Ce loc ocupa Hristos in inima ta?

[laurastifter]

În prealabil postat de gdf-fdc

aceste cuvinte sunt pt cei ce fac voia DOMNULUI IISUS.oare noi mai facem voia LUI ? mai putem fi numiti prieteni ai DOMNULUI IISUS

Doamne ajută!
Într-adevăr, de multe ori devenim, prin faptele noastre, nevrednici de a ne numi "prietenii lui Hristos". Cu toate acestea, El ne iubeşte necondiţionat şi S-a jertfit pentru mântuirea sufletelor noastre, cunoscând din veşnicie păcatele fiecăruia dintre noi. Scriind aceste rânduri, îmi simt sufletul întristat... pentru că foarte recent, acum câteva zile, am căzut într-o ispită pe care reuşisem - credeam eu - s-o înving pentru totdeauna. Viaţa spirituală cuprinde, aşa cum putem observa din proprie experienţă, bucurii şi tristeţi, căderi dramatice şi biruinţe, momente de entuziasm şi clipe de întuneric.
Este minunat să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să te simţi iubit de El! Experienţele nefericite, aparentele obstacole din pelerinajul nostru către Împărăţia lui Dumnezeu, rămân, pentru cei credincioşi, doar "acele lucruri înspăimântătoare pe care le observi, atunci când privirea îţi fuge de la ţintă". Îmi este destul de dificil să vă încurajez acum, fiind eu însămi, aşa cum am mai scris, într-un moment de tristeţe şi dezamăgire.
Totuşi, aşa cum atât de frumos scria Cristiboss56, credinţa, nădejdea şi dragostea rămân cele mai minunate daruri duhovniceşti primite de la Tatăl ceresc!
Să nu deznădăjduiţi niciodată, pentru că iubirea lui Dumnezeu este infinit mai puternică decât păcatele noastre! "Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?" - se întreabă retoric, plin de bucurie duhovnicească, "Apostolul neamurilor". Oare întunericul păcatului poate birui, în inimile noastre, lumina dragostei lui Dumnezeu? Nicidecum!
Curaj şi multă bucurie în Domnul!

P. S. În clipele de tristeţe şi descurajare, am în minte pericopa despre întâlnirea dintre Mântuitorul Hristos şi Sfinţii Luca şi Cleopa, pe drumul de la Emaus. Oare nu cumva şi noi, în astfel de momente, ne asemănăm acelor doi ucenici ai lui Hristos? Oare nu cumva Mântuitorul nostru păşeşte alături de noi pe drumurile vieţii, exact în momentele în care slaba noastră credinţă se clatină şi gândurile ne spun că El ne-a părăsit? Oare cine este "Străinul" Care, mergând împreună cu noi, ne umple sufletele de mângâiere, chiar atunci când simţim că ne-am îndepărtat în mod ireversibil de idealul desăvârşirii? "Oare nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile"? :)

[laurastifter]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Într-adevăr, de multe ori devenim, prin faptele noastre, nevrednici de a ne numi "prietenii lui Hristos". Cu toate acestea, El ne iubeşte necondiţionat şi S-a jertfit pentru mântuirea sufletelor noastre, cunoscând din veşnicie păcatele fiecăruia dintre noi. Scriind aceste rânduri, îmi simt sufletul întristat... pentru că foarte recent, acum câteva zile, am căzut într-o ispită pe care reuşisem - credeam eu - s-o înving pentru totdeauna. Viaţa spirituală cuprinde, aşa cum putem observa din proprie experienţă, bucurii şi tristeţi, căderi dramatice şi biruinţe, momente de entuziasm şi clipe de întuneric.
Este minunat să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să te simţi iubit de El! Experienţele nefericite, aparentele obstacole din pelerinajul nostru către Împărăţia lui Dumnezeu, rămân, pentru cei credincioşi, doar "acele lucruri înspăimântătoare pe care le observi, atunci când privirea îţi fuge de la ţintă". Îmi este destul de dificil să vă încurajez acum, fiind eu însămi, aşa cum am mai scris, într-un moment de tristeţe şi dezamăgire.
Totuşi, aşa cum atât de frumos scria Cristiboss56, credinţa, nădejdea şi dragostea rămân cele mai minunate daruri duhovniceşti primite de la Tatăl ceresc!
Să nu deznădăjduiţi niciodată, pentru că iubirea lui Dumnezeu este infinit mai puternică decât păcatele noastre! "Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?" - se întreabă retoric, plin de bucurie duhovnicească, "Apostolul neamurilor". Oare întunericul păcatului poate birui, în inimile noastre, lumina dragostei lui Dumnezeu? Nicidecum!
Curaj şi multă bucurie în Domnul!

