Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Cultura, Arta, Stiinta > Pictura si Sculptura Bisericeasca
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 18.10.2008, 10:20:55
maggie maggie is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 11.10.2008
Mesaje: 12
Implicit icoana ortodoxa?

Dragii mei, va rog sa ma ajutati. Am primit o icoana de la cineva apropiat, de la o manastire aproape necunoscuta din Siria. Necunoscuta in sensul ca nu am reusit sa gasesc aproape nimic despre ea nici pe internet... Cea care mi-a adus-o mi-a spus ca nu a avut pe cine sa intrebe daca manastirea era sau nu ortodoxa, desi ei asa i s-a parut. Va rog sa-mi spuneti daca voi credeti ca aceasta e o icoana ortodoxa... Scuzati calitatea pozelor, nu am un aparat tocmai performant...
Attached Images
File Type: jpg P1010252.jpg (94,8 KB, 33 views)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 18.10.2008, 11:10:40
costel's Avatar
costel costel is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 22.09.2006
Mesaje: 4.834
Implicit

Stai linistita, este o reprezentare care respecta canonelor. Aceasta reprezentare a Maicii Domnului poarta denumirea de "Maica Domnului Indrumatoarea - Odighitria". Fecioara Maria arata cu mana catre Prunc - ea Il infatiseaza oamenilor pe Imparatul lumii. Pe maforionul rosu al Mariei se vad trei stele - pe frunte si pe umerii Sai - simboluri ale Pururea Fecioriei: inainte, in timpul si dupa Nastere. Pruncul cu mana dreapta binecuvinteaza, cu cealalta tine rotulusul Scripturii, simbol al Evangheliei pe care a venit sa o vesteasca.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 18.10.2008, 11:53:12
maggie maggie is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 11.10.2008
Mesaje: 12
Implicit

Multumesc! Adevarul e ca mi-a placut mult iconita, desi nu este una facuta din materiale scumpe, si cum era insotita de o "poveste", imi doream mult sa fie ortodoxa.

Cea care mi-a adus-o stia cat de mult imi doresc sa fac copii, si mi-a povestit ca la manastirea aceea era o maicuta care se ruga mereu la aceasta icoana (la cea originala, desigur, asta e o copie) pentru nasterea de prunci. Si i-a dat icoana impreuna cu o vata imbibata in mir, spunandu-i ca se roaga la Maica Domnului sa le ajute pe femeile care isi doresc copii si nu pot ramane insarcinate. Ma rog sa ma ajute si pe mine!
Reply With Quote
  #4  
Vechi 18.10.2008, 14:17:56
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit

[SIZE=2]Pe sfinți și pe Maica Domnului îi cinstim și prin icoanele care-i reprezintă. Dar întrucât pe ei îi cinstim pentru faptul că în ei strălucește Hristos, tot așa icoanele lor le cinstim pentru că-i reprezintă în calitatea lor de locașuri ale lui Hristos.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar dacă cinstim icoanele sfinților pentru faptul că ei sunt locașuri ale lui Hristos, cu atât mai mult suntem îndreptățiți să zugrăvim și să cinstim icoana lui Hristos însuși.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar în ce constă această îndreptățire?[/SIZE]
[SIZE=2]In Vechiul Testament nu existau icoane ale lui Dumnezeu, ci numai simboluri: mielul pascal, toiagul lui Aaron, cortul sfânt, chivotul legii etc.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar admițând simbolul, Vechiul Testament interzice idolii (Exod 20, 4; Deut. 5, 12-19). Care este deosebirea între simbolul admis în Vechiul Testament și idolul interzis?[/SIZE]
[SIZE=2]Simbolul reprezenta în mod vizibil oarecare însușire a lui Dumnezeu, pentru motivul că era creatură și în sensul acesta toată creația este un simbol al lui Dumnezeu. Dar anumite creaturi indicate de Dumnezeu însuși au primit în Vechiul Testament prin rugăciuni o putere deosebită de la El și, deci, un rol de simbol mai accentuat. Dar atât față de simbolul general, reprezentat de orice creatură, cât și față de cel special, indicat de Dumnezeu și consacrat prin rugăciuni, Dumnezeu rămânea deosebit și deasupra lor.[/SIZE]
[SIZE=2]Spre deosebire de simbol, idolul era o bucată de natură privită în ea însăși ca Dumnezeu, în sens panteist. Acesta e motivul pentru care Vechiul Testament a interzis idolul și a recomandat simbolul. Prin idol, oamenii n-ar mai fi deosebit pe Dumnezeu, de lume; prin simbol, rămâneau într-o legătură cu Dumnezeu cel deosebit de lume, punând lumea într-o dependență de El, printr-o relație cu El.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar icoana nu mai e nici idol, care identifică cu Dumnezeu un chip creat și confecționat, nici simbol purtând o putere a lui Dumnezeu în sine, ci reprezentarea lui Dumnezeu care S-a făcut om, Care nu a încetat totuși de a fi după natura Sa deosebit de natura creată.[/SIZE]
[SIZE=2]De aceea, icoana n-a fost posibilă decât după ce Dumnezeu însuși S-a făcut om și a făcut din fața omenească fața Ipostasului Său necreat.[/SIZE]
[SIZE=2]Prin faptul că Fiul lui Dumnezeu însuși a luat față omenească, Dumnezeu S-a făcut vizibil ca persoană, făcând să se străvadă prin umanitatea Sa dumnezeirea Sa deosebită de ea.[/SIZE]
[SIZE=2]Aceasta a dat putința ca și sfinții care II au pe Hristos în mod deplin în ei, să-L reflecte pe El și deci și icoanele lor să-i reprezinte ca pe niște purtători de Hristos. Astfel toate icoanele se reduc în esență la faptul că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om și S-a arătat prin față omenească.[/SIZE]
[SIZE=2]Numai întruparea Cuvântului a făcut să se străvadă prin fața omenească taina și lumina infinită a lui Dumnezeu. Numai întruparea Lui a făcut să se arate în chip văzut, prin fața umană indefinită, infinitul negrăit dar real al persoanei dumnezeiești a Cuvântului. Interdicția idolului din Exod (20, 4) și Deuteronom avea rostul să ne ferească de a identifica lucrurile, create, în ele însele, cu Dumnezeu, sau chiar fața omenească prin ea însăși cu fața lui Dumnezeu. Ea atrăgea atenția asupra apofaticului divin, asupra absenței lui Dumnezeu, înainte de a Se face om Dumnezeu-Cuvântul, în orice altă față pur omenească. Ea ne ferea cu anticipație de a identifica natura omenească în Hristos cu cea dumnezeiască și ne arăta că fata omenească a lui Hristos e fata lui[/SIZE]
[SIZE=2]Dumnezeu-Cuvântul prin inițiativa lui Dumnezeu-Tatăl, nu printr-o naștere naturală[1].[/SIZE]
[SIZE=2]Prin întrupare, Dumnezeu însuși Și-a făcut din fața omenească o față a Sa și a dat tuturor fețelor, care intră în comuniune interioară cu ea, să se hrănească din pomul vieții, care este El (Apoc. 22, 2).[/SIZE]
[SIZE=2]Noi zugrăvim icoana lui Hristos nu numai pentru a ne aminti de fața omenească a lui Dumnezeu care a fost odată pe pământ, ci pentru a ne face vizibilă, prin mijlocirea artei, fața Lui care există și acum și care va exista pururea într-o legătură cu noi, asigurându-ne că și fețele noastre vor învia la o viață veșnică în comuniune cu El. Vrem să avem pururea icoana feței Lui, pentru că fața Lui persistă pururea și e în legătură cu noi și vrem ca prin icoana Lui sa ne înălțăm mintea și inima la fața Lui nevăzută dar vie și pentru că vrem ca atunci când ne vom întâlni cu ea în viata viitoare să fim familiarizați cu ea, sau să o recunoaștem cu ușurință.[/SIZE]
