminat pe mulţi cu învăţătura lui Cristos. Pentru acest lucru, sultanul Miramolin i-a pus în lanţuri şi a poruncit să fie apoi tăiaţi în bucăţi şi aruncaţi la câini. Însă Dumnezeu a preamărit moartea aceasta groaznică a slugilor Sale cu mari minuni şi creştinii s-au grăbit să adune şi să cinstească moaştele lor, aducându-le în ţară creştină cu mare pompă. Ferdinand luă parte la sărbătorire şi, cuprins de dorul muceniciei, trece la Franciscani, ca să poată merge şi el în misiuni, şi aici să-şi dea viaţa pentru credinţă. Avea atunci 25 de ani.

Despărţirea lui Ferdinand de confraţii Augustinieni a fost foarte dureroasă. Superiorul, văzând tăria cu care voia să urmeze regula cinului Franciscan, l-a binecuvântat, zicându-i: "Mergi în pace, fiule, sunt sigur că te vei face sfânt". Vorbele acestea s-au adeverit întocmai. În mănăstirea franciscană, fratele Anton este un exemplu pentru toţi. Credinţa vie, nădejdea neclintită, dar mai ales dragostea aprinsă pentru Dumnezeu şi pentru aproapele îi fac sufletul tare şi îi dau curaj pentru lucruri mari. El cere să plece în Africa, în urma confraţilor săi, morţi nu demult pentru credinţă. Dorinţa i se împlineşte şi pleacă fericit cu o corabie spre Maroc. Însă Pronia dumnezeiască îl voia în altă muncă apostolică. Ajuns în Africa, se îmbolnăveşte şi e obligat să se întoarcă. O furtună se dezlănţuie cu mare furie pe mare şi, în cele din urmă, după grele încercări, ajunge în Sicilia (Italia).

În acel an 1221, Sfântul Francisc, întemeietorul Franciscanilor, ţinu în Assisi marea adunare a tuturor fiilor săi sufleteşti, rămasă în istorie sub numele de Adunarea Rogojinilor, pentru că cei 5000 de călugări au stat în câmpul Sfânta Maria degli Angeli sub corturi de rogojini. Anton plecă şi el cu ceilalţi călugări din Sicilia şi-atunci cunoscu şi vorbi întâia oară cu Sfântul Francisc. Nimeni nu descoperi însă virtuţile cele frumoase ale lui Anton. După adunare a fost luat de superiorul Graziani din Romagna în mănăstirea Monte Paolo, lângă Bologna. Viaţa lui în acest schit, retras între munţi, a fost rugăciunea, învăţătura şi munca în cele mai umile îndeletniciri. Însă este scris că cine se smereşte va fi înălţat. Sosise în sfârşit şi pentru Anton timpul măririi.

[Erethorn]

În prealabil postat de stefan florin

Cand Stefan cel Mare se lupta cu turcii musulmani, ce au facut romano catolicii cu papa lor? Nimic, cu toate ca Stefan i-a cerut ajutorul papei Sixtus al IV-lea.Asa ca Vaticanul dumneavostra nu a facut nimic in apararea credintei crestine secole de-a randul.

Ştefan cel Mare s-a luptat cu turcii musulmani secole de-a rândul ?! Doamne Dumnezeule, o fi fost, te pomeneşti, taica Noe...

Apropo, dacă vă interesează cine şi cum şi când a repurtat victoriile cheie, care au oprit în mod miraculos avansul Islamului în Europa, citiţi şi despre Covadonga, Valencia, Lepanto, Viena sau Tours, nu doar despre Vaslui...

[Erethorn]

Sfântul Anton, predicator şi făcător de minuni

Era în anul 1222. Se ţinea sfinţire de preoţi la Florii şi, nefiind cine să predice, Anton fiind de faţă, primi poruncă să se urce în amvon şi să ţină el predica de ocazie. A fost o revelaţie!

Atunci s-a văzut cât dar dumnezeiesc se adăpostea în acest om umil, câtă putere de convingere avea în cuvânt. Sfântul Francisc, aflând de cele întâmplate, îl numi predicator, iar pentru a-i arăta stima ce o avea pentru dânsul, îi zicea episcopul meu.

