Rugaciunea lui Iisus

Voi incerca sa iti spun cateva cuvinte, cu precizarea din capul locului ca nu am gasit nicio scriere care sa explice pe larg si temeinic exact aceasta legatura dintre respiratie si rugaciune (probabil nefiind asta esential si eu cred ca intr-adevar nu este). Desi nu am gasit, asta nu inseamna ca nu exista, e de cautat desigur.
Iata ce cred si ce imi asum sa iti spun, sa dea Domnul sa fie cu folos. In cateva vorbe:
1) se stie din experiente diverse si din studii numeroase realizate de medici, psihologi etc., dupa cum stim si din propria experienta de viata, ca intre respiratie si starea mintii noastre e o legatura strinsa. Apoi, ciar din popor s-au strins prin veacuri formulari, cum ar fi "a iesit sufletul din el" (iar omul nu mai respira!) sau "cu ultima suflare" sau "a ramas fara suflare" - toate arata legatura sufletului cu respiratia;
2) constata fiecare din experienta personala, oricand, ca: atunci cand sunt nelinistit sau speriat etc., respir intr-un anumit fel (precipitat, rar, sincopat, neregulat - depinde de fiecare si de situatie), iar cand sunt linistit respir lin, usor, amplu, placut... Sa observam si oftatul! - respiratie modificata pe un fond de traire sufleteasca...
3) si invers: ni se spune, trage aer in piept si haide, curaj! sau, dimpotriva, da aerul afara etc. Deci, nu numai respiratia reflecta starea corpului si a sufletului, ci si invers - controlind respiratia se instaleaza o anumita stare psihica si fizica. Asadar, intre corp si suflet e legatura inseparabila, reciproca (vezi de exemplu si postul!).
4) din experienta stiu ca exercitiile de linistire a respiratiei (de pilda cand sunt agitat dau aerul afara, pun accentul pe expir, prelungesc si intensific un pic iesirea aerului din plamani, efectul e de linistire) nu sunt lipsite de riscuri la incepatori, se pot obtine mari dereglari si stiu cazuri de pierdere a cunostintei si accidente cerebrale. De aceea, eu unul am preferat mereu un ghid experimentat si prudenta maxima. De unde ghid? Exista cativa oameni care stiu exact despre ce e vorba: specialisti in medicina respiratiei, psihologi priceputi (nu orice amator!) la exercitii de relaxare prin tehnici de respiratie, calugari care au lucrarea rugaciunii.
5) in concluzie, eu cred ca abtinerea de la respiratie in timpul rugaciunii, atat cat cere rostirea intregii rugaciuni (ma abtin pentru a nu fragmenta zicerea intregii rugaciuni) este necesara pentru ajutor firesc dat mintii sa se linisteasca si sa se concentreze. La inceput e mai dificil, exista o incordare, dar mie imi e tot mai usor pe masura ce se lasa linistea sufleteasca adusa de rugaciune.
In fine, ai vrut o lamurire, ai insistat, iata eu am incercat asa sa spun, cum m-am priceput, fie cu folos pentru sufletul tau, Doamne ajuta!
Totusi, repet ceea ce praticantii de aici de pe site au tot subliniat cu intelepciune, zic eu: sa luam cuviincios pozitia smerita a elevului care practica arta artelor (rugaciunea inimii) si sa nu fim cumva copilarosi, crezind ca e o joaca. Sunt sigur ca un indrumator experimentat e necesar si iarasi sigur sunt ca insasi rugaciunea te va conduce la toate. Rabdare, seriozitate si nadejde. Roadele vor aparea, cu bunavoirea Domnului!

Cristiboss.56 a punctat decisiv, consider ca zice tare si la subiect.
Apoi, Camy, te rog sa reflectezi un pic: cate miscari, atat in solitudine cat si cele care alcatuiesc cultul divin in Biserica, nu facem noi (inclusiv preotul) in legatura cu starea sufletului?
De pilda: miscarea mainii cand facem, mare, semnul Sfintei Cruci, metaniile (mica si mare), pozitia specifica in genunchi pe care o vedem la unii credinciosi cand preotul citeste din Sfanta Evanghelie, conducerea atenta a respiratiei atunci cand cantam sau rostim rugaciunea cu voce tare, o anumita pozitie a capului si corpului cand exprimam smerenia si recunostinta, anumite miscari ale ochilor conform starii sufletului, anumite incordari si relaxari ale muschilor mimicii cand starea sufleteasca e inaltatoare sau dimpotriva, incovoierea trupului cand ne simtim apasati de necazuri sau de propriile pacate, pozitia corpului la spovedanie si invers: pozitia trupului si capului la omul mandru, miscarile dezordonate ale membrelor la cel agitat sau furios etc.
In toate vedem ca trupul si sufletul sunt impreuna, laolalta, inseparabile.
Parintii au lucrat de-a lungul veacurilor catre o anumita conduita a corpului care sa fie prielnica pentru frumoasa dezvoltare a sufletului. Pentru noi au lasat mostenire aceste mici observatii pe care le-ai numit cu un termen cam aspru (dupa inima mea) "tehnici". dar in definitiv le poti numi si asa, ce gasim rau intr-o anumita lucrare sau tehnica, daca rodul e bun?
Sunt doar corespondente firesti intre o stare buna sufleteste si expresia corpului.
Nu obtin evlavie sau smerenie facind orice travaliu cu trupul, imi pare limpede.
Cand sufletul cauta cu sete la Domnul, corpul il urmeaza cumva, asa cred...
Sper sa depasesti curiozitatea asta cat mai curind si sa te luminezi tu insati prin insasi practica rugaciunii, Doamne ajuta, sa ne miluiasca Domnul nostru Iisus Hristos pe toti ai Lui!

