Ispite/Incercari inaintea rugaciunii

Buna seara!

As avea nevoie de sfaturile dvs. cu privire la o situatie neplacuta pe care o intampin acum, cand m-am hotarat sa citesc Paraclisul Maicii Domnului de 40 de ori, in speranta de a primi ajutor cu privire la o problema care pe mine ma apasa de f mult timp si care imi provoaca nefericire si nesiguranta.
Ieri am decis sa incep a citi Paraclisul Maicii Domnului ptr o perioada mai lunga decat o fac in mod normal (in mod normal citesc ocazional doar Paraclisul). Seara, cu putin timp inainte de a ma retrage si a incepe sa citesc m-au izbit niste sentimente extrem de neplacute si care imi provocau multa scarba sufleteasca. Nu mai simtisem acest tip de sentimente pana acum, imi erau straine, precum imi era straina si situatia care le-a provocat - in sensul ca imi displacea si inainte si acum, nu simteam vreo atractie fata de aceasta. Si acum ma simteam napadita de scarba, am cazut intr-o tristete profunda si nu mai voiam sa ma rog (de cate ori simt ceva intens neplacut, imi e rusine sa ma rog). Imi pare rau ca nu pot da mai multe sau mai concrete detalii, insa imi este prea rusine sa le expun.
Problema este ca in urma cu vreo doua saptamani decisesem sa citesc Acatistul Buneivestiri, tot in speranta de a primi un ajutor sau un raspuns la aceeasi problema care ma macina. Si am intampinat oprelisti semnificative, avand in vedere ca eu nu am mai intampinat piedici de vreun fel la citirea acatistelor (inclusiv la citirea acatistului Sf. Ciprian). Anume, la inceput, simteam o durere intensa la coloana cervicala (o problema p care de altfel eu am capatat-o atunci cand studiez si care apare ocazional) care incepea si nu ceda nici cand adoptam o postura corecta si care nu mai aparuse in timpul citirii altor rugaciuni sau acatiste, precum si o stare de apasare pe piept, care imi ingreunau respiratia si concentrarea. Aceasta stare a durat cateva zile. Apoi, a disparut. Acestea au fost inlocuite de tot felul de situatii marunte care ma infuriau (noaptea) si care la fel imi ingreunau rugaciunea. Reuseam intr-un final sa ma linistesc si sa incep rugaciunea.

Acum, s-a intamplat asta. Sunt aproape deznadajduita si nu stiu ce sa cred. Daca nici nu gandesc si nici nu imi doresc sa simt ceea ce simt, pot fi acuzata ca pacatuiesc? Pot fi acestea oprelisti trimise de diavol ca sa ma indeparteze de la rugaciunea catre Maica Domnului, mai ales ca eu cred cu adevarat ca Ea ma va ajuta in situatia mea?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de SilviaN

Daca nici nu gandesc si nici nu imi doresc sa simt ceea ce simt, pot fi acuzata ca pacatuiesc?

Nu, fiindca pacatul presupune adeziunea vointei la ispita.
Desigur, pacatul poate fi facut cu gandul, dar in acest caz presupune adeziunea vointei la gand. Adica, in loc sa il respingem deindata, incepem si tesem cu mintea, punand de la noi peste ceea ce ne aduce ispita.

Pot fi acestea oprelisti trimise de diavol ca sa ma indeparteze de la rugaciunea catre Maica Domnului, mai ales ca eu cred cu adevarat ca Ea ma va ajuta in situatia mea?

La mine ispita a fost mult mai de durata si mult mai oribila. Luni de zile, la fiecare liturghie imi treceau prin minte ganduri de sacrilegiu. Cand vedeam Sf Disc si Sf Potir, aveam o pornire formidabila sa le inhat, sa ies din biserica si sa le arunc la canal. Asemenea blestematii nu veneau din capul meu, fiindca eu nu as arunca nici o cruciulita asa, la canal. Dar imi veneau gandurile acestea sistematic, deindata ce auzeam cuvintele Prefacerii. Iar uneori reveneau seara si mi se parea ca intarzii nepermis asupra lor. Imi imaginam forma canalului unde urma sa arunc Preasfantul Sacrament, cum era capacul lui ruginit, inconjurat de piatra cubica, etc. Abia in asemenea stadiu putem vorbi de pacat facut cu gandul.

Nu mai tin minte cum am scapat. Dar bine ca s-au terminat aceste ganduri teribile, cel putin in asemenea forma manifest diabolica. Acuma, se mai intampla sa imi zboare gandul de la rugaciune, astea deja sunt lucruri cu care m-am obisnuit.

[Ioan_Cezar]

Stările afective sunt declanşate de obicei de gândurile noastre. Dacă mă gândesc acum, de pildă, la ziua morţii mele şi la ce va urma, mărturisesc că mă apucă frica, dacă nu cumva chiar groaza. Când, însă, cuget la Mila Domnului, frica scade, poate chiar să dispară; şi se aşterne liniştea.
În mod similar, probabil (ipoteza mea) înainte de rugăciune aţi fost într-o atmosferă sufletească deloc prielnică rugăiunii. Această atmosferă s-a instalat ca urmare a gândurilor (amintirilor) neplăcute pe care le-aţi lăsat să "ruleze" în minte. Ca într-o moară care macină neîncetat aceleaşi "seminţe"...
Dacă acceptaţi o sugestie, ca simplă ipoteză: înainte de începerea Paraclisului cred că ar fi folositor să vă creaţi o atmosferă prielnică rugăciunii. Să lasaţi gândurile supărătoare care vă macină, să le lăsaţi să plece (gândurile seamănă cu norii; vin şi pleacă; e alegerea noastră dacă primim mai mult de o clipă un gând prin atenţia acordată lui, sau dacă ne fixăm atenţia în altă parte, lăsînd astfel gândul respectiv să plece).
Pentru aceasta, aţi putea, de pildă, să aprindeţi candela, să tămâiaţi camera, să vă reamintiţi Cui vă rugaţi şi Cine este Dumnezeu, respectiv Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să meditaţi la ceasul morţii şi la Judecată, cu nădejde în Mila Domnului, apoi desigur să rostiţi rugăciunile începătoare. Cred că astfel rugăciunea va prinde aripi.
Doamne ajută!
P.S. Starea de tensiune psihică pe care o autoîntreţinem prin gânduri, se exprimă şi în corp prin creşterea tonusului muscular, ceea ce provoacă dureri sau alte senzaţii de disconfort. Aceasta deoarece afectivitatea este o vibraţie a întregii fiinţe, concomitent psihică, fizică şi comportamentală. Deci reveniţi la gânduri, pentru a le lăsa să plece, aşa cum vă spuneam, deoarece din gândurile acelea vin ca dintr-un izvor emoţiile şi tensiunea sufletească.
P.P.S. De obicei diavolul ne luptă prin gânduri. De aceea, Părinţii insistă să cercetăm cu atenţie gândurile înainte de a le pune la inimă sau pur şi simplu înainte de a ne hotărî să le dăm cea mai mică atenţie. Când am păcătuit şi dorim să facem pocăinţă, una dintre piedici (ispită) este să zăbovim prea mult, obsesiv chiar, asupra gândurilor legate de păcatul nostru. Astfel ne umplem de resentimente şi atmosfera noastră sufletească devine irespirabilă. Nu răzbim aşa, ci doar ne îmbolnăvim. Iar rugăciune nu mai avem, cu adevărat.

[gpalama]

În prealabil postat de SilviaN

Buna seara!

Trebuie sa faci asa: cand te apuci de rugaciune sa faci ca si cum ai alerga la un concurs. Odata ce ai inceput alergarea nu mai stai de vorba pentru nimic in lume.
Alergi pentru viata ta si te opresti cand ai terminat.

1. Rugaciunea fa-o mai rapid sau foarte rapid primele saptamani.
2. Rugaciunea fa-o cu voce foarte tare, pentru a acoperi toate gandurile interioare.

