Fiecare are o pereche pe lumea asta?

[sophia]

Ma apuca disperarea.
AlinB esti chiar culmea.
Dumnezeu cu tine. Atat am de spus.
Nu stii ce este dragostea, zici ca oamenii nu se casatoresc din dragoste (cel putin preotii nu), ca Dumnezeu face perechea si gasesti tot ce scriu eu a nu fi ortodox.

Doar un lucru: la cununie in biserica nu se fac perechi, Dumnezeu doar da binecuvantarea lui. In fata lui se afla o pereche, doi oameni care se iubesc.

În prealabil postat de AlinB

Nu exista sa nu gasesti daca vrei si te rogi pentru asta, cu rare exceptii poate cand persoana in cauza poate chiar are o vocatie pentru calugarie dar inca nu realizeaza.

De obicei cei care cauta si zic ca nu gasesc, rateaza oportunitati reale din cauza imaturitatii si mai ales criteriilor-filtru care nu izvorasc tocmai dintr-o maturitate spirituala.

Dar in afara de casatorie si vocatia pentru manastire nu exista si calea ramaneii in lume dar necasatorit?

[AlinB]

În prealabil postat de alecsandra_ldc

Dar in afara de casatorie si vocatia pentru manastire nu exista si calea ramaneii in lume dar necasatorit?

Teoretic se poate, practic n-ar fi prea ziditor, fara nici un angajament si responsabilitate clara vizavi de mantuire.

In casatorie - celalat iar in manastire viata monahala si obstea iti aduc aminte mereu de drumul pe care esti dator sa-l parcurgi in aceasta viata.

Fara nici una nici cealalta, e f. usor sa uiti si sa apuci pe cai gresite.

[AlinB]

În prealabil postat de adam000

Sau poate tocmai ca acele criterii-filtru izvorasc din maturitatea cunoasterii de sine a propriilor neputiinte si a limitelor personale.

Da, este si asta.

[AlinB]

În prealabil postat de sophia

Nu stii ce este dragostea, zici ca oamenii nu se casatoresc din dragoste (cel putin preotii nu), ca Dumnezeu face perechea si gasesti tot ce scriu eu a nu fi ortodox.

Ori n-ai inteles ce am scris, ori nu stii tu sa te exprimi.

Nu exista "suflete pereche", omul alege o persoana fata de care sa-si manifeste dragostea - poate fi orice persoana, nu exista nici o legatura magica sau o dedicatie speciala, insa trebuie sa fie siguri ca pot duce acea alegere pana la capat - asta e mai dificil.

Indragosteala este si ea un joc al circumstantelor si nu spune mare lucru despre "compatibilitatea" dintre cei doi.

Daca se dezvolta mai tarziu ca si dragoste, ramane de vazut, mai ales dupa casatorie.

Doar un lucru: la cununie in biserica nu se fac perechi, Dumnezeu doar da binecuvantarea lui. In fata lui se afla o pereche, doi oameni care se iubesc.

Teoretic - se iubesc. Practic, ramane de vazut.
Atat timp cat nu sunt casatoriti, nu sunt nici o pereche, au o relatie amoroasa, atata tot.

În prealabil postat de AlinB

Teoretic se poate, practic n-ar fi prea ziditor, fara nici un angajament si responsabilitate clara vizavi de mantuire.

In casatorie - celalat iar in manastire viata monahala si obstea iti aduc aminte mereu de drumul pe care esti dator sa-l parcurgi in aceasta viata.

Fara nici una nici cealalta, e f. usor sa uiti si sa apuci pe cai gresite.

Am gasit la un parinte scris e posbila si calea de mijloc..si chiar pe forum, poate chiar topicul asta, VladCat a scris de la parintele Porifirie acelasi lucru.

Stiu ca cei de care zic au avut o chemare speciala de la Dumnezeu , dar conform definitiei nu au fost nici calugari nici casatoriti si totusi nu numai ca s-au mantuit ci au fost chiar sfinti : sf.Ioan Botezatorul, sf.Pavel , sf.Ioan Evanghelistul, sf.Ilie, Maica Domnului.

Pe vremea sf.Pavel nu existau manastiri si totusi el sfatuieste ca e mai bine pt cineva daca nu s-a casatorit, sa ramana asa.

Intreb pt ca exista persoane (eu cred ca ma numar printre ele) care par ca nu sunt potrivite nici pt casatorie (nu exista iubirea fata de partener, dorinta de a avea copii etc.) dar nici pt calugarie unde musai trebuie sa participi la slujbe, vrei nu vrei, nu e vorba doar de rugaciune, nu mai ai voie sa mananci carne, nu mai ai voie sa pleci din manastire etc.

Amandoua sunt cai de vocatie; nu exista in Biblie porunca obligatorie de casatorie. Si nici de calugarie ("cine voieste, sa imi urmeze Mie").

Ce e drept insa, nu am auzit de sfinti dupa ce au aparut manastirile, care sa fi trait necasatoriti in lume.

Nu se poate si in prezent sa traim ca sf.Ioan Botezatorul , sf.Pavel? Daca ei au putut fi sfniti , necasatoriti si in lume, noi de ce nu putem fi?

