Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Minuni ale Ortodoxiei > Intamplari adevarate
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 15.06.2015, 17:22:07
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.955
Implicit

Cu mare placere. :) sper sa mai contrbuie si alti colegi la desfasurarea acestui topic.
Reply With Quote
  #12  
Vechi 15.06.2015, 17:40:13
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Vitiate Vezi mesajul
Adevarul e ca istoria, deopotriva statala si ecleziastica, trebuie urgent demitizata...
Theo cand spui ,,demitizata" la ce te referi exact?
Reply With Quote
  #13  
Vechi 15.06.2015, 21:34:34
Vitiate Vitiate is offline
Banned
 
Data înregistrării: 29.05.2015
Locație: Dromund Kaas
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 269
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit Vezi mesajul
Theo cand spui ,,demitizata" la ce te referi exact?
Mai mult adevăr, mai puține minciuni narcisist-patriotarde sau ecleziastic-pioase, mai putina hagiografie, mai ales la figurat, mai puțin cult al personalității si argument al autorității, etc.
Chestii din același ordin de urgențe, cum ar zice Satele Shan. :)
Un exemplu: când vine vorba tocmai de nebuloasa noastră istorie antică pre-dacică, multi sunt în extaz amintind de Tărtăria si alte descoperiri de genul. Cum nu cred în cronologia biblică, mi-e greu să îmi imaginez că dacii derivă din Japhet, sau din altă ființă probabil imaginară. După cum nu cred nici în idioțenii coruțiste. Suntem un popor mai degrabă banal.
Sau chestia cu sfintii: iti dai seama că un istoric crestin, cât se vrea de obiectiv, când se mai trezește Biserica să mai găsească niste sanctificabili printre eroii laici, tot nu (mai) poate critica respectivele personaje chiar full-force, pentru că!...
Si mai sunt si altele...eventual ti le spun pe privat, ca ma baneaza astia daca scriu chiar tot ce gândesc, in modul real pe care îl simt.
Reply With Quote
  #14  
Vechi 15.06.2015, 22:08:06
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Yep, mitizarea prin demitizare, vesnicul taram indepartat ( si iluzoriu din punctul meu de vedere) al ideii de adevar istoric curatat de orice presupus adaos (artificial sau cum vrei sa-l numim). Orice incercare de acest tip, din cele pe care le stiu eu ( mai ales in domeniu teologic) sfarseste intr-o alta sfera a miticului. Oricat de paradoxal ar parea totusi se intimpla. O reconstructie istorica, avand drept scop ,,demitizarea" nu este nici absoluta si nici macar obiectiva ( multi dintre cei care s-au implicat in asa ceva au recunoscut finalemente acest tragic adevar). Opereaza, de cele mai multe ori, pe baza unor criterii subiective, chiar arbitrare, pe care le afirma drept ideale si definitive. Adica ajung sa faca tocmai ceea ce condamna in alte situatii. La randul lor nici sursele istorice nu sunt nici complete, nici perfecte si nici obiective mereu. Fiecare le reconstruieste conform propriei viziuni, proiectand asupra lor propria lui intelegere. Astfel se ajunge la o alta realitate, la fel de ,,mitica" precum precedenta, asta pana cand un nou critic decide sa refaca castelul de carti conform propriei viziuni, eterna jucarie a savantilor din acest domeniu. In esenta motivul este oribil de banal :) = cercetarea istorico-critica nu poate oferi certitudini ( fiindca se limiteaza prin insasi criteriile ei ) ci doar probabilitati. Mai mult decat atat, intrucat opereaza pe mijloace certe si limitate ea nu se poate pronunta in nici o situatie care nu se fundamenteaza pe asa ceva. Totusi poate oferi ceva interesant? As spune cu siguranta ca poate dar intr-un mod limitat. La sfarsitul zilei, in acest domeniu, fiecare ramane cu propriile intrebari, multe incertitudini si un vis de o clipa care se va evapora odata cu prima intrebare in contradictoriu pusa de urmatorul cercetator.

