Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Despre Forum > Craciunul - Nasterea Domnului
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 14.11.2012, 02:07:08
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.079
Implicit

Citat:
În prealabil postat de glykys Vezi mesajul
Multumim de poezie, Yasmina!
Imi amintesc ca Delavrancea si Bratescu-Voinesti au niste povesti despre Craciunul unor copii sarmani...
Iar prin decembrie am de gand sa postez si o poveste care nu are nimic fictiv in ea, desi se numeste "Aproape interviu cu Mos Craciun" de par. Necula de la Sibiu, din volumul "Ogorul cu ingeri".
Asteptam,asteptam .
Delavrancea este unul dintre favoriti.
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote
  #12  
Vechi 15.11.2012, 23:37:12
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

In asteptarea lui Delavrancea, vad ca pe alt topic, doamna Dorina Stoica a postat o poezie care trimite la o poveste foarte trista. Dar cum si aceasta are happy-end si vorbeste despre lumea noastra, o redau si aici:

Fetița cu chibrituri
(după povestea cu același nume de Andersen)

Acum o carte carte veche răsfoiesc.
Mă doare amintirea când citesc.

O filă, altă filă, un desen.
E cartea nordicului Andersen.

Poveste tristă dar adevărată
Și nu începe cu "A fost odată.."

Zăpada albă scârțâia sub pași.
Era orașul alb. Ningea-n oraș.

Pe uliți seara s-aprindeau lumini
Și becuri colorate în vitrini.

Și câte-un brad la fiecare geam
Sclipea cu lumânări aprinse-n ram.

Și-n fiecare ran păpuși, beteală,
Îngeri de carton, ghiduși.

În clinchet sănii lunecau ușor.
Grăbit era oricare trecător.

Doar o fetiță rămânea pe străzi
Să rătăcească noaptea prin zăpezi.

Fetița era singură pe lume,
Doar bunicuța îi spunea pe nume.

Însă bunica gârbovă, batrână
Plecase-n cimitir de-o săptămână.

Și nu era în lumea asta cine
C-o vorbă caldă viața să-i aline.

Fetița deci, în haine zdremțuite
Vindea acum pe ulițe chibrite.

Și-aveau boierii vorbe de ocară:
"De mică păcătoaso vrei pomană!?"

Chibritele rămas-au nevândute
Iar noaptea cobora pe neștiute.

Crunt viscolul învârteja zăpada.
Țipenie de om. Doar ea și strada.

Găsi un gang de vânt să se ferească
La flăcări de chibrit să se-ncălzească.

Și scăpără un băț și încă unul.
În case boierești era Crăciunul.

O brad frumos în casele avute!
In gang fetița scăpăra chibrite.

Nu mai simțea nici viscolul sălbatic
În jurul ei jăratec și jăratec.

Nu era-n gang ci-n casă luminoasă
Și-o vatră caldă dogorea în casă,

O masă-ntinsă plină cu bucate
Și-un brad cu ramuri mari și încărcate.

Porni fetița mâini spre brad să-ntindă
Și bradu-nalt crescu până la tindă

Și pân-la cer crescură ramuri grele.
Bunica îi zâmbea blândă din stele;

Bunica o chema la ea să vină.
Păsări cântau și-n pom era lumină.

Așa se stinse ultimul chibrit.
În mâna fetei mici, care-a murit..

O filă, altă filă. Un desen.
E cartea nordicului Andersen.

Povestea lui Andersen este aici -http://www.gradinapovestilor.ro/povesti/fetita_cu_chibriturile.shtml
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #13  
Vechi 16.11.2012, 15:17:46
dorinastoica14
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de glykys Vezi mesajul
In asteptarea lui Delavrancea, vad ca pe alt topic, doamna Dorina Stoica a postat o poezie care trimite la o poveste foarte trista. Dar cum si aceasta are happy-end si vorbeste despre lumea noastra, o redau si aici:

Fetița cu chibrituri
(după povestea cu același nume de Andersen)

Acum o carte carte veche răsfoiesc.
Mă doare amintirea când citesc.