[SIZE=2]Faptul că Fiul lui Dumnezeu a putut să-Și facă proprie fața omenească, să dea acesteia dimensiunea interioară a infinității, să-Și manifeste prin ea transcendența dumnezeiască și să o facă pe aceasta eternă, arată că fața omenească în general are în sine capacitatea de a se face chip vizibil al lui Dumnezeu; arată că Fiul lui Dumnezeu este modelul chipului omenesc, că Dumnezeu are și El un chip, o formă de manifestare după care este creată fața omenească, expresie vizibilă a spiritului omenesc. Apoi, păstrând-o etern, rămâne prin ea în legătură cu toți cei ce cred în El, cum orice față vie e îndreptată spre altele.[/SIZE]
[SIZE=2]Desigur, fața omenească este prin ea însăși în procesul cosmic o apariție ireductibilă la el, ceva unic, nerepetabil, "o deschidere spre transcendentă"[2], o continuă transcenderé, căutând adevărata transcendentă. Totuși fața omenească prin ea însăși, deși transcende procesul cosmic, e închisă de moarte, adică prin acest proces.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar prin fața omenească indefinită a lui Hristos se străvede adâncimea infinită a lui Dumnezeu; ea e umplută de transcendența divină. Și nefiind închisă de moarte, rămâne veșnic îndreptată spre noi. Prin transcendența ei relativă și pe care o închide moartea se străvede transcendența absolută a lui Dumnezeu, care o face să biruiască moartea și să rămână în veci neînchisă. "A întâlni pe Hristos înseamnă a întâlni o față care nu se va închide niciodată"133 șidin comuniunea cu ea va primi și fața noastră puterea de a învia pentru veci. Hristos a restaurat astfel în Sine eternitatea feței omenești. Dar aceasta arată că El, prin întrupare a restabilit fața omenească în conformitatea ei deplină cu modelul, restabilire care nu a fost posibilă decât prin unirea modelului cu ea, întrucât modelul și-a făcut chipul omenesc chip propriu în Sine și prin Sine acest model se întipărește mereu și în cei ce cred în El, adică stau în comuniune cu El, umplându-și chipul lor de viața de care s-a umplut fața Lui,[/SIZE]
[SIZE=2]Ipostasul Fiului ceresc, fiind în chipul Tatălui ca expresie filială a naturii divine, Se face și ipostas al chipului omenesc creat după El ca model, sau al feței omenești. El are în Sine și chipul omenesc și modelul Lui dumnezeiesc, dar nu separate, ci modelul străbătând și înălțând, luminând și transfigurând chipul Său uman, care își are expresia cea mai accentuată în față și intrând în legătură eternă cu toate fețele. Ipostasul Fiului asumând fața omenească îi dă acesteia caractere ipostatice personale, deosebind-o de fața oricărui alt om, dar păstrând trăsăturile generale ale naturii omenești.[/SIZE]
[SIZE=2]Sfântul Teodor Studitul răspunde iconomahilor, care afirmau că firea omenească a lui Hristos a fost necircumscrisă, deci fără o figură individualizată, arătând cu citate biblice că Hristos a fost un Cine determinat, un Eu, un nume propriu deosebit de alte eu-uri și nume proprii, și adaugă că acest caracter nu Și 1-a avut ca un ipostas uman aparte de cel divin, ci însuși Ipostasul dumnezeiesc i-a dat firii Lui umane trăsăturile Ipostasului Său și, prin urmare, El însuși S-a făcut ca om purtător de caractere individuale și circumscris, deși ca Dumnezeu nu e circumscris, având totuși niște însușiri personale deosebite în sânul Sfintei Treimi. Noi nu suntem nestorieni, ca sa admitem că firea omenească în Hristos e circumscrisă datorită unui ipostas uman deosebit de cel divin, zicea el. "Deoarece, după învățătura bisericească, mărturisim că Ipostasul Cuvântului S-a făcut Ipostasul comun al celor două firi, ipostaziind în Sine firea omenească împreună cu însușirile particulare ce o deosebesc de ceilalți de un neam cu El, pe drept cuvânt spunem de același Ipostas al Cuvântului ca e necircumscris după firea dumnezeiască, dar a devenit circumscris după firea umană. Căci aceasta nu-și are existența într-o persoană de sine stătătoare si circumscrisă în sine, afara de Ipostasul Cuvântului, ci în însuși Acesta, ca să nu fie fire neipostaziata. Și în Acesta e contemplată și circumscrisă ca într-un individ"[3].[/SIZE]
[SIZE=2][/SIZE]
Reply With Quote
  #5  
Vechi 18.10.2008, 14:18:38
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit ...contiunuare

