Ce sa fac? Am nevoie de ajutor

[Langu]

Daca imi permiti,un sfat-termina-ti studiile.Cat despre faptul ca nu poti sa dormi sa fim un pic practici.Suntem o masina de hormoni si stim cata bataie de cap ne dau.Pentru a obtine o relativa linistire accepta faptul ca este o persoana imadura altfel nu si-ar ghida viata dupa vise,in mod sigur si tu visezi.Ceea ce poti face este sa incepi sa-ti controlezi putin gandurile si sa le canalizezi in alta directie.Stabileste-ti prioritatile si inainte,fara frica,doar cei curajosi inving.

[AlinB]

Raluca, din cate ai spus pana acum (e posibil sa-mi scapat cate ceva), relatia voasta a durat abia cateva luni de zile.

Nu stiu daca iti dai seama, dar te-ai entuziasmat putin cam prea repede pentru relatia asta, chiar daca motivele tale au fost sa zicem intemeiate pana la un punct.

E drept ca oameni care sa se poarte frumos sunt mai greu de gasit in ziua de azi, dar asta nu e totul.

El pana la urma este un ortodox practicant? Adica are duhovnic, se spovedeste regulat, etc?

Dar tu? Sa mergi o data la 3 ani la duhovnic nu cred ca este prea sanatos pentru viata ta spirituala si de ce nu si afectiva..

Spui ca il iubesti, dar tot din ce spui tu, ce a devenit peste noapte, nu cred ca l-ai cunoscut suficient pentru a-l iubi pe el si nu asteptarile tale..

Nu cred ca pui sentimentele inaintea logicii, nu acum. Logica are un cuvant de spus pana te indragostesti, pe urma nu prea mai are nici un cuvant, atat timp cat nu te straduiesti f. mult sa o aduci in fata.

Depersonalizarea in procesul iubirii nu arata spre o iubire puternica, autentica ci mai degraba ca "ti-ai pierdut capul" si sa stii ca iubirea autentica este cu cap.

Dumnezeu asteapta sa-L iubim pe el in primul rand, iar cand reusim sa facem asta, toate celelalte iubiri decurg intr-un mod armonios iar obstacolele sunt mult mai usor de depasit.

Cad nu facem asta, ne indragostim tare si cadem tare. Iubirea nu mai e ce ar trebui sa fie si devine un soi de idolatrie, o pasiune bolnava care ne acapareaza toata energia afectiva si nu numai.

Iar daca o astfel de iubire esueaza, si de cele mai multe ori intr-adevar esueaza, atunci este pe atat de rau pe cat de bine era (parea sa fie) inainte.

Pana acum nu te-ai inselat spui, dar uite ca nu trebuie sa te inseli de fiecare data.

E greu de spus ce l-a facut sa dea inapoi.
Poate faptul ca nu era pregatit sa se casatoreasca cu tine si nici nu era pregatit sa astepte iar calugarul respectiv a pus lucrurile astea intr-o lumina evidenta.

Poate chestia cu visul a fost doar o scuza penibila pentru ca nu a avut curajul sa spuna exact cum/ce gandeste.

Desi, poate..chiar asa voalat a fost sincer cu tine, probabil nu se simte persoana potrivita care sa-ti ofere o familie si sa raspunda tuturor asteptarilor tale.

Stiu ca explicatiile sunt necesare intr-un astfel de moment, iti ofera intr-adevar un sprijin si suport pentru ca ratiunea ta sa-ti indrepte pasii pe alt drum, pe care afectiunea nu te lasa sa-l parasesti.

Dar cred ca foarte bine poti pleca de la faptul ca pur si simplu a refuzat relatia cu tine. Iar altruismul pe care il invoca si de care probabil inca te mai agati si te paralizeaza e fara doar si poate fals. Ascunde o slabiciune nemarturisita, ceva pentru care tu nu esti un motiv suficient sa lupte cu ea. Ceea ce inseamna ca sentimentele lui, oricare ar fi fost acelea, chiar daca i-au permis sa faca niste gesturi frumoase, nu au fost suficiente pentru ca tu sa te entuziasmezi atat de prematur..

Si nu cred ca e cazul sa te gandesti ca "nu l-ai meritat". Lucrurile par mai degraba sa stea invers. El a ales sa se multumeasca cu mult mai putin si nu cred ca din altruism.
Daca n-ai realizat inca lucrul asta, ai sa-ti dai seama pe parcurs.

