Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Biserici Protestante
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 06.07.2010, 12:42:28
Scotianul
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Nicodim si Iosif din Arimateea

Intro&disclaimer:Acest topic nu se doreste a fi unul exhaustiv ci este doar un modest portret ale celor doi.Bineinteles ca am folosit mai multe studii/surse(ca doar nu m-a nascut mama Einstein)dar nu le-am mentionat explicit pt ca postul va trebui,si asa,postat,din cauza lungimii,pe mai multe episoade.Am sa incerc sa-l organizez cat mai logic si legat iar cine este interesat ii trimit pe mail bibliografia.Exista mai multe opinii care apartin istoricilor/analistilor si prin urmare sunt supuse dezbaterii.Nu le luati ca pe un adevar absolut pt ca analizele sunt departe de a fi finalizate.Adevar absolut gasiti in Credinta.Priviti cele scrise ca pe un punct de vedere.Acestea fiind spuse va doresc ca Cel de Sus sa fie mereu alaturi de dvs,vacanta placuta(dupa 3 ani reusesc si eu sa plec in concediu de vara cu sotia si baietii),nu uitati sa va rugati si sa luati The Holy Bible cu dvs si mai ales sa facem tot posibilul pt a aplica mai ales in practica Invatatura Mantuitorului si nu doar in teorie.Va doresc lectura placuta.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 06.07.2010, 12:45:06
Scotianul
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Nicodim (prima parte)

I).NICODIM

►,, Și era un om dintre farisei, care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabi, știm că de la Dumnezeu ai venit învățător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Răspuns-a Iisus și i-a zis: Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă împărăția lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ți-am zis: Trebuie să vă nașteți de sus. Vântul suflă unde voiește și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul. A răspuns Nicodim și i-a zis: Cum pot să fie acestea? Iisus a răspuns și i-a zis: Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști acestea? Adevărat, adevărat zic ție, că noi ceea ce știm vorbim și ce am văzut mărturisim, dar mărturia noastră nu o primiți. Dacă v-am spus cele pământești și nu credeți, cum veți crede cele cerești? Și nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a și fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite.(Ioan 3:1-21)

