|
#121
|
|||
|
|||
Citat:
Si atat timp cat realitatea nu e prea traumatizanta si cocktail -ul de mai sus intr-o doza suficienta, treaba functioneaza. Duhovniceste vorbind, tratamentul consta in a cultiva o stare de daruire fata de cei din jur si mai putin a asteptarilor care le avem de la ei, asteptari care se pot dovedi o sursa de reale frustrari. A darui insa devine dragoste la un moment dat si o sursa de adevarata implinire sufleteasca.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#122
|
|||
|
|||
Citat:
E prea simplist sa punem toata vina in carca parintilor/societatii. Fiecare om are "bagajul" lui cum se spune si ceea ce conteaza e cum il folosesti, valorifici.
__________________
"Daca cineva mi-ar fi dovedit ca Hristos sta in afara adevarului, si daca in realitate adevarul ar sta in afara de Hristos,atunci as prefera sa fiu cu Hristos si nu cu adevarul" (Dostoievski) "Daca Dumnezeu nu exista atunci totul este permis" (tot Dostoievski) |
#123
|
|||
|
|||
Citat:
__________________
36. Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege? 37. El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. 38. Aceasta este marea și întâia poruncă. 39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii. (Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 22) |
#124
|
|||
|
|||
Daca "asa credeai intr-o vreme" poate erau ceva motive pentru asta, a recunoaste anumite lipsuri/defecte din educatia sentimentala, de viata, etc. pe care (nu) au oferit-o parintii nu inseamna sa-i desconsideri sau sa ignori aspectele pozitive.
Da, probabil esti o persoana cu o sensibilitate sa zicem "excedentara" dar asta devine incomoda mai degraba in contextul lipsei de incredere in sine, care poate fi sabotata sau pur si simplu insuficient cultivata. La capitolul "sabotare" poate fi binenteles si rodul unei perioade mai tarzii din viata marcate de anumite esecuri, pe diverse planuri. Da, bagajul asta e uneori parte a problemelor, uneori pur si simplu mai trebuie sa lasi jos din el, dar nu e atat de simplu cum se zice.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#125
|
||||
|
||||
Citat:
Ai fi recunoscut economia interdependenta dintre cele doua. Functia pe care o indeplineste fiecare. Insa, ti-ai format o impresie gresita ca budhismul se rezuma la "nimic". Si din aceasta vedere stramba ti-ai faurit o arma. Poate ca in timp vei recunoaste bogatia extraordinara, limpezimea acestui mod de abordare, de gandire a realitatii.
__________________
|
#126
|
|||
|
|||
Citat:
Fii bun te rog și reformulează ca să înțeleg mai bine ce vrei să spui! La ce suferință trupească te referi, mai exact? |
#127
|
||||
|
||||
Citat:
Eu zic ca nu. Nu exista "cunoastere apofatica" in contextul asta. Vehiculezi niste termeni imprumutati oarecum din crestinism aplicandu-i la o filosofie cu totul diferita, pentru a induce lumea in eroare, Citat:
Citat:
Citat:
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#128
|
|||
|
|||
Trebuința nevrotică de afecțiune
Ne-am aștepta, probabil, în virtutea educației noastre și a experiențelor de viață pe care le-am trăit fiecare, să găsim ca "normală" nevoia de afecțiune (dragoste, simpatie, ocrotire, protecție, îngrijire etc.) a unui om. Normală și necesară pentru a fi oameni, întrucât considerăm că un om fără nevoi afective este o imposibilitate, teoretic și practic.
Iar în cazul când suntem ispitiți să credem că unii oameni nu mai au nevoie de afecțiune din partea semenilor (cum ar fi, după opinia unora, cazul sfinților, care se bucură doar de mângâierea Harului și a Persoanelor Cerești), suntem siliți să conchidem că nici ei nu trăiesc în afara iubirii. Dimpotrivă, înțelegem că ei au parte de o iubire mult mai înaltă și mai nobilă, anume de însăși Iubirea lui Dumnezeu, experiată direct în deplină lumină a conștiinței și în adâncul inimii lor, fără vreo urmă de îndoială. Pentru cei dintre noi care sunt și care se voiesc, încă mai autentic, oameni creștini - cu atât mai mult este firesc și mântuitor să înțelegem pe om primind și oferind afecțiune. "Dumnezeu este Iubire", ne descoperă Apostolul Ioan Evanghelistul, acesta fiind cunoscut tocmai ca "ucenicul cel iubit" al Domnului nostru. Și atunci, ce vrea oare să însemne "trebuința nevrotică de afecțiune"? De ce folosea Karen Horney, pe care o pomeneam într-o postare anterioară, această sintagmă? Oare vroia să spună că a iubi înseamnă a fi nevrotic? Sau poate că trebuința aceasta a omului este prin însăși natura ei una nefirească, patologică?... Ei bine, departe de a contesta firescul nevoii de iubire a oricărui om, psihanalista americană arată, în baza studiilor și cercetărilor multor oameni (psihologi, antropologi, sociologi, psihanaliști etc.), că uneori avem o trebuință crescută și modificată în tot felul de sensuri negative/nesănătoase a nevoii firești (înnăscute și definitorie pentru om) de afecțiune. Lucru care nu rămâne fără urmări în viața noastră, dimpotrivă! Mare parte din conduitele noastre subiective/interne și comportamentale/externe, nenumărate alegeri și practici, simțăminte și cugetări, vorbe și fapte - vor fi influențate în mod negativ de o astfel de trebuință și ne vor complica viața în mod nefericit. (Inclusiv viața de credință, aș adăuga eu, ori de-a dreptul în primul rând pe aceasta!) Iar pentru a întrezări ce înseamnă însușirea aceasta numită "nevrotică", să amintim deocamdată că factorul esențial (comun pentru toate nevrozele) este anxietatea și mecanismele de apărare împotriva acesteia. Oricât de complicată ar fi structura unei nevroze, susține K.H., anxietatea este motorul care pune în mișcare procesul nevrotic și care îl perpetuează. |
#129
|
|||
|
|||
"Jelirea" ?
__________________
"Daca cineva mi-ar fi dovedit ca Hristos sta in afara adevarului, si daca in realitate adevarul ar sta in afara de Hristos,atunci as prefera sa fiu cu Hristos si nu cu adevarul" (Dostoievski) "Daca Dumnezeu nu exista atunci totul este permis" (tot Dostoievski) |
#130
|
|||
|
|||
Anna, am citit "Frații Karamazov" cu mulți ani în urmă, iar memoria mea este bătrână... Nu mai am cartea, nu am recitit capodopera aceea între timp, din păcate.
Dar atât cât rețin, citatul al doilea din semnătura ta este din filosofia lui Ivan Karamazov. Filosoful care înnebunește și care stă la taclale cu dracul. Te rog să verifici în carte, de nu cumva afirmația citată de tine era folosită de Ivan pentru a demonstra că Dumnezeu nu există. Căci dacă, în lumea lui, Ivan întâlnea atâtea grozăvii - asta ar fi însemnat, pe cale de consecință logică, nimic altceva decât că Dumnezeu nu există... E posibil, repet, să mă înșel deoarece sunt mulți ani de când n-am recitit cartea. Ți-aș mulțumi să verifici pentru mine: cine face acea afirmație, în ce context și în ce sens? Mulțumesc, Doamne ajută! P.S. Poți să-mi spui, dacă va fi să cauți în carte, și părerea lui Alioșa despre această idee? Last edited by ioan67; 29.11.2016 at 08:24:05. |
|