O filă, altă filă, un desen.
E cartea nordicului Andersen.

Poveste tristă dar adevărată
Și nu începe cu "A fost odată.."

Zăpada albă scârțâia sub pași.
Era orașul alb. Ningea-n oraș.

Pe uliți seara s-aprindeau lumini
Și becuri colorate în vitrini.

Și câte-un brad la fiecare geam
Sclipea cu lumânări aprinse-n ram.

Și-n fiecare ran păpuși, beteală,
Îngeri de carton, ghiduși.

În clinchet sănii lunecau ușor.
Grăbit era oricare trecător.

Doar o fetiță rămânea pe străzi
Să rătăcească noaptea prin zăpezi.

Fetița era singură pe lume,
Doar bunicuța îi spunea pe nume.

Însă bunica gârbovă, batrână
Plecase-n cimitir de-o săptămână.

Și nu era în lumea asta cine
C-o vorbă caldă viața să-i aline.

Fetița deci, în haine zdremțuite
Vindea acum pe ulițe chibrite.

Și-aveau boierii vorbe de ocară:
"De mică păcătoaso vrei pomană!?"

Chibritele rămas-au nevândute
Iar noaptea cobora pe neștiute.

Crunt viscolul învârteja zăpada.
Țipenie de om. Doar ea și strada.

Găsi un gang de vânt să se ferească
La flăcări de chibrit să se-ncălzească.

Și scăpără un băț și încă unul.
În case boierești era Crăciunul.

O brad frumos în casele avute!
In gang fetița scăpăra chibrite.

Nu mai simțea nici viscolul sălbatic
În jurul ei jăratec și jăratec.

Nu era-n gang ci-n casă luminoasă
Și-o vatră caldă dogorea în casă,

O masă-ntinsă plină cu bucate
Și-un brad cu ramuri mari și încărcate.

Porni fetița mâini spre brad să-ntindă
Și bradu-nalt crescu până la tindă

Și pân-la cer crescură ramuri grele.
Bunica îi zâmbea blândă din stele;

Bunica o chema la ea să vină.
Păsări cântau și-n pom era lumină.

Așa se stinse ultimul chibrit.
În mâna fetei mici, care-a murit..

O filă, altă filă. Un desen.
E cartea nordicului Andersen.

Povestea lui Andersen este aici -http://www.gradinapovestilor.ro/povesti/fetita_cu_chibriturile.shtml
Tocmai am postat-o zilele trecute pe topicul Poezii preferate. Este poezia copilăriei mele.
Reply With Quote
  #14  
Vechi 16.11.2012, 16:08:43
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.593
Implicit

Cine a scris aceasta poezie? N-o stiam.
Povestile lui Andersen m-au facut sa plang de mic copil. Mi s-au parut foarte triste. Iar asta cu fetita cu chibrituri...Am plans si acum citind poezia.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote
  #15  
Vechi 16.11.2012, 21:19:03
dorinastoica14
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de dorinastoica14 Vezi mesajul
Tocmai am postat-o zilele trecute pe topicul Poezii preferate. Este poezia copilăriei mele.
Da, este cea postată de mine ieri. Intențioanat am scris în loc de Poveste tristă și adevărată - Poveste tristă dar adevărată pentru a o recunoaște.Poezia mai are câteva strofe dar nu se mai potrivesc acestor vremuri. Numele poetului chiar nu mi-l amintesc nici eu și nici surorile mele care m-au ajutat să o reconstitui. Oricum cinste cui a scris-o!
Reply With Quote
  #16  
Vechi 18.11.2012, 20:44:25
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Smile O povestioara postata pe blogul lui Srergiu Motreanu . . .

