Institutia papala

[tikkun_olam]

În prealabil postat de danyel

deci se poate justifica rolul si existenta unui pastor universal al Bisericii urmas a lui Petru? cum explicam noi ortodocsii catolicilor aceste versete cand ne sunt puse inainte pentru a ne face sa credem in necesitatea existentei unui Suveran pontif?

Nu ştiu dacă se poate justifica rolul şi existenţa unui păstor universal, şi mai les în felul în care înţeleg schismaticii şi ereticii catolici. În Evanghelii ni se pomeneşte un episod când între apostoli a a părut la un moment dat o ceartă pentru întâietate; Hristos nu a respins pretenţia unei anumite întâietăţi, însă a spus că această întâietate trebuie să fie una în slujire, în iubire, spre deosebire de felul în care îşi exercită întăietatea monarhii lumeşti. De-a lungul istoriei a existat o respingere a papalităţii tocmai din acest motiv, anume al tentativei de a impune în Biserica lui Hristos o întâietate de tipul celei din despotismele lumeşti; papii se vedeau stăpânii absoluţi ai Bisericii, mai apoi au devenit şi şefi de stat, iar mai apoi au pretins stăpânirea asupra întregii lumi, asupra întregului pământ, monarhii seculari fiind nişte simple unelte în mâna adevăratei monarhii universale, adică aceea a papalităţii. Vedem deci cum treptat mentalitatea imperială romană şi germanică, duhul schismatic şi totalitar al scaunului Romei au alterat conceptul de primat de la unul cu justificări creştine la unul de tipul unei monarhii absolutiste pământeşti în care toţi trebuie să se supună ca nişte sclavi papalităţii şi nimeni nu are dreptul şi legitimitatea să existe decât sub puterea papalităţii. Nu intru în amănunte cât este de schismatică şi de eretică această poziţie; am argumentat la topicul despre primatul papal. Nu poate să existe un pastor universal al Bisericii în felul în care cugetă schismaticii şi ereticii catolici şi asta pentru că adevărul şi călăuzirea la tot adevărul a fost promisă de Hristos prin intermediul Sfântului Duh (care este adevăratul vicar al lui Hristos în materie de adevăr) apostolilor, aleşilor deci ai lui Dumnezeu şi nu doar unuia singur. Prin urmare având în vedere că asistenţa spre adevăr nu a fost, nu este, nu va fi şi nici nu poate fi vreodată a unui singur "ales", tipul de păstor universal pe care şi-l închipuie schismaticii şi ereticii catolici nu este compatibil cu adevărata Biserică a lui Hristos.

[tikkun_olam]

În prealabil postat de danyel

Catolicii din cate cunosc eu se bazeaza pe urmatoarele versete pentru a justifica existenta papei si institutiei papale: " 15. Si le-a zis: Dar voi cine ziceti că sunt?
. Răspunzând Simon Petru a zis: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit esti Simone, fiul lui Iona, că nu trup si sânge ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.
. Si Eu îti zic tie, că tu eeti Petru si pe această piatră voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui.
. Si îti voi da cheile împărătiei cerurilor si orice vei lega pe pământ va fi legat si în ceruri, si orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat si în ceruri)Matei 16:16-19) si
" Deci după ce au prânzit, a zis Iisus lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubesti tu mai mult decât acestia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu stii că Te iubesc. Zis-a lui: Paste mieluseii Mei.
16. Iisus i-a zis iarăsi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubesti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu stii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstoreste oile Mele.
17. Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubesti? Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară: Mă iubesti? si I-a zis: Doamne, Tu stii toate. Tu stii că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paste oile Mele.(Ioan 21:15-17)

deci se poate justifica rolul si existenta unui pastor universal al Bisericii urmas a lui Petru? cum explicam noi ortodocsii catolicilor aceste versete cand ne sunt puse inainte pentru a ne face sa credem in necesitatea existentei unui Suveran pontif?