În prealabil postat de sophia

Doar un lucru: la cununie in biserica nu se fac perechi, Dumnezeu doar da binecuvantarea lui. In fata lui se afla o pereche, doi oameni care se iubesc.

Casatoria este o Taina. Sotii nu mai sunt doi, devin una, omul intreg: barbat si femeie. Se pot da surse exacte daca nu este clara problema.

(voi de ce nu cititi cartile duhovnicilor unde sunt lamurite toate problemele, sa nu mai zic de Filocalie ?)

Cand o fata, cu binecuvantarea si sfatul duhovnicului, se roaga, face un acatist, ptr. gasirea unui sot si dupa o vreme 'intamplator' da peste un baiat, se plac si fac nunta, nu Dumnezeu a scos in calea fetei credincioase baiatul potrivit pentru ea? :) Cam asa se intampla cand te lasi in voia Domnului si ai incredere deplina in El, nu? Nu stiu daca se poate incadra la suflete pereche in sensul modern, care suna mai mult a destin predestinat. Ai doua posibilitati: sa faci voia ta sau voia Domnului. Cand tinerii sunt nehotarati ce cale sa urmeze, e bine sa ceara sfatul unui duhvnic imbunatatit si sa se roage ptr. a afla voia Domnului.

Cel mai bine este sa iti alegi o persoana care are aceleasi teluri in viata ca si tine. Cruce grea cand unul este credincios si altul nu este. Si sa te inhami la o casnicie cand stii f.bine ca persoana respectiva nu este credincioasa si iti spui tu ca vei reusi sa o convertesti suna mai mult a mandrie. Cand dupa o perioada unul din soti se aproprie de Biserica, este altceva. Dar tu ca om credinciosi si cu frica de Dumnezeu sa te iei cu un necredincios, nu e bine.

Sunt soti care sunt impreuna de ani de zile si se iubesc foarte mult si nu au ochi ptr. alte persoane. E drept ca astfel de modele sunt din ce in ce mai rare, dar exista.

Credinta si ascultarea de Dumnezeu sa fie pe primul loc si restul vor veni de la sine, eu asa cred.

(Tutea spunea ca libertatea este ca o sfoara: poti sa te duci in sus sau in jos.)

102.- Părinte, ce să fac şi eu pentru căsătorie ?
-Mergi pe jos prin oraş şi du-te matale să-ţi cumperi pantofi şi s-o găsi vreun băiat să caute tot pantofi, vă întâlniţi şi faceţi cunoştinţă.
S-a dus fata, după ce a primit binecuvântare să-şi caute pantofi. I-a cumpărat şi mergând pe stradă se uita la pantofi şi a dat peste un bărbat din greşeală. Acela şi-a cerut iertare, a privit-o şi a plăcut-o. Au făcut cunoştinţă şi au mers pe jos împreună discutând. Fata şi-a dat seama c-o place şi că e singur şi i-a povestit despre părintele. Băiatul a vrut să vină împreună cu ea la părintele, au venit şi au primit binecuvântarea pentru căsătorie. Aţi văzut cum lucrează Dumnezeu cu omul ?

106.- Ne povestea părintele:
-A venit la mine o fată când eram la Boroaia ca s-o ajut să se mărite cu Gheorghe, un băiat pe care pusese ea ochii. Eu i-am spus că nu e bun Gheorghe, că o s-o bată când va fi nevasta lui, dar ea îmi zice:
-Poate să mă bată oricât, părinte, eu tot pe el îl vreau.
Am pus rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru căsătoria ei cu acela şi s-au căsătorit. După câteva luni a venit ea la mine ca să mă rog să se despartă de acela, că nu mai poate.
-Dar ce ţi-a făcut?
-Mă bate părinte, mă bate rău de tot de mai multe ori pe zi. Mă bate, mă lasă, iar mă bate şi nu mai pot, vreau să divorţez.
-Divorţul nu e de la Dumnezeu, rugăciune de despărţire, eu nu fac. Ţi-am spus că o să te bată şi nu m-ai ascultat, asta ţi-e crucea, tu ai vrut, acum roagă-te să se înbuneze. Aşa am sfătuit-o, dar ea a făcut cum a vrut ea, n-a venit să-mi mai spună nimic. Sunt femei care vor să se roage pentru soţii lor, altele nu vor.

