Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Minuni ale Ortodoxiei > Mari Duhovnici si predicile lor
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 15.10.2008, 12:17:09
eduardd
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Protos. Teofan Merla

[SIZE=4]Parintele Teofan Merla, de la Manastirea Cetatuia

[/SIZE]Originar din Vaslui, parintele Teofan Merla a intrat in obstea Manastirii Cetatuia dupa cel de-al doilea razboi mondial. In perioada 1959-1968 a fost nevoit sa paraseasca manastirea. In 1968 s-a intors la Manastirea Cetatuia din ordinul mitropolitului de atunci Iustin Moisescu. Amanunte despre viata parintelui protosinghel Teofan Merla ne-a oferit parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor: 'Protosinghelul Teofan Merla, vietuitor in obstea Manastirii Cetatuia, a fost unul din duhovnicii cunoscuti, in special din tinutul Iasilor. El s-a nascut la 8 septembrie 1921, la Vaslui, in satul Tatarani si impreuna cu fratele sau, Crescent, in momentul de fata ieromonah la Manastirea Slatina, din tinutul Falticenilor, au ales drumul manastirii. Dupa razboiul al II-lea mondial, el s-a stabilit impreuna cu fratele sau la Manastirea Cetatuia. In anul 1959, in perioada grea, cand decretul comunist 410 a scos numerosi monahi din manastiri, el a fost nevoit sa paraseasca manastirea, lucrand in Iasi pana in anul 1968, cand episcopul Irineu Craciunas Suceveanul l-a rechemat din porunca IPS Mitropolit de atunci Iustin Moisescu, sa revina in obstea Manastirii Cetatuia, asadar, aproape 60 de ani de vietuire in obstea acestei manastiri. In vremea pastoririi la Iasi a PF Teoctist, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, a fost hirotesit protosinghel'.
Marturii:
parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor: 'Parintele Teofan Merla a stat de dimineata pana seara in biserica Manastirii Cetatuia. A ascultat sub epitrahil pacatele atator oameni, a indrumat pe multi, de aceea, la aceasta varsta venerabila, la 85 de ani, parintele Teofan era foarte cunoscut si foarte iubit de catre numerosi credinciosi si fiii sai duhovnicesti din Iasi si din alte locuri.

La Manastirea Cetatuia din municipiul Iasi s-a oficiat slujba inmormantarii protosinghelului Teofan Merla, vietuitor la acest sfant lacas, care a trecut la cele vesnice in ziua de sambata, 11 februarie. La aceasta slujba au participat peste 20 de preoti, precum si ucenici ai parintelui si numerosi credinciosi care l-au cunoscut. In cadrul slujbei de inmormantare, parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor, a dat citire mesajului transmis de catre IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, mesaj din care redam un scurt fragment: 'Asemenea lucrurilor de mare pret pe care le pastram cu grija, tot asa vorba plina de duh, intelepciunea si modul de viata al parintelui Teofan nu pot fi uitate de cei care l-au avut duhovnic. Cei carora l-a cunoscut le-a fost calauza si sfatuitor, simt astazi ca desi au pierdut un duhovnic, au castigat totusi un rugator in ceruri. In aceste momente de vremelnica despartire, il rugam pe Mantuitorul Hristos Cel Inviat din morti sa aseze sufletul parintelui Teofan intru Imparatia Sa cea cereasca, unde nu este nici durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit. Vesnica lui pomenire din neam in neam'!
Cu parintesti binecuvantari si condoleante pentru obstea indoliata a Manastirii Cetatuia,
DANIEL,
Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovine
Reply With Quote
  #2  
Vechi 15.10.2008, 12:18:52
eduardd
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

[SIZE=4][COLOR=Red]„Nu au pierdut un sprijin, ci au câștigat un rugător“ [/COLOR][/SIZE]

Părintele Teofan a răspuns celei de-a doua chemări din decursul vieții sale

Mănăstirile ajung loc de pelerinaj și de regăsire sufletească și datorită preoților care slujesc în ele. Fiecare mănăstire are câte un duhovnic ce adună de prin toate locurile credincioși care au mare nevoie de un sfătuitor. Mănăstirea Cetățuia de la Iași l-a avut pe părintele Teofan Merlă. Protosinghelul Teofan Merlă, îndrumător spiritual a mii de credincioși din întreaga țară, a plecat în lumea de dincolo în dimineața zilei de 11 februarie 2006. A fost condus pe ultimul drum ieri, 14 februarie, de toți cei care l-au iubit și pe care i-a condus în drumul lor spre mântuire. Aproximativ 700 de persoane, preoți de mir, călugări și călugărițe, credincioși și credincioase, tineri și vârstnici, din toată țara au înfruntat gerul crunt al dimineții de ieri pentru a-l mai vedea încă o dată pe iubitorul de Dumnezeu și de oameni, protosinghelul Teofan Merlă.

Începând cu ora 8.00 dimineața, când în biserica Mănăstirii Cetățuia a început Sfânta Liturghie, zeci de mașini au început să urce șoseaua ce duce către lăcașul sfânt de acolo de sus, denumit cândva de noi, „fortăreața spirituală“ de pe cea mai înaltă culme a Iașului. Am văzut în parcare și mai apoi înșirate pe marginea șoselei, pe o distanță de aproximativ 400 de metri, mașini cu numere de Iași, Vaslui, Botoșani, Suceava, Bacău, București, Ilfov, chiar și o mașină cu număr de Basarabia. Mai mult, au venit la înmormântarea unuia dintre cei mai iubiți duhovnici grupuri organizate de la Vaslui sau de la Botoșani. Taxiurile urcau continuu pe șoseaua de pe care zăpada se topise de mult din cauza traficului.
În biserică nu se putea intra, iar lumea ținea în mâini lumănări aprinse pentru sufletul celui adormit.
„A fost un om deosebit! Îl cunosc de aproximativ cinci ani și în tot acest timp am venit cu pioșenie să ascultăm un sfat bun dat de sfinția sa. Pur și simplu, sunt tulburat. Nici nu pot să cred că s-a dus dintre noi“, a mărturisit cu emoție dl. Ioan Vicov din Iași, în vârstă de 51 de ani. Întrebat care sunt cuvintele cele mai potrivite pentru a descrie însemnătatea părintelui Teofan pentru dânsul, dar și pentru credincioșii care l-au cunoscut, în general, dl. Vicov a răspuns: „Numai simplul fapt că în fiecare duminică la Sfânta Liturghie veneau foarte mulți oameni și numai privind la acești oameni care stau la rând ne putem da seama cât de nerăbdători erau ca să ajungă la el să primească un sfat pentru ceea ce se cuvine în viața pământească“.