●Nicodim(gr.Nikodemos) numele este grecesc si inseamna ,,cuceritorul poporului”.Acest personaj apare doar in Evanghelia dupa Ioan.Face parte din partida fariseilor si din Sinedriu.Este atras de invataturile si personalitatea Mantuitorului dar nu se hotaraste sa faca pasul decisiv spre convertire.Intr-un fel este echivalentul tinarului bogat din Matei(19:16-22)Marcu(10:17-22)si Luca(18:18-23).Ca si tinarul bogat,cautand Mantuirea,Nicodim este atras de Invatatura lui Hristos dar se blocheaza in momentul decisiv.Tinarul nu poate renunta la avere iar Nicodim nu poate renunta,probabil,la pozitia sociala.
●,,fruntas”are sensul de ,,conducator,mare demnitar”(gr.archon)
●Nicodim il cauta pe Isus noaptea,ferindu-se de ochii iudeilor si mai ales de ai colegilor din Sinedriu.Amanuntul va deveni ,,semn de identitate”.In celelalte 2 momente cand apare el este numit ,,cel ce venise mai intai la EL,noaptea,”
●Exista si un sens metaforic:Nicodim vine noaptea sau din noapte la Isus-Lumina lumii si se intoarce tot noaptea in noapte.El nu poate face pasul hotaritor de la intuneric la lumina.
●,, Rabi, știm că de la Dumnezeu ai venit învățător’’completeaza titlul de politete de la inceput(Rabi).Nicodim nu tine sa-L flateze pe Isus,asa cum fac unii dintre confratii sai in unele episoade,ci se declara convins de misiunea speciala a Acestuia.Isus apare ca un Invatator trimis de Dumnezeu,nu ca un simplu invatator al Legii precum fariseii si tocmai de aceea Nicodim il cauta.
●,, Răspuns-a Iisus și i-a zis”>urmeaza trei intrebari din partea lui Nicodim si tot atatea raspunsuri din partea lui Isus.Ultima parte constutuie mai degraba un monolog-predica decat un dialog.Isus isi reveleaza originea,autoritatea, legatura indisolubila cu Dumnezeu-Tatal.
●Prima parte de dialogului(prima intrebare a lui Nicodim>,,Cum poate omul să se nască, fiind bătrân?”) ridica o problema esentiala: posibilitatea cunoasterii,a vederii Imparatiei lui Dumnezeu.Pentru a avea acces la acesta viziune directa este necesar ca omul sa re-nasca din apa si Duh,aluzie evidenta la taina botezului.Inca din crestinismul timpuriu botezul era privit drept comuniunea totala a credinciosului cu Mantuitorul.Reamintim simbolistica ritului: prin imersiune in apa omul este curatat de pacate;prin emersiune el primeste Duhul.Duhul vine se sus,de la Domnul.,, Trebuie să vă nașteți de sus”inseamna concret nasterea in Duh.Acesta nastere implica abandonarea omului vechi(Romani 6:6,Efeseni 4:22,Coloseni 3:9)a ,,omului batrin”.Nicodim plaseaza discutia la nivel biologic in timp ce Mantuitorul o ridica la nivel sacru.Botezul cu ,,apa si Duh”nu este o simpla atitudine simbolica ci reprezinta trecerea de la profan la sacru.Dar participarea la sacru inseamna aici, comuniunea cu persoana Mantuitorului prin renastere in Duh.
●Nicodim spune ,, Rabi, știm”iar Mantuitorul raspunde ,, De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă împărăția lui Dumnezeu”.Nicodim pretinde ca stie cine este Isus,cunoaste originea cereasca a Acestuia, dar Mantuitorul ii raspunde simplu si clar :din moment ce nu te-ai nascut sus nu ai cum sa stii.Se remarca si dublu sens al cuvantului Duhul(gr.pneuma/ebr.ruah):Duhul este libertatea absoluta.Ca si vantul suflarea Sa poate fi simtita,auzita dar nu vazuta.Vizibile sunt efectele.La fel se intimpla si cu omul:venirea Duhului,desi se petrece discret,duce la vederea Imparatiei,la intrarea in viata vesnica.
● ,, Cum pot să fie acestea? “>intrebare oarecum naiva a lui Nicodim,dovada ca spusele lui Isus ii depasesc nivelul de intelegere.Acesta intrebare atrage dupa sine reprosul bland al Mantuitorul >,, Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști acestea?”
●,, Adevărat, adevărat zic ție, că noi ceea ce știm vorbim și ce am văzut mărturisim”>de aici incepe un pasaj extraordinar despre autenticitatea marturiei ceresti a Mantuitorului:nimeni n-a urcat la Cer in afara de Cel care a coborat de acolo,adica Logosul,Fiul Omului,Isus.El vine si depune marturie in fata oamenilor despre Imparatia lui Dumnezeu,in care se intra prin botezul Duhului.Isus este unicul martor pt ca EL este unicul Fiu al Tatalui.Asadar Credinta in Imparatie trebuie sa treaca obligatoriu prin EL,mai precis prin increderea in autenticitatea marturiei Sale.
●,, Cel ce crede în El nu este judecat”>pasaj de o mare densitate si amplitudine teologica.Fiul n-a venit sa judece(in sens justitiar-punitiv)ci sa mantuiasca(sa salveze).Daca ar fi venit sa judece jertfa pe Cruce nu ar mai fi avut nici un rost iar acest aspect subliniaza necesitatea Credintei in Hristos in vederea manturii.

►,, A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut? Ei au răspuns și i-au zis: Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Și s-a dus fiecare la casa sa.” (Ioan 7:50-53)

● Nicodim le atrage atentia membrilor Sinedriului ca judecata lor este pripita,ca nu-L cunosc pe cel pe care deja L-au condamnat.Nu se poate face o judecata dreapta in absenta acuzatului.Membrii Sinedriului reactioneaza dur,aruncandu-I o acuzatie mascata,,Nu cumva esti si tu din Galileea?”.Membrii Sinedriului vorbesc aici in calitate de ,,experti”ai Legii,Galilea fiind considerate un tinut de evrei numai pe jumatate,necunoscatori ai Legii si de unde nu poate aparea un profet si cu atat mai putin Insusi Mesia(a se vedea in acest sens si Ioan 1:46 unde remarcam acee intrebare plina de neincredere a lui Nataniel>,, Și i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun?)
●,,cerceteaza”are sensul de ,,exmineaza cu gija”.Nicodim este oarecum trimis sa studieze cu mai mare atentie,se induce ideea ca fiind subiectiv s-a indepartat de sensul real al literei Legii.
●,,s-a dus fiecare la casa lui”>fapt ce presupune ca se intrunisera special pentru a discuta despre situatia lui Hristos.”

