Psihologie - întrebări

[sophia]

Eu sunt ingrozita.
Vreau sa inteleg pentru ce stai tu si studiezi asa carti si la ce-ti folosesc tie sau altora concret.
Filocalia este foarte grea. Astea sunt studii teologice pentru oameni care au talent deosebit sau chemare deosebita si care isi fac din asta o profesie.
E ca si cum unul care nu stie nici cum se joaca sah, reguli de baza, sta si studiaza partida lui nu stiu care campion mondial in speranta ca isi poate gasi o partenera de viata.

Pe de alta parte ma uit in jur, aici pe forum de ex. ce probleme de viata exista la tineri si nimeni nu-i invata.
Vad doua extreme la fel de rele - tineri care se arunca in relatii si sex de la 9-10 ani si se preocupa atunci cand nu-si gasesc pereche si fac copii aiurea in tramvai si tineri de varste mai mari care nu au habar sa abordeze o fata/un baiat, altii care nu stiu ce sa faca din viata lor pe linie profesionala.
Parintii nu stiu unde sunt si ce fac (si alte rude), scoala nu stiu ce face, preotii nu se pricep.

Ce este de facut? Nu este suficient sa-i aduci in credinta si sa-i legi de biserica. Trebuie sa-i inveti viata pas cu pas. Sa umble cu o fata/un baiat, sa stie ce inseamna prietenie, casatorie, familie, sa-si gaseasca profesia potrivita, sa stie ce vor de la viata.
Cine trebuie sa se ocupe de tineri si sa-i invete?

Ioane, lumea are nevoie de psihologi. Tinerii sunt in deruta si in disperare. Ce Sf. Isaac Sirul?! Uite-te pe firul de la aceasta sectiune, un pic mai jos de al tau. Un tanar care nu stie sa se apropie de o fata. Pe un alt fir o tanara care nu stie sa procedeze cu un baiat. Tot aici ai vazut si scris fetei care a termainat o facultate si nu stie ce sa faca. Crezi ca pe ei ii ajuta Dostoievski sau Filocalia?

Nu de teorii si studii abstracte avem nevoie, ci trebuie sa invatam sa ne descurcam in viata asta de zi cu zi, tot mai grea si mai spinoasa.
Sigur, fiecare cu priceperile, talentele si pasiunile lui, dar ce facem cu viata noastra?
Tot vad si citesc despre atatea personalitati, genii in diverse domenii, dar care la capitolul viata personala, familie, sunt un dezastru. De ce oare?

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Ioane, lumea are nevoie de psihologi. Tinerii sunt in deruta si in disperare. Ce Sf. Isaac Sirul?! Uite-te pe firul de la aceasta sectiune, un pic mai jos de al tau. Un tanar care nu stie sa se apropie de o fata. Pe un alt fir o tanara care nu stie sa procedeze cu un baiat. Tot aici ai vazut si scris fetei care a termainat o facultate si nu stie ce sa faca. Crezi ca pe ei ii ajuta Dostoievski sau Filocalia?

Dragă Sophia, o practică bună se sprijină pe o teorie încă şi mai bună. Sau pe mai multe...
Şi psihologii şi dascălii şi preoţii şi medicii şi orice alţi oameni care vor să facă ceva bun trebuie să studieze temeinic, mai întâi. Şi nu orice, ci lucruri "grele". Miezul lucrurilor, legile, regulile, principiile, nenumărate cazuri aparte, istoria... Mai ales istoria! Că nu-i nimic nou sub soare, nici măcar erorile. Sau mai ales ele.
Filocalia şi marii scriitori sunt, poate, tot ce avem mai bun, mai frumos şi folositor în istoria fixată prin cuvânt. Omul e o fiinţă culturală, nu poate trăi în afara culturii şi contează mult ce fel de cultură îşi însuşeşte. Cultura Duhului, Filocalia, este cea mai folositoare pentru oameni. Altminteri, toată practica noastră e smintită, strâmbă şi căzută. Scăpat din "hăţurile" culturii bune şi frumoase, omul face lucruri rele şi urâte. De unde să ştie şi să poată face altfel?...
Tinerii sunt în derută şi disperare pentru că au cultura prostului şmecher şi a ignoranţei crase şi obraznice. Dacă şi-ar fi însuşi marile lecţii, măcar în forma lor teoretică deocamdată, ştiau acum ce au de făcut - ştiau să trăiască şi să se bucure de viaţă.

Sfântul Isaac Sirul arată cum se pot dobândi cele mai mari bunuri ale vieţii omeneşti: smerenia, liniştea, rugăciunea - iată comorile omului!
Dostoievski, iarăşi, învie în noi marile dileme ale sufletului omenesc, luptele noastre cu întunericul, cu nebunia patimilor. Speranţa, nădejdea, dragostea sunt şi ele prinse în jocul cărţilor acestora monumentale.

A fi om se învaţă! Însă, de la oameni care nu dau atenţie istorie şi culturii, psihologiei şi Teologiei - nu ai mare lucru de învăţat. Afară, poate, de unele rutine oarbe ale unor îndeletniciri, sterile atunci când sunt lipsite de noimă, de tâlc, de mister...
Problema nu cred că e atunci când nu ştii să te porţi cu o fată... În definitiv, cine ştie?...:)
Nici cu profesia nu e mare scofală. S-o găsi ceva pe lumea asta, pentru oricine.
Problema e ce fel de oameni suntem. Că şi viaţa de aici şi Viaţa din Ceruri atârnă de ce fel de oameni suntem. Oare nu-i aşa?

P.S. Eu continui să mă ocup de Filocalia şi Dostoievski, de Freud şi James, de Ey şi de alţii, deoarece mai întâi ei înşişi au făcut-o. Îmi sunt învăţători, îmi sunt modele şi nu pot trăi altfel decât în duhul lor. Îmi cer iertare dacă asta îţi pare nepotrivit. Psihologii de tip "fă asta!" sunt pe toate drumurile. Eu am alt scop, nu să hrănesc vanitatea efemerului unor mişcări "practice" care nu sunt, cel mai adesea, decât nodurile prefabricate ale următoarelor chinuri.
În final, o rugăminte: pune întrebări "practice", dacă voieşti, eventual oferă şi soluţii acolo unde crezi că poţi s-o faci - nu te reţine nimeni! Iar pe mine, dacă nu ai răbdare să mă urmăreşti, ocoleşte-mă te rog. Pe topicul ăsta eu fac ce pot să fac şi ce am stabilit de la bun început. E bine să faci şi tu ceva, aşa cum doreşti, că doar psihologia e foarte generoasă şi ne cuprinde pe toţi fără să ne înghesuim prea tare..:)

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Tot vad si citesc despre atatea personalitati, genii in diverse domenii, dar care la capitolul viata personala, familie, sunt un dezastru. De ce oare?

Poate că unul dintre motive stă pitit în tâlcul unor întâmplări ca aceasta:

O blondă se iubeşte cu Einstein. Vor să se căsătorească. Blonda îl întreabă pe E.:
- Iubi, îţi dai seama ce băiat vom avea?!! Frumos ca mine şi deştept ca tine! Iuuppi!!
- Dar dacă va fi invers? - întrebă, dus pe gânduri, bărbatul...


Un alt motiv ar putea fi că personalităţile imature, dependente, pun mari probleme în viaţa de familie.
Mai sunt şi alte explicaţii, desigur...
Una e sugerată chiar în semnătura mea.

[ioan67]

Păstorul şi bufniţa - poveste africană

Pe malul unui lac trăia un păstor mărunţel care dorea să crească mare şi voinic.
Când s-a plictisit de atâta aşteptare, s-a dus la cal:
- Calule sfătuieşte-mă, ca să fiu tot atât de mare ca şi tine! - îl rugă păstorul.
- Mănâncă ovăz şi aleargă toată ziua! Ai să creşti repede - zise calul.
Păstorul făcu ce îi spuse calul. Mâncă ovăz şi alergă de dimineaţa până seara, săracul... Dar nu crescu deloc.
Atunci merse să se sfătuiască cu taurul:
- Cumetre taur, sfătuieşte-mă! Ce am de făcut ca să fiu tot atât de puternic ca tine?
- Paşte iarbă şi rumegă neîncetat. Ai să vezi ce puternic vei fi!
Păstorul se duse acasă şi o lună întreagă păscu iarbă şi rumegă de cu seară până dimineaţa. Dar nu crescu şi nici mai puternic nu deveni.
Atunci se duse după sfat la înţeleapta bufniţă:
- Cumătră bufniţă, tu eşti mare înţeleaptă! Spune-mi, ce să fac ca să nu mai fiu atât de mic şi de slab?
- De ce vrei să fii mai mare şi mai puternic?
- Ca să văd mai departe, răspunse păstorul.
Atunci bufniţa clipi din ochi şi spuse:
- Dacă vrei să vezi mai departe, urcă-te în copac!

