CLD: "De ce nu ne doare pacatul?"

[vsovi]

:dontgetit:

chiar asha de ce orice pe lume ma doare shi ma nemultzumeshte iar patimile, pacatele din mine shi alea pe care le fac... nu ma dor? ce se intampla cu mintea noastra? cu sufletul? cu simtzirea inimii? ce se intampla in lume de nu ne mai dor pacatele? ??????:(

[Laurentiu]

În prealabil postat de vsovi

:dontgetit:

chiar asha de ce orice pe lume ma doare shi ma nemultzumeshte iar patimile, pacatele din mine shi alea pe care le fac... nu ma dor? ce se intampla cu mintea noastra? cu sufletul? cu simtzirea inimii? ce se intampla in lume de nu ne mai dor pacatele? ??????:(

Am vrut sa pun mana pe radacina durerii care nu este alta decat pacatul..
Arsenie Boca..

[seminaristul]

pai daca ne-ar durea pacat toti am urla de durere

[Laurentiu]

O RADACINA A DURERILOR - din "Cararea Imparatiei" de Parintele Arsenie Boca

Am rămas întelesi, deocamdata, ca pacatul este o călcare a legilor vietii; introducerea în viată a unui dezechilibru consimtit de minte. Dacă urmează mereu asa, mintea slăbeste si nu mai poate stăvili dezechilibrul din ce în ce mai mare, care invadează spatiul vietii cu spectrele sinistre ale mortii pe picioare1.
Călcarea unei legi omenesti dă infractiunea legii si se pedepseşte, precum se stie. Călcarea legilor divine ale vietii se numeste păcat si se pedepseste precum s-a spus si precum se vede - cine vede.
O mare dezarmonie constă în faptul că instinctul bărbatului e în conflict cu instinctul femeii. Instinctul bărbatului vrea mereu femeia, ca prilej al descărcărilor sale genetice. Instinctul femeii însă e maternitatea. Copilului până se desprinde de mamă, îi trebuie doi ani, deci, după rânduiala firii, trebuie să fie lăsată în pace.
Deci, ce va face bărbatul? Sau îsi va perverti sotia, facând-o să umble si ea după plăcerea pătimasă, căutând să scape de rostul firii sale, sau o va face criminală, punând-o să-si ucidă în pântece fiinta fără apărare, sau va practica scârba onaniei cu femeia sa, păzind-o de rostul zămislirii, dar necinstind-o, cum nu se mai poate spune. Altii recurg la sterilizare, altii la aventuri, sau la lupanare. Un atare bărbat nu-si va mântui sotia prin naşterea de fii, ci o va osândi cu ucigasii si curvarii, printre care si el de asemenea va fi.

Prea putini sunt bărbatii care-si stăpânesc instinctul iraţional, prin puterile rationale ale sufletului, reglementându-1 potrivit cu rostul său originar. Si iarăsi, si mai putini sunt cei ce-i convertesc energia prin înfrânare, săltând sensul firii la rosturi mai presus de fire.

Deci plăcerea, căutată numai pentru ea însăşi, cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului, până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. Mai mult chiar: ea aprinde organismul si-1 împinge până dincolo de posibilitătile sale functionale; ea provoacă frângerea oricărei cenzuri morale si-si duce supusii până la doaga nebuniei.

De multe din nevoile acestea sunt de vină si părinţii celor două părti. Asa, de pildă, as vrea să stiu de ce nu-s părinţii la fel de grăbiti si cu însurarea băietilor, pe cât sunt de grăbiti cu măritarea fetelor.

