Sa ne impartasim saptamanal

[sherlock_holmes]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Voi transcrie un text din Sfantul Nicodim Aghioritul - "Carte foarte folositoare de suflet despre Impartasirea continua cu preacuratele lui Hristos Taine", extras din cartea lui Ioan Ica jr. "Impartasirea continua cu Sfintele Taine". Cei care aveti ceva impotriva cuvintelor lui, daca mai aveti curaj, comentati mai jos orice nu va convine, impotriva Sfintilor si a Sfintei Traditii!

Cine sunt ei:

"Să urmăm aşadar, iubiţi credincioşi, pe marii Sfinţi ai Bisericii: Ioan Gură de Aur, Teodor Studitul, Simeon Noul Teolog, Nicolae Cabasila, Simeon al Thesalonicului, Nicodim Aghioritul, Paisie Velicicovschi, Ioan de Kronştadt, Ioan Maximovici, Siluan Atonitul şi mulţi alţii (cunoscuţi şi necunoscuţi), care se împărtăşeau zilnic şi aşa au şi ajuns sfinţi. Nu le‑au lipsit acestor oameni nici faptele bune, nici virtuţile cele mai înalte, totuşi nădejdea mântuirii lor nu era în efortul propriu, ci în Hristos, cu Care se împărtăşeau foarte des."

Si acum textul de la pagina 239:

3. Ca faptul de a intarzia cineva sa se impartaseasca ii produce mare vatamare

Impartasania rara produce insa crestinilor toate cele contrare; caci cine intarzie sa se impartaseasca, acela nu face nici o pregatire, nu devine atent, nu are o paza stransa fata de gandurile rele, pentru ca intarzierea il face sa cada in nepasare, iar inflacararea evlaviei si a iubirii dumnezeiesti se raceste; lungimea timpului il face sa umble cu usuratate si indiferenta in viata lui, sa nu aiba teama in suflet, contractie in simturi si paza in miscarile lui, ci-l face sa aiba o dezlegare desavarsita si la mancaruri, si la cuvinte, si la privelisti necuviincioase si sa ajunga asemenea unui dobitoc care, fiindca n-are frau, aluneca in prapastia pacatului. Ca toate acestea urmeaza celor zabavnici la Impartasire e un lucru adevarat, precum le patim noi insine cu fapta si in experienta de zi cu zi.

Cati, desi vrednici pe cat e cu putinta, sunt zabavnici la Impartasire, ma mir ca ar mai putea sa se bucure de sfintirea si harul pe care le-am mentionat mai sus [in alte capitole, cautati cartea - nota mea] si care vin de la dumnezeiestile Taine, precum spune Cabasila. Cum pot sa vestejeasca flacara patimilor cand nu se cumineca cu Preacuratele Taine care, dupa Sfantul Chiril, alunga orice neputinta, adorm razboiul salbatic al trupului si omoara patimile? Cum pot sa-ti curete mintea? sa-si faca gandirea stralucitoare? sa-si infrumuseteze toate puterile sufleteului neimpartasindu-se cu Trupul si Sangele Domnului nostru, care e adevarata curatire, adevarata frumusete, adevarata luminare si noblete a sufletului, cum spunea mai inainte dumnezeiescul Hrisostom? [adica Sfantul Ioan Gura de Aur - nota mea]. Sau cum vor putea fugi de faraonul cel gandit cu mintea [diavol] si din Egipt, care e pacatul amar si prigonitor, cand nu sunt pecetluiti si insemnat cu cinstitul Sange al Lui Hristos, pecum spunea mai inainte Grigorie Teologul? Sau cum isi vor inalta inima spre iubirea dumnezeiasca, spre bucuria duhovniceasca, spre pacea dumnezeiasca si celelalte roade si daruri ale Duhului Sfant, fara sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele iubitului Fiu al Tatalui Cel de o Fiinta cu Duhul, Fiu care, potrivit Apostolului, e adevarata bucurie si pace a noastra si izvorul tuturor celor bune?

