Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Când cineva nu întreabă pe duhovnic, nu întreabă pe conştiinţă şi apucă într-aiurea, atunci e un om, cum să spun, cu nărav. Şi se îndreaptă spre iad. Dar dacă întreabă pe conştiinţă, aşa trebuie să o întrebi: „Conştiinţă, spune-mi drept, dacă mor amu, mă mântuiesc, îi place lui Dumnezeu cum sunt?”. Şi-n timpul acesta, am observat pe mulţi pe care i-am învăţat, când se culcă să facă semnul sfintei cruci pe pernă şi pe faţă, să zic-aşa: „Doamne, mă rog, primeşte rugăciunea Bisericii şi a tuturor care se roagă pentru noi”. Această rugăciune foarte mult ajută când ai hotărât că ai câteva ore de dormit şi, înainte de a te fura somnul, zici rugăciunea asta.

Şi la Maica Domnului putem să ne rugăm aşa: „Maica Domnului, luminează-mi mintea, mă rog, ai milă de sufletul meu”. Şi-n timpul când ne rugăm noi seara, ca să ne putem culca liniştiţi, să ne păzească Duhul Sfânt, trebuie să ne rugăm aşa: „Mă rog, Maica Domnului, ai milă de sufletul meu. Primeşte rugăciunea Bisericii şi a tuturor care se roagă pentru noi”. Şi adormim din rugăciune. Și-n timpul nopţii, adică după ce ai adormit, apare diavolul cu nălucirile lui, cu ispitele şi cu gândurile care dau năvală şi tulbură pe bietul suflet. În timpul acela, dacă el începe a zice „Doamne, Iisuse”, cât de scurt şi cât de des, Duhul Sfânt va izgoni acele duhuri. Şi pe măsură ce nu se-nvoieşte sufletul nostru cu lucrurile lui, pe-acea măsură va aprinde inima de dorul lui Dumnezeu şi se va lăsa simţit Duhul cel Sfânt, pe măsura credinţei şi a smereniei noastre. Şi-n timpul acesta şi făcând cam toate nopţile aşa semnul sfintei cruci, şi pe măsură ce sporim în smerenie, Duhul Sfânt se lasă simţit de sufletul nostru. Şi dacă ne ajută în timpul nopţii, în timpul zilei, mai multă bucurie şi pace vom avea, pe măsură ce căutăm să nu jignim pe Duhul Sfânt.

(Pr. Răzvan Andrei Ionescu, Părintele Proclu, așa cum l-am cunoscut)

[cristiboss56]

DUMNEZEU stie masura cuvenita patimirilor noastre

Grădinarul tunde ramurile, pentru ca pomul să crească mai repede şi să rodească mai bine. Dacă întrece măsura şi retează prea mult, pomul se va usca.
Credeţi-mă, DUMNEZEU veghează asupra fiecărui om cu mai multă grijă şi milostivire decât oricare grădinar.
Ascultaţi cum cugetă SFÂNTUL Nil Sorski: „Dacă olarul ştie cât trebuie ţinut vasul în foc ca să nu crape, oare DUMNEZEU nu ştie măsura cuvenită pătimirilor noastre?"
Credeţi-mă, DOMNUL are mult mai mult DISCERNĂMÂNT şi mult mai multă DRAGOSTE decât omul.
(SFÂNTUL Nicolae Velimirovici)

[cristiboss56]

Schimbarea naşte râvnă. Încerci să zici rugăciunea pe care ai început-o, şi dacă vezi că vine plictisirea, oboseală, somn şi altă tulburare în timpul acela, trebuie să mă forţez. Şi dacă nu pot nici prin forţare, trebuie a schimba. Dacă eu citesc la Psaltire, vine plictisirea, vin gândurile, las şi citesc o foaie, ori o jumătate de foaie din altă carte. Şi dacă vezi că nici aşa, ieşi la aer liber, adică în aerul de-afară te mai descurci, e mai uşor. Dar, ca să-ţi spun, e mare nenorocire cu patima asta a nesimţirii. Ar trebui să dispară nesimţirea.