Fapta lor gresită încurajează tăinuit sau pe fată frauda neomaltusiană - onania cu femeie, fereala, păzirea - ceea ce e o plagă de-o nebănuită întindere în toate mediile sociale. Iată că, după scurtă vreme, se arată si pedepsele acestei fraude, cu deosebire la femei: tulburări grave ale sănătătii, fenomene dureroase ale pântecelui, tulburări îndeosebi nervoase si mintale, cu desăvârsire necunoscute nici chiar medicilor. Asa zic medicii. De la pântece durerile se întind la rinichi si în josul pântecelui, uneori în membrele inferioare. Durerile se stârnesc si cresc în vremea mersului, în vremea ridicării sau asezării pe scaun, a ridicării vreunui lucru si peste tot în vremea intimitătii, - lucru care aduce uneori grave neîntelegeri conjugale. Deodată cu durerile acestea, apar tulburările nervoase, care schimbă profund starea psihică si mintală a bolnavelor. Caracterul schimbător ajunge iritabil, irascibil până la exces. Din nimicuri, explozii violente, furii, adevărate sincope ale judecătii, care nu mai pot fi înfrânate sau stăpânite. E un adevărat dezechilibru umoral, care face biata victimă să treacă de la explozia violentei, până la tristetea si melancolia cea mai profundă, si uneori, până la ideea sinuciderii. Asta-i frauda si isprava. De aceea nu tăcem, ci demascam, împinsi de milă si ajutati de stiintă.

Explicatia: într-un raport conjugal normal, organele genitale feminine trec succesiv printr-o fază de congestie intensă si o fază de slăbănogire bruscă, ce stabileste cursul regulat în circulatia sângelui. Actul conjugal falsificat, neisprăvit, fără concluzia naturală, lasă să persiste în vase o stare de înecare ce, cu vremea, ia un caracter permanent. Urmează o tulburare a nutritiei tesuturilor, pe urmă alterarea lor anatomică.
Multimea firisoarelor nervoase ale plexului hipogastric, firisoare care pleacă de la uter si se unesc cu sistemul cerebro-spinal, îndură apăsări, iritatii, care, la obârsie sunt dureri locale, dar cu tulburări reflexe la distantă; iar cu vremea, aruncă pe bolnave în plin domeniu psihiatric.
Congestiile acestea cu repetitie produc alterări intense si profunde în sânul tesuturilor, care-si pierd astfel functiunea lor normală. Asa se instalează, cu viclesug, sterilitatea definitivă, incurabilă, după câte-o lungă perioadă de sterilitate voită. Atunci în zadar mai doresti copiii, mugurii vietii, căci firea te pedepseste cu această crudă întoarcere a lucrurilor: îti califică fapta si îti condamnă neamul la moarte.

Ultimul efect: denatalitatea, depopularea, etc. Asa se stinge neamul...
Parcă auzim glasul de foc al lui Oseia proorocul, zicând:

4, 1-10: Domnul stă la judecată cu locuitorii pământului, fiindcă nu mai este credintă, nici iubire, nici cunoastere de Dumnezeu în tară. Toţi jură strâmb, mint, ucid, fură si sunt desfrânati; săvârsesc fapte silnice. De aceea tara e în mare jale, iar locuitorii fără vlagă... poporul meu va pieri, pentru că nu mai cunoaşte pe Domnul. Când se vor desfrâna, nu se vor înmulti, căci au înselat pe Dumnezeu.
Problema iscată are si urmări, suntem chiar pe cale să înhătăm câteva cercuri vicioase, de pildă: însusirile copilului atârnă de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternitătii la femeie. Dacă i-a fost stârnită senzualitatea - ceea ce e o decădere de la rostul firii sale, o pervertire convenabilă pentru mascul - evolutia embrionului în atari conditii de viată intrauterină aduce pe lume un copil usor aplecat spre onanie precoce si târzie, si va fi un copil artăgos, ereditar nervos, si predispus spre boli nervoase. Toată această povară îsi are rădăcina numai în această trezire afară de cale a senzualitătii mamei.

Invers, dacă mama n-a fost încă împinsă în acea aprindere a senzualitătii, nici în vremea dezvoltării intrauterine n-a fost tulburată de bărbat si nici în vremea alăptării copilului, noul venit va fi un copil prea putin înclinat spre trezirea genetică prematură, neatras spre onanie si aproape deloc dispus spre nervozitate.
Deci, dacă mama îsi perverteste rostul maternitătii sale, aduce pe lume copii predispusi unor pervertiri sporite care le va distruge sistemul nervos sau, de se vor căsători, vor mări decăderea si necazurile. Ăsta-i ocolul de cercuri si se soldează cu stingerea neamului celui ce apucă pe panta pervertirii rosturilor firii.