Imi ies din mine insumi [de uimire] si sunt nedumerit cum ar putea crestinii sa praznuiasca fie duminicile, fie celelalte sarbatori ale anului si sa se bucure duhovniceste cu adevarata bucurie, daca nu se impartasesc incontinuu din dumnezeiasca Cuminecatura, care e cauza si prilejul oricarei sarbatori si praznuiri?

Prin urmare, cu cea mai mare siguranta cei ce nu se impartasesc incontinuu se lipsesc de toate aceste bunuri ceresti si dumnezeiesti; si, pe langa aceasta sunt, cum spuneam mai sus, si calcatori ai poruncilor si hotararilor stapanesti ale Domnului si ai canoanelor apostolice si sinodale si ale tuturor Sfintilor Parinti in parte, la care ne-am referit; si sunt supusi indepartarii/afuriseniei pe care o hotarasc dumnezeiestii Apostoli si Sinodul de la Antiohia, precum am aratat pe larg mai inainte.

Pe langa aceasta, prin zabava lor la Cuminecare unii ca acestia dau permisiune si loc diavolului sa-i traga in felurite pacate si in multe alte ispite, cum spune dumnezeiescul Chiril al Alexandriei: "Cei ce se departeaza de Biserica si de Cuminecare se fac vrajmasi ai Lui Dumnezeu si prieteni ai demonilor ". Iar dumnezeiescul Hrisostom zice: "Ca nu cumva stand prea mult deoparte de cuminecarea cu Tine sa ajung prada vanarii lupului gandit cu mintea" (in rugaciunea de impartasire). Cu alte cuvinte, de aceea ma apropii in continuare de Sfintele Taine si ma impartasesc din ele, pentru ca ma tem ca nu cumva indepartandu-ma multa vreme de Sfanta Cuminecare cu El, sa nu ma gaseasca lupul cel gandit cu mintea diavol dezbracat de harul ei si sa ma omoare."

Da Florine,este foarte bine sa ne impartasim des daca,dupa cum spune Sfintul Nicodim: facem pregatire,sintem atenti,avem o paza strinsa fata de gindurile rele ( tu cum faci aici ? ), avem frica de Dumnezeu,contractie in simturi si paza in miscarile lui ( fara dezlegari desavarsite si la mancaruri, si la cuvinte, si la privelisti necuviincioase si sa ajungem asemenea unui dobitoc )...

Printre pacatele de moarte si opritoare de la Sfinta Impartasanie,ai scris si despre minciuna...aici cum te descurci,caci mie imi vine destul de greu sa nu mint ( de frica cind intirzii la servici,sau cind ii spun doamnei Holmes sa nu ma dea la telefon ca nu sint acasa,sau cind exagerez,sau cind promit si nu ma tin de promisiune....etc ...deja ma ia cu ameteli)

Din cit am citit din canoane,sotia sau sotul necredincios nu se refera la cei de alta credinta ( cu care nu avem voie sa ne casatorim )...ci la faptul ca sotia sau sotul desi botezati ortodox,nu prea merg pe la Biserica si fac cele ale lui Dumnezeu,acestia sint necredinciosii care ar putea fi mintuiti prin credinta noastra...parca asa.
Daca citesti cu atentie canoanele,marea lor majoritate arata cit timp sintem opriti de la Sfinta Impartasanie,cind facem anumite pacate...perioade reduse de duhovnic,in functie de intensitatea pocaintei noastre.

Oricum,daca avem trezvie,traim in curatie ( cit de cit ),ne spovedim des,incercind sa nu mai repetam pacatele spovedite ( sau macar nu la aceeasi intensitate si frecventa ca mai inainte)...si daca duhovnicul ne da dezlegare....atunci chiar ca ar fi un lucru extrem de daunator sa nu ne impartasim,lipsindu-ne de bunurile ceresti si dumnezeiesti.

[Florin-Ionut]

Astazi m-am impartasit: nu spre judecata, nici spre osanda, ci spre iertarea pacatelor, spre tamaduirea sufletului si a trupului si spre viata de veci.