P Sofian Introducere in rugaciunea inimii p...

[George.m]

"Precum ploaia, cu cat mai multa cade pe pamant, cu atat il inmoaie mai mult, asa si sfantul nume al lui Iisus, strigat de noi fara ganduri, cu cat il chemam mai des, inmoaie pamamantul inimii noastre si il umple de bucurie si veselie (Isihie Sinaitul).

[Mihailc]

Am mai recomandat şi altădată cartea asta

http://cartianastasia.wordpress.com/...ea-romaneasca/

E o bună introducere în chestiune, în plus, oferă şi date despre practica rugăciunii inimii de la origini şi până în secolul XX, cu un accent pe spiritualitatea românească.

Pentru aprofundare recomand :

http://edituradeisis.ro/opencart/ind...product_id=157

[dobrin7m]

În prealabil postat de ioan cezar

Totusi, repet ceea ce praticantii de aici de pe site au tot subliniat cu intelepciune, zic eu: sa luam cuviincios pozitia smerita a elevului care practica arta artelor (rugaciunea inimii) si sa nu fim cumva copilarosi, crezind ca e o joaca. Sunt sigur ca un indrumator experimentat e necesar si iarasi sigur sunt ca insasi rugaciunea te va conduce la toate. Rabdare, seriozitate si nadejde. Roadele vor aparea, cu bunavoirea Domnului!

Ai dreptate Ioan Cezar. Rugaciunea insasi te va conduce.
La inceput o spui cu buzele, ca sa te obisnuiesti cu rostirea neincetata.
Apoi o spui cu gandul, trece singura in gand, si o repeti usor in gand.
Apoi o corelezi cu respiratia ca sa poata sa treaca in inima. Daca nu este corelata cu respiratia nu trece in inima. de ce? Pentru ca respiratia hraneste corpul tot, prin inspir intra aer oxigenat prin expir iese aerul neoxigenat. La fel si rugaciunea prin inspir intra Duhul si prin expir ies pacatele. Inima este legata de respiratie. Sangele oxigenat curat intra in inima si de acolo pleaca in organism. La fel si rugaciunea, trebuie sa ajunga in inima si sa hraneasca tot sufletul.
Atunci ea insoteste respiratia si bataile inimii.
Dar nimic din toate astea nu se intampla daca nu ne curatim de pacate. Prin trairi.

Acum eu nu sunt experimentata, sa nu se inteleaga acum ca am intervenit ca sunt experta, dar am spus ce inteleg eu.

Iar daca astazi putem sa ne rugam cu mintea si sa corelam respiratia iar maine nu mai putem pentru ca am cazut, nu e nimic. Te ridici si o iei de la capat.
Doamne ajuta tuturor!

[Marius22]

Rugaciunea lui Iisus o rostim fiecare dupa putere. Nu stim insa cat timp trebuie sa treaca pentru ca ea sa si devina pentru noi rugaciune a inimii, adica neincetata. Este foarte probabil sa nu devina niciodata pentru ca aceasta constituie un dar dumnezeiesc.

Trebuie sa remarcam smerenia marilor Parinti atunci cand vine vorba de aceasta rugaciune. Parintele Dionisie Ignat de la Colciu, recunoscut ca unul din marii duhovnici contemporani din Muntele Athos, fiind rugat sa vorbeasca despre ea cu putin timp inainte de trecerea sa la cele vesnice, a marturisit ca nu poate spune multe pentru ca nu a dobandit-o. Cu toate acestea, ucenicii sai si fiii duhovnicesti cunosteau ca parintele are experienta acestei rugaciuni. Parintele o marturisea "indirect" prin faptele sale, prin viata sa. Pe seama unei asemenea lucrari tainice si line, nu se cuvine a face mare zarva si nici "a ne bate cu pumnul in piept", pentru ca ar insemna implicit pierderea ei.

Nu in ultimul rand, parintii duhovnicesti care au experienta rugaciunii neincetate, evita sa explice in amanunt aceasta lucrare altora, pentru ca, in definitiv, nu de ei tine a le-o si oferi acestora, ci de Dumnezeu.

În prealabil postat de Marius22

Rugaciunea lui Iisus o rostim fiecare dupa putere. Nu stim insa cat timp trebuie sa treaca pentru ca ea sa si devina pentru noi rugaciune a inimii, adica neincetata. Este foarte probabil sa nu devina niciodata pentru ca aceasta constituie un dar dumnezeiesc.

