Morala crestina vs morala atee

[Florinvs]

Cine e ortodox adevarat (nu doar cu numele) face un lucru bun din dragoste de aproape.

Acuma pentru cei care sunt atei sau de alta religie- si acestia pot fi oameni buni, in functie de caracterul lor, comportamentul lor in familie si in societate si in functie de faptele concrete care le fac.
Acuma daca se vor mantui sau nu, aici numai Dumnezeu poate sti- nu putem noi cunoaste 100% ce e in sufletul lor.

Iar o fapta buna sau rea se considera ca atare, indiferent ce religie are cel sau cea care a facut-o.

[antiecumenism]

"Toate faptele bune omeneşti neputincioase, pogorâtoare în iad, au fost înlocuite cu o singură faptă bună, plină de putere: credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Când iudeii L-au întrebat pe Domnul: Ce să facem ca să facem lucrurile lui Dumnezeu?, Domnul le-a răspuns: Acesta este lucrul lui Dumnezeu, să credeţi în Cel pe Care L-a trimis El. Ne mântuieşte credinţa în Hristos, nu „faptele bune”

Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire: credinţa; dar credinţa ca lucrare. Prin credinţă şi numai prin credinţă putem intra în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a dăruit El. În deşert dar, şi cu păcat cugetaţi şi ziceţi că oamenii buni dintre păgâni şi mahomedani se vor mântui, adică vor intra în comuniune cu Dumnezeu!… Nu!… Biserica a recunoscut întotdeauna că există un singur mijloc de mântuire: Răscumpărătorul! Ea a recunoscut că cele mai mari virtuţi ale firii căzute pogoară în iad.

Dacă drepţii adevăratei Biserici şi făcătorii de minuni, care credeau în Răscumpărătorul ce urma să vină, pogorau în iad, cum vă închipuiţi că păgânii şi mahomedanii şi ateii, care nu au cunoscut şi nu au crezut în Răscumpărător vor căpăta mântuirea, numai pentru că ei vi se par dumneavoastră drăguţi şi buni, când mântuirea nu se obţine decât printr-un singur, vă repet, un singur mijloc, şi acesta este credinţa în Răscumpărătorul.

„Mântuirea” fără Hristos

Creştinilor! Cunoaşteţi-L pe Hristos! înţelegeţi că voi nu-L cunoaşteţi, că vă lepădaţi de El socotind mântuirea posibilă fără El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mântuire posibilă fără credinţa în Hristos este renegat de Hristos şi, poate din neştiinţă,cade în păcatul greu al hulirii de Dumnezeu.
Veţi replica poate: Sfântul Apostol Iacov cere neapărat fapte bune: el învaţă că credinţa fără fapte e moartă. Cercetaţi ce cere Sfântul Apostol Iacov şi o să vedeţi că el cere, ca şi toţi insuflaţii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinţă, iar nu faptele bune ale firii noastre căzute. El cere credinţa vie, învederată de faptele omului nou, şi nu faptele bune ale firii noastre căzute!Evanghelia ne învaţă că, prin cădere, noi ne-am agonisit o raţiune pervertită, că raţiunea firii noastre căzute, oricât de valoroasă ar fi prin natură, oricât de ascuţită ar fi prin învăţătura lumească, îşi păstrează caracterul căpătat prin căderea în păcat, continuă să rămână o raţiune pervertită. Trebuie să o lepezi, să te dai pe mâna călăuzitoare a credinţei şi, sub această conducere, la timpul său, după o însemnată nevoinţă întru evlavie, Dumnezeu dăruieşte robului Său credincios raţiunea Adevărului sau Judecat a Duhovnicească, temelia judecăţii duhovniceşti fiind Dumnezeu.

Ceea ce numiţi dumneavoastră raţiune sănătoasă, noi, creştinii, cunoaştem că este o raţiune atât de bolnăvicioasă, atât de întunecată şi rătăcită, încât vindecarea ei nu poate avea loc decât prin retezarea cu paloşul credinţei a tuturor ştiinţelor şi cunoştinţelor care o compun şi prin lepădarea lor.

Deşartă e rătăcirea minţii omeneşti, când caută să-L pătrundă pe nepătrunsul Dumnezeu! Când caută să explice inexplicabilul, să-L supună consideraţiilor sale pe cine? Pe Dumnezeu! O asemenea întreprindere e o întreprindere satanică!…Tu, care te numeşti creştin şi nu ai habar de învăţătura lui Hristos…

