un sfat de la voi

[pacifistul]

ce credeti, un om care iubeste muntele si simte ca acolo sus, pe creste este mai linistit, mai credincios, mai aproape de Dumnezeu, insa care-si pune intr-o mica masura viata in pericol datorita unei boli de care sufera, aceasta boala putand fi fatala in anumite momente pe munte, face bine ce face? este bine sa continue aceasta pasiune a lui, chiar daca e constient ca exista o mica sansa ca lucrurile sa nu fie tocmai favorabile intr-un anumit moment? opiniile voastre astept...

[cozia]

mai , orice ai face ai grija mare sa nu-ti uiti puffer-ul, mobilul, si nu ar strica sa mergi si cu un prieten

[pacifistul]

regula nr 1 pt munte: se merge in grup de minim 3 persoane. eu cred ca Dumnezeu o sa aiba grija de mine acolo sus. aceasta calatorie catre munte este ceva f important pt mine. poate ca multi nu inteleg, insa o sa ma ajute f mult, mai ales in ceea ce tine de sufletul meu. si simt nevoia sa ma duc.

[cozia]

Dumnezeu o sa aibe gija de tine dar vezi ca iti ingaduie sa faci si prostii acolo pe munte, deoarece iti respecta libertatea de alegere, iar noi de regula, cind alegem de capul nostru cam dam in gropi...si este dureros...cunosc din experienta

[costel]

nu inaltimea iti aduce mai multa liniste, ci pozitia ta in lume. in concluzie poti sa fii mai linistit si in campie, cu conditia sa stii sa traiesti viata. a nu-i mai avea pe ceilalti langa tine, nu e semn ca dobandesti adevarata liniste

[pacifistul]

În prealabil postat de costel

nu inaltimea iti aduce mai multa liniste, ci pozitia ta in lume. in concluzie poti sa fii mai linistit si in campie, cu conditia sa stii sa traiesti viata. a nu-i mai avea pe ceilalti langa tine, nu e semn ca dobandesti adevarata liniste

nu stiu daca ai inteles. eu nu plec acolo pt a fugi de ceilalti, ci plec pt a ma regasi pe mine. niciodata nu ti s-a intamplat sa vrei sa fi singur? tu si cu propria ta persoana? sa stai sa te gandesti la cum esti, la ce esti, la ce trebuie sa faci si incotro trebuie sa te duci? iar muntele il aleg pt ca imi place cel mai mult. sunt altii carora le pace delta. nu ma duc acolo definitiv, ci ma duc pt cateva zile. nu multi cunosc muntele. muntele nu e cum e campia sau dealul sau podisul. muntele este mare, inaltator. se ridica si spune: vino! insa ai grija ce faci, pe mine nimeni nu ma conduce. muntele este ceva sfant, are o semnificatie anume, este un loc unde te poti duce si te poti reculege. campia niciodata nu o sa fie asa, si niciun alt loc. oricum eu o sa ma apuc sa cutreier muntii orice s-ar intampla. ce ma ingrijoreaza este mama, care isi face extraordinar de multe griji. de-asta am o oarecare retinere, pt ca este mama si o iubesc mult si nu vreau sa sufere din cauza mea.

[costel]

Inteleg ce vrei sa spui, dar cand vei intelege ce inseamna sa traiesti prin ceilalti, o sa-ti para rau de clipele petrecute doar cu tine. Nu e rau sa stai de vorba si cu tine insuti, e rau sa iesi si sa ramai in lume doar cu tine insuti.

[rauleugen]

În prealabil postat de pacifistul

ce credeti, un om care iubeste muntele si simte ca acolo sus, pe creste este mai linistit, mai credincios, mai aproape de Dumnezeu, insa care-si pune intr-o mica masura viata in pericol datorita unei boli de care sufera, aceasta boala putand fi fatala in anumite momente pe munte, face bine ce face? este bine sa continue aceasta pasiune a lui, chiar daca e constient ca exista o mica sansa ca lucrurile sa nu fie tocmai favorabile intr-un anumit moment? opiniile voastre astept...

eu sunt de parere ca nu trebuie sa risti sanatatea pentru munte.

[pacifistul]

dar oare noi nu ne riscam viata in fiecare zi? in acest haos in care traim? poluare, zgomot, stres, cafea multa, fast-fooduri etc etc. oare acolo in munti nu e diferit? iti risti viata, intr-adevar, oricand poti cadea cand esti in zone mai periculoase, dar de asemeni intr-un oras oricand poate da o masina peste tine. nu stiu, dar am impresia ca in ziua de astazi oriunde ne-am afla riscul de a ne pierde sanatatea sau viata este cam acelasi. parerea mea...

[Z.Lidia]

Si mie imi place la munte. Tu stii ca e un risc acolo si totusi mergi. Vezi sa nu fie in alegerea ta si oarecare lehamite de viata, de tot, ca asta nu e buna.
Interesant cum ne expunem cu buna stiinta riscurilor, noi oamenii. Vorbeam cu cineva odata despre reactia instinctuala de APARARE: despre comportamentul animalelor la factori de agresiune- isi retrag labuta la stimul nociv, fug.
La noi, ma uit prin lume: unii fumeaza,stiind ca-si pot scurta viata; celor bolnavi de diabet le plac dulciurile si daca insisti, afli ca au poftit la vreo gogoasa sau placinta.
E ciudat. Presupunand ca informatiile despre ce ne e nociv, transmise prin cuvant sau scris, ar fi la fel ca acea dovada pe care o are animalul, e chiar ciudat.
Iar altii accepta violenta in familie si ajung la batranete cu concluzia ca s-au iubit mult.