În prealabil postat de sherlock_holmes

Da Florine,este foarte bine sa ne impartasim des daca,dupa cum spune Sfintul Nicodim: facem pregatire,sintem atenti,avem o paza strinsa fata de gindurile rele ( tu cum faci aici ? ), avem frica de Dumnezeu,contractie in simturi si paza in miscarile lui ( fara dezlegari desavarsite si la mancaruri, si la cuvinte, si la privelisti necuviincioase si sa ajungem asemenea unui dobitoc )...

Da, atentia este esentiala in viata noastra ca si crestini. Altfel cadem usor si fara veste, mirandu-ne uneori cum de s-a intamplat o asa fapta grava. Atentia face parte din pregatire si este un alt fel de a spune "paza simturilor".

Am avut perioade de mari ispite in care imi erau induse ganduri de hula, imaginatie-horror. Multumesc Sfintilor din Patericul Egiptean ca m-au invatat sa le ignor. Aceasta solutie e valabila pentru orice gand negativ care ne tulbura: ignorarea. Si rugaciunea, eu prefer Rugaciunea Lui Iisus. Altfel, nu le putem sta impotriva si riscam sa deznadajduim.

Cata vreme nu suntem mantuiti complet de rau, frica de Dumnezeu ramane. Altfel, iubirea desavarsita ar elimina-o, insa mai avem pana acolo.

In privinta mancarii, noi suntem foarte atenti. Carne - ocazional. Fara chimicale, pe cat posibil. Fara prajeli, dulciuri si alte lucruri periculoase. Folosim aghiazma mare ca apa de consum. Mancam relativ mult comparativ cu altii, insa ne mentinem amandoi alura de "manechin". Fiecare cu metabolismul sau.

E foarte greu sa nu gresim cu cuvintul, fie el vorbit ori scris. Pentru asta avem rugaciunea zilnica, caci Hristos ne iarta daca I-o cerem. Trebuie doar macar putina cainta, parere de rau. Nu am nici un dubiu, dupa cum scrie in Pelerinul rus.

E imposibil sa trecem ziua fara sa vedem imagini care ar trebui sa fie ascunse. E o realitate ajunsa normalitate. La fel ca si in cazul unui gand rau, le ignor. Nu dureaza mult ispita. Iar simpla vedere nu e pacat, nici macar greseala. Dupa o scurta lupta rationala, poti sa te alegi cu un pacat sau cu o cununa. Zicea un calugar cand vedea o femeie frumoasa: slava Domnului ca e frumoasa. Pentru vremurile noastre as adauga, daca e "semidezbracata": si da-i, Doamne, mai multa minte.

În prealabil postat de sherlock_holmes

Printre pacatele de moarte si opritoare de la Sfinta Impartasanie,ai scris si despre minciuna...aici cum te descurci,caci mie imi vine destul de greu sa nu mint ( de frica cind intirzii la servici,sau cind ii spun doamnei Holmes sa nu ma dea la telefon ca nu sint acasa,sau cind exagerez,sau cind promit si nu ma tin de promisiune....etc ...deja ma ia cu ameteli)

Nu mi-am facut un obicei in a minti cu prestiinta. Ar deveni usor un viciu. Cunosc oameni pe care nu stii cand sa-i crezi si cand nu. Acum mi-am amintit ca am uitat sa-l trec pe lista la spovedania de miercuri, insa am pomenit de pacatele cu cuvantul. A minti involuntar, intamplator in conversatiile de peste zi, e o greseala care se iarta la rugaciunile zilnice. Insa premeditat, uneori e preferabil sa mint cu un scop bun. Dar foarte rar, cand simt ca nu am de ales. Spre exemplu, mi-am pierdut permisul de conducere cand am fost in Serbia si astia m-au pus sa dau o declaratie in care sa povestesc imprejurarile. Am scris ca nu stiu - si chiar nu stiu exact cum si unde a fost posibil sa-l pierd. Romanii ar fi in stare sa ma trimita acolo sa dau anunt la ziarul local sau alte povesti citite pe forumuri...