P. S. În clipele de tristeţe şi descurajare, am în minte pericopa despre întâlnirea dintre Mântuitorul Hristos şi Sfinţii Luca şi Cleopa, pe drumul de la Emaus. Oare nu cumva şi noi, în astfel de momente, ne asemănăm acelor doi ucenici ai lui Hristos? Oare nu cumva Mântuitorul nostru păşeşte alături de noi pe drumurile vieţii, exact în momentele în care slaba noastră credinţă se clatină şi gândurile ne spun că El ne-a părăsit? Oare cine este "Străinul" Care, mergând împreună cu noi, ne umple sufletele de mângâiere, chiar atunci când simţim că ne-am îndepărtat în mod ireversibil de idealul desăvârşirii? "Oare nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile"? :)

La cele scrise mai sus, aş dori să adaug o scurtă pildă - o poveste imaginară deosebit de impresionantă şi educativă - ce ne poate umple de nădejde şi bucurie , indiferent de starea duhovnicească în care ne-am afla, căci Domnul Hristos, Păstorul nostru Cel sfânt şi drag, ne caută şi ne ridică în braţe din căderile noastre, exact în clipele în care, cuprinşi de ispita tristeţii, avem falsa impresie că El ne-ar fi părăsit.
Potrivit acestei povestioare fictive, pe un drum plin de nisip călătoreau, într-o zi însorită de vară, Domnul Iisus Hristos şi un copilaş orfan. Mântuitorul îl ţinea de mână pe micuţ, arătându-i cu dragoste urmele paşilor lor, ce se formaseră pe nisip.
"Iată, fiule", spunea Mântuitorul, " Iată, aici, pe nisip, sunt urmele paşilor noştri. Urmele mai mari sunt ale paşilor Mei, iar cele mai mici sunt ale paşilor tăi pentru că, oriunde ai mers în viaţă, Eu am fost împreună cu tine şi te-am ocrotit, ţinându-te de mână".
Copilaşul, privind cu atenţie, a observat că, începând dintr-un anumit loc, pe nisip se puteau vedea doar urmele mai mari - cele ale paşilor lui Hristos. Atunci, începând să plângă, a întrebat: "O, Doamne Iisuse al meu, din acest loc m-ai părăsit, m-ai lăsat singur! Ştiu eu că aşa este, pentru că, începând de aici... se văd doar paşii Tăi! De ce ai făcut aşa?".
Auzind aceste cuvinte pline de neîncredere şi descurajare, Mântuitorul nostru Hristos a răspuns cu blândeţe: "Fiul Meu, nicio clipă nu te-am lăsat singur, aşa cum crezi tu! Din acest loc, nu mai vezi pe nisip decât paşii tăi pentru că, exact de aici, Eu nu te-am mai ţinut de mână, ci... te-am luat în braţe"! :)