A fost o dată ca niciodată un om care nu credea în Dumnezeu. Ba mai mult decât atât, nu ezita să spună și altora ce simțea el în legătură cu credința în simbolurile, valorile și sărbătorile creștine. Soția lui, însă, credea, și ea și-a crescut copiii să aibă, de asemenea, credință în Dumnezeu și în Iisus, în ciuda comentariilor lui negative, prin care se împotrivea la orice. Într-un Ajun al Crăciunului, încărcat de zăpadă, de viscol și de ger, soția lui și-a luat copiii la un obicei creștin în satul în care locuiau. Obiceiul creștin se numea și se mai numește colind.
L-a invitat și pe el, dar a refuzat, spunând:
„Povestea asta cu nașterea Domnului nu are nici un sens !”
„De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ ca și om ? Este ridicol ! Este ilogic !”
Așa că ea și copiii au plecat și el a rămas acasă.
Puțin mai târziu, vântul a început să bată mai tare și zăpada a început să fie viscolită. Bărbatul se uită afară pe fereastră, dar tot ce văzu era o furtună de zăpadă. S-a așezat în fotoliu să se relaxeze înainte de a aprinde focul pentru noapte. Atunci a auzit un pocnet puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă un pocnet.
A deschis ușa, sperând să-și dea seama ce se întâmplase, dar nu a putut să vadă mai mult de câteva urme de picior. Când vântul s-a liniștit puțin, el s-a aventurat afară să vadă ce a putut lovi fereastra.
În câmpul de lângă casa lui a văzut un stol de gâște sălbatice.
Se pare că ele zburau spre sud pentru perioada de iarnă când au fost prinse de viscol și nu au mai putut înainta. S-au pierdut și au eșuat la ferma lui, fără mâncare și fără adăpost. Își mișcau aripile și zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite și fără nici un rezultat. Câteva din ele s-au izbit de geam … sau cel puțin asta credea bărbatul.
Văzând gâștele dezorientate și vulnerabile, a vrut să le ajute.
„Ferma ar fi un loc grozav pentru ele”, s-a gândit el.
„Este călduroasă și sigură; cu siguranță ele ar putea să-și petreacă noaptea aici și să aștepte sfârșitul furtunii.”
Așa că el a mers până la fermă și a deschis larg ușile, apoi se uită și asteptă, sperând că ele vor observa ferma deschisă și vor intra. Dar gâștele doar dădeau din aripi învârtindu-se fără nici un rezultat și se părea că nu au observat ferma și nici nu și-au dat seama ce ar însemna ferma pentru ele. Bărbatul încerca să le atragă atenția, dar nu reușea decât să le sperie și ele s-au mutat mai departe.
El a intrat în casă și a iesit apoi cu ceva pâine, a rupt-o și a făcut o dâră de fărâmituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înțeles.
S-a dus în spatele lor și a încercat să le fugărească spre fermă, dar ele au devenit și mai speriate și s-au răspândit în toate direcțiile, numai spre fermă nu.
Nimic din ce a facut nu le-a determinat pe gâște să intre în ferma unde le-ar fi fost cald și ar fi fost în siguranță.
„De ce nu mă urmează ?!” a exclamat bărbatul. „Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supraviețui furtunii ?”
El s-a gândit un moment și a realizat că ele pur și simplu nu vor urma un om.
„Doar dacă aș fi gânsac, aș putea să le salvez.”, a spus el tare. Atunci i-a venit ideea.
A intrat în fermă, a scos una din propriile lui gâște și a purtat-o în brațele sale până a ajuns în spatele stolului de gâște sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct în fermă … și, una câte una, celelalte gâște au urmat-o spre acel loc sigur. Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment, în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte: „Doar dacă aș fi gânsac, aș putea să le salvez.”
Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soției mai devreme: „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ ca și om ? Este ridicol ! Este ilogic !”
Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu.
Noi am fost ca și gâștele – orbi, pierduți, distruși. Iar Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său să devină ca noi pentru a ne arăta calea și pentru a ne salva.
„Aceasta este adevărata însemnătate a Craciunului”, și-a dat el seama. În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniștit și medita la acest minunat gând.
Dintr-o dată și-a dat seama ce reprezenta Crăciunul și de ce a venit Isus.
Ani de îndoială și necredintă au dispărut ca și furtuna trecătoare. S-a aplecat în genunchi, pe zăpadă și a rostit prima rugăciune din viața lui: „Mulțumesc, Doamne, că ai luat chip de om și ai venit să mă scoți din furtună !”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #17  
Vechi 18.11.2012, 21:05:42
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Frumos! :-)
Reply With Quote
  #18  
Vechi 18.11.2012, 22:07:47
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