A merge la ghicitoare e un pacat, pentru ca nu Dumnezeu vorbeste prin oamenii astia, sunt inselatori sau mai rau - inselati de cel rau.
Dumenzeu vorbeste omului direct, daca are o inima sincera. De ce sa alergi la sfatul celui rau si sa-l lasi sa se joace cu alegerile tale?

Faptul ca a ajuns acolo arata totusi ca nu prea era un om credincios.
Si asa a ajuns sa-ti faca tie rau si nici el nu cred ca va fi fericit pana la urma. Asteapta si ai sa vezi.

Tu se pare ca esti o persoana mult mai credincoasa dar din pacate, nu cred ca pui prea mult accent pe lucrul asta (credinta) atunci cand l-ai ales pe el.
Daca vrei sotul ideal (cat este omeneste posibil) ar trebui tu in primul rand sa te intorci cu toata fata catre Dumnezeu, pentru ca El este singurul care ti-l poate gasi.

A sari in alta relatie, tocmai acum, este o idee f. proasta. De obicei alegerea care vine in urma unei astfel de relatii, care se termina astfel, e mai proasta decat precedenta.

Ar trebui sa ignori senzatii de genul "era perechea mea", "se va intoarce la mine", chiar daca par adevarate, venind din inima. Inima poate fi f. inselatoare, mai ales cand noi renuntam la ratiune si punem anumite sentimente speciale acolo unde nu e locul lor, renuntam mult prea repede la ratiune in favoarea pasiunii si entuziasmului de moment.
Stiu despre ce vorbesc.

Daca a facut anumite gesturi pe care tu le-ai tradus ca "dragoste absoluta" sa nu crezi ca nu e capabil de acelasi gesturi cu altcineva. Aceleasi lucruri probabil le-a facut si fata de fosta prietena si le va face in continuare.
Gandeste-te la asta si poate ai sa vezi lucrurile in alta perspectiva.

Mai mult, nu cred ca are sens sa-i gasesti scuze. Asa cum a spus-o si el, alegerea e una rationala. Nimeni cand gaseste o dragoste mare nu renunta pur si simplu la ea din frica. Doar daca este de fapt o pasiune de moment si sunt alte interese care prevaleaza.

Accepta ca ai facut o alegere gresita si asta poate fi pentru tine baza unei intoarceri la normalitate, macar la momentul dinainte de a-l cunoaste pe el + sa speram, ceva invataturi din toata povestea asta.
Repeta-ti asta in fiecare zi + rugaciune, ca moment de intoarcere sincera catre Dumnezeu si ai sa vezi ca lucrurile vor reveni curand la normal.

[Raluca06]

Au trecut 5 luni de cand ne-am desaprtit... si desi mi-am reluat activitatile normale si par cel putin pentru ceilalti la fel ca inainte, in sufletul meu nu mi-am revenit poate deloc. Da, la 5 luni inca-l iubesc. Mi-a recunoscut ca a gresit si ca relatia lui de acum nu e perfecta, ca era mai fericit cu mine, multe.. dar ca are liniste in relatia asta si asta cauta momentan. Si mi s-a parut imatur. Mi-a zis ca inca ma iubeste... "si-atunci de ce nu-ti asumi riscul sa vezi daca te-as primi inapoi?" am intrebat eu curioasa... si mi-a zis sec ca nu trebuie sa fim impreuna, ca el are convingerile lui si le urmeaza chit ca a gresit de 2 ori (eu cred ca se referea la faptul ca s-a despartit de mine si s-a dus la ea) dar ca acum nu mai poate da inapoi.. un fel de "am intrat in joc, joc" ... blablabla-uri intr-un singur cuvant care nu au nicio valoare fara sa-l vad ca face ceva. Da, dar pe mine ma rup in fiecare secunda... Stiu ca nu ma merita, stiu ca ar trebui sa imi treaca, sa uit, sa nu mai simt... si totusi nu se intampla. M-am rugat la Dumezeu sa-mi dea liniste, sa mi-l aduca inapoi sau sa ma scape...Si nu se intampla niciuna din ele...