Anton se puse cu tot zelul în slujba sufletelor şi alerga acolo unde era primejdia mai mare. Timpurile erau foarte triste şi moravurile stricate. Puterea lui de a convinge, ajutată de ştiinţa teologică ce o stăpânea, şi mai ales sfinţenia vieţii lui, aduceau însă în suflete lumina şi tăria necesară să se întoarcă la Dumnezeu. Minunile cu care însoţea adesea predicarea cuvântului mântuirii zguduiau adânc sufletele şi le duceau la îndreptare adevărată.

Oraşul Rimini era în stăpânirea ereticilor Valdensi şi în nici un chip locuitorii nu veneau la calea cea bună. Sfântul, văzându-i peste măsură de îndărătnici, îi lăsă şi merse la malul mării, chemă peştii ca să asculte ei cuvântul lui Dumnezeu. Şi iată că, spre mirarea celor de faţă, o mulţime mare de peşti se apropie de mal şi, cu mare luare aminte, ascultă vorbele Sfântului. Pentru a convinge pe ereticul Bonvillo că în Sfânta Euharistie se află trupul şi sângele lui Isus Cristos cu adevărat, Sfântul a făcut ca un asin să lase la o parte nutreţul şi să cadă în genunchi înaintea Sfintei Cuminecături. Ereticul şi tovarăşii lui s-au convertit la credinţa adevărată.

În anul 1224, Cinul Franciscan era bine închegat. Sfântul întemeietor, luminat de Dumnezeu, hotărâse ca toţi călugării săi să se îndeletnicească cu viaţa de rugăciune şi de muncă apostolică. Pentru a putea pregăti mai bine la predicarea cuvântului Evangheliei pe fiii săi Franciscani, a introdus în cin casele de studii, în care se învăţa teologia şi celelalte ştiinţe sacre.

Sfântul Anton a fost ales, de însuşi Sfântul Francisc, ca să înveţe teologia pe ceilalţi călugări din mănăstirea din Bologna (Italia), unde a demonstrat că este vrednic de titlul de Doctor în teologie ce avea să i-l dea obştea.

După câtăva vreme trecu în Franţa ca superior al mănăstirilor din partea de miazăzi. Franciscanii descălecaseră în Franţa încă din 1217. În acest loc n-a încetat Anton însă a predica. Căile pe care umbla el erau tot atâtea raze de lumină, pentru că-i lumina pe cei neştiutori, îi mângâia pe cei întristaţi, aducea la pocăinţă sufletele împovărate de păcate şi de patimile cele rele, iar ereticii Albigensi din acele locuri au fost învinşi.

Câteodată Dumnezeu îi dădea putere să rostească cuvinte de prorocire, cum s-a întămplat la Le-Puy, la Bourges, prorociri care s-au şi împlinit întocmai. Ca om de conducere în familia Franciscană, a ridicat mai multe mănăstiri şi tot în acest timp şi-a scris şi predicile sale preafrumoase asupra Psalmilor. Minunile au rămas totuşi oriunde semnele cele mai vădite care au arătat sfinţenia şi puterea cerească cu care îl înzestrase Dumnezeu s-au împlinit.

Să enumerăm pe scurt câteva:

Nişte broaşte gălăgioase împiedicau laudele lui Dumnezeu. Anton le-a poruncit să tacă. Şi nu s-au mai auzit niciodată. A făcut să înceteze ploile care distrugeau semănăturile.

Credincioşii şi confraţii lui l-au văzut în mai multe locuri deodată. A înviat un copil sufocat din nebăgarea de seamă a mamei. O femeie care fusese la predici, întorcându-se acasă îşi găsi copilul căzut într-un cazan cu apă fierbinte, însă spre fericirea ei, copilul se juca voios ca într-o baie plăcută. Pe mulţi ispitiţi de poftele rele i-a scăpat şi a vindecat mulţi bolnavi. Bunătatea inimii lui faţă de binefăcătorii mănăstirii în care locuia, s-a arătat mai ales atunci când, aflând că femeia bună, care trimitea pomeni la mănăstire, fusese atâta de tare maltratată de bărbatul său, încât îi smulsese tot părul, s-a rugat lui Dumnezeu şi îndată părul i-a crescut la loc. Cu această minune l-a întors la calea dreaptă şi pe acel soţ rău.

