Credinta

[Guru inc.]

Vi se pare normal ca o forma de credinta sa afecteze integralitatea persoanei?Ma refer aici la credinta crestina.Ar trebui credinta sa ne jeneze si sa ne faca sa ne simtim inconfortabil,sa ne dea sentimentul de invinovatire, de remuscari, de teama, sa ne faca sa ne denigram, sa ne umilim, sa ne injosim, sa ne pierdem increderea in noi?Inseamna credinta in Dumnezeul crestin pierderea credintei in sine, in propriile forte?De ce isi bazeaza crestinii increderea pe niste concepte cum ar fi Dumnezeu sau pe alte lucruri spirituale in schimbul propriile forte sau a stiintelor exacte... Avea una la mess:"Ce-mi recomandati:Vindecare cu ajutorul sfintilor sau operatie?" De ce isi bazeaza crestinii increderea pe niste concepte transversale realitatii noastre in detrimentul unor lucruri faptice? De ce isi reduc viata,fiinta si existenta la un concept transversal si invizibil si se injosesc ca persoane... de ce isi limiteaza dorintele, placerile si vointele de 'dragul'(sau mai bine zis frica) unui concept?de ce isi reduc capacitatile fizico-mentale din cauza unor lucruri spirituale?Nu cumva genul asta de compartament ii face pe crestini neincrezatori,delasatori, tristi, lenesi, slabi, nerationali,neganditori?Nu cumva genul asta de comportament atrage de la sine ocara?Atunci cine e de vine de ocara suferita?Nu cumva chiar noi crestinii care ne-am injosit fiinta si ne-am adus in aceasta stare?De ce asteptarile crestinismului sunt ca noi sa ne punem intr-o astfel de pozitie?

[AndreiM]

Cred in Dumnezeu Hristos care a venit pe pamant sa ne mantuiasca.
El as spus ca lumea aceasta e trecatoare si stapanul ei ne vrea cu el in iadul cel vesnic al mortii si deznadejdii.Domnul nostru e unul inconceptual de milostiv, nu ne putem imagina dragostea Lui de oameni, de aceea imi pun nadejdea in El.
Eu cred ca e vorba de credinta fiecaruia. Oamenii ce cred cu adevarat si spun cu tarie "Dumnezeu ma va ajuta" vor fi ajutati, sau smeriti in cugetarea lor ca poate Domnul are alte planuri cu ei. In orice caz, sa ne punem mereu in Domnul credinta si nu in lume.

[Adriana3]

În prealabil postat de Guru inc.

Vi se pare normal ca o forma de credinta sa afecteze integralitatea persoanei?Ma refer aici la credinta crestina.Ar trebui credinta sa ne jeneze si sa ne faca sa ne simtim inconfortabil,sa ne dea sentimentul de invinovatire, de remuscari, de teama, sa ne faca sa ne denigram, sa ne umilim, sa ne injosim, sa ne pierdem increderea in noi?Inseamna credinta in Dumnezeul crestin pierderea credintei in sine, in propriile forte?De ce isi bazeaza crestinii increderea pe niste concepte cum ar fi Dumnezeu sau pe alte lucruri spirituale in schimbul propriile forte sau a stiintelor exacte... Avea una la mess:"Ce-mi recomandati:Vindecare cu ajutorul sfintilor sau operatie?" De ce isi bazeaza crestinii increderea pe niste concepte transversale realitatii noastre in detrimentul unor lucruri faptice? De ce isi reduc viata,fiinta si existenta la un concept transversal si invizibil si se injosesc ca persoane... de ce isi limiteaza dorintele, placerile si vointele de 'dragul'(sau mai bine zis frica) unui concept?de ce isi reduc capacitatile fizico-mentale din cauza unor lucruri spirituale?Nu cumva genul asta de compartament ii face pe crestini neincrezatori,delasatori, tristi, lenesi, slabi, nerationali,neganditori?Nu cumva genul asta de comportament atrage de la sine ocara?Atunci cine e de vine de ocara suferita?Nu cumva chiar noi crestinii care ne-am injosit fiinta si ne-am adus in aceasta stare?De ce asteptarile crestinismului sunt ca noi sa ne punem intr-o astfel de pozitie?

Ce ati prezentat sunt doua extreme: la o extrema umilirea la maxim a propriei persoane, si la cealalta extrema increderea la maxim doar in propria persoana. Extremele nu sunt niciodata cele mai bune.
In Vechiul Testament de exemplu scrie ca omul sa nu il nesocoteasca pe medic pentru ca stiinta lui tot de la Dumnezeu este primita. Deci stiinta omului nu ar trebui sa il excluda pe Dumnezeu ci dimpotriva, sa fie o conlucrare intre om si Dumnezeu.
Dominarea omului de frica si deznadejde este o lipsa a increderii lui in iubirea nemarginita a lui Dumnezeu, si desi au existat si astfel de exemple in crestinism, asta nu inseamna ca crestinismul indeamna la asa ceva, ci doar oamenii nu au suficienta credinta. Si viceversa este adevarata, faptul ca Dumnezeu este mult iubitor nu inseamna ca oamenii pot sa faca tot raul din lume ca doar Dumnezeu ii iubeste, ci iubirea lui Dumnezeu inseamna transformarea omului pentru a ajunge la o masura cat mai mare a iubirii, asemeni lui Dumnezeu.

[Adriana-Simona]

Crestinismul nu are nici o legatura cu prostia.
Sunt crestini care inteleg gresit si le duc pe toate la extreme.
Fazele de genul "sa ma incred in sfinti, sau sa ma duc la operatie" sunt o prostie, in sensul ca pretindem o minune.
Corect este " fiindca ma incred in sfinti ma voi duce la operatie", si daca Dumnezeu vede ca e necesara o minune o va face.
Nicaieri credinta nu exclude stiinta, ci doar ne roaga sa nu ne bazam doar pe stiinta, caci e limitata, si uneori gresita.

[Guru inc.]

În prealabil postat de Adriana-Simona

Crestinismul nu are nici o legatura cu prostia.
Sunt crestini care inteleg gresit si le duc pe toate la extreme.
Fazele de genul "sa ma incred in sfinti, sau sa ma duc la operatie" sunt o prostie, in sensul ca pretindem o minune.
Corect este " fiindca ma incred in sfinti ma voi duce la operatie", si daca Dumnezeu vede ca e necesara o minune o va face.
Nicaieri credinta nu exclude stiinta, ci doar ne roaga sa nu ne bazam doar pe stiinta, caci e limitata, si uneori gresita.

stiinta se bazeaza pe realitate pe fapte... stiinta exacta precum matematica, medicina, chimia si altele nici nu se pot compara cu nepotismul religios... religiile si biserica vreme de 2000 de ani au tinut lumea in intuneric, ignoranta si superstitie... uite unde a ajuns planeta cu ajutorul stiintei si al iluminismului in cateva sute de ani... gandeste-te unde era acuma daca nu ar fi fost biserica?ai fi avut un televizor fara stiinta?o masina?un calculator? un internet? un tren? electricitate?s.a.m.d?

[AndreiM]

Si uite ca acestea nu ne ajuta sa ne mantuim. Intunericul de care vobesti tu e unul tehnologic, al noutatilor iar acestea cu ce sunt pertinente Bisericii si Mantuirii noastre?
Biserica Ortodoxa a perpetuat si va perpetua adevarul crestin si nimic altceva, pentru ca nu avem nevoie de nimic altceva, in sensul unor cunostiinte vaste pentru a fi aproape de Dumnezeu.

[Guru inc.]

În prealabil postat de AndreiM

Si uite ca acestea nu ne ajuta sa ne mantuim. Intunericul de care vobesti tu e unul tehnologic, al noutatilor iar acestea cu ce sunt pertinente Bisericii si Mantuirii noastre?
Biserica Ortodoxa a perpetuat si va perpetua adevarul crestin si nimic altceva, pentru ca nu avem nevoie de nimic altceva, in sensul unor cunostiinte vaste pentru a fi aproape de Dumnezeu.

de unde stii ca adevarul crestin e adevarul adevarat? adevarul crestin e un adevar subiectiv si atata vreme cat nu este in concordanta cu realitatea nu e adevar... toate trebuiesc testate prin prisma realitatii...

[Mihai36]

Guru frate tu din lipsa de certitudini in legatura cu existenta lui Dumnezeu -nu stiu inca daca le doresti - mergi pe premisa ca El nu exista decit asa ascuns in noi si in afara de noi nimic- adica nimic care sa aibe puteri mai mari decit maximul nostru posibil.
Si de aci incerci sa demonstrezi ca unele atituduini gresite din punctul tau de vedere ar fi pe seama faptului ca exista aceasta credinta in ceva ireal si ca nu este de dorit sa existe un asemenea Dumnezeu.
Unele dintre aceste limitari nu sint ok insa unele sint necesare chiar si in caile spirituale care inca nu percep existenta divina.
Ca sa poti judeca referitor la limitari ai nevoie de elemente de cunoaastere de sine, care parti din noi sint calitati si care defecte.
Apoi chiar si in cazul existentei lui Dumnezeu nu i se pot pune in circa unele lispuri de intelegere chiar fie ele si dogmatice nu doar personale.
Doar stii vorba aia -"pina la Dumnezeu te maninca sfintii".
Recent am vb cu un tinar asa de genul descris de tine si ne-a povestit ca el a avut probleme cu hernia si trebuia neaparat operat dar el in avintul lui tineresc a refuzat operatia si s-a abandonat puterilor Lui Dumnezeu , ei bine ce crezi ca s-a intimplat ? A avut un vis-revelatie in care nu a vazut nimic, doar a auzit o voce care i-a spus 'Fiule te-am curatit dar data viitoare sa te duci la doctor"
Apoi a mers la doctor iar doctorul i-a spus ca nu se mai vede nici o urma de infectie din ceea ce se vedea inainte pe tomograf.

Din cite stiu eu un adevarat Guru -si nu unul care doar se preface pentru bani cum sint marea majoritate- are un anumit nivel de sfintenie corespunzator celor 3 trepte ale desavirsirii plus stapinirea de sine desavirsita deci implicit moralitate impecabila si darul cunoasterii si al proorociei.
Stapinirea de sine are mai multe ramificatii intre care una referitoare la multumire ca lipsa a dorintelor lumesti, singura dorinta careia celelalte trebuie sa i se alinieze pina la a se anula este dorinta de evolutie catre desavirsirea deplina si implicit dorinta de a face voia lui Dumnezeu.
Insa dorintele nu tin doar de cele materiale ci si de marire si fala asa incit nu intimplator chiar si reteta buddhista pentru desavirsire este pe scurt tocmai renuntarea la dorintele si placerile lumesti.
Acela care a atins o inalta sfintenie se vede pe chipul lui ca este impasibil, detasat, calm si complet dezinteresat insa in egala masura intelept si stapin pe sine. Chiar daca prin fapte serveste binelui si spiritualitti celorlalti.

Detasarea si pacea e manifestata de mai multi insa acel dezinteres este inconfundabil, un dezinteres prin care pare ca este un pic absent dar cald in acelasi timp, viu, plin de viata.

[Guru inc.]

În prealabil postat de Adriana3

Ce ati prezentat sunt doua extreme: la o extrema umilirea la maxim a propriei persoane, si la cealalta extrema increderea la maxim doar in propria persoana. Extremele nu sunt niciodata cele mai bune.
In Vechiul Testament de exemplu scrie ca omul sa nu il nesocoteasca pe medic pentru ca stiinta lui tot de la Dumnezeu este primita. Deci stiinta omului nu ar trebui sa il excluda pe Dumnezeu ci dimpotriva, sa fie o conlucrare intre om si Dumnezeu.
Dominarea omului de frica si deznadejde este o lipsa a increderii lui in iubirea nemarginita a lui Dumnezeu, si desi au existat si astfel de exemple in crestinism, asta nu inseamna ca crestinismul indeamna la asa ceva, ci doar oamenii nu au suficienta credinta. Si viceversa este adevarata, faptul ca Dumnezeu este mult iubitor nu inseamna ca oamenii pot sa faca tot raul din lume ca doar Dumnezeu ii iubeste, ci iubirea lui Dumnezeu inseamna transformarea omului pentru a ajunge la o masura cat mai mare a iubirii, asemeni lui Dumnezeu.

ti se pare normal ca, credinta sa perecliteze integritatea ta ca persoana? sa te limiteze? sa iti puna bariere? sa atenteza asupra caracterului si personalitatii tale? sa iti reduca pornirile si capacitatile propriei persoane?sa iti induca un sentiment de vina, de tristete si de nepotism... sa iti constranga existenta si modul de a fi?sa te faca sa traiesti impotriva pornirilor si dorintelor tale?impotriva placerii?sa te constranga la un mod de viata negativist, trist?sa iti taie placerea si bucuria de a fi?

contempland si meditand ieri am ajuns la vorba asta : Credinta in Dumnezeu inseamna incetarea credintei in sine... in orice Dumnezeu... mai ales in cel crestin... ca ala parca te limiteaza mai puternic... Oamenii aduc in discutie existenta lui Dumnezeu atunci cand nu inteleg anumite lucruri, cand anumite lucruri ii depasesc.. atunci cand simt ca ceva este peste puterea lor... atunci zic : "e ceva supranatural" ... "dumnezeu" ... "inger" "sfint" , etc.. cand isi pierd increderea in sine si in propriile forte, atunci zic 'e imposibil, doar ceva supranatural ar putea face' ... credinta intr-un Dumnezeu personal inseamna limitare,necredinta in sine... cei care 'cred' asa de fapt pot fi considerati adevaratii necredinciosi... cei care cred in ei insisi si iau viata in piept si toate in frau sunt aceia adevarat credinciosi, cei ce toate le pot realiza... cei ce cred intr-un Dumnezeu personal denota un comportament sociopat... deci orice te limiteaza pe tine ca persoana, nu este bun... un Dumnezeu personal, nu este bun... in cel mai bun caz, Dumnezeu nu este o personal ci este pur si simplu existenta, sine...

