Crestini persecutati in lume

[Mihnea Dragomir]

In Laos, tara cu majoritate budista si guvern comunist, au fost eliberati doi pastori protestanti (un al treilea fusese eliberat mai demult) arestati din februarie pentru vina de a fi incercat...raspandirea religiei crestine. Cei doi eliberati astazi au fost tinuti in conditii inumane (legati tot timpul cu un lant de ceilalti detinuti), iar unul a fost torturat de politisti.

Sursa: http://www.news.va/en/news/asialaos-...sed-arrested-f

[laurastifter]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Rebeli islamisti cer 250 000 de dolari ca pret de rascumparare pentru un preot capturat in urma cu o luna.

Sursa: http://www.armradio.am/en/2013/03/23...tholic-priest/

Unde, tot în Egipt?

[laurastifter]

În prealabil postat de Amistad

Fratilor aici se spune de crestini persecutati "crestini, crestini, si iar crestini". Crestinii sunt cei care ii urmeaza lui Hristos. (de la asta vine cuvantul crestin, urmator al lui Hristos) Cei care ii asculta cuvintele. Cei care ii urmeaza invataturile si cei care ii implinesc poruncile in Biserica sa, nu in alte biserici sau alte confesiuni, care au alte porunci si alte invataturi decat cele ale lui Hristos. Acesta este ecumenism in toata puterea cuvantului "Crestini persecutati in lume" (copti , armeni, protestanti si asa mai departe). Un om inselat in ale credintei care moare in credinta sa gresita nu este crestin martir sau mucenic. Pare dur ce spun dar acesta este adevarul si nu este o parere personala. Exista in istorie un caz cand 10.000, 10.000 de oameni, (nu 2, nu 10) preoti ai lui Baal au fost executati pentru ca nu au vrut sa se lepede de credinta lor. Deci daca se lepadau erau iertati dar nu au vrut sa se lepede. Acestia nu sunt martiri crestini sa stiti.

Creştinii de alte confesiuni persecutaţi pentru credinţă sunt martiri, din simplul motiv că s-au sacrificat pentru Hristos.
Cine credeţi că poate fi socotit mai vrednic de Dumnezeu: un creştin catolic (de exemplu) care şi-a dat viaţa din dragoste pentru Hristos, sau un crestin ortodox foarte bun la Dogmatică... a cărui credinţă n-a fost niciodată pusă la încercare în situaţii critice?...
La Judecata de apoi, veţi avea curajul să-i priviţi în ochi pe aceşti creştini ucişi pentru credinţă şi să le spuneţi că sacrificiul lor nu valorează nimic, doar pentru că... au folosit azime la Sf. Euharistie?...
În Biserica primară, chiar şi cei care se sacrificau pentru Hristos fiind nebotezaţi (catehumeni) erau trecuţi în rândul mucenicilor, considerându-se că au fost botezaţi cu... Botezul sângelui. De ce nu avem şi noi aceeaşi libertate în gândire, aceeaşi gândire înflăcărată de dragoste şi dreaptă socotinţă?
Fundamentaliştii păgâni nu-i ucid pe creştini pentru că sunt catolici, protestanţi, copţi etc (ei poate că nici nu cunosc diferenţele noastre interconfesionale şi, oricum, îi interesează exact cât ne preocupă pe noi deosebirile dintre diversele confesiuni islamice, de pildă), ci îi persecută şi chiar îi martirizează din ură faţă de creştinism.
"Dacă pumnalul, focul, otrava, siluirea,
N-au vrut să-şi pună încă blazonul lor poznaş,
Pe pânza care-o ţese destinul nostru laş,
Pricina e că slabă şi trândavă ni-i firea."

[catalin2]

În prealabil postat de laurastifter

Creştinii de alte confesiuni persecutaţi pentru credinţă sunt martiri, din simplul motiv că s-au sacrificat pentru Hristos.
Cine credeţi că poate fi socotit mai vrednic de Dumnezeu: un creştin catolic (de exemplu) care şi-a dat viaţa din dragoste pentru Hristos, sau un crestin ortodox foarte bun la Dogmatică... a cărui credinţă n-a fost niciodată pusă la încercare în situaţii critice?...

