Sfintenia cununiei religioase

[Parascheva16]

Care a fost pregatirea ptr. casatorie? Mai ales din punct de vedere ortodox....spovedanie generala, curatenie trupeasca, binecuvantarea parintilor, binecuvantarea duhovnicilor..etc.
Daca nu se alege cum trebuie si se face casatoria in perioada oarba... nu se testeaza partenerul inainte de cununie? concubinajul nu este ca si casatoria, asta cred ca se stie. iar daca totul a fost bine la petreceri si la prajituri, de ce sa va fi certat?

Casatoria nu este contract pe care il desfaci cand vrei. Daca ati primit Taina Cununiei, atunci luptati-va ptr. casatoria voastra. Spovediti-va amandoi, cereti sfatul duhovnicului si binecuvantarea sa, aveti rabdare, caci dureaza putin pana va acomodati. Defapt, toata viata este o acomodare...plus ca din cate am inteles primii ani sunt cei mai dificili, pana se cunosc mai bine mirii...cereti sfatul parintilor, nasilor, prietenilor..luptati ptr. casatorie asa cum ati chiuit si dansat la nunta, asa sa strigati dupa ajutor.

Rugaciune,post,spovedanie,duhovnic,rabdare. Nu e bine deloc sa nu duci la capat ceea ce incepi, iar in acest caz, casnicia.

[Kanedel]

În prealabil postat de n.priceputu

în primul rând trebuie să înțelegi că te poți înșela a doua oară. S-ar putea ca și de data asta să constați, după o vreme, că nu te simți împlinit.

Problema este tocmai căutarea împlinirii. Și greșeala este să crezi că împlinirea ți-o va aduce soțul/soția. Singurul care ne poate aduce împlinirea - în iubire, în viață - este hristos. Căsătoria este și ea împlinită tot atunci când se face cu credință în el și când unirea între miri este totodată și o unire cu el, o urmare a lui și o renunțare la sine.

Felul în care putem fi fericiți ni-l arată domnul, iar dacă nu-l credem și căutăm să fim fericiți așa cum gândim/ simțim noi, vom merge din ratare în ratare, dintr-o iluzie în alta.

eu doar am intrebat:ce se poate face intr-un caz ca acesta? Inteleg ca te poti insela si a doua oara,inteleg tot ceea ce mi-ai explicat si iti multumesc pentru raspuns.te-as mai intreba,daca nu te superi,cum vezi tu implinirea in El,cum putem fi siguri de felul in care putem fi fericiti,cum deosebim calea noastra de calea Lui?

Este o vorbă (a lui Gabriel Marcel, parcă): „A iubi este a trăi viața celuilalt”. A-L iubi pe Hristos înseamnă a trăi viața Lui, adică a face ceea ce ne-a cerut: să ne lepădăm de noi înșine (de voia noastră), să ne luăm crucea (să ne asumăm necazurile, să nu le evităm cu orice preț) și să-I urmăm Lui (să trăim o viață care să-L aibă pe El ca model, iubirea Sa jertfelnică).

A iubi în căsătorie înseamnă ca, treptat, treptat, să renunți la tine și să te jertfești pentru celălalt și pentru ceilalți (copiii), să trăiești viața lui (lor), să te bucuri cu el, să suferi cu el.

Asta nu se întâmplă dintr-o dată. La început e vremea dragostei romantice, când ți se pare că ai intrat în cer împreună cu celălalt, când simți că el îți era destinat, când constați unicitatea voastră ș.cl. Ce simțim atunci trebuie să ne dea putere pentru restul vieții, însă trebuie să ne dăm seama că nu va fi tot timpul așa, că vor apărea ispite, neînțelegeri, greutăți. Când ajungi la acestea, când ieși din vraja de la început, poți fi dezamăgit. E bine să nu-ți faci iluzii ca să nu ai deziluzii.