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

As vrea sa-ti spun o poveste adevarata, pentru a te intari si Dumnezeu sa ma ierte poate nu ar trebui sa o fac publica ( sa nu fie spre lauda mea ci spre lauda lui Dumnezeu si spre invatatura celor ce citesc)...dar o sa povestesc pentru a preamari marea Lui milostivire.
Am avut o casnicie, care sa zic ca avut un deznodamant nu dorit de mine.
M-am rugat enorm, pana acolo incat chipul lui Iisus in icoana am ajuns sa il vad plangand...
adormeam plangand si rugand pe Dumnezeu sa-l intoarca pe sot la dreapta credinta pana cand in vis a venit Iisus si mi-a arata in ce groapa ar sta sotul fara rugaciunile mele...am ajuns la disperare uneori, eram gravida si aveam deja 4 copii...
Sotul traia in desfrau si eram eu acuzata ca pleaca din cauza mea la femei, preotul nu vroia sa ma mai impartaseasca pe mine, ca in final nu am mai rezistat i am zis ca divortez...plangeam in asa hohote de plans ca trebuia sa -mi pun perna pe cap, ca altfel cred ca ma auzeau si cei de la capatul lumii...dar nu mai conteaza...sa trecem peste si sa spun esenta..
Am luat hotararea fara voia preotului ca divortez eu pentru ca sotul nu vroia ...si cu riscul ca nu voi fi impartasita dupa i-am spus preotului ca exista un pasaj in biblie in care se spune ca:" nu stii tu femeie unde este mantuirea barbatului tau"...asa ca am zis trebuie sa merga acolo unde vrea Dumnezeu daca intoarcerea lui eu nu o pot determina cu nimic... Am fost devastata atunci rupta de duhovnic cu decizia in mintea mea, sa raman singura cu cinci copii...el mi-a spus ulterior ca eu i-am facut eu sa ii cresc, pot sa-i duc la orfelinat ca pe el nu il mai intereseaza.
Si totusi Dumnezeu mi-a arata ca asa trebuia sa se intample , adica sa ne despartim..asta era voia Lui..si nu ca sa fac rugaciuni sa-l tin langa mine...
Acest lucru am vazut dupa ce s-a ajuns la deznodamant ..la care sotul niciodata nu vroia sa ajunga .
Am plecat cu fostul sot intr-o calatorie la manastiri, la rugamintea soacrei mele, sa fac rugaciuni pentru un cumnat al meu si dealtfel si fin, (noi l-am cununat) care a avut la gat ceva ce spuneau doctorii ca este cancer (i-a fost estirpat de doua ori si asta a fost concluzia) ...si care se refacea dupa operatii...
Dupa un pelerinaj, la cred ca pe putin 30 -40 manastiri ...ne opream la manastirile toate in drumul de la Bucuresti pana la Sihastrie...unde am dat rugaciuni si pentru finul meu si pentru mine sa am familia pe care mi-am dorit sa o am, cu intelegere si viata crestineasca.,,,la Sihastrie chiar am fost surprinsa sa vad ca fostul sot a acceptat si s-a spovedit...
La intoarcerea din pelerinaj sotul meu cand a intrat pe usa a exclamat doar atat:
-eu nu pot sa mai stau in acesta casa, simt ca-mi cade tavanul in cap , vreau sa ne despartim...si plecat a fost se inplinesc 17 ani de atunci..eu am crescut de 17 ani copii singura...
Finul meu la urmatoarea operatie i s-a spus ca au gresit diagnosticul si ca nu este cancer si nici pana in ziua de azi nu mai are nimic la gat..
Deci am constat ca noi cerem, dar poate nu stim ce cerem..nu stim ce vrea Dumnezeu ..de la noi sa ducem ..a fost o cruce destul de grea, dar pe care cred ca nici macar un pas nu mi-a fost dat sa il fac dupa decat prin Dumnezeu cel ce purta crucea mie care sunt o pacatoasa..acum cand privesc in urma nici macar nu realizes ca a fost posibil sa cresc singura acesti copii fara sot doar cu ajutorul lui Dumnezeu...Asa ca intarestete si sa stii ca eu sunt o pacatoasa mare, dar Dumnezeu ma iubeste si in conditiile astea ..uneori chiar zic ca mare este milostivirea Lui ca inca nu ma pierde din mana...la cate pacate fac as infunda iadul cu brio...si totusi imi asculta rugaciunile..dar imi da raspunsul asa cum considera ca-mi este de trebuinta Dumnezeu.... si nu cum vreau eu..dar a fost mai bine ce a ales Dumnezeu intotdeauna in tot ce mi-a dat. Dumnezeu sa va lumineze si sa va ocroteasca!

[laurastifter]