Cadoul de Craciun


E noaptea de Ajun. Bradul și-a aprins luminițele. Jucării strălucitoare, de toate culorile zâmbesc fericite aninate de crenguțe; un clopoțel de argint le șoptește din când în când: Dzing, dzing, aveți răbdare, acuși vine moșul. În casă miroase a frunze de brad, a pâine, a sarmale, masa e pregătită și toată lumea e în așteptarea bătrânului. - Tăticule, întreabă micuțul Marcel. Unde e? De ce întârzie? Dacă nu vine?
- O sa vină, îl liniștește tata. Probabil acum e la fetița din apartamentul vecin. Părinții ei sunt plecați... Există atâția copii pe la care neapărat trebuie să treacă moșul... Nu te îngrijora. Ce ai vrea să-ți aducă de data asta?
- O mașină mare, mare!
- Minunat, zâmbește tata. Și ce vrei să faci cu mașina?
- O să i-o arăt lui Păvălaș... Dar nu i-o dau să se joace! Moșul niciodată nu-i aduce cadouri frumoase. Anul trecut a primit o minge de cauciuc, dar parcă acesta e cadou? se bucură Marcel în timp ce tata se întristează.
- Uneori, zice el, o minge mică de cauciuc e un cadou mai scump decât orișice mașină mare. Cadourile, dragul meu, nu le primești ca să te fălești. Un cadou e o amintire... Iar cu jucăriile trebuie să te împarți. Mai ales cu acei care nu prea au parte de jucării...
- Tăticule, întreabă Marcel, când erai mic ce cadou îi cereai lui Moș Crăciun?
- Păi... răspunde tata, acuși îți arăt. Apoi pleacă și revine cu o cutie:
- Iată, privește! E primul cadou pe care l-am găsit sub brăduțul de plastic ce îl aveam în casa în care locuiam împreună cu bunica.
- O minge de cauciuc? face ochii cât cepele Marcel.
- Da. O simplă minge de cauciuc. Însă... e simplă doar la prima vedere. De fapt e o minge fermecată... Cândva îți voi povesti o poveste tristă... Acum du-te și te joacă...
Daniel, tatăl lui Marcel, își privește bradul împodobit de sărbătoare, înalt până în pod și ochii i se umplu de lacrimi. În copilărie nu a avut parte de un asemenea brad. Înainte, de Crăciun bunica scotea de pe undeva brăduțul de plastic. Îl învălătucea cu fâșii strălucitoare, anina singura jucărie de sticlă, iar din foi de hârtie tăia mulțime de fulgi, apoi îi lipea pe sticlele ferestrelor și lui Daniel i se părea că nimic mai frumos nu poate să existe pe lume. Anume unica jucărie de pe brăduț și fulgii făceau în casă atmosfera de sărbătoare.
Nu și-a cunoscut niciodată tatăl. Îl părăsise când era micuț... Avea patru ani când a plecat mama. Nu-și amintește prea bine ziua aceea, dar ține minte că mama l-a întrebat ce cadou să-i aducă, de acolo, de departe.
- O minge de cauciuc, a răspuns Daniel.
Mingile de cauciuc nu prea se găseau prin magazine. Săreau foarte sus și ce-i trebuia unui băiat de patru ani? Nu avea tată și era devreme să viseze la o adevărată minge de fotbal.
- Când te întorci? și-a întrebat mama. Ea l-a sărutat, și-a stăpânit cu greu lacrimile apoi i-a răspuns: De Crăciun. O să mă strădui numaidecât să revin de Crăciun...
A venit Crăciunul și sub brăduțul de plastic a găsit mingea.
- Ți-a adus-o moșul, i-a zis bunica. E de la mama... Și e fermecată... Nu a putut sa vină... Stăpânul la care lucrează nu i-a permis... Nu te supăra. O să strângă mulți bani și numaidecât se va întoarce acasă. Mingea păstreaz-o. În ea e o părticică din sufletul mamei tale. Când o vei privi, vei ști că mama, oriunde-ar fi, se gândește la tine. Și te iubește... Foarte mult te iubește...
În vara anului următor s-a apropiat de bunica cu o carte în mână.
- Bunico, învață-mă te rog să scriu și să citesc!
- Pentru ce? s-a mirat bunica. Până începi școala mai ai câțiva ani. O să reușești...
- Învață-mă, bunico! Vreau să-i scriu scrisoare lui Moș Crăciun!
A insistat, nu s-a dat bătut și până-n toamnă știa să scrie și să citească. A scris scrisoarea și i-a dat-o bunicii să o ducă la poștă.
- Sper să nu fie un secret, ce cadou i-ai cerut moșului, l-a întrebat bunica zâmbind.
