Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Marele Grigorie s-a născut în cetatea Nazianz, către anul 328. În tinereţe, a studiat la cele mai înalte şcoli ale vremii: la Cezareea Capadociei, la Cezareea Palestinei, la Alexandria şi Atena. A fost sfinţit episcop de Sfântul Vasile cel Mare, prietenul său, pentru cetatea Sasima. Sfântul Grigorie era un cuvântător înnăscut. El a rostit vestitele cinci Cuvântări teologice în care a tălmăcit învăţătura despre Sfânta Treime. A fost o vreme şi întâistătător al Noii Rome şi a adus dovezi contra ereziilor dezbătute în timpul Sinodului 2 Ecumenic. S-a mutat la Domnul în 389. Astăzi pomenim şi pe Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului, cel care a luptat împotriva arianismului în timpul lui Valens (364-378). Venind împăratul arian la Tomis, Sfântul Bretanion l-a înfruntat spunându-i că nu este alt crez decât cel de la Niceea şi, ieşind din biserică împreună cu poporul, l-a lăsat pe Valens singur cu alaiul său. Pentru aceasta a fost exilat, dar a fost readus pe scaunul său la insistenţele credincioşilor. La cererea Sfântului Vasile cel Mare, Sfântul Bretanion a trimis în Capadocia moaştele Sfântului Sava. În 380 a trecut în pace la Domnul.

[cristiboss56]

Fericitul Xenofont s-a născut în Constantinopol şi, ca mirean, a ajuns senator în timpul lui Iustinian cel Mare (527-565). El avea multe averi materiale, dar era şi mai bogat din punct de vedere spiritual. Soţia sa, Maria, îl urma întru toate, căutând să placă lui Dumnezeu. Şi aveau doi fii, Ioan şi Arcadie, pe care i-au crescut în dreapta credinţă şi pe care i-au trimis la Beirut, din Fenicia, pentru a studia la şcoli înalte. Pe drum spre Beirut s-a stârnit o furtună mare, care a sfărâmat corabia, încât nu se ştia dacă a mai scăpat cineva cu viaţă. Aflând despre aceasta, Xenofont şi soţia sa au plecat să-şi caute fiii pe care îi credeau morţi şi mult s-au minunat aflând, după îndelungate căutări, că Arcadie şi Ioan erau călugări în Ierusalim. Cei doi feciori intraseră în mănăstire, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că i-a scăpat din valurile puternice. Deci, fericindu-şi fiii, Xenofont şi Maria s-au făcut şi ei monahi şi mergând fiecare în mănăstirea sa, atât au sporit în bunătăţile sufletului, şi ei şi fiii lor, încât Dumnezeu lucra prin ei minuni mari.

[cristiboss56]

Astăzi pomenim aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur de la Comane şi aşezarea lor în Biserica „Sfinţilor Apostoli” din Constantinopol. Această faptă vrednică de laudă s-a săvârşit în timpul împăratului Teodosie cel Mic (408-450), fiul împăratului Arcadie, în anul 438. Pentru că asupra cetăţii şi a împărăţiei veniseră în acea vreme multe nenorociri, poporul socotea că toate relele erau o pedeapsă dumnezeiască, pentru nedreptăţile pe care împărăteasa Eudoxia le făcuse Sfântului Ioan Gură de Aur, căci ea uneltise ca el să fie îndepărtat din scaun şi trimis să moară în exil. Deci, Sfântul Proclu, noul patriarh, l-a îndemnat pe împărat să aducă moaştele Sfântului Ioan în cetate, ca un semn de împăcare. Astfel, cinstitele odoare au fost luate şi puse într-o raclă de aur, iar când soborul a ajuns la Constantinopol, însuşi împăratul a îngenuncheat şi s-a rugat cu lacrimi ca Sfântul Ioan să ierte fărădelegea mamei sale, Eudoxia, care fusese pricina morţii lui. Pentru că aceasta s-a petrecut în ziua de 27 ianuarie, Biserica a hotărât ca să se prăznuiască în fiecare an aducerea moaştelor Sfântului Ioan Hrisostom, spre veşnica sa pomenire.

[cristiboss56]

Sfântul Efrem Sirul (†373) era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam şi din părinţi creştini. A fost hirotonit diacon de Episcopul Iacob din Nisibe şi i s-a încredinţat noua Şcoală siriacă din Edesa, care a cunoscut o mare strălucire sub conducerea sa. Tradiţia spune că a luat parte la lucrările Sino*dului I Ecumenic de la Niceea şi că a fost hirotonit preot de Sfân*tul Vasile cel Mare. Sfântul Efrem a fost un poet inspirat, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor şi un om mare rugător. Pentru darurile sale a fost numit „harfa Duhului Sfânt”. A cântat cu mare strălucire credinţa, rugă*ciunea şi mai ales pocăinţa. Părţi din scrierile lui se află şi în rugăciunile Bisericii noastre, precum rugăciunea: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele”, rostită în timpul Postului Mare. Astfel, scri*ind multe cărţi şi pe mulţi învăţându-i, la adânci bătrâneţi ajun*gând, s-a mutat în pace la Domnul.