.....:)

[ioan67]

Înainte de a continua să încropesc în marginea Filocaliei X, aş vrea să reamintesc, Sophia, câte ceva despre autorul ei. Poate nu ai avut răgaz să citeşti, de-o vreme şi poate nu ştiai că Sfântul răspunde tocmai nedumeririi şi supărării tale, în vremea când era Episcop.
A fost episcop pentru o zi! O singură zi, episcop al Ninivei.
Lăsînd pustia, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, Isaac a acceptat să primească hirotonia de episcop. Dar chiar în ziua când a primit hirotonia, şezînd în locuinţa episcopiei este vizitat de doi oameni care aveau oarece gâlceavă pentru nişte bani - unul cerea să i se returneze o datorie iar celălalt cerea puţină amânare...
Creditorul îi spuse Episcopului: "Dacă acesta refuză să-mi dea ce îmi datorează, îl voi preda îndată judecătorului."
Sfântul îi răspunse, însă: "Dacă, după porunca Sfintei Evanghelii, tu nu trebuie să ceri nici cele ce ţi s-au luat, cu atât mai mult trebuie să te înduri şi să-i îngădui o zi ca să-ţi plătească ceea ce-ţi datorează."
Dar creditorul fu neîndurător: "Lasă acum cele ale Evangheliei."...
(Şi iată, Sophia, că aici îmi amintesc cum ziceai mai devreme - să lăsăm pe Isaac Sirul, că astea-s lucruri grele pentru cei care şi-au făcut meserie din Filocalie şi alte lucruri savante... Dar oare nu ne-au fost lăsate, acestea - Evanghelia, Filocalia etc. - tocmai ca să putem trăi cu adevărat? Şi nu trebuie să ni le însuşim şi să le practicăm, dacă voim să vieţuim omeneşte, peste furtunile existenţei, îndreptîndu-ne cu nădejde şi bun ajutor spre Acasă?)

Atunci Isaac a zis:
"Dacă acesta nu ascultă de poruncile Evangheliei şi ale Domnului, ce voi face eu însumi aici?" - şi văzînd că viaţa lui avea să fie tulburată şi împrăştiată de griji, s-a retras din scaun şi a revenit în pustie, unde a rămas până la moarte.
(Noi ne alungăm învăţătorii, apoi ne plângem că nu suntem ajutaţi şi că viaţa e grea, of. Că suferim multe chinuri nedrepte, că lumea nu ne înţelege, vai, nu ne iubeşte. Nu voim nici sfat, nici explicaţie, nici sprijin, nici poruncă. Orice solicitare ni se pare prea grea, uneori prea pretenţioasă, savantă şi lipsită de aplicaţie concretă. Ce voim, atunci? Şi cum credem că vom izbândi? Nu poate trăi nimeni viaţa vreunuia în locul aceluia...)

Iar Sfântul Isaac şi-a scris Cuvintele pentru noi, spre folosul luminării şi îndreptării vieţii noastre, precum a zis:
"...am primit din cercetarea Scripturilor
şi din guri adevărate
şi, puţin, din cercarea însăşi."
Deci din studiu şi învăţătură, mai întâi, Sophia!.... Apoi şi din experienţa dureroasă a propriilor încercări care, departe de a-l doborî, l-au întărit încă mai mult deoarece învăţătura lui era bună şi temeinică. Era însăşi învăţătura Duhului! Pe care sfântul a îmbogăţit-o, nuanţînd-o, cu fapta proprie...

Sfântul Isaac Sirul nu scrie pentru ca noi, Sophia, să ne punem pană la pălărie şi să ne facem "profesii" rupte de viaţă, din studiul Filocaliei.
Ci, tocmai pentru că el cunoaşte dificultatea drumului către Viaţă, către Acasă, nu îşi poate reţine iubirea pentru noi, urmaşii săi şi, indiferent sub ce formă şi în ce împrejurări ne vom trăi vieţile, el ni se alătură ca un bun ghid, ca o încercată călăuză, spre a ne orienta pe Cale.
Să îl urmăm, aşadar, mai degrabă decât să ne reproşăm unul altuia că nu dăm curs unor cestiuni arzătoare cum ar fi problemele neasemuite ale flirtului sau dificultăţile găsirii unui loc de muncă... Reţete despre flirt, ce-i drept, n-ai să găseşti la Sfântul. Nu se pricepea la asta, el se ocupa cu Dragostea. Nici despre locurile de muncă de azi nu prea avea cunoştinţă, el devenind şomer după doar o zi de lucru, nici aceea încheiată...:) Vom găsi, însă, la el, mulţime de luminări şi mângâieri pentru sufletul care caută învierea şi rodirea, dincolo de micile mizerii ale existenţei.
Ca psiholog, pot să-ţi spun că nu micile frecuşuri îi doboară pe oameni, nici marile catastrofe personale ori colective, ci precaritatea ori absenţa educaţiei sufleteşti fundamentale. Aceasta o oferă cel mai bine Evanghelia şi Tradiţia Bisericii. Sau Tradiţia şi Evanghelia, dacă vrei...:)

[sophia]

Mesajul tau de aseara m-a suparat cumva si hotarasem sa nu mai intru sa scriu aici, sa-ti respect dorinta si sa te ocolesc. Suntem de altfel si foarte diferiti.
Zilele trecute am citit framantarile acestor tineri de pe forum, care nu sunt singurii, ca mereu vin unii ca ei. Stiind ca tu lucrezi cu tineri, intr-o scoala, m-am gandit ca trebuie sa pui accentul pe ceea ce faci si chiar sa dezvolti, pentru ca este nevoie mare.
Vad ca tinerii sunt in deruta si nimeni nu se ocupa de ei, sunt trimisi de la Ana la Caiafa. Preotul nu stie sa-i lamureasca, psihologul nu se baga si-i trimite la preot. Si tot asa.
Parintii nu sunt pentru ca ori lucreaza fara limite, ori mai au si alti copii, ori ca nu mai sunt pe lumea asta, ori sunt si ei intr-o mai mare deruta.

M-am suparat si cand ai spus ca sotia ta nu a gasit serviciu in profesie, cand atatia oameni nu au la cine sa mearga si cad in suferinte grele.

Nu va invinovatesc pe voi personal ci ma stradui sa inteleg lumea asta fara sens. Unii care nu stiu ce sa faca dupa ce au invatat atata, altii care nu stiu unde sa gaseasca ajutor fiindca nu se gasesc specialisti si locuri de terapie, etc.

Sigur ca fiecare este liber sa practice ce meserie si hobby vrea, sa citeasca ce vrea.
Nu mai intru in detalii ce debandada este pe lume la ora asta, in orice domeniu privim.

Povestea africana nu am inteles-o. Nu stiu ce anume vrea sa spuna.
Poate ca tocmai despre haosul despre care vorbeam mai sus. Unul cere sfat si fiecare ii spune ceea ce se pricepe el, dar care nu se potriveste celui care cere sfatul.

Acum despre credinta si Filocalie.
Intr-o zi, la o predica, ne-a vorbit preotul despre Filocalie. Atunci am auzit pentru prima data despre ea. Termenul il mai auzisem, dar nu stiam la ce se refera cartea.
Ideea m-a atras si l-am rugat in privat sa-mi imprumute si mie cartea asta s-o rasforiesc macar. Spunea ca o are.
Mi-a spus atunci ca este grea, ca este de fapt pentru monahi, ca scrie treptele de urmat de ei in desvarsire in manastire. Dar ca daca vreau s-o citesc, se gaseste in tara in librarii.
A mai spus ca poate pentru noi sa fie mai accesibile primele cateva trepte.
Ulterior am cautat pe internet si am gasit ceva. Am incercat sa ascult (la inceput gasisem ceva audio).
Intr-adevar mi se pare foarte grea.
Am mai spus eu mai de multe ori. Nu stiu cum sunt facuti unii oamenii de umbla asa usor cu asa limbaje si idei. Si mai ales pentru cine scriu ei. Ca este clar ca nu se adreseaza unora obisnuiti, fara talente, care nu inteleg textul.
Si am renuntat.
Si in credinta, ca in orice altceva iti trebui un talent. Nu toti sunt la fel.
Unul prinde imediat limbile straine, atul nici in 10 ani nu poate invata, la fel cu matematica, sau sportul, sau desenul, sau muzica.
Imi place pictura de ex., dar numai s-o privesc si numai ceea ce-mi spune ceva. In ziua de azi nici nu mai stii ce este arta. Unul ia o sarma si o indoaie si zice ca este lucrare de arta, altul aseaza doua carpe sau doua bete cumva si zice la fel. Pentru mine un da Vinci sau un Raffael inseamna arta.
Stiu sa lucrez la PC si ma descurc repede in programe. Dar niciodata nu am inteles programarea.

Si eu citesc carti religioase, dar ceva care sa inteleg eu si sa ma lamureasca, sa-mi ajute concret.

Sigur ca Evanghelia este importanta, pildele, dar sunt limite.
Legat de exemplul tau de mai sus:
Oamenii aia s-au dus la ierarh sa le faca dreptate. El a facut asa cum spune in credinta.
Judecatorul face dreptate dupa legi, dupa coduri civile si mai stiu eu.
Sunt lucruri diferite. Cum spunea si preotul nostru: dreptatea lui Dumnezeu este altfel decat cea a judecatorilor pe pamant. Sunt pilde care sunt foarte greu de inteles pentru noi oamenii.

Si revin la intrebarea mea inca nelamurita - ce inseamna "duhovniceste"? Cu ce te ajuta preotul si cu ce te ajuta psihologul, terapeutu?. Cand te duci la unul si cand la altul?
Vad ca si tu le amesteci putin. Pana unde este suferinta "lumeasca" si de unde este suferinta "duhovniceasca"?
Am citit zilele trecute ca s-a facut un film romanesc grozav, chiar premiat, pe baza cazului cu tanara monahie care a murit la manastire ("Dupa dealuri" se cheama filmul.
Boala trupeasca, sufleteasca, demon. Cine poate diferentia si diagnostica corect?

La fel cum nu pot sa inteleg daca in unele cazuri e vorba de farmece, blesteme, voia Lui Dumnezeu. De ce nu se rezolva anumite situatii si sunt in blocaj?

Eu am mai povestit aici. M-am dus cu o problema la parintele Galeriu. Eram daramata. Nu mi-a dat nici Evanghelia s-o citesc, nici Filocalia, nici altceva bisericesc. Ne-am rugat cu cuvinte simple, dar din suflet, impreuna, m-a mangaiat sufleteste si mi-a dat niste carti lumesti. Cele ale lui Elisabeth Kübler-Ross.
A gresit?

Eu spun ca fiecare poate si trebuie sa dea sfat in ceea ce stie el, in ceea ce a trait personal. De mii de ani se pune accent mare pe batranii satului, pe sfatul batranilor. Pentru ca ei aveau o experienta de viata, stiau multe lucruri. Unul se pricepe la mestesuguri, altul la credinta, altul la medicina (vraci), altul la construit de case, la negot.
Si stiau si sa umble cu o femeie, sa aibe o familie, sa creasca prunci.

Astazi stii cum s-a ajuns?
Ne ducem la calugari sa ne invete sa ne gasim sot/sotie si ce sa facem cu copiii, ne ducem la preot ca sa ne vindecam de boli sufletesti si trupesti, la medici si psihologi sa invatam credinta. Inginerul vinde in piata, economistul construieste masini, medicul veterinar ingrijeste copii la gradinita sau preda in scoli arte si sport.
Toata lumea stie de toate.
Spune si tu acum, ti se pare normal?
Pana la un punct ar merge, pentru ca si alegerea profesiei a ajuns tot aiurea. Nu studiezi ce trebuie, sau piata muncii vrea altceva decat se studiaza. Multi isi regasesc pana la urma drumul pe care trebuia de la inceput sa mearga conform talentului si pasiunii.
In acest ghiveci ne invartim toti, fara exceptie.

Si trebuie dat sfatul potrivit omului si situatiei. Nu exista un leac universal care sa fie bun la toate si oricand. Oh, bine ar fi sa fie unul asa.

[sophia]

Intrebare:

Ce intelegi tu prin educatie sufleteasca de baza si cine trebuie s-o faca?
Parintii, gradinita, femeia straina (dadaca), scoala?

Chiar daca nu stiu la ce te referi mi se pare ca ai dreptate.
Dar nu vezi cum este lumea de sucita?
Parintii, mai ales mama, pleaca sa lucreze si copiii...
Nu stiu unde, in presa, sau la televizor, am vazut o imagine cu o politiciana din nu stiu ce tara, care statea in parlament cu pruncul la piept.
Cui ii foloseste asta? Imi scapa formula latineasca draguta.