De aci si de până aci, urmează că toată vremea sarcinii si a alăptării bărbatul trebuie să se înfrâneze, ca să nu tulbure viata viitoare a celui ce vine în lume cu un anumit rost de la Dumnezeu.

Desfrânarea bărbatului si pervertirea femeii zădărniceste rosturile urmărite de Dumnezeu cu oamenii, de aceea El a dat oamenilor poruncă, frâna a saptea: "Să nu desfrânezi".

[vsovi]

e foarte ciudat ca pactele nu dor in prezent, nici cand le faci, aducand chiar fericirea prostului, ci doar peurma dor... cand te ashteptzi mai putzin, incep sa doara pe termen lung... dar eu ma miram cum de nu avem dezvoltat ci atrofiat in noi simtzul shi rushinea shi vinovatzia shi conshtiintza pacatelor adica sa doara shi sa se aprinda inima de suparare shi nemultzumire shi suspinare shi spaima imediat ce constata pactul facut, in care ai cazut, la el insushi, patima. Ma nelinishteam observand in mine o apatia generalizata, adica un fel de moarte sufleteasca shi nesimtzire shi nepasare shi ma gandesc ca s-ar trage de la multzimea de cunoashteri shi necunoashteri, de la imprashtierea mintzii pe tot felul de dreptatzi shi adevaruri shi sanatatzi, pana acolo incat nu mai shtie inima sufletului meu nici ce e bine shi nici ce e rau, mintea doar sta in fatza raului(sangelui shi a carnii) shi nu face nimic decat se mira ca o beata, inloc sa ia atitudine in fatza raului din vazduhuri shi din inima sa... intrand mereu shi mereu in "edenul" necunoashterii binelui shi raului, dar Adam shi Eva shtiau binele shi raul ca le-a spus Dumnezeu, ca daca vor manca din fructele pomului "bineului shi raului" vor muri, deci ei shtiau shi binele shi raul, ca binele era sa nu manance din poame shi raul sa manance shi sa moara, dar ei n-au tzinut seama de bine shi de rau shi au mancat din pomul cunoshtintzei binelui shi raului, adica poate de la un strain, o cunoshtintza, un pom in cazul lor, au mancat binele shi raul, iar strainul rau era ala care a vorbit prin sharpe (cel mai intzelept shi viclean din gradina) shi astfel s-au mandrit, s-au ingamfat shi mintea li s-a imprashtiat... ei nemaiascultand de judecatzile Celui care le vroia intradevar binele lor, inchipuindu-shi asha cum ne inchipuim shi noi privind la multzimea de sfaturi din lume ca iata ca shtim noi binele shi raul, ca nu trebuie sa ne mai plecam urechea la nimic shi la nimeni... poi daca l-am shti shi l-am crede shi l-am urma, n-am mai face pacate, iar Domnul asta ne cere pentru noi sa nu mai facem pacate ca nu ne vrea morzti impreuna cu pacatele ci sa nu le mai facem shi asha sa devenim vii... dar noi nu cautam judecatzile cele drepte nu ca sa osandim pe aproape ci ca sa urmam
"Duhul Tau cel bun care ma va povatzui la pamantul draptatzii", ci traim in lumea lui "totul e bun shi e bine, fac doar ce-mi place, shi ce-mi place e bine, shi daca nu pot sa fac ce-mi place ma duc la doctor sau la psihologi sau la gashca shi ma ajuta ei sa fac doar ce-mi place, ca tot ce-mi place e binele" dar crucea e sa fac ce nu-mi place urmand binele dreptei judecatzi, deci am impresia ca noi am amputat raul, dar nu urmarea raului am inlaturat-o ci ochiul cel drept care vedea adevarul ca suntem in patima shi iata ca pacatuim... asta am amputat crezand ca am taiat raul, ca am scapat de rau, obtzinand libertatea nimicului, a niciunei dreptatzi,... dar nu am facut altceva decat sa le vedem pe toate in "prroz ca Pandtiele", lasandu-ne in imprashtierea mintzii peste cele lumeshti shi in voia duhurilor rele pe care iata ca le consideram drept bune ca ne poarta placerile shi fericirile, din moment ce suntem mari prieteni cu ele shi abea ashteptam sa fim in gashca respectiva shi ne tzinem doar de prostii... preferand sa nu vedem shi sa nu shtim ca facem pururea raul, ca iata pentru noi rau nu mai exista... in cazul nostru aplicat la noi ci doar la altzii ca bineintzeles doar altzi-s devina.