[SIZE=2]Umanul lui Hristos e circumscris într-un fel ca trup și în alt fel ca suflet. Ca suflet e circumscris numai în sensul că are niște caractere personale determinate, deosebite de la om la om. Iar fata omenească unește circumscrierea în ambele sensuri. Ca atare, ea e un paradox: printr-o suprafață materială foarte limitată se străvede o viață spirituală indefinit de bogată, de complexă și mereu în mișcare, deși deosebită personal de a altor persoane.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar prin aceeași față umană a lui Iisus, deși "circumscrisă", iradiază nu numai viața sufletească omenească, ci și dumnezeirea necircumscrisă care depășește fără măsură indefinitul omenesc al feței, sau viața sufletească omenească manifestată prin ele; mai bine zis, același Ipostas își manifestă prin trăsăturile circumscrise ale spiritualității feței Sale umane infinitatea necircumscrisă a dumnezeirii Sale.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar Dumnezeu care iradiază prin umanitatea asumată e Persoana Cuvântului deosebită de a Tatălui și a Duhului Sfânt. Chiar și prin aceasta dă și naturii umane asumate trăsături personale și nu o ia în generalitatea ei, în care de altfel nici nu poate exista. întrucât oamenii sunt după chipul Fiului lui Dumnezeu, ei au în general chipul Lui de fiu. Și așa îl are și El ca om. După această particularitate, de ipostas unitar și unic, e redat Hristos în icoană. Și precum reprezentarea feței omului simplu sugerează prin fața materială circumscrisă pe care o zugrăvește pictorul viața sufletească indefinit de complexă, întrucât redă persoana de care ține și acea viață, la fel icoana Mântuitorului sugerează prin chipul zugrăvit de pictor nu numai viața Lui sufletească omenească indefinită, ci și dumnezeirea Lui desăvârșit necircumscrisă, întrucât redă Persoana Lui unică.[/SIZE]
[SIZE=2]Această sugerare o produce pictorul nu prin talentul lui, ci prin faptul că prezintă pe Iisus cu semnele unice ale actelor Lui: născut în iesle, cu steaua deasupra și cu îngerii împrejur, cu Maica Sa și cu Iosif veghind asupra Lui, răstignit pe cruce între doi tâlhari, sfărâmând încuietorile iadului și înviind, săvârșind anumite minuni cunoscute din Evanghelii etc. în faptele acestea se redă Persoana Fiului lui Dumnezeu, Care S-a întrupat și ne-a mântuit prin răstignirea și învierea Sa, dar se redau și o iubire și o putere netrecătoare cum n-a avut și nu are nici un om, adică necircumscrierea iubirii și puterii Lui în fapte precise, care-L caracterizează numai pe El în mod vizibil, deci îl circumscriu. Sfântul Teodor Studitul zice: "Se redă în icoane ipostasul, dar nu firea celui ce e redat. Căci cum s-ar reda în icoană firea ce se contemplă în ipostas? Așa de pildă în icoană se redă Petru, nu întrucât e viețuitoare rațională capabilă de minte și știință, căci acestea nu sunt proprii numai lui Petru, ci și lui Pavel și Ioan și tuturor de aceeași specie; ci întrucât, are, pe lângă definiția comună, unele însușiri particulare, ca nasul încovoiat sau turtit, sau părul creț, sau culoarea albă, sau ochii frumoși, sau orice altceva care caracterizează înfățișarea proprie lui și-1 deosebește de indivizii de aceeași natură. Dar constând din suflet și trup, nu poartă în reprezentarea chipului realitatea particulară a sufletului. Căci cum ar purta-o, acesta fiind nevăzut? Așa și cu Hristos. Nu întrucât e om în general, pe lângă faptul că e și Dumnezeu, este redat în icoane, ci întrucât Se deosebește de toți cei de o fire prin proprietățile ipostatice, și e răstignit și esteîntr-un fel propriu, după ipostas. Deci e circumscris Hristos după ipostas, deși după dumnezeire e necircumscris, dar nu după naturile din care e compus"[4].[/SIZE]
[SIZE=2]Paul Evdokimov și Olivier Clement au insistat asupra faptului că Dumnezeu, deci și Dumnezeu-Cuvântul, nu e fără nici o formă. împotriva sărăciei de conținut a spiritualismului excesiv trebuie afirmat că în Dumnezeu absența chipului ar fi o lipsă de plenitudine[5]. Dumnezeu este Forma formelor, Icoana icoanelor, Arhetipul atotcuprinzător. Apofaza nu-i o pură negație, ea vrea să spună că Dumnezeu este o Metaicoană, după terminologia lui Dionisie, o Hyper-icoană"[6]. Dionisie Areopagitul nu spune numai că Dumnezeu este peste toate afirmările, ci că este și peste toate negațiile[7]. "Trebuie să situăm și să recunoaștem în ea toate afirmațiile lucrurilor, ca în cauza tuturor, și să le negăm pe toate, ca fiind deasupra tuturor, și să nu socotim că negațiile sunt opuse afirmațiilor; ci apofaza e mai degrabă mai presus de toate privațiunile și mai presus de orice negație și afirmație"[8].[/SIZE]
[SIZE=2]"Deci nu spre absența pur și simplu a chipului conduce icoana, ci deasupra și dincolo de chip, spre Hyper-icoana indescriptibilă, și acesta e aspectul ei apofatic, apofaza iconografică"[9].[/SIZE]
[SIZE=2]Existența divină nu e numai izvorul tuturor cuvintelor, ci și izvorul tuturor imaginilor. Ca atare nu e numai supremul Cuvânt dincolo de cuvânt, ci și suprema Imagine, dincolo de imagine. Numai cel ce subzistă poate vorbi. In Vechiul Testament Dumnezeu vorbește adeseori din nori, din foc (Ex. 2, 2, 5; 24-26; Deut. 4, 12), sau Se arată El însuși vorbind (Is. 6, 4; Iez. 1, 26). Chiar când în auzul sufletesc al proorocului răsună cuvântul fără să se vadă subzistența Domnului - imaginea Lui -, prezența ei se simte, ca punct voluntar de plecare a cuvântului. Dumnezeu e simțit spiritual ca vorbind prin faptul că omul simte impulsul să răspundă cu un cuvânt precis, sau cu o faptă precisă de fiecare dată.[/SIZE]
[SIZE=2]Iar însăși subzistența Lui, simțită ca punct de plecare a cuvântului auzit spiritual, e o Imagine invizibilă, un adânc real al întregii subzistente care ia forme, primește o ordine din adâncul plin de virtualitatea tuturor formelor, din sânul virtual al tuturor chipurilor.[/SIZE]
[SIZE=2]In Vechiul Testament, cu toată ferirea lui de a reda pe Dumnezeu în chipuri, proorocii văd uneori pe Dumnezeu într-o formă sau alta. Moise vede "locul unde a stat Dumnezeul lui Israel și cele de sub picioarele Lui, ca o cărămidă de safir și ca chipul cerului senin" (Ex. 24, 10), ceea ce înseamnă că o formă a lui Dumnezeu a dat o formă locului unde a stat. Moise vede de asemenea "chipul slavei Domnului, ca un foc ce arde pe vârful muntelui" (Ex. 24, 18), deci vede emanând din Dumnezeu o formă.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar mai determinată e Forma în care Se arată Dumnezeu proorocilor de mai târziu. Isaia II vede șezând pe un scaun foarte înalt, înconjurat de slavă și de Serafimi (Is. 6, 1-3). Iezechiel II vede pe Dumnezeu ca un chip de om (Iez. 1, 26); Daniel, la fel (Dan. 7, 9,13; 10, 5-6). Acestea au fost anticipările Fiului Omului văzut în Apocalipsă, întemeiat de astă dată pe însăși arătarea Lui ca om în istorie.[/SIZE]
[SIZE=2]Chipul cel mai adecvat, cel mai expresiv, cel mai comunicativ de sensuri al Imaginii supreme este omul sau fața omenească. Se vede aceasta în mod profetic încă din Vechiul Testament. Pentru că prin ea se poate manifesta spiritualitatea supremă, sau forma spiritualității supreme. Numai prin fața personală a omului, care exprimă conștiința personală de sine și conștiința de toate, deschiderea și iubirea pentru toți și toate, putința de a exprima voința și afirmarea de sine, se poate exprima în modul cel mai adecvat spiritualitatea personală divină. Numai omul poate cunoaște pe Dumnezeu, în interiorul său mai ales, se poate bucura conștient de comuniunea cu El, de mântuire. De aceea fața omului, ca chipul cel mai adecvat al Său, Și-o însușește Dumnezeu Cuvântul, pentru ca să intre în comuniune cu oamenii, pentru ca să Se comunice lor ca Dumnezeu, pentru ca să comunice oamenilor trăirea interioară a lui Dumnezeu de către uman.[/SIZE]
[SIZE=2]In fața omenească eternizată și ridicată la maximă transparență, la maxima expresie a conștiinței de sine și de toate, la maxima expresie a iubirii, a trăirii interioare a lui Dumnezeu, în fața lui Hristos, spiritualitatea Fiului lui Dumnezeu, sau forma acestei spiritualități și comunicabilitatea ei și-au găsit cea mai adecvată expresie, ridicând-o totodată pe aceasta la cea mai înaltă conformare cu Modelul ei. Fiul lui Dumnezeu a luat fața omului pentru că fața omului e față de comuniune, pentru că prin ea se exprimă spiritualitatea trăită în interior pentru a fi comunicată celorlalți. Și astfel, prin ea El a putut intra și rămâne etern în maximă comuniune cu toți oamenii și a putut restabili la maximum comuniunea între ei.[/SIZE]
[SIZE=2][/SIZE]
Reply With Quote
  #6  
Vechi 18.10.2008, 14:19:17
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit ...contiunuare

