Cuvânt care contează ( un interviu realizat de Isabela A. -《Lumea Monahală 》)

[cristiboss56]

„Dragostea nu înseamnă cuvinte de dragoste, dragostea este cruce şi depăşirea propriului sine”. Interviu cu Î.P.S. Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos
Înalt Prea Sfinţitul Hierotheos Vlachos nu mai are nevoie, cred eu, de nicio prezentare. Mitropolit de Nafpaktos, o mică eparhie aproape de Patra, oraşul în care se păstrează capul Sfântului Apostol Andrei, este foarte cunoscut în România prin cărţile şi conferinţele sale. Din ele se desprinde nu numai o viziune teologică profundă, ancorată academic şi recunoscută ca atare, ci, mai ales, o viziune profund patristică, bazată pe experienţa vie a cunoaşterii lui Dumnezeu. Am putea spune că Înalt Prea Sfinţitul este un teolog al isihasmului, în tradiţia Sfântului Simeon Noul Teolog, a Sfântului Grigorie Palama, sau, mai nou, a părintelui Sofronie de la Essex. De altfel, dânsul a fost foarte apropiat de marile figuri duhovniceşti ale secolului XX, a stat alături de marii bătrâni, le‑a cerut sfatul şi s‑a îmbibat de harul care clocotea în inimile lor. În interviul de mai jos aceste teme ale teologiei sale revin adesea, dublate de o preocupare constantă pentru omul de astăzi, care suferă din pricina ignoranţei sale duhovniceşti.
Avem datoria ca în locul în care trăim să cunoaştem tradiţia acelui loc şi, pentru că tradiţia nu este ceva abstract, ci ţine de persoane, de aceea trebuie să căutăm tradiţia la oamenii care o păstrează. Un principiu fundamental este acela că, de pildă, în tradiţia occidentală centrul este mintea, creierul, iar în cea ortodoxă răsăriteană este inima. Vreau să spun că această tradiţie o întâlnim, desigur, în cărţi, dar în principal o regăsim în persoane. Îndeobşte aflăm despre această tradiţie, ne facem o impresie despre ea citind cărţile, însă expresia ei vie o găsim în persoanele care o trăiesc. Dacă ar trebui să formulez o deosebire între cele două tradiţii, occidentală şi răsăriteană ortodoxă, m‑aş referi, pe de o parte, la filosofia existenţialistă, care spune, de pildă, prin cuvântul lui Sartre, că „ celălalt este iadul meu” şi, pe de altă parte, în opoziţie cu această viziune, cuvântul Sfântului Serafim de Sarov, care spune: „ Hristos a inviat, bucuria mea!” Cu alte cuvinte, pentru Sartre, de pildă, celălalt este iadul lui, iar pentru Sfântul Serafim de Sarov celălalt este bucuria lui.
Avem, prin urmare şi două tipuri de teologie: teologia care se întemeiază, se sprijină pe minte, pe creier şi pe gândire, care încearcă prin logică şi gândire să Îl descopere şi să Îl cerceteze pe Dumnezeu, şi teologia proorocilor, a apostolilor şi a părinţilor, care este rodul curăţirii inimii şi aceştia Îl văd pe Dumnezeu înlăuntrul Luminii, în Lumină. Duhul Sfânt vine în inima omului şi se luminează inima aceasta şi din inimă această lumină trece şi la trup.
Dialogul acesta este de mare însemnătate pentru biserica noastră ortodoxă. Teologhia aceasta a fost formulată ca atare de Sfântul Simeon Noul Teolog. Aceasta este şi teologia pe care a exprimat‑o şi Sfântul Grigorie Palama. Aceasta este teologia pe care au formulat‑o toţi Părinţii din Filocalie, este şi teologia pe care Părintele Sofronie de la Essex a formulat‑o, o teologie care este legată de descoperirea lui Dumnezeu ca Lumină.

《 va urma 》