Deci intrebare? Cum dobandim dreapta socotintza a deosebirii shi lamuririi duhurilor ca sa shtim raul fara sa-l facem shi sa urmam pururea Binele? Deci cum dobandim Dreapta Credintza? Eu shtiu cum (teoretic), dar sa va vad daca shtitzi shi voi! Ca practic doar sfintzii au biruit. :) (raul nu exista ci se lamureshte ca intunericul fatza de bine, fatza de lumina, Binele fiind Hristos shi sfintzii shi dreptzii shi vietzile lor shi urmarea lor, raul se deschide ca shi haul shi intunericul a tot restul de dinafara... deci teoretic asha cunoashtem raul din noi ca sa nu-l urmam ci in locul lui sa facem binele, eu asha am priceput, iar acum duhurile rele, antihristmul vor sa ne faca sa nu mai cunoashtem binele shi raul in ce ne priveshte ca sa revenim in "edenul" mincinos... adica in edenul unde nu mai exista nici bine shi nici rau decat legea bunului plac sau niciolege, adica libertate totala ca binele shi raul a fost shters din inimile noastre sau a fost cladit altul shi altul shi altul shi asha am dobandit toata nesimtzirea shi imprashtierea inimilor noastre...)

o alta cauza pe care am deslushit-o in cazul meu este laudaroshenia continua in care ma scald asha ca o poftioaica de intzelegere fara legere ramanad la stadiul de priveala de mare meshter. ??????:(

o alta este puterea extraordinara shi barbatoasa a poftei, a mancarii, a demonului mancarii care se da foarte viteaz, plin de onoare shi multa mandrie shi fortza... ??????:(

iar desfranarea shi ascultarea caprelor vecinului, a ighemonului, ale mele, a profetzilor mincinoshi intr-o continua aduleaeu, nu este decat o delicatesa cu care ma serveshte strada shi revistele.

cam asta

??????:(:(

[anita]

In mod normal pacatul ar trebui constientizat imediat ce il faci ,bineinteles ca este vorba de cel fara de voie.
Iar pacatul de voie dupa ce incepem sa ne spovedim ar trebui sa nu il mai facem ,sau sa il rarim.
La baza pacatului stau patimile :slava desarta ,iubirea de arginti ,mandria ca sa nu le enumar pe cele mai grosolane pe care unul mai duhovnicesc nu ar trebui sa le mai faca(de ex.patima bauturii,sau fumatul).
Sfantul Teofan spunea ca trebuie schimbata conceptia care sta la baza pacatului ,de ex.pentru manie care la baza are conceptia ca cineva vrea sa ne supere sa punem gandul ca nu suntem demni de atentia cuiva ,sau pt. patima judecarii aproapelui spunea ca avem conceptia ca suntem mai buni decat toti ,deci sa ne gandim ca suntem mai prejos decat altii.
Eu cred ca participarea la slujbele bisericii si rugaciunea precum si citirea cartilor sfinte de apropie mai mult de Dumnezeu si pacatuim mai putin.

[costel]

Ovidiu, ne aduc si ele durere. Dar atat timp cat mintea este inrobita, inima nu poate suspina din cauza acestei dureri. In momentul in care ajungem la curatirea mintii, la dreptatea launtrica apare si durerea. Cel care isi face randuiala in minte, este pe cale sa intalneasca durerea produsa de pacat. Pacatul este ruperea relatiei cu Dumnezeu. Traind in pacat, traim in instrainarea de El si dorim placerea. Ne-a fost dat sa nu simtim durerea decat atunci cand constientizam ce inseamna despartirea de El. Trairea durerii eu o consider a fi revenirea la viata. Daca in pacat omul este impiedicat sa fie ceea ce e chemat sa fie, in durere, omul cauta Biserica pentru a se vindeca si descopera ca aici este iubit si poate iubi fara patima.