[SIZE=2]Credincioșii vor să aibă nu numai cuvântul lui Hristos cu ei până la sfârșitul veacurilor, cuvânt inepuizabil de iubire, ci și fața omenească a lui Hristos și, prin ea, fața iubitoare a spiritualității Lui dumnezeiești, fața iradiantă de maximă și interminabilă comuniune între Dumnezeu și cei ce cred. Din fața aceasta de iubire interminabilă pornește și cuvântul Lui de iubire inepuizabilă, al cărui înțeles niciodată nu se sfârșește. Căci ei vor să știe nu numai teoretic că acel cuvânt ce li se propovăduiește e cuvântul lui Hristos, ci să-1 lege real de fața lui Hristos, ca punct de plecare a lui. Fața aceasta e de altfel ea însăși plenitudine inepuizabilă de cuvinte, ca fața iubirii nesfârșite care vrea să se comunice. De aceea și fața lui Iisus reprezentată în icoane vorbește despre El, II exprimă pe El, e un cuvânt nesfârșit al Lui. S-a spus de altfel că icoanele sunt o Biblie a celor ce nu știu citi, a celor ce n-au timp să citească.[/SIZE]
[SIZE=2]Mai mult chiar, prin faptul ca fața lui Hristos este redată în icoana ortodoxă cu o respectare strictă a canonului iconografic al tradiției celei mai vechi, se poate spune că ea a apărat pe credincioșii ortodocși, cum nu i-a aparat pe alți creștini citirea asidua a Scripturii, de varietatea arbitrară a înțelegerii lui Hristos. Prin icoana ortodoxă rămasă neîntrerupt și strict pe linia canonului tradițional, de la începutul creștinismului, credincioșii ortodocși au rămas nu numai la înțelegerea unitară a lui Hristos, ci și la înțelegerea Lui din timpurile apropiate ale apostolilor și din locurile apropiate regiunii unde a viețuit și a lucrat Domnul. Iar Hristos redat de această icoană este un Hristos profund duhovnicesc. Icoana ortodoxă a fost astfel, alături de literatura duhovnicească patristică, ascetic-duhovnicească, cel mai însemnat călăuzitor al credincioșilor mai râvnitori în formarea lor pe linia unei vieți duhovnicești, de trăire cu Hristos în Duhul Sfânt. Cel mai mult s-au format în sensul acesta sfinții, în ale căror icoane e redat același mod de viețuire duhovnicească, prin care ei s-au străduit să urmeze lui Hristos. In aceste icoane se afirmă și un sens al mântuirii deosebit de cel al justificării exterioare prin jertfa de satisfacere sau de ispășire a lui Hristos. Prin ele se arată îndumnezeirea la care sunt ridicați cei ce cred în Hristos, îndumnezeire care deschide orizontul veacului viitor.[/SIZE]
[SIZE=2]Stilul bizantin al icoanelor afirmă până azi spiritualitatea propriu-zis creștină și azi începe să fie prețuit din nou pretutindeni, nu pentru că e stilul epocii bizantine, ci pentru că e stilul transfigurării și subțirimii spirituale autentice a omului în Dumnezeu, în afară de care nu poate fi altă spiritualitate creștină autentică. Acesta e, în cazul lui Iisus, pe lângă actele personale unice în care e înfățișat Hristos în icoane, singurul mod "obiectiv", prin care se mai sugerează necircumscrierea dumnezeirii lui Hristos, exceptând cazurile când un pictor mai plin de Duhul Sfânt reușește să sugereze și prin talentul lui ceva din această necircumscriere.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar credincioșii știu că icoana le vorbește și îi îndrumează pe linia vieții de model a lui Hristos nu numai ca o învățătură despre Hristos cel autentic; ci sunt convinși că prin icoane ei intră și în contact real cu Hristos, deci leagă cuvintele ce li se spun despre Hristos în Biserică, cu Hristos însuși care e viu neîncetat și prezent în Biserica, în orice loc unde ei își îndreaptă privirea spre icoana lui Hristos și I se închină cu credință în El.[/SIZE]
[SIZE=2]De aceea, problema cheie care se pune pentru explicarea teologică a rolului icoanelor în Ortodoxie este: ce legătură reală și prezentă este între Persoana vie a lui Hristos și icoana Lui, și cum se stabilește ea?[/SIZE]