Last edited by Scotianul; 31.08.2010 at 17:00:40.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 06.07.2010, 12:45:42
Scotianul
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Nicodim(partea a-II-a)

►,, Și a venit și Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă și aloe.”(Ioan 19:39)
●din nou ne este sugerata calitatea de admirator din umbra a lui Nicodim
●Nicodim aduce o cantitate uriasa de amestec de smirna si aloe:o suta de litre adica aprox.32,70 kg.Smirna(gr.smyrnes)este o rasina,nu trebuie confundata cu mirul(Pildele lui Solomon 7:17),ulei parfumat,mentionat in Matei 26:7,26:12 dar si in Luca 7:37 si 7:46.
Aloe(gr.aloes)este un lemn frumos mirositor,ce mai fusese asociat in Biblie cu smirna(Psalm 44:10>44:8 in varinata Bibliei de pe site).Putea fi folosit si ca tamie.Nicodim nu aduce un unguent(exista mai multe opinii cu privire la aceste aspecte) ci un amestec de granule zdrobite care se imprastie in interiorul vesmintelor cadavrului.Rolul acestor aromate era sa incetinesca/impiedice decompunerea cadavrului.Cantitatea uriasa este o dovada directa a respectului pe care Nicodim a tinut sa-L arate fata de corpul Mantuitorului”.

In afara Evangheliei dupa Ioan nu am gasit multe informatii despre Nicodim. Traditia Bisericii afirma ca este posibil ca el sa fi fost martirizat undeva prin sec I d.Hr. Multi cercetatori biblici,lunad in considerare informatii din Enciclopedia Evreiasca, au afirmat ca este posibil ca Nicodim din Evanghelia dupa Ioan sa fie unul si acelasi om cu Nicodemus ben Gurion mentionat in Talmud drept un bogat si respectat om sfant printre evrei,ce avea reputatia de a detine puteri miraculoase.Nicodim este venerat atat de catre Biserica Ortodoxa cat si de catre Biserica Romano-Catolica.Ordinul Franciscan a ridicat o biserica in cinstea sa si a Sf.Iosif in Arimateea in Ramla.O alta opinie spune ca relicvele sale au fost gasite impreuna cu cele al Apostolului Stefan si ale lui Gamaliel(un alt membru al Sinedriului care s-ar fi converit la crestinism)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 06.07.2010, 12:46:38
Scotianul
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Iosif din Arimateea

,, Sfântul și dreptul Iosif din Arimatea a fost un membru bogat al Sanedriului evreiesc și un ucenic secret al lui Hristos Prăznuirea sa se face în 31 iulie. De asemenea, el este pomenit în Duminica Femeilor Mironosițe—a doua duminică după Sfintele Paști. Împreună cu Sfântul Nicodim, Sfântul Iosif a luat trupul Domnului de pe cruce, l-a pregătit pentru înmormântare și l-a așezat în mormântul pregătit pentru el însuși. Spionii evreii au auzit acestea și l-au pârât autorităților care l-au întemnițat pe Sfântul Iosif. Cu toate acestea, Hristos înviat i-a apărut Sfântului Iosif în închisoare convingându-l de Învierea sa. După o vreme, evreii l-au eliberat pe Sfântul Iosif din închisoare și l-au alungat din Ierusalim. Apoi, el a călătorit în lumea întreagă propovăduind cuvântul Evanghliei, în cele din urmă plantând semințele mântuirii în Britania, unde a plecat la Domnul în pace.”(conform OrthodoxWiki)

Puteti gasi si pe site,un excelent articol despre Iosif din Arimateea.Il gasiti in linkul de mai jos http://www.crestinortodox.ro/stiri/a...uri-88662.html

►,, Iar făcându-se seară, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care și el era un ucenic al lui Iisus. Acesta, ducându-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. Și Iosif, luând trupul, l-a înfășurat în giulgiu curat de in, Și l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, și, prăvălind o piatră mare la ușa mormântului, s-a dus. Iar acolo era Maria Magdalena și cealaltă Marie, șezând în fața mormântului.”(Matei 27:57-61)
►,,Și făcându-se seară, fiindcă era vineri, care este înaintea sâmbetei, Și venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a și murit și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult. Și aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul. Și Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.”(Marcu 15:42-47)
►,,Și iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun și drept,
Acesta nu se învoise cu sfatul și cu fapta lor. El era din Arimateea, cetate a iudeilor, așteptând împărăția lui Dumnezeu. Acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Și coborându-L, L-a înfășurat în giulgiu de in și L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus. Și ziua aceea era vineri, și se lumina spre sâmbătă. Și urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul și cum a fost pus trupul Lui. Și, întorcându-se, au pregătit miresme și miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după Lege.”(Luca 23:50-56)
►,,După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Și Pilat i-a dat voie. Deci a venit și a ridicat trupul Lui. Și a venit și Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă și aloe. Au luat deci trupul lui Iisus și l-au înfășurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, și în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape”(Ioan 19:38-42)

●Iosif(gr.Ioseph) este din Arimateea(gr.Arimathaia),,cetate a iudeilor”varianta greaca pentru Ramathaim, oras situat la NV de Lydda este descries drept ,, om bogat, sfetnic ales, care aștepta și el împărăția lui Dumnezeu, bărbat bun și drept, acesta nu se învoise cu sfatul și cu fapta lor, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns”.
●Iosif intervine pe linga Pilat din 2 motive: apropierea Sabatului si datorita calitatii sale de ,, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns”.
● expresia ,,era ucenic”poate proveni din gr.ematheteuthe, care are sens de ,,a ucenicit”.Se remarca ca in raport de Mantuitor formularea este ,,era ucenic/astepta imparatia lui Dumnezeu/fiind bun si drept/fiind ucenic”spre diferenta de pozitia sa fata Sinedriu, reflectata prin ,,nu se invoise cu sfatul si fapta lor”.Pozitionarea in timp a acestor elemente demonstreaza caracterul continuu al increderii sale in Invatatura lui Hristos dar raportat la momentul cand facuse opinie separata fata de restul Sinedriului se arata si motivatia
,,intr-ascuns,de frica iudeilor”.Iosif era perfect constient ca apartenenta sa la Invatatura lui Hristos in poate plasa pe o pozitie extrem de delicata in raport de restul oficialitatilor.Iosif,ca si Nicodim,actioneaza noaptea dar diferenta dintre ei este semnificativa:Iosif era ,,ucenic intr-ascuns”pe cand Nicodim nu a putut face pasul spre o ucenicie declarata,fie si in ascuns, fiind cel mult un simpatizant cu sporadice veleitati de fronda fata de pozitia oficiala.Acest lucru este explicabil si prin pozitia celor doi:Nicodim-fruntas al iudeilor,fariseu iar Iosif-,,sfetnic ales” si care ,,nu se invoise cu sfatul si fapta lor”.Desi Nicodim increase sa-L apere pe Isus public, Iosif apare drept un ucenic ce se duce direct la Pilat pt a recupera corpul,actiune extrem de riscanta in acele momente.
●Iosif va face toate demersurile necesare pt ca Mantuitorul sa beneficieze de o inmormantare demna de respectul Sau.Se remarca ca Mantuitorul este ingropat de 2 reprezentanti ai iudaismului oficial,care erau in ascuns ori ucenici ori simpatizanti ai Lui.
●Iosif nu precupeteste nici un efort: se duce la Pilat,pune la dispozitie un mormant nou,propriul sau mormant,nefolosit de nimeni,aduce un giulgiu curat de in.Nicodim aduce la randul sau o cantitate uriasa de amestec de smirna si aloe.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 06.07.2010, 12:47:47
Scotianul
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Opinii istorice cu privire la semnificatia actiunilor din momentul inmormantarii

Mormantul este amplasat intr-o gradina,simbol al bunastarii regale.Regii Iuda si David insusi,se odihneau in mijlocul unor gradini.Mormantul era de regula sub forma unei nise incapatoare,dupa posibilitati,sapata intr-o stanca.La intrarea se astupa cu o stanca.Dimensiunea mormantului si a stancii varia in functie de pozitia sociala a detinatorului(a se vedea in acest sens mormantul lui Irod cel Mare).Cutuma cerea ca trupul neinsufletit al unui condamnat,ucis in chinuri,sa nu fie despus laolalta cu alte trupuri,pe catre le-ar fi pangarit. Odata cu aparitia primei stele pe cer incepea Sabatul iar cadavrele nu puteau ramine la vedere neingropate.Mormant nou(gr.mnemeion kainon)are semnificatia de neintinat de prezenta unui cadavru.Gradina(gr.kepos) este un element important ce leaga momentul arestarii de momentul inmormantarii.Poarta din nordul Vechiului Ierusalim se numea ,,Poarta gradinii”iar in sec IV,dupa cum observa Chiril al Ierusalimului,inca se puteau vedea ramasite ale acestei gradini in preajma marii biserici a Sf. Mormant ridicata de Constantin cel Mare.
Atat Nicodim cat si Iosif fac tot ce le sta in putinta pt ca Mantuitorul sa beneficieze de funeralii,tinand cont de circumstante,in conformitate cu respectul pe care il simteau fata de EL.Prezenta lui Iosif impiedica inmormantarea trupului Mantuitorului intr-un mormant oarecare.In Talmudul babilonian se relateza ca la inmormantarea lui Gamaliel cel Batrin,considerat cel mai mare rabin,au fost are 80 de ,,litre”de mirodenii.Nicodim adusese pentru Mantuitor ,,o suta de litre”.Trebuie precizat ca aceste actiuni au loc in situatia in care Mantuitorul avusese parte de o condamnare si o executie romana iar in acesta situatie condamnatii nu prea aveau parte de onoruri deosebite iar hainele Mantuitorului fusesera deja impartite de soldati.Conform cutumei era interzisa spalarea cadavrului in caz de moarte violenta,intrucat in cazul in care pe acel corp cursese sange sau din care a curs sange era o cauza pentru o impuritate rituala si prin urmare era interzisa.De altfel actiunea lui Iosif este de a pune corpul direct in giulgiu,nu se precizeaza o spalare a sa,iar mirodeniile lui Nicodim am analizat la ce foloseau.

Acest aspect nu trebuie sa mire intrucat Insusi Mantuitorul,la cina din Betania(Matei 26:6-13,Marcu 14:3-19,Luca 7:36-48,Ioan 12:1-8)afirmase ca (la momentul cand femeia a spart vasul cu mir>atentie:diferenta dintre mir (gr.myrron)de aici si amestectul adus de Nicodim> (gr>smyrnes si aloes) substante distincte cu un rol diferit si semnificatie diferita)acesta ungere o anticipeaza pe cea care nu va fi indeplinita in timpul operatiunilor de ingropare.Elocvent,in acest sens,este mai ales pasajul din Marcu 14:8 ,, Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare” precum si din Ioan 12:7 ,, zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat” Iata cum Mantuitorul iarasi indica momente din viitor pe care Apostolii inca nu le intelegeau in esenta lor.

Absenta obiceiurilor specifice iudeilor se poate analiza si in raport de Matei 9:23/Marcu 5:38/Luca 8:52 cand Mantuitorul ajunge la momentul cand se desfasurau funerariile ficei lui Iair> ,, Iisus, venind la casa dregătorului și văzând pe cântăreții din flaut și mulțimea tulburată”/,, Și au venit la casa mai-marelui sinagogii și a văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult.” Mai trebuie remarcat ca cimitirele erau in afara zidurilor orasului dupa cum se poate observa si in Luca 7:11-12 (in afara portii Ninului Mantuitorul o intalneste pe vaduva care mergea in spatele nasaliei fiului ei) iar indicii in acest sens exista si in Ioan 11:1-44(mormantul lui Lazar).