[OvidiuO]

Pacatul trebuie sa doara, iar durerea simtita este sufleteasca. Este aceea parere de rau, aceea plangere pentru pacat, caci constiinta iti vorbeste ca prin pacat ai mai batut un cui in trupul lui Hristos. Ori daca te doare pt. aproapele cand il vezi ranit, oare nu cu atat mai mult trebuie sa te doara cand mai bati un cui in trupul lui Hristos ? Noi venim la Biserica sa ne spovedim si sa ne impartasim din trupul si sangele Mantuitorului. El ne hraneste si noua trebuie sa ne fie foame. El ne ofera, oferindu-se noua. El nu ne raneste, iubindu-ne asa cum suntem fiecare. Noi, pacatuind, Il ranim. Este porunca a-L iubi pe Domnul Dumnezeu din toata fiinta ta si pe aproapele tau ca pe tine insuti. Daca noi pacatuim cu voie, atunci noi nu Il iubim pe Dumnezeu si nici pe aproapele. Noi numai credem ca-l iubim, noi de fapt ne inselam pe noi insine. Trebuie hotarare, trebuie sa mori pt. lumea aceasta. Ortodoxia, numai placere si comoditate nu este. Ortodoxia inseamna sa-ti duci crucea si sa stii ca altii au cruci mai grele decat tine. Starea aceasta de akedie (nepasare, lenevire) numai prin rugaciune si vointa se poate schimba. Misca ceva, fa ceva, azi putin, maine mai mult. Mintea trebuie sa fie ocupata mereu cu cele dumnezeiesti si gandul bun sa primeze. Incet-incet trebuie sa ne straduim sa unim mintea cu inima, sa simtim, sa avem o revarsare de gand spre inima. Nu e totuna sa citesti rugaciuni sau sa te rogi. Ceea ce e important este cat de interiorizata este rugaciunea. ASTFEL INCET-INCET, DIN CUVINTE, DIN GANDURI, VII SPRE SIMTIRE, EXPRIMI O SIMTIRE, O SIMTIRE DE IUBIRE, DE ADMIRATIE CATRE BUNUL DUMNEZEU.
Asa cum pentru viata fizica este necesar aerul, asa pentru viata spirituala devine necesara, rugaciunea, gandul la Dumnezeu. Ortodoxia nu poate fi inteleasa de lumea care s-a impotmolit in rationalism.
Adevarata valoare a omului consta in harul de a participa la Invierea lui Hristos. Credinta noastra este un amestec de suferinta cu bucurie, dar trebuie sa primeze bucuria.
Post cu pace si bucurie in suflet.:)
Doamne ajuta !

[alynnna]

În prealabil postat de vsovi

:dontgetit:

chiar asha de ce orice pe lume ma doare shi ma nemultzumeshte iar patimile, pacatele din mine shi alea pe care le fac... nu ma dor? ce se intampla cu mintea noastra? cu sufletul? cu simtzirea inimii? ce se intampla in lume de nu ne mai dor pacatele? ??????:(

Pentru ca privim mai adesea la pacatele altora. Osandirea si clevetirea sunt cele mai mari pacate ce indeparteaza Harul. Pacatele grele se spovedesc dar acestea sunt adesea indreptatite. De am avea noblete si iubire duhovniceasca adevarata am privi in curtea noastra vazand pacatele noastre ca pe niste barne iar ale celorlalti ca pe niste paie.

[istoica]

În prealabil postat de alynnna

Osandirea si clevetirea sunt cele mai mari pacate ce indeparteaza Harul.

Ce parere aveti despre clevetirea, blamarea unui popor, sau chiar a propriului popor? Doar pentru ca nu se refera la o persoana clar definita, nu este pacat?