[Adriana3]

În prealabil postat de Guru inc.

ti se pare normal ca, credinta sa perecliteze integritatea ta ca persoana? sa te limiteze? sa iti puna bariere? sa atenteza asupra caracterului si personalitatii tale? sa iti reduca pornirile si capacitatile propriei persoane?sa iti induca un sentiment de vina, de tristete si de nepotism... sa iti constranga existenta si modul de a fi?sa te faca sa traiesti impotriva pornirilor si dorintelor tale?impotriva placerii?sa te constranga la un mod de viata negativist, trist?sa iti taie placerea si bucuria de a fi?

Nu mi se pare nimic normal din toate astea dimpotriva, sunt credincioasa, am foarte multe studii la activ, sunt medic, am urmat si doi ani de master de cercetare in medicina (in Franta) si vreau sa urmez si un doctorat pe cercetare (tot in Franta), deci chiar nu vad in ce fel m-a limitat pana acum credinta, ce as fi putut face si nu am facut din cauza credintei, sau in ce fel nu mai sunt o persoana integra din cauza credintei. Nu mi-a constrans in nici un fel existenta ci dimpotriva, imi da o stare de pace si liniste chiar si in mijlocul celor mai mari probleme tocmai pentru ca stiu ca intotdeauna este o mana intinsa care sa ma ajute si care m-a ajutat intr-adevar intotdeauna. Ce rau este in asta? Eu pana acum nu am observat decat bine, dorm noaptea linistita ca un prunc si toate cate imi propun se rezolva chiar si atunci cand depasesc capacitatile mele de organizare si/sau intelegere. Unde este raul si limitarea? Daca la tine nu se intampla acelasi lucru inseamna ca ceea ce traiesti inca nu este credinta crestina.

În prealabil postat de Guru inc.

contempland si meditand ieri am ajuns la vorba asta : Credinta in Dumnezeu inseamna incetarea credintei in sine... in orice Dumnezeu... mai ales in cel crestin... ca ala parca te limiteaza mai puternic... Oamenii aduc in discutie existenta lui Dumnezeu atunci cand nu inteleg anumite lucruri, cand anumite lucruri ii depasesc.. atunci cand simt ca ceva este peste puterea lor... atunci zic : "e ceva supranatural" ... "dumnezeu" ... "inger" "sfint" , etc.. cand isi pierd increderea in sine si in propriile forte, atunci zic 'e imposibil, doar ceva supranatural ar putea face' ... credinta intr-un Dumnezeu personal inseamna limitare,necredinta in sine... cei care 'cred' asa de fapt pot fi considerati adevaratii necredinciosi... cei care cred in ei insisi si iau viata in piept si toate in frau sunt aceia adevarat credinciosi, cei ce toate le pot realiza... cei ce cred intr-un Dumnezeu personal denota un comportament sociopat... deci orice te limiteaza pe tine ca persoana, nu este bun... un Dumnezeu personal, nu este bun... in cel mai bun caz, Dumnezeu nu este o personal ci este pur si simplu existenta, sine...

Cam asa credeam si eu cand eram atee, poate nu chiar in termeni atat de duri dar in mare eram convinsa ca omul are nevoie sa creada in existenta unui Dumnezeu pentru a-i pune in spinare tot ceea ce el, omul, nu intelege. Asa ca pentru mine, credinciosii erau niste oameni fricosi care se autolimitau. Printr-o minune insa am devenit apoi credincioasa si de atunci totul s-a schimbat in bine, insa nu imediat, ci am trecut printr-o perioada destul de lunga in care am fost debusolata ca si tine zicand ca imi era mai bine atee, cam pentru aceleasi motive descrise de tine, si ceea ce este sigur este faptul ca, atee fiind, eram mai umana decat am devenit ulterior ca si crestina, dar asta doar din cauza pseudo-crestinismului care este predat ca si crestinism si care de fapt nu are nimic de a face cu adevaratul crestinism care este imitarea Domnului Iisus Hristos.

Si sa nu uit, am devenit credincioasa cand eram adolescenta, deci cariera de medic si de lucru in domeniul cercetarii am facut-o cand eram deja credincioasa. Asta ca sa vezi ca nu m-a limitat in nici un fel credinta si nu o sa ma limiteze nici de acum incolo.