Incinerarea este un pacat?

[George.m]

Andrei, eu cred ca in invatatura Bisericii e reflectata voia lui Dumnezeu. Si cunoastem ca Biserica se impotriveste incinerarii.

[Daniel777]

Incinerarea e un pacat!

În prealabil postat de Daniel777

Incinerarea e un pacat!

Si INVIDIA este tot un pacat.Un mare pacat chiar!Si cata invidie exista!?

[Daniel777]

Si prostia e un pacat ! Si cata prostie exista!!
Incinerarea este un pacat,cred ca este specificat precis si in canoane....
Vrei sa le schimbi tu acum?

[Daniel777]

Prin incinerare intelegem reducerea in cenusa a trupului. Cuvantul “incinerare” este romanizarea cuvantului francez “incineration” si e sinonim cu neologismul “crematiune”, de la latinescul “cremare”, francezul “cremation”. Ambele cuvintele, ca termeni tehnici, stau in opozitie cu termenii “inhumare, ingropare si inmormantare”, cuvinte sinonime, care inseamna depunerea corpurilor celor morti in pamant, lasandu-se descompunerea lor pe seama naturii, adica fara nici o interventie din partea omului, in acest proces natural al descompunerii lor.

Exista astazi, in randurile oamenilor “postmoderni”, cu “vederi foarte largi”, parerea si convingerea ca incinerarea este mai “estetica” decat ingroparea trupului dupa moarte. Vezi Doamne, estetica mortii este foarte importanta pentru omul modern.

Un alt motiv invocat de omul p(r)ostmodernist in favoarea incinerarii si in defavoarea inhumarii este ” nu cred ca mai conteaza ce se intampla cu trupul meu dupa moarte”, adica un paradox, de fapt. Nu ma mai intereseaza ce se intampla cu mine dupa moarte, dar vreau sa fiu incinerat. Un fel de “sunt smerit si vreau sa se stie”.

Aceste atitudini dovedesc, fireste, fie lipsa de respect fata propriul trup, fie lipsa credintei si a cunosterii invataturii de credinta ortodoxe, fie ambele. Problema serioasa apare intr-o alta situatie, din ce in ce mai frecventa din pacate, si anume: muribundul, desi a fost credincios ortodox, a mai mers si pe la biserica din cand in cand, – familia, de asemenea este crestina, ortodoxa, evlavioasa -, totusi, in preajma mortii, pe patul de suferinta, isi exprima, “cu limba de moarte” dorinta de a fi incinerat dupa moarte. Familia, desi stie ca asa ceva “nu e bine, e pacat”, totusi nu poate sa nu respecte dorinta din urma a celui raposat.

De ce oare, in ultimele clipe ale vietii, din ce in ce mai multi “credinciosi” isi doresc ca dupa moarte sa fie incinerati, nu cred ca mai trebuie analizat. Motivele pot fi multe si diverse: putinatatea credintei, necunoasterea invataturii de credinta ortodoxe, posibilele afectiuni la nivelul gandirii datorate suferintei si bolii muribundului, delirul, considerente materiale, o mentalitate deficitara etc. Ceea ce ne mira foarte tare este …. continuarea. Adica? Adica modul cum familia raposatului “rezolva” situatia. De cele mai multe ori, din mustrare de constiinta, familia se adreseaza preotului, cerandu-i nu parerea(!), ci sa oficieze slujba inmormantarii. In momentul in care preotul explica familiei cum stau lucrurile de fapt, ca inhumarea este binecuvantata de Biserica si nu incinerarea si ca preotul nu poate savarsi slujba de inmormantare asupra unei urne cu cenusa raposatului, se intampla incredibilul. Familia prefera incinerarea! De ce? Pentru ca asa si-a dorit raposatul. Deci, dorinta muribundului primeaza inaintea invataturii de credinta ortodoxe, deci omul primeaza inaintea lui Dumnezeu. Aici se manifesta putinatatea credintei sau necredinta.