„Nu au pierdut un sprijin, ci au câștigat un rugător“
Reply With Quote
  #3  
Vechi 15.10.2008, 12:20:22
eduardd
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Slujba de înmormântare a fost oficiată în curtea mănăstirii de arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, și de arhim. Dosoftei, mare ecleziarh la Catedrala mitropolitană din Iași, împreună cu un sobor de 22 de preoți și diaconi. Părintele Timotei a citit cuvântul din partea Înalt Prea Sfințitului Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, prin care a trecut în revistă cele mai semnificative momente din biografia marelui duhovnic: „Asemeni lucrurilor de preț pe care timpul și viața nu ni le pot face uitate, nici vorba plină de duh, trăirea și exemplul de viață al părintelui nu se pot înstrăina de la noi. Cei care l-au cunoscut, cărora le-a fost duhovnic și sfătuitor, vor înțelege astăzi că nu au pierdut un sprijin, ci au câștigat un rugător. Vor înțelege că nu le va lipsi omul, pentru că au dobândit modelul de urmat. Suntem datori ca astăzi, în fața catafalcului durerii și al tristeții omenești, să aducem mulțumire lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să-i fim în preajmă părintelui, să-i putem asculta sfaturile și să-i urmăm îndemnurile. Părintele Protosinghel Teofan Merlă s-a născut la 8 septembrie 1921, în comuna Dănești, satul Tătărani, județul Vaslui. După o copilărie petrecută în ascultare de părinți și de școală, va pleca pe front în cel de-al doilea război mondial, unde se va evidenția ca apărător al pământului străbun al țării. După terminarea războiului, tânărul Toader (n.r. - numele de botez) se hotărăște să intre în mănăstire, convins fiind că-i datorează acest lucru lui Dumnezeu, salvarea vieții sale în grelele clipe petrecute. Astfel, în vara anului 1947, se va îndrepta spre Mănăstirea Cetățuia. În scurt timp, datorită dăruirii și râvnei de care dădea dovadă, a fost propus pentru hirotonia în ieromonah. Considerându-se tânăr și fără experiență, monahul Teofan nu a vrut să primească preoția. Starețul său l-a încurajat însă spunându-i: „Mergi cu încredere că acolo unde nu știi sfinția ta ce să spui îți va șopti Dumnezeu răspunsul potrivit“. Astfel a acceptat preoția. S-a așezat cu smerenie în ușa altarului, ascultând și sfătuind, mustrând și binecuvântând. Cu timpul, părintele Teofan și-a câștigat renumele de duhovnic bun printre credincioșii din Iași și din alte locuri. Mulțimea de cazuri la care părintele a dat răspunsul potrivit a confirmat cuvintele spuse de stareț la începutul preoției sale“.
Ca urmare a Decretului comunist nr. 410, în 1959 părintele Teofan a fost scos din mănăstire, dar a revenit în anul 1968 tot la Cetățuia. „Va urma o perioadă de dăruire și slujire neîncetată. În urma acestei activități neobosite, va primi în data de 17 februarie 1985, ca dovadă de apreciere din partea Centrului Mitropolitan Iași, rangul de protosinghel. S-a bucurat de aprecierea primită, dar marea lui bucurie o găsea în ochii credincioșilor care veneau recunoscători să-i mulțumească. Și până în ultimele clipe ale vieții sale a sfătuit și povățuit. În aceste momente de vremelnică despărțire, îl rugăm pe Mântuitorul Hristos Cel Înviat din morți să așeze sufletul părintelui Teofan întru Împărăția Sa cea cerească, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit. Veșnica lui pomenire din neam în neam! Cu părintești binecuvântări și condoleanțe pentru obștea îndoliată a Mănăstirii Cetățuia IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei“.

[SIZE=4][COLOR=Red]„Numele de Teofan - «arătătorul de Dumnezeu» a fost confirmat“
[/COLOR][/SIZE]A ținut să-și exprime durerea prilejuită de tristul eveniment și părintele Vasile Nechita, inspector pe disciplina religie în cadrul Inspectoratului Județean Iași și paroh al Bisericii „Sf. Andrei“ din Iași, care, în fața celor aproximativ 700 de persoane care au ocupat aleile din curtea mănăstirii, a mărturisit, prin altele: „Am fost și eu printre ucenicii părintelui Teofan. Mi-aduc aminte că acum 28 de ani, când am venit aici și voiam să plec în părțile de unde sunt, undeva prin jud. Suceava, părintele mi-a spus să rămân aici pentru că și aici trebuie dusă lupta cea bună. Astfel, am înțeles de la el că oriunde în această vremelnică viață trebuie să ardem și noi ca lumânarea, să transformăm lutul existenței noastre în lumină. Acest crez m-a însoțit, ca pe atâția dintre ucenicii părintelui. Preoți, călugări, credincioși, de toate categoriile sociale, toți au venit și s-au împărtășit din acest izvor de lumină care a fost părintele Teofan. Într-adevăr, numele pe care l-a primit la călugărie, Teofan - „arătătorul de Dumnezeu“, a fost confirmat de darul deosebit de duhovnic pe care l-a avut. Adeseori am alergat la rugăciunea lui și acum am simțit nevoia în petrecerea lui spre cer, acolo unde nădăjduim că Dumnezeu îl va ferici între aleșii săi, să-l conducem tot în această rugăciune în care am fost învățați, călăuziți și, mai ales, mângâiați atunci când am fost în dezolare sau deznădejde sufletească. Cel mai frumos sfat pe care l-a dat întodeauna a fost să nu uităm că și noi suntem la fel pelerini spre cer și să nu căutăm și să ne împiedicăm de greutățile și de grijile acestei lumi“.
În final, părintele Nechita și-a exprimat dorința publicării unei cărți despre părintele Teofan, invitând pe toți cei care l-au cunoscut și care au ceva de spus despre el și despre ceea ce au învățat de la el să scrie și să aducă acele texte pentru publicare, „pentru că până acum ne-a vorbit prin grai, iar de acum încolo vrem ca prin această carte și prin altele care se vor mai scrie să ne vorbească nouă și altor generații care vor mai veni despre credința și despre rostul spiritual al luptei noastre de ostași ai lui Hristos“.