Cinstitor cuvios al Maicii Domnului încă din copilărie, Anton s-a înflăcărat tot mai mult de iubire către dânsa şi acum se străduia să arate tuturor, prin predicile sale, câtă slavă are Maria Fecioara în ceruri şi cât mijloceşte ea pentru noi oamenii, la Fiul său dumnezeiesc, Isus Cristos. Se întrista însă văzând inimile cele încremenite ale ereticilor care bârfeau în tot felul pe Maica lui Dumnezeu. Spre a-l răspândi pentru dragostea lui fiască şi a-l mângâia în muncile cele grele ale apostoliei, în ziua de 15 august, când se prăznuieşte în toată Biserica creştină adormirea ei cea slăvită, Fecioara Maria i s-a arătat în toată strălucirea de Regină a Cerului, asigurându-l astfel, încă o dată, că credinţa care susţine că ea a fost ridicată la ceruri şi cu trupul, este adevărată şi toţi trebuie s-o creadă. Sfântul, îmbărbătat de această vedenie, a pus şi mai mare râvnă în slujba Preacuratei.

[Erethorn]

Sfântul Anton de Padova

Din Franţa, Sfântul Anton se întoarce în Italia prin Sicilia, în anul morţii Sfântului Francisc (1226), ca să ia parte la adunarea din anul următor de la Assisi. La Roma îl primeşte cu dragoste de părinte fostul protector al ordinului, Papa Grigore al IX-lea, care, auzindu-l predicând, l-a numit "Sicriul legii". În adunarea de la Assisi din 1227, a fost făcut superior în Emilia, provincie care cuprindea toată Italia de Nord.

Puterea cu care s-a pus la lucru în via aceasta a Domnului pentru a-i întoarce pe păcătoşi şi a-i lumina pe cei rătăciţi de la adevărul credinţei, trebuie să-i întărească faima de Ciocan al Ereticilor.

Oraşele şi satele îl ascultau uimite şi zguduite de minunile ce le făcea pentru mântuirea sufletelor. Dar oraşul în care el avea să stea mai mult a fost Padova. Sfântului îi plăcu acest oraş, căci se grăbise să asculte de cuvintele sale şi s-a întors la Dumnezeu. Apostolatul lui la Padova se aseamănă cu acela al Sfântului Pavel la Roma. Aici i-a devenit tovarăş de luptă pentru binele sufletelor fericitul Belludi, care îl însoţea oriunde mergea să predice. Numărul sufletelor câştigate pentru o viaţă sfântă era nespus de mare, iar virtuţile lor creştineşti ni le arată fericita Elena Enselmini, ridicată la cinstea altarelor. Toată provincia a fost străbătută , în lung şi în lat, de Sfântul Anton. Între minunile ce le-a făcut în timpul acesta se înscriu şi cele descrise mai jos.

A pus la loc piciorul ce şi-l tăiase un tânăr, din căinţă că lovise cu el pe tatăl său. O femeie care se temea că nu-i fuseseră iertate păcatele, a putut vedea cu ochii ei cum se ştergeau de pe hârtia pe care ea le scrisese ca să le arate sfântului. Un om, voind să-şi bată joc de dânsul, culcă pe feciorul său în carul cu boi şi-i zise să se facă mort, ca voind sfântul să-l învieze, el să se scoale fără veste. Însă treaba n-a mers după plan. Tânărul, pedepsit de Dumnezeu, muri într-adevăr, iar tatăl, deznădăjduit, cerând Sfântului Anton iertare, îl rugă cu lacrimi să-i învie feciorul, şi omul lui Dumnezeu, iertător şi blând, îl readuse la viaţă. Puterea de a face minuni a întrebuinţat-o o dată sfântul şi pentru tatăl său, la Lisabona. Era învinovăţit de crimă, pentru că în grădina lui se aflase cadavrul unui om. În zadar contele de Bouillon se apărase, fu dus în închisoare şi era cât pe ce să fie osândit, când sfântul, ca să arate nevinovăţia tatălui său, rămânând în rugăciune pe amvon la Padova, unde predica, apăru la Lisabona, merse la cimitir să cheme din mormânt pe cel ucis şi îl duse viu înaintea judecătorilor care aflară din însăşi gura lui că contele de Bouillon era nevinovat.

