Sa nu judecam, caci toti suntem pacatosi!

În prealabil postat de OmuBun

. Si-apoi cine-ar indrazni sa rada de mine, fara a se supune unui contraatac la care cu siguranta nu ar putea face fata? ...
Autopersiflarea este una, iar apelativele din partea altuia este cu totul altceva. Eu am dreptul sa spun despre mine orice ; nimeni nu ma poate opri si poate astfel reusesc sa-mi mai tai din elan, dar nu stiu cine accepta cu aceeasi stare de spirit sa i se spuna de catre altcineva exact aceleasi lucruri, evident cu nuantari diferite?

Frate draga, iti voi raspunde tot cu cuvintele Pr. Proclu, care mie mi-a facut impresia ca este smerenia in persoana:
Sa spunem: "Pentru pacatele mele a zis asa", zice cuviosul Parinte.

@cristiboss56, in sfarsit incepi sa te apropii de cel care erai odata: cel bland, cel calm, cel retinut. Ma obisnuisem sa vad altceva si de fiecare data aveam o strangere de inima, cand trebuia sa te citesc.
Sa ne tina Dumnezeu tot blanzi si din ce in ce mai intelepti. De cele mai multe ori, tacerea este un semn al intelepciunii, iar eu am sa invat sa tac mai mult de-acum inainte!...

În prealabil postat de Miha-anca

Frate draga, iti voi raspunde tot cu cuvintele Pr. Proclu, care mie mi-a facut impresia ca este smerenia in persoana:
Sa spunem: "Pentru pacatele mele a zis asa", zice cuviosul Parinte.

Am mai spus-o: nu ma pot compara nici cu zavorul chiliei parintelui Proclu, pentru ca si acela este de mii de ori mai sfant decat mine. Cu toate aste eu chiar zic asta de foarte multe ori, in singuratatea mea. Cu rabdarea insa, stau foarte prost! Ce sa fac daca m-am nascut in zodia... berbecului?...

Cine-i drept inaintea lui Dumnezeu?
Demult, un om l-a intrebat pe un batran calugar:

- Parinte, cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea sa zboare, sa se inalte singur in vazduh. Este acesta semn ca-i drept inaintea lui Dumnezeu, asemenea sfintilor ?

- Nu, fiule, nici vorba!

- Dar am auzit povestindu-se si despre un om ce putea sa mearga pe apa. Este acesta drept inaintea lui Dumnezeu ?

- Nici acesta ?

- Dar atunci, cine este drept ?

- Este cel ce-si duce viata linistit, in credinta si in frica de Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa zburam, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni crestini. Pentru a fi sfant nu trebuie sa te inalti in vazduh cu trupul; doar sufletul sa ti se inalte spre cer prin rugaciuni si fapte bune. Nici nu trebuie sa mergi pe ape; dar sufletul tau sa ramana mereu deasupra pacatelor si sa nu se afunde in ele. Doar asa, cu un suflet curat poti avea o viata curata. Doar asa, te poti chema bun crestin si poti spera in mantuire. Cel cu inima curata se va cunoaste, astfel, dupa viata sa linistita si dupa traiul cumpatat. Acela este om drept si inaintea oamenilor, si inaintea lui Dumnezeu.

OmuBun, daca esti berbec, se schimba treaba. Dar si eu sunt catâr!
Cu totii suntem prezenti in viata asta ca sa invatam virtutile. Nu trebuie sa-ti spun eu, ca stii f bine asta.
As vrea si eu sa am virtutile Pr. Proclu, dar nu le am. Stiu insa cum as vrea sa ajung.

[cristiboss56]

Ăsta e , marele avantaj al nostru, al Ortodocşilor :nu poate nimeni să ne dezbine pe veşnicie ! Suntem de aceaşi parte a baricadei, iar cârcotaşilor le spunem răspicat: a-ţi greşit adresa , căci polemica noastră, nu-i rod al urii , al vrăjmăşiei de mahala ! Da , Om bun, eu nu am încetat o clipă în a te respecta ca pe un frate, drept pentru care îţi cer iertare de te-am tulburat într un fel sau altul, dar ura , dispreţul şi alte cele sunt străine sufletului meu ! Sper că ţi-am fost de folos în anumite privinte, căci tot timpul avem ceva de învăţat , dar acest "păcătos"spaţiu virtual, deformează în multe situaţii imaginea reală a Omului aflat în spatele monitorului . Să trăieşti prietene şi frate întru Hristos !

[andra_v]

