Se gandeste cineva in serios la Casatoria alba ?

Mie, faptul de a se gandi cineva la casatorie alba, necasatorit fiind, mi se pare o ipocrizie pe care omul nu si-o poate recunoaste in fata lui. Este un refuz al nevoilor firesti, ori din habotnicie, ori din cauza unor frustrari adanci neconstientizate. Poate fi vorba si despre... parerea de sine, dorinta de a se arata pur in fata altora si poate chiar a sa... Dar, privita cu obiectivitate problema, e foarte clara, exista necesitatea celuilalt.... asadar daca exista, sa lasam biologicul care este, cu siguranta dominant, sa traseze drumul corect din cele doua posibile (casatoria si calugaria) si anume casatoria. Inteleg casatoria alba ca o necesitate venita ulterior in urma consumarii une casatorii reale, dupa aparitia copiilor, dupa o anumita varsta la care biologicul incepe sa taca.... dar la 20-30 de ani, daca iti doresti totusi un partener cu care sa imparti bucuriile unui amor platonic, asta nu cred ca se numeste nicicum casatorie alba..

[Silencer]

În prealabil postat de mirela.b

Problemele pt cei care isi doresc acest "tip " de casatorie sunt mai ample,si cred ca au un punct de pornire dramele si frustrarile din copilarie.

Posibil ca e asa, shi ce-i de facut ? Nu cred ca pot, dar nici nu vreau sa ma schimb, sa devin normal... Si ce ar trebui sa faca un om cand nu se regaseste in normalul celorlalti ? Sa mearga orbeste pe calea normala ?

[AlinB]

În prealabil postat de mirela.b

"Am ajuns sa-l simt pe Hristos in inima mea dar nu-l impart cu nimeni"....astea sunt cuvintele pe care mi le spune tot timpul.
Problemele pt cei care isi doresc acest "tip " de casatorie sunt mai ample,si cred ca au un punct de pornire dramele si frustrarile din copilarie.

Cred ca acele cuvinte, prin alaturarea a doua notiuni opuse ca sens, arata cel mai bine drama in care traieste persoana respectiva.

Nu este exclus sa fie si anumite valente de ordin psihiatric.

[AlinB]

În prealabil postat de Silencer

Posibil ca e asa, shi ce-i de facut ? Nu cred ca pot, dar nici nu vreau sa ma schimb, sa devin normal... Si ce ar trebui sa faca un om cand nu se regaseste in normalul celorlalti ? Sa mearga orbeste pe calea normala ?

Vezi tu..la cei cu patimi "nu vreau" se confunda cu "nu pot".
De fapt "nu pot" este potentat de "nu vreau".

Omul in cauza nu are taria si sinceritatea sa-si recunoasca greselile si atat timp cat nu o face continua sa traiasca o drama cautand paleative.

Urmeaza firele sufletului tau, incearca sa recunosti ce anume din viata ta te-a adus in acest punct, care sunt motivele pentru care ai ajuns la concluzia ca asta e ceea ce ai dori si ti-ar putea face bine si indreapta ceea ce este de indreptat pentru a putea avea o viata spirituala autentica, nu un tragic compromis.

[ioanna]

În prealabil postat de mirela.b

Nu doreste calugarie sub nici o forma.A mers la mai multi parinti imbunatatiti, in speranta ca ii va da cineva binecuvantare pt casatorie alba.Nici chiar parintele Iustin Parvu nu a fost de acord.
"Am ajuns sa-l simt pe Hristos in inima mea dar nu-l impart cu nimeni"....astea sunt cuvintele pe care mi le spune tot timpul.
Problemele pt cei care isi doresc acest "tip " de casatorie sunt mai ample,si cred ca au un punct de pornire dramele si frustrarile din copilarie.

Nu m-am referit la calugarie, ci la celibat, sa nu se casatoreasca. Bucuria cunoasterii Lui Hristos o poate impartasi tuturor, nu doar unui sot. Practic ea isi doreste un prieten, un confident, care sa fie mereu langa ea, caruia sa i se destainuie, sa-i impartaseasca gandurile, sa o asculte, insa pentru a fi sigura ca acea persoana va fi mereu langa ea, are nevoie de o certitudine garantata de o “casatorie alba”. E o fire mai solitara, nu are un cerc de prieteni,nu? E un usor egoism, se gandeste mai mult la ea, nu la cealalta persoana. Reticenta ei fata de o casatorie normala trebuie sa aiba alta cauza, pe care ea si-o ascunde sub masca “dragostei fata de Dumnezeu”. Sper ca va gasi o persoana sau persoane carora sa le impartaseasca bucuria, sa-l "imparta" pe Hristos.