Pe de altă parte tot Sfânta Scriptură este aceea care ne revelează că Biserica nu a fost zidită pe o singură "piatră de temelie" aşa cum tendenţios insinuează "catolicii". Există mai multe mărturii care infirmă această poziţie greşită a schismaticilor "catolici": în Apocalipsa 21,14 se vorbeşte clar despre cele "12 pietre de temelie" ale Noului Ierusalim, Sfântul Pavel menţionează clar că Biserica a fost întemeiată pe apostoli (nu doar pe unul singur), puterea de a lega şi de a dezlega nu este dată doar unui singur apostol sau unui singur creştin, puterea de a ierta şi de a ţine păcatele nu este dată unui singur apostol sau creştin, călăuzirea la tot adevărul a fost făgăduită aleşilor lui Dumnezeu iar nu unuia singur. Sunt deci argumente "la greu" care ne pot arăta lămurit schisma şi erezia în care stă catolicismul pretinzând că absolut totul într-un fel sau altul (mai puţin anumite harisme pe care le primesc unii direct de la Dumnezeu) depinde şi trebuie să depindă de papă şi că nimic de fapt nu poate avea loc decât sub papa.

[Decebal]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

In BC, dupa al doilea Sfant Sinod Ecumenic de la Vatican, s-a deschis o noua directie. In BC sunt oameni vii care iau decizii noi, adaptate. Noi ne luam ascultarea in serios. Eu, prin tot ce am scris pe forum in privinta altor confesiuni, merg pe linia Vatican 2. DACA PAPA, CARE IN MOD EVIDENT E DEASUPRA ORICARUI SINOD ECUMENIC DIN TRECUT, ANULEAZA DECIZIILE DOGMATICE, SA ZICEM ALE SINODULUI 3 ECUMENIC, EU FAC ASCULTARE. Biserica e vie, deci ia decizii pentru aici si acum, pentru clipele din aceasta viata si lume, create de Dumnezeu, si "bune foarte".

Mai rar mi-a fost dat să văd atâta inovaţie pe câmpul de muncă al latinilor, şi mă mir cum absolut nici un romano-catolic nu i-a dat măcar o atenţionare "catolicului" de mai sus. Deşi nu scrie în nici o dogmă de-a catolicilor că papa ar fi deasupra oricărui sinod ecumenic din trecut în sensul că ar putea să îi anuleze hotărârile dogmatice, omul "merge" pe linia vatican II. Nu doar că papa nu are dreptul să anuleze cu toată "infailibilitatea" lui deciziile dogmatice ale vreunui sinod ecumenic, dar trebuie să facă ascultare de ele, iar definirile sau lămuririle se fac în sensul dezvoltării sau al aprofundării, al lămuririi dogmelor deja existente, adică nu este vorba despre nici o anulare. Dar el face ascultare ... şi se mai şi ia în serios, şi mai şi vorbeşte la plural de parcă ar mai reprezenta pe cineva. Domnul merge pe linia Vatican II pentru că încă nu a apărut un papă care să anuleze şi Vatican II ... ce "consecvenţă", ce "coerenţă" ...

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Iarăşi: întorceţi-vă la textul biblic şi analizaţi Sinodul de la Ierusalim, la care faceţi referire. Veţi observa că Sinodul urma să dezbată chestiunea iudeo-creştină. Petru şi câţiva aliaţi (care erau în minoritate) susţineau că pentru a fi creştin trebuie mai întâi să fii evreu. Ceilalţi (care formau majoritatea) susţineau că Legea Nouă înlocuieşte Legea Veche. Pe cale supranaturală, lui Petru i s-a relevat adevărul. Drept urmare, Petru retractând eroarea teologică, Sinodul nici nu a mai dezbătut problema pentru care se întrunise, ci au vorbit de altele, că tot erau împreună: dacă să mănânce mâncare de porc etc. Observaţi deci că: 1) Petru este personajul pivotal în toată chestiunea şi că 2) Duhul Sfânt este cel Care îl îndreaptă pe primul Papă. Tot aşa este şi astăzi, cu al 266 urmaş al Sf Petru.

Relatarea nu este chiar cea exactă, însă într-adevăr aşa este, Petru este cel care a primit acea descoperire pe care a interpretat-o spunând că harul mântuirii nu este doar pentru iudei ci şi pentru neamuri.