[COLOR=Red]„Datorez părintelui Teofan faptul că astăzi sunt preot“ [/COLOR]

Mulți ar fi vrut poate să-i mai spună bunului duhovnic durerea sau bucuria, dar Dumnezeu a hotărât să-l ducă acolo, între sfinți. Mulți ar fi vrut și ieri să-și exprime părerea de rău cu privire la plecarea sa, însă mulțimea de credincioși, sosiți din toată Moldova, dar și din afara ei, era ea însăși dovada acestei suferințe.
Femei din mulțime au dat de pomană colaci de sufletul monahului, iar lumânările ardeau în ciuda aerului rece de februarie. „A plecat din această lume un mare duhovnic. Mă număr printre ucenicii părintelui Teofan și dacă astăzi sunt preot, aceasta o datorez, în primul rând, acestui părinte care m-a povățuit și care mi-a stat în preajmă în anii de formare, anii tinereții. A rânduit Dumnezeu ca eu și familia mea să-l cunoaștem pe părintele Teofan în momentul în care ne-am confruntat cu tot ceea ce poate fi mai greu din punct de vedere uman, pierderea mamei. Nu l-am perceput ca pe un călugăr. Pe părintele Teofan l-am descoperit ca pe un familiar al meu, ca pe un om care parcă era ca și mine. Parcă era tânăr ca și mine, în ciuda marii diferențe de vârstă. De la el am învățat primele cântări bisericești, el mi-a călăuzit pașii în primele citiri din cărțile de slujire liturgică și tot el mi-a stat în preajmă la cele dintâi slujbe pe care le-am săvârșit ca preot, făcând practică la Mănăstirea Cetățuia. În permanență, în ispitele pe care le întâlneam simțeam prezentă rugăciunea părintelui Teofan. Un mare maestru al duhovniciei, un frate apropiat, un frate mai mare, un om care a știut să cuprindă în cuvinte simple mari adevăruri ale vieții“, a rostit cu vădită emoție și tristețe părintele Mihai Mărgineanu, parohul Bisericii „Sf. Ap. Toma“ din cartierul Păcurari.

[COLOR=Red]„Am vrut doar să ating sicriul“ [/COLOR]
Reply With Quote
  #4  
Vechi 15.10.2008, 12:21:58
eduardd
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

După toate cuvintele și cântările specifice slujbei de înmormântare a călugărilor, cortegiul s-a îndreptat către cimitirul mănăstirii pentru slujba de înhumare.
La poarta mănăstirii lumea s-a lipit de ziduri, făcând loc soborului de preoți și trupului neînsuflețit ce pleca spre cimitir. [COLOR=Black]„Nu se poate trece în față. Am vrut doar să ating sicriul“, se necăjea în spatele nostru o femeie venită cine știe de unde. O alta, cu ochii spre cer, îi mulțumea lui Dumnezeu că a trimis în această zi soare pe pământ: „Ce zi frumoasă de plecare are părintele!“. Și cu toții se îndreptau în liniște spre cimitir, ca într-un pelerinaj. Vestitul bun duhovnic Teofan de la Mănăstirea Cetățuia s-a dus către Cer. ▲ [/COLOR]

[SIZE=4][COLOR=Red]Părintele Teofan a predat impecabil lecția smereniei [/COLOR][/SIZE]

În toate cele trei zile, cât trupul părintelui Teofan s-a odihnit în mijlocul bisericii pe care a iubit-o atât de tare, sute de credincioși au venit să-și ia rămas bun de le el. I-au înconjurat sicriul cu flori, iar în pridvor au așezat multe coroane de flori.
I-am întrebat, în ajunul înmormântării pe câțiva dintre aceștia cum a rămas părintele Teofan în inima lor.
„L-am cunoscut pe părintele Teofan în anul 1973, pe când eram preot casier la Protoieria Iași. Am adus salariile aici. El a rămas ultimul, smerit într-un colț, și mi-a spus că dacă e trecut pe listă, să-i dau și lui ceva, dar dacă nu, nu-i nici o problemă. Și am început să vin la el. De-a lungul timpului am învățat multe de la sfinția sa, pentru că a devenit duhovnicul meu. Am aplicat, pe cât am putut eu, din ceea ce am învățat de la sfinția sa, toate învățăturile duhovnicești și smerenia. El era un exemplu viu al smereniei. Prin ceea ce am învățat de la sfinția sa, pot spune că am adus un plus de trăire duhovnicească în rândul credincioșilor cărora le-am fost îndrumător“, a mărturisit pr. Neculai Stoian.
„A rânduit Dumnezeu să cunoaștem un sfânt, lucru rar în vremurile noastre. A fost un om deosebit, un monument de iubire și de adevărată smerenie. Îl cunosc nu de foarte mulți ani, dar parcă îl cunosc de o viață“, ne-a spus cu glasul stins de durere Maria, în vârstă de 35 de ani, din Iași.
„Am venit de la Vaslui pentru a veghea la căpătâiul celui care ne-a ajutat în viața sa cu rugăciunile sale. De când l-am descoperit, de prin februarie '86, ne-a călăuzit, mie și familiei mele, pașii pe calea cea bună. Un exemplu de smerenie. Am învățat de la dânsul că toate greutățile se vor transforma în lucruri bune. Eram aici și tot ceea ce înfruntam mi se păreau niște fleacuri. Priveam altfel viața și problemele pe care le aveam. Poate că e prematur, dar pot să spun că am avut un sfânt printre noi“, ne-a mărturisit Georgeta Nica, de 56 de ani, din Vaslui.
„O, acest om a însemnat foarte mult pentru mine. Ne-a luminat pașii, mie și familiei mele. Rugăciunile sale mi-au ajutat fiica să o ia pe drumul cel bun. Îl respect și îl rog să se roage în continuare bunului Dumnezeu pentru mine păcătoasa și nevrednica și îi mulțumesc Domnului că mi l-a scos în cale. L-am cunoscut în anul 2003, când aveam mari probleme, iar în anul 2004 ne-a mers foarte bine. M-a învățat să fiu smerită. Îmi era frică atunci când veneam să-l văd, pentru că știam că binecuvântează cu pumnul pentru a lua păcatele, dar pe mine nu m-a bătut. Oamenii ca el sunt vrednici de a trăi pe pământ. Mulțumesc lui Dumnzeu că am luat această cale și că am învățat să nu fac tragedie din nimic ce
mi-ar părea grav“, a mărturisit printre lacrimi Janeta Gulei, în vârstă de 53 de ani din Iași.