În prealabil postat de sherlock_holmes

Din cit am citit din canoane,sotia sau sotul necredincios nu se refera la cei de alta credinta ( cu care nu avem voie sa ne casatorim )...ci la faptul ca sotia sau sotul desi botezati ortodox,nu prea merg pe la Biserica si fac cele ale lui Dumnezeu,acestia sint necredinciosii care ar putea fi mintuiti prin credinta noastra...parca asa.
Daca citesti cu atentie canoanele,marea lor majoritate arata cit timp sintem opriti de la Sfinta Impartasanie,cind facem anumite pacate...perioade reduse de duhovnic,in functie de intensitatea pocaintei noastre.

Am discutat o ora la spovedanie cu parintele meu duhovnic acum vreo trei zile. Concluzia lui a fost ca trebuie sa ma impartsasesc. Au fost perioade cand ma credeam eu mai destept si nu voiam sa ma apropii de Hristos, desi primeam dezlegare. Aveam aceleasi argumente ca si cei cu care discut aici in contradictoriu: nevrednicia, lipsa unei pocainte "autentice", frica de osanda, faptul ca lumea noastra e mult mai pacatoasa ca si lumea de odinioara si alte cele. Acum insa fac ascultare, in speranta ca si sotia (botezata la ortodocsi) se va spovedi si impartasi candva impreuna cu mine.

În prealabil postat de sherlock_holmes

Oricum,daca avem trezvie,traim in curatie ( cit de cit ),ne spovedim des,incercind sa nu mai repetam pacatele spovedite ( sau macar nu la aceeasi intensitate si frecventa ca mai inainte)...si daca duhovnicul ne da dezlegare....atunci chiar ca ar fi un lucru extrem de daunator sa nu ne impartasim,lipsindu-ne de bunurile ceresti si dumnezeiesti.

Sa ne cercetam inainte situatia particulara si, daca avem dezlegare si constiinta nu ne mustra, sa ne apropiem de Painea Vietii. Altfel, in caz de infractiune, fuga la spovedanie si duhovnicul va judeca cum stau lucrurile. Pentru ca nimeni nu ne garanteaza ca ajungem in postul urmator, care poate fi si peste 2-3 luni. Tinta noastra trebuie sa fie Duminica urmatoare, iar noi sa ne silim sa ne pastram constiinta nepatata, pe cat omeneste e cu putinta. Saptamanal, vom primi astfel iertare de toate pacatele comise intre timp si vom pune un nou inceput bun in speranta mantuirii de rau, inca din aceasta lume - asa cum e ea.

Doamne ajuta!

[Daniel777]