Concluzii

Iosif din Arimateea,om bogat,bun si drept,membru al Sinedriului,ucenic al lui Isus pe ascuns,care astepta Imparatia lui Dumnezeu si Nicodim,fariseu important si bogat,admirator al Invataturii lui Isus, au facut tot posibilul in a-L apara si a-I arata cinstea cuvenita la final. Acesti 2 oameni sunt doua personaje cheie referitoare la inmormantarea Mantuitorului. Avand in vedere circumstantele acestia au facut tot posibilul: au mers la Pilat(Iosif), au obtinut corpul(Iosif),au pus la dispozitie un mormant al unui om bogat intr-o gradina (Iosif),au adus giulgiu curat din in(Iosif),l-au aparat contra Sinedriului(Nicodim) si au pus la dispozitie o cantitate impresionanta de mirodenii(Nicodim)pt activitatile din timpul inmormantarii efective.
Istoricii au cuplat aceste demersuri inclusiv de funerariile regelui Asa din 2 Paralipomena 16:14 cand se spune ,, Și l-au îngropat în mormântul pe care și-l săpase el în cetatea lui David; și i-au pus pe un pat pe care-l umpluse cu aromate și cu tot felul de miresme; la înmormântarea lui i s-au ars foarte multe aromate.” pt a arata,la o scara mai mica,eforturile celor doi,in conditii vitrege,pt ca Mantuitorul sa beneficieze de o inmormantare plina de respect.

Punerea unui singur trup in acel mormant,trupul Mantuitorului, subliniaza unicitatea Invierii iar dupa Inviere acel mormant ramine gol absolut,ca o ,,semnatura a Divinitatii pe trupul de cenusa al mortii”.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 06.07.2010, 14:29:46
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.781
Implicit

Este foarte posibil ca Sfântul Mormânt, în care este îngropat Isus, să fi aparținut chiar lui Iosif.
Să mai observăm că tot ceea ce este legat de patimile, moartea și învierea lui Isus pare pregătit "ca la carte" dintotdeauna. Până și locul în care se consumă aceste lucruri: este Muntele Căpățânii, căpățâna fiind a lui Adam. De aceea, în multe reprezentări iconografice, Sf Cruce are la bază un craniu și niște oase: sunt ale lui Adam. În locul în care fusese îngropat vechiul Adam, este acum îngropat, în mormânt nou de adopție, mormântul lui Iosif, Cel la numele căruia tot genunchiul trebuie să se plece: Noul Adam.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.ro
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #7  
Vechi 06.07.2010, 16:02:09
Scotianul
Guest
 
Mesaje: n/a
Arrow

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Este foarte posibil ca Sfântul Mormânt, în care este îngropat Isus, să fi aparținut chiar lui Iosif.
Să mai observăm că tot ceea ce este legat de patimile, moartea și învierea lui Isus pare pregătit "ca la carte" dintotdeauna. Până și locul în care se consumă aceste lucruri: este Muntele Căpățânii, căpățâna fiind a lui Adam. De aceea, în multe reprezentări iconografice, Sf Cruce are la bază un craniu și niște oase: sunt ale lui Adam. În locul în care fusese îngropat vechiul Adam, este acum îngropat, în mormânt nou de adopție, mormântul lui Iosif, Cel la numele căruia tot genunchiul trebuie să se plece: Noul Adam.
Si eu am gasit foarte multe opinii care sustin cele spuse de dvs.Mormantul putea fi chiar al lui Iosif din Arimateea.In plus Iosif se comporta precum un proprietar,nu prea avea cum sa actioneze in acest mod daca ar fi fost mormantul altcuiva.A reactionat exact precum un ,,ucenic">,,trebuie sa gasesc un mormant demn pt Mantuitorul.Am unul?I-l dau Lui".In plus mormantul prezinta elemente ale unui mormant al unui om cu stare,ceea ce ar corespunde pozitiei sociale a lui Iosif din Arimateea.Am verificat(pt comparatie)si pe Biblia ortodoxa(am folosit Biblia varianta Anania,ceea de pe site si ceea de pe http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=27 si peste tot apare sintagma ,,Și l-a pus în mormântul nou al său" iar in KJV (King James Version)apare: ,,And laid it in his own new tomb, which he had hewn out in the rock: and he rolled a great stone to the door of the sepulchre, and departed."(Matthew 27:60) iar sintagma ,,in his own new tomb"este edificatoare.