Pe când era odată la Camposampiero, orăşel aproape de Padova, şi veghea noaptea în rugăciune, în casa contelui de acolo, Pruncul Isus i se arătă într-o strălucire mare şi se lăsă luat în braţe şi dezmierdat de Anton, care, fericit la culme, îi spune cele mai dulci vorbe de iubire. Contele văzu şi auzi totul şi povesti şi altora minunea aceasta. Iată pentru ce Sfântul Anton apare pe icoane cu Pruncul Isus în braţe.

De la Padova, Sfântul Anton s-a coborât la Bassano, la Verona, şi în alte locuri. Vizita lui la Bassano e vestită pentru că aici l-a îmblânzit pe tiranul Ezelin, care, din cel mai crud om ce era, s-a făcut blând şi i-a cerut Sfântului să se roage pentru dânsul pentru a-l izbăvi de pedeapsa lui Dumnezeu.

La Ferrara aduse pace într-o familie, făcând să vorbească un copil nou-născut, pentru a o apăra pe maică-sa de învinuirile nedrepte ale soţului. Dar o minune şi mai zguduitoare a făcut la Florenţa, unde, spre a dovedi cât de urât este viciul zgârceniei, a spus că zgârciţii îşi ţin inima în lada de bani. Şi pentru că tocmai atunci murise unul dintre aceştia, s-a căutat şi s-a găsit într-adevăr şi inima plină de sânge a lui tot în cufărul cu bani. Şi lung ar fi pomelnicul minunilor făcute de Sfântul Anton, dacă am vrea să le înşirăm pe toate.

În anul 1230 se reîntoarce la Padova. De data aceasta vine pentru a muri aici, însă aceasta avea să se întâmple numai după un an. Cum a petrecut anul cel din urmă al vieţii sale acest harnic slujitor al lui Dumnezeu, e cu neputinţă de spus, atât de zelos şi harnic a fost. Mănăstirea Franciscanilor, zişi şi Conventuali, din Padova datează şi ea tot de atunci. Preocuparea lui de predilecţie a fost însă predicarea cuvântului Domnului.

Predica într-o limbă şi era înţeles de toate naţiile. Cuvântările lui, deşi rostite cu glas obişnuit, se auzeau până la mari depărteri.

Minunile Sfântului Anton sunt acuma atât de dese încât, dacă s-ar pune împreună, ar alcătui o minune care nu se mai sfârşeşte. Ba, s-a zis, pe bună dreptate, despre aceste minuni că ar fi ceva neobişnuit dacă acestea nu s-ar mai întâmpla. Faptele sale sunt atât de măreţe şi l-au făcut atât de renumit în toată lumea, încât uneori s-ar crede că Dumnezeu glumeşte cu dânsul ca şi cu părintele lui sufletesc, Francisc de Assisi, dându-i puterea de a face minuni, nu atât pentru nevoile oamenilor, cât pentru plăcerea dumnezeiască de a-l face slăvit şi a încânta în acest fel lumea.

[stefan florin]

În prealabil postat de Erethorn

Ştefan cel Mare s-a luptat cu turcii musulmani secole de-a rândul ?! Doamne Dumnezeule, o fi fost, te pomeneşti, taica Noe...

