Voi ce ati fi facut?

[delia31]

În prealabil postat de AlinB

Eu cred ca una este sa te increzi in ajutorul lui Dumnezeu si alta ca esti asa de destept, spiritual, meritos, etc. ca Dumnezeu sa-ti vorbeasca personal, sau alte fenomene asemenea.

Nu stiu daca sesizezi diferenta..

@alinB

tocmai asta-i ideea, preluata de la dilema cu parasuta de zilele trecute.

de unde stiu cat de mult sa ma incred in propria minte, care desigur tot de la Dumnezeu e, special pentru a ma folosi de ea?

tu ai fi luat hotararea de a nu lua nici o hotarare? doar pe moment, nu? si in timpul asta
te-ai fi rugat sa gaseasca Dumnezeu un plan B ca ti se pare suspect planul A ( adica nu te consideri vrednic ca Dumnezeu sa comunice in stilul asta cu tine).

si eu cred ca as fi tras de timp, ceva de genul "Cred Doamne, ajuta necredintei mele!" .
Adica situatia in care ma aflu e un test prin care eu pot sa-mi pierd credinta ( si asa putina cata o am) sau pot sa mi-o sporesc.

Desi, cred totusi ca Dumnezeu nu ne pune la incercari de astea limita decat atunci cand stie ca le putem si rezolva dupa ce vom fi dobandit darul deosebirii gandurilor.

Nici mie nu mi-e prea clar care-i mecanismul in autosuficienta asta a unora, mai ales cand vine vorba de iertarea pacatelor.
te rogi, iti pare rau, simti asa o pace si gata, iti dai singur verdictul - e pace ingereasca pentru credinta si amaratele mele de merite! (aici e o subtila mandrie camuflata in ambalaj de smerenie), si atunci ce fac? imi camuflez si falsa smerenie si ma invart intr-un cerc vicios.

De unde dar au convingerea ca de acum sunt curati sufleteste?

la noi, din ce zic sfintii parinti, cand incepi sa-ti vezi realmente pacatele (alea subtile cuibarite insidios inlauntru, nu neaparat crime), nu mai ai liniste pana la moarte si nici atunci nu esti sigur ca te-ai scapat de toate.
cat despre simtirea harului, asta-i rara avis!

Da' Doamne miluieste, de atata trancaneala si invartit in cerc in loc sa vorbim CU EL.

[5s5t6e7f8]

Cind il chemi pe Dumnezeu nu mai are loc celalalt linga tine.

[Jane Says]

de unde stiu cat de mult sa ma incred in propria minte, care desigur tot de la Dumnezeu e, special pentru a ma folosi de ea?

Eu nu ma incred aproape niciodata cand vine vorba de fineturi, pentru ca nu e doar "minte" ci sunt si multe patternuri preluate aiurea de la altii, puterea obisnuintei, urme adanci ale pacatelor comise etc.

Cred ca modul corect de a ne folosi de minte e in doua trepte: in prima faza, Doamne curata-mi mintea de toate gunoaiele adunate pana acum in ea si Doamne invata-ma indreptarile Tale ca de la mine nimic bun si adevarat nu am. In a doua faza: ne suflecam manecile la neuroni si ne vedem de treaba sperand ca facem/gandim bine. Sperand, dar neavand certitudinea..

Ca tot era vorba de trancaneala :D

[carmina]

În prealabil postat de Doriana

... consider ca numai unui om care poate deosebi vocea Domnului ii poate fi dat sa aiba o asemenea incercare. Si se spune ca celui ce i s-a dat mult i se va cere mult. Daca Dumnezeu investeste in om si-l face sa cunoasca vocea lui, are si pretentia ca aceasta voce sa fie ascultata.

La temelia credintei parintilor rasariteni se afla intotdeauna smerenia si pocainta.
Mandria imbraca uneori forme atat de subtile incat cu greu se poate dovedi. Ajungem uneori ca, fugind de mandrie, sa ne mandrim cu smerenia la care am ajuns.

Daca eu stiu ca Dumnezeu investeste in mine, inseamna ca am constiinta propriei valori, sunt altfel decat toti ceilalti, sunt cineva! Iar numai gandul asta m-ar arunca direct in bratele stim noi cui.

[Doriana]

În prealabil postat de carmina

Daca eu stiu ca Dumnezeu investeste in mine, inseamna ca am constiinta propriei valori, sunt altfel decat toti ceilalti, sunt cineva! Iar numai gandul asta m-ar arunca direct in bratele stim noi cui.

Eu am exprimat punctul de vedere al lui Dumnezeu. Tu poti gandi ca Dumnezeu investeste in tine sau poti gandi ca vrei cu disperare sa cunosti vocea Lui, caci este o mare binecuvantare sa cunosti vocea Stapanului ca sa poti implini poruncile Lui. Poti gandi ca te-ai saturat sa tot fii amagita de fel si fel de voci si vrei sa stii sigur cand vorbeste Dumnezeu. E legitim si absolut normal sa putem deosebi vocea Tatalui. Altfel cum ne vom descurca in aceasta lume plina de ispite?

In orice fel ai gandi, mandria nu e obligatorie. Te poti mandri si zicand ca esti un nenorocit, poti fi smerit si stiind ca Dumnezeu investeste in tine.

[Jane Says]

În prealabil postat de Doriana

Eu am exprimat punctul de vedere al lui Dumnezeu. Tu poti gandi ca Dumnezeu investeste in tine sau poti gandi ca vrei cu disperare sa cunosti vocea Lui, caci este o mare binecuvantare sa cunosti vocea Stapanului ca sa poti implini poruncile Lui. Poti gandi ca te-ai saturat sa tot fii amagita de fel si fel de voci si vrei sa stii sigur cand vorbeste Dumnezeu. E legitim si absolut normal sa putem deosebi vocea Tatalui. Altfel cum ne vom descurca in aceasta lume plina de ispite?

In orice fel ai gandi, mandria nu e obligatorie. Te poti mandri si zicand ca esti un nenorocit, poti fi smerit si stiind ca Dumnezeu investeste in tine.

Noi (lol, nu noi, Sfintii Parinti) zicem asa: ca si daca ne invredniceste Dumnezeu de vreo aratare dumnezeiasca - cu alte cuvinte investeste in noi si ne face cogeamite darul - mai bine ne este sa nu primim, din teama de a nu gresi. Si atunci Dumnezeu nu se supara ca din prudenta si smerenie am refuzat, ci gaseste o alta cale pentru a ne vorbi (prin altcineva sau prin altceva). Si-asta au spus-o oameni care erau ei insisi plini de har, prin mila Domnului si se invredniceau de lucruri peste puterea noastra de inchipuire.

[carmina]

Nu este obligatoriu sa-ti doresti sa cunosti vocea Tatalui; important este sa stii sa faci diferenta intre ceea ce primesti de la Dumnezeu sau din alte parti. Una dintre modalitatile prin care suntem ajutati sa deosebim aceste lucruri, este incercarea.

Sf.Maxim Marturisitorul spune ca:
" Dumnezeu ne conduce pe doua cai: prin Providenta sau pe cale pozitiva si prin Judecata sau pe cale negativa.

Pe calea pozitiva, Dumnezeu il cheama pe om la desavarsire, la sfintenie, prin darurile cu care ii binecuvinteaza viata duhovniceasca, prin savarsirea binelui si sesizarea rationalitatii creatiei.

Pe cale negativa sau prin Judecata, omul Il cunoaste pe Dumnezeu prin privarea pedagogica, iconomica de aceste daruri, prin insuccesele, necazurile, bolile, suferintele personale sau ale celor apropiati, care trezesc in fiinta noastra responsabilitatea si incalzesc rugaciunea catre Dumnezeu. Aceasta cunoastere este palpitanta, apasatoare, dureroasa, este o cale mai dramatica de cunoastere a lui Dumnezeu, Creatorul si Proniatorul nostru.