As mai adauga ceva,inspirat de remarca dvs>la acel moment au fost martori oculari(rezulta clar din Sfanta Scriptura).Pe linga Iosif si Nicodim,Sfanta Scriptura ne arata cine a mai fost de fata.Gasim in Matei 27:61, Marcu 15:47, Luca 23:55.Totusi,fie si din punct de vedere al ritualului,se observa ceva interesant:femeile cumva asista(Iosif si posibil Nicodim efectuau operatiunile propriu-zise),rolul lor incepea cumva abia dupa aceea,asa cum rezulta din Luca 23:55-56(dar si din Marcu 16:1) si >,,Și urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul și cum a fost pus trupul Lui.Și, întorcându-se, au pregătit miresme și miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după Lege."
Cumva,prin acesta perspectiva din plan indepartat a femeilor,este pus in prim-plan Iosif (o tehnica ce se foloseste si azi
in cinematografie > oare pt a se accentua rolul lui Iosf in calitate de proprietar al mormantului?) si un amanunt si mai important>scena este consemnata de Luca,grec la origini,care studiase in tinerete medicina,arta si filosofia(doar era grec nu? :) si care mai consemneaza un element esential(privire de doctor)>femeile urmau sa pregateasca abia atunci mirul si aici iarasi vedem diferenta fata de ceea ce adusese Nicodim>cu toate consecintele de rigoare.De ex:ungerea cu mir nu va mai avea loc si acest lucru fusese subliniat de Mantuitor inca de la cina din Betania.

Last edited by Scotianul; 06.07.2010 at 16:24:59.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 06.07.2010, 17:17:45
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.781
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Scotianul Vezi mesajul
De ex:ungerea cu mir nu va mai avea loc si acest lucru fusese subliniat de Mantuitor inca de la cina din Betania.
La cina din Betania parcă e vorba de nard, acela care era în vas de alabastru și despre care Iuda casierul spune că mai bine ar fi să fie vândut săracilor. Aveți date potrivit cărora "nard" și "mir" e totuna ? Eu nu știu exact ce ar putea fi acest nard, de fapt nici despre mir nu sunt convins că este ceea ce folosim azi sub această denumire.

Un lucru e clar: nu L-au mai uns cu mir fiindcă nu au mai avut timp. Socotind că Domnul săvârșitu-S-a vineri în jurul orei 15, până ce L-au dat jos de pe Cruce, până ce au coborât cu El de pe deal și au ajuns la mormânt, se poate să se fi ajuns în jurul orei 18, când și azi începe ziua liturgică. Deci, vineri după ora 18 fiind Șabat, nu L-au mai uns, dar au venit femeile Duminică în zori cu mirul (motiv pentru care le numim "mironosițe"). Și au rămas cu mirul, că mormântul era gol.

Dar noi, să revenim ontopic: la Iosif și Nicodim. Aceștia sunt socotiți de către Biserică printre drepții lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne mire aceasta: din moment ce chiar soldatul Longinus, care cu sulița L-a rănit de Domnul, este printre sfinți și superba lui statuie străjuiește intrarea în catedrala Sf Petru, cu atât mai mult Iosif și Nicodim au toate motivele să fie socotiți astfel.
De altfel, despre Iosif, apocrifele consemnează amintirea unei mari minuni: omul fusese încuiat de colegii din Sanhedrin și ușa fusese sigilată cu el înăuntru, ca să nu spună ceea ce nu trebuia să se audă. Dar a venit Isus înviat și l-a luat prin pereți și l-a dus acasă la el în Arimateea.
Episodul este relatat în Evanghelia aposcrifă a lui Nicodim, din care mai aflăm (cu titlu de inventar) și alte lucruri interesante, de exemplu acela că dreptul Simeon a fost unul din cei înviați cu ocazia Învierii Domnului și despre care Evangheliile canonice ne spun că umblau prin Ierusalim. Văzându-l pe Simeon înviat, mulți au crezut, inclusiv unul sau doi din Sanhedrin, care fuseseră fiii lui spirituali.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.ro
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #9  
Vechi 06.07.2010, 17:25:33
Scotianul
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Mir de nard

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
La cina din Betania parcă e vorba de nard, acela care era în vas de alabastru și despre care Iuda casierul spune că mai bine ar fi să fie vândut săracilor. Aveți date potrivit cărora "nard" și "mir" e totuna ? Eu nu știu exact ce ar putea fi acest nard, de fapt nici despre mir nu sunt convins că este ceea ce folosim azi sub această denumire.