Apropo, dacă vă interesează cine şi cum şi când a repurtat victoriile cheie, care au oprit în mod miraculos avansul Islamului în Europa, citiţi şi despre Lepanto sau Tours, nu doar despre Vaslui...

preietene, nu fii si tu smecher ca prietenul osutafaraunu. Am zis eu ca Stean a luptat cu turcii secole de-a randul? Am zis ca Vaticanul nu a facut nimic secole de-a randul pentru credinta crestina, mai ales in contextul in care i s-a cerut ajutorul. Iar acum veniti voi romano catolicii si ne reprosati ca nu am dus cuvantul Domnului pana la marginile pamantului. Cand era sa o faca cand turcii erau la portile Europei Orientale? Ca sa nu mai zic de Imperiul Habsburgic romano catolic. Sub a cui binecuvantare a fost cucerit Imperiul Bizantin de cruciatii romano-catolici, fapt care a sprijinit expansiunea musulmana catre Europa Orientala?

[Erethorn]

Moartea Sfântului Anton

O viaţă atât de rodnică în virtuţi şi fapte bune merită însă răsplata, şi Dumnezeu se grăbi să-şi răsplătească sluga Sa credincioasă. Într-adevăr, Sfântul Anton se îmbolnăvi de hidropizie, iar la 13 iunie 1231, îşi luă zborul spre plaiurile cele veşnice, la vârsta de 36 de ani. Moartea i-a fost luminată de arătarea Domnului Cristos şi a Maicii Sale, care au venit să-l mângâie şi să-i ducă în cer sufletul. Chiliuţa în care s-a întâmplat fericita sa moarte mai stă şi astăzi în picioare şi e încorporată în biserica ce se cheamă Arcella, din apropierea oraşului Padova. Vestea morţii lui a fost răspândită de o mulţime de copii, care începură a striga "a murit sfântul", iar după cinci zile a fost dus şi înmormântat în oraş cu mare alai. Sicriul cu moaştele sfântului a fost în ziua aceea izvor de vindecări. Toţi orbii, şchiopii şi cei ce sufereau de alte boli s-au vindecat numai atingând Sicriul Sfântului.

După moartea Sfântului Anton, minunile au continuat şi s-au înmulţit; aşa că deabia trecu un an de la moartea lui slăvită, că deja Papa Grigoriu al IX-lea, aflându-se în oraşul Spoleto, l-a pus în sinaxarul sfinţilor, dând astfel creştinilor un nou patron puternic pe lângă Dumnezeu şi un exemplu strălucit de urmat.

Dumnezeu a preamărit acest act solemn şi cu o minune mare, căci în momentul când Papa rostea cuvintele de canonizare, la Lisabona s-au auzit clopotele catedralei sunând de la sine.

În anul 1263, când se termină construcţia bazilicii, clădită în cinstea lui în Padova, i s-au transportat moaştele sub altarul din capela închinată lui.

Cu acest prilej, Dumnezeu a arătat cât de mult i-a plăcut serviciul ce Sfântul Anton l-a făcut sufletelor prin predicare, căci deschizându-se sicriul i s-a găsit limba vie şi frumoasă ca şi la un om viu, pe când restul trupului era cenuşă. Sfântul Bonaventura, pe atunci superiorul general al cinului Franciscan, era de faţă şi sărutând-o, zise: "O, limbă binecuvântată, care ai lăudat pururea pe Dumnezeu şi ai făcut ca şi alţii să-l mărească, acum se vede, cât de vrednic a fost în faţa lui Dumnezeu". Şi tot atunci a scris şi Troparul: De doreşti să ai minuni. Această limbă minunată e aşezată acum într-un foarte frumos relicvar de aur, bătut în pietre scumpe şi se păstrează în bazilica Sfântul Anton, la Padova. Acolo o poate vedea oricine.