Când se petrece desvrăjirea poți crede că iubirea s-a terminat și vrei o alta, care îți imaginezi că va dura. De fapt, s-a terminat doar o etapă, doar începutul. Abia acum e momentul să începi să iubești serios, lucid, asumându-ți nepotrivirile cu celălalt. Trebuie să înțelegi că iubirea e treabă serioasă, că ea se câștigă prin jertfă de sine, că tu trebuie să iubești primul, nu să aștepți să fii iubit. Tu trebuie să (te) oferi.

Iar căsătoria în Hristos, dacă nu înțelegem de la început (deși Biserica ne spune, de aceea spunea Lore despre „sfinților mucenici”, cântarea de la cununie), vom afla mai târziu, că este nevoință, este cruce. O cruce cu atât mai frumoasă cu cât este dusă împreună cu celălalt. Și mult sudează nevoințele astea asumate împreună, și sporesc iubirea și o întăresc.

Iar dacă nu sunt asumate, dacă nu vrem să cunoaștem frumusețea durerilor duse împreună, vom alege, poate, o singurătate pe care o găsim mai confortabilă, dar care este goală.

Cât privește fericirea în Hristos, m-am gândit la modul explicit pe care ni l-a arătat în predica fericirilor: „Fericiți cei săraci cu duhul, cei curați cu inima, cei milostivi...”

[Kanedel]

În prealabil postat de cezar_ioan

Cine a spus că viaţa trebuie trăită în doi?.... Unii o trăiesc în mai mulţi, de pildă în familie numeroasă ori în obşte monahală. Iar alţii o trăiesc singuri, în zăvorâre. (Deşi nu sunt singuri...)

Şi cum ai ajuns să constaţi că te simţi împlinit alături de altă persoană? Cum ai ajuns acolo, "alături"? Şi cum se numeşte asta???....

Hîm... Îmi pare că ştim să ne justificăm foarte frumos păcălelile, înşelîndu-ne cu nonşalanţă conştiinţa... Cred că nu legea duhului conduce astfel de socoteli, ci legea trupului.

Pe Cine ne imaginăm, oare, că păcălim de fapt?...

Multumesc mult pentru raspuns!
Am spus ca viata trebuia traita in doi, in contextul dat de mine,poate ca m-am exprimat gresit cu acest "trebuie",ar fi trebuit sa scriu :"daca ar fi sa alegi sa traiesti in doi",fara "trebuie"ai dreptate, viata poate fi traita si cum ai explicat tu.Corect.
Acelasi lucru si cu acest cuvant"implinit",este poate prea mult spus "implinit"...cum a spus N.Priceputu,implinit poti fi numai in Dumnezeu."Cum ai ajuns acolo,alaturi?"-datorita calitatilor pe care le apreciezi cel mai mult la un om si care crezi tu ca se regasesc in omul de alaturi,insa iti dai seama pe parcurs ca defectele acestui om "umbresc" aceste calitati.
"Si cum se numeste asta??"-tocmai asta este,ca nu sti exact ce este,daca ai facut alegerea corecta.
Nu inteleg cu "justificarea pacalelior",ce inseamna "pacaleli",...acceptarea indoielilor si a nehotararii cu care ne confruntam? Inseamna asta "inselarea constiintei"?
Cred ca Dumnezeu ii raspunde fiecaruia,daca ne rugam Lui...,eu doar am vrut sa aflu si parerea voastra intr-o astfel de situatie.

Când te căsătorești devii una cu celălalt; defectele lui devin ale tale și ale tale devin ale lui. Sunt neputințe, care trebuie purtate cu dragoste, cu milă, cu iertare.

[Kanedel]

În prealabil postat de MihaiG

Eu aş spune aşa: cum ai ajuns să constaţi că ceea ce este important, esenţial, este să te "simţi" ?

"Parerea mea:nu cred ca este om in viata care sa nu greseasca chiar daca este vorba despre o decizie importanta."
Cuvantul "important",mai sus l-am folosit.Tu crezi ca decizia de a te casatori,a iti intemeia o familie, nu este importanta? Nu am scris ca cel mai important,esential,este sa te "simti".Si nici nu sunt de acord cu acest lucru.