Care este specificul ritualului înmormântării la monahi

Ritualul înmormântării călugărilor diferă de cel al mirenilor. Arhim. Timotei Aioanei ne-a explicat în ce constă specificitatea acestui ritual: „În primul rând, monahii sunt îngropați întotdeauna în cimitirele mănăstirilor. Foarte puține sunt excepțiile de la această regulă. Apoi, ierarhii, care fac parte și ei din rândul călugărilor, sunt îngropați în scaun în preajma sau chiar în interiorul unei catedrale episcopale. Rânduiala înmormântării are câteva puncte specifice. Pentru monahi, în ziua înmormântării se face întotdeauna Sfânta Liturghie, apoi la slujba înmormântării se adună întreaga obște și uneori chiar monahi de la alte mănăstiri, în cazul unui duhovnic mai cunoscut, cu o anumită experiență duhovnicească.
La înmormântarea călugărilor sunt câteva lucruri deosebite. În primul rând, sunt opt canoane, formate din patru tropare care se citesc întercalate cu cântarea celor opt antifoane. Grupări de cântări din antifoanele Învierii, care se cântă duminica, sunt încadrate cu citiri specifice înmormântării călugărilor. Apoi este o cântare care revine de mai multe ori în timpul slujbei de înmormântare, «Al tău sunt eu, mântuiește-mă!», care este o rugăciune, de fapt, un strigăt plin de nădejde către Dumnezeu, acea dorință a monahilor de a fi mântuiți, de a se bucura de veșnicile bunătăți ale împărăției lui Dumnezeu, pregătite celor care i-au făcut voia. La fel, la groapă este o rânduială specifică, cu cântări specifice, printre care «Frații mei duhovnicești, nu mă uitați pe mine când vă rugați către Domnul și văzând groapa mea, aduceți-vă aminte de dragostea mea și rugați pe Hristos ca să așeze sufletul meu cu drepții». Apoi, întotdeauna, călugării sunt înmormântați în uniforma lor.
În rânduiala unor mănăstiri, cum ar fi mănăstirile cu tradiție veche și cu influență atonită, călugării sunt înmormântați fără sicrie, fiind așezați doar pe o rogojină, simplu și acoperiți cu pământ. Și aceasta, pentru că monahul trebuie să aibă și în viața lui, dar și în momentul în care trece dincolo de această viață, un ritual foarte simplu“.
Ritualul înmormântării călugărilor l-a inspirat pe poetul Mihai Eminescu când a scris poezia «Mai am un sigur dor». El a petrecut mai multe veri la mătușile sale de la Mănăstirea Gafton, la călugărițele Iurașcu, unde a văzut că măicuțele erau îngropate nu în sicrie, ci pe rogojină. Și de aici versurile «Nu voi sicriu bogat, nu-mi trebuie flamuri/ Ci-mi împletiți un pat din tinere ramuri»“, a adăugat părintele Timotei.
_________________
Cea mai mare dorință a dragostei este să găsească o dragoste care să răspundă la dragoste.
Attached Images
File Type: jpg Pr teofan.jpg (47,7 KB, 22 views)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 15.10.2008, 12:31:22
eduardd
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Cetatuia
1. Biserica
-locul unde statea adesea parintele si asculta durerea oamenilor
2. Cimitirul
Attached Images
File Type: jpg 449cefa854e0021iunie%20040.jpg (69,5 KB, 13 views)
File Type: jpg etrip01956.jpg (83,6 KB, 12 views)
File Type: jpg Manastirea%20Cetatuia%20icoane%20imparatesti.jpg (17,5 KB, 15 views)
File Type: jpg avva.jpg (45,5 KB, 31 views)
File Type: jpg t c.jpg (45,1 KB, 25 views)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 15.10.2008, 12:34:42
eduardd
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

In curand va fi editata o carte despre viata si minunile Protos. Teofan. Cei ce doresc sa contribuie cu marturia proprie, pot lua legatura cu ucenicul sfintiei sale, Daniel ( il gasiti la manastire) sau cu parintele Tanase.
voi reveni cu fotografii si marturii din viata acestui bun si iubit parinte.:)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 15.10.2008, 12:47:06
eduardd
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Zvon de Inviere,. la Cetatuia- Cea mai inalta manastire din capitala Moldovei asteapta miracolul Invierii. Aflata mai aproape de cer, fiorul sarbatorii crestine a coborat deja intre zidurile de piatra, vechi de 330 de ani -Manastirea cu cantece. Nu e nici o mirare ca la 30 septembrie 1911 Aurel Vlaic...

Zvon de Inviere,
la Cetatuia</b><b>- Cea mai inalta manastire din capitala Moldovei asteapta miracolul Invierii. Aflata mai aproape de cer, fiorul sarbatorii crestine a coborat deja intre zidurile de piatra, vechi de 330 de ani -</b><b>Manastirea cu cantece