Strict teologic vorbind nu am vazut in viata mea ( in toate studiile de acest tip pe care le-am lecturat) o reconstructie istorico-critica care sa ofere certitudini sau adevaruri de credinta. Pur si simplu asa ceva este dincolo de aria si criteriile de cercetare mentionate. Asadar imi este teama ca daca asta cauti te-ai gandit la metoda gresita, sau cel putin nepotrivita. Totusi daca insisti pe acest drum te privesc cu simpatia cu care il privesc si pe Don Quijote si idealismul lui, sufar alaturi de el deceptiile realitatii desi, inca de la inceput, stiam cum se va termina dar nu puteam sa-l opresc. Pentru ca, nu-i asa, fiecare om are drumul lui pana la raspunsul la intrebarea hristica ,, Cine spun oamenii ca sunt Eu? ".

Vaya con Dios amigo :)

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 15.06.2015 at 22:25:58.
Reply With Quote
  #15  
Vechi 16.06.2015, 00:09:26
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.632
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit Vezi mesajul
... te privesc cu simpatia cu care il privesc si pe Don Quijote...
Ăăăăă, scuzați! Don Quijote ăsta e cumva cel care l-a convins (într-un final imprevizibil) pe scutierul lui ultrasceptic (sau donquihosceptic) de ceea ce el însuși nu mai credea deloc?
Sau poate m-a lăsat memoria, iar....

Last edited by Ioan_Cezar; 16.06.2015 at 01:47:30.
Reply With Quote
  #16  
Vechi 16.06.2015, 00:44:43
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Smile

,,Daca cumva vei aplica varga dreptatii sa nu fie cu greutatea darului ci cu aceea a indurarii". Daca nu m-a lasat memoria cred ca este scris asa ceva in ,,Don Quijote" :)

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 16.06.2015 at 00:47:24.
Reply With Quote
  #17  
Vechi 16.06.2015, 01:54:20
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.632
Implicit

.......:)
Mă tot gândesc cum de a devenit scutierul cavaler iar cavalerul scutier în lunga luptă de convingere (convertire?) reciprocă pe care au dus-o cei doi.
Știi cumva (din discuțiile pe privat cu Cervantes) dacă Sancho, fostul pămpălău neisprăvit, și-a găsit la rândul lui scutier și, dacă da, cam cum a sfârșit?

P.S. Musai să recitesc epopeea! Mulțumesc pentru imbold, Pelerinule!
Reply With Quote
  #18  
Vechi 16.06.2015, 08:00:13
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.955
Implicit despre secularizarea averilor mănăstiresti

Cum a lăsat Cuza Vodă Biserica în sapă de lemn

Din vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza datează două mari lovituri date de stat Bisericii.După cum i-a urat Mihail Kogălniceanu în ziua când a fost ales domn al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza a fost bun „mai ales cu acei pentru care mai toți Domnii trecuți au fost nepăsători sau răi".

Iubit de țărani, cărora le dăduse pământ și școli primare, domnul Unirii nu s-a bucurat de simpatia preoților. Prin Legea secularizării averilor mănăstirești, din decembrie 1863, averea Bisericii a fost confiscată de stat. Iar prin Codul Civil, din 1865, actele de stare civilă au fost trecute, din grija Bisericii, în cea a statului. Nașterea, căsătoria, divorțul și moartea - evenimente fundamentale ale trecerii omului prin timp - au fost scoase atunci de sub jurisdicția ecleziastică.

Lipsirea Bisericii de resurse și pres*tigiu în comunitate a fost criticată de Nicolae Iorga: „Vodă-Cuza... voia să desăvârșească opera începută de Al. Ghica și Mihail Sturdza, a dezbrăcării de orice autonomie, putere și autoritate a bisericii, surghiunită în regiuni pur spirituale care sunt, bisericește, vecine cu moartea".