Problema e ca toti trebuie sa fim buni la Dogmatica, adica la ceea ce n-ea revelat Dumnezeu si nu sa facem invataturile dupa ratiunea noastra. Noi intotdeauna ne ghidam dupa invatatura Bisericii, care e ceea ce a revelat Domnul, adica ce spune Domnul, nu dupa logica noastra.
Daca nu conteaza invatatura inseamna ca si martorii omorati sunt sfinti, sau sectele din SUA, de exemplu cea a lui David Koresh.
Nu exista o singura invatatura sau exemplu ca cei din afara Bisericii de-a lungul timpului sunt considerati martiri.
Dimpotriva, Sfantul Ciprian ne spune invatatura Bisericii: "Păcatul celor care nu păstrează unirea şi strânsa legătură cu Biserica nu se spală nici măcar cu sângele lor, chiar dacă aceştia s-ar da pe sine la moarte pentru mărturisirea numelui lui Hristos: vina cea de neşters şi grea a despărţirii de Biserică nu se curăţă nici măcar prin sânge."

În prealabil postat de laurastifter

În Biserica primară, chiar şi cei care se sacrificau pentru Hristos fiind nebotezaţi (catehumeni) erau trecuţi în rândul mucenicilor, considerându-se că au fost botezaţi cu... Botezul sângelui. De ce nu avem şi noi aceeaşi libertate în gândire, aceeaşi gândire înflăcărată de dragoste şi dreaptă socotinţă?

De fapt la catehumeni era botezul dorintei, la mucenici era botezul sangelui. Ambele botezuri erau in cazul celor ce doreau sa vina in Biserica, nu in vreo grupare din afara Bisericii din acele timpuri.

[Dumitru73]

În prealabil postat de catalin2

Problema e ca toti trebuie sa fim buni la Dogmatica, adica la ceea ce n-ea revelat Dumnezeu si nu sa facem invataturile dupa ratiunea noastra. Noi intotdeauna ne ghidam dupa invatatura Bisericii, care e ceea ce a revelat Domnul, adica ce spune Domnul, nu dupa logica noastra.
Daca nu conteaza invatatura inseamna ca si martorii omorati sunt sfinti, sau sectele din SUA, de exemplu cea a lui David Koresh.
Nu exista o singura invatatura sau exemplu ca cei din afara Bisericii de-a lungul timpului sunt considerati martiri.
Dimpotriva, Sfantul Ciprian ne spune invatatura Bisericii: "Păcatul celor care nu păstrează unirea şi strânsa legătură cu Biserica nu se spală nici măcar cu sângele lor, chiar dacă aceştia s-ar da pe sine la moarte pentru mărturisirea numelui lui Hristos: vina cea de neşters şi grea a despărţirii de Biserică nu se curăţă nici măcar prin sânge."

De fapt la catehumeni era botezul dorintei, la mucenici era botezul sangelui. Ambele botezuri erau in cazul celor ce doreau sa vina in Biserica, nu in vreo grupare din afara Bisericii din acele timpuri.

adică se duc în iad?

[laurastifter]

În prealabil postat de catalin2

Problema e ca toti trebuie sa fim buni la Dogmatica, adica la ceea ce n-ea revelat Dumnezeu si nu sa facem invataturile dupa ratiunea noastra. Noi intotdeauna ne ghidam dupa invatatura Bisericii, care e ceea ce a revelat Domnul, adica ce spune Domnul, nu dupa logica noastra.
Daca nu conteaza invatatura inseamna ca si martorii omorati sunt sfinti, sau sectele din SUA, de exemplu cea a lui David Koresh.
Nu exista o singura invatatura sau exemplu ca cei din afara Bisericii de-a lungul timpului sunt considerati martiri.
Dimpotriva, Sfantul Ciprian ne spune invatatura Bisericii: "Păcatul celor care nu păstrează unirea şi strânsa legătură cu Biserica nu se spală nici măcar cu sângele lor, chiar dacă aceştia s-ar da pe sine la moarte pentru mărturisirea numelui lui Hristos: vina cea de neşters şi grea a despărţirii de Biserică nu se curăţă nici măcar prin sânge."

De fapt la catehumeni era botezul dorintei, la mucenici era botezul sangelui. Ambele botezuri erau in cazul celor ce doreau sa vina in Biserica, nu in vreo grupare din afara Bisericii din acele timpuri.