Însă aş vrea să ştiu cum i s-a descoperit Sfântului Ioan că Hristos este Logosul lui Dumnezeu şi practic taina Sfintei Treimi? Cum i s-a descoperit Sfântului Ioan rugăciunea arhierească a lui Christos cuprinsă acum în cap. 17 şi care nu este menţionată de nici o altă sursă? Cum i s-a descoperit Sfântului Pavel că Hristos este Capul Bisericii? Cum i s-a descoperit Sfântului Pavel că el era destinat să fie apostol pentru neamuri? Şi lista poate continua.

[Decebal]

Pe scurt cum contrazice aşa zisul primat papal constituţia Bisericii crezând catolicii că numai un episcop poate să fie predicator universal al Bisericii. Papalitatea se bazează pe aşa zisa tradiţie a sfântului Petru însă problema care apare în sânul Bisericii este aceea că nu doar apostolul Petru era considerat de predicator al Bisericii. Ceilalţi apostoli care au scris şi ne-a rămas, cum sunt Ioan sau Pavel şi ei au fost şi au rămas până în ziua de azi păstori universali ai Bisericii chiar dacă Petru avea o anumită întâietate sau o anumită formă de primat între ceilalţi. Însă primatul apostolului Petru nu implică faptul că învăţătura altor sau celorlalţi apostoli nu ar fi o învăţătură universală a Bisericii şi prin urmare acei apostoli, spre exemplu Ioan sau Pavel, sunt şi ei, nu doar Petru, învăţători universali ai Bisericii. Iar acest lucru se bazează pe faptul că învăţătura creştină este una universală, pentru toţi creştinii adică, şi, în virtutea universalităţii doctrinei sau a propovăduirii inspirată de Sfântul Spirit, înşişi purtătorii acestei doctrine revelate de Sfântul Spirit sunt şi devin pastori universali ai Bisericii. Dovadă este că Biserica lui Christos se bazează, în primul rând, pe un Nou Testament care cuprinde mai multe cărţi scrise, sub inspiraţia Sfântului Spirit, de Ioan, Petru, Pavel, Iuda, Iacob, Matei, Luca, Marcu, pe lângă acestea fiind inclusă şi Epistola către Evrei a cărei paternitate nu este foarte bine definită. Cine îşi poate închipui că Biserica Universală se bazează exlusiv pe cele două epistole care ne-au rămas de la apostolul Petru; după cum bine vedem, scrierile lui Petru sunt, ca să zic aşa, în minoritate raportat la întreg canonul Noului Legământ, şi însuşi faptul că Biserica are un canon în care sunt cuprinse mai multe cărţi inspirate de Sfântul Spirit şi care nu au fost scrise exclusiv de apostolul Petru, ne arată şi ne dovedeşte valoarea universală a învăţăturilor celorlalţi scriitori inspiraţi de Sfântul Spirit, şi în mod implicit, caracterul acelor scriitori de păstori universali ai Bisericii, caracterul de universalitate derivând din caracterul inspirat de Dumnezeu al învăţăturilor cuprinse în scrierile canonice. Prin urmare realitatea ne dovedeşte cu asupra de măsură că primatul Sfântului Petru în cadrul Bisericii primare nu îi exclude pe ceilalţi purtători ai Sfântului Spirit, sub inspiraţia Acestuia, de la caracterul de păstori universali sau dascăli universali ai Bisericii. Universalitatea învăţăturii sau a doctrinei se bazează aşadar pe inspiraţia şi călăuzirea Sfântului Spirit şi în baza acesteia orice apostol, nu doar Petru, este dascăl universal al Bisericii.

Tot aşa existenţa succesorului sfântului Petru nu implică şi nu înseamnă că alţi episcopi nu sunt sau nu pot fi păstori sau dascăli universali ai Bisericii lui Christos. Având în vedere că universalitatea învăţăturii derivă din inspiraţia sau călăuzirea Sfântului Spirit, orice episcop sau chiar orice sfânt ales de Dumnezeu care grăieşte învăţătură sub inspiraţia sau călăuzirea Sfântului Spirit acţionează pe post de dascăl universal al Bisericii, cu alte cuvinte implicând faptul că, aşa cum Petru deşi întâiul nu era singurul dascăl universal al Bisericii, pentru că Sfântul Spirit nu a fost făgăduit unui singur om, succesorul lui Petru nu este şi nu poate fi singur sau singurul dascăl universal al Bisericii atâta vreme cât există şi alţi episcopi sau sfinţi călăuziţi de Sfântul Spirit la tot adevărul aşa cum a făgăduit Însuşi Christos.