Confiscarea averii Bisericii a fost singura reformă a lui Cuza care nu s-a lovit de nicio împotrivire din partea oamenilor politici ai vremii. La început s-a spus că sunt avute în vedere doar averile mănăstirilor „închinate". Adică cele aflate sub ascultarea canonică a unor înalte instanțe bisericești aflate în afara granițelor țării. Nu cele duhovnicești prezentau interes la momentul respectiv. Suprafețele considerabile de teren deținute de mănăstiri erau necesare statului modern pentru împroprietărirea țăranilor.

O „daraveră seculară"

Chestiunea mănăstirilor închinate se pierdea în negura veacurilor. Sau era „o daraveră seculară", după cum i-a spus istoricul A.D. Xenopol în lucrarea „Domnia lui Cuza Vodă", apărută la Iași în 1903. Pentru rezolvarea ei în sensul dorit de Cuza, s-a scotocit adânc în istorie, căutându-se temeiuri juridice pentru exproprierea terenurilor deținute de mănăstirile închinate. Problema era însă complicată. Înaintea lui Cuza, și alți domni încercaseră să-i găsească rezolvarea. Alexandru Ilieș, Matei Basarab, Ioniță Sandu Sturdza și Gheorghe Bibescu o avuse*seră în vedere.

Cercetând vechile acte, s-a refăcut „istoricul problemei". Începând din secolul al XIV-lea, domnitorii Țărilor Române au pus unele dintre ctitoriile lor sub ascultarea canonică a Patriarhiilor de la Constantinopol, Ierusalim, Antiohia și Alexandria, precum și a mănăstirilor de la Muntele Athos, din Peninsula Balcanică și din Orientul creștin. Superiorii egumenilor și călugărilor din aceste mănăstiri erau înaltele fețe bisericești din marile centre ale ortodoxiei. Procedând astfel,
voievozii au dorit să crească prestigiul ctitoriilor și să le pună la adăpost de vicisitudinile vremurilor.

Lăcomia călugărilor greci

Pe lângă partea spirituală, „închinarea" prezenta și o importantă latură lumească. Când hotăra să ridice o biserică sau mănăstire, ctitorul o înzestra cu terenuri și alte bunuri, precum mori, hanuri, cârciumi. Prin actul de „închinare", toate acestea ajungeau în posesia patriarhiilor străine sau mănăstirilor de la Athos.

Totuși, în actele de donație, ctitorii au condiționat folosirea veniturilor obținute din exploatarea bunurilor. Astfel, o parte să fie folosite pentru întreținerea mănăstirii. Altă parte - pentru întreținerea de spitale, școli, aziluri. Prin actele de danie, mănăstirile închinate mai aveau obligația să dea pomeni săracilor și să ofere zestre fetelor sărace. Doar prisosul rămas după îndeplinirea acestor obligații putea fi însușit de Locurile Sfinte. Față de stat, mănăstirile nu aveau obligații clar prevăzute. Prin tradiție, Biserica ajuta cu bani domnia, ori de câte ori era necesar, fie prin împrumuturi, fie prin donații nerambursabile.

Cu timpul, călugării greci de la Athos și cei din Orientul creștin au uitat de obligațiile spre folos obștesc, ajungând să-și însușească întreg câștigul. Mănăstirile din Țara Românească și Moldova erau doar o bună sursă de venit. În plus, călugării străini s-au dovedit răi administratori, sub ocârmuirea lor lăcașurile ajungând într-o stare de plâns.

Rusia, apărătoarea ortodoxiei

Situația s-a înrăutățit în cursul veacului al XIX-lea. Puterea Rusiei devenea din ce în ce mai mare, Imperiul Țarilor visând să se instaleze la Constantinopol. Până acolo, a înglobat treptat teritorii ale Imperiului Otoman din Asia și din Europa, între care și Basarabia românească. Și a câștigat, totodată, dreptul să intervină în afacerile interne ale Principatelor dunărene.

Pretextul expansiunii rusești în Balcani fusese protejarea fraților ortodocși aflați sub jugul apăsător al păgânului. Sub masca panortodoxismului se ascundea, de fapt, politica de cucerire a țarilor. Rusia și-a făcut un act de onoare din protejarea mănăstirilor închinate. Sprijiniți de ruși, călugării greci au refuzat să mai dea vreun ban statelor române, sub motiv că trebuie să repare mănăstirile deteriorate. Situația s-a tot prelungit până la începutul domniei lui Cuza, care a decis să-i pună capăt.

