Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Demetrius]

În prealabil postat de stefan florin

deci si placerea ne este ingaduita tot de Dumnezeu...numai ca nu trebuie sa ne facem din placere un scop in viata. Atunci cum ramane cu afirmatia lui Antonie cel Mare care spune ca placerea este o tumora, mai ales ca TOT ce a creeat Dumnezeu a fost FOARTE BUN?

Si placerea este ingaduita de Dumnezeu la fel ca si crima, ca daca n-ar fi nu s-ar mai face crime; crima o pot face impotriva altuia, placerea este o crima impotriva mea(tumora-Antonie cel Mare).

[glykys]

O invatatura buna si cuprinzatoare referitoare la acest aspect:
http://www.schituldarvari.ro/index.p...vatatura&id=77

[stefan florin]

În prealabil postat de Demetrius

Si placerea este ingaduita de Dumnezeu la fel ca si crima, ca daca n-ar fi nu s-ar mai face crime; crima o pot face impotriva altuia, placerea este o crima impotriva mea(tumora-Antonie cel Mare).

nu esti atent amice. Am scris mai sus ca placerea a fost creeata TOT de Dumnezeu, doar face parte din fizicul nostru nu? Poti sa negi acest lucru? Daca El a creeat-o, atunci cum sa NU o ingaduie? Cum poate cineva sa demonizeze un lucru creeat de Dumnezeu zicand ca e ceva rau?

În prealabil postat de Mihailc

Fragmentul din Antonie cel Mare se referă la două stări extreme, la fel de acaparante pentru om, tristeţea şi plăcerea, ambele fiind calificate ca tumori, nu doar plăcerea. Fiindcă Sfântul Antonie cel Mare a fost un sfânt genial, a folosit cu mare atenţie cuvintele şi, chiar dacă cuvântul tradus în româneşte este un echivalent aproximativ, cuvântul "tumoare" fiind un neologism plantat în limba română de pe filieră latino-franceză, alegerea traducătorului este extrem de potrivită, întrucât iată ce spune definiţia termenului: Țesut nou format care se dezvoltă prin dezvoltarea anormală și patologică a unor celule și care tinde spre autonomie biologică.

Extrapolată la Trupul Bisericii în duhul aceleiaşi analogii, tumoarea înseamnă nimic altceva decât erezia producătoare a cancerului sectar. Iar această maladie extrem de gravă se tratează finalmente prin mijloace chirurgicale prin care se urmăreşte îndepărtatrea ţesutului dezvoltat anormal, implicit a influenţei lui letale asupra funcţionării organismului eclezial.
La la nivelul persoanelor, tumoarea înseamnă patimă ce se poate agrava într-o formă malignă, aducătoare de haos şi moarte duhovnicească. Medicaţia în această situaţie, este similară celei care combate erezia şi metastaza ei, adică secta, la scară eclezială: extirparea.

Însă, faţă de observaţiile Sfântului Antonie cel Mare, putem avea şi noi două tipuri de atitudini extreme, asupra cărora planează în permanenţă suspiciunea de hermeneutică (interpretarea) tumorală:

1. Că sfântul Antonie cel Mare a fost un eremit, iar experienţa lui duhovnicească, ajunsă până la noi prin Tradiţia Bisericii, nu are relevanţă decât pentru ucenicii lui din Sketis sau, cel mult, pentru cinul monahal, prin urmare pe noi nu ne prea interesează ce spune dânsul.

2. Că vorbele sfântului Antonie cel Mare au caracter de normă infailibilă cu aplicaţie generală, indiferent de situaţia şi împrejurările "receptorului".

Dacă izbuteşti să te imunizezi metanoetic la aceste două atitudini extreme faţă de Tradiţie, analoage tristeţii şi plăcerii ca tumori cu potenţial malign, ai şanse foarte mari să vieţuieşti întru perspectiva învierii celei bune!

Foarte frumos, Mihail, iti multumesc!
Domnul fie laudat!

[Fani71]

În prealabil postat de ioan cezar

Stefan, si ochiul si mana sunt create de Dumnezeu.
Iar Dumnezeu spune: taie mana si scoate ochiul, daca acestea sunt smintitoare!...
Domnul bate natura fizica tintind la viata duhovniceasca. Tirania trupului (prin placere, mai intai) se opune clar stapanirii duhului. Risca sa intoarca raportul cuvenit si instituit de Dumnezeu in om: conducator sa fie duhul.

Problema nu e asadar ce a creat Domnul, ci cum folosim noi ceea ce Domnul a creat!
Intru mantuire sau intru pierzanie? Iata problema.

Discursul Bisericii este unul de indreptare a noastra, de pastorire, de "paza si protectie". Pentru noi, nu pentru Dumnezeu a pus Dumnezeu Biserica! Discursul pedagogic (si mereu profilactic) al Bisericii privind placerea, implicit nevointa, postul, asceza, discernamantul etc., tinteste la protejarea noastra de propriile tendinte ale firii cazute, precum si de uneltirea neincetata a raului.

Vinul nu e rau, dar unii sunt alcoolici.
Soarele nu e rau, dar unii se prajesc prea tare.
Apa nu e rea, dar unii se inneaca.
Focul nu e rau dar unii pier in incendiu.
Cutitul nu e rau dar unii omoara sau se sinucid. Sau se taie la deget din neglijenta.
Caramida nu e rea, dar se intampla sa cada in cap.
Scriptura nu e rea, dar unii au facut din Ea o arma de inselare.
Biserica nu e rea, dar unii o folosesc cu nerusinare in scopuri personale.
Gandirea nu e rea, dar unii o folosesc la modul jegos.
Memoria nu e rea, dar unii o folosesc ca sa-ti aduca aminte, la nesfarsit, nu stiu ce greseala.
Cuvantul nu e rau, dar unii omoara cu vorba.
Asa si cu placerea! Are niscaiva multe consecinte...