Trebuie sa remarcam smerenia marilor Parinti atunci cand vine vorba de aceasta rugaciune. Parintele Dionisie Ignat de la Colciu, recunoscut ca unul din marii duhovnici contemporani din Muntele Athos, fiind rugat sa vorbeasca despre ea cu putin timp inainte de trecerea sa la cele vesnice, a marturisit ca nu poate spune multe pentru ca nu a dobandit-o. Cu toate acestea, ucenicii sai si fiii duhovnicesti cunosteau ca parintele are experienta acestei rugaciuni. Parintele o marturisea "indirect" prin faptele sale, prin viata sa. Pe seama unei asemenea lucrari tainice si line, nu se cuvine a face mare zarva si nici "a ne bate cu pumnul in piept", pentru ca ar insemna implicit pierderea ei.

Nu in ultimul rand, parintii duhovnicesti care au experienta rugaciunii neincetate, evita sa explice in amanunt aceasta lucrare altora, pentru ca, in definitiv, nu de ei tine a le-o si oferi acestora, ci de Dumnezeu.

Da, frate Marius, asa gasesc si eu. In legatura cu ultima ta afirmatie as dori sa fac o precizare: in prezent exista in librarii (in Bucuresti) o multime (slava Domnului!) de carti despre aceasta lucrare sau carti care au legatura importanta cu viata celor care practica rugaciunea (de pilda minunata carte "Staretul meu Iosif Isihastul").
Ce inteleg eu de aici? Inteleg ca aceasta sfanta si sfintitoare rugaciune nu e un secret pentru nimeni. Practicantii isi impartasesc experienta din plin, spun detalii infricosatoare, care par incredibile (de pilda lupta fizica, corp la corp, cu diavolii, pe care o experimenteaza practicantii la un anumit nivel al nevointei).
Nu ma mira ca exista aceasta deschidere. Oare Mantuitorul a vorbit pe ascuns? Nu a spus deschis ce avea de spus? Nu tocmai acest lucru e reprosul pe care il aduce celor care l-au tratat ca si cand ar fi lucrat pe ascuns? Toate cele care sunt de folos omului se spun deschis si asa cred ca trebuie sa fie.
Mai inteleg ca din aceste carti aflam nu doar "mistere" si "taine", ci lucrul de mare pret: crestinismul (implicit rugaciunea) ne cere SI sa fim responsabili. Ni se arata rasplata, ni se arata si conditiile (aspre uneori), piedicile (teribile), calea spre solutii (un anumit fel de viata si cererea staruitoare, cu nadejde, catre Domnul si Biserica Lui intreaga).
Rugaciunea e la indemana oricui. Mesajul e clar: practicati-o! Si iata la ce sa luati aminte cand o practicati (spun miile de pagini pe aceasta tema).
Domnului sa ne rugam! Amin.

[Anghelos AO]

Raspunzand la intrebarea acestui topic, eu sincer va pot spune ca am spus din inima aceasta rugaciune atunci cand eram in necaz si cand imi aminteam de ea... dar sincer de putine ori am spuso.. sincer dupa ce am spuso simteam ca numai eram eu singur,. simteam ca mai era cineva cu mine, Domnul cu siguranta era,.. simteam mai multa dragoste, iubire, mai multa fericire, bucurie sufleteasca de nedescris... drept urmare rostind din inima aceasta rugaciune a lui Iisus: "Doamne Iisus Hristoase mantuieste.ma pe mine pacatosul" am fost ajutat de Domnul sa trec peste acel necaz.. In final va pot spune, ca datorita aceastei rugaciuni, spusa din inima si cu credinta, putem trece mai usor peste incercarile vietii. Va multumesc frumos. Pace si mantuire tuturor.

Ingaduiti-mi slabiciunea de a mai spune o vorba!...
Experienta mea mica si chinuita (din pricina mea, doar a mea) m-a invatat ca rugaciunea e calauzitoare.
Cand nu am facut ascultare de duhovnic, rugaciunea mi-a fost oglinda...
Cand am asteptat aprecieri, rugaciunea m-a "penalizat"...
Cand am fost multumit de mine la rugaciune, rugaciunea mi-a soptit...
Cand nu am stiut unde sa caut, rugaciunea mi-a sugerat, fin ...
Cand am tras o palma, vai, vai rugaciunea ...
Cand am ales in locul palmei o mangaiere, la ceas greu, oh rugaciunea!...+
Cand nu o cunosteam deloc, rugaciunea m-a indrumat.
Cand am lipsit de la Biserica, rugaciunea...
Cand m-am intors, oh rugaciunea! ... +
Nu mai pot fi, cu adevarat NU MAI POT, chiar daca as voi, sa fiu acelasi om care eram inainte de rugaciune...
Oh, totul se preschimba, totul, totul, cu pasi fini si fermi... Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!+

Domnului sa ne rugam, ca Multmilostiv este El in veac. Amin.