Nu dorim sa spunem ca aceasta situatie este generala in randul credinciosilor ortodocsi, nici macar ca este predominanta sau devine un fenomen. Si totusi, sunt din ce in ce mai multe cazuri, iar problema nu trebuie evitata ci, dimpotriva, clarificata. Pentru Biserica, trupul este templu al Sfantului Duh; este biserica cea vie, in care omul este chemat sa slujeasca si sa se inchine lui Dumnezeu. Iar Sfintii care L-au slujit si s-au inchinat cu adevarat lui Dumnezeu sunt, prin moastele lor, temelia bisericilor zidite, in care slujesc credinciosii. De aceea, Biserica cinsteste ramasitele pamantesti ale Sfintilor si le pastreaza ca pe un tezaur de mult pret. Acolo unde trupul mort este considerat ramasita pamanteasca cinstita a existentei umane, este firesc ca acesta sa se cinsteasca. Acolo si ingroparea sau, mai apoi, pastrarea osemintelor este ceva sacru. De altminteri cunoastem astazi ca osemintele, desi uscate, mentin vie identitatea biologica a celui mort, pe cand cenusa nu.

Dorinta disparitiei sau a pastrarii in mormant a trupului mort este direct legata de intreaga atitudine a omului fata de moarte. Cand cineva vrea sa uite de moarte, este firesc sa elimine orice are legatura cu ea sau care ii aminteste de ea. Iar la aceasta este ajutat din plin de sistemele societatii contemporane. Toate ii inlesnesc trecerea sub tacere a mortii. In acest climat este firesc sa se urmareasca si disparitia trupului omenesc mort. Ingroparea in mormant pastreaza nu doar amintirea (pomenirea) mortului, dar si pe cea a mortii. Pentru a pastra cineva pomenirea aceasta, fara a fi obsedat de ea, are trebuinta sa creada in biruinta asupra mortii. Crestinul crede in aceasta biruinta si asteapta invierea, care se refera la intregul lui ipostas psihosomatic. Arderea mortilor nu ataca direct dogma invierii. Ataca, insa, simtirea si etosul cultivate de aceasta dogma. Deformeaza perspectiva si asteptarea Bisericii in legatura cu omul. Astfel este atinsa si dogma, pentru ca dogma este unita organic cu etosul si viata Bisericii.

Biserica nu isi impune credinta si ritualurile ei celor straini de ea. Dar nici cei straini de ea nu trebuie sa ii ceara sa binecuvinteze optiunile facute dupa bunul lor plac. Arderea trupului neinsufletit poate fi aleasa in mod liber, dar nu poate fi transformata intr-un act bisericesc. Se poate asocia funeraliilor civile. Insa pozitia Bisericii fata de ea nu poate sa nu fie una negativa.


Pr. Gabriel

[Daniel777]

Arderea trupului înseamnă nimicirea lui. De aceea îsi ard trupurile, după moarte, numai cei ce îsi închipuie că totul se sfârseste cu moartea si că după aceasta nu mai e nimic. Dar noi, crestinii ortodocsi, credem cu tărie în vesnicia sau nemurirea sufletului si în învierea trupurilor, adică în realcătuirea lor din elementele din care au fost compuse si în reunirea lor cu sufletul, pentru a fi judecate si răsplătite împreună cu sufletele cu care au si vietuit pe pământ (Sfântul Dionisie Areopapgitul, Despre ierarhia bisericească, VII, 1). Pentru noi există mântuirea sufletului dar si a trupului.

Trupul omului este templul lui Dumnezeu, întru care locuieste Sfântul Duh, precum zice Sfântul Apostol Pavel (1 Cor. 3, 16-17; 6, 19); este locas al sufletului si înfrătit cu acesta, atât la răsplată cât si la pedeapsă. Se cuvine, deci, să fie cinstit si îngrijit si după despărtirea lui de suflet, iar nu ars ca un lucru netrebnic si fără pret. Sfintele Moaste, adică rămăsitele trupesti ale Sfintilor, păstrate în chip minunat, sunt o dovadă vie a cinstirii pe care noi o datorăm trupurilor si darurilor minunate pe care harul lui Dumnezeu le toarnă în trupurile celor ce l-au bineplăcut. De aceea, noi îngropăm pe morti în mormânt pentru că Dumnezeu i-a poruncit lui Adam: ''Pământ esti si în pământ te vei întoarce'' (Facere 3, 19). Iar înteleptul si răbdătorul lov zice: ''Tot pământul în pământ va merge, de unde s-a zidit'' (34, 1, 15). Ca pildă vie avem pe Hristos, Care a fost îngropat si a stat în sânul pământului trei zile, făcându-se ''începătură învierii celor adormiti'' (1 Cor. 15, 20); (Inv. de cred. crest. ortodoxă, p. 302).



Pr. Emilian Găluscă, in revista ''Credinta Ortodoxă,'' August 1999, preluat din Solia, July 2000.

[Daniel777]

Eu cred ca impotriva incinerarii se opune demnitatea si respectul pe care trebuie sa-l oferim omului in structura sa dihotomica, trup si suflet. Trupul nu este doar un recipient pentru suflet. Nu ne putem permite ca dupa despartirea sufletului de trup sa reducem trupul la cenusa din economie de spatiu. Sau sa tratam trupul omului ca o serie de ramasite rezultate dupa un proces indelungat numit "viata". In mare parte incinerarea se adreseaza unor materiale periculoase sau care nu se pot recicla. Nu cred ca omul trebuie sa beneficieze de acelasi tratament ca deseurile. (Bineinteles, nu trebuie sa fim unilaterali, pentru ca exista situatii precum bolile cu raspandire foarte usoara sau pandemiile unde incinerarea trupurilor este o necesitate.)

[Daniel777]

Starea omului dupa moarte nu este una finala in care el sa aleaga intre inhumare sau incinerare ca o chestiune de preferinta sau convingere personala. Moartea este o stare intermediara care duce spre inviere cea de obste. Avem invierea lui Lazar unde Mantuitorul spune Ioan 11:11-13 "A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc.Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă." Deci moarte este vazuta ca adormire temporara dupa care, cel mort este trezit la viata viitoare. La inviere nu vom fi numai suflete ci vom invia si cu trupul dar transfigurat. Omul nu este numai suflet sau numai trup ci unitatea dintre suflet si trup. Aceasta unitate se pastreaza si dupa moarte in inviere. Cu siguranta Dumnezeu in atotputernicia Sa nu este ingradit de faptul ca dintr-o persoana a ramas numai cenusa. Acea persoana va invia si nu va fi privat de viata de apoi prin faptul ca nu mai are integritatea corporala. Insa trebuie sa subliniem un lucru destul de important. De mult ori privim invierea ca un act sec, ca o simpla manifestare a puterii divine care intr-o clipa aduce pe toti la viata in trupuri noi. Din episodul cu Lazar aflat ceva esential. Ioan 11:25 "Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi." Deci invierea este rezultatul unei legaturi intre persoana lui Hristos si persoana (in unitatea trupului cu sufletul) celui care a murit. Nu cred ca se poate discuta de o legatura intre persoana lui Hristos si cenusa unui om, desi daca invocam atotputernicia Lui toate sunt cu putinta la Dumnezeu pentru ca El este Dumnezeu.

Dar trebuie sa luam in considerare si sensul teologic al ingroparii. Omul este asezat in mormant cu nadejdea invierii. De aceea mormintele sunt (ar trebui) orientate spre rasarit. Omul asezat in mormant nu se afla intr-o stare deplorabila ci intr-o stare de asteptare cu nadejde a invierii. Pe de alta parte, omul este asezat in mormant spre viata viitoare. Avem textul de la I Corinteni 15:42-44 "Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc." Avem toti in minte si imaginea cu bobul de grau care daca este asezat in pamant si nu moare nu va da rod, dar dupa ce moare, descompunerea sa genereaza rodul cel nou.

Pe de alta parte avem si exemplul moastelor. Sfintii care au bineplacut Domnului s-au invrednicit de neputrezire, dar acest lucru nu s-a facut pentru mandria si cinstirea lor ci pentru ajutorarea noastra deoarece multe persoane au dobandit vindecare prin atingerea de moaste. De aici eu vad un argument prin care moartea nu este o separare de viata pe care am primit-o in dar ci moartea este o poarta spre inviere. Nu vad cum din cenusa pot sa existe moaste. Legatura cu Dumnezeu nu se rupe odata cu moartea deoare gasim la Romani 14:8 "Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem."