Ma doare ca nu-s acolo sa am grija de el sau sa ma pot bucura alaturi de el...
Alin, nu stiu daca m-am depersonalizat in iubirea avuta, nu cred ca a fost nici iubire patimasa, transformata acum in obsesie... ca daca era asa, scapam mai repede... Din vulnerabilitate, m-as fi indragostit repede de altcineva. N-am facut-o. Eu nu ma entuziasmez de obicei.. mai de graba ma sperii cand lucrurile merg bine... Sincer- dar nu-mi pare rau- pana acum pentru toate lucrurile care mi s-au intamplat am muncit, poate cateodata mai mult decat altii. Mie de obicei nu mi se intampla lucruri simple si in relatia mea cu el toate au mers aproape perfect si mi-am dat seama la un moment dat ca e prea frumos sa fie adevarat, dar nu-mi doream in sufletul meu sa se complice. E adevarat si recunosc ca a fost putin timp, dar crede-ma ca nu l-am simtit asa...

Nu stiu de ce a dat inapoi, mi-a dat de inteles la un moment dat ca a facut-o din teama ca nu-si putea controla sentimentele si il controlau ele pe el in tot ceea ce facea, inclusiv locul de munca, unde devenise oarecum neprofesionist din cauz asta. Cert e ca acum se simte dator si vinovat fata de ea sa o iubeasca.. si-atunci isi impune asta si se convinge pe zi ce trece ca lui ii e bine, ca asa trebuie sa fie, ca daca a gresit o data fata de mine, acum nu o sa o mai faca si fata de ea. Mi-a recunoscut ca in relatia cu ea isi controleaza sentimentele oarecum si asta il face pe el, cred, sa se simta linistit. Singurul care l-ar putea intoarce din incapatanarea lui ar fi Dumnezeu, dar probabil ca ii lasa liberul arbitru. Mi-e teama sincer de ziua, daca va exista, in care isi va da seama ca vrea sa se intoarca si va fi prea complicat sa o faca. Deja in sufletul lui ceva ar vrea, isi doreste, ii e dor, dar stie ca n-are voie, ca n-ar fi corect fata de ea. Sincer.. nu pot sa-l inteleg. Eu stiu ca si acum, dupa toate chestiile pe care mi le-a facut si dupa cat m-a umilit, daca ar avea nevoie de viata mea pt a lui, i-as da-o fara regrete. Poate suna exagerat sau naiv, dar asta simt. Mi-ar placea sa stiu ca e fercit cu ea, cu adevarat fericit, ca e mai buna decat mine si eu nu ii pot oferi ce ii ofera ea.. m-ar elibera.. dar nu se intampla asta .. si e frustrant.

Ce nu inteleg eu si imi pun intrebari existentiale asemenea unui adolescent in plina pubertate e daca Dumnezeu vede cat ma chinui, cat de mult imi doresc sa se intoarca si cat de mult il iubesc pana la urma, care e urmarea? ce se va intampla si cand? Sunt constienta de toate lucrurile bune care se intampla in viata mea si ii multumesc pentru ele, dar nu ma simt eu implinita.. si asta ma macina... Bun, daca nu vine inapoi.. de ce nu gasesc altceva/pe altcineva care sa implineasca? (suna asa siropos, dar sper ca se intelege ideea concreta si nu tenta telenovelistica si adolescentina)

In ceea ce priveste ideea de refuz al relatiei cu mine, o sa sune idiot... dar nu-l pot accepta. Adica, nu am o parere minunata despre mine sa-mi nu-mi imaginez cum ar putea avea el o relatie cu altcineva in afara de mine, o preaminunata, dar nu pot sa inteleg atunci de ce parea sa se simta atat de bine cand eram impreuna... si nu era doar o impresie a mea...

[philalex]

nu stiu ce sa cred, dar cred cu siguranta ca astazi lumea numai iubeste nimeni....ci cumpara....inainte tatoneaza terenul.....mai fata, cumpara-ti bicla, iesi cu ea, citeste, mergi la filme, mergi cu castile pe strada si gandeste-te la lucruri mai frumoase...adevarul e ca in preajma Bisericii suntem mai linistiti....si nu mai pune suflet.....nu mai exista puritate intr-o societate infecta ca a noastra...atat a mai ramas sa ne rugam, ca sa se schimbe ceva minor....in toate...fa sport....miscare si uita-l pe respectivul....eu nu ma mai uit in trecut...iert, dar merg inainte....Doamne ajuta!