[Kanedel]

În prealabil postat de Parascheva16

Care a fost pregatirea ptr. casatorie? Mai ales din punct de vedere ortodox....spovedanie generala, curatenie trupeasca, binecuvantarea parintilor, binecuvantarea duhovnicilor..etc.
Daca nu se alege cum trebuie si se face casatoria in perioada oarba... nu se testeaza partenerul inainte de cununie? concubinajul nu este ca si casatoria, asta cred ca se stie. iar daca totul a fost bine la petreceri si la prajituri, de ce sa va fi certat?

Casatoria nu este contract pe care il desfaci cand vrei. Daca ati primit Taina Cununiei, atunci luptati-va ptr. casatoria voastra. Spovediti-va amandoi, cereti sfatul duhovnicului si binecuvantarea sa, aveti rabdare, caci dureaza putin pana va acomodati. Defapt, toata viata este o acomodare...plus ca din cate am inteles primii ani sunt cei mai dificili, pana se cunosc mai bine mirii...cereti sfatul parintilor, nasilor, prietenilor..luptati ptr. casatorie asa cum ati chiuit si dansat la nunta, asa sa strigati dupa ajutor.

Rugaciune,post,spovedanie,duhovnic,rabdare. Nu e bine deloc sa nu duci la capat ceea ce incepi, iar in acest caz, casnicia.

Nu este un caz al meu,sau al cuiva neaparat...,multumesc insa pentru sfaturi!

[Kanedel]

În prealabil postat de N.Priceputu

Când te căsătorești devii una cu celălalt; defectele lui devin ale tale și ale tale devin ale lui. Sunt neputințe, care trebuie purtate cu dragoste, cu milă, cu iertare.

Frumoase cuvinte...,foarte frumoase,...va multumesc din suflet!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Kanedel

"Cum ai ajuns acolo,alaturi?"-datorita calitatilor pe care le apreciezi cel mai mult la un om si care crezi tu ca se regasesc in omul de alaturi,insa iti dai seama pe parcurs ca defectele acestui om "umbresc" aceste calitati.
"Si cum se numeste asta??"-tocmai asta este,ca nu sti exact ce este,daca ai facut alegerea corecta.
Nu inteleg cu "justificarea pacalelior",ce inseamna "pacaleli",...acceptarea indoielilor si a nehotararii cu care ne confruntam? Inseamna asta "inselarea constiintei"?
Cred ca Dumnezeu ii raspunde fiecaruia,daca ne rugam Lui...,eu doar am vrut sa aflu si parerea voastra intr-o astfel de situatie.

Poate nu am înţeles bine despre ce situaţie e vorba. Repet ce am înţeles eu: un om primeşte Taina Cununiei, este căsătorit şi, de-a lungul căsniciei ajunge la concluzia că:
1) partenerul de viaţă nu e tocmai cum a crezut, nu îi mai place, nu îl mai iubeşte etc.; suferă diverse neajunsuri şi neîmpliniri "din pricina" lui sau a ei;
2) un alt om, altul decât partenerul, are calităţi superioare, pare a fi perechea potrivită, soţul sau soţia ideală, alături de care s-ar împlini, ar fi fericit, etc.

Înţelegînd că despre această situaţie e vorba, am scris că, pe scurt, discutăm de fapt despre păcat şi înşelarea conştiinţei proprii. Şi despre dezastrul adulterului sau al desfacerii căsătoriei, situaţii care îmi aduc aminte acum, prin nu ştiu ce asociere, de două proverbe: "Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard" şi "Rău cu rău, dar mai rău e fără rău".

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Kanedel

Am si eu o intrebare: Barbatul(sau femeia) nu este sigur/a daca omul ales este inr-adevar cel potrivit pentru comuniunea in doi,insa isi da seama la ceva timp dupa ce au facut cununia religioasa...ce este de facut in cazul acesta?...

