Pronia sau providenta divina

[Wryetui]

Am o nedumerire cu privire la Pronia Dumnezeiasca. Nu ne incalca cumva liberul arbitru? Ce parere aveti?

[DragosP]

Nu. Imaginează-te ca fiind un vas. Pronia divină fiind apa care poate umple vasul.
Dacă tu-ţi pui capac apa nu intră.
Dacă dai uşurel capacul la o parte, din ce în ce mai mult, o să te umpli de apă.
Unde-i încălcarea liberului tău arbitru?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Wryetui

Am o nedumerire cu privire la Pronia Dumnezeiasca. Nu ne incalca cumva liberul arbitru? Ce parere aveti?

Pronia inseamna fapte, actiuni. Liberul arbitru inseamna ganduri, decizii.
De exemplu: Duminica dimineata ma indrept spre biserica, la slujba. Dar, pe drum, ma intalnesc cu Goanga, care ma invita la o bere. Merg la bere. Asta a fost liberul arbitru.

Mai departe, constatam ca e inchis la carciuma. Asta ar putea fi o coincidenta. Mergem la alta carciuma. Asta e liber arbitru. Acolo e deschis. Au si carti. Dupa ce comandam o bere, iau o carte din raft. Imi cad ochii pe cuvintele lui Isus "nu vor intra in imparatia Cerului betivii". ASTA e pronia. Ma hotaresc sa platesc berea fara sa o beau si sa plec la slujba, cu riscul de a strica prietenia. Asta e liber arbitru.

Ce e ciudat e ca prietenul Goanga se converteste. Ne vom intalni intamplator peste ani, la un miting contra avorturilor. Mi-a aruncat o fraza ciudata. A spus, nici mai mult, nici mai putin, ca, intr-o zi de Duminica, pronia m-a scos in calea lui...

[Wryetui]

Va multumesc mult pentru raspunsuri, dar, ma scuzati, inca sunt putin cam confuz. Deci Pronia este cumva liberul arbitru a lui Dumnezeu? Deci toate "coincidentele" din viata noastra sunt Pronia Lui?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Pronia inseamna fapte, actiuni. Liberul arbitru inseamna ganduri, decizii.
De exemplu: Duminica dimineata ma indrept spre biserica, la slujba. Dar, pe drum, ma intalnesc cu Goanga, care ma invita la o bere. Merg la bere. Asta a fost liberul arbitru.

Mai departe, constatam ca e inchis la carciuma. Asta ar putea fi o coincidenta. Mergem la alta carciuma. Asta e liber arbitru. Acolo e deschis. Au si carti. Dupa ce comandam o bere, iau o carte din raft. Imi cad ochii pe cuvintele lui Isus "nu vor intra in imparatia Cerului betivii". ASTA e pronia. Ma hotaresc sa platesc berea fara sa o beau si sa plec la slujba, cu riscul de a strica prietenia. Asta e liber arbitru.

Ce e ciudat e ca prietenul Goanga se converteste. Ne vom intalni intamplator peste ani, la un miting contra avorturilor. Mi-a aruncat o fraza ciudata. A spus, nici mai mult, nici mai putin, ca, intr-o zi de Duminica, pronia m-a scos in calea lui...

Deci pronia este totalitatea semnelor pe care ti le da Dumnezeu pentru a-ti influenta liberul arbitru.

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Deci pronia este totalitatea semnelor pe care ti le da Dumnezeu pentru a-ti influenta liberul arbitru.

Partial, pentru ca ai posibilitatea sa interpretezi semnele ca fiind simple coincidente. Se naste o chestie si mai misto: iti exerciti liberul arbitru pentru a decide daca iti lasi liberul arbitru influentat. ...Si "-" cu "-" da "+".

[catalin2]

În prealabil postat de Wryetui

Va multumesc mult pentru raspunsuri, dar, ma scuzati, inca sunt putin cam confuz. Deci Pronia este cumva liberul arbitru a lui Dumnezeu? Deci toate "coincidentele" din viata noastra sunt Pronia Lui?