Si pe urma la cresa, la gradinita, sau cu dadaca. Bunicii nu mai sunt in cadru, ca lucreaza tot mai mult.
Si ghici cine se ocupa de copii? ...Internetul!
Am auzit ca exista deja si apps-uri pentru ingrijire copii. Mama ei de informatica! Bunicile si mamele noastre cum s-or fi descurcat frate?

Mai mult nu am ce sa spun.
Ajung adulti si nu stiu nimic. Si nici ca adulti nu ai unde sa te duci sa ceri sfat sau ajutor. N-ai. Doar vreun app ceva!
Nimeni (rude, prieteni etc.) nu are timp, nu te mai vezi, nu tu un mail, nu tu nimic. Nu inteleg si pace. Izolare totala.
Daca ar exista cabinete multe cu oameni priceputi care sa ajute oamenii. Sa te duci la ei sa ceri sfat de viata cand nu ai pe nimeni si iti vine sa urli si sa-ti pui capat.
Cabinete pentru orientat copiii si tinerii suflteste, profesional, pentru familie.

Lume, soro lume! Incotro te duci?

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Eu am mai povestit aici. M-am dus cu o problema la parintele Galeriu. Eram daramata. Nu mi-a dat nici Evanghelia s-o citesc, nici Filocalia, nici altceva bisericesc. Ne-am rugat cu cuvinte simple, dar din suflet, impreuna, m-a mangaiat sufleteste si mi-a dat niste carti lumesti. Cele ale lui Elisabeth Kübler-Ross.
A gresit?

.....
Si trebuie dat sfatul potrivit omului si situatiei.

Vezi, ai dat singură răspunsul...:)

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Intrebare:

Ce intelegi tu prin educatie sufleteasca de baza si cine trebuie s-o faca?

Educaţia asta începe din familie, de la primele întâlniri ale pruncului cu mama, cu tata, cu ceilalţi ai casei... În dragostea şi priceperea mamei şi a tatălui stă mai întâi Evanghelia şi Filocalia (aceasta nu e o carte, sunt mai multe reunite sub această denumire; în accepţiunea restrânsă, consacrată, are la noi traduceri strânse în 12 volume, din câte ştiu; sunt texte din scrierile Sfinţilor Părinţi, prezintă treptele pocăinţei - curăţire, iluminare, desăvârşire, aşa cum au fost ele cunoscute/experiate de Părinţi în Duhul).
În relaţia concretă cu părinţii, copilul îşi însuşeşte modul de a fi apropiat sau depărtat de Evanghelie. Apoi vin experienţele cu alţi oameni, întâlnirea mediului bisericesc (cu toate ale lui, bune şi mai puţin bune - fiind acolo tot felul de oameni...), poveştile, cărţile, arta, cultura... Acesta e fundamentul educaţiei. Dumnezeu lucrează prin harul Său în toţi aceştia - părinţi, credincioşi, scriitori, artişti etc. Copilul care trăieşte într-un astfel de mediu creşte cu un altoi bun şi va avea şanse sporite să facă faţă feluritelor încercări ale vieţii. Dacă oamenii aceştia sunt, însă, deja vitregiţi de frumuseţe şi bunătate sufletească, atunci copiii vor suge otravă odată cu laptele.
Însă şi mai târziu, în viaţă, omul poate întâlni lucrarea lui Dumnezeu în istorie, în oameni - poate fi vorba de întâlnirea unor oameni providenţiali, de un maestru, de un grup, de o carte etc. Fundamentele educaţiei pot fi reconstruite şi la vârste mai mari, chiar dacă nu cu aceeaşi uşurinţă ori productivitate.
Fapt este că omul are mereu chipul lui Dumnezeu în el, iar asta e deja nucleul oricărei educaţii de bază. Tinde singur la frumuseţe şi adevăr, are un fel de instinct care îl îndrumă spre Adevăr, spre Acasă. Însă acest nucleu trebuie ajutat de oameni, de cultura umană. Deci e foarte important între ce oameni trăim şi de la ce "fântână" culturală ne adăpăm mintea, inima, sufletul... Izvoarele culturii Duhului sunt, din fericire, multiple.

În prealabil postat de sophia

Bunicile si mamele noastre cum s-or fi descurcat frate?