[glykys]

Silencer, ce modele de casnicie ai in viata? Cum este casnicia parintilor tai?
Cum vezi tu casatoria? (asta ca sa mergem pe firul introspectiei propus de AlinB; daca nu vrei, nu raspunzi).

[Silencer]

Cum vad căsătoria? Ca o uniune intre doua persoane pentru a trece prin toata durerea vieții... Cineva de care sa am grija si care sa îmi fie mereu alaturi... Sa traim impreuna ca doi copii, chiar daca multi spun ca asta inseamna sa fii naiv. Cea mai valoroasa persoana de pe pământ.. Mai in scurt nu prea am ce sa explic, se subânțelege... Nici nu cred ca ash fi un tata bun cu asa mentalitate :)

Problema nu ar fi in casatoria parintilor (cu toate ca casatoria lor nu reprezinta un exemplu de urmat), ci problema ar fi mai mult in unirea trupeasca... Am anumite rezerve fata de aceasta chestie, chiar daca si eu am cazut in patimi care ar avea legatura cu dorinta asta...

Sunt un visător ratat. Si fiind mic copil am visat la asta. Si ash vrea sa imi pastrez visul asa naiv cum este...

[glykys]

În prealabil postat de Silencer

Cum vad căsătoria? Ca o uniune intre doua persoane pentru a trece prin toata durerea vieții... Cineva de care sa am grija si care sa îmi fie mereu alaturi... Sa traim impreuna ca doi copii, chiar daca multi spun ca asta inseamna sa fii naiv. Cea mai valoroasa persoana de pe pământ.. Mai in scurt nu prea am ce sa explic, se subânțelege... Nici nu cred ca ash fi un tata bun cu asa mentalitate :)

Problema nu ar fi in casatoria parintilor (cu toate ca casatoria lor nu reprezinta un exemplu de urmat), ci problema ar fi mai mult in unirea trupeasca... Am anumite rezerve fata de aceasta chestie, chiar daca si eu am cazut in patimi care ar avea legatura cu dorinta asta...

Sunt un visător ratat. Si fiind mic copil am visat la asta. Si ash vrea sa imi pastrez visul asa naiv cum este...

Hm, din ce spui tu, poate fi o trauma din copilarie, legata de casnicia alor tai, care, asa cum spui tu, nu a fost un model. Poate ca ti-e teama sa nu repeti aceeasi greseala cu copiii tai (din start spui ca nu ai fi un tata bun, nu ai de unde sti), deoarece, din ce citesc, tu nu ai o aversiune fata de sex, ci temeri legate de viitorii copii care ar rezulta de aici, sa nu ajunga si ei niste visatori ratati. Treaba s-ar putea rezolva daca ai discuta cu parintii tai, daca i-ai accepta asa cum sunt si ai iesi putin din gaoace.
Adevarata dragoste implica si responsabilitate si maturitate.

[Silencer]

Nu e chiar asa, am incercat si eu sa analizez care ar fi problema :)
Vine din copilarie dar nu e legata de familia mea, e istorie mai lunga, si nu se refera toate astea la tema topicului...

Deci dupa cum observ cam majoritatea nu au o parere buna despre asa o casnicie... Rezulta ca probabil nu mai este asa o nebuna ca mine pe lumea asta :)

[glykys]

În prealabil postat de Silencer

Nu e chiar asa, am incercat si eu sa analizez care ar fi problema :)
Vine din copilarie dar nu e legata de familia mea, e istorie mai lunga, si nu se refera toate astea la tema topicului...

Deci dupa cum observ cam majoritatea nu au o parere buna despre asa o casnicie... Rezulta ca probabil nu mai este asa o nebuna ca mine pe lumea asta :)

Hm... esti fata sau baiat?
Acum, sa stii ca, in general, tu nu trebuie sa te iei dupa ce zice sau crede lumea. Dar nici dupa ce te taie capul pe tine, ci trebuie sa cauti sa vezi care e voia Domnului cu tine. Or, pentru crestini, casatoria e o cale spre mantuire, e cruce, jertfa, sunteti voi doi si Hristos, nu e doar viata calduta in doi. Iar a spune ca nu vrei sa ai copii (in conditiile in care refuzi sexul) este deja fuga de cruce. Asa e in crestinism, nu e ca suntem noi conservatori, inchistati, de la tara, ca nu respectam dreptul la viata personala...

Cu duhovnicul ai discutat?