[SIZE=2]Definiția Sinodului VII ecumenic afirmă că închinarea acordată icoanei "trece", "urcă" de la ea, la persoana reprezentată, la prototip. Se interpretează de obicei această expresie ca o benevolă mutare a minții de la icoană la prototip, ca de la un lucru la o realitate cu totul separată. Dar "trecerea" aceasta are un înțeles cu mult mai adânc. Cel ce crede în Hristos nu poate să nu facă trecerea de la icoana Lui, sau a sfinților, la realitatea Lui, sau a lor, vie. In această necesitate a mintii de a trece de la icoană la realitatea vie a prototipului ei e implicată și o lucrare a lui Hristos asupra celui ce privește icoana Lui, sau a sfinților, cu credință. Așa cum cuvântul despre Hristos provoacă în cel ce-1 aude necesitatea de a gândi la Hristos, așa acest cuvânt plasticizat, care e icoana Lui, provoacă în cel ce-o privește necesitatea de a gândi la Hristos, cum pe plan mai general orice cuvânt al cuiva despre ceva provoacă în cel ce-1 aude necesitatea de a răspunde, luând o atitudine față de ceea ce i se spune și față de cel ce o spune. Se ascunde aci o legătură ontologică între chip și realitatea redată în el, ca între cuvânt și ceea ce se spune prin cuvânt, sau cel ce spune cuvântul, sau între acesta și cel ce aude ceea ce i se spune. Aceasta, pentru că există mai întâi legătura ontologică între realitate și chipul sau cuvântul ei, sau despre ea, pentru că nu e realitate care să nu aibă în ea implicat chipul ei și cuvântul despre ea, sau cuvântul ei, dacă este o realitate conștientă. Deci realitatea conștientă respectivă nu poate să nu se intereseze de efectul pe care chipul și cuvântul ei îl produc în cel pe care-1 atinge, prin faptul că i se adresează.[/SIZE]
[SIZE=2]Sfântul Teodor Studitul spune: "Dacă oricărui trup îi urmează inseparabil umbra proprie și nu ar putea cineva spune având minte, de un corp, că e fără umbră, ci în trup e văzută umbra urmându-i, iar în umbră, trupul anticipând-o, așa nu ar spune cineva de Hristos că nu poate fi redat în icoane, dacă este în El un trup definit. Ci trebuie văzută de aceea în Hristos existând icoana Lui, iar în icoană e văzut Hristos ca prototip. Iar pentru că sunt date împreună, se poate spune că și atunci când s-a văzut Hristos s-a arătat virtual și icoana Lui, întrucât de pe El s-a luat ea, întipărindu-se în oarecare materie"[10]. Sau: "Deși ceea ce este prin fire și ceea ce este prin lucrare, deci Hristos și icoana, nu sunt deodată, totuși prin faptul că icoana este virtual și înainte de a fi făcută prin artă, ea poate fi văzută în Hristos totdeauna, așa cum și umbra e pururea împreună cu trupul, chiar dacă nu se vede forma în raza luminii. In felul acesta nu e nepotrivit a zice ca Hristos și icoana sunt împreună"[11].[/SIZE]
[SIZE=2]Dacă umbra luminoasă e legată de corpul însuși prin anumite raze materiale ce pornesc din corp, chipul cuiva e legat de realitatea lui prin razelespirituale prin care în mod necesar cineva își proiectează chipul lui, cel puțin în sufletul altora.[/SIZE]
[SIZE=2]Datorită acestui fapt realitatea atrage în mod necesar spre ea mintea și, prin minte, ființa însăși a celui ce îi contemplă chipul sau îi aude cuvântul, sau descrierea. Lucrul acesta îl spune iarăși Sfântul Teodor Studitul, insistând asupra concomitentei dintre privirea chipului și gândul la prototip. "Prototipul și icoana sunt corelative, precum e o jumătate și a doua jumătate. Căci prototipul aduce împreună cu sine numaidecât cealaltă jumătate, în raport cu care se numește jumătate. Căci nu e prototip dacă nu e icoană, precum nici jumătate dacă nu e cugetată cealaltă jumătate. Cele ce sunt împreună, împreună se și cugetă și există. Așadar, deoarece nu se intercalează între ele nici un răstimp, nici închinarea nu e alta pentru fiecare, ci e una și aceeași pentru amândouă'[12].[/SIZE]
[SIZE=2]Când se privește adică icoana, sufletul credincios vorbește cu Hristos și Lui I se închină, deși El nu e una cu icoana Lui, așa cum mama privind fotografia fiului vorbește cu el însuși, deși nu-1 confundă cu fotografia. Icoana și prototipul se cuprind cu mintea simultan fără a fi confundate; mai bine zis, icoana e uitată, trăindu-se relația directă cu prototipul. Sfântul Teodor Studitul declară chiar că "prototipul și icoana își au existența una în alta și prin suprimarea uneia se suprimă și cealaltă'. Aceasta nu înseamnă vreo identificare magică sau idololatră a icoanei cu prototipul. Sfântul Teoclor Studitul ține să precizeze aceasta. La o acuză că îndumnezeiește icoana, cuprinzând într-o singură închinare pe Hristos și icoana, el răspunde: "Nu se află aceasta în epistola mea, ci că nu trebuie adorată icoana lui Hristos. Căci aceasta este o cugetare idololatră. Ci numai Sfintei Treimi I se acordă aceasta. Și că Hristos cel ce e închinat în sfânta icoană este adorat împreună cu Tatăl și cu Duhul, iar icoanei trebuie să ne închinăm cu închinare relativă"[13].[/SIZE][SIZE=2]
[/SIZE]
[SIZE=2][/SIZE]
Reply With Quote
  #7  
Vechi 18.10.2008, 14:19:47
geo.nektarios's Avatar
geo.nektarios geo.nektarios is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 03.07.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.361
Implicit

[SIZE=2]Apărătorii icoanelor nu aveau încă prea explicit lămurită doctrina energiilor necreate aduse în creație de Duhul Sfânt. Aceasta le-ar fi dat putința să explice legătura între Hristos ca prototip și icoana Lui, legătură pe care ei o afirmă fără să le confunde.[/SIZE]
[SIZE=2]Mai clar explică această legătură rugăciunea pentru sfințirea icoanei lui Hristos din Euhologiul Bisericii ortodoxe. în această rugăciune se pomenește despre atingerea feței lui Hristos de mahrama trimisă de El lui Avgar de Edesa, pe care Și-a lăsat imprimată odată cu chipul Său și puterea Sa și de aceea a vindecat prin ea pe cel căruia i-a trimis-o. Căci, conform celor spuse mai sus, chipul sau cuvântul cuiva și subiectul lui sunt legate printr-o iradiere de putere. Apoi în rugăciune se cere: "O, bunule Stăpâne, caută cu îndurare spre noi și spre icoana aceasta... și trimite asupra ei binecuvântarea Ta cea cerească și darul Preasfântului Duh și o binecuvânta și o sfințește pe ea și-i dă ei putere de tămăduire și de toate meșteșugirile diavolești gonitoare; umple-o pe ea de binecuvântarea și de tăria Sfântului celui-nefăcut-demâna-chip, care dintru atingerea preasfîntei și preacuratei fețe a iubitului Tău Fiu din destul o a câștigat, ca printr-însa puterile și minunile pentru întărirea dreptei credințe și mântuirea credinciosului Tău popor să se lucreze".[/SIZE]
[SIZE=2]Se cere, așadar, ca și icoana prezentă să se împărtășească de puterea nefăcută de mână, dată icoanei prin atingerea feței lui Hristos; să se prelungească deci puterea aceleia și la icoana aceasta. Apoi rugăciunea se încheie cu afirmarea că înaintea icoanei se aduce închinare lui Dumnezeu cel în Treime: "Ca Ție celui atotputernic și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului Duh, înaintea ei închinându-ne și cu credință chemându-Te și cu dinadinsul rugându-ne, auziți să fim și mila iubirii Tale de oameni să aflăm și dar să câștigăm". Sfânta Treime chemată în rugăciune, coborând în fața icoanei, îl ridică la Ea pe cel căruia privirea icoanei îi prilejuiește chemarea lui Dumnezeu.[/SIZE]
[SIZE=2]La fel sfinții sunt într-o legătură cu icoanele lor, prin faptul deosebit că ei sunt plini de Hristos, iar energiile Duhului Sfânt de care sunt plini, prin aceasta se proiectează din ei și asupra icoanelor lor. Prin icoane urcăm la cinstirea sfinților în care vedem rezultatul lucrării lui Hristos și lucrarea Lui prezentă.[/SIZE]

