Cei care-si sacrifica viata pentru idei gresite...

[laurastifter]

O predică deosebit de impresionantă a părintelui Nicolae Steinhardt despre Sfântul Arhidiacon Ştefan, primul martir creştin:

http://www.crestinortodox.ro/predici...fan-71680.html

[laurastifter]

Pentru Sophia:

http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tin...ru-tineri.html

[fallen]

Ca sa nu infiintez un nou topic, vin si eu aici cu o "dilema":
-cat este de bine sau de rau sau cat de mult trebuie sa ne identificam cu cauzele pe care le servim?

Multa vreme am crezut ca e bine, ca asta ne va face sa ne simtim impliniti, dar ulterior aud (si simt) ca nu intotdeauna e bine sa te "identifici cu cauza" pentru ca sunt sanse mari ca daca cauza esueaza, sa ai nevoie de ajutor de specialitate ca sa te "dezidentifici", sa te regasesti pe tine, ca individ.

Astept argumente pro si contra.

Ca sa dau un exemplu cat de cat mai concret: toata tineretea ti-o dedici ca sa ajungi, sa zicem "judecator"; crezand ca asta inseamna sa faci oamenilor dreptate. Ajungi, dupa niste ani, sa activezi intr-un sistem, si dupa un timp mai lung sau mai scurt, realizezi ca de fapt trebuie sa faci dreptate numai anumitor oameni. Alminteri, consecintele pot fi nefaste, atat pt tine cat si pt cei apropiati; cea mai usoara dintre ele fiind excluderea ta din sistem. Si atunci, ce poti sa faci, inapoi nu mai poti intra, si nici nu mai vrei, iar tu, cel care ai fost zece ani (sau ai crezut ca esti) "judecatorul X", acum ce mai esti ? Clar, "judecator" asa cum vrea sistemul, tu iti dai seama ca nu vrei sa fii, ca nu asta ai vrut niciodata, iar cum vrei tu, nu se poate. Si atunci, ce e de facut, ca sa-ti regasesti identitatea, si sa poti, pana la urma, sa traiesti mai departe?

În prealabil postat de fallen

Ca sa nu infiintez un nou topic, vin si eu aici cu o "dilema":
-cat este de bine sau de rau sau cat de mult trebuie sa ne identificam cu cauzele pe care le servim?

Multa vreme am crezut ca e bine, ca asta ne va face sa ne simtim impliniti, dar ulterior aud (si simt) ca nu intotdeauna e bine sa te "identifici cu cauza" pentru ca sunt sanse mari ca daca cauza esueaza, sa ai nevoie de ajutor de specialitate ca sa te "dezidentifici", sa te regasesti pe tine, ca individ.

Astept argumente pro si contra.

Ca sa dau un exemplu cat de cat mai concret: toata tineretea ti-o dedici ca sa ajungi, sa zicem "judecator"; crezand ca asta inseamna sa faci oamenilor dreptate. Ajungi, dupa niste ani, sa activezi intr-un sistem, si dupa un timp mai lung sau mai scurt, realizezi ca de fapt trebuie sa faci dreptate numai anumitor oameni. Alminteri, consecintele pot fi nefaste, atat pt tine cat si pt cei apropiati; cea mai usoara dintre ele fiind excluderea ta din sistem. Si atunci, ce poti sa faci, inapoi nu mai poti intra, si nici nu mai vrei, iar tu, cel care ai fost zece ani (sau ai crezut ca esti) "judecatorul X", acum ce mai esti ? Clar, "judecator" asa cum vrea sistemul, tu iti dai seama ca nu vrei sa fii, ca nu asta ai vrut niciodata, iar cum vrei tu, nu se poate. Si atunci, ce e de facut, ca sa-ti regasesti identitatea, si sa poti, pana la urma, sa traiesti mai departe?

Incerc eu un raspuns: cred ca distinctia nu ar trebui facuta intre cauza si tu insuti, ca individ, ci intre cauzele lumesti si, sa zicem (nu stiu exact cum sa ma exprim), cautarea lui Dumnezeu. Cineva imi spunea ca prioritatile in viata fiecarui om ar trebui sa fie:
1. Dumnezeu,
2. familia,
3. cariera
si apoi celalalte, dupa inclinatiile fiecaruia.
Eu, de exemplu, am fost foarte implicata in cariera, cu mai multi ani in urma. Incercam sa fiu "perfecta", dar cerintele fiind mari si munca neterminandu-se niciodata, ajunsesem sa nu mai fac fata serviciului, sa fiu obosita, deprimata si sa nu ma mai bucur de viata. Asa am ajuns la psiholog (cea care mi-a spus de prioritatile de mai sus). Parerea mea este ca orice cauza care nu este legata de Dumnezeu, in sensul ca punem prea mult suflet intr-o activitate "lumeasca" (asta este intrebarea lui fallen, nu? - ce facem cand ne identificam cu o cauza), va ajunge la un moment dat la un fel de esec - nu ne va fi suficienta, chiar daca ne-a adus in timp si impliniri.
Prin urmare conteaza masura pe care o punem in toate. Si dreapta socotinta. Ce bine ar fi daca am incerca, prioritar, sa crestem scanteia de dumnezeire care exista in fiecare dintre noi!
In rest, da, e bine sa ne implicam si sa fim seriosi in ceea ce intreprindem (sa muncim ca pentru Dumnezeu) - dar daca "sistemul" te obliga la compromisuri, depinde de la caz la caz - aici eu as vorbi cu duhovnicul...

[fallen]

În prealabil postat de Annyta

Incerc eu un raspuns: cred ca distinctia nu ar trebui facuta intre cauza si tu insuti, ca individ, ci intre cauzele lumesti si, sa zicem (nu stiu exact cum sa ma exprim), cautarea lui Dumnezeu. Cineva imi spunea ca prioritatile in viata fiecarui om ar trebui sa fie:
1. Dumnezeu,
2. familia,
3. cariera
si apoi celalalte, dupa inclinatiile fiecaruia.
Eu, de exemplu, am fost foarte implicata in cariera, cu mai multi ani in urma. Incercam sa fiu "perfecta", dar cerintele fiind mari si munca neterminandu-se niciodata, ajunsesem sa nu mai fac fata serviciului, sa fiu obosita, deprimata si sa nu ma mai bucur de viata. Asa am ajuns la psiholog (cea care mi-a spus de prioritatile de mai sus). Parerea mea este ca orice cauza care nu este legata de Dumnezeu, in sensul ca punem prea mult suflet intr-o activitate "lumeasca" (asta este intrebarea lui fallen, nu? - ce facem cand ne identificam cu o cauza), va ajunge la un moment dat la un fel de esec - nu ne va fi suficienta, chiar daca ne-a adus in timp si impliniri.
Prin urmare conteaza masura pe care o punem in toate. Si dreapta socotinta. Ce bine ar fi daca am incerca, prioritar, sa crestem scanteia de dumnezeire care exista in fiecare dintre noi!
In rest, da, e bine sa ne implicam si sa fim seriosi in ceea ce intreprindem (sa muncim ca pentru Dumnezeu) - dar daca "sistemul" te obliga la compromisuri, depinde de la caz la caz - aici eu as vorbi cu duhovnicul...

Sunt de acord, insa cu unele precizari:
- Nici chiar duhovnicul nu poate lua o hotarare in locul tau. Buna sau rea, ea iti va apartine; dar aici nu e vorba de asta;
-unele meserii nu sunt doar "o slujba ca oricare alta"; azi curat cartofi, maine spal vase, etc; ci pot fi considerate "misiuni", "vocatii", "chemari"; asta pentru tine in special, nu neaparat si pentru restul lumii, nici pentru toti colegii de breasla; ce faci cand "vocatia" nu mai e de ajuns, nu mai ai de la cine sa invet mai mult, "dusmanii" vazuti si nevazuti te impresoara, si nu e nimeni acolo sa te ajute, colegii nu stiu, nu pot sau nu vor, sau mai rau te indruma pe cai gresite, si pana la urma nu poti castiga un meci de unul singur, mai ales daca meciul e "vandut" adversarului, inclusiv arbitrii sunt cumparati? iti zic eu, te lasi de sportul respectiv, sau joci dupa regulile lor.
(cateodata sunt mai dura si am impresia ca multi oameni au facut din meseriile lor odata "nobile" adevarata prostitutie, si nu vreau aici sa dau exemple, sunt sigura ca stie toata lumea)
- chiar daca tot ce facem noi aici sunt activitati lumesti, s-ar putea sa facem greseala sa le luam pe cele lumesti drept "misiuni sfinte", sau , din contra, sa nesocotim darurile divine pe care le-am primit si sa le consideram drept simple abilitati ale noastre pe care nu trebuie neaparat sa le punem in slujba omenirii.

În prealabil postat de fallen

Sunt de acord, insa cu unele precizari:
- Nici chiar duhovnicul nu poate lua o hotarare in locul tau. Buna sau rea, ea iti va apartine; dar aici nu e vorba de asta;
-unele meserii nu sunt doar "o slujba ca oricare alta"; azi curat cartofi, maine spal vase, etc; ci pot fi considerate "misiuni", "vocatii", "chemari"; asta pentru tine in special, nu neaparat si pentru restul lumii, nici pentru toti colegii de breasla; ce faci cand "vocatia" nu mai e de ajuns, nu mai ai de la cine sa invet mai mult, "dusmanii" vazuti si nevazuti te impresoara, si nu e nimeni acolo sa te ajute, colegii nu stiu, nu pot sau nu vor, sau mai rau te indruma pe cai gresite, si pana la urma nu poti castiga un meci de unul singur, mai ales daca meciul e "vandut" adversarului, inclusiv arbitrii sunt cumparati? iti zic eu, te lasi de sportul respectiv, sau joci dupa regulile lor.
(cateodata sunt mai dura si am impresia ca multi oameni au facut din meseriile lor odata "nobile" adevarata prostitutie, si nu vreau aici sa dau exemple, sunt sigura ca stie toata lumea)
- chiar daca tot ce facem noi aici sunt activitati lumesti, s-ar putea sa facem greseala sa le luam pe cele lumesti drept "misiuni sfinte", sau , din contra, sa nesocotim darurile divine pe care le-am primit si sa le consideram drept simple abilitati ale noastre pe care nu trebuie neaparat sa le punem in slujba omenirii.