Insa, ceea ce subliniaza permanent scrierile duhovnicesti ortodoxe este faptul ca, spre deosebire de calea pozitiva sau prin Providenta de cunoastere a lui Dumnezeu, in care omul se angajeaza benevol, din proprie initiativa, dintr-un dor de desavarsire, calea negativa o strabate fara sa vrea, involuntar, din pedagogie divina si din necesitate duhovniceasca.

Cele doua cai, dupa cum vom vedea, se imbina. La cunoasterea lui Dumnezeu prin darurile Sale, deci la placerea in suflet sau la bucuria duhovniceasca se ajunge prin indelungi osteneli si incercari. Tot asa, in judecata lui Dumnezeu se intrezareste speranta in dragostea si bunatatea Sa nemarginita. Daca Dumnezeu ne face sa trecem prin aceste incercari, o face pentru ca vrea si asteapta sa ne intoarcem la viata duhovniceasca cea fericita, pe care o aduce virtutea.

In primul caz, Dumnezeu ne da bunurile netrecatoare, invitandu-ne sa ne unim cu El si cu altii in iubire. In al doilea caz, ne mustra pentru ca nu am facut aceasta mai inainte si de bunavoie si ne cheama la pocainta, prin savarsirea in viitor a ceea ce nu am facut in trecut. Insa, amandoua sunt situatii existentiale, in care Dumnezeu ne cheama la dialog si ne indeamna la iubire, asteptand, din partea noastra raspunsul la aceasta iubire.

Pronia si Judecata sunt prezente si oarecum devin constante ale vietii noastre duhovnicesti, impletindu-se, caci am vazut ca Sfantul Maxim spune clar ca nu se poate desparti placerea de durere. Nimeni nu poate sa aiba parte numai de placere, cu atat mai mult duhovniceasca, dupa cum si in durerea, de cele mai multe ori trupeasca, se ascunde nadejdea si speranta in bucuria ce va urma placerii.

Precum Pronia este o activitate permanenta a lui Dumnezeu, tot asa si Judecata Sa se exercita permanent. Prin cea dintai, ne cheama spre cele bune, aratandu-ne frumusetea lor, prin cealalta, ne ingrozeste cu cele contrare. Insa, in ambele, El ne conduce, precum un tata bun isi educa si indruma copilul pe calea cea dreapta, atat prin indemnuri pozitive, cat si prin privare de daruri si chiar prin pedepse. "

articol integral: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...lor-68649.html

sau articolul parintelui Staniloae:http://www.crestinortodox.ro/dogmati...tii-68951.html

[dianadi]

spre deosebire de voi eu nu sunt asa puternica in credinta si cu siguranta as atarna inghetata de funie.

[dianadi]

in povestioara se spune clar ca e vocea Domnului si at e usor...dar de multe ori in viata cand ne aflam ca o rascruce alegem drumul pt care il consideram noi a fi mai drept si mai lin desi undeva se zareste si o poteca abrupta, cu furtuni si vuiete. poate acea poteca e solutia la problema noastra dar nu putem distinge vocea Domnului si vuietul vietii.

[lacrimi]

În prealabil postat de Jane Says

Noi (lol, nu noi, Sfintii Parinti) zicem asa: ca si daca ne invredniceste Dumnezeu de vreo aratare dumnezeiasca - cu alte cuvinte investeste in noi si ne face cogeamite darul - mai bine ne este sa nu primim, din teama de a nu gresi. Si atunci Dumnezeu nu se supara ca din prudenta si smerenie am refuzat, ci gaseste o alta cale pentru a ne vorbi (prin altcineva sau prin altceva). Si-asta au spus-o oameni care erau ei insisi plini de har, prin mila Domnului si se invredniceau de lucruri peste puterea noastra de inchipuire.

De cand incerc sa le explic si eu asta... Dar nu te va asculta nimeni din afara, soro... Si mai vorbesc de smerenie, si mai spun ca mandria nu e calificativul lor...
Iertati-ma, dar chiar asta simt si spun