Liberul arbitru e ceea ce facem noi. Dar lumea nu e un haos, rezultat din actiunile oamenilor. De exemplu un ucigas se duce sa-l omoare pe un om, dar poate nu-si poate duce tot planul in actiune. Totul se intampla cu voia (cele bune) sau cu ingaduinta (cele rele are demonilor si oamneilor) lui Dumnezeu.
Cel mai bine explica in catehism, unde e citata Marturisirea lui Dosoftei: "Cele rele le stie mai dinainte si le ingaduie Dumnezeu, dar Ei nu se ingrijesc de ele, pentru ca nici nu le-a facut. Dar odata intamplate, ele sunt indreptate spre ceva folositor de catre nesfarsita bunatate, care fara sa le fi facut, le imboldeste spre mai bine cat este in puterea acestora".

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Wryetui

Va multumesc mult pentru raspunsuri, dar, ma scuzati, inca sunt putin cam confuz. Deci Pronia este cumva liberul arbitru a lui Dumnezeu? Deci toate "coincidentele" din viata noastra sunt Pronia Lui?

Da, putem spune, in mare, si asa. Desi este un pic de simplificare aici, in sensul ca nu tot chiar ce ni se intampla e manifestare a proniei. De exemplu, teologia mistica ne vorbeste de fenomene de opresiune diabolica, acestea sunt foarte evidente in viata unor sfinti la un moment dat al ascensiunii lor spirituale.
Dar, zic ca, in mare, putem spune ca aceste "coincidente" din viata noastra sunt manifestari ale Proniei in sensul ca:
-interventiile lui Dumnezeu in viata noastra sunt atat de discrete, incat ateilor le par simple coincidente. Mai rar Dumnezeu ne apare El Insusi, ca sa ne intrebe de ce dam cu piciorul in tepuse. De obicei Dumnezeu actioneaza MULT mai discret.
-noi insine, la ceasul Judecatii, cand vom vedea cu ochi spirituali filmul vietii noastre, vom fi uimiti sa vedem cate "coincidente" au fost, in realitate, lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu. Inclusiv situatii in care ni se parea ca Dumnezeu ne lasa, ori chiar ca ne bareaza drumul. Atunci, cand toate se vor da pe fata, toate vor capata sens.

[Ioan_Cezar]

prin cuvinte fără înţelepciune?" (Iov 38, 22)

Duhul nostru creştin găseşte ca fiind împotriva bunului simţ şi a raţiunii să Îl lipseşti pe Bunul Dumnezeu de ceea ce Îl caracterizează, cred, cel mai mult: anume, purtarea Lui de grijă faţă de Creaţia Lui şi în special faţă de cununa Zidirii - omul.
Cu atât mai greu poate fi acceptat vreun gând de atingere sau de bănuială/suspiciune faţă de grija Dumnezeiască faţă de om, cu cât noi creştinii suntem copiii Celui Care S-a întrupat şi S-a răstignit "pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire".
Noi mărturisim în Crez: "Tatăl Atotţiitorul..." - aşadar Cel Care poartă de grijă, precum un părinte îngrijeşte pe copilul său, întregii creaţii.
Oare Dumnezeu a creat lumea dintr-un capriciu? Oare după ce a creat omul, l-a părăsit? Oare a făcut toate fără scop şi a lăsat fiinţa şi fiinţarea la voia întâmplării?....

Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fără înţelepciune?

*

Sfinţii Părinţi ne învaţă, în Duhul lui Hristos aşa cum viază El în Tradiţia Bisericii, că purtarea de grijă a Domnului se manifestă de la început până azi şi pururea în trei acţiuni sau modalităţi: conservarea lumii, conlucrarea sau împreună-lucrarea şi conducerea sau cârmuirea lumii.