Placerea e dublata de riscuri pe care Biserica le-a evidentiat intotdeauna. Riscul de a uita de Dumnezeu (si de a face din placere un dumnezeu, fals desigur intrucat vine durere, boala si moarte dupa nechibzuirea placerii) e cel mai mare dintre toate.
Idolii sunt mereu legati, mai pe fata sau mai pe-ascuns, de atasamentul omului la placere, de un fel sau altul.

Asa spus, sunt de acord si eu.
Nu sunt de acord sa se spuna ca placerea IN SINE ar fi rea si poacatoasa asa cum PARE sa spuns sfantul Maxim in citatul dat de Anca (si daca chiar spune, as zice ca postarea lui Mihalic de mai sus ar putea fi aplicata si acestul citatl).
Trebuie vazuta literatura patristica in ansamblu pentru a uintelege aceasta problematica si a o explica cu citate, asa cum vrea Anca. Eu nu ma pot lauda ca as fi citit in intregime parintii si ca as putea face asta. Dar promit ca, daca dau de un citat mai concludent, din care sa reiasa clar ca nu placerea, ci abuzul, deformarea de tip 'canceros', autonomizarea deci, este rea - o sa il postez.

[Teodosie]

Placerea este de la Dumnezeu dar nu trebuie despartita de scopul ei in cazul celei sexuale de a o uni cu dorinta sincera de a zamisli. Constiinta iti spune cat ai actionat in dorinta inmultirii sau nu. Sigur ca mai sunt dragalaseniile ca in cantarea cantarior care nu le-as numi platonice ci mai degraba divine , relatii trupesti minunate care nu sunt sex bineinteles, comparate cu sexul ar fi ca o simfonie pe langa o manea.
Dar ca sa poti sa fii corect , trebuie sa ai ca prima placere pe Domnul - Cine este ca El ?
Cand Cel ce este marginea doririlor este prima noastra placere cum e normal atunci restul placerilor vin fara vinovatie. Altfel or fi ele firesti dar vin in pacate.



din vietile sfintilor de maine , foarte interesante , legat de subiect Sf Andronic si sotia sa Atanasia :

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calen...ate=1349755200

[Demetrius]

În prealabil postat de stefan florin

nu esti atent amice. Am scris mai sus ca placerea a fost creeata TOT de Dumnezeu, doar face parte din fizicul nostru nu? Poti sa negi acest lucru? Daca El a creeat-o, atunci cum sa NU o ingaduie? Cum poate cineva sa demonizeze un lucru creeat de Dumnezeu zicand ca e ceva rau?

Sper sa fii tu mai atent, amicele meu, ca sa nu te demonizezi: sfinteste-te cat vrei tu cu toate placerile pe care ti le-a pus Dumnezeu in trupul tau si pe care ti le permite, dar care(dpmdv) te vor ajuta precum un cui in talpa in marsul de pe calea mantuirii.

Daca esti crestin, uita-te la Hristos, care avea si El toate placerile trupesti pe care le ai si tu si-I era permis si Lui. Daca El nu Si-a cautat placerea ca nu-I era de niciun folos, tie iti este?

În prealabil postat de Teodosie

Placerea este de la Dumnezeu ...

Dumnezeu n-a creat placerea trupeasca; placerea trupeasca este o tentatie necurata de a respinge Duhul Sfant, de a refuza transcendenta, de a ramane captiv al unui stadiu primitiv trupesc(material).

[Fani71]

În prealabil postat de Teodosie

Sigur ca mai sunt dragalaseniile ca in cantarea cantarior care nu le-as numi platonice ci mai degraba divine , relatii trupesti minunate care nu sunt sex bineinteles, comparate cu sexul ar fi ca o simfonie pe langa o manea.

Daca relatia de dragoste descrisa in Cantarea Cantarilor a putut fi, atat in iudaism, cat si in crestinism, de catre Parintii Bisericii, fi interpretata ca un simbol al relatiei dintre om si Dumnezeu, eu intreb: cum poate atunci relatia trupeasca omeneasca si placerea care o implica sa fie rea in sine? Poate Dumnezeu inspira prin Duhul Sau folosirea unui lucru rau in sine ca simbol pentru unirea omului cu Dumnezeu?
Tot asa de bine ai putea spune ca icoana comparata cu ceea ce ea reprezinta (prototipul ei) este un fel de manea comparata cu o simfonie.. nu? Si sigur, icoana nu este 'de o fiinta' cu ceea ce reprezinta.
Insa intra in definitia icoanei ca intre 'signifiant' (imagine) si ceea ce el 'signifiaza' (pe insusi Dumnezeu intrupat, si pe sfintii Lui care iau parte la sfintenia Lui) exista o legatura esentiala, nu o legatura intamplatoare.

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Demetrius

Dumnezeu n-a creat placerea trupeasca;

nici placerea gustativa? nici pe cea olfactiva? (cand mirosim o floare de ex.)

[Fani71]

În prealabil postat de Cornel Urs

nici placerea gustativa? nici pe cea olfactiva? (cand mirosim o floare de ex.)

Buna observatie...
Cred ca Adam in rai se bucura si fizic de mirosul florilor si gustul fructelor. Si placerea lui era nevinovata, pura. Pentru ca in centru statea Dumnezeu. Totul era euharistic. Orice act, si orice senzatie, era dusa ijn dar lui Dumnezeu ca 'jertfa de lauda'.
La asta suntem chemati si noi, in toate actele noastre.