Cu majoritate de voturi

În decembrie 1863, cu o majoritate de 93 de voturi pentru și trei contra, Camera a votat proiectul de lege prin care averile mănăstirilor erau confiscate de stat. În primul articol se spunea că „toate averile mănăstirești din România sunt și rămân ale statului". Articolul doi prevedea că veniturile mănăstirilor devin, de atunci înainte, venituri ale bugetului de stat. Biserica era astfel văduvită de autonomie financiară. Până la Primul Război Mondial, prin legi succesive, preoții aveau să fie transformați în slujbași ai statului. Legea mai prevedea angajamentul statului român de a plăti călugărilor străini o despăgubire. Prin Legea secularizării averilor mănăstirești, statul reintra în posesia a circa un sfert din teritoriul național.

Confiscare generalizată

Guvernul a avut în vedere pentru deposedări numai mănăstirile închinate. Însă legea votată în decembrie 1863 lua în calcul averile tuturor, închinate și neînchinate. Confiscarea averilor celor din urmă a fost socotită de ierarhii din țară un abuz. Teama de a nu fi acuzați de discriminare i-a determinat să acționeze așa, și-a motivat guvernul gestul.
Reply With Quote
  #19  
Vechi 16.06.2015, 08:01:30
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.955
Implicit continuare - Cum a lăsat Cuza Vodă Biserica în sapă de lemn

Un sfert din suprafața țării, deținută de Biserică

Conform calculelor făcute de istoricul Constantin C. Giurescu, Biserica deținea în Principate o avere funciară enormă. Astfel, în Muntenia, mănăstirile închinate aveau 1.127.386 de pogoane, ceea ce reprezenta 11,14% din suprafața arabilă, și circa 9% din teritoriul rural. Mănăstirile autohtone aveau chiar mai mult - 16,55% din suprafața arabilă. Laolaltă, închinate și neînchinate, bisericile din Țara Românească posedau 27,69%, adică mai mult de un sfert din suprafața rurală a țării.

Situația stătea puțin mai bine în Moldova, unde mănăstirile dețineau 22,33% din suprafața rurală, mai puțin de un sfert. În schimb, raportul între proprietățile mănăstirilor închinate și cele neînchinate stătea invers decât în Muntenia. La nord de Milcov, mai bogate erau cele închinate, care aveau 12,16% din suprafață, iar cele neînchinate - numai 10,17%.

În Muntenia, mănăstirile închinate mai aveau 584 de cârciumi, 246 de mori, 62 de băcănii și 41 de hanuri. Firește, toate acestea generau venituri, care se scurgeau în buzunarele călugărilor greci.

Trafic de influență la nivel înalt

Bătălia pentru confiscarea moșiilor deținute de mănăstirile închinate s-a jucat pe terenul diplomației. În plan intern, legea a fost aprobată de toate forțele politice. În străinătate însă a stârnit reacții negative.

S-au opus vehement Rusia și Turcia. „Rusia era marea protectoare a călugărilor greci, care constituiau un instrument de influență a ei în întregul Orient ortodox", explică istoricul Constantin C. Giurescu în „Viața și opera lui Cuza Vodă" interesul curții de la Petersburg față de problema mănăstirilor. Patriarhiile ortodoxe și Athosul se aflau în cuprinsul Imperiului Otoman.

Motivele pentru care sultanul s-a plasat de partea călugărilor au fost sintetizate tot de Constantin Giurescu: „Poarta... apăra pe acești ierarhi - erau nu numai supuși ai ei, dar și un izvor apreciabil de venit, atât pentru vistieria statului, cât și pentru demnitarii turci". Austria, Prusia și Sardinia au dezaprobat acțiunea Bucureștiului, dar nu atât de vehement ca Rusia și Turcia.