Trebuie sa inveti sa fugi de diavolii care iti prind sau mintea cu intrebari prea multe sau prostesti, sau sufletul cu mahnire. Ca sa poti trece de asta ai nevoie de multa multa experienta. Pana atunci FUGA E RUSINOASA DAR SALVEAZA SITUATIA.


Motivatia acestor opreslisti: sub nici o forma demonii nu te vor lasa sa ceri sistematic ajutorul lui Dumnezeu, si nici sa-l primesti.

[gpalama]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La mine ispita a fost mult mai de durata si mult mai oribila. Luni de zile, la fiecare liturghie imi treceau prin minte ganduri de sacrilegiu. Cand vedeam Sf Disc si Sf Potir, aveam o pornire formidabila sa le inhat, sa ies din biserica si sa le arunc la canal. Asemenea blestematii nu veneau din capul meu, fiindca eu nu as arunca nici o cruciulita asa, la canal. Dar imi veneau gandurile acestea sistematic, deindata ce auzeam cuvintele Prefacerii. Iar uneori reveneau seara si mi se parea ca intarzii nepermis asupra lor. Imi imaginam forma canalului unde urma sa arunc Preasfantul Sacrament, cum era capacul lui ruginit, inconjurat de piatra cubica, etc. Abia in asemenea stadiu putem vorbi de pacat facut cu gandul.

Nu mai tin minte cum am scapat. Dar bine ca s-au terminat aceste ganduri teribile, cel putin in asemenea forma manifest diabolica. Acuma, se mai intampla sa imi zboare gandul de la rugaciune, astea deja sunt lucruri cu care m-am obisnuit.

La ganduri de hula impotriva lui Dumnezeu numele Maicii Domnului ajuta imediat.
Neaparat sa tii in gand numele ei si sa-l repeti, si ai sa vezi ca gandurile pleaca rapid.

Si daca mai vine astfel de vifor de ganduri peste tine solutia este urmatoare: citeste Paraclisul Maicii Domnului cateva zile si cere sa alunge gandurile de la tine.


Dar mai ales cerceteaza cauza pentru care au venit gandurile:
gandurile astea inseamna sau departare si imprastiere de Dumnezeu, sau fapte bune si furie a diavolilor, sau progres duhovnicesc si sperietura a diavolilor pe care incearca sa ti-o faca.

Oricum, daca au aparut o data, or sa mai apara, ar fi bine sa fii pregatit cu arme corecte pentru asa ceva.

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La mine ispita a fost mult mai de durata si mult mai oribila. Luni de zile, la fiecare liturghie imi treceau prin minte ganduri de sacrilegiu. Cand vedeam Sf Disc si Sf Potir, aveam o pornire formidabila sa le inhat, sa ies din biserica si sa le arunc la canal. Asemenea blestematii nu veneau din capul meu, fiindca eu nu as arunca nici o cruciulita asa, la canal. Dar imi veneau gandurile acestea sistematic, deindata ce auzeam cuvintele Prefacerii. Iar uneori reveneau seara si mi se parea ca intarzii nepermis asupra lor. Imi imaginam forma canalului unde urma sa arunc Preasfantul Sacrament, cum era capacul lui ruginit, inconjurat de piatra cubica, etc. Abia in asemenea stadiu putem vorbi de pacat facut cu gandul.

Nu mai tin minte cum am scapat. Dar bine ca s-au terminat aceste ganduri teribile, cel putin in asemenea forma manifest diabolica. Acuma, se mai intampla sa imi zboare gandul de la rugaciune, astea deja sunt lucruri cu care m-am obisnuit.

Putin off topic, parerea mea sincera e ca aceea nu a fost o ispita de la vrajmasul, ci un ajutor primit de la Domnul, ca sa va arate care e adevarul si ca e o greseala lepadarea de adevarata credinta.
Avem spusele Sfantului Teodor Studitul despre tainele din afara Bisericii:
„Dupa masura deosebirii dintre lumina si întuneric, asa e si deosebirea dintre împartasania drept slavitoare (ortodoxa) si cea ereticeasca: cea drept slavitoare lumineaza, cea ereticeasca întuneca; una îl uneste cu Hristos, cealalta – cu diavolul; una da viata sufletului, cealalta îl ucide“.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de catalin2