Nu e nici o mirare ca la 30 septembrie 1911 Aurel Vlaicu a ales pentru primul sau zbor colina Manastirii Cetatuia din Iasi. Intr-adevar, de acolo, de pe marele val de pamant, simti ca ai putea cu mare usurinta sa te desprinzi incet si sa zbori. Urcat pe fereastra boltita a clopotnitei, cuprinzi cu privirea tot orizontul. Vestitele coline pe care e asezata capitala Moldovei isi arcuiesc spinarile sub lumina curata a primaverii. Sapte coline si sapte manastiri: Galata, Frumoasa, Trei Ierarhi, Golia, Bucium, Sfanta Teodora si mandra Catedrala Mitropolitana. Orasul iti sta intreg la picioare, incat ai senzatia ca te-ai putea apleca sa mangai acoperisurile cu mana. De peste trei veacuri, aici, catre miazazi, Cetatuia i-a fost orasului pavaza si suflet. L-a aparat. Iar azi, aproape ca nu poti fi numit iesean daca n-ai urcat macar o singura data, in noaptea sfanta a Invierii, acest deal binecuvantat de Dumnezeu.
Cu pletele cafenii dezmierdate de vantul diminetii de aprilie, fratele Catalin imi desluseste privelistea pe care o contemplam amandoi. Inapoia noastra, din biserica manastirii ajung ecourile unui obstesc imn de slava. Fratele tresare, chipul lui, foarte tanar, se incrunta putin, apoi se lumineaza de bucuria unei amintiri. Sunt convins ca se inchipuie acolo, inauntru, cantand laolalta cu fratii, vede parca si litera unde a poposit degetul preotului pe pagina Sfintei Scripturi. Vorbeste de un sentiment de inaltare, de zbor sufletesc, care nu l-a incercat nicaieri altundeva. E vorba, mai intai, de cantec. Se poate spune ca aici, la Cetatuia, oamenii Il canta pe Dumnezeu intr-un fel aparte. Intr-adevar, pasii m-au purtat pe la multe ctitorii monahale, dar nu am mai auzit nicaieri o biserica intreaga, cantand cu voce puternica, laolalta cu preotii. Sute de credinciosi infratiti prin cantec cu liturghia. "E, intr-adevar, ceva aparte", incuviinteaza fratele Catalin. "Cand incepe a treia parte a Sfintei Liturghii - Liturghia credinciosilor -, dupa binecuvantarea preotului, oamenii devin foarte atenti. Si deodata, cand spune parintele: <<...si Duhului Tau, cu mila pacii...>>, pornesc sa cante cu totii, femei si barbati, in acelasi glas. Venind de atata vreme aici, au invatat toate cantarile. Si va spun, cand incepe sa cante intreaga biserica, de acolo, din strana, simt ca parca asa, mi se inalta si mie sufletul spre cer. Imi vine sa zbor. Va dati seama, ca preot, ce bucurie ai sa slujesti intre asemenea credinciosi... Sa spui o ectenie si apoi sa vezi ca toti Il lauda pe Dumnezeu in urma ta e ceva cu adevarat inaltator, unic! De altfel, manastirea noastra a fost uneori si criticata fiindca e, probabil, singurul loc unde se canta omofor, toata lumea pe o singura voce. Unii zic ca nu-i bine, dar eu nu cred. Nu este oare acel stih al Scripturii care zice ca <<Toata suflarea sa laude pe Domnu>>? Nu e oare firesc ca fiecare sa participe la aceasta dumnezeiasca bucurie? Va dati seama ce este aici Invierea, atunci cand deodata cu soborul, canta ore in sir, mii de oameni..."
Rar o inflacarare atat de navalnica! Fratele Catalin are 20 de ani, e un tanar masiv, puternic, cu chip lat, roscovan, catatura hotarata, fara sovaieli. Omul acesta pare zidit, trup si suflet, dintr-un singur material. Nu are nuante, nici ascunzisuri, trucuri sau vorba mestesugita, ba uneori rabufneste intr-o sinceritate naiva, copilareasca. In mintea sa nu incap multe lucruri. De fapt, numai unul singur: gandul spre Dumnezeu. Intinde palma pe deasupra padurii tinere, ajutandu-ma sa-mi inchipui cum se vor vedea de aici toate vaile dimprejur, in noaptea sfanta a Invierii. "Rauri de faclii aprinse, coborand spre oras..." Incearca sa-si explice siesi cum de atatia credinciosi, chiar din afara Iasilor, aleg sa-si petreaca aici noaptea dinaintea Pastelui, si nu pe la parohiile lor. Mai intai, ar fi cantarile. Apoi locul, locul acesta inalt, ca si cum oamenii ar avea credinta ca iau lumina de undeva mai aproape de cer. "Este pelerinajul, drumul. Caci a urca pana aici inseamna totusi o jertfa. Drumul acesta spre manastire e de fapt Drumul Crucii, drumul pana la Golgota, pana ce ajungi sa fii eliberat, sa traiesti bucuria aceea nemaivazuta, ca o rasplata in urma nevointelor tale. Omul care a postit, care s-a sacrificat, care s-a rugat, ajungand aici si cantandu-i lui Dumnezeu, simte o bucurie enorma, se simte usurat, inaltat. Simte ca invie si el, odata cu Mantuitorul..."
Locul ar fi, asadar, o alta pricina a puhoaielor de multimi care urca in noaptea Invierii spre Cetatuia. Si, nu in ultimul rand, prezenta de patruzeci si sapte de ani intre zidurile manastirii a unuia dintre cei mai renumiti pastori de suflete din Moldova, astazi in varsta de 81 de ani, parintele protofinghel Teofan Mierla.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 15.10.2008, 12:48:46
eduardd
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