Kanedel, nu cunosc vreun cuplu care să nu fi trecut prin experienţa aceasta.
Pot fi aduse în analiză mai multe variabile explicative. Însă, oricâte explicaţii am furniza pentru lămurirea peripeţiei maritale, un lucru rămâne fix: sarcina fiecăruia de a rezolva singur şi împreună cu partenerul de viaţă o puzderie de probleme care apar în căsnicie.
Unele sunt probleme materiale, altele ţin de organizarea timpului, altele de sănătate, altele de oscilaţiile dispoziţiei, altele de grupul de prieteni, altele de viaţa şi moartea unor oameni dragi, altele de variaţiile în trăirea credinţei, altele ţin de politică, altele ţin de job, altele ţin de vreme...
Toate problemele vieţii individuale sunt întâlnite şi în viaaţa căsătoriţilor,
doar că apare o mică diferenţă: le ducem în doi, fie direct fie implicit, indirect, întrucât ceea ce te pasionează şi afectează pe tine are un ecou şi asupra partenerului şi viceversa.

Când ne căsătorim nu devenim cu totul alţi oameni, însă experimentăm alt context şi alte provocări ale omenescului.
Este important să reflectăm cu atenţie la ce ni se întîmplă şi să alegem unele scheme vechi din tiparul vieţuirii noastre individuale, după cum pe altele e potrivit să le lichidăm prompt şi ferm. De exexmplu, păstrăm obiceiul premarital de a ne întâlni când şi când cu prietenii, însă lepădăm obiceiul de a bea de vineri până luni şi de a fluiera după piţipoanece pe stradă... Sau, dacă am primit leafa, păstrăm obiceiul de a ne bucura ...:), însă ne grăbim să ajungem cu ea acasă, la nevastă şi copii. N-o mai punem la bătaie cu prietenii care ne aşteaptă la bere sau la cazinou şi nici măcar la biserică nu mai mergem cu ea... Ci acasă, pentru a hotărî cu familia cum vom folosi banii.

De obicei însă, păstrăm obiceiul narcisist-infantil de a ne măsura partenerul şi relaţia după indicatorul "mă simt bine, e cool" sau dimpotrivă.
Noutatea în căsnicie e că evaluarea trebuie să includă şi pe celălalt: ne simţim bine?, suntem mulţumiţi? este partenerul meu mulumit de viaţa pe care o ducem împreună? sunt copiii mulţumiţi de mine? sunt oare un soţ bun, o soţie bună, un tată bun, o mamă bună? Ce spune familia?
şi, când am avut parte şi de Taina Nunţii: suntem noi bineplăcuţi Domnului prin tot ce facem împreună? Şi mai ales: sunt eu la lucru pentru despătimirea mea cu prilejul tuturor necazurilor şi nemulţumirilor pe care le resimt? Port eu cu smerenie şi nădejde toate ale familiei mele? Sunt eu demn de îndemnul Apostolului pivind viaţa de familie?
Sau storc cu egoism tot "frumosul" dimprejur, visînd că mi-am găsit, o fatalule "prea târziu", taman acum jumătatea. Asta e iluzie a celui care nu izbuteşte să se implice în miezul lucrului destinului personal. E doar un distractor, un abur al vinului care distorsionează simţurile şi gândirea. Iar după ce trece beţia, la vremea mahmurelii, vin şi regretele nenorocite pentru tot ce am comis la beţie, inclusiv atrocele dureri de cap şi sila de sine, şi ruşinea şi sentimentul intens al vinovăţiei şi toate consecinţele păcălelii visării infantile...
Să stăm, aşadar, curajos în picioare, să stăm pe loc!
Şi să lucrăm cu răbdare şi cu nădejde, împlinirea noastră omenească, împreună cu partenerul de viaţă înaintea lui Dumnezeu Milostivul şi Puternicul şi Proniatorul.