Ereticii nu sunt creştini

Dumneavoastră spuneţi că ereticii sunt aceeaşi creştini ca şi noi. De unde aţi scos una ca asta? Doar poate vreunul care se numeşte creştin şi nu ştie nimic despre Hristos, datorită nemărginitei sale ignorante, se va arăta de acord să se recunoască tot atât de creştin cât şi ereticii, fără să deosebească sfânta credinţă creştină, de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu.
Numeroasele soboare de Sfinţi au primit cununa muceniciei, au ales mai degrabă cele mai crâncene şi îndelungate chinuri, închisoarea, exilul, decât să-şi dea acordul la părtăşania cu ereticii în învăţătura lor hulitoare de Dumnezeu.
Biserica Universală a recunoscut întotdeauna erezia ca un păcat de moarte, a recunoscut întotdeauna că omul molipsit de boala groaznică a ereziei e mort sufleteşte, străin de har şi de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul şi cu pieirea lui…
Desigur, dumneavoastră nu vedeţi în erezie nici o tâlhărie, nici hoţie! Poate nici nu o socotiţi un păcat? E renegat Fiul lui Dumnezeu, e renegat şi hulit Duhul Sfânt, nu mai mult!
Cel care a primit şi se ţine de o învăţătură hulitoare de Dumnezeu, cel care huleşte pe Dumnezeu cu gura, acela nu tâlhăreşte, nu fură, face chiar faptele bune ale firii căzute – ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu să-i refuze mântuirea?!…
Toată cauza ultimei dumneavoastră nedumeriri, ca şi a tuturor celorlalte, constă în adânca necunoaştere a creştinismului!… Esenţa nedumeririlor acestora este lepădarea de Hristos! Nu vă jucaţi cu mântuirea, nu vă jucaţi! Căci altfel veţi plânge veşnic!…" (SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV)

[antiecumenism]

"Cel ce crede în Hristos trage împotriva simţirilor inimii sabia lui Hristos şi îşi sileşte inima, tăind cu sabia ascultării faţă de El nu doar pornirile păcătoase vădite, ci şi acele porniri care par bune la arătare, dar în fapt sunt potrivnice legilor evanghelice şi, astfel, este întreaga lucrare a omului care se ia după imboldurile firii căzute. Faptele părute bune, făcute din imboldurile firii căzute, fac să crească în om „eu”-ul sau, nimicesc credinţa în Hristos, sunt potrivnice lui Dumnezeu; faptele credinţei omoară egoismul în om, fac să crească în el credinţa, fac să crească în el Hristos. De vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus, spune Apostolul, şi vei crede întru inima ta că Dumnezeu L-a ridicat pe El din morţi, te vei mântui: căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10, 9-10).

Dreapta credinţă, adevărata faptă bună

Credinţa adevărată şi vie aduce omului mântuirea, chiar dacă acesta o mărturiseşte doar cu gura. Ea i-a adus mântuirea tâlharului răstignit pe cruce; a adus mântuire, prin pocăinţă, multor păcătoşi în ultimele clipe, cele dinainte de moarte, ale vieţii lor.
Atât de însemnată, de neapărat trebuincioasă este pentru mântuire mărturisirea cu gura a credinţei inimii şi încredinţării sufletului, că sfinţii mucenici din toate veacurile creştinismului, începând cu înşişi Apostolii lui Hristos, s-au învoit mai degrabă a răbda chinuri lungi şi înfricoşate, a vărsa sângele lor ca apa, decât a rosti lepădarea de Hristos, fie aceasta şi prefăcută, numai cu gura, fară ca inima să ia parte.

Dumnezeu cere de la om pentru a-l mântui numai credinţa vie, adevărată. Aceasta, ca zălog al mântuirii şi fericirii veşnice, trebuie să fie pentru creştin mai de preţ decât viaţa lui pământească. Mucenicia este roadă adevăratei cunoştinţe de Dumnezeu, dăruite prin credinţă. Mucenicia este roadă credinţei. Această faptă au hulit-o şi o hulesc cei ce pun mare preţ pe faptele firii omeneşti căzute: în orbirea lor, ei numesc această preasfântă nevoinţă a celor mari la suflet „urmare a nebuniei”.
Atât de însemnată este fiecare idee a dogmelor date de Dumnezeu, că sfinţii mărturisitori, asemenea mucenicilor, au pecetluit mărturisirea de credinţă ortodoxă cu pătimiri grozave şi râuri de sânge. Potrivit însemnătăţii credinţei în lucrarea mântuirii, şi păcatele împotriva ei au o deosebită greutate în cumpăna dreptei judecăţi a lui Dumnezeu: toate aceste păcate sunt de moarte, adică sunt împreunate cu moartea sufletului şi le urmează veşnica pierzanie, muncile veşnice în adâncurile iadului.

Cea mai rea faptă – necredinţa

Păcat de moarte este necredinţa: ea leapădă singurul mijloc de mântuire, credinţa în Hristos. Păcat de moarte este lepădarea de Hristos: ea Îl lipseşte pe cel care se leapădă de credinţa vie în Hristos, ce se arată şi se păstrează prin mărturisirea cu gura. Păcat de moarte este erezia: ea cuprinde în sine hulirea lui Dumnezeu şi îl face pe cel molipsit de ea străin de adevărata credinţă în Hristos. Păcat de moarte este deznădăjduirea: ea este lepădare a credinţei lucrătoare, vii în Hristos.