[SIZE=2]
[/SIZE]
[SIZE=2][1] Olivier Clement, Considérations sur la spiritualité de l'icone, conferință ținută la Instit. teol. din București, în mai 1974: Interdicția din Exod (20, 4) și din Deuteronom (5, 12-19) alcătuiește un fel de prefigurare în gol (în adânc), pur apofatică a întrupării; ea îndepărtează idolul din așteptarea (lui Mesia), din contemplarea Feței (divine). întruparea nu are sens decât în tensiune cu această revelație biblică a unei transcendențe inaccesibile și totodată personale, adică capabilă a se transcende pe ea însăși, pentru a deveni comunicabilă. Deci un refuz de a încătușa pe Cel viu în imanenta unei naturi sfințite".[/SIZE]

[SIZE=2][2] Ibid.[/SIZE]

[SIZE=2]Antir. III, P.G., 99, col. 400 D.[/SIZE]

[SIZE=2][4] Op. cit., col. 405 B.[/SIZE]

[SIZE=2][5] Savantul fizician Bernard Philibert spune câ numai neantul e lipsit de orice determinare (Der Dreieine).[/SIZE]

[SIZE=2][6] P. Evdokimov, L'art as l'icône, p. 179.[/SIZE]

[SIZE=2][7] Demystica theologia, cap. V, P.G., 3, 1048.[/SIZE]

[SIZE=2][8] Op. cit., cap. I, col. 1000 B.[/SIZE]

[SIZE=2][9] P. Evdokimov, op. cit., p. 199. Olivier Clément spune, în conf. cit.: "Nous avons considéré... la Forme de Dieu et Sa Face, comme communicabilité, manifestation, expression à l'intérieur de la Sainte Trinité. On purrait dire encore que les logoi des choses qui se trouvent en Dieu et sont leur formes, impliquent que Dieu comme sein de ces formes est la Forme virtuelle de toutes les formes. Même le nom Logos attribué au Fils de Dieu signifie qu'il est cette Forme au dessus de toutes les formes, de toutes les images des créatures. Toutes ces images sont produites et soutenues par les énergies incrées".[/SIZE]

[SIZE=2][10] Antir. Illadv. Iconom., P.G., 99, 429 A.[/SIZE]

[SIZE=2][11] Ibid., col. 429 B.[/SIZE]

[SIZE=2][12] Antir. cit, col. 429 B.[/SIZE]

[SIZE=2][13] Ep. 161, P.G. cit, col. 1502-1504.[/SIZE]
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Icoana nicoleta34 Arta bisericeasca in general 21 09.07.2013 21:01:16
Icoana teatru-copii Despre Biserica Ortodoxa in general 81 25.06.2013 18:31:55
Ce icoana e? VladCat Pictura si Sculptura Bisericeasca 4 28.04.2012 16:12:37
Omul - icoana a lui Dumnezeu, icoana - chip al omului îndumnezeit adam000 Pictura si Sculptura Bisericeasca 4 19.11.2009 14:34:52