Uite cum, în schitul acela, la schitul Sihla era un nebunel. Și nebunelul acela îmi punea unele întrebări. Şi când găteam, el spunea aşa: „Încă nu-i complet”. Iar îmi punea alte întrebări. „Apăi, nici asta nu-i completă”. Şi când mă duceam la slujbă, acolo, şi-l vedeam, mi-aduceam aminte că nu-s complet. Ştii de ce zicea el aşa? Ca să mă învăţ smerenia. Ca să vadă, nu mă tulbur eu că „nu-i complet”? Dar am observat, călugărul ori fratele, când se duce în mănăstire, se duce ca o cărămidă. Cărămida e cu colţuri. Şi stând acolo, la mănăstire, se tocesc colţurile. Şi m-a întrebat cineva: „Când s-au tocit?”. Când te-a batjocorit şi nu te-ai mai tulburat. Atunci s-au tocit colţurile. Dar să ştii că are mare însemnătate, când a ajuns un călugăr să-i cureţe Duhul Sfânt inima, are mare valoare. Pentru că, pe măsură ce noi nu stăm de vorbă cu gândurile în timp ce zicem rugăciune, atunci odihnim pe Duhul Sfânt în inima noastră.

(Pr. Răzvan Andrei Ionescu, Părintele Proclu, așa cum l-am cunoscut, Editura Doxologia şi Editura Apostolia, Iaşi, 2017, pp. 23-24)

[cristiboss56]

Părinte, care sunt lucrările duhovniceşti ale minţii, după Sfinţii Părinţi?

Sfântul Grigorie Sinaitul spune că mintea creştinului trebuie să aibă nouă lucruri duhovniceşti, şi anume: cugetarea la Persoanele Preasfintei Treimi şi la toate puterile cereşti; contemplarea la întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru mântuirea lumii; contemplarea naturală în duh, adică cugetarea la raţiunile lucrurilor create de Dumnezeu, la frumuseţea creaţiei, la scopul pentru care au fost create, la armonia creaţiei, a universului şi ridicarea minţii de la cele văzute la cele nevăzute, de la frumuseţea celor de jos, la frumuseţea dumnezeiască a celor de sus, de la cele trecătoare la cele gânditoare şi veşnice, urcând de la cele pământeşti la cele dumnezeieşti ca pe o scară duhovnicească.

A patra lucrare a minţii este cugetarea la moarte; apoi, cugetarea la muncile iadului, unde se chinuiesc cei păcătoşi; cugetarea la fericirea Raiului; cugetarea la Judecata de Apoi; cugetarea la Împărăţia Cerurilor, după judecata viitoare, şi a noua lucrare a minţii: cugetarea la frica de Dumnzeu şi la păcatele noastre, ca niciodată să nu mai greşim.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a II-a, volumul V, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 63-64)

[cristiboss56]

Mare mijloc spre mântuire este credinţa şi mai ales rugăciunea neîncetată, din inimă. Pildă ne este Sfântul Proroc Moise. Mergând în rândurile cetelor lui Israil, se ruga în tăcere cu inima, şi Domnul i-a zis lui Moise: „Moise, Moise, ce strigi către Mine?” Iar când Moise şi-a ridicat mâinile la rugăciune, atunci l-a biruit pe Amalec. Iată ce înseamnă rugăciunea! Este nebiruită biruinţă! Sfântul Proroc Danel spune: „mai bine să mor, decât să las rugăciunea fie şi pentru o clipită.” Prin rugăciune, prorocul Daniil a astupat gurile leilor, iar cei trei tineri au stins cuptorul cel de foc.

(Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viață creștină, Editura Sophia, București, 2007, p. 14)

[cristiboss56]

Cândva, citisem o povestire interesantă despre un creştin care a luat de pe stradă un băieţel flămând şi gol. Era chiar ajunul Crăciunului. L-a luat în sania sa şi l-a adus acasă la el. L-au încălzit, l-au îmbrăcat şi l-au încălţat şi l-au aşezat la masă. Iar stăpâna casei a rupt o bucată de pâine proaspătă şi a dat-o băieţelului. „Binecuvântat fie darul credincioşilor”, a spus el cu lacrimi în ochi.

Atunci stăpâna a început să împartă şi celor ai casei pâine. Şi, cu cât mai mult tăia din ea, cu atât mai bine se vedea că pâinea nu se mai termina. Deodată casa a fost cuprinsă de o lumină neobişnuită, iar băiatul s-a transformat într-un înger plin de lumină. A binecuvântat familia şi a plecat.