- E secret, i-a răspuns. Nu vreau să-ți spun. E o surpriză.
La următorul Crăciun a găsit sub brăduț un fluieraș.
- Nu am nevoie de fluieraș! a strigat atunci. I-am cerut moșului să mi-o aducă pe mama! Moș Crăciun nu citește toate scrisorile! Sau mama a uitat de mine!
A plâns toată noaptea, cu greu a adormit și abia a doua zi bunica a reușit să-i explice:
- Dacă ai ști, puiule, câți copii îi cer moșului să le aducă înapoi părinții împrăștiați prin lume... Mulți sunt nevoiți să lase tot: casă, masă, copii, părinți, ca să-și caute o bucată de pâine... Nimeni nu o face de prea mult bine... O forță nevăzută îi mână și ei pleacă, pleacă cu inima frântă, cu dor sfâșiitor în piept, dar într-o bună zi vor reveni. Îi va aduce Moș Crăciun ori se vor întoarce singuri... Acum însă sania moșului e prea mică încât să încapă toate mamele ce sunt așteptate cu nerăbdare acasă... Nu te supăra. Acest fluieraș pe care ți la dat e fermecat. Învață să cânți! Prin cântece gândurile și dorințele tale vor fi auzite de mama...
De câte ori cânta credea sincer că acolo, în țara aceea îndepărtată, mama îl aude și se grăbește să vină.
Când l-a dus bunica pentru prima dată la școală, privea cu tristețe la fețele fericite ale copiilor ce stăteau alături de părinții lor. O iubea foarte mult pe bunica, dar nici ea, nici fluierul, nici mingea fermecată nu-i stingeau dorul de mama. N-o mai întreba nimic pe bătrână. O vedea mereu tristă și abătută. Tot mai des scotocea sărmana prin gentuță, scotea niște medicamente, le bea apoi un timp stătea culcată.
- Nu te îngrijora, îi zicea. Acuș o să treacă... Cântă-mi un cântec! Cânți atât de frumos... Mi se liniștește inima dacă te ascult...
L-a orfelinat a luat doar câteva fotografii, mingea și fluierul. Apoi au venit doi oameni cuminți, un bărbat și o femeie, care i-au spus că vor să-i fie părinți. S-a bucurat.
- O vom găsi pe mama ta, i-au promis...
Nu l-au mințit. Mai târziu, mare fiind, a aflat că mama, într-o iarnă, înainte de Crăciun, a ieșit din casa în care locuia în țara aceea străină spunând că se întoarce la băiatul ei și de atunci nimeni nu a mai văzut-o...
Părinții adoptivi i-au dat tot ce a avut nevoie. Era înconjurat de dragoste și de bunătate. Întotdeauna i-au răspuns la toate întrebările. Și doar la întrebarea ce forță nevăzută a mânat-o pe mama în lume nu au putut să-i răspundă. Acum știe răspunsul, dar nu mai poate reface nimic...
Astăzi fluierul său scoală sălile de concert în picioare. Printre mulțimea de spectatori i se pare uneori că vede fața mamei și a bunicii. Amândouă se bucură și se mândresc cu el. Iar în mingea de cauciuc pe care o ține deseori în mână, simte că pentru totdeauna a rămas o părticică din sufletul celeia care i-a dat viață.
- Unde pleci? îl întreabă Marcel.
- Fii liniștit puiule, îi răspunde tata. Oriunde m-aș duce, întotdeauna mă voi întoarce la tine. Acuș revin...
Revine împreună cu Moș Crăciun.
- Ei, zice moșul, cine mă așteaptă aici cu multă nerăbdare?
- Eu! Eu! strigă Marcel.
- Să vedem, scotocește bătrânul prin desagă, ce avem pentru un copil atât de frumos și de cuminte... Uite că am găsit...
- Un fluier? se miră Marcel, Dar... am cerut o mașină!
- Pricepi, puiule, tatăl tău va trece mâine și va lua mașina. Sunt prea bătrân, nu-mi ajung puteri să duc desaga, oftează moșul. Am nevoie de ajutor. Iar fluierul... fluierul e fermecat. Vei învăța să cânți și vei vedea că acele cântece îi vor face pe oameni să fie mai buni...
A doua zi Marcel primește cadoul dorit și imediat aleargă să se joace cu Păvălaș. Nu, nu vrea să se laude. Vrea să împartă jucăria cu el. Însă spre marea sa uimire, Păvălaș are o mașină asemănătoare. Mai are și un fluieraș.
- Fluierașul acesta, îi șoptește Păvălaș, ne va duce într-o poveste unde nu există nedreptate, oameni răi sau balauri. Acolo e atât de frumos, atât de bine... Trebuie doar... să învățăm să cântăm...


http://www.povesti-pentru-copii.com/...e-craciun.html
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #19  
Vechi 21.11.2012, 23:21:36
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Cuviosul Paisie Aghioritul despre Parintele Tihon

De fiecare Crăciun, Starețul își procura un hering, ca să aibă pește pentru toate cele 12 zile vesele până la Botez. Spinarea heringului n-o arunca, ci o agăța de-o ață și atunci când era vreun praznic împărătesc sau al Maicii Domnului și era dezlegare la pește, fierbea puțină apă într-o cutie de conservă, afunda spinarea de două-trei ori în apă, ca să ia puțin miros, după care punea puțin orez. Așa făcea dezlegare și se prihănea pe sine că mănâncă și supe de pește în pustie.
Spinarea aceea o agăța iarăși în cui pentru altă dezlegare, până când se albea și atunci o arunca.
Când vedea pe oameni că se purtau față de el cu evlavie, se mâhnea și le spunea:
- Eu nu sunt pustnic, ci un pustnic mincinos.
Numai la sfârșitul său a primit să fie puțin îngrijit de oamenii ce îl iubeau în
mod deosebit, ca să-i nu-i mâhnească. Când îi dădea cineva mâncare de binecuvântare, o lua, dar după aceea o dădea la bătrâneii din Kapsala. Dacă-i trimeteau bani, îi dădea unui băcan evlavios ca să cumpere pâine și s-o împartă la săraci.
Odată, cineva din America i-a trimis niște bani. Atunci când starețul i-a luat de la Poștă, l-a văzut un mirean și, biruit de iubirea de argint, a mers noaptea la Chilia Starețului ca să-l prade, gândind că va afla și alți bani, fără să știe însă că și aceia care i-a primit i-a dat tot atunci lui Kir Teodor, ca să ia pâine pentru săraci. După ce l-a chinuit din destul pe Stareț -l-a strâns de gât cu o funie s-a lămurit că nu are bani și a plecat. Iar Părintele Tihon i-a spus:
- Dumnezeu să te ierte, fiule!
Omul acesta rău a mers însă și la un alt bătrân în același scop, dar acolo l-a prins Poliția și singur a mărturisit că a fost și la Părintele Tihon. Un polițai a mers la Stareț și l-a luat ca martor, pentru că hoțul a fost dat în judecată.
Starețul s-a mâhnit pentru asta și a spus polițaiului:
- Fiule, eu l-am iertat pe hoț din toată inima mea. Acela însă n-a dat importanță cuvântului Starețului, pentru că împlinea un ordin de sus, și l-a luat cu sila spunându-i:
- Haide repede, Părinte! Aici nu merge iertarea.
In cele din urmă Guvernatorului i-a fost milă de el, pentru că plângea ca un copil mic crezând că și el se va face pricină să-1 pedepsească pe hoț, și de la Ieriso l- a lăsat să se întoarcă la Chilia lui. Când își aducea aminte de acest incident se minuna și spunea:
- Mai, măi, măi, fiule, mirenii ăștia au alt tipic! Nu au pe “iartă” și Dumnezeu să te ierte”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 21.11.2012 at 23:25:52.
Reply With Quote
  #20  
Vechi 22.11.2012, 03:25:27
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.079