[COLOR=Red]Audienta duhovniceasca

Coboram scara turnului spre curtea interioara a manastirii, inconjurata, ca o cetate, de metereze. Cineva imi spusese ca in gradina aceea "se respira alt aer". Avea dreptate. Zidurile de aparare ce ne inconjoara din toate partile adapostesc intre ele o lume a ordinii desavarsite, de o simplitate sfanta, ce-ti impune parca sa pasesti cu smerenie. Ai senzatia ca, daca ai grabi mersul sau doar daca ai ridica tonul vocii, ai putea sa narui o randuiala statornicita de secole. Gazonul fara pata, tuns scurt, labirintul de alei pavate cu dale uriase, marginite de brauri de tufe taiate la centimetru, silueta sobra a arborilor de tuia, intreg acest Paradis verde e aparat de o "cetatuie" medievala in toata firea, trainica si semeata, cu ziduri inalte si turnuri, metereze de tragere, capcane pentru dusmani si poduri mobile, tuneluri, pivnite etajate si ascunzatori tenebroase. Iar la mijloc, pe covorul de iarba scanteietoare, biserica mare, eleganta si simpla, aidoma ca arhitectura ca cea de la Trei Ierarhi.
Desi liturghia se terminase, biserica era inca plina de credinciosi. Intr-o strana din dreapta altarului, un calugar batran tine sub patrafir o femeie, ascultandu-i spovada cu ochii inchisi. Ai zice ca doarme, daca nu si-ar apleca din cand in cand urechea spre buzele ei, ca si cum n-ar intelege ce spune, iar in acele momente, chipul i se intuneca, cuprins de chinuri stranii. Sunt atat de aproape, incat, daca mi-as incorda nitel auzul, as putea chiar sa ascult marturisirea femeii. Fratele Catalin ma lamureste ca este parinteleTeofan Mierla. Din cauza unor cumplite boli, nu poate vorbi cu glas ridicat si nici nu vede sa citeasca Scriptura, de aceea n-are cum sa slujeasca in biserica, dar ceea ce face batranul monah e mult mai greu: dupa ce ia pomelnicele sau lumanarile credinciosilor, ii asculta pe fiecare, pe rand, cu o rabdare mai toleranta decat in timpul unei spovedanii. Oameni care au auzit de renumele sau de duhovnic si de "inaintevazator", altii pe care i-a ajutat cu sfatul, vin la dansul puhoi. Unele cereri sunt de-a dreptul ciudate. De pilda, o femeie intre doua varste vrea sa stie daca in satul ginerelui ei (preot paroh) se va infiinta o noua manastire si daca aceasta manastire ii va indeparta pe credinciosi de la biserica veche. De unde ar putea parintele sa stie ce se va intampla tocmai in satul Benea din Bucovina? Si totusi, femeia e ferm convinsa ca va sti. Se spune ca in fata acestui calugar trebuie sa fii mereu foarte atent la fiecare cuvant, caci fiecarecuvant ascunde in el o tulburatoare profetie despre viata ta viitoare. Ii zaresc si eu cateva secunde, printre usi, peste spinarile credinciosilor, doar o jumatate din chipul sau slabit, avand gatul infasurat intr-un fel de gluga neagra, buzele subtiri si arse ca de vant, insa o privire vesela, plina de lumina. Vorbeste cu oamenii ceasuri intregi, ba-i si imbratiseaza pe unii, iar cand acestia se intorc, au in ochi o bucurie nepamanteasca. In dreapta pragului usii, ascuns dupa postamentul unei icoane, se afla un baietel de vreo zece ani, pe nume Emanuil. Aproape la fiecare slujba se aseaza acolo, iar dupa aceea mai ramane cateva ore, cu ochii mereu atintiti asupra batranului monah, ca atins de o vraja. Fratele Catalin intareste faptul ca foarte multe dintre zisele parintelui Teofan catre mireni sau fratii de manastire s-au implinit. "Intr-adevar, multi spun c-ar avea puterea de a prezice unele evenimente. Datorita iluminarii, el vede altfel lucrurile. Unii chiar nu inteleg la inceput ce li se spune, caci parinteleParintele nu vrea, Doamne fereste, sa se mandreasca, sa arate cat de mare <<ghicitor>> e el, profetiile sunt folosite doar pentru a-i aduce pe oameni pe calea cea buna. Este si cazul meu: numai profetia parintelui m-a facut sa renunt la lume si sa intru in manastire..." Fratele se opreste o clipa, observand ca se schimba randul. Ingenuncheaza in fata batranului calugar, ii saruta mana, apoi ii spune la ureche cateva cuvinte. In cele din urma se intoarce la mine, ridicand neputincios din umeri: "Nu vrea sa vorbeasca pentru ziar. Se smereste...". [COLOR=Black]Voi reveni insa la parintele Teofan, ca simplu pelerin, la ceasurile vecerniei. Pana una alta, fratele Catalin se ofera sa-mi arate manastirea.[/COLOR][/COLOR] Gherontie, un renumit duhovnic al Cetatuii. Dar inghesuiala cea mare e dincolo, la usa diaconeasca din stanga altarului, o usa intredeschisa, pe care e pictat un inger tinand in palma un glob. Acolo sta in fiecare zi, in picioare, de la primele ceasuri ale diminetii si pana la ultimele ale serii, renumitul parinte vorbeste prin simbol sau pilda, si abia dupa un timp isi dau ei seama ca ceea ce li s-a intamplat erau intocmai vorbele lui.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 15.10.2008, 12:50:02
eduardd
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Profetia implinita

In curtea Cetatuii se lasa seara. O seara curata si stralucitoare, de aprilie. Dincolo de zidurile de piatra, cerul incepe sa se incarce de stele. O luam pe aleile racoroase, ragaz de a-l intreba pe tanarul frate despre acea profetie a parintelui Teofan. Si astfel, vorbind din mers, aveam sa aud o tulburatoare poveste despre intrarea in monahism. "Eram la sfarsitul anului al doilea, intr-un liceu de informatica aici, in Iasi, cand intr-o seara nu stiu ce mi-a venit sa urc dealul Cetatuii. Nu stiam ce-nseamna viata calugareasca, nici indeletnicirile bisericesti, nimic. Eram pe vremea aceea cam... zburdalnic; deh, discoteci, fete, chefuri, ca de altfel toti colegii mei. La sfarsitul vecerniei, m-am dus si eu cu un pomelnic la usa altarului si atunci l-am vazut pentru prima oara pe parintele Teofan. M-a impresionat foarte mult infatisarea aceea a lui, cu plete, barba alba si vesmant negru - nu mai vazusem asa un om - si chiar mi-era putin frica de dansul. Si fara sa ma cunoasca, tam-nesam, mi-a spus niste vorbe pe care n-o sa le uit cat oi trai: <<Mai baiete, vezi ca pe tine te paste manastirea. Tu o sa vii aici...>>. Am coborat drumul cu aceste vorbe in minte, foarte tulburat. Cand am intrat in camera de camin, colegii m-au intrebat: <<Cataline, ce-i cu tine, ce-ai patit?>>. Nu stiu cum, parca se schimbase ceva in mine, mi se intorsese sufletul pe dos. A doua zi, colegii de camera m-au vazut cautand pe scala radioului postul religios Radio Trinitas. Eu, care n-ascultam decat muzica de discoteca, am inceput sa ma cert cu ei de la muzica, de la carti - tineam Ceaslovul sub saltea, din care citeam noaptea -, ce mai, credeau c-am innebunit. Si, deodata, mi-a venit un gand: fara sa stie mama, tata si nimeni altcineva, am vrut sa ma transfer la Seminar. Nu s-a putut, ca trebuia date niste diferente, aveai nevoie de relatii, bani, dar nu m-am lasat batut. Si-am zis ca dau admitere din nou, chiar daca pierd doi ani de liceu, orice mi-ar spune parintii. Mai aveam doua saptamani pana la examenul de Religie, in astea doua saptamani am invatat si am intrat cu zece. Sa stiti ca ceea ce va spun eu acum nu-i minciuna: intr-adevar, cuvintele parintelui Teofan pot sa schimbe o viata de om..."