96.- Părintele avea credinţa tare, dragostea şi rugăciunile dânsului erau bine primite înaintea lui Dumnezeu. Foarte rar se întâmpla ca cei care veneau şi cereau sfaturi duhovniceşti să nu-şi rezolve necazul lui. Când se întâmpla ca cineva să vină să spună că n-a reuşit, se mâhnea foarte tare.A venit la dânsul o doamnă cam de 53 de ani care era singură, necăsătorită, îi murise şi mama şi-l întreabă pe părintele:
-Părinte, am un apartament cu 3 camere şi vreau să-l schimb dar mi-e frică să nu mă păcălească cumpărătorul.
-N-ai bărbat, asta e treaba bărbatului, el e cu treburile?
-Nu părinte, sunt singură, ştiţi că am venit la rugăciunile dumneavoastră şi tot nu m-am căsătorit.
-Nu se poate aşa ceva, n-ai făcut matale ce te-am învăţat!
-Am făcut părinte, dar tot nu m-am căsătorit.
-Nu-i adevărat, ai fost mândră, ai căutat bărbat frumos şi deştept să te făleşti cu el ! Vezi că nu asta îţi trebuie, ci sprijin în viaţă, soţ pentru matale şi nu pentru lume.
-Ce să fac părinte, că sunt tare singură, mama a murit şi n-am pe nimeni…!
-Ce pot să-ţi fac eu matale, asta e calea pe care ai ales-o singură, acum eu nu am ce să mai fac, la vârsta asta ce bărbat te mai ia, faci cum te-o duce capul pe matale, fata se mărită de tânără...!
A rămas părintele foarte tulburat şi îi părea rău, că nu l-a ascultat ceea ce a învăţat-o şi a rămas singură şi mai ales că a trebuit s-o certe. Şi după ce a plecat, o bucată de vreme tot la ea se gândea că nu are ce să mai facă şi spunea:” Dumnezeu s-o lumineze în viaţa ei de acum înainte...!”

105.- O tânără de vreo 40 de ani a venit pentru prima dată la părintele. A salutat. S-a aşezat în genunchi şi a întrebat:
-Părinte, aş vrea să vă rog ceva, spuneţi-mi, eu dacă nu sunt căsătorită pot să am un copil?
-Te căsătoreşti şi apoi ai şi un copil pentru că orice copil trebuie să aibă un tată.
-Fără căsătorie nu se poate? Am o vârstă înaintată şi cine mă mai ia?
-S-o găsi un bărbat şi pentru matale, dar până acum ce ai făcut, de ce nu te-ai căsătorit? E o vârstă când fetele se căsătoresc tinere între 18 şi 24 de ani, dacă trece perioada aceea, greu se mai hotărăsc, le găseşte câte un motiv la fiecare băiat şi rămân singure. Nu ştii matale că e o vorbă că dragostea e oarbă: cât eşti tânăr te îndrăgosteşti şi nu te mai gândeşti c-o fi bine sau rău, te grăbeşti să nu-l pierzi.
-Părinte, după ce am terminat liceul am reuşit la facultate şi nu m-am mai gândit la căsătorie. Acum sunt profesoară.
-E bine şi profesoară, dar căsătoria e mai importantă. Fiecare femeie are o datorie să dea naştere la prunci, deci să fie la casa ei cu bărbat şi dacă acela vrea să aibă studii le face după căsătorie.
-Părinte, am o soră căsătorită cu un preot şi o duce foarte rău cu el, m-am speriat să nu păţesc la fel.
-Nu trebuia să te temi, că nu toate căsniciile sunt la fel, chiar dacă sora e nefericită, matale puteai s-o duci bine.
-Părinte, acum sunt propusă pentru post de directoare, binecuvântaţi-mă să reuşesc.
-Lasă funcţiile şi roagă-te matale pentru căsătorie, spuneai că vrei copii, încă mai poţi avea copii. Te căsătoreşti şi dacă soţul matale o să vrea sa fii directoare poţi atunci, dar căsătoria e graba.
-Binecuvântaţi-mă pentru căsătorie grabnică.
-Stai să-ţi fac o rugăciune pentru căsătorie şi apoi a binecuvântat-o.

(sunt sfaturi particulare, nu generale)

[bogdan81]

Laura 19,

Mie personal nu imi prea place ideea ca daca vrei sa te casatoresti, dai nu stiu cate acatiste, vorbesti cu nu stiu ce preot "imbunatatit" etc. Asta seamana mai mult a relatie magica cu Dumnezeu. Am intalnit mai demult un viitor preot, culmea, care ii spunea unei prietene comune ca daca nu ai pe nimeni si vrei sa te casatoresti trebuie doar sa dai un nr. fix de acatiste in care sa scrii nu stiu ce, si gata, s-a rezolvat treaba.
Ca si cum Dumnezeu ar fi un fel de bancomat in care bagi cardul si ti-a venit banul.
Sigur ca te poti ruga lui Dumnezeu sa te lumineze in privinta asta, dar ca sa astepti ca El sa-ti scoata in cale o anume persoana, asta suna ca "pica para malaiata in gura lui natafleata".
Si nu era vorba in ce spuneam ca te poti casatori cu o persoana necredincioasa sperand ca ai putea sa o convertesti. Exista multi care vin la biserica, se spovedesc, postesc, se roaga, dar sunt plini de trufie si de judecarea aproapelui iar credinta lor seamana mai mult a superstitie si a habotnicie, decat a credinta adevarata.
Am cunoscut oameni care nu mergeau la biserica dar care aveau totusi o curatie sufleteasca si o disponibilitate spre credinta si chiar spre biserica, pe care insa nu apucasera inca sa o descopere. Nu cred ca trebuie respinse a priori asemenea persoane fiindca, vezi doamne, eu sunt credincios si merg la biserica iar tu nu mergi si esti vai de capul tau. Nu putem sa judecam asa, cel putin nu in toate cazurile.