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
De fiecare Crăciun, Starețul își procura un hering, ca să aibă pește pentru toate cele 12 zile vesele până la Botez. Spinarea heringului n-o arunca, ci o agăța de-o ață și atunci când era vreun praznic împărătesc sau al Maicii Domnului și era dezlegare la pește, fierbea puțină apă într-o cutie de conservă, afunda spinarea de două-trei ori în apă, ca să ia puțin miros, după care punea puțin orez. Așa făcea dezlegare și se prihănea pe sine că mănâncă și supe de pește în pustie.
Spinarea aceea o agăța iarăși în cui pentru altă dezlegare, până când se albea și atunci o arunca.
Când vedea pe oameni că se purtau față de el cu evlavie, se mâhnea și le spunea:
- Eu nu sunt pustnic, ci un pustnic mincinos.
Numai la sfârșitul său a primit să fie puțin îngrijit de oamenii ce îl iubeau în
mod deosebit, ca să-i nu-i mâhnească. Când îi dădea cineva mâncare de binecuvântare, o lua, dar după aceea o dădea la bătrâneii din Kapsala. Dacă-i trimeteau bani, îi dădea unui băcan evlavios ca să cumpere pâine și s-o împartă la săraci.
Odată, cineva din America i-a trimis niște bani. Atunci când starețul i-a luat de la Poștă, l-a văzut un mirean și, biruit de iubirea de argint, a mers noaptea la Chilia Starețului ca să-l prade, gândind că va afla și alți bani, fără să știe însă că și aceia care i-a primit i-a dat tot atunci lui Kir Teodor, ca să ia pâine pentru săraci. După ce l-a chinuit din destul pe Stareț -l-a strâns de gât cu o funie s-a lămurit că nu are bani și a plecat. Iar Părintele Tihon i-a spus:
- Dumnezeu să te ierte, fiule!
Omul acesta rău a mers însă și la un alt bătrân în același scop, dar acolo l-a prins Poliția și singur a mărturisit că a fost și la Părintele Tihon. Un polițai a mers la Stareț și l-a luat ca martor, pentru că hoțul a fost dat în judecată.
Starețul s-a mâhnit pentru asta și a spus polițaiului:
- Fiule, eu l-am iertat pe hoț din toată inima mea. Acela însă n-a dat importanță cuvântului Starețului, pentru că împlinea un ordin de sus, și l-a luat cu sila spunându-i:
- Haide repede, Părinte! Aici nu merge iertarea.
In cele din urmă Guvernatorului i-a fost milă de el, pentru că plângea ca un copil mic crezând că și el se va face pricină să-1 pedepsească pe hoț, și de la Ieriso l- a lăsat să se întoarcă la Chilia lui. Când își aducea aminte de acest incident se minuna și spunea:
- Mai, măi, măi, fiule, mirenii ăștia au alt tipic! Nu au pe “iartă” și Dumnezeu să te ierte”.

Una dintre cele mai frumoase povesti pe care le-am auzit ...
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Povesti cu talc silverstar Generalitati 500 22.03.2015 20:01:38
Povesti de divort costel Nunta 61 18.08.2011 15:47:22
Reale sau ?? Thor01 Generalitati 21 15.06.2011 20:56:45
Povesti de iubire Laurentiu Generalitati 119 05.03.2009 21:50:41
Povesti (1) silverstar Generalitati 6 10.01.2007 00:11:55