În prealabil postat de Marilena B

As vrea sa-ti spun o poveste adevarata, pentru a te intari si Dumnezeu sa ma ierte poate nu ar trebui sa o fac publica ( sa nu fie spre lauda mea ci spre lauda lui Dumnezeu si spre invatatura celor ce citesc)...dar o sa povestesc pentru a preamari marea Lui milostivire.
Am avut o casnicie, care sa zic ca avut un deznodamant nu dorit de mine.
M-am rugat enorm, pana acolo incat chipul lui Iisus in icoana am ajuns sa il vad plangand...
adormeam plangand si rugand pe Dumnezeu sa-l intoarca pe sot la dreapta credinta pana cand in vis a venit Iisus si mi-a arata in ce groapa ar sta sotul fara rugaciunile mele...am ajuns la disperare uneori, eram gravida si aveam deja 4 copii...
Sotul traia in desfrau si eram eu acuzata ca pleaca din cauza mea la femei, preotul nu vroia sa ma mai impartaseasca pe mine, ca in final nu am mai rezistat i am zis ca divortez...plangeam in asa hohote de plans ca trebuia sa -mi pun perna pe cap, ca altfel cred ca ma auzeau si cei de la capatul lumii...dar nu mai conteaza...sa trecem peste si sa spun esenta..
Am luat hotararea fara voia preotului ca divortez eu pentru ca sotul nu vroia ...si cu riscul ca nu voi fi impartasita dupa i-am spus preotului ca exista un pasaj in biblie in care se spune ca:" nu stii tu femeie unde este mantuirea barbatului tau"...asa ca am zis trebuie sa merga acolo unde vrea Dumnezeu daca intoarcerea lui eu nu o pot determina cu nimic... Am fost devastata atunci rupta de duhovnic cu decizia in mintea mea, sa raman singura cu cinci copii...el mi-a spus ulterior ca eu i-am facut eu sa ii cresc, pot sa-i duc la orfelinat ca pe el nu il mai intereseaza.
Si totusi Dumnezeu mi-a arata ca asa trebuia sa se intample , adica sa ne despartim..asta era voia Lui..si nu ca sa fac rugaciuni sa-l tin langa mine...
Acest lucru am vazut dupa ce s-a ajuns la deznodamant ..la care sotul niciodata nu vroia sa ajunga .
Am plecat cu fostul sot intr-o calatorie la manastiri, la rugamintea soacrei mele, sa fac rugaciuni pentru un cumnat al meu si dealtfel si fin, (noi l-am cununat) care a avut la gat ceva ce spuneau doctorii ca este cancer (i-a fost estirpat de doua ori si asta a fost concluzia) ...si care se refacea dupa operatii...
Dupa un pelerinaj, la cred ca pe putin 30 -40 manastiri ...ne opream la manastirile toate in drumul de la Bucuresti pana la Sihastrie...unde am dat rugaciuni si pentru finul meu si pentru mine sa am familia pe care mi-am dorit sa o am, cu intelegere si viata crestineasca.,,,la Sihastrie chiar am fost surprinsa sa vad ca fostul sot a acceptat si s-a spovedit...
La intoarcerea din pelerinaj sotul meu cand a intrat pe usa a exclamat doar atat:
-eu nu pot sa mai stau in acesta casa, simt ca-mi cade tavanul in cap , vreau sa ne despartim...si plecat a fost se inplinesc 17 ani de atunci..eu am crescut de 17 ani copii singura...
Finul meu la urmatoarea operatie i s-a spus ca au gresit diagnosticul si ca nu este cancer si nici pana in ziua de azi nu mai are nimic la gat..
Deci am constat ca noi cerem, dar poate nu stim ce cerem..nu stim ce vrea Dumnezeu ..de la noi sa ducem ..a fost o cruce destul de grea, dar pe care cred ca nici macar un pas nu mi-a fost dat sa il fac dupa decat prin Dumnezeu cel ce purta crucea mie care sunt o pacatoasa..acum cand privesc in urma nici macar nu realizes ca a fost posibil sa cresc singura acesti copii fara sot doar cu ajutorul lui Dumnezeu...Asa ca intarestete si sa stii ca eu sunt o pacatoasa mare, dar Dumnezeu ma iubeste si in conditiile astea ..uneori chiar zic ca mare este milostivirea Lui ca inca nu ma pierde din mana...la cate pacate fac as infunda iadul cu brio...si totusi imi asculta rugaciunile..dar imi da raspunsul asa cum considera ca-mi este de trebuinta Dumnezeu.... si nu cum vreau eu..dar a fost mai bine ce a ales Dumnezeu intotdeauna in tot ce mi-a dat. Dumnezeu sa va lumineze si sa va ocroteasca!

Dumnezeu să vă dăruiască în continuare puterea de a-L iubi şi de a-I sluji!
Este deosebit de folositor duhovniceşte ceea ce ne-aţi mărturisit despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu... De aceea părintele Stăniloae afirma, în scrierile sale, faptul că una dintre modalităţile de cunoaştere a lui Dumnezeu este... cunoaşterea Domnului din "împrejurările concrete ale vieţii".
Vă mulţumim pentru această experienţă personală pe care ne-aţi relatat-o.
Domnul nostru Iisus Hristos, Nădejdea noastră, să fie cu dvs.