Si totusi Parintele Proclu ne sfatuieste sa ii consideram pe toti din biserica mai buni decat noi. Indiferent ce "observam" ca fac in timpul slujbei, fie ca vorbesc, fie ca se baga in fata, ori iti face observatie sau vorbeste necuviincios. Chiar greseli mai grave.
Cei mai multi dintre noi suntem prea "critici", facem parte dintr-o generatie care "observa" prea multe, chipurile nu judecam, "constatam". Ori chiar aceste concluzii "obiective" despre comportamentul cuiva nu provin decat din dorinta de a ne indreptati pe noi insine, cu alte cuvinte, vedem paiul din ochii fratelui, dar nu bagam in seama barna din ochii proprii. Insa un om cu frica de Dumnezeu nu este atat de exigent cu greselile altora, pentru simplu fapt ca cercetarea propriilor pacate nu iti mai lasa, obiectiv, timp sa "constati", sa "critici". Pe buna dreptate, Duhul Sfant este cel care ne da puterea de a nu judeca si acopera greseala fratelui, nu degeaba rugaciunea: "Daruieste-mi, Doamne, sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, caci binecuvantat esti in veci. Amin!".
In primul rand, stiindu-te pacatos, de multe ori chinuit de patimi similare, nu iti sta inima sa monitorizezi slabiciunea celuilalt, din moment ce tu insuti ai facut acelasi lucru, poate cu o secunda in urma. Sau ceva mai grav.
In al doilea rand, cel vinovat nu isi insuseste niciodata critica, ci are impresia ca esti rau, ai ceva cu el, sau faci pe grozavul. Iar daca te autoanalizezi ulterior, observ ca lucrurile chiar asa stau. Tot rugaciunea, rabdarea si dragostea au putere de a-l indrepta pe cel care greseste. Daca ati observat, calugarii nu fac niciodata observatie. Isi vad de treaba lor in timpul pravilei, la lucru, la masa, la slujba. A nu fi "critic" tine de o educaatie religioasa temeinica, nu inseamna a baga capul precum strutul, pentru ca presupune foarte mult curaj, putere de jertfa, umilinta, fara sa fi sfant. Ati citit voi in Viata Maicii Domnului sa se fi smintit vreodata de cineva care savarsea o greseala? A sarit vreodata sa "corecteze", sa "indrepte" ca noi comportarea unui pacatos? Nu, a tacut permanent, s-a rugat, a plans si a salvat de la pierzare atatea suflete. La fel preotii si credinciosii cu rugaciune puternica, nu cearta, nu fac observatie, isi vad de rugaciune in continuare si, cand este cazul, dau un sfat care nu raneste omul in cauza. Nu oricine se pricepe sa tamaduiasca boala altuia, numai doctorul este in stare sa puna un diagnostic si sa prescrie tratamentul adecvat.

@cristiboss56, pe vesnicie, sau doar temporar, tot dezbinare este. Daca suntem sau nu de aceeasi parte a baricadei, este doar ceea ce ne place noua sa credem. Uneori eu am mari rezerve in ce ma priveste, ca lui Dumnezeu ii place ce fac. Nu stiu tu cum stai cu constiinta!? Dar de folos stiu sigur ca mi-ai fost si am recunoscut asta dintotdeauna. Fara pragul de sus, cum l-as vedea pe cel de jos? Totusi, cel mai rau lucru este a ne gasi scuze si in a da vina pe altceva decat pe propriile noastre slabiciuni. Nu spatiul virtual e pacatos, ci noi si ale noastre slabiciuni!...
In ce ma priveste, voi cauta pe cat posibil de-acum inainte sa fiu mult mai rezervat, si nu ma voi mai implica in nici un fel de grup, virtual (se pare ca nu-s singurul care gandesc astfel) fiindca e mult prea mare riscul sa ajung sa ma rog cu gandul unde nu trebuie. Iti spun din proprie experienta!!!

@andra_v, nu mi-o lua in nume de rau. Pe mine laudele ma sperie si ma pun in garda. Sper sa nu te sperie si pe tine... Mesajul tau este extrem de frumos si pare sa porneasca din adancul sufletului. Daca iti oranduiesti si viata dupa cum vorbesti (sau macar pe-aproape) esti un om binecuvantat.
Dumnezeu sa-ti dea sanatate si sa ne mai fericesti cu astfel de mesaje din care cu totii avem multe de invatat!

[sebastiana]

Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: „Ce este mai sănătos, să vorbeşti ori să taci?“. Bătrânul îi zice: „Cine vorbeşte din dragoste de Dumnezeu, bine face; la fel, cine tace din dragoste de Dumnezeu“.

[sebastiana]

Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: „Cum poate omul să se ferească de vorbirea de rău?“. Bătrânul zice: „Noi şi fraţii noştri suntem două imagini. Când omul ia seama la sine şi se defăimează, fratele este preţuit cum se cuvine; când, însă, omul se crede bun, găseşte că fratele este rău“.

[vicentiu68]

Odată, avva Adelphios, episcopul Nilupolisului, s-a dus la avva Sisoe, pe muntele avvei Antonie, şi când se pregătea de plecare, înainte de a porni la drum, el i-a pus să mănânce, dis-de-dimineaţă; şi era post. Au aşezat masa când, iată, câţiva fraţi bat la poartă. şAvva Sisoeţ a zis ucenicului său: „Dă-le puţină fiertură, că sunt osteniţi“. Avva Adelphios îi zice: „Lasă-i, ca să nu spună că avva Sisoe mănâncă de dimineaţă“. Bătrânul a luat aminte, dar i-a zis ucenicului: „Mergi şi dă-le“. Aceia, văzând fiertura, au întrebat: „Aveţi oaspeţi? Oare şi bătrânul mănâncă laolaltă cu ei?“. Fratele a răspuns: „Da“. Atunci ei s-au tulburat şi au început să zică: „Să vă ierte Dumnezeu, fiindcă l-aţi lăsat pe bătrân să mănânce până acum. Nu ştiţi că pentru asta se va chinui multe zile?“. Când i-a auzit episcopul, s-a închinat în faţa bătrânului şi i-a zis: „Iartă-mă, avva, eu am judecat omeneşte, tu însă ai făcut după Dumnezeu“. Avva Sisoe îi răspunde: „Dacă nu-l slăveşte Dumnezeu pe om, slava oamenilor nu înseamnă nimic“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)