,,Pâinea”, care într-adevăr ,,întărește inima omului”, ne va da tăria de a petrece în legea Domnului și va stârpi din sufletul nostru orice lenevie ce a prins rădăcini acolo. Aceasta este ,,Pâinea care s-a pogorât din cer”, ca să ne aducă viață și pe care va trebui să ne străduim pe orice cale să o mâncăm, iar Cina aceasta tainică va fi bine să fie pururea ținta strădaniei noastre, pentru a ne feri ca de ciumă de a ne slăbi sufletul și de a ne primejdui sănătatea din pricină că nu ne-am apropiat de Sfânta Masă mai des decât s-ar fi căzut. Totuși, numai după ce am stat de vorbă cu preotul despre păcatele noastre, numai atunci să bem din acest Sânge curățitor. Și să nu ne temem că vom fi atât de vinovați încât am putea fi dați afară de la acest ospăț, dacă în sufletul nostru apar astfel de gânduri. Căci, pe cât e de nedrept să te împărtășești din aceste Sfinte Daruri dacă ai săvârșit păcat și nu te-ai spovedit la preot, tot pe atât de mare greșală ar fi să fugi de această ,,Pâine” când n-ai greșit de moarte.
Nu este mai puțin adevărat că cei ce se îndărătnicesc și nu vor să se apropie de foc e bine să stea departe de el, mai ales înainte de a se fi împăcat în sufletul lor cu cei față de care au greșit. Însă, pentru aceia care au conștiința dreaptă, dar totuși simt chinuri și remușcări, va trebui să se dea un leac de întărire, și anume vor trebui să se apropie de izvorul sănătății, de Acela care a luat asupra Lui neputințele noastre și fierbințelile noastre le-a stins, ca nu cumva, de frica bolii, să fugă de doctor, singurul în stare să-i facă sănătoși. Pentru că, de fapt, Sângele acesta e ca un paznic la poarta simțurilor noastre: nu lasă să treacă prin ele nimic ce ar putea spurca sufletul. Mai mult, El dă semnalul de primejdie și scoate afară pe dușman, schimbând inima – în care s-a vărsat – în templu al lui Dumnezeu, cu ziduri mai întărite decât acela al lui Solomon. Acest Sânge, împlinire a tuturor făgăduințelor, nu lasă să se sălășluiască în suflet nici un idol necurat, ca o ,,urâciune a pustiirii la locul cel sfânt”, ci cu Duh stăpânitor întărește voința și cugetul, trupul îl pune sub ascultarea minții, iar omul se bucură de o pace adâncă.
Dar de ce să lungesc vorba despre această Taină, ale cărei lucrări asupra celor credincioși le-am arătat pe larg mai înainte? Trăind și unindu-ne cu Hristos prin sfintele slujbe, prin rugăciuni, prin laude și prin cugetarea la legea Lui, ne strunim sufletul și-l pregătim pentru orice virtute, păzind depozitul, cum ne poruncește Sfântul Apostol Pavel, și ne păstrăm darul ce ni s-a împărtășit prin lucrarea Sfintelor Taine. Căci tot Domnul e și Cel ce săvârșește, și ceea ce se săvârșește în Sfintele Taine, ba încă și Cel care păzește în noi, întregi, darurile împărtășite și tot El, Cel care ne pregătește să rămânem în harul Său, precum Însuși zice: ,,căci fără Mine nu puteți face nimic”.

Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, p. 212-214

[iustin10]

Frumos demersul vostru de a tine in viata aceasta idee ,de altfel foarte fireasca.
Caci ce este Litrurghia saptamanala,fara a gusta din Painea jertfita?Suntem noi doar spectatori? E de ajuns sa mergem la Biserica? Nu!! Adevarata participare consta in impartasirea cu jertfa adusa de noi catre Dumnezeu(prin materie:cumpararea si aducerea painii) ,si totodata de Fiul lui Dumnezeeu pentru noi,prin contopirea Sa cu materia painii,si jertfire.
De fapt ce este jertfa?? Este tocmai mancarea painii acesteia de catre noi,zdrobirea ei in dinti,inghitirea ei.Este o jertfa a dragostei,pe care Fiul o face de buna voie pentru viata celor ce vor sa guste din ea.
Dupa cum e scris:"daca bobul de grau moare,aduce multa roada"
De aceea orice Liturghie fara Impartasire e parca neterminata,parca nu e inteleasa pe deplin.
Si eu sunt dintre cei care se impartasesc de 2..3 ori pe an.Dar nimic nu ma impiedica sa iubesc impartasirea saptamanla ,daca s-ar putea,si sa o consider adevarata normalitate.
Faptul ca suntem pacatosi si neputinciosi nu trebuie sa ne impiedice sa iubim si sa afirmam adevarul

[cristiboss56]

În prealabil postat de iustin10

Frumos demersul vostru de a tine in viata aceasta idee ,de altfel foarte fireasca.
Caci ce este Litrurghia saptamanala,fara a gusta din Painea jertfita?Suntem noi doar spectatori? E de ajuns sa mergem la Biserica? Nu!! Adevarata participare consta in impartasirea cu jertfa adusa de noi catre Dumnezeu(prin materie:cumpararea si aducerea painii) ,si totodata de Fiul lui Dumnezeeu pentru noi,prin contopirea Sa cu materia painii,si jertfire.
De fapt ce este jertfa?? Este tocmai mancarea painii acesteia de catre noi,zdrobirea ei in dinti,inghitirea ei.Este o jertfa a dragostei,pe care Fiul o face de buna voie pentru viata celor ce vor sa guste din ea.
Dupa cum e scris:"daca bobul de grau moare,aduce multa roada"
De aceea orice Liturghie fara Impartasire e parca neterminata,parca nu e inteleasa pe deplin.
Si eu sunt dintre cei care se impartasesc de 2..3 ori pe an.Dar nimic nu ma impiedica sa iubesc impartasirea saptamanla ,daca s-ar putea,si sa o consider adevarata normalitate.
Faptul ca suntem pacatosi si neputinciosi nu trebuie sa ne impiedice sa iubim si sa afirmam adevarul