Da, aici s-ar putea inscrie si pericolul/ pacatul de a nu inmulti talantii primiti, ori din zgarcenie, lipsa de iubire pentru semeni, ori pur si simplu din lene...
Referitor la meciuri pierdute/ castigate - nu stiu ce sa zic. Se poate sa-mi fi pierdut binisor din ambitie, in sensul ca nu mai simt neaparat dorinta de a castiga o lupta cu semenii... Aici depinde de la caz la caz... Poate sunt un caz fericit care nu are atatea framantari ref la ce are de facut in viata... Am citit la Parintele Cleopa ca una din caile de a ne pastra pacea inimii este sa cautam locul cel mai de jos. Nu zic ca sunt asa, dar am retinut sfatul acesta, m-a pus pe ganduri. Recunosc ca pentru mine conteaza f mult linistea, urasc stresul si incerc sa ma feresc (pericolul pt mine ar fi lenea)...

[fallen]

În prealabil postat de Annyta

Da, aici s-ar putea inscrie si pericolul/ pacatul de a nu inmulti talantii primiti, ori din zgarcenie, lipsa de iubire pentru semeni, ori pur si simplu din lene...
Referitor la meciuri pierdute/ castigate - nu stiu ce sa zic. Se poate sa-mi fi pierdut binisor din ambitie, in sensul ca nu mai simt neaparat dorinta de a castiga o lupta cu semenii... Aici depinde de la caz la caz... Poate sunt un caz fericit care nu are atatea framantari ref la ce are de facut in viata... Am citit la Parintele Cleopa ca una din caile de a ne pastra pacea inimii este sa cautam locul cel mai de jos. Nu zic ca sunt asa, dar am retinut sfatul acesta, m-a pus pe ganduri. Recunosc ca pentru mine conteaza f mult linistea, urasc stresul si incerc sa ma feresc (pericolul pt mine ar fi lenea)...

Draga mea, aici nu ma referam la o "lupta " cu semenii, Doamne fereste, ci la lupta cu boala, cu infractonalitatea, cu raul in general.
Si aici toata lumea zice "fa-te frate cu dracul pana treci puntea", dar eu personal cred ca acesta e singurul compromis pe care nu trebuie sa-l faci in ruptul capului.

În prealabil postat de fallen

Draga mea, aici nu ma referam la o "lupta " cu semenii, Doamne fereste, ci la lupta cu boala, cu infractonalitatea, cu raul in general.
Si aici toata lumea zice "fa-te frate cu dracul pana treci puntea", dar eu personal cred ca acesta e singurul compromis pe care nu trebuie sa-l faci in ruptul capului.

Fara a fi egoista, eu incerc sa-mi vad de treburile mele care nu cuprind astfel de cauze "de anvergura"... nu sunt medic, profesor, politist, judecator etc. Nici macar mama :-(
Recunosc ca uneori ma simt prost, ca nu am capacitatea de analiza a ceea ce se intampla in societate, in politica, in lume. Nu imi place sa vorbesc despre ceea ce nu cunosc prin experienta personala, ceva in genul asta...
O lupta importanta ar fi aceea cu raul din noi, aici fiecare suntem chemati... Si ai dreptate, nici eu nu sunt de acord cu compromisul respectiv, constient asumat.

[fallen]

În prealabil postat de Annyta

Fara a fi egoista, eu incerc sa-mi vad de treburile mele care nu cuprind astfel de cauze "de anvergura"... nu sunt medic, profesor, politist, judecator etc. Nici macar mama :-(
Recunosc ca uneori ma simt prost, ca nu am capacitatea de analiza a ceea ce se intampla in societate, in politica, in lume. Nu imi place sa vorbesc despre ceea ce nu cunosc prin experienta personala, ceva in genul asta...
O lupta importanta ar fi aceea cu raul din noi, aici fiecare suntem chemati... Si ai dreptate, nici eu nu sunt de acord cu compromisul respectiv, constient asumat.

Atunci, ce sa zic, multa bafta, si sa nu te simt prost ca nu servesti o cauza de anvergura. Daca o sa vrei cu adevarat si o sa fii pregatita, probabil, se va ivi oportunitatea. Daca nu... mai bine asa cum e. Ma bucur pt tine ca ti-ai gasit linistea, sper sa te tina Dumnezeu pe calea cea buna.