Mai apropiat de problematica liberului arbitru, conlucrarea Domnului cu oamenii are în vedere împlinirea menirii omului, actualizarea hărăzitului din om - asemănarea cu Dumnezeu. "Fiţi sfinţi, precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este" (Mt 5, 48)
Omul fiind creat de Dumnezeu ca fiinţă conştientă şi liberă, conlucrarea lui Dumnezeu cu noi oamenii este mereu în funcţie de însuşirile, scopurile, mijloacele pe care noi le alegem. Avem mereu dovezi, din propria viaţă şi de la alţi oameni, că Domnul ne ajută atunci când râvnim la scopuri mai înalte decât cele ordinare sau contrarii naturii şi menirii noastre, după cum iarăşi avem nenumărate dovezi că Domnul ne luminează mereu mintea (fie şi pentru o clipă, suficient cât să facem deja o alegere, pe care o recunoaştem onest sau nu) când tindem spre scopuri rele, dăunătoare nouă şi semenilor.
E vădit, pentru oricine e prieten al adevărului şi însetează după dreptate, că Domnul nu ridică libertatea omului, în ciuda darului luminării minţii asupra consecinţelor, nici chiar atunci când omul urmăreşte voit un scop rău. Dacă Dumnezeu n-ar respecta libertatea omului, ar trebui ca toţi nelegiuţii (şi fiecare suntem astfel, într-o măsură mai mare sau mai mică), să fie opriţi de la nelegiuire, de la păcat. Însă ştim fiecare că ne menţinem adesori pe calea păcatului, participînd la rău, iar aceasta e dovada clară că Domnul ne lasă "în poftele inimii lor" (Rm 1,24). Urmînd, ne revelează tot El, ziua judecăţii (2 Ptr 2,9)
Hristos, să ne amintim şi aceasta, nu l-a oprit nici pe Iuda, atunci când ucenicul lucra voirea cea rea împotriva Fiului Omului ci, dimpotrivă, l-a dezlegat să facă (mai repede) ce-şi pusese în gând să facă...
Poate fi o dovadă mai clară şi mai smerită a faptului că Domnul nu limitează alegerile noastre libere?

*

Cum ar putea gândi o persoană, care se consideră înzestrată cu raţiune, să cugete fie şi o clipă că
Libertatea Desăvârşită ar putea atinge sau leza libertatea unei persoane? Împărăţia Se dezice pe Sine?
Dimpotrivă, libertatea Domnului e garantul libertăţii omului. Spune Apostolul: "unde e Duhul Domnului este şi libertatea" (2 Co 3,17)
Domnul îndeamnă şi cheamă la voinţă liberă: "De vrei să intri în viaţă..." şi "De vrei să fii desăvârşit..." - apoi arată şi Calea. (Mt 19)

*
Dar ce este libertatea pentru Făcătorul şi Ţiitorul nostru? Ne reaminteşte Apostolul: eliberarea din jugul robiei păcatului, din robia morţii (Ga 5,1). Chemînd pe om să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu şi slujirii aproapelui

Domnul îngrijeşte libertatea noastră aşa cum un părinte iubitor ocroteşte şi învaţă pe fiul său cum să devină liber prin propriile alegeri - oferindu-i darul continuării operei sale şi luîndu-l părtaş la devenire şi împlinire. Domnul continuă să creeze liber împreună cu noi, eliberîndu-ne atât cât Îi îngăduim noi.

Prima postare din topic: un baiat este nelamurit cu privire la raportul dintre pronia divina si liberul arbitru.La postarea a patra acelasi baiat incearca sa inteleaga ce este de fapt pronia divina. De unde rezulta, intr-o minima logica, ca nu stia exact semnificatia termenului cand a formulat prima intrebare dar l-a framantat o problema mult mai complexa, cu care s-au luptat teologii de secole. Cateodata este mai simplu...sa incepi cu lucrurile mai simple :)