Să iubim, să afirmăm şi să ne aflăm în adevăr, căci numai astfel vom fi vrednici de Sfânta Împărtăşanie. Nu există nici o piedică, căci totul depinde de noi, nu doar la modul declarativ . . . !

[Daniel777]

Încă din veacul al șaselea înainte, când am putea spune că se încheie perioada de aur a participării active, observăm o oarecare stagnare în viața liturgică a Bisericii și apoi o decadență, care merge crescând până în zilele noastre și care s-a accentuat în Ortodoxie, mai ales din veacul trecut încoace. Iar primul ei semn este slăbirea spiritului eclesiologic sau comunitar, spirit care constituia titlul de glorie al Bisericii ecumenice de odinioară. Cauza? În primul rând dispariția împărtășirii generale și regulate de până atunci.
Fie din considerațiuni rigoriste excesive, fie din împuținarea evlaviei, numărul credincioșilor care se apropiau de Sfântul Trup și Sânge a scăzut treptat și odată cu el a scăzut, în aceeași măsură, și sentimentul legăturii care unea până aici, într-un singur Trup, pe credincioși între ei și pe toți laolaltă cu Hristos. Sfânta Împărtășanie fiind luată din ce în ce mai rar, s-a slăbit tocmai cheagul care crea, susținea și întărea coeziunea și spiritul de comuniune. Cu alte cuvinte, măcinându-se mortarul care lega între ele cărămizile vii ale zidirii Bisericii, acestea s-au defăcut ușor una de alta, slăbind puterea de rezistență a Trupului mistic al lui Hristos și ruinând pe nesimțite zidirea Bisericii.
Căci scăderea, până la dispariția totală, a conștiinței despre Liturghie ca o jertfă la care toți suntem obligați să participăm prin cuminecare, a adus după sine consecințe incalculabile în viața religioasă-morală. Din moment ce apropierea de sfântul altar n-a mai constituit o necesitate sufletească pentru majoritatea membrilor Bisericii, nu s-a mai simțit nici nevoia și obligația acelei serioase pregătiri trupești și sufletești care trebuia să o preceadă.
Concomitent cu slăbirea zelului pentru împărtășire, scad și zelul și interesul credincioșilor față de Liturghie în general, începând cu împuținarea darurilor de pâine și de vin aduse de ei la proscomidie. Lărgirea treptată a atribuțiilor cântărețului, care preia, cu timpul, aproape în întregime, rolul activ jucat mai înainte de popor în executarea răspunsurilor liturgice, este o altă consecință și formă de manifestare a decadenței participării active a poporului la Liturghie.

Pr. Prof. Ene Braniște, Participarea la Liturghie

[iustin10]

Nici nu stiu daca departarea de sfanta taina a Impartasanei este cauza sau efectul decaderii morale.
De ce zic asta? Pai daca nu am pacatui atat de mult ,si daca ne-am cai sincer pt pacatele facute pana atunci,nimic nu ne-ar impiedica sa ne imparasim saptamanal,asa cum a fost la inceput,in primele veacuri.Si in plus daca ne-am atasa de Biserica si de rugaciunile ei,pacatul ar fi inlocuit cu smerenia,si viata lumeasca cu Cina Imaparateasca.
Doar lipsa noastra de consecventa,lenea,lipsa caintei puternice si adevarate,si comoditatea lumii ,sunt cele care ne fac sa amanam spovedania si sa inmultim pacatele noastre.
Si astfel niciodata nu suntem pregatiti pentru intalnirea tainica cu Trupul Domnului.
Si ceea ce ar trebui sa fie bucurie si petrecere,anume impartasirea cu Trupul celui necuprins,devine chin si corvoada in cele 3..4 posturi pe an,cand facem eforturi cu adevarat supra-omenesti ca sa ne punem din nou pe linia de plutire ,a smereniei si caintei.
Caci vrem sa recuperam in cateva zile ,ceea ce am ignorat luni intregi.
Deci sa nu vedem impoartasirea ca pe o datorie ,ci ca pe o bucurie .
Iar pe noi sa nu ne vedem ca pe niste pacatosi ,ci ca pe niste fraeri (!) ,care ne lipsim de Adevarul dumnezeiesc,revelat nu prin tone de hartie ,nici prin vreu efort de al nostru,ci printr-o simpla bucata de paine .

