|
#31
|
||||
|
||||
Citat:
daca iti schimbi credinta pt niste mancare, asemenea incostienti nu merita sa te lupti pt ei in felul acesta(atentie: in felul acesta)
__________________
Every point of view is useful, even those that are wrong - if we can judge why a wrong view was accepted. |
#32
|
|||
|
|||
Citat:
Textul ăsta doar pare că întemeiază gesturile umanitare ale sectelor. În realitate el se referă la o temă mult mai profundă decât simpla asistență socială motorizată de imperative religioase. Cine citește cu ochi bisericești, mai vede și faptul că nu atât acoperirea unor nevoi stringente este accentuată acolo, ci descoperirea chipului lui Hristos în aproapele aflat în situație limită și convertirea iubirii religioase abstracte în iubirea concretă, pentru persoane concrete ce trec prin iadul singurătății în suferință. Fiindcă niște gesturi izolate nu alungă nici senzația de foame sau sete, nici nu rezolvă problema garderobei pentru tot restul vieții, cu atât mai puțin vindecă boli sau eliberează din pușcărie. Hristos vine din ambele direcții acolo, pe de-o parte El este bătut, scuipat, pironit etc iar pe din cealaltă parte se pogoară la iad și smulge ființa căzută sub povara păcatului, arătat în pildă sub forma nevoilor vitale, dar și a lipsirii de sănătate și libertate.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#33
|
||||
|
||||
Citat:
Evanghelia ni-l da exemplu pe Zaheu. Preotul este ca Apostolul care a dat TOTUL pentru Hristos. Deci cum zici tu ca preotul nu are obligatia sa ajute credinciosii? Preotul are obligatia sa dea si haina de pe el, haina care il obliga sa implineasca tot ce au implinit si Apostolii. Iar chestia cu vaca e simpla: pentru femeia asta si contextul asta o vaca este o solutie. |
#34
|
||||
|
||||
Citat:
Femeia aia are 14 copii? Daca are 2 animale pe care le paste mai poate vinde din lapte. |
#35
|
||||
|
||||
Citat:
Deci nu prea am ce asculta de "ortodoxia" ta care doar sta departe si vorbeste.... |
#36
|
|||
|
|||
Citat:
Doar atât. Mâncare. Și am impresia că și Hristos tot la asta s-a referit. Nu la "convertirea iubirii religioase abstracte", ci la mâncare. Bisericește, nebisericește, abstract, non abstract, cred că El a zis: dați de mâncare ! Last edited by MihaiG; 16.04.2013 at 23:46:49. |
#37
|
|||
|
|||
Oare suntem frati?
Ma uit pe acest thread si ma intreb daca este gazduid pe un site unde dragostea de Dumnezeu si copiii Sai mai este de actualitate. In afara de subiectele discutate este o diferenta intre noi, cei ne-am predat vietiile lui Isus, si cei ce se cearta in jurul unor subiecte triviale pe forumuri lumesti? Atat de mare ne este credinta si dragostea? Cati dintre noi s-au rugat pentru acea femeie si cati au pus mana pe piatra? E un caz trist care ridica multe semne de intrebare. Biserica lui Dumnezeu nu este o cladire si nici parohia unui preot. Biserica este sinergia enoriasilor, a fratilor intru credinta. Nu judec pentru ca judecata este a Domnului, cer doar sa ne cercetam si apoi sa vorbim. Dumnezeu sa va aiba in paza pe toti.
|
#38
|
|||
|
|||
Citat:
Vezi că mai sunt și bolnavii și pușcăriașii. Pe ăia cum îi rezolvi, dacă nu ești doctor genial sau avocat șmecher?
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#39
|
||||
|
||||
Citat:
Scuzati-mi interventia,omul a invatat sa se gospodareasca din cele mai vechi timpuri,sa-si castige cu sudoare painea cea de toate zilele. Vedeti in Biblie aflam numele unor personaje si ocapatia lor lumeasca,unul era pescar,altul comerciant,pastor sau mestesugar.Pana si Iisus a invatat o meserie pe Pamant. Din pacate cersitul s-a impamantenit in Romania prin exemplul tiganesc si acum mai nou ,toti cersetorii fac apel la emotii,la constiinta crestinului si la versete biblice. Eu nu sunt impotriva milosteniei ci doar celora care abuzeaza de disponibilitatea emotioanala a noastra. Rugaciuni se pot face pentru oricine,insa ar trebui sa observati ca in toate cazurile este nevoie(SE CER) de bani sau bunuri materiale!
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#40
|
|||
|
|||
Nu știu. Poate se duc tot amishii să-i viziteze prin spitale și penitenciare, ca să ne dea nouă, pravoslavnicilor și papistașilor, ocazia să facem ecleziologie din fotoliu.
|
|