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Raluca06

Au trecut 5 luni de cand ne-am desaprtit... si desi mi-am reluat activitatile normale si par cel putin pentru ceilalti la fel ca inainte, in sufletul meu nu mi-am revenit poate deloc. Da, la 5 luni inca-l iubesc. Mi-a recunoscut ca a gresit si ca relatia lui de acum nu e perfecta, ca era mai fericit cu mine, multe.. dar ca are liniste in relatia asta si asta cauta momentan. Si mi s-a parut imatur. Mi-a zis ca inca ma iubeste... "si-atunci de ce nu-ti asumi riscul sa vezi daca te-as primi inapoi?" am intrebat eu curioasa... si mi-a zis sec ca nu trebuie sa fim impreuna, ca el are convingerile lui si le urmeaza chit ca a gresit de 2 ori (eu cred ca se referea la faptul ca s-a despartit de mine si s-a dus la ea) dar ca acum nu mai poate da inapoi.. un fel de "am intrat in joc, joc" ... blablabla-uri intr-un singur cuvant care nu au nicio valoare fara sa-l vad ca face ceva. Da, dar pe mine ma rup in fiecare secunda... Stiu ca nu ma merita, stiu ca ar trebui sa imi treaca, sa uit, sa nu mai simt... si totusi nu se intampla. M-am rugat la Dumezeu sa-mi dea liniste, sa mi-l aduca inapoi sau sa ma scape...Si nu se intampla niciuna din ele...

Ma doare ca nu-s acolo sa am grija de el sau sa ma pot bucura alaturi de el...
Alin, nu stiu daca m-am depersonalizat in iubirea avuta, nu cred ca a fost nici iubire patimasa, transformata acum in obsesie... ca daca era asa, scapam mai repede... Din vulnerabilitate, m-as fi indragostit repede de altcineva. N-am facut-o. Eu nu ma entuziasmez de obicei.. mai de graba ma sperii cand lucrurile merg bine... Sincer- dar nu-mi pare rau- pana acum pentru toate lucrurile care mi s-au intamplat am muncit, poate cateodata mai mult decat altii. Mie de obicei nu mi se intampla lucruri simple si in relatia mea cu el toate au mers aproape perfect si mi-am dat seama la un moment dat ca e prea frumos sa fie adevarat, dar nu-mi doream in sufletul meu sa se complice. E adevarat si recunosc ca a fost putin timp, dar crede-ma ca nu l-am simtit asa...

Nu stiu de ce a dat inapoi, mi-a dat de inteles la un moment dat ca a facut-o din teama ca nu-si putea controla sentimentele si il controlau ele pe el in tot ceea ce facea, inclusiv locul de munca, unde devenise oarecum neprofesionist din cauz asta. Cert e ca acum se simte dator si vinovat fata de ea sa o iubeasca.. si-atunci isi impune asta si se convinge pe zi ce trece ca lui ii e bine, ca asa trebuie sa fie, ca daca a gresit o data fata de mine, acum nu o sa o mai faca si fata de ea. Mi-a recunoscut ca in relatia cu ea isi controleaza sentimentele oarecum si asta il face pe el, cred, sa se simta linistit. Singurul care l-ar putea intoarce din incapatanarea lui ar fi Dumnezeu, dar probabil ca ii lasa liberul arbitru. Mi-e teama sincer de ziua, daca va exista, in care isi va da seama ca vrea sa se intoarca si va fi prea complicat sa o faca. Deja in sufletul lui ceva ar vrea, isi doreste, ii e dor, dar stie ca n-are voie, ca n-ar fi corect fata de ea. Sincer.. nu pot sa-l inteleg. Eu stiu ca si acum, dupa toate chestiile pe care mi le-a facut si dupa cat m-a umilit, daca ar avea nevoie de viata mea pt a lui, i-as da-o fara regrete. Poate suna exagerat sau naiv, dar asta simt. Mi-ar placea sa stiu ca e fercit cu ea, cu adevarat fericit, ca e mai buna decat mine si eu nu ii pot oferi ce ii ofera ea.. m-ar elibera.. dar nu se intampla asta .. si e frustrant.

Ce nu inteleg eu si imi pun intrebari existentiale asemenea unui adolescent in plina pubertate e daca Dumnezeu vede cat ma chinui, cat de mult imi doresc sa se intoarca si cat de mult il iubesc pana la urma, care e urmarea? ce se va intampla si cand? Sunt constienta de toate lucrurile bune care se intampla in viata mea si ii multumesc pentru ele, dar nu ma simt eu implinita.. si asta ma macina... Bun, daca nu vine inapoi.. de ce nu gasesc altceva/pe altcineva care sa implineasca? (suna asa siropos, dar sper ca se intelege ideea concreta si nu tenta telenovelistica si adolescentina)

In ceea ce priveste ideea de refuz al relatiei cu mine, o sa sune idiot... dar nu-l pot accepta. Adica, nu am o parere minunata despre mine sa-mi nu-mi imaginez cum ar putea avea el o relatie cu altcineva in afara de mine, o preaminunata, dar nu pot sa inteleg atunci de ce parea sa se simta atat de bine cand eram impreuna... si nu era doar o impresie a mea...

Raluca, oamenii se simt bine cu cineva...dupa care nu se mai simt bine cu acel cineva...si se simt bine cu altcineva, e simplu, asa se intampla de cand lumea!

Faptul ca tu te gandesti inca la el si iti doresti atat de mult sa ai o relatie cu el, e doar decizia ta....Dumnezeu implineste doar cererile de folos, si poate ca ceea ce iti doresti tu nu iti este de folos de fapt...dar in timp vei intelege acest lucru, insa acum nu prea este posibil..pentru ca nu lasi sa se intample asta!

Ideea e ca daca voi veti fi impreuna sau nu, tu tot trebuie sa iti vezi de viata ta...asta e clar, pentru ca daca vei " plange" dupa el 3 ani si nu va fi nimic de fapt, iar el se va si insura si tu nu vei intelege nimic de la viata...tot tu vei fi cea care va pierde si timp, si energie, si optimism, si atentie din partea altor posibili baieti potriviti pentru tine!

Incearca macar sa incerci sa intercalezi si alte ganduri printre cele dedicate lui...si iti va fi mai bine, si nu mai insista pe ideea ca daca tu iti doresti foarte mult ceva, trebuie sa se intample...pentru ca daca iti doresti ceva fara sens, nu se va intampla...dar trebuie sa intelegi viata, si sa incerci sa iti revii...nimeni nu are nevoie de carpe, si de oameni slabanogiti de iubire, mai ales barbatii!!!

Poate ca acum chiar ca nu s-ar mai simti bine langa tine pentru ca nu mai esti ceea ce erai atunci cand avea si de ce, pentru ca probabil esti altfel acum, exprimi altceva...iar el se simte bine alaturi de o femeie pe care simte ca trebuie sa o cucereasca, ca e si misterioasa, e radioasa...puternica, plina de viata, vesela, senina...si care stie ce vrea de la viata!!!!...baga la cap!

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de philalex

nu stiu ce sa cred, dar cred cu siguranta ca astazi lumea numai iubeste nimeni....ci cumpara....inainte tatoneaza terenul.....mai fata, cumpara-ti bicla, iesi cu ea, citeste, mergi la filme, mergi cu castile pe strada si gandeste-te la lucruri mai frumoase...adevarul e ca in preajma Bisericii suntem mai linistiti....si nu mai pune suflet.....nu mai exista puritate intr-o societate infecta ca a noastra...atat a mai ramas sa ne rugam, ca sa se schimbe ceva minor....in toate...fa sport....miscare si uita-l pe respectivul....eu nu ma mai uit in trecut...iert, dar merg inainte....Doamne ajuta!

Philalex, tu crezi cu siguranta o mare prostie...cand de fapt lumea iubeste, si foarte mult, este si pura, o fi si infecta asa cum spui tu...dar cu siguranta lumea are de toate, si nu numai neadevarurile pe care abia astepti sa le exprimi tu cu orice ocazie!

Incearca sa vezi si de ce nu esti iubit, si asa vei intelege poate si de ce nu se intampla lucrul acesta....si de asemenea ca universul tau nu poate fi al lumii intregi!!!!

[philalex]

mai andrusca....de ce ma judeci tu pe mine?...eu nu te judec....ca sunt iubit, neiubit....mi-am spus o opinie....avem dreptul sa opinam....explicam o chestie credibila pentru 80% din oameni....exista desigur si un procent care da sperante,...dar dragoste nu mai e....asta la vista!....e un surogat, e un interes, orice altceva...si saraca fata sa nu mai sufere, tre sa fie mai rece..in astfel de vremuri....oamenii sunt slabi, din aceste considerente, am cam renuntat la cele lumesti si m-am apropiat de cele sfinte...si este minunat....sa ne rugam sa ne fie bine....si fiecare sa-si gaseasca jumatatea, daca vrea....poti trai si in singuratate, Dumnezeu este alaturi....dac vrem sa fim acolo, daca nu....

[Raluca06]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Raluca, oamenii se simt bine cu cineva...dupa care nu se mai simt bine cu acel cineva...si se simt bine cu altcineva, e simplu, asa se intampla de cand lumea!

Faptul ca tu te gandesti inca la el si iti doresti atat de mult sa ai o relatie cu el, e doar decizia ta....Dumnezeu implineste doar cererile de folos, si poate ca ceea ce iti doresti tu nu iti este de folos de fapt...dar in timp vei intelege acest lucru, insa acum nu prea este posibil..pentru ca nu lasi sa se intample asta!

Ideea e ca daca voi veti fi impreuna sau nu, tu tot trebuie sa iti vezi de viata ta...asta e clar, pentru ca daca vei " plange" dupa el 3 ani si nu va fi nimic de fapt, iar el se va si insura si tu nu vei intelege nimic de la viata...tot tu vei fi cea care va pierde si timp, si energie, si optimism, si atentie din partea altor posibili baieti potriviti pentru tine!

Incearca macar sa incerci sa intercalezi si alte ganduri printre cele dedicate lui...si iti va fi mai bine, si nu mai insista pe ideea ca daca tu iti doresti foarte mult ceva, trebuie sa se intample...pentru ca daca iti doresti ceva fara sens, nu se va intampla...dar trebuie sa intelegi viata, si sa incerci sa iti revii...nimeni nu are nevoie de carpe, si de oameni slabanogiti de iubire, mai ales barbatii!!!

Poate ca acum chiar ca nu s-ar mai simti bine langa tine pentru ca nu mai esti ceea ce erai atunci cand avea si de ce, pentru ca probabil esti altfel acum, exprimi altceva...iar el se simte bine alaturi de o femeie pe care simte ca trebuie sa o cucereasca, ca e si misterioasa, e radioasa...puternica, plina de viata, vesela, senina...si care stie ce vrea de la viata!!!!...baga la cap!

Eu imi vad de viata si dupa cum ziceam, sunt un om normal.. Invat, citesc, ma simt bine, am prieteni, lucrez.. ma bucur de ce e in jurul meu, doar ca nu cu aceeasi putere ca alta data. Stiu ce vreau de la viata, lupt pt ce trebuie sa implinesc de una singura, sunt constienta de asta.. Nu crede ca, daca ies din casa plec capul si nu ma uit nici in stanga nici in dreapta si stau cu gandurile mele.. Nu... Fac tot posibilul sa imi vad de viata in continuare... doar ca ma impiedic tot timpul de aceeasi dorinta idioata de a fi cu mine :) atat.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de philalex

mai andrusca....de ce ma judeci tu pe mine?...eu nu te judec....ca sunt iubit, neiubit....mi-am spus o opinie....avem dreptul sa opinam....explicam o chestie credibila pentru 80% din oameni....exista desigur si un procent care da sperante,...dar dragoste nu mai e....asta la vista!....e un surogat, e un interes, orice altceva...si saraca fata sa nu mai sufere, tre sa fie mai rece..in astfel de vremuri....oamenii sunt slabi, din aceste considerente, am cam renuntat la cele lumesti si m-am apropiat de cele sfinte...si este minunat....sa ne rugam sa ne fie bine....si fiecare sa-si gaseasca jumatatea, daca vrea....poti trai si in singuratate, Dumnezeu este alaturi....dac vrem sa fim acolo, daca nu....

Pai scuza-ma, prin prisma a ceea ce exprimam se pot trage usor concluzii...se vede ca iti place sa dai vina pe lume, pe disparitia tuturor lucrurilor frumoase, pure...pentru a-ti justifica starea!!! Nu este asa?

Tu nu dai sfaturi obiective, tu iti spui pasul...si se vede asta, insa adevarul e ca ceea ce spui tu nu prea poate fi general valabil, iar pesimismul nu ar trebui sa fie definitoriu pentru crestini in alegerea facuta...asta e parerea mea!