Doamne ajută!
În primul rând, apreciez faptul că, deşi avem opinii diferite în anumite privinţe, dvs discutaţi şi polemizaţi creştineşte, în mod paşnic, cu toleranţă şi politeţe. Dumnezeu să vă ajute să păstraţi această atitudine!
N-am avut intenţia de a relativiza dogmatica noastră ortodoxă (Doamne fereşte), pentru că şi eu ştiu că dogmele sunt adevăruri revelate, sunt reperele corecte în înţelegerea şi trăirea relaţiei cu Dumnezeu! Ce ne-am face, de exemplu, fără dogma Sfintei Treimi? Ne-am pierde calitatea de creştini... Aşadar, departe de mine gândul de a relativiza învăţătura de credinţă ortodoxă.
În mesajul anterior, m-am referit doar la faptul că acei creştini, care sunt persecutaţi pentru credinţă, cred în dogmele fundamentale (se închină Aceluiaşi Dumnezeu Treimic şi cred că una dintre Persoanele divine S-a întrupat, S-a sacrificat şi a înviat pentru noi). Trăind în contexte politice şi sociale greu de imaginat pentru noi (persecuţii), ei n-au avut ocazia de a aprofunda şi de a compara învăţăturile diferitelor confesiuni creştine, poate că unii dintre ei n-au auzit niciodată de existenţa Sfinţilor Părinţi etc. Totuşi, în simplitatea credinţei lor, ei îşi riscă viaţa, mergând chiar până la sacrificiul suprem, din dragoste pentru Dumnezeul nostru Iisus Hristos! Nu-L reneagă din laşitate, ci-L mărturisesc cu demnitate şi curaj, conştienţi fiind că... în orice clipă, pot plăti cu viaţa devotamentul lor faţă de Domnul.
Chiar acum, în timp ce noi dezbatem pe forum diverse probleme mai mult sau mai puţin importante, în timp ce eu studiez liniştită diverse teme teologice pentru examenele din sesiunea care se apropie, exact în acest momente în care noi ne trăim în pace şi libertate credinţa noastră, există în lume creştini arestaţi, condamnaţi la moarte pentru "crima" de a fi îndrăznit să creadă că Hristos este Dumnezeu. Mă refer la cetăţenii unora dintre statele islamice, care au curajul de a se converti la creştinism. Aceştia, pentru "blasfemie" şi "apostazie" (adică pentru convertirea la creştinism) sunt, pur şi simplu, condamnaţi la moarte (din câte ştiu, execuţiile se fac prin spânzurare). Este o realitate tragică şi chiar nu mă refeream nici la situaţia creştinilor din primele trei secole şi nici la ultimul film pe care l-am văzut la televizor... ci descriu o situaţie reală DIN ZILELE NOASTRE! Suntem contemporanii acestor martiri ai lui Hristos, pe care noi îi acuzăm de "erezii", când ei ştiu, poate, doar un singur lucru: Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar Fiul, adică Iisus Hristos, a murit din dragoste faţă de fiecare dintre noi. Aceste noţiuni elementare despre Dumnezeu, dublate de trăirea efectivă, personală a comuniunii cu El, sunt, oare, suficiente pentru mântuirea unor creştini capabili să se sacrifice pentru Cel în Care cred şi Căruia s-au dăruit pe ei înşişi?
Cred că da!
Să ne gândim la Sfinţii Mucenici din Biserica primară ale căror convingeri, deşi încă nedogmatizate prin Sinoadele ecumenice, erau atât de vii şi profund înrădăcinate în inimile lor, fiindcă se bazau pe descoperirea pe care conştiinţele lor curate o primeau direct de la Dumnezeu. Ei n-ar fi ştiut să formuleze adevărurile de credinţă în termenii teologiei dogmatice de mai târziu, dar simţeau, ştiau, erau siguri că Hristos este totul şi, cu această certitudine duhovnicească, erau pregătiţi să reziste celor mai cumplite suferinţe şi să depăşească astfel orice formă de robie faţă de instinctul de autoconservare. Au existat apoi (şi mai surprinzător pentru unii dintre unii dintre noi) Sfinţi (mucenici, Părinţi ai Bisericii etc) care, în scrierile lor, au avut şi... erori dogmatice. Ce le facem? Îi anatemizăm? Cred că nu! :)
Exact aceasta este, cred, situaţia creştinilor prigoniţi în zilele noastre pentru credinţă şi, ducând raţionamentul mai departe, aceasta este situaţia oricărui creştin eterodox care-L iubeşte în mod sincer şi profund pe Dumnezeu şi înţelege corect adevărurile ce ţin de esenţa creştinismului (Sfânta Treime şi Întruparea lui Hristos).
În privinţa noastră, a celor care am primit nepreţuitul dar de a fi ortodocşi şi ne-am asumat angajamentul de a rămâne veşnic consecvenţi în această credinţă... da, într-adevăr, pentru noi chiar convertirea la o altă confesiune creştină ar fi o tragedie spirituală.
Rezumând ceea ce am scris (simt că am formulat destul de neatent...), mi-aş sistematiza astfel ideile exprimate:
1. dogmele ortodoxe sunt adevăruri revelate, în care datori suntem să credem din toată inima, din dragoste faţă de Cel Care ni le-a descoperit;
2. noi, cei care cunoaştem această învăţătură şi am făgăduit să o păstrăm, avem datoria de a rămâne consecvenţi;
3. pentru dragostea lui Hristos, este bine şi chiar necesar să manifestăm oatitudine plină de dragoste, respect şi înţelegere faţă de confraţii noştri creştini de alte confesiuni (pentru mine, cuvântul "creştin" desemnează o persoană care, indiferent din ce confesiune face parte, crede măcar în Dumnezeul Cel adevărat, neavând cine ştie ce erezii antitrinitare sau hristologice) şi mai ales faţă de aceia care, în situaţii critice, Îi rămân fideli Domnului nostru Iisus Hristos, jertfindu-şi chiar viaţa pentru El.
Acum sper că mi-am exprimat mai clar gândurile.
Mă bucură faptul că sunteţi atât de deschis la dialog.

