Despre mustrare!

[Sanduu]

Buna deschid aceasta tema pentru a va cere sfatul in legatura cu mustrarea aproapelui .
Cind avem voie sa mustram pe aproapele ? cum trebuie sa o facem? va rog sa ma luminati!
am gasit asa o fraza intr-un articol pe un sait : să nu duşmăneşti pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să nu porţi păcatele lui." (Lev. 19, 17)

[Andy00]

"De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău." (Mt. 18, 15)

Il mustri atunci cand pacatuieste. Se refera la faptul ca atunci cand cineva greseste sa il indrepti, astfel incat sa stie ca nu este bine ceea ce face. A nu se confunda mustrarea cu ocara



[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Sanduu

Buna deschid aceasta tema pentru a va cere sfatul in legatura cu mustrarea aproapelui .
Cind avem voie sa mustram pe aproapele ? cum trebuie sa o facem? va rog sa ma luminati!
am gasit asa o fraza intr-un articol pe un sait : să nu duşmăneşti pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să nu porţi păcatele lui." (Lev. 19, 17)

Este o temă cu adevărat dificilă. Suntem puşi între dorinţa de a nu-l răni pe aproapele pe de o parte, şi datoria de a-i deschide ochii pe de alta. Aşadar, problema se reduce la: cum să ne facem datoria cu delicateţe ?

Cred că trebuie să îl mustrăm pe fratele nostru atunci când vedem la el un anumit orizont de aşteptare. Dacă vedem împietrire, nu are rost să o facem: nu numai că sămânţa noastră nu cade pe pământ bun, ci pe piatră, ci sunt şanse să ne mai facem un duşman. Adică cum, domnule, cutezi a îndrăzni să mă înveţi dumneata ce se cuvine şi ce nu ?

Pe urmă, e important ca, odată cu mustrarea, să sugerăm ce anume ar fi potrivit să facă. În sfârşit, nu trebuie insistat prea mult: dacă e să înţeleagă, va înţelege.

O bună prietenă de familie, stâlp al parohiei, persoană cu serioase preocupări morale şi colegă de-a mea (medic de familie) s-a arătat, într-o zi, nedumerită de faptul că eu cumpăr pamperşi pentru copil. "Dar cum aş putea face ?" o întreb. "Măi, tu chiar nu cunoşti nicio farmacistă ? Simplu: aranjezi cu ea, scrii o reţetă cu Augmentin (un antibiotic scump) şi faceţi juma-juma: adică ea îţi dă ţie pamperşi de jumătate din cuantumul reţetei". Am rămas interzis. "Draga mea, dar oare tu te-ai gândit că ăsta este păcatul furtului ?" "Haida, de !" mi-a tăiat-o, "o ţară întreagă fură pe ruptelea, cel mai tare ne fură pe noi Casa de Asigurări, şi ţie ţi-e de nişte pamperşi ! Să vezi în spitale ce învârteli se fac, alea furturi !".
Ce să-i mai spun ? Nu am mai insistat, nici nu am mai deschis subiectul. Riscam să pierd şi prietenia, şi tot nu aş fi convins-o de ceva care, pentru cineva cu simţ moral, ar trebui să fie evident. Dar de întristat, m-am întristat. Dacă ea gândeşte astfel, în cine să mai sper ?

După nici 6 luni, era roşie de mânie. Cineva (autor necunoscut) i-a jefuit casa de la ţară. Furioasă, mi-a spus că nu mai suportă cât de mult se fură în ţara asta. Atunci, aş fi avut posibilitatea să redeschid subiectul. Oare trebuia să o fi făcut ?



[nutucutu]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

După nici 6 luni, era roşie de mânie. Cineva (autor necunoscut) i-a jefuit casa de la ţară. Furioasă, mi-a spus că nu mai suportă cât de mult se fură în ţara asta. Atunci, aş fi avut posibilitatea să redeschid subiectul. Oare trebuia să o fi făcut ?

Poate ca ar fi trebuit. Mie mi s-a intimplat urmatorul lucru: firma la care lucrez se afla linga o biserica; are hramul Adormirea Maicii Domnului. Seful meu are in birou o icoana cu Adormirea Maicii Domnului; am observat ca nu pleaca undeva fara sa se inchine la acea icoana, nu conteaza ca linga el se afla italieni, englezi sau romani. Cu toate astea e un temperament coleric, se enerveaza repede, vorbeste urit si jigneste usor. Acum vreo doi ani, cred, ne-a chemat la lucru pe 15 August. Eu ma gindeam ca linga noi toata lumea o celebreaza pe Sfinta Fecioara, iar noi muncim. Ei bine, tot ce am lucrat in ziua aia am reparat vreo doua saptamini dupa aceeia. Eu i-am spus sefului ca s-a suparat Domnul ca nu i-am respectat ziua mamei Lui si ne-a pedepsit; nu numai ca am lucrat fara spor, dar am lucrat si in pierdere. Nu mi-a spus nimic, insa anul viitor am avut liber pe 15 August.