Iată şi portretul Sfântului Anton. Era de statură mijlocie, brunet şi delicat. Avea o faţă rotundă şi plinuţă, care îl făcea să pară mai tânăr decât era. Ochii negri şi vioi, fruntea înaltă, serioasă, şi toată înfăţişarea lui veselă, îngerească şi atrăgătoare. Deşi făcea pocăinţe aspre şi muncea mereu în via Domnului, el îşi păstra pururi înfăţişarea neschimbată ce avea un farmec ceresc şi impunea respect şi cinste. Minte ageră şi voinţă întreprinzătoare, nu se dădea înapoi de la nici o greutate când era vorba de slava lui Dumnezeu. Ştia, ca nimeni altul, Sfânta Scriptură şi fu numit: "Sicriul legii", iar pentru dibăcia cu care se folosea de această sfântă ştiinţă întru apărarea adevărului şi stârpirea ereziilor, i s-a dat numele de "Ciocanul ereticilor". Titlul de slavă însă, de care se leagă numele Sfântului Anton a fost şi va rămâne pururi: Sfântul Făcător de minuni. Creştinii l-au chemat în ajutor oricând în toate nevoile lor. Sfântul Anton a răspuns întotdeauna aşteptărilor pline de nădejde şi credinţă ale acelora care au alergat la dânsul.

Pelerinii nu mai contenesc la Padova. Vin răzleţi, vin în grupuri, vin să ceară, vin să mulţumească. Bazilica Sfântului e un centru mondial de pelerinaje. În jurul mormântului său, ard mereu candele şi lumânări aprinse de recunoştinţa credincioşilor. Pe pereţii bisericii stau atârnate mii şi mii de ex-voturi, lăsate de cei care au fost ajutaţi.

Un buletin numit: Vestitorul Sfântului Anton ce se tipăreşte în 75.000 de exemplare lunar, răspândeşte în lumea întreagă vestea minunilor şi a harurilor dobândite la mormântul lui binecuvântat.

[Lucian008]

În prealabil postat de Erethorn

Într-o carte despre Părintele, evident.

Haideti sa lasam povestile. Ati spus ca postati astazi pagina scanata. Asa ca asteptam.
In plus si daca veti gasi asa ceva eu deja v-am raspuns si nu mai insistati cu aceeasi prostie: Daca parintele a afirmat asa ceva a gresit. Parintele Arsenie Boca nu e un fel de papa la catolici. Nu este infailibil si invataturile lui nu au caracter de dogma. Invatatura Bisericii e una indiferent de ce spune oricine din ortodoxie. Vi s-a mai spus asta, daca maine toti ortodocsii vor trece la catolicism si vor marturisii ca aceea este dreapta credinta, toti cu excoptia unei babute, babuta reprezinta dreapta credinta pe baza invataturilor apostolice.

[Erethorn]

În prealabil postat de Lucian008

Haideti sa lasam povestile. Ati spus ca postati astazi pagina scanata. Asa ca asteptam.

Ma acuzati cumva de minciuna ? Daca da, aveti curajul s-o faceti pe faţă.

Apropo, de ce vorbiţi la plural ? E cumva pluralul majestăţii, sau aţi fost numit putătorul e cuvânt al vreunui grup ?

În prealabil postat de Lucian008

In plus si daca veti gasi asa ceva eu deja v-am raspuns si nu mai insistati cu aceeasi prostie: Daca parintele a afirmat asa ceva a gresit.

Cine sunteţi dumneavoastră să îl judecaţi pe Părintele Arsenie Boca ?! Chiar nu aveţi pic de ruşine ? Dumneavoastră, ortodocşii, vă judecaţi Sfinţii, vă judecaţi patriarhii, vă bârfiţi preoţii - oare asta să fie biserica despre care Cristos a spus că nu va fi biruită de porţile iadului ?!!!

Şi încă ceva: mai devreme aţi afirmat că o condţie pentru sfinţenie este ca sfântul să fi pstrat întraga ortodoxie a credinţei, întreaga învăţătură a BO. Acum spuneţi că sfinţii pot greşi. Păi ? Ori vă contraziceţi, ori susţineţi că Părintele Arsenie Boca nu poate fi sfânt (ţinând cont de faptul că nu doar a spus că pot fi veneraţi sfinţii catolici, că a mai spus şi că cele două biserici, ortodoxă şi catolică, sunt ca două strane ale aceleiaşi biserici; mai mult, l-a pictat între sfinţi, la biserica Drăgănescu, pe Sf. Francisc de Assissi, şi a pictat bisericile Sfânta Sophia şi Sf. Petru împreună).