***

Ajungem, discutand, pe latura de miazanoapte a cetatii, in fata unei cladiri stravechi: locuinta personala a domnitorului Gheorghe Duca, cel care a ctitorit Cetatuia, la 1669. Intamplator, nimerisem la Cetatuia chiar in ziua mortii acestui voievod, despre care voi afla ca a fost un om hain, lipsit de prieteni, gros, burduhos, "pismatariu, indelungatu la manie, lacom la avutie" si pe care "toti il blastamau, de la mic pana la mare". Cu toate acestea, el a transformat Cetatuia intr-unul dintre cele mai mari centre de cultura ale Orientului ortodox. Tipografia pe care a infiintat-o aici a fost prima de pe teritoriul de azi al tarii si totodata prima in care au inceput sa se tipareasca carti grecesti pentru credinciosii ortodocsi din Imperiul Otoman. In vremea aceea, Cetatuia a avut un rol decisiv in contraofensiva ortodoxiei impotriva propagandei catolice si calvine.
Iata-ma, asadar, in casa de odihna a lui Duca Voda, zidita parca si ea pe masura sufletului sau despotic. E mai degraba o casa fortificata, din blocuri de roca alba, simpla, fara ornamente, folosita pesemne ca ascunzatoare din calea nenumaratilor rasculati care-i voiau moartea. O casa cladita cu frica. E surprinzator de frig inauntru, cred ca in jur de 15¡C in minus fata de afara. Cele patru odai de la etaj au fost preschimbate azi in muzeu manastiresc, dar ele continua sa respire misterele epocii. Intreaga cladire e plina de tainite, mascate de nise sau lespezi de piatra, incaperi foarte mici, in care incapi doar ingenuncheat, una dintre ele dand intr-un tunel subteran ce ajunge pana in cripta de sub masa altarului bisericii. Ba, unii spun ca tunelul ar fi si mai lung, trecand pe sub apa Bahluiului si ajungand pana spre Palatul Culturii, din centrul orasului. Dupa o firida de la etaj, coborand o scara infipta in peretele sudic, ajungem in "iatacul domnitei", o alta odaita secreta, in care Doamna Anastasia, sotia ctitorului, a brodat cu fir de aur, matase si argint celebrul orar diaconesc daruit manastirii si pastrat pana in ziua de azi, in camera muzeului. Astazi, tainita aceea e plina de carti vechi, prafuite, spre care fratele Catalin se mai furiseaza din cand in cand, sa citeasca. Trei ani de zile, de cand este aici, nu i-au fost de ajuns sa descopere toate aceste catacombe secrete ale manastirii. Desi a incercat: intr-o dupa-amiaza, cand in biserica nu era nimeni, a dat la o parte sfanta masa din altar, a vazut deschizatura neagra a tunelului, prin care abia incape un om, dar i-a fost teama sa-si dea drumul inauntru. "Cine stie daca mai ieseam viu", zice el.

Ruga fara sfarsit

Suntem acum aproape de staretie, ultima cladire a incintei. Fratele Catalin marturiseste ca-i e foarte greu sa faca ascultarea de ghid al manastirii, iar diminetile sa coboare in oras, imbracat mirean, spre a urma cursurile de la Seminar. Mai ales dupa Postul Mare, manastirea se umple de turisti - tineri straini, galagiosi si enervant de dezinvolti, fete "mai mult dezbracate decat imbracate" -, caci Cetatuia este, cum se zice, punctul de maxima atractie a imprejurimilor Iasilor. Dar pentru toate aceste ispite, fratele Catalin a gasit o arma secreta, numai a lui: rugaciunea. "Pentru mine personal conteaza mai mult pozitia gandului, nu a corpului in timpul rugaciunii. N-are importanta daca stai ingenuncheat ore-n sir in chilia ta si totusi gandul iti fuge aiurea. Pe Dumnezeu il intereseaza gandul omului, caci gandul e parte din intregul Lui. La facerea lumii, a suflat asupra omului si i-a dat o parte din El: i-a dat suflet. Cel mai greu de stapanit este gandul. La fel cum apa marii loveste mereu stancile, la fel si gandul loveste mereu sufletul omului. Iar rugaciunea asta a mintii - <<Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul>> - are o forta nemaipomenita de a-ti tine in frau gandul, sa nu fuga de la Dumnezeu. Ea trebuie avuta mereu in minte, orice ai face, in fiecare moment. Uitati-va cum fac eu: in fiecare dimineata, cand plec in oras la Seminar, de cum am iesit din chilie, cand merg pe strada, cand stau in autobuz, imi spun mereu in minte: <<Doamne, Iisuse Hristoase...>>. Permanent. Bine, gandul mai zboara, ma mai uit si eu pe fereastra, dar stiti ce mi se intampla? Parca rugaciunea imi revine singura inapoi in minte. Atunci cand gandul o ia razna, parca aud iarasi in cap: <<Doamne Iisuse Hristoase...>>, repetat, fara sa vreau sa-mi amintesc cuvintele astea. Rugaciunea vrea! Am observat, de pilda, la parintele nostru Gherontie, un obicei: aproape dupa fiecare fraza spune <<Sa ma ierte Dumnezeu>>, <<Sa ma ierte Dumnezeu>>... Intr-o zi, l-am intrebat: <<Parinte, dvs. cand mai aveti timp sa va rugati?>>. Si el mi-a zis: <<Eu ma rog chiar acum, in clipa asta, cand vorbesc cu tine...>>"
Reply With Quote
  #10  
Vechi 15.10.2008, 12:53:14
eduardd
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Fratele Catalin se sfieste sa vorbeasca mult despre lucruri atat de tainice. Ma indruma spre duhovnicul sau, parintele staret Partenie, impreuna cu care urcam deasupra cladirii staretiei, in foisorul numit "Cina Pelerinului", locul cel mai bogat in privelisti din intreaga manastire. Nici n-as fi crezut ca acel chip de calugar, parca mult prea vanjos, nepasator si ros in obraji, poate ascunde atata sensibilitate si suferinta. Pentru parintele staret totul e jertfa. "Pasul pe care l-am facut spre calugarie a fost pasul spre jertfa. Si unitatea intr-o familie este tot un pas spre jertfa. Indiferent ce pas facem noi in viata, il facem spre jertfa. Nimeni nu e despartit de aceasta jertfa, de aceasta responsabilitate, iar cel care o ignora isi ignora propriul suflet. Si asta inseamna ca trebuie in primul rand sa ne rugam unii pentru altii. Cel care nu se roaga e sterp, ajunge ca acel smochin neroditor care s-a uscat. A te ruga inseamna ca simti nevoia sa te rogi. Exista o icoana ce-L infatiseaza pe Mantuitor in fata unei usi fara clanta. Un copil isi intreaba tatal: <<Tata, pe unde va intra El?>>. Iar tatal ii raspunde: <<Ei, copile, aceasta usa are clanta pe dinauntru... Si se deschide numai daca cel dinauntru vrea sa deschida. Acela care bate, bate mereu, iar cine-l aude si vrea sa-i deschida il va primi>>. Aceasta e rugaciunea. Acum, in Postul Mare, invocam mereu rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, <<Doamne si Stapanul vietii mele...>>. Ea vorbeste despre smerenie si lepadarea patimilor, adica sa ne facem curatenie in casa sufletului atunci cand Hristos bate la usa inimii noastre. Si daca vrem sa-I deschidem, El ne va primi. Atunci primim darul Sau. Primim usurare..."
Se simte, se simte din fiecare vorba a parintelui ca intr-un fel ii pare rau c-a fost ales staret la o manastire mult prea renumita si vizitata. Are multe obligatii fata de institutiile mari, care doresc sincer sa ajute manastirea, directori de firme cu adevarat credinciosi, care atunci cand primesc oaspeti, primul loc din Iasi unde se gandesc sa-i duca si sa le ofere o masa este, desigur, Cetatuia. Si el se simte dator sa-i ajute, la randu-i. "Imi dau seama ca am trecut de 40 de ani si am risipit o groaza de timp, in care puteam sa ma rog mai mult. Dar nu trebuie sa dam vina pe staretie. Pentru ca in randuiala bisericii staretul e pomenit la toate rugaciunile. E pomenit in ectenie, fiindca este cel care se ocupa foarte mult de toti, dar poate cel mai putin se ocupa de propriul sau suflet."