[heaven]

În prealabil postat de Raluca06

Au trecut 5 luni de cand ne-am desaprtit... si desi mi-am reluat activitatile normale si par cel putin pentru ceilalti la fel ca inainte, in sufletul meu nu mi-am revenit poate deloc. Da, la 5 luni inca-l iubesc. Mi-a recunoscut ca a gresit si ca relatia lui de acum nu e perfecta, ca era mai fericit cu mine, multe.. dar ca are liniste in relatia asta si asta cauta momentan. Si mi s-a parut imatur. Mi-a zis ca inca ma iubeste... "si-atunci de ce nu-ti asumi riscul sa vezi daca te-as primi inapoi?" am intrebat eu curioasa... si mi-a zis sec ca nu trebuie sa fim impreuna, ca el are convingerile lui si le urmeaza chit ca a gresit de 2 ori (eu cred ca se referea la faptul ca s-a despartit de mine si s-a dus la ea) dar ca acum nu mai poate da inapoi.. un fel de "am intrat in joc, joc" ... blablabla-uri intr-un singur cuvant care nu au nicio valoare fara sa-l vad ca face ceva. Da, dar pe mine ma rup in fiecare secunda... Stiu ca nu ma merita, stiu ca ar trebui sa imi treaca, sa uit, sa nu mai simt... si totusi nu se intampla. M-am rugat la Dumezeu sa-mi dea liniste, sa mi-l aduca inapoi sau sa ma scape...Si nu se intampla niciuna din ele...

Ma doare ca nu-s acolo sa am grija de el sau sa ma pot bucura alaturi de el...
Alin, nu stiu daca m-am depersonalizat in iubirea avuta, nu cred ca a fost nici iubire patimasa, transformata acum in obsesie... ca daca era asa, scapam mai repede... Din vulnerabilitate, m-as fi indragostit repede de altcineva. N-am facut-o. Eu nu ma entuziasmez de obicei.. mai de graba ma sperii cand lucrurile merg bine... Sincer- dar nu-mi pare rau- pana acum pentru toate lucrurile care mi s-au intamplat am muncit, poate cateodata mai mult decat altii. Mie de obicei nu mi se intampla lucruri simple si in relatia mea cu el toate au mers aproape perfect si mi-am dat seama la un moment dat ca e prea frumos sa fie adevarat, dar nu-mi doream in sufletul meu sa se complice. E adevarat si recunosc ca a fost putin timp, dar crede-ma ca nu l-am simtit asa...

Nu stiu de ce a dat inapoi, mi-a dat de inteles la un moment dat ca a facut-o din teama ca nu-si putea controla sentimentele si il controlau ele pe el in tot ceea ce facea, inclusiv locul de munca, unde devenise oarecum neprofesionist din cauz asta. Cert e ca acum se simte dator si vinovat fata de ea sa o iubeasca.. si-atunci isi impune asta si se convinge pe zi ce trece ca lui ii e bine, ca asa trebuie sa fie, ca daca a gresit o data fata de mine, acum nu o sa o mai faca si fata de ea. Mi-a recunoscut ca in relatia cu ea isi controleaza sentimentele oarecum si asta il face pe el, cred, sa se simta linistit. Singurul care l-ar putea intoarce din incapatanarea lui ar fi Dumnezeu, dar probabil ca ii lasa liberul arbitru. Mi-e teama sincer de ziua, daca va exista, in care isi va da seama ca vrea sa se intoarca si va fi prea complicat sa o faca. Deja in sufletul lui ceva ar vrea, isi doreste, ii e dor, dar stie ca n-are voie, ca n-ar fi corect fata de ea. Sincer.. nu pot sa-l inteleg. Eu stiu ca si acum, dupa toate chestiile pe care mi le-a facut si dupa cat m-a umilit, daca ar avea nevoie de viata mea pt a lui, i-as da-o fara regrete. Poate suna exagerat sau naiv, dar asta simt. Mi-ar placea sa stiu ca e fercit cu ea, cu adevarat fericit, ca e mai buna decat mine si eu nu ii pot oferi ce ii ofera ea.. m-ar elibera.. dar nu se intampla asta .. si e frustrant.