[cristiboss56]

"Ceasul judecatii pururea mai dinainte vazandu-l, ai plans cu amar, parinte Efrem, ca un iubitor de liniste; si indemanatic invatator ai fost cu faptele, cuvioase. Pentru aceasta, parinte preafericite, pe cei lenesi ii ridici spre pocainta. Harul ce izvoraste din gura ta, cuvioase, a umplut de apele vietii Biserica, si lumii a izbucnit rauri de cucernicie, revarsand asupra noastra apa pocaintei; ci invatandu-ne cu cuvintele tale, parinte Efrem, roaga-te lui Hristos, Dumnezeul nostru sa se mantuiasca sufletele noastre."

[cristiboss56]

30 ianuarie: Ziua Sfinților Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan

În ziua de 30 ianuarie, sunt prăznuiţi Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Ei au trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul celui următor şi fiecare dintre ei a avut o contribuţie esenţială la teologia creştină, fiind numiţi „Protectori ai învăţământului teologic”. Cei trei teologi sunt prăznuiţi şi separat, însă, pentru a arăta unitatea de învăţătură, Biserica a rânduit şi o zi de prăznuire comună.
Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sunt prăznuiţi pe 30 ianuarie. Deşi Biserica i-a pomenit separat în luna ianuarie, pe Sfântul Vasile în 1 ianuarie, pe Sfântul Grigorie în 25 ianuarie şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur pe 27 ianuarie, ei sunt prăznuiţi împreună pe 30 ianuarie. Motivul? Pentru a le descoperi creştinilor că nu este unul mai mare decât altul.
În vechime, apăruseră neînţelegeri între creştini pe tema – cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. După câţiva ani de la declanşarea neînţelegerilor, cei trei sfinţi au început să i se arate unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous. În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, Sfântului Ioan Mauropos i-au apărut cei trei sfinţi împreună şi i-au grăit:

„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, şi înştiinţează cu aceasta pe creştini, ca noi în faţa lui Dumnezeu, una suntem.„

În urma acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi.
Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi este o sărbătoare a comuniunii. Ea ne descoperă că după cum în Sfânta Treime deosebirea dintre Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh nu duce la dezbinare şi nici unitatea lor la depersonalizare, tot astfel nici noi, ca persoane diferite, nu suntem chemaţi să trăim separat unii de alţii sau să ne ridicăm unii împotriva altora, ci să trăim după modelul Sfintei Treimi – unul în celălalt.
Sfântul Vasile cel Mare, episcop al Cezareii Capadociei, s-a născut în jurul anului 329. A studiat cu retori şi filosofi celebri în Cezareea Palestinei, Constantinopol şi Atena. Avea o statură înaltă, era slab şi negricios la faţă, cu o barbă mare, neagră. Părinţii spun că nu a avut timp să se înălbească pentru că a trăit numai cincizeci de ani. Ne-a lăsat în biserică o Sfântă Liturghie care se serbează de 10 ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în Joia Patimilor, în ajunul Sfintelor Paşti, al Crăciunului şi Bobotezei, şi pe 1 ianuarie, ziua de pomenire a Sfântului Vasile. Cu excepţia unor rugăciuni, ritualul este acelaşi cu al Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur.
A făcut incursiuni în Mesopotamia, Şiria, Palestina şi Egipt pentru a cunoaşte modul în care vieţuiau călugării în singurătate. El i-a adunat pe aceştia în locuri organizate, stabilind şi o rânduială pentru acest mod de vieţuire. În anul 358 pune temelia primei comunităţi de obşte, pe malul raului Isis, lângă Neocezareea. Aici redactează împreună cu Sfântul Grigorie Filocalia, o colecţie de texte din scrierile lui Origen. Tot acum, concepe Regulile monahale mari şi mici.
În Cezareea Capadociei a înfiinţat instituţii de asistenţă socială cunoscute sub numele de Vasiliade, cum ar fi: azile, case pentru reeducarea fetelor decăzute, spitale pentru leproşi etc.
Sfântul Vasile cel Mare a luptat împotriva celor care negau dumnezeirea lui Hristos şi a celor care tăgăduiau dumnezeirea Sfântului Duh. A trecut la cele veşnice pe 1 ianuarie, în anul 379.

Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) s-a născut în jurul anului 330, în Arianz, lângă Capadocia. Primele studii le-a făcut în familie. În Capadocia studiază gramatica până la vârsta de 12 ani, iar între 350-358 este prezent pentru studii la Atena. A fost hirotonit preot de tatăl său şi episcop de către Sfântul Vasile cel Mare. Legase o prietenie atât de strânsă cu Sfântul Vasile cel Mare, încât se spunea despre ei că „sunt două trupuri, însă un singur suflet”. Sfântul Grigorie de Nazianz era de statură mijlocie şi avea un ochi bolnav, din cauza unei lovituri venită de la arieni (cei care negau dumnezeirea lui Hristos), când vorbea în Constantinopol despre Sfânta Treime.
Numele de ”Teologul” îl primeşte după susţinerea celor cinci Cuvântări teologice în anul 380, la Constantinopol, în Biserica ”Învierii”.

Sfântul Grigorie de Nazianz a prezidat cel de-al II-lea Sinod ecumenic din anul 381.

Sfântul Grigorie Teologul cere spre bătrâneţe de la împăratul Teodosie cel Mare să trăiască retras, în linişte: ”Şi eu, împărate, o singură favoare cer puterii tale care face daruri măreţe. Nu cer aur, nu tăbliţe multicolore, nu acoperăminte pentru masa de taină, nu să primesc o înaltă demnitate pentru neamul meu sau să stau aproape de tine, cel preabun… Un singur lucru cer să mi se dea: să stau puţin departe de invidie. Doresc să cinstesc scaunul, dar de departe. Am obosit să fiu urât de toţi, chiar şi de prieteni, pentru că nu pot privi spre altceva, decât spre Dumnezeu”. În această retragere scrie ceea ce împărtăşise credincioşilor în biserică. S-a spus despre el că mai întâi a citit, apoi a vorbit şi abia apoi a scris. A trecut la cele veşnice pe 25 ianuarie în anul 389/390.

Sfântul Ioan Gură de Aur sau Ioan Hrisostom s-a născut la Antiohia, în jurul anului 354. A rămas orfan de tată din copilărie. După moartea mamei sale, prin anul 374, Ioan se retrage în munţii din apropiere, devenind monah sub ascultarea unui bătrân sihastru sirian. După patru ani petrecuţi lângă acest sihastru, se retrage vreme de doi ani într-o peşteră. Este hirotonit diacon în anul 381, de către episcopul Meletie, şi preot în anul 386, de către episcopul Flavian, urmaşul lui Meletie. Vreme de doisprezece ani, predica în Antiohia în fiecare duminică şi sărbătoare, iar în post, chiar în fiecare zi, luptând împotriva păgânismul, maniheismul, gnosticismul, arianismul şi iudaismul. În anul 397 este numit arhiepiscop al Constantinopolului. A predicat şi a scris un număr impresionant de comentarii la Sfânta Scriptură. A înfiinţat instituţii de ajutoare a bolnavilor, săracilor şi oamenilor în vârstă, primind numele de ”ambasadorul săracilor”.
În timpul Sfântului Ioan Gură de Aur nu există un formular fix, aşa cum există în prezent, pentru săvârşirea Sfintei Liturghii. Sfântul Ioan a adunat într-un formular actele cultice şi rugăciunile şi a dat naştere Liturghiei care îi poartă numele şi care este cel mai des folosită.
Se crede că în vremea când era diacon a scris cel mai cutremurător tratat despre preoţie. Este conceput în şase cărţi, sub forma unui dialog. Redam câteva rânduri din acest tratat: ”Când preotul invoca Sfântul Duh şi săvârşeşte jertfă cea prea înfricoşată, când el stă în continuă atingere cu Stăpânul obştesc al tuturor, spune-mi, în ce rang îl vom aşeza? Câtă curăţie şi câtă evlavie vom cere de la el? Gândeşte-te, ce mâini trebuie să fie acelea care săvârşesc aceste lucruri, ce limbă trebuie să fie aceea care rosteşte acele cuvinte? Cât de curat şi de sfânt trebuie să fie sufletul care primeşte un aşa de mare Duh? În acele momente, îngerii asistă pe preot şi întreaga ceată a puterilor cereşti strigă cu voce tare, iar locul din jurul jertfelnicului se umple spre cinstea Celui Ce stă aşezat” (Despre preoţie, cartea VI, 4).
Sfântul Ioan Gură de Aur a trecut la cele veşnice pe 14 septembrie 407, zicând: ”Slava lui Dumnezeu pentru toate!”.

Prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic ortodox din întreaga lume.