[Daniel777]

Problema neimpartasirei dese actuale este una mai complexa ,si depinde si de factori externi noua.
Este greu sa te apuci de unul singur sa tii randuiala impartasirii saptamanale ,daca cei din jur nu o fac;din doua motive: unul ,ca risti sa fii privit intr-un mod ciudat si al doilea ca ar fi mult mai usor pentru noi daca si ceilalti s-ar impartasi des,pentru ca prin imitatie am putea mai usor si firesc sa ne apropiem de Impartasanie.
Aceste doua circumstante atenuante trebuie sa le luam in calcul cand facem judecati.
Nu mai suntem in primele veacuri si aceasta este o realitate de care trebuie sa tinem cont.
Deci pentru a te imaprtasi des,nu trebuie sa lupti numai cu tine insuti ci si cu cei din jur,ceea ce face acest lucru mult mai greu in zilele noastre.
Ferice de acei crestini in a caror parohie este instaurata practica desei impartasiri!

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Daniel777

...ar fi mult mai usor pentru noi daca si ceilalti s-ar impartasi des,pentru ca prin imitatie am putea mai usor si firesc sa ne apropiem de Impartasanie.
[...]
Deci pentru a te imaprtasi des,nu trebuie sa lupti numai cu tine insuti ci si cu cei din jur,ceea ce face acest lucru mult mai greu in zilele noastre.

Cata dreptate ai! Este un gest curajos sa te infatisezi des inaintea parohiei, in afara posturilor, cand impreuna cu tine sunt numai vreo 2-3 batrani.

Ma copleseste tristetea cand ma gandes la subiectul asta. Nici eu nu reusesc sa ma impartasesc saptamanal, pentru ca de multe ori am nevoie de spovedanie inainte. Ar fi totusi o solutie sa merg saptamanal la manastirea unde slujeste parintele meu duhovnic, pentru ca spovedeste inainte de Liturghie. Insa nu pot sa ies din oras in fiecare weekend. Depinde de situatia fiecaruia, insa trebuie ca sa incercam sa ne impartasim cat mai des. Macar de doua ori pe luna, vorba parintelui Cleopa, pe care multi il citeaza care a spus asa: sa cautam sa ne impartasim de cateva ori in 40 de zile.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Cata dreptate ai! Este un gest curajos sa te infatisezi des inaintea parohiei, in afara posturilor, cand impreuna cu tine sunt numai vreo 2-3 batrani.

Ma copleseste tristetea cand ma gandes la subiectul asta. Nici eu nu reusesc sa ma impartasesc saptamanal, pentru ca de multe ori am nevoie de spovedanie inainte. Ar fi totusi o solutie sa merg saptamanal la manastirea unde slujeste parintele meu duhovnic, pentru ca spovedeste inainte de Liturghie. Insa nu pot sa ies din oras in fiecare weekend. Depinde de situatia fiecaruia, insa trebuie ca sa incercam sa ne impartasim cat mai des. Macar de doua ori pe luna, vorba parintelui Cleopa, pe care multi il citeaza care a spus asa: sa cautam sa ne impartasim de cateva ori in 40 de zile.

Florine , demersul tau e laudabil , dar zic ca-i mai bine sa lasam pe fiecare sa decida prin inima si duhovnicul lui ! Nu suntem doi oameni la fel in lumea asta , si deci retetarul este neavenit , dar ca indrumare si incurajare , este minunat ce spui ! Doamne ajuta !