Deci ? Fiţi măcar bărbat, asumaţi-vă propriile convingeri şi declaraţi sus şi tare că Părintele Arsenie Boca nu poate fi sfânt.

[Lucian008]

În prealabil postat de Erethorn

Ma acuzati cumva de minciuna ? Daca da, aveti curajul s-o faceti pe faţă.

Lasati diversiunile si raspundeti la intrebare. Aveti sau nu dovada ca parintele Arsenie ar fi afirmat asa ceva?

În prealabil postat de Erethorn

Apropo, de ce vorbiţi la plural ? E cumva pluralul majestăţii, sau aţi fost numit putătorul e cuvânt al vreunui grup ?

Inca o data diversiune. Ce legatura are asta cu discutia de fata?

În prealabil postat de Erethorn

Cine sunteţi dumneavoastră să îl judecaţi pe Părintele Arsenie Boca ?! Chiar nu aveţi pic de ruşine ?

Iar diversiune. Nu este vorba de a judeca pe nimeni si de a respecta invataturile de credinta ale Bisericii. Daca cineva, oricine, si indiferent de fapta nu respecta invataturile Bisericii cel mai mare pacatos din Biserica il poate corecta. La noi nu exista unii infailibili.

În prealabil postat de Erethorn

Dumneavoastră, ortodocşii, vă judecaţi Sfinţii, vă judecaţi patriarhii, vă bârfiţi preoţii - oare asta să fie biserica despre care Cristos a spus că nu va fi biruită de porţile iadului ?!!!

Noi nu judecam pe nimeni. Dar macar noi avem bunul simt de a recunoaste ca toti sunt oameni si supusi greselii. Noi nu am spus ca avem curvari, incestuosi, criminali infailibili. Noi suntem pacatosi, dar noi tinem invatatura lui Hristos si nu o schimbam in functie de interese politice, financiare sau de ce visam noaptea.

În prealabil postat de Erethorn

Şi încă ceva: mai devreme aţi afirmat că o condţie pentru sfinţenie este ca sfântul să fi pstrat întraga ortodoxie a credinţei, întreaga învăţătură a BO. Acum spuneţi că sfinţii pot greşi. Păi ? Ori vă contraziceţi, ori susţineţi că Părintele Arsenie Boca nu poate fi sfânt (ţinând cont de faptul că nu doar a spus că pot fi veneraţi sfinţii catolici, că a mai spus şi că cele două biserici, ortodoxă şi catolică, sunt ca două strane ale aceleiaşi biserici; mai mult, l-a pictat între sfinţi, la biserica Drăgănescu, pe Sf. Francisc de Assissi, şi a pictat bisericile Sfânta Sophia şi Sf. Petru împreună).

Am spus si sustin ca sfintii pot gresi. Inclusiv in marerie de invatatura. Si am dat si exemplu Sfantului Petru Movila. Dar cel ce greseste se poate indrepta. In cazul in care se indreapta poate fi sfant. Daca ramane in ratacire pana la moarte nu poate fi sfant.
Nu sunt eu in masura sa ma pronunt daca parintele poate fi sfant.Daca a gresit (pana nu vad dovada imi rezerv dreptul de a ma indoi) si s-a indreptat poate fi sfant. Daca nu raspunsul ramane acelasi nu poate fi sfant.

În prealabil postat de Erethorn

Deci ? Fiţi măcar bărbat, asumaţi-vă propriile convingeri şi declaraţi sus şi tare că Părintele Arsenie Boca nu poate fi sfânt.

Stiti cum se numeste asta. Diversiune de tip sectant. Incercati sa ii faceti pe cei care citesc postarile pe acesta tema sa creada ca as fi afirmat altceva despre parintele Arsenie Boca. Asta in conditiile in care eu nu am spus nici o data ca parintele a gresit. Am spus ca sunt necesare dovezi. Si daca acestea exista si parintele a afirmat acele lucruri a gresit. Nu conteaza cine face afirmatiile. Daca ele nu sunt in conformitate cu invataturile Bisericii sunt gresite. Daca a gresit si s-a corectat este foarte bine. Daca nu il va judeca Dumnezeu pentru asta.