[cristiboss56]

Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan









Fericitul Chir era din Alexandria Egiptului şi ajunsese cu darul lui Dumnezeu, după multă învăţă*tură, doctor iscusit, încât tămă*duia bolile trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor. Stârnindu-se pri*goană împotriva creştinilor, Sfân*tul Chir a plecat din Egipt în Arabia, intrând în viaţa pustni*cească. În vremea aceea, s-a întâmplat să se afle la Ierusalim un dreptcredincios, anume Ioan, care lăsând toate, chiar şi dregă*toria sa, voia să devină creştin. Acesta, auzind de minunile lui Chir, l-a căutat şi găsindu-l a de*venit ucenicul său. Astfel, îm*preună cutreierau cetăţile şi satele, învăţând cuvântul lui Dumnezeu şi vindecând toată boala. Atunci, o femeie creştină, Atanasia, a fost prinsă de pă*gâni, împreună cu cele trei fiice ale sale, Teo*dota, Teoctista şi Eudoxia. Deci, Chir şi Ioan, te*mându-se ca nu cumva cele patru femei creştine să se le*pede de Hristos, au mers la ele în temniţă şi le îmbăr*bătau. Aflând dregătorul cetăţii că cei doi Îl mărturisesc pe faţă pe Hristos, i-au supus la multe şi cumplite chinuri, apoi a poruncit să li se taie capetele.

[cristiboss56]

Sfântul Partenie († 318) a trăit pe vremea Împăratului Con***s*tan*tin cel Mare şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Neînvăţând carte la vreme, Partenie ducea viaţa unui om de rând. Fiind pescar, se ostenea pe vreme bună şi rea, ca să poată fi de folos semenilor săi. Aflându-l fericitul Filip, Epis*copul Melitopolei, a poruncit unor dascăli de seamă să-l înveţe citirea Sfintelor Scripturi, apoi l-a hirotonit preot în cetate. Deci, făcându-se pildă tuturor cu binefacerile sale şi învredni*cindu-se* de darul facerii de minuni, Partenie a fost sfinţit Episcop al Lampsacului de către Ahile, Mitropolitul Cizicului. Şi aşa, păstorind cu înţelepciune Biserica lui Hristos, pe mulţi păgâni aducându-i la dreapta credinţă, la adânci bătrâneţi, Sfântul Partenie s-a mutat în pace la Domnul.

[cristiboss56]

Sfântul Teodor a trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324) şi era în oaste stratilat adică gene*ral, iar împăratul îi încre*din*ţase cârmuirea cetăţii Heracleea din ţinutul Pontului. Auzind Liciniu că Teodor era creştin şi că se oste*nea cu propovăduirea credinţei în Hristos, îndem*nân*du-i pe toţi să renunţe la închinarea la idoli, a hotărât să îl cerceteze el însuşi. A mers, deci, împăratul în Hera*cleea şi, la cererea Sfântului Teodor, i-a dat acestuia îngă*duinţa să ia idolii de aur acasă la el spre a-i cinsti după datină. Dar, ducându-i acasă, Sfântul a sfărâmat idolii în bucăţi şi i-a împărţit săracilor. Auzind aces*tea, împăratul l-a supus pe Sfântul Teodor la chinuri groaz*nice şi în cele din urmă a po*runcit să i se taie capul. Sfintele sale moaşte au fost duse în anul 1260 la Veneţia, unde se află şi astăzi. Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Proroc Zaharia († 520 î. Hr.), care era din neamul lui Israel, din semin*ţia lui Levi, fiu al lui Varahia. El este al 11-lea dintre prorocii „mici“ ai Vechiului Testament iar numele lui înseamnă „Dumnezeu Și-a adus aminte”.

[cristiboss56]

Sfântul Mucenic Haralambie a trăit pe vremea împăratului Sever (222-235) şi era preot al creştinilor din Magnezia, în Asia Mică. El era vestit pentru râvna cu care îl mărturisea pe Mântuitorul Iisus Hristos, deci, auzind despre el dregătorul păgân Luchian, a poruncit ostaşilor să-l prindă şi să-l aducă la judecată. Sfântul Haralambie a mărturisit în faţa dregătorului cu mult curaj dreapta credinţă creştină şi pentru aceasta a fost cumplit chinuit, jupuindu-i-se tot trupul cu unghii de fier. Văzând cei de faţă răbdarea mucenicului, mulţi dintre ei, bărbaţi şi femei, au crezut în Hristos, iar pentru aceasta li s-au tăiat capetele. Atunci, însăşi fiica împăratului, Galina, s-a botezat cu botezul creştin. Istovit fiind de atâtea chinuri, Sfântul Haralambie şi-a dat sufletul în mâinile Domnului pe când se afla în temniţă.