[laurastifter]

În prealabil postat de the_Listener

IISUS HRISTOS .....
multa iubire

Da... Cred că toţi credincioşii de pe forum avem în suflete acelaşi sentiment faţă de Mântuitorul nostru Hristos: "multă iubire". Ce-am putea spune mai mult?
Slavă Dumnezeului nostru pentru toate!

Hristos în mijlocul nostru!

P. S. În ultimele 10 zile, am lipsit de acasă şi n-am avut acces la internet. Chiar mi-a fost dor de discuţiile cu voi... :) Mă bucur că putem comunica din nou.

În prealabil postat de laurastifter

Dumnezeu să vă dăruiască în continuare puterea de a-L iubi şi de a-I sluji!
Este deosebit de folositor duhovniceşte ceea ce ne-aţi mărturisit despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu... De aceea părintele Stăniloae afirma, în scrierile sale, faptul că una dintre modalităţile de cunoaştere a lui Dumnezeu este... cunoaşterea Domnului din "împrejurările concrete ale vieţii".
Vă mulţumim pentru această experienţă personală pe care ne-aţi relatat-o.
Domnul nostru Iisus Hristos, Nădejdea noastră, să fie cu dvs.

Multumesc eu, ca ai luat in considerare ceea ce am spus.
Cred ca am nevoie in special de putere de a sluji asa cum se cuvine.
Daca faptele mele ar fi pe masura iubiri pe care o am pentru Dumnezeu, as zbura ca un inger...Sa stiiti ca inca ma mai tin si acum in picioarele multele minuni care le-a facut Dumnezeu cu mine..
EU SUNT O PACATOASA SI NU STIU CUM SE FACE CA MA AFUND DOAR IN PACATE.
Uneori ma intreb cum este posibil sa ma iubeasca Dumnezeu asa mult si sa-mi fie alaturi la cat de nevrednica sunt de marea lui milostivire.
Mi-as dori ca intr-o zi sa poata spune si Dumnezeu despre mine ca este mandru de mine, asa cum sunt eu ca am un Dumnezeu asa mare si care face asa minuni mari cu noi si nici macar un cuvand nu poate fi deajuns pentru a preamari minunile Lui. Eu nu gasesc cuvintele care poate pune in evidenta cat de minunat este in fiecare clipa ce Ma vegheza. Nimeni nu a putut sa-mi faca cu adevarat rau si credeti-ma ca s-au chinuit multi ...Stiti voi vorba aia orice pas inaite este de la un sut ...
Am fost paralizata , acum merg.
Am nascut cinci copii in conditiile in care doza de anticorpi pe care o aveam nu-mi permitea sa fac copii.
Si multe alte minuni care spre surprinderea mea le face in fiecare clipa, iar eu parca tot ce fac, fac inpotriva mantuiri.
Uneori ma intreb ce este cu mine.
Nu as putea trai la gandul ca vreodata as putea pierde pe Dumnezeu iar eu ma ingrop in pacate si parca fug de El.
Sper sa ne lumineze si mai ales sa ne aduca Dumnezeu pe calea Lui pe toti pacatosi.

[Ana-Maria N]

Cand vorbeai de 'Sihastrie', te-ai referit la manastirea Sihastria-jud Neamt?

În prealabil postat de Ana-Maria N

Cand vorbeai de 'Sihastrie', te-ai referit la manastirea Sihastria-jud Neamt?

Da bunul Dumnezeu a ingaduit sa ajung pana acolo, la unul din Parinti mei de suflet Cleopa.
Sper sa mai ingaduie astfel de sfiinti Dumnezeu sa se nasca.

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de Marilena B

Da bunul Dumnezeu a ingaduit sa ajung pana acolo, la unul din Parinti mei de suflet Cleopa.
Sper sa mai ingaduie astfel de sfiinti Dumnezeu sa se nasca.

Si mie mi s-a intamplat la fel: am ajuns la Sihastria intr-un moment al vietii cand uitasem pe Domnul si m-am intors cu dorinta de a fi dinou cu El :)
Mare este Domnul nostru si mare e puterea Lui!

As vrea sa pot sa mai fiu cum am fost si mai ales sa pot sa mai merg la manastiri..dar trec printr-o perioada in care sincer incerc doar sa ma regasesc pe mine, ca Dumnezeu este sigur in inima mea, dar imi lipseste ravna si faptele ce te apropie de Dumnezeu.
Dumnezeu sa va tina aproape de El si sa va calauzeasca si mai ales sa primiti in marea Lui milostivire protectia divina.