Sedus de o „dulcinee fanariotă"

Franța singură a apărat punctul de vedere românesc, prin chiar vocea împăratului Napoleon al III-lea. O poziție ieșită din comun a avut Anglia. Tradițional, diplomația engleză susținea mereu Imperiul Otoman, care îi apăra cel mai bine interesele în zona strâmtorilor Bosfor și Dardanele. De această dată însă, ambasadorul Londrei la Constantinopol, Sir Henry Bulwer, a făcut exces de zel întru apărarea călugărilor greci. Avea și motive personale, au remarcat diplomații acreditați în capitala Imperiului Otoman. Ambasadorul era complet subjugat de farmecele doamnei Elena Aristarchi, o doamnă influentă în cercurile constantinopolitane. În chestia mănăstirilor, scria în țară diplomatul N. Boldeanu, sir Henry „e dus de nas de scumpa sa dulcinee fanariotă".

40.000 de lire sterline mită

După adoptarea legii, în decembrie 1863, guvernul român s-a oferit să ofere călugărilor greci despăgubiri. Trei ani s-a negociat intens suma. Bucureștiul a tot crescut oferta, dar călugării greci au refuzat. Sperând la mai mult, până la urmă nu s-au ales cu nimic.

În cursul negocierilor a intervenit și ambasadorul englez. Acesta a transmis la București că se oferă să rezolve definitiv chestiunea, contra unui comision de 40.000 de lire sterline pentru doamna Aristarchi. Tentat în primă fază să accepte, până la urmă guvernul român a refuzat.

Cuza și „hoții" de călugări

Despre proasta părere avută de Cuza Vodă despre călugării greci a circulat și o legendă. Reluată de ziarul „Facla", în 1930, a fost reprodusă de Octav Gorescu în lucrarea „Văcărești mănăstire. Văcărești penitenciar".

„Când Domnitorul Cuza s-a urcat pe tron", spunea legenda, „a rămas îngrozit de jafurile călugărilor ce-i momeau prin felurite meșteșuguri pe credincioși ca să lase averile lor danii mănăstirilor. Călugării trăiau aici ca în paradis. Pivnițele erau pline de vinurile cele mai delicioase, arhondăriile cu mâncările cele mai alese. Ei formau un fel de stat în stat și nimeni nu le putea cere vreo socoteală despre ceea ce făceau.

Erau fără nicio milă față de cei nevoiași. Când un călător înnopta pe drum și se oprea la poarta unei mănăstiri ca să ceară mâncare și adăpost, era izgonit cu cruzime. Acei care adunau averi, speculând naivitatea credincioșilor, erau de-o zgârcenie extraordinară față de nenorocitul călător care implora cu lacrimi în ochi găzduirea peste noapte sau un blid de mâncare".

Atunci, Cuza a pus la cale una dintre „excursiile" sale incognito. Deghizat în călător ostenit de drum, a bătut pe înserate la poarta unei mănăstiri, cerând găzduire. A fost refuzat. Mânios, domnitorul s-a întors în fruntea unui corp de oaste, care aștepta tupilat într-o pădure din apropiere. Cuza mai adusese cu sine și o ceată de pungași. Tot alaiul a intrat în mănăstire.

„Domnitorul intră prin chilii și înșfăcă pe fiecare călugăr de gât, scoțându-l afară și introducând în locul lui un hoț sau pungaș, însoțind această schimbare de persoane cu următoarele cuvinte: «Hoți scot de aici și tot hoți introduc!»". Astfel, unele mănăstiri au fost transformate în temnițe. Cel mai cunoscut exemplu este Văcăreștiul.

sursa : http://www.historia.ro/exclusiv_web/...ica-n-sap-lemn
Reply With Quote
  #20  
Vechi 16.06.2015, 08:41:28
Vitiate Vitiate is offline
Banned
 
Data înregistrării: 29.05.2015
Locație: Dromund Kaas
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 269
Implicit

Greu de evaluat, pe termen istoriceste lung si in mod obiectiv, decizia aceasta a lui Cuza este.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare