Istoria noastra

În prealabil postat de podolski_2

Constantin cel Mare a fost Farul lui Dumnezeu.
In fuctie de apropierea de Lumina asa se luminau si popoarele.
Daca Dacia se afla in Apus acum era catolica, cu toata vitejia lor si bunatatea lor. Ideea ca dacii sunt un popor mai bun ca cehii sau polonezi provine din mandrie si este pur subiectiva. Obiectic, cand 90% din tarile apusene sunt catolice conform Imperiului Roman de Apus si cum peste 90% din tarile rasaritene sunt ortodoxe, nu e o coincidenta sau un caz de vitejie izolat al dacilor, ci este TIPAR. Se numeste istorie si prin ea se vede influenta Imperiului Roman.

Si nu am zis ca dacii erau analfabeti, nu-mi puneti vorbe in gura. Am zis ca suntem ortodocsi datorita Bizantului, datorita lui Constantin cel Mare, primul conducator care a legalizat crestinismul de la Inviere. Cine vrea sa ridice dacii pe un rang mare al duhovniciei si sa zica ca doar din puterile proprii sunt ortodocsi sunt subiectivi. Meritul este si al Imperiului Roman care si-a impus religia in zona sa.

Sau poate este o idee izvorita din dragoste pentru neam. Asa de mult stim sa ne valorificam istoria, ca am ajuns sa ne fie rusine ca suntem romani, tocmai prin faptul ca se dam la o parte istoria noastra si se promoveaza ce au facut altii. Mereu auzi si citesti ca romanii n-au facut nimic, romanii au fost prosti, romanii au fost nu stiu cum. Nimeni nu neaga ce a facut Constantin cel Mare, insa nu poti sa negi nici contributia dacilor,adica a noastra. Cand zic contributie, ma refer la faptul ca au iubit ortodoxia si au cultivat-o mai departe. Si dacii au avut Sfinti si duhovnici mari pe vremea aia. Ai date exacte despre ce se intampla in Dacia cand era Constantin cel Mare la putere? Constantin cel Mare este cel care a crestinizat impreiul roman, care era pagan,oficial. http://www.crestinortodox.ro/sfintii...lui-69658.html .

Nu putem uita de faptul ca domnitorii romani au ajutat mereu Sf.Munte Athos cand a avut probleme. Am postat despre Mihai Viteazu care putea sa ii ajute sa isi recapete Constantinopolul, insa nu a fost lasat de invidie. Romanii nu au fost iubiti de nimeni, nici de Bizant, nici de Slavi, de nimeni. Numai Dunarea si Marea Neagra nu au fost dusmanii romanilor.

SFÂNTUL IERARH EVANGHELICUS
episcop al Tomisului
(290 - 300)

Acest fericit urmaş al Sfântului Apostol Andrei este cel dintâi episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului (Constanţa de azi), din Dacia Pontică (Scythia Minor-Dobrogea). Episcopul Evanghelicus a păstorit pe creştinii autohtoni geto-daco-romani de la Gurile Dunării şi din toată Dacia Pontică în ultimul deceniu al secolului III. Episcopia Tomisului exista, desigur, cu mult înainte de această dată, întrucât creştinismul a fost semănat pe teritoriul ţării noastre de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, încă de la jumătatea secolului întâi, cum spune Eusebiu de Cezareea (+ 340) în cartea sa, „Istoria Bisericească", III.
Episcopul Evanghelicus, originar din Tracia, a convertit la credinţa în Hristos pe mulţi locuitori din Sciţia Mică, ce rămăseseră încă în întunericul păgânismului. El este amintit în actul martiric al Sfinţilor Epictet preotul şi Astion monahul, care au fost martirizaţi pentru Hristos la Halmyris (azi Dunavăţ), cetate antică grecească, situată pe braţul de sud al Dunării, „într-o zi de 8 iulie", în timpul persecuţiei lui Diocleţian. În acest document se afirmă că „prea fericitul Evanghelicus era episcopul şi întâistătătorul sfintelor lui Dumnezeu biserici din această provincie", adică din Sciţia Mică (Dobrogea). În actul martiric se spune că părinţii Sfântului Mucenic Astion, originari din Asia Mică, veniţi la Tomis în căutarea fiului lor, au fost convertiţi la creştinism de către preotul Bonosus şi apoi botezaţi de episcopul Evanghelicus la Halmyris, în a paisprezecea zi de la martiriul Sfinţilor Epictet şi Astion.
Se crede că însuşi Sfântul Evanghelicus a primit cununa muceniciei prin acelaşi împărat, pentru marea lui dragoste şi râvnă ce o avea către Hristos.

SFINŢII MUCENICI EPICTET PREOTUL
ŞI ASTION MONAHUL
(+290)

Aceşti doi sfinţi martiri erau originari din Asia Mică, probabil dintr-un oraş al Frigiei. Epictet s-a născut din părinţi creştini şi a învăţat de mic carte, fiind foarte râvnitor pentru cunoaşterea Sfintei Evanghelii. Apoi, dorind să slujească toată viaţa lui Hristos, a părăsit casa părinţilor săi şi s-a făcut călugăr în una din mănăstirile Frigiei.
Pentru sfinţenia vieţii sale, fericitul Epictet s-a învrednicit de darul preoţiei şi a devenit un neobosit propovăduitor al Evangheliei lui Hristos în patria sa, convertind la creştinism şi botezând în numele Preasfintei Treimi mulţi locuitori frigieni. Printre cei convertiţi a fost şi un tânăr ales, anume Astion, fiul unui magistrat numit Alexandru. Urmând dascălului şi părintelui său duhovnicesc, fericitul Astion a luat jugul cel bun al lui Hristos, făcându-se călugăr, probabil, în aceeaşi mănăstire, aşa cum mărturisesc actele martirice.
Datorită persecuţiei lui Diocleţian (284-305), în jurul anului 290, fericiţii Epictet preotul şi Astion monahul şi-au părăsit patria lor şi, râvnind să mărturisească pe Hristos, s-au stabilit în Sciţia Mică (Dobrogea), în oraşul Halmyris (Almiridensis), numit şi Salmorus, situat pe braţul de sud al Dunării. Aici au propovăduit cu mult curaj Evanghelia lui Hristos, convertind la creştinism un mare număr de păgâni.
Auzind de aceasta, guvernatorul Latronianus a dat poruncă să închidă în temniţă la Halmyris pe fericiţii mărturisitori Epictet preotul şi Astion monahul, chinuindu-i cumplit pentru a se lepăda de Hristos. Văzând însă bărbăţia şi tăria credinţei lor, guvernatorul a poruncit să li se taie capetele de către Vigilantius, unul din judecătorii celor doi martiri. Martiriul Sfinţilor Epictet şi Astion a avut loc la Halmyris, într-o zi de 8 iulie, când li se face pomenirea în întreaga Biserică creştină în fiecare an. În „Acta Sanctorum Julii", t. II (29), Parisiis et Romae, 1867, p. 540-551, ca şi în celelalte acte martirice, sunt numiţi „De Sanctis Epicteto presbytero et Astione monacho martyribus Almiridensibus (Halmyris) in Scythia".
Părinţii tânărului mucenic Astion monahul, Alexandru şi Marcelina, pornind în căutarea fiului lor, au ajuns până la Halmyris. Aici, auzind de mucenicia Sfântului Astion, au fost convertiţi la credinţa în adevăratul Dumnezeu de preotul Bonosus, fiind botezaţi de episcopul de Tomis, Evanghelicus, în a paisprezecea zi de la mucenicia Sfinţilor Epictet şi Astion.

SFINŢII MUCENICI TIT ŞI GORDIAN
episcopi ai Tomisului (secolul IV)

Aceşti doi episcopi tomitani erau, probabil, originari din Capadocia (Asia Mică), păstorind turma lui Hristos din Dacia Pontică (Dobrogea) în primele două decenii ale secolului IV, până la ultima şi marea persecuţie a lui Liciniu din anii 320-323.
După moartea martirică a episcopului Efrem, a urmat pe scaunul episcopal al Tomisului episcopul Tit (Titus, Filius), care a propovăduit şi apărat credinţa ortodoxă în Dacia Pontică mai mult de zece ani, catehizând şi botezând nu puţini daco-romani şi mai ales „barbari", goţi, huni şi besi, care locuiau pe teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră.
Episcopul Tit a fost protector şi părinte sufletesc al multor sfinţi martiri autohtoni şi din întreg Imperiul Roman, exilaţi la Gurile Dunării şi apoi martirizaţi aici de către împăraţii Diocleţian, Galeriu şi Liciniu, până în anul 323. Pârât fiind la împăratul Liciniu, însuşi fericitul episcop Tit a fost prins, chinuit şi înecat în Marea Neagră la 3 ianuarie, când i se face şi pomenirea. Sfintele sale moaşte au fost luate şi îngropate de ucenici la Tomis. Un fragment de piatră funerară a fost descoperit recent la Constanţa (Tomis), despre care se crede că este a episcopului Tit (Titus, Filius), pe care scrie: „Aici odihneşte martirul lui Hristos şi episcopul ...".
Urmându-i pe scaunul de la Tomis episcopul Gordian, acesta a continuat cu şi mai multă râvnă şi curaj opera apostolică de convertire, catehizare şi botezare a daco-romanilor din Dacia Pontică şi Goţia (Dacia de la nordul Dunării). Auzind de aceasta, tiranul împărat Liciniu l-a aruncat în temniţă, iar în timpul sângeroaselor persecuţii de la Gurile Dunării, din anii 320-323, i s-a tăiat fericitul cap „într-o zi de 15 septembrie", împreună cu alţi cinci martiri - Macrobiu, Helia, Zotic, Lucian şi Valerian. Sinaxarele greceşti şi cărţile de slujbă româneşti pomenesc pe Sfântul Mucenic Gordian la 13 septembrie, iar actele martirice din Martirologiul Roman (Acta Sanctorum) îl pomenesc împreună cu Macrobiu şi Valerian, la 15 septembrie, numindu-l pe Sfântul Gordian „episcop".

SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC EFREM
episcop al Tomisului (secolul IV)

Al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor greceşti şi latine, a fost Sfântul Mucenic Efrem. El s-a născut în sudul Dunării din părinţi creştini, care l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu. Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas aici şi a fost făcut preot şi slujitor la una din biserici. La vremea aceea în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, şi tracă (besă).
Ajungând apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300- 314), a fost pregătit din tinereţe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare" de la Gurile Dunării şi din jurul Pontului Euxin (Mării Negre). La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioşii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creştinism numeroşi daci, romani, goţi şi sciţi şi răscumpărând de la moarte mulţi sclavi, pe care apoi îi creştina.
În timpul păstoriei acestui fericit episcop, au fost martirizaţi pentru credinţa în Hristos zeci de creştini daco-romani, sciţi, besi, traci, greci şi capadocieni surghiuniţi în Dacia Pontică, ale căror sfinte moaşte episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa în locuri tăinuite, înălţa biserici de lemn sau de piatră peste ele şi rânduia preoţi să slujească noaptea Sfânta Liturghie.
În marea persecuţie a lui Diocleţian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor. Însă, mărturisind că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304 şi i se face pomenirea la 7 martie.
În „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae", col. 517, la 7 martie, când se sărbătoreşte Sfântul Mucenic şi episcop Efrem, se spun următoarele: „7 martie, în timpul împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi în Scythia pe Efrem, iar la Chersones pe Vasile". Deşi sunt păreri că Efrem ar fi fost episcop în Sciţia Mare, ele nu sunt întemeiate, căci în Viaţa Sfinţilor Epictet şi Astion, se menţionează la Tomis, în Sciţia Mică, un episcop Efrem.

[nutucutu]

În prealabil postat de Laura19

Sau poate este o idee izvorita din dragoste pentru neam. Asa de mult stim sa ne valorificam istoria, ca am ajuns sa ne fie rusine ca suntem romani.

Daca dragostea de neam ne face sa deformam adevarul istoric, aceea nu se mai numeste dragoste de neam, se numeste fanatism.

In acest context se vede cu ochiul liber ca in lumea larga se foloseste alfabetul latin, grecesc, chirilic, iudaic si inca citeva. Daca nu avem nici macar o inscriptie in vreun alfabet dac (inscriptiile din acea perioada sint in limba latina), probabil ca acest alfabet dac nici nu a existat. Deasemnea, daca avem atitea informatii despre daci/traci... provenite exact din perioada cuceririi romane, iar dupa aceia avem o negura si o ceata totala (aproape 1000 ani), cu siguranta ca dacii nu erau organizati atit de bine incit sa lase urme scrise, iar din acest motiv erau considerati barbari. Nu inteleg de ce ar trebui sa ne fie rusine cu asta.

SFINŢII MUCENICI ZOTIC, ATAL, CAMASIE, FILIP
ŞI ALŢI 31 DE LA NICULIŢEL
(secolul IV - 4 iunie)

Întreaga Sciţie Mică, adică Dobrogea de astăzi, acum două milenii făcea parte din Imperiul Roman şi era destinată, în timpul marilor persecuţii creştine din secolele I-IV după Hristos, pentru surghiunirea şi martirizarea creştinilor care refuzau să se închine idolilor păgâni şi să le aducă jertfă. Acest teritoriu de la periferia de nord-est a imperiului, plasat între Dunăre şi Marea Neagră, mai ales Delta Dunării şi codrii seculari dintre Măcin, Isaccea, Niculiţel şi Babadag, ca şi zona de sud a Dobrogei dintre Cernavodă, Adamclisi, Mangalia şi Constanţa (Tomis) erau cele mai potrivite pentru acest scop.
Dintre cele zece persecuţii romane împotriva creştinilor desfăşurate între anii 64 şi 324, care au umplut cerul de sfinţi şi au sfinţit pământul cu sângele a peste zece milioane de martiri, trei din ele au fost cele mai sângeroase: persecuţia lui Deciu (249-251), a lui Diocleţian şi Maximian (284-305) şi a lui Liciniu (308-324), în Răsărit, care au dat cei mai mulţi mucenici. În timpul acestor persecuţii au fost surghiuniţi în Sciţia Mică mii de creştini, ostaşi, dregători, clerici şi cetăţeni romani de toate vârstele şi stările sociale.
Unii dintre ei mureau aici de foame şi de frig, sau din cauza bătăilor pe care le răbdau cu bărbăţie, ca nişte sfinţi mărturisitori ai Sfintei Evanghelii. Alţii reuşeau să se repatrieze după terminarea surghiunului sau după moartea împăraţilor şi guvernatorilor persecutori. Iar alţii, poate sute dintre ei, fiind mai tari în credinţă şi mai râvnitori pentru Hristos, erau greu chinuiţi şi apoi martirizaţi aici, între Dunăre şi Marea Neagră, prin decapitare. Trupurile lor, devenite sfinte moaşte, erau luate în grabă de creştini şi îngropate provizoriu în locuri de taină, cunoscute numai de ei. Noaptea mergeau la mormintele lor, le tămâiau, se rugau şi aprindeau lumânări. Ei păstrau pe ascuns evlavia sfintelor moaşte şi scriau scurte biografii cu viaţa şi pătimirea sfinţilor mucenici. Aşa luau naştere actele martirice, iar martirii intrau în memoria creştinilor, în cultul Bisericii lui Hristos şi în sinaxarele ei.
Aşa au fost salvaţi de uitare zeci de mii de mucenici din Imperiul Roman şi peste o sută din Dobrogea. Mai târziu, când focul persecuţiilor străine se stingea şi se făcea iarăşi pace în imperiu, creştinii scoteau din păduri şi din morminte moaştele ascunse ale sfinţilor mucenici şi le aşezau cu cinste în cripte, anume zidite de ei, numite „martirioane", peste care zideau biserici (bazilici) de piatră şi cărămidă, ale căror numeroase ruine se văd şi astăzi în toată Dobrogea. Unele din aceste martirioane (cripte martirice) din primele secole creştine s-au ruinat de-a lungul vremii. Altele au fost distruse şi profanate de popoarele barbare, care năvăleau mereu peste ţările creştine. Iar altele au rămas până astăzi ascunse în pământ, pentru nevrednicia creştinilor, ca nişte mărgăritare de mult preţ.
Cu rânduiala lui Dumnezeu, în anul 1971, luna septembrie, pârâul satului Niculiţel-Tulcea, venind mare, a descoperit, sub şoseaua ce trece prin mijlocul localităţii, cel mai vechi şi mai bine păstrat „martirion" creştin din întreaga Peninsulă Balcanică şi printre cele mai rare şi preţioase din lume. Cripta martirică de la Niculiţel, construită din cărămidă, cu dimensiunile de 3,70x3,50x2,30 m, este împărţită în două mici încăperi supraetajate. În încăperea de sus s-au găsit patru moaşte întregi de martiri, aşezate într-o raclă comună, de lemn, după tradiţia ortodoxă cunoscută, cu mâinile pe piept şi cu capul spre apus. Toţi martirii aveau capetele tăiate, din care trei erau aşezate la locul lor, iar al patrulea se afla pe pieptul martirului. Pe peretele din stânga intrării se află săpată în mortar următoarea inscripţie în limba greacă: „Martirii lui Hristos", iar pe peretele din dreapta scrie: „Zoticos, Attalos, Kamasis, Filippos", având deasupra crucea monogramată (Hr).