</b><b>Parintele Teofan

Bat clopotele. Biserica e goala, pregatita de vecernie, asemeni unei case calde ce-si asteapta, la ceasurile serii, copiii. Ma indrept spre altar si nu stiu de ce, pentru cateva clipe, am senzatia ca nu-mi mai aud pasii. Si mi se pare ca drumul e prea lung, ca nu se mai termina... Acolo, la usa cu inger, este o singura fata. E blonda, are parul foarte lung si o haina rosie. Astept in spatele ei, ferind in palme o lumanare aprinsa. Nu mai sunt reporter, nu mai caut informatii senzationale. Vreau numai sa-l vad, sa-l ating pe duhovnicul despre care auzisem atatea si sa ma marturisesc lui. Dupa aproape o ora, spovedania se termina, fata se intoarce cu incetineala si observ ca e foarte frumoasa si ca ochii ei albastri sunt plini de lacrimi.
Nu va spun cu ce emotii am batut la usa aceea. Parintele Teofan ma priveste din cap pana in picioare, apoi - fara nici un cuvant - ma imbratiseaza. Simt o atingere rece pe ceafa si, in cele din urma, inteleg ca este betisorul de mir. Ma insemneaza apoi pe frunte, pe barbie, pe obraji, pe gat, pe maini. Ii zic totul. Viata mea de pana acum, despre copiii mei si felul in care ii cresc, faptul ca astazi am din ce in ce mai putini prieteni, ca nu pot tine posturile cum se cuvine si toate, multele mele pacate. Ma asteptam la mustrare. La obisnuitele cuvinte ale preotilor care-ti spun mereu "ce e bine", cum ai putea sa ajungi desavarsit, fara a lua in calcul ca este imposibil, ca nimeni nu-si poate schimba viata peste noapte
. [COLOR=Red]Parintele Teofan insa rade. "Nu poti tine tot postul? Foarte bine. Cine te pune sa te chinuiesti daca nu vrei? Tine cat poti..." Parintele seamana mai degraba cu un bunicut hatru si intelept, mereu pus pe saga, care insa devine foarte grav, de indata ce simte ca discutia zburda in fleacuri. "Unii o iau ca pe o constrangere, spun ca ce, sa ma infometez singur, sa-mi pierd vlaga? Incearca numai si-ai sa vezi ce limpede o sa gandesti, ce energie o sa ai, caci burta plina ingreuiaza mintea si-o leneveste... Dar daca zici ca nu poti, nu-l tine. Tine-l macar cu gandul. Si roaga-te. Macar cinci minute seara. Roaga-te cum stii tu, cum crezi tu, deschide o carte de rugaciune si citeste cu sufletul." Nici despre prieteni nu-mi raspunde cu acel ingaduitor "iubeste-l si iarta-l pe aproapele tau". "Sa nu pleci niciodata urechea la ce spun altii, oricat ai crede ca-ti sunt de prieteni. Uite, eu am 81 de ani si in ziua de azi nu am incredere nici macar in fratele meu de sange. Vezi-ti de treaba, ce nevoie ai de prieteni? Fata asta blonda pe care ai vazut-o aici stii ce-avea? Prea multi prieteni. S-a incurcat cu barbati, cu gasti, si acum nu mai poate scapa. Ai vazut-o ce plangea, saracuta..."[/COLOR]
Toate aceste sfaturi le insoteste cu intamplari din viata sa. O viata petrecuta numai si numai alaturi de Dumnezeu. Cu Dumnezeu in inima a supravietuit frontului, in linia intai, rostind mereu chiar acolo, in transee, cu gloantele suierand pe deasupra capului, Paraclisul Maicii Domnului, neluptand cu inamicul, ca ceilalti soldati, ci cu ispitele sale, cu Inamicul cel mare... Alaturi de Dumnezeu a fost nevoit sa paraseasca manastirea o data cu decretul din 47 si tot alaturi de El a vazut mai tarziu cum manastirea reinfloreste. Si de nimic nu ii pare rau...
[SIZE=4][COLOR=Red]In spatele meu, incepe slujba vecerniei. Rusinat, dau sa ma intorc, dar parintele imi spune ca pot sa mai stau. "Nu va e greu, parinte, sa stati aici, in picioare, de dimineata pana seara?" "Pai de ce sunt calugar? Sa stau in biserica. Au venit aici niste preoti catolici de la Vatican, fiindca auzisera de mine. Si-i spun ei parintelui staret: <<Vrem sa-l vedem pe parintele sfant. Unde este?>>. Staretul i-a spus ca stau toata ziua aici, in biserica, si ei m-au intrebat la fel: <<Cum puteti?>>. La ei, preotii stau in biserica <<nemteste>>, cat e slujba si gata. Iar eu le-am spus ca biserica asta mare este casa mea. N-am alta. Si chiar m-as bucura daca m-ar prinde moartea aici, in coltisorul asta. In coltisorul meu de altar..." Deodata, calugarii pornesc sa cante cu glasuri puternice, viguroase, ma intorc si vad intreaga biserica, adineauri pustie, plina de oameni cu capetele in pamant. Cum de nu ii auzisem intrand? Parintele nu ma binecuvanteaza, ma ia in brate din nou. "Du-te cu Dumnezeu si nu uita rugaciunea!"[/COLOR][/SIZE]Bogdan Lupescu
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
IPS Teofan un antihrist? mihailt Biserica Ortodoxa Romana 29 04.08.2014 17:25:08
Teofan Zavoratul Adela444 Sfintele Pasti - Invierea Domnului 2 12.04.2012 17:37:23
sf Teofan Zavoratul iuda Moaste 3 30.06.2009 23:16:02
I.P.S. Teofan Laurentiu Generalitati 30 16.03.2008 22:35:41
Teofan sau Daniel danyel Generalitati 11 08.09.2007 21:54:50