Doamne ajută!

Am citit zilele acestea povestea Aristinei Pop, care a luat drumul muntilor in 1949, impreuna cu tatal si cu fratele ei, alaturi de multi alti localnici, cautati de securitate. Era vremea inchisorilor comuniste. Dupa 3 ani de pribegie, ea a fost prinsa, iar tatal omorat; fratele impuscat si spitalizat, dupa care a murit in inchisoare.
Este o poveste cu mai putina bataie, desi nu lipsita de ea; dar cu foarte multa boala de plamani, netratata, fara hrana adecvata, dar cu multa rugaciune.
Ar trebui sa postez acest raspuns si la sectiunea "Nunta", caci tanara Aristina isi petrece aproape toti anii tineretii in inchisoare, intinsa in pat din cauza neputintei fizice, datorate cavernelor din plamanii ei plapanzi.
Era inchisa cu alte greco-catolice, printre altele cu niste calugarite, una dintre ele din Germania. Aceasta s-a rugat tot timpul ca sa moara la ea in tara, lucru aproape imposibil in situatia ei de condamnata la zeci de ani de detentie. Si totusi Dumnezeu i-a ascultat ruga si i-au dat drumul sa plece "la schimb".
Iar Aristina, a scapat cu zile, caci asa a vrut Dumnezeu: a primit o streptomicina, care a salvat-o. Fecioria ei a fost rasplatita intr-un mod surprinzator: impreuna cu fratele ei a mai fost un tanar din Bucuresti, care l-a ingrijit si cu care s-a imprietenit. Acesta a iesit mai repede din inchisoare si a asteptat 10 ani ca si Aristina sa se elibereze, pe care o cunostea doar din povestirile fratelui ei. Au avut o casnicie buna, plina de dragoste.
O carte plina de sacrificiul uman pentru aproapele: cele, care aveau ele insele nevoie de ajutor, dadeau ajutor pentru ingrijirea celor, care erau intr-o stare si mai proasta decat ele.
Dumnezeu nu e indiferent fata de suferinta omului. Iar judecata sa i-o lasam Lui.

[laurastifter]

În prealabil postat de Dumitru73

adică se duc în iad?