Pe de altă parte, primatul petrin şi mai apoi papal, înţeles în sensul că Petru ar fi fost singura piatră de temelie a Bisericii lui Christos, este infirmat de Apocalipsa 21, 14 unde se vorbeşte foarte clar de cele 12 pietre de temelie ale Noului Ierusalim purtând cele 12 nume ale apostolilor lui Christos. Astfel când se defineşte caracterul apostolic al Bisericii, aşa cum este şi în Crez, acest caracter apostolic sau întemeiere apostolică nu se referă exclusiv la apostolul Petru şi la apostolatul său, ci la întreaga adunare apostolică, la comuniunea apostolică în Sfântul Spirit sub autoritatea dumnezeiască a Capului Bisericii Universale, Iisus Christos, comuniune din care şi Petru, ca întâi, făcea parte.

[Decebal]

În prealabil postat de Grigorie

Daca judecam dupa canoanele date la Conciliul I Vatican (1870-1871), ortodocsii intra in categoria celor dati anatemei. Iata canoanele:

"1. Daca va spune cineva ca Fericitul Apostol Petru nu a fost asezat de catre Domnul nostru Isus Hristos ca print al tuturor apostolilor si capetenie vazuta a intregii Biserici luptatoare, sau sa nu fi primit direct si nemijlocit de la Acelasi Isus Hristos Domnul nostru un real si legitim primat in detinerea autoritatii, ci numai un primat onorific, sa fie anatema!

2. Daca va spune cineva ca Fericitul Petru nu are primatul asupra intregii Biserici, atat el cat si succesorii sai, bazata pe ceea ce a stabilit Domnul nostru Isus Hristos, adica in ordinea dreptului divin, sau ca Intaistatatorul Scaunului de la Roma nu este succesorul Fericitului Petru, sa fie anatema!

3. Daca va spune cineva ca Intaistatatorul Scaunului de la Roma are doar atributii de supraveghere sau de conducere si nu de deplina si suprema autoritate jurisdictionala asupra intregii Biserici universale, nu doar in chestiuni care se refera la credinta si morala, ci si in cele ce privesc disciplina si conducerea Bisericii extinse in intreaga lume, sau ca ii revin doar partile de maxima importanta, neavand insa plenitudinea autoritatii superioare, sau ca aceasta autoritate nu este efectiva si directa, asupra tuturor Bisericilor si a fiecarei Biserici in parte, precum si a tuturor pastorilor si pastoritilor, sa fie anatema!

4. Fideli traditiei mostenite de la inceputurile credintei crestine, invatam si decidem ca dogma de fata apartine adevarurilor Revelatiei divine. Atunci când se pronunţă ex cathedra, adică atunci cand se afla in exercitiul magisteriului său de pastor si dascăl al tuturor creştinilor, in virtutea autoritatii sale apostolice supreme, cand stabileste o invatatura de credinta sau de morala, obligatorie pentru intreaga Biserica, Intaistatatorul Scaunului de la Roma o face cu ajutorul lui Dumnezeu, fagaduit Fericitului Petru, prin acea infailibilitate pe care Fericitul Rascumparator a binevoit sa o atribuie Bisericii Sale in privinta stabilirii invataturilor de credinta si de morala, prin aceasta fiind atribuite Sacerdotului de la Roma, nu pe baza consimtamantului Bisericii, si ca acestea nu pot fi modificate. Cine va indrazni sa se ridice impotriva hotararii noastre, sa fie anatema!"