În încăperea de jos, împărţită şi ea în mici secţiuni, s-au găsit aproape o sută de bucăţi de oase sfinte, care aparţineau altor doi martiri necunoscuţi, care, probabil, pătimiseră odată cu ceilalţi patru în localitatea romană din apropiere, numită Noviodunum, astăzi Isaccea. Pe o lespede de calcar este scrisă această mică inscripţie: „Aici şi acolo (se află) sângele (vlaga) martirilor".
Martirologiul siriac şi mai ales Martirologiul ieronimian fixează data pătimirii acestor sfinţi martiri la 4 iunie şi, alături de cei patru amintiţi mai sus, înşiră şi alţi martiri, ca: Eutihie, Quirinus, Iulia, Saturninus, Ninita, Fortunio şi alţi 25 ostaşi ai lui Hristos, ale căror nume nu sunt scrise în aceste sinaxare (vieţi de sfinţi).
Deasupra criptei martirice de la Niculiţel s-a construit o bazilică din piatră şi cărămidă destul de mare, care a servit, probabil, ca lăcaş de cult al unei străvechi mănăstiri, în secolele IV-VII. În anul 602, datorită invaziei slavilor şi bulgarilor, care traversează Dobrogea spre sudul Dunării, majoritatea bazilicilor şi a centrelor creştine organizate din Dacia Pontică sunt devastate şi rămân în ruină.
Sfinţii Mucenici de la Niculiţel, Zotic, Atal, Camasie şi Filip, împreună cu ceilalţi 31 de martiri, cu nume şi fără nume, de origine greci, romani, traci, daci şi capadocieni, au pătimit pentru Hristos prin tăierea capului, fie în timpul persecuţiei lui Diocleţian, în anii 303-304, fie în timpul ultimei persecuţii sângeroase din timpul împăratului Liciniu, în anii 319-324.
După ce moaştele lor au fost aşezate provizoriu în morminte simple şi discrete de frica ostaşilor romani, sub împărăţia Sfântului Constantin cel Mare, după anul 324, când capitala imperiului este mutată la Constantinopol, creştinii din Sciţia Mică (Dobrogea), ajutaţi de episcopii de la Tomis, construiesc o criptă nouă în comuna Niculiţel şi înalţă biserică mare deasupra, unde aşază definitiv moaştele martirilor amintiţi.
Aşa a binecuvântat Dumnezeu pământul nostru străbun cu numeroşi martiri creştini, încă din primele secole şi până în zilele noastre. Aşa ne-a descoperit Mântuitorul moaştele întregi ale celor patru martiri, care au sfinţit pământul neamului cu jertfa şi sângele lor. Jertfa Sfinţilor şi Mucenicilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip, împreună cu a celorlalţi 31 de mucenici, de la Isaccea-Niculiţel, este una dintre cele mai mari jertfe martirice pentru Hristos, din ţara noastră. Numai jertfa marelui domn şi martir Constantin Brâncoveanu, cu a celor patru fii ai săi, poate fi pe măsura sfinţilor mucenici de la Niculiţel.
Descoperirea acestor patru sfinte moaşte întregi, unele dintre cele mai vechi şi mai bine păstrate moaşte creştine din lume, formează o minune a lui Dumnezeu săvârşită cu noi şi un semn al milei Tatălui ceresc cu poporul român, credincios şi atât de mult încercat. Ele sunt o dovadă că Mântuitorul încă ne iubeşte, că nu ne-a părăsit pentru păcatele noastre şi că ne cheamă şi pe noi, prin rugăciunile sfinţilor mucenici, la pocăinţă, la smerenie, la credinţă şi la o viaţă creştină cât mai curată, până la jertfa supremă pentru dragostea lui Hristos, ştiind că fără jertfă creştină nu este mântuire.
Din toamna anului 1971, moaştele celor patru sfinţi martiri de la Niculiţel au fost depuse în biserica Mănăstirii Cocoş, spre închinarea credincioşilor iubitori de mucenici. Ele formează cea mai mare cunună a Bisericii lui Hristos din România, pentru care lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită.
Pomenirea Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip şi a celor împreună cu dânşii se face la 4 iunie.
Sfinţilor Mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să mântuiască sufletele noastre!

Sfinti romani- din sec.III- pana'n anul 2006

[podolski_2]

Nici eu nu am de gand sa denigrez dacia si daci.
Dar nu poti zice ca e 100% contributia lor ca azi suntem ortodocsi.
Suntem ortodocsi azi dupa parerea mea 80% datorita influentei Bizantului, si 20% Daciei.


Si dovada este tiparul cu peste 90% aratat in postul anterior. Nimeni nu neaga curajul marilor domnitori romani. Ti se pare ca il neg? Nu doar, nu dam cu pietre intr-un Imperiu care ne-a facut ortodocsi.


Tu daca te nasteai in Spania aveai sanse de 0,2% sa fii ortodoxa. Pe cand in Romania 85% sanse sa fii ortodoxa, in Grecia 97%.

Daca pretindem ca suntem popor ortodox, nu ne negam nici radacinile dacice, dar nici pe cele Romane de Rasarit, pt ca altfel suntem doar subiectivi. Datele si istoria zic alte lucruri. Daca negam radacina romana, atunci ne putem intoarce la radacinile dacice sa trecem inapoi la paganism, sa fim bravi si viteji fara nici o valoare in fata lui Dumnezeu.

Crezi ca polonezi nu au avut domnitori buni ca Mihai Viteazul pt noi? Dar credinta ortodoxa si catolica ne diferentiaza. Credinta a facut din Mihai Viteazul un Sfant ! Si el, ca si noi, ii datoram lui Dumnezeu ca ne-a binecuvantat tinutul prin Sf. Constantin cel Mare, care la randul lui prin Imperiul Roman de Rasarit avem noi azi Scumpele si Dragile noastre Icoane pictate in Biserica in stil bizantin, o Credinta Dreapta si Apostolica.

[podolski_2]

În prealabil postat de nutucutu

Daca dragostea de neam ne face sa deformam adevarul istoric, aceea nu se mai numeste dragoste de neam, se numeste fanatism.

In acest context se vede cu ochiul liber ca in lumea larga se foloseste alfabetul latin, grecesc, chirilic, iudaic si inca citeva. Daca nu avem nici macar o inscriptie in vreun alfabet dac (inscriptiile din acea perioada sint in limba latina), probabil ca acest alfabet dac nici nu a existat. Deasemnea, daca avem atitea informatii despre daci/traci... provenite exact din perioada cuceririi romane, iar dupa aceia avem o negura si o ceata totala (aproape 1000 ani), cu siguranta ca dacii nu erau organizati atit de bine incit sa lase urme scrise, iar din acest motiv erau considerati barbari. Nu inteleg de ce ar trebui sa ne fie rusine cu asta.