Credinţa în Iisus Hristos, mai presus de toate faptele bune

Cel ce crede în Hristos, de va şi muri cu moartea păcatului, iarăşi va învia prin pocăinţă (In. 11, 25), şi vedem pe mulţi dintre sfinţi că au căzut din înălţimea sfinţeniei în adâncul unor păcate grele, iar apoi, cu ajutorul credinţei şi al pocăinţei insuflate de aceasta, s-au liberat din adâncul cel puturos şi întunecat, au suit iarăşi la înălţimea curăţiei şi sfinţeniei. "

[antiecumenism]

SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV: DESPRE FAPTELE BUNE ALE CELOR DE ALTĂ CREDINŢĂ

DESPRE MÂNTUIREA NEORTODOCŞILOR

http://ro.scribd.com/doc/38547137/Ig...Neortodocsilor

[Florinvs]

In materie teologica -strict a dogmei crestin-ortodox- dumneavoastra este posibil sa aveti dreptate- nu sunt foarte specialist in domeniul acesta!

Insa, din moment ce traim in lume si suntem oameni, inevitabil aveam de-a face si socializam si cu oameni de alta religie sau atei. Acum unii din acesti oameni (ma gândesc ca aveti si dumneavoastra colegi de serviciu, cunostiinte sau prieteni care nu sunt de religie ortodoxa), daca se dovedesc oameni de caracter si de treaba, cred ca ar fi gresit sa-i respingem sau sa nu discutam sau socializa cu ei sau de a-i ajuta intr-o imprejurare.
De exemplul când iesititi in oras cu colegii de munca, sau când mergeti intr-o excursie sau când mergeti cu sotul sau partenerul la o petrecere, sau când trebuie sa colaborati in interes de serviciu, nu cred ca stati si va intrebati daca cealalta persoana este ortodoxa sau nu.

Va pot da exemplul cum era aici la Husi, inclusiv inainte de 1940- desi majoritatea locuitorilor erau de religie ortodoxa, existau si catolici si evrei. Ori nicioadata nu au fost conflicte de natura religioasa- cel de religie ortodoxa se intelea foarte bine cu cel care era catolic sau cu evreul in magazinul caruia intra.

Apoi pot spune ca am cunoscut oameni-chiar inainte de 1989- care, desi unii erau de religie ortodoxa dar nu erau foarte practicanti, iar altii erau catolici si altii recunoasteau deschis ca sunt atei- totusi in viata lumeasca s-au dovedit oameni de mare caracter, cu o cinste si onoare ireprosabile.

[antiecumenism]

În prealabil postat de Florinvs

In materie teologica -strict a dogmei crestin-ortodox- dumneavoastra este posibil sa aveti dreptate- nu sunt foarte specialist in domeniul acesta!

Insa, din moment ce traim in lume si suntem oameni, inevitabil aveam de-a face si socializam si cu oameni de alta religie sau atei. Acum unii din acesti oameni (ma gândesc ca aveti si dumneavoastra colegi de serviciu, cunostiinte sau prieteni care nu sunt de religie ortodoxa), daca se dovedesc oameni de caracter si de treaba, cred ca ar fi gresit sa-i respingem sau sa nu discutam sau socializa cu ei sau de a-i ajuta intr-o imprejurare.
De exemplul când iesititi in oras cu colegii de munca, sau când mergeti intr-o excursie sau când mergeti cu sotul sau partenerul la o petrecere, sau când trebuie sa colaborati in interes de serviciu, nu cred ca stati si va intrebati daca cealalta persoana este ortodoxa sau nu.

Va pot da exemplul cum era aici la Husi, inclusiv inainte de 1940- desi majoritatea locuitorilor erau de religie ortodoxa, existau si catolici si evrei. Ori nicioadata nu au fost conflicte de natura religioasa- cel de religie ortodoxa se intelea foarte bine cu cel care era catolic sau cu evreul in magazinul caruia intra.

Apoi pot spune ca am cunoscut oameni-chiar inainte de 1989- care, desi unii erau de religie ortodoxa dar nu erau foarte practicanti, iar altii erau catolici si altii recunoasteau deschis ca sunt atei- totusi in viata lumeasca s-au dovedit oameni de mare caracter, cu o cinste si onoare ireprosabile.

-nu a zis nimeni sa nu socializam,sa-i respingem,sa fie conflicte....ci e vorba de mantuire: deci ei (catolicii ,protestantii,mahomedanii,ateii.......) sunt in erezie si dupa cum zice Sfantul Ignatie nu se mantuiesc chiar daca sunt "oameni de mare caracter, cu o cinste si onoare ireprosabile."