Mi s-a intimplat un lucru similar in legatura cu furatul, insa fara rezultat de data asta. O cunostinta s-a aratat nedumerita ca eu cumpar carne de pui. Mi-a spus ca-mi face cunostinta cu cineva care lucreaza la Avicola si care mai "scoate" carne de acolo. Ar fi fost o sursa de carne ieftina, la jumatate de pret. Eu i-am spus ca nu cumpar lucruri furate. Ea a cumparat in continuare carne de la persoana aceea. Asta nu e mustrare, bineinteles, insa cred ca daca as fi mustrat-o s-ar fi suparat si oricum nu si-ar fi schimbat comportamentul.

Mustrarea e un lucru dificil. Si noi primim greu mustrarea si nu ne schimbam comportamentul dupa o observatie a cuiva. Primim greu mustrarea pentru ca nu sintem suficient de smeriti. Daca am fi smeriti cred ca am fi capabili si sa mustram fara sa jignim sau sa ranim amorul propriu al persoanei mustrate.

În prealabil postat de Sanduu

Buna deschid aceasta tema pentru a va cere sfatul in legatura cu mustrarea aproapelui .
Cind avem voie sa mustram pe aproapele ? cum trebuie sa o facem? va rog sa ma luminati!
am gasit asa o fraza intr-un articol pe un sait : să nu duşmăneşti pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să nu porţi păcatele lui." (Lev. 19, 17)

Mă deranjează foarte tare persoanele care , deşi credincioase şi foarte ataşate bisericii bârfesc, bârfesc. şi iar bârfesc, pe toată lumea. De multe ori sunt şi eu tentată să fac acelaşi lucru dar mă controlez. Când sunt în astfel de tovaraşii nu prea reuşesc .O astfel de companie este extrem de nocivă şi molipsitoare.
Dacă am îndrăznit să atenţionez că nu este bine să vezi în toţi semenii tăi doar defectele am fost îndepărtată şi mi s-a întors spatele.
Între mine şi aceşti oameni s-a deschis o prăpastie.
Cred că era mai bine să tac şi să mă îndepărtez fără a le spune că bârfind fac voia celui rău care le fură toată nevoinţa.
Aşadar părerea mea este că e mai bine să nu spui nimic. Eu am obiceiul să spun şi încerc să mă dezvăţ de aceasta. Oamenii nu se schimbă. (la fel cu toţi ceilalţi sunt şi eu).
Smerenia ete soluţia dar ...este tare greu să fii smerit.

[cristiboss56]

În prealabil postat de dorinastoica14

Mă deranjează foarte tare persoanele care , deşi credincioase şi foarte ataşate bisericii bârfesc, bârfesc. şi iar bârfesc, pe toată lumea. De multe ori sunt şi eu tentată să fac acelaşi lucru dar mă controlez. Când sunt în astfel de tovaraşii nu prea reuşesc .O astfel de companie este extrem de nocivă şi molipsitoare.
Dacă am îndrăznit să atenţionez că nu este bine să vezi în toţi semenii tăi doar defectele am fost îndepărtată şi mi s-a întors spatele.
Între mine şi aceşti oameni s-a deschis o prăpastie.
Cred că era mai bine să tac şi să mă îndepărtez fără a le spune că bârfind fac voia celui rău care le fură toată nevoinţa.
Aşadar părerea mea este că e mai bine să nu spui nimic. Eu am obiceiul să spun şi încerc să mă dezvăţ de aceasta. Oamenii nu se schimbă. (la fel cu toţi ceilalţi sunt şi eu).
Smerenia ete soluţia dar ...este tare greu să fii smerit.

Singura raspunzi atat de bine in propria-ti poezie " Naivitate " :
Pentru mine toate pasarile sunt fluturi ,
toate pisicile sunt albe ,
toti copacii sunt arbori
toti oamenii sunt Oameni

Iar daca se intampla sa ma insel ,
ma ascund inlauntrul meu
unde Ingerul Pazitor
ma acopera cu aripile pana uit.

. . . . . . . . . . . . . . . .

[Ana-Maria N]

Depinde cum o faci! Am citit in cartea ‘Vederea pacatelor noastre’-arhim. Serafim Alexiev despre subiectul cu pricina, carte pe care o recomand. Mustrarea se poate transforma, daca nu luam seama la noi insine, cu usurinta in osandire.
Cand trebuie sa o faci? Atunci cand o faci cu dragoste, ‘luand seama la tine insuti sa nu cazi in ispita’.

Teoretic,cam asa…Practic,fiecare cum se descurca mai bine:)

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de nutucutu

Mustrarea e un lucru dificil. Si noi primim greu mustrarea si nu ne schimbam comportamentul dupa o observatie a cuiva. Primim greu mustrarea pentru ca nu sintem suficient de smeriti. Daca am fi smeriti cred ca am fi capabili si sa mustram fara sa jignim sau sa ranim amorul propriu al persoanei mustrate.

A, nu ! Problema e dacă noi facem bine să mustrăm. Alţii să nu îndrăznească să ne mustre pe noi. Nu au acest drept, numai noi îl avem !