Alte vremuri, alte obiceiuri, altfel de familii.
Noi am rămas tradiţionali. Neavînd bunici, copiii noştri au fost şi sunt crescuţi de noi, în primul rând. Nu i-am lăsat singuri, rătăciţi prin "lume", decât în anumite contexte sigure, atât cât mai poate fi ceva sigur/bun/folositor în lumea de azi. Am făcut toate împreună cu ei - şi activităţile de acasă şi timp liber şi sport şi muzică şi munca la ţară şi mersul la biserică. Toate împreună, aceasta a fost şi a rămas soluţia noastră. Din acest motiv, de când am devenit tată eu nu am mai putut deveni nimic altceva. Am pierdut, aparent cel puţin, cam tot ce eram înainte (mare brânză). Uneori îmi pare rău... dar pentru foarte puţin timp...:)

În prealabil postat de sophia

Daca ar exista cabinete multe cu oameni priceputi care sa ajute oamenii. Sa te duci la ei sa ceri sfat de viata cand nu ai pe nimeni si iti vine sa urli si sa-ti pui capat.
Cabinete pentru orientat copiii si tinerii suflteste, profesional, pentru familie.

Sunt tot felul de cabinete peste tot.
Dar primul cabinet ar trebui să fie familia - mama, tata, bunicii, fraţii, rudele...
Apoi biserica, ceilalţi credincioşi. Apoi psihologii, medicii etc.
De fapt aşa şi este, însă nu prea se practică mersul şi lucrul în cabinet. E mai comod să stai şi să te vaiţi, cultivînd aceleaşi rutine păguboase, care se repetă mecanic zi după zi...
Unii fac acelaşi lucru şi în cabinete: freacă menta, vin să îi înveţe ei pe educatori/preoţi/doctori, ce şi cum.
Asta e!

[ioan67]

În prealabil postat de ioan67

Păstorul şi bufniţa - poveste africană

Pe malul unui lac trăia un păstor mărunţel care dorea să crească mare şi voinic.
Când s-a plictisit de atâta aşteptare, s-a dus la cal:
- Calule sfătuieşte-mă, ca să fiu tot atât de mare ca şi tine! - îl rugă păstorul.
- Mănâncă ovăz şi aleargă toată ziua! Ai să creşti repede - zise calul.
Păstorul făcu ce îi spuse calul. Mâncă ovăz şi alergă de dimineaţa până seara, săracul... Dar nu crescu deloc.
Atunci merse să se sfătuiască cu taurul:
- Cumetre taur, sfătuieşte-mă! Ce am de făcut ca să fiu tot atât de puternic ca tine?
- Paşte iarbă şi rumegă neîncetat. Ai să vezi ce puternic vei fi!
Păstorul se duse acasă şi o lună întreagă păscu iarbă şi rumegă de cu seară până dimineaţa. Dar nu crescu şi nici mai puternic nu deveni.
Atunci se duse după sfat la înţeleapta bufniţă:
- Cumătră bufniţă, tu eşti mare înţeleaptă! Spune-mi, ce să fac ca să nu mai fiu atât de mic şi de slab?
- De ce vrei să fii mai mare şi mai puternic?
- Ca să văd mai departe, răspunse păstorul.
Atunci bufniţa clipi din ochi şi spuse:
- Dacă vrei să vezi mai departe, urcă-te în copac!

.....:)

Sophia, nu obişnuiesc să dau "dezlegarea" unei poveşti metaforice, cum e aceasta. Astfel de texte sunt scrise (de înţelepciunea colectivă a unei comunităţi, a unui popor) pentru a trezi fiecărui cititor o mişcare sufletească personală, potrivită fiecăruia.
Deci ar fi o greşeală să spun că "poanta" poveştii e asta sau cealaltă...

Pe mine, însă, m-a dus gândul spre cultură, spre Biserică, spre un maestru, spre ceva sau cineva mai înalt decât mine... Spre rugăciune, poftim!
Asta îmi sugerează cuvântul "copac" şi văzutul mai departe...

Şi mi-am amintit o vorbă a unuia, cum că noi cei de azi suntem nişte pitici, da, însă cocoţaţi pe umerii unor giganţi. Din vechime... Aşa încât putem să vedem mereu mai departe...
La cocoţat, fuguţa, aşadar! Jos în ierburi poate fi foarte umed şi, vai, repejor se lasă seara, apoi noaptea, iarna...