Ce mi se pare mie criticabil în dogmele romano-catolice este această viziune asupra Sfântului Apostol Petru de şef suprem în materie de credinţă, pentru că papa de la Vatican este considerat succesorul lui Petru, viziune care mi se pare că este în neconformitate cu adevărul, şi spun asta în baza a existenţei multor învăţături ale apostolilor, alţii decât Petru, care au fost păstrate şi respectate cu sfinţenie încă din perioada primară a Bisericii, şi cu privire la care nu avem nici un indiciu că erau predicate şi acceptate exclusiv pe temeiul unei aprobări oficiale date de "stăpânul suprem şi absolut" al apostolilor şi al Bisericii, Sfântul Petru. Nu consider că exista vreun spirit schismatic şi nici nu încurajez schismatismul de Biserică, dar sunt atâtea învăţături de credinţă pe care nu le avem exclusiv de la Petru, iar unele nici măcar nu se află în epistolele rămase de la el, dar care au fost crezute şi acceptate de diferite biserici locale, iar mai apoi de întreaga Biserică în virtutea apostolicităţii lor, şi nu neapărat în virtutea faptului că şi-ar fi dat Petru apostolul aprobarea pentru autoritatea lor în materie de credinţă. În baza acestor consideraţii nu cred că se poate susţine conceptul de supremaţie şi absolutism în materie de credinţă al vreunui episcop, considerând că papa este succesorul lui Petru şi că în general episcopii sunt succesorii apostolilor, pentru că nu cred că Petru avea o astfel de superioritate absolută în materie de credinţă între apostolii lui Christos. Avem destulă învăţătură de credinţă de origine apostolică, cuprinsă mai apoi în canonul sfintelor scripturi ale noului legământ, asupra cărora nu se pretinde de nimeni, de nici un apostol, de nici un evanghelist că şi-ar fi dat Petru aprobarea şi că fără aprobarea lui exclusivă şi explicită nici o carte de învăţături revelate de Dumnezeu nu ar fi putut să apară; ba dimpotrivă lucrurile mi se par exact împotriva a ceea ce cred romano-catolicii, iar dacă ne gândim la Cartea Apocalipsei, care este o Revelaţie dată direct de Dumnezeu apostolului Ioan, fără a îi cere intermedierea şi permisiunea apostolului Petru, lucrurile merg în direcţia pe care eu o cred. Altfel spus, atâta timp cât Petru nu avea vreo autoritate supremă şi absolută în materie de credinţă, aşa cum ne sugerează romano-catolicii în "dogmele" lor că ar fi avut, tot aşa nu cred că succesorul lui, fie el şi papa al Vaticanului, nu are această supremaţie absolută, această autoritate supremă în materie de credinţă în faţa celorlalţi episcopi chiar şi dacă el ar fi sau este primatul sau întâiul în Biserică.

[Decebal]

O altă basnă din repertoriul papismului este aceea cum că papa nu poate fi judecat de nimeni, ca şi cum Petru nu ar fi fost judecat de nimeni. Această poziţie, această idee papistă este însă contrazisă de Sfânta Scriptură, care la Epistola către Galateni a Sf. Pavel ne arată clar înfruntarea pe care Pavel i-o aduce lui Petru şi anume pentru că, potrivit cuvintelor apostolului Pavel, "Petru nu călca drept, potrivit adevărului evangheliei":

Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur. Şi, împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii? (Galateni 2, 11-14)

Se vede deasemenea din comportamentul apostolului Pavel faţă de Petru, sau Chifa, că Pavel nu are nici un fel de raportare ca de la slugă la stăpân, sau ca de la inferior la superior, şi cu siguranţă această atitudine de îndrăzneală nu poate fi pusă pe obrăznicia lui Pavel, mai ales în contextul ipotezei papiste că Petru ar fi fost superiorul lui. Cu siguranţă un simplu soldat nu şi-ar permite să îşi înfrunte generalul, dar vedem o total altă poziţie la Pavel care îşi permite să îl înfrunte pe Petru atunci când acesta calcă strâmb, pe lângă adevărul evangheliei. De unde deci pretenţia papilor de a nu fi ei judecaţi de nimeni, nici măcar atunci când greşesc? Cu siguranţă un astfel de papă nu este şi nu poate fi succesor al apostolului Petru!