Din cate stiu eu, incinerearea nu distruge in totalitate trupul. Raman oasele sub o forma uscata care mai apoi sunt macinate astfel ca tot ce ramane sa fie numai pulbere. Sunt de parere ca exista o valoare teologica a oaselor omenesti. Exista un motiv pentru care mielului pascal de la iesirea din Egipt nu i s-au zdrobit oasele. De asemenea exista un motiv pentru care Mantuitorului la rastignire nu i s-au zdrobit fluierele picioarelor. De asemenea este mania lui Dumnezeu in cartea Amos 2:1-2 "din pricină că el a ars oasele regelui Edomului până le-a prefăcut în cenuşă." De asemenea exista o semnificatie pentru care in II Paralipomena 34:5 Iosua "A ars oasele preoţilor (idolatrii) pe jertfelnicele lor şi a curăţit Iuda şi Ierusalimul."Nimicirea oaselor este vazuta ca nimicire a existentei, o stergere din memoria colectiva. Din toate exemplele nu trebuie sa uitam imaginea invierii pe care o avem la Iezechiel 37 unde profetul vede camplul plin de oase peste care Dumnezeu zica ca "Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul".

Sunt de parere ca lucrurile legate de moarte, ingropare si inviere au un sens mult mai adanc pe care il scapam din vedere atunci cand spunem ca Dumnezeu ne poate invia din cenusa pentru ca este atotputernic si pe de alta parte, omul trebuie sa ajunga cenusa deoarece contextul social il obliga la asa ceva. Trupul este organul cu care luam fiinta, cu catre traim si cu care ne castigam rasplata sau osanda vesnica. De asemenea trupul (transfigurat) este organul cu care simtim rasplata sau chinul vesnic in viata viitoare. Exista continuitatea nastere-vesnicie care presupune existenta trupului. Nu cred ca este potrivit ca in momentul de mijloc dintre viata si vesnicie noi sa distrugem unitatea vietii acesteia cu cea viitoare prin incinerarea trupului.

În prealabil postat de Daniel777

Adica modul cum familia raposatului “rezolva” situatia. De cele mai multe ori, din mustrare de constiinta, familia se adreseaza preotului, cerandu-i nu parerea(!), ci sa oficieze slujba inmormantarii. In momentul in care preotul explica familiei cum stau lucrurile de fapt, ca inhumarea este binecuvantata de Biserica si nu incinerarea si ca preotul nu poate savarsi slujba de inmormantare asupra unei urne cu cenusa raposatului, se intampla incredibilul. Familia prefera incinerarea! De ce? Pentru ca asa si-a dorit raposatul. Deci, dorinta muribundului primeaza inaintea invataturii de credinta ortodoxe, deci omul primeaza inaintea lui Dumnezeu. Aici se manifesta putinatatea credintei sau necredinta.

Arderea mortilor nu ataca direct dogma invierii. Ataca, insa, simtirea si etosul cultivate de aceasta dogma. Deformeaza perspectiva si asteptarea Bisericii in legatura cu omul. Astfel este atinsa si dogma, pentru ca dogma este unita organic cu etosul si viata Bisericii.

Arderea trupului neinsufletit poate fi aleasa in mod liber, dar nu poate fi transformata intr-un act bisericesc. Se poate asocia funeraliilor civile. Insa pozitia Bisericii fata de ea nu poate sa nu fie una negativa.


Pr. Gabriel

E uite ca eu am asistat la slujba de inmormantare a unchiului meu care a fost incinerat( nu putea fi adus in tara din motive materiale decat asa, adica era mult mai ieftin sa fie adus incinerat-suna urat rau dar asta a fost adevarul),pus in urna, urna intr-un sicriu inchis evident si ingropat cu slujba ortodoxa ca la carte!
Oricum, daca privim cum creste rata mortalitatii,curand nu o sa mai fie loc in cimitire deloc si vom fi nevoiti sa ne incineram iar cenusa ne va fi pusa intr-un borcan,cu eticheta,in camara,alaturi de muraturi si zacusca...

[Daniel777]

Totuşi, o poziţie oficială a B.O.R. există de mai bine de opt decenii, însă ea este puţin sau chiar deloc cunoscută marii majorităţi a clerului. Astfel, Sinodul B.O.R. din 15 iunie 1928 hotăra ca preoţii să înştiinţeze credincioşii că Biserica refuză orice fel de asistenţă religioasă celor care au fost incineraţi. De asemenea, celor care au fost incineraţi în necunoştiinţă de cauză ori din alte motive, Biserica le va refuza atât oficierea înmormântării cât şi orice alte slujbe pentru pomenirea lor.