Nu, eu chiar cred ca dacii aveau scrieri si se vb de ele cum ca ar contine organizarea lor. Dar nu pot da 100% meritul dacilor pentru Romania Ortodoxa de azi. Fara Bizant noi si dacii eram acum pe nicaieri...in cine stie ce erezie.

Acum vad ca esti catolic. Mai bine ai lasa erezia si te-ai intoarce la Biserica Ortodoxa, asculta-l pe Francisc de Assisi din minunea cu femeia credincioasa si Sf. Serafim de Sarov.

[nutucutu]

În prealabil postat de podolski_2

Nu, eu chiar cred ca dacii aveau scrieri si se vb de ele cum ca ar contine organizarea lor. Dar nu pot da 100% meritul dacilor pentru Romania Ortodoxa de azi. Fara Bizant noi si dacii eram acum pe nicaieri...in cine stie ce erezie.

Acum vad ca esti catolic. Mai bine ai lasa erezia si te-ai intoarce la Biserica Ortodoxa, asculta-l pe Francisc de Assisi din minunea cu femeia credincioasa si Sf. Serafim de Sarov.

Poate ca dacii au avut scrieri, doar ca nu au fost descoperite. Iar dupa retragerea romana, atit scrierile dacice (daca or fi existat), cit se cele latine au disparut cu desavirsire. Sute de ani. In biblie eswte mentionata limba traca ca limba pe care le vorbeau apostolii atunci cind s-a coborit Duhul Sfint peste ei. Dar de aici si pina la a spune ca dacii erau deja ortodocsi atunci cind i-au cucerit romanii, ca aveau o scriere proprie, ca erau organizati ca stat, cu administratie etc e o cale luuunga si nedovedita istoric (inca, cel putin).

PS:Il ascult pe sfintul Francis de Assisi: sint supusa papei, asa cum a fost si el. Despre minunea cu femeia credincioasa: legende menite sa-i faca pe unii mindri. Sfintul Francisc de Assisi a fost pictat de Arsenie Boca cu aura de sfint in jurul capului.

[costel]

În prealabil postat de nutucutu

Sfintul Francisc de Assisi a fost pictat de Arsenie Boca cu aura de sfint in jurul capului.

Daca il citezi pe parintele Arsenie Boca, e bine sa ai in vedere intreaga sa invatatura, nu doar o parte din ea. A lua doar ceea ce ne convine, fragmente, e specific duhului protestant. Am spus asta pentru ca stiu ca esti catolic, ori a incerca sa-ti intaresti credinta prin mentionarea numelui Arsenie Boca, poate duce la confuzie. PS nu vreau disputa, dar fac precizarea ca parintele Arsenie Boca nu s-a supus niciodata papei.

Imi doresc ca toti sa ajungem partasi fericirii raiului.

[stefan florin]

În prealabil postat de nutucutu

Daca dragostea de neam ne face sa deformam adevarul istoric, aceea nu se mai numeste dragoste de neam, se numeste fanatism.

In acest context se vede cu ochiul liber ca in lumea larga se foloseste alfabetul latin, grecesc, chirilic, iudaic si inca citeva. Daca nu avem nici macar o inscriptie in vreun alfabet dac (inscriptiile din acea perioada sint in limba latina), probabil ca acest alfabet dac nici nu a existat. Deasemnea, daca avem atitea informatii despre daci/traci... provenite exact din perioada cuceririi romane, iar dupa aceia avem o negura si o ceata totala (aproape 1000 ani), cu siguranta ca dacii nu erau organizati atit de bine incit sa lase urme scrise, iar din acest motiv erau considerati barbari. Nu inteleg de ce ar trebui sa ne fie rusine cu asta.

de tablitele de la Tartaria ai auzit? Nu ai vizionat filmul postat de antoniap?

[FlaviusM]

În prealabil postat de stefan florin

de tablitele de la Tartaria ai auzit? Nu ai vizionat filmul postat de antoniap?

Nu se poate spune ca acele tabilte constituie "scrierea daca" pentru ca nu au fost descifrate si in acest moment nu se stie exact ce reprezinta si cine anume le-a facut. Ele nu constituie un argument pentru nimic, cel mult obiect al unor speculatii nestiintifice.