Un lucru e clar: nu L-au mai uns cu mir fiindcă nu au mai avut timp. Socotind că Domnul săvârșitu-S-a vineri în jurul orei 15, până ce L-au dat jos de pe Cruce, până ce au coborât cu El de pe deal și au ajuns la mormânt, se poate să se fi ajuns în jurul orei 18, când și azi începe ziua liturgică. Deci, vineri după ora 18 fiind Șabat, nu L-au mai uns, dar au venit femeile Duminică în zori cu mirul (motiv pentru care le numim "mironosițe"). Și au rămas cu mirul, că mormântul era gol.

Dar noi, să revenim ontopic: la Iosif și Nicodim. Aceștia sunt socotiți de către Biserică printre drepții lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne mire aceasta: din moment ce chiar soldatul Longinus, care cu sulița L-a rănit de Domnul, este printre sfinți și superba lui statuie străjuiește intrarea în catedrala Sf Petru, cu atât mai mult Iosif și Nicodim au toate motivele să fie socotiți astfel.
De altfel, despre Iosif, apocrifele consemnează amintirea unei mari minuni: omul fusese încuiat de colegii din Sanhedrin și ușa fusese sigilată cu el înăuntru, ca să nu spună ceea ce nu trebuia să se audă. Dar a venit Isus înviat și l-a luat prin pereți și l-a dus acasă la el în Arimateea.
Episodul este relatat în Evanghelia aposcrifă a lui Nicodim, din care mai aflăm (cu titlu de inventar) și alte lucruri interesante, de exemplu acela că dreptul Simeon a fost unul din cei înviați cu ocazia Învierii Domnului și despre care Evangheliile canonice ne spun că umblau prin Ierusalim. Văzându-l pe Simeon înviat, mulți au crezut, inclusiv unul sau doi din Sanhedrin, care fuseseră fiii lui spirituali.

Pe acel aspect va las ce am gasit din verificarile mele :Pct2>Nardul http://www.parohiamacin4.org/plante_biblice.htm iar aici apare si mai clar>,,Mir de nard"cu trimitere chiar la scena din Betania http://apologeticum.wordpress.com/20...ea-petru-voda/
Reply With Quote
  #10  
Vechi 06.07.2010, 17:56:27
tricesimusquintus tricesimusquintus is offline
Banned
 
Data înregistrării: 09.05.2009
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 2.822
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
La cina din Betania parcă e vorba de nard, acela care era în vas de alabastru și despre care Iuda casierul spune că mai bine ar fi să fie vândut săracilor. Aveți date potrivit cărora "nard" și "mir" e totuna ? Eu nu știu exact ce ar putea fi acest nard, de fapt nici despre mir nu sunt convins că este ceea ce folosim azi sub această denumire.
Marcu 14,3
Ioan 12.3
Luca 7.37
„Pomada” obișnuită din Palestina era ulei de măsline la care erau adăugate mirodenii sau alte ingrediente aromate. „Pomada” Mariei era mir de nard „foarte scump”, probabil extras din rădăcini parfumate de nardostachys jatamansi . Planta aceasta crește la înălțime, în Munții Himalaya și în vechime era folosită ca sursă de parfum și medicament (vezi la Cântarea Cântărilor 1,12). Dacă „mirul” Mariei venise din munții Indiei de nord, nu este de mirare că era considerat „foarte scump” (Ioan 12,3.5), valoarea lui fiind cam de 300 de dinari romani (acesta ar fi echivalentul salariului a 300 zile lucrătoare ale unui muncitor din vremea aceea Matei 20,2). Un dar atât de valoros, potrivit pentru monarhii pământului, reprezenta un mare sacrificiu din partea Mariei.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Sfantul Nicodim de la Tismana Laurentiu Intamplari adevarate 3 08.01.2014 21:36:05
Parintele Nicodim Bujor a trecut la cele vesnice antoniap Mari Duhovnici si predicile lor 8 29.04.2011 16:51:00
Ieromanah NICODIM - Man. Pissiota anirod Umanitare 4 07.12.2010 14:39:43
ce stiti despre Parintele Nicodim Bujor? cornelpr Generalitati 1 15.03.2007 22:57:22