Această familie trăia după legile lui Dumnezeu, iar principala lui poruncă este aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru. Aceasta este baza mântuirii noastre.

Dumnezeu îi dăruieşte cu înţelepciune pe cei care n-au învăţat încă să-şi iubească aproapele. Doar cel care e milostiv, care îi iubeşte şi pe semenii săi şi se îngrijeşte de ei, încercând să-i hrănească, să-i îmbrace, să-i încalţe, să-i adăpostească şi să-i mângâie este cu adevărat fiu al lui Dumnezeu. El face toate acestea în numele lui Hristos.

În această istorioară se vede că oamenii aceia au dat dovadă de milă adevărată, în numele dragostei. Ei şi-au făcut milă de băieţel, l-au adăpostit, l-au hrănit şi Dumnezeu le-a dăruit liniştea.

(Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), vol. 2, Editura Sophia, 2009, pp. 162-163)

[cristiboss56]

Preabunul, Preaînduratul, Preamilostivul şi Atotştiitorul Dumnezeu nu cere de la om cele ce sunt peste puterea lui. Aşadar, de la cel bolnav şi neputincios El nu cere post, privegheri, mătănii şi altele de acest fel, pentru a se putea împărtăşi cu Sfintele Taine, nici de la cel sărac nu pretinde milostenie, ci numai trei lucruri:

– spovedanie curată şi împăcare cu toţi

– smerenie a inimii, cu umilinţă

– rugăciune de mulţumire, adică să se roage în toată vremea lui Dumnezeu şi să-I mulţumească pentru boala, suferinţa, neputinţa şi sărăcia ce i s-au dat, căci atât sărăcia, cât şi boala şi suferinţa smeresc inima omului: „Inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi".

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 274)

[cristiboss56]

Personalitatea este o înzestrare sufletească neobişnuită. Într-o personalitate, chipul lui Dumnezeu este mult mai puternic şi mult mai limpede.

Toţi creştinii au sigur câte un talant, dar unii au şi câte doi, iar alţii şi câte cinci. Talanţii sunt talente, energii de lucru, ca de pildă o minte mai străvăzătoare, o inimă mai largă, o mare capacitate de dragoste, o voinţă mai puternică, o memorie mai bună, o ingeniozitate înnăscută. Aceste energii ale chipului prind mai bine, ca nişte antene mai bune, energiile Harului care le sfinţeşte.

Personalitatea are, de asemenea, de făcut calea de la chip la asemănare. Dar, datorită înzestrării sufleteşti mai puternice, personalitatea ar putea străbate calea într-un timp mai scurt sau ar putea realiza o neasemănată asemănare.

(Părintele Arsenie Boca, Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 128)

[cristiboss56]

Cine l-a întunecat pe Iuda? Iubirea de arginţi, cum cântă biserica: „Cu iubirea de argint îmbolnăvindu-se, s-a întunecat”. L-a întunecat atâta iubire de argint, că l-a vândut pe Învăţătorul, pe Ziditorul lumii, pe Cel ce a dat darul apostolilor, pe Cel ce l-a făcut făcător de minuni şi l-a împărtăşit cu Preacuratele Taine. „Ai vândut pentru iubirea de argint pe Cel nepreţuit”. S-a îmbolnăvit şi s-a întunecat cu iubirea de argint şi i-a răpit toată partea cuvântătoare a sufletului, să nu mai înţeleagă cine este şi ce face.

(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, volumul 16, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 53)

[cristiboss56]

DENIA DE JOI si a celor 12 EVANGHELII
savarsita miercuri seara ,pomeneste ,,sfanta spalare a picioarelor, Cina cea de Taina , rugaciunea cea mai presus de fire a Domnului si vanzarea lui ", Joi este ziua Cinei celei de Taina ,cand Mantuitorul ne da Legea cea noua a iubirii Sale Jertfelnice si prin viu grai { Porunca noua va dau voua ; Sa va iubiti unul pe altul precum v-am iubit Eu pe voi "-Ioan 13,34-35 } dar si prin jertfa nesangeroasa a frangerii painii. Se transpune in fapta moartea si Invierea datatoare de viata .
https://www.youtube.com/watch?v=IR0VauLA6RY