După opinia papiştilor, Biserica lui Hristos este de fapt petrină, fiind fundamentată doar pe Petru, şi mai apoi durând pe "succesorul" lui, papa, însă şi această poziţie este contrazisă de numeroase mărturii ale Bibliei care arată că apostolicitatea Bisericii nu înseamnă "petrinitatea" ei, Biserica fiind întemeiată pe apostoli, iar nu pe unul singur, după cum s-a mai văzut în citatele pe care le-am adus, piatra din capul unghiului fiind Însuşi Hristos Iisus. Basna papistă este contrazisă şi de apostolul Pavel care spune clar că Biserica este a lui Hristos, că Hristos nu S-a împărţit, că biserica nu este a lui Petru, sau a lui Pavel, sau a lui Apollo. La papişti însă Biserica este petrină, iar Hristos S-a împărţit. Chiar şi Crezul ne confirmă că Biserica lui Hristos este apostolică, nu exclusiv petrină, fiind fundamentată pe apostoli iar nu pe unul singur, aşa cum fabulează eretic papiştii.

[Cornel Urs]

dar chiar si denumirea asta, de "papa", este demonica, nimeni niciodata nu i s-a adresat apostolului Petru cu acest apelativ, de "papa".

[Decebal]

O altă bază mincinoasă a papismului constă în revendicarea pentru papalitate a unei stăpâniri universale, care nu se răsfrânge nici măcar asupra tuturor catolicilor şi nici măcar asupra tuturor creştinilor, ci chiar şi asupra altora prin aşa numita deţinere a celor două spade ale puterii de către papalitate, anume spada puterii religioase şi spada puterii temporale sau seculare sau politice. Fără îndoială că puterea spirituală este într-un anume sens superioară puterii temporale, însă eroarea şi pretenţia tendenţioasă a papismului este aceea că, şi în situaţia în care am accepta că Petru a primit un oficiu de conducere a întregii Biserici a lui Hristos direct de la Hristos prin învestire divină, papalitatea pretinde că Petru apostolul ar fi primit mai mult decât stăpânirea Bisericii lui Hristos, mai mult decât să păstorească "oile şi mieluşeii" lui Hristos. Papalitatea romană însă, mânată de duhul imperialismului roman, pretinzând că are puterea nu doar asupra Bisericii, ci şi asupra politicului, îşi extinde pretenţiile de stăpânire asupra tuturor celor care intră sub stăpânirea unei anumite forţe politice, spre exemplu a unui împărat sau a unui rege, etc, prin urmare implicit asupra celor care nu fac parte din Biserică însă fac parte dintr-un imperiu, un regat, o ţară sub obedienţa papalităţii. Astfel papalitatea romană extinde păstorirea dincolo de cea conferită de Hristos lui Petru, anume dincolo de cei care fac parte din Biserica lui Hristos, deşi, chiar şi acceptând ipotetic ceea ce am menţionat mai sus, Hristos i-a spus lui Petru: "Paşte oile Mele! Paşte mieluşeii Mei!", adică s-a referit evident şi clar la cei care fac parte din Biserica lui Hristos. Hristos nu a oferit lui Petru o păstorire mai mare decât aceea asupra Bisericii, deşi Petru nu poate fi considerat şi nici nu a fost singurul păstor al Bisericii, însă papalitatea şi-a pretins şi, atunci când a putut şi-a şi luat, o putere mai mare decât aceea conferită de Hristos, pretinzând că ar avea nu se ştie ce "drepturi şi legitimităţi divine ori de origine divină". Cel puţin asta este ceea ce s-a transmis prin Scripturile Noului Legământ şi prin Evanghelia după Ioan, însă probabil că papismul deţine şi o altă evanghelie adevărată sau alte evanghelii adevărate pe undeva prin subteranele Vaticanului şi încă nu a binevoit să ne-o facă şi nouă descoperită. De altfel, nu avem nici o înregistrare în cartea Faptelor, ori în vreo Evanghelie, ori în vreo Epistolă cum că Apostolul Petru ar fi pretins mai mult decât i s-a dat ori că ar fi pretins că el este stăpânitorul legitim de drept divin al Imperiului Roman, ori al altei împărăţii lumeşti. Dacă eu sunt acela care se înşeală rog pe oricine crede că are ceva de spus să îmi arate cu argumente că greşesc şi unde este greşeala.