Ce nu inteleg eu si imi pun intrebari existentiale asemenea unui adolescent in plina pubertate e daca Dumnezeu vede cat ma chinui, cat de mult imi doresc sa se intoarca si cat de mult il iubesc pana la urma, care e urmarea? ce se va intampla si cand? Sunt constienta de toate lucrurile bune care se intampla in viata mea si ii multumesc pentru ele, dar nu ma simt eu implinita.. si asta ma macina... Bun, daca nu vine inapoi.. de ce nu gasesc altceva/pe altcineva care sa implineasca? (suna asa siropos, dar sper ca se intelege ideea concreta si nu tenta telenovelistica si adolescentina)

In ceea ce priveste ideea de refuz al relatiei cu mine, o sa sune idiot... dar nu-l pot accepta. Adica, nu am o parere minunata despre mine sa-mi nu-mi imaginez cum ar putea avea el o relatie cu altcineva in afara de mine, o preaminunata, dar nu pot sa inteleg atunci de ce parea sa se simta atat de bine cand eram impreuna... si nu era doar o impresie a mea...

O poveste aproximativ similara am trait eu acum cativa ani,doar ca circumstantele au fost putin diferite.
Nu s-a despartit de mine pentru altcineva,ci pentru ca a ales latura materiala a vietii,insa,o "buna prietena",practic ca o "sora" a avut grija sa ii impuie capul bine inca din timpul relatiei cu mine,pentru ca deindata ce ne-am despartit si el s-a intors in Bucuresti, sa gaseasca prilejul sa il "consoleze" si sa fie impreuna.Tarziu mi-am dat seama ca ea era indragostita de el de mult timp...
Evident ca faza nu mi-a picat bine deloc,tineam la el,dar,mai tarziu chiar i-am multumit in sinea mea acelei fete pentru ca m-a scapat de un asa om.
Dandu-si seama de greseala pe care a facut-o,dragul meu fost prieten incerca apoi sa isi croiasca drum inapoi catre mine,se ruga de mine sa ma mut in Bucuresti cu el ca vom fi fericiti,promitea marea si sarea doar sa vin acolo,imi spunea cat de nefericit cu ea,ca se plictiseste si cate si mai cate detalii urate despre ea,ca inca ma iubeste,ca pentru ea nu poate simti nimic,o barfea in fel si chip,ceea ce mi s-a parut extrem de perfid si lipsit de caracter din partea lui.Si au mai fost si multe alte amanunte dezagreabile pe care chiar nu are sens sa le povestesc.
Poate,in alte conditii,l-as fi primit inapoi,dar,ridicandu-mi putin "valul" de pe ochi,am reusit sa vad obiectiv cine era,in realitate,omul dupa care sufeream si ca,de fapt,fata hidoasa pe care mi-o arata nu era nicicum ceea ce iubeam,ci o imagine pe care cred ca mai mult o construisem in mintea mea si ma pacaleam singura sa o cred.
Nu doar ca i-am refuzat oferta pe care se astepta sa o primesc cu bratele deschise (in infantilitatea lui chiar a tradus anumite sentimente si bunavointa din partea mea, drept slabiciune),i-am spus frumusel in fata tot ce credeam despre el,i-am urat succes si l-am trimis la plimbare cu noua lui prietena,fosta "sora".
Intre timp s-a si mutat cu ea,fapt ce nu l-a impiedicat sa imi trimita mailuri,sa tot dea telefoane incercand marea cu sarea,racait,evident,in amorul propriu si suparat de proasta "afacere" pe care a facut-o legandu-se la cap cu acea persoana.
Ca si concluzie,pot sa iti spun doar un lucru:ca si in cazul meu,atat in al tau vorbim despre imaturitate,lipsa de coloana vertebrala,dar,mai ales...lipsa de iubire.A fost doar o iluzie si atat...
Oamenii care iubesc cu adevarat lupta pana in panzele albe pentru omul de langa ei si pot sa spun asta pentru ca de 1 an de zile chiar am ocazia sa am o astfel de persoana langa mine si fac cu adevarat diferenta.
Spui ca de 5 luni esti singura,dar nu poti gasi pe altcineva.Pai da,pentru ca atata vreme cat il iubesti inca pe fostul si traiesti cu speranta ca el se va reintoarce nu vei gasi pe cineva.
Pentru a deschide usa din fata,trebuie intai sa o inchizi pe cea din urma!
Intai trebuie sa accepti situatia,sa intelegi ca anumite lucruri se intampla pentru ca pur si simplu asa sunt unii oameni si nu ai ce le face,sa inchizi usa in urma ta,sa te vindeci si apoi sa privesti catre viitor.