Deşi întrebarea dvs este retorică, nu pot rezista ispitei de a vă răspunde:
NU putem pune hotar iubirii lui Dumnezeu!
P. S. Îmi amintesc un pasaj din "Jurnalul fericirii" în care părintele Steinhardt mărturiseşte aproximativ aşa: "Cred în existenţa iadului, de vreme ce aşa ne învaţă maica noastră, Biserica; dar mai cred ceva: că iadul e gol". :)
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

[laurastifter]

În prealabil postat de Miha-anca

Am citit zilele acestea povestea Aristinei Pop, care a luat drumul muntilor in 1949, impreuna cu tatal si cu fratele ei, alaturi de multi alti localnici, cautati de securitate. Era vremea inchisorilor comuniste. Dupa 3 ani de pribegie, ea a fost prinsa, iar tatal omorat; fratele impuscat si spitalizat, dupa care a murit in inchisoare.
Este o poveste cu mai putina bataie, desi nu lipsita de ea; dar cu foarte multa boala de plamani, netratata, fara hrana adecvata, dar cu multa rugaciune.
Ar trebui sa postez acest raspuns si la sectiunea "Nunta", caci tanara Aristina isi petrece aproape toti anii tineretii in inchisoare, intinsa in pat din cauza neputintei fizice, datorate cavernelor din plamanii ei plapanzi.
Era inchisa cu alte greco-catolice, printre altele cu niste calugarite, una dintre ele din Germania. Aceasta s-a rugat tot timpul ca sa moara la ea in tara, lucru aproape imposibil in situatia ei de condamnata la zeci de ani de detentie. Si totusi Dumnezeu i-a ascultat ruga si i-au dat drumul sa plece "la schimb".
Iar Aristina, a scapat cu zile, caci asa a vrut Dumnezeu: a primit o streptomicina, care a salvat-o. Fecioria ei a fost rasplatita intr-un mod surprinzator: impreuna cu fratele ei a mai fost un tanar din Bucuresti, care l-a ingrijit si cu care s-a imprietenit. Acesta a iesit mai repede din inchisoare si a asteptat 10 ani ca si Aristina sa se elibereze, pe care o cunostea doar din povestirile fratelui ei. Au avut o casnicie buna, plina de dragoste.
O carte plina de sacrificiul uman pentru aproapele: cele, care aveau ele insele nevoie de ajutor, dadeau ajutor pentru ingrijirea celor, care erau intr-o stare si mai proasta decat ele.
Dumnezeu nu e indiferent fata de suferinta omului. Iar judecata sa i-o lasam Lui.

Foarte impresionant...
Vă recomand din toată inima site-ul: www.fericiticeiprigoniti.net
Este un site dedicat martirilor şi mărturisitorilor din vremea comunismului. Realizatorii sunt creştinii care au înfiinţat asociaţia Ortodoxia Tienrilor (creştini autentici, pe care am bucuria de a-i cunoaşte personal).
Doamne ajută!

În prealabil postat de laurastifter

Foarte impresionant...
Vă recomand din toată inima site-ul: www.fericiticeiprigoniti.net
Este un site dedicat martirilor şi mărturisitorilor din vremea comunismului. Realizatorii sunt creştinii care au înfiinţat asociaţia Ortodoxia Tienrilor (creştini autentici, pe care am bucuria de a-i cunoaşte personal).
Doamne ajută!

Am citit mult pe acest site, www.fericiticeiprigoniti.net , nu imi este necunoscut. Si in general imi cumpar cartile scrise de cei intemnitati, caci sunt marturii vii ale istoriei noastre careia i-am fost contemporana. Iar ca crestina, sunt f impresionata de suferintele supraomenesti pe care au trebuit sa le suporte sute de mii de oameni, atat in Romania, cat si in Tarile Sovietice.
Dar intamplarea a facut sa dau peste aceasta carte intitulata "Traiasca partizanii, pana vin americanii". Tot intamplator cele condamnate erau in mare parte greco-catolice, dar nu numai. M-a surprins ca in mare parte, cele care mureau, deci carora Dumnezeu le-a cerut mucenicia erau ortodoxe. Au murit senine, aproape de Iisus Hristos, lucru marturisit de ele in ultimele zile de viata. Dumnezeu stie cat sa ceara de la fiecare, pecum si ce rasplata sa le dea pentru credinta si suferinta.
P.S. Sa nu uitam ca suntem pe Sectiunea catolica!