Putin off topic, parerea mea sincera e ca aceea nu a fost o ispita de la vrajmasul, ci un ajutor primit de la Domnul, ca sa va arate care e adevarul si ca e o greseala lepadarea de adevarata credinta.
Avem spusele Sfantului Teodor Studitul despre tainele din afara Bisericii:
„Dupa masura deosebirii dintre lumina si întuneric, asa e si deosebirea dintre împartasania drept slavitoare (ortodoxa) si cea ereticeasca: cea drept slavitoare lumineaza, cea ereticeasca întuneca; una îl uneste cu Hristos, cealalta – cu diavolul; una da viata sufletului, cealalta îl ucide“.

Am stat mult sa ma gandesc daca eu as putea avea curajul sa ma pronunt in acest sens, chiar luand in ajutor citate de la Sfintii nostri Parinti. Totusi nu sunt in masura. Dincolo de orice banuieli personale, exista un Dumnezeu bun si bland, care judeca altfel, foarte diferit de felul nostru. Oricum, probabil nu te astepti sa te si creada in ceea ce spui. Daca omul (oricare dintre noi) chiar ar putea sti cine se mantuieste cu adevarat si cine nu, probabil lumea ar fi perfecta. Iar asta fiindca varianta cealalta, duce la razvratire impotriva lui Dumnezeu, si implicit la colaps.

Cat despre asa-zisele ispite de la inceputul topicului... Ma intreb oare de ce e nevoie sa cerem sfaturi din moment ce Dumnezeu ne vorbeste extrem de clar. Mai clar de-atat mi se pare imposibil de transmis. Opiniile celorlalti nu fac decat sa creeze o foarte mare confuzie, ceea ce il face pe diavol sa jubileze.
Fratilor, daca hotaram sa ne rugam altfel decum o faceam de obicei (mai mult, mai bine, mai adevarat) e un mare pas inainte. Dar aceasta atitudine nu poate fi luata dintr-o data, fara o profunda constientizare a ceea ce reprezentam in fata lui Dumnezeu. Este ca si cum, un individ oarecare, nespalat si duhnind a drojdie de la distanta, i se pune pata pe o domnisoara tanara si extrem de atragatoare, si vrea s-o sarute pur si simplu... Si care ar trebui sa fie atitudinea ei? Asa si cu "dorintele speciale" catre Dumnezeu. Pana nu ne spovedim adevarat, caindu-ne cu toata fiinta noastra pentru mizeriile trecutului, pana nu ne achitam cu smerenie de canoanele pe care le primim de la acel duhovnic care nu face compromisuri si... negocieri, pana nu trecem de mai multe ori pe la Sf. maslu... nu putem avea prea mari pretentii decat daca suntem tineri naivi, caz in care Dumnezeu ofera "credit in alb", stiind sa faca si "scadenta" la timpul cuvenit!...

Cata, cred ca ai gresit mult: nu Dumnezeu Se "ocupa" cu blasfemii, ci...partenerul Sau de sah cosmic...
Daca Mihnea a avut asa o ispita, e clar ca originea ei este Jos de tot.
La mine nu prea sunt asa ispite, doar ca, in ce priveste Preasfantul Sacrament, da, deseori ma gindeam ca e posibil sa fie un ritual special, inrudit cu "soma" persilor, pentru a capta multimile la biserica. (A le "aglutina", cum zic eu).
Genul de ispita prin care treceam era pentru ca atunci eram mai mult "tocilar" (a se citi "intelectual cu prea multe informatii si prea putin suflet si prea putina viata") si aplicam modelele gasite in carti cu anasina pe statuia in miscare a situatiilor din viata. Deci, e genul de ispite blasfematorii tipic pentru intelectualii uscati pe dinauntru, cum ii numea un mare aghiorit, care ajung sa se indoiasca.
Mihnea e un om complet si echilibrat, asa ca ispita aia scarboasa cu aruncatul Preasfantului Sacrament la canal nu isi avea originea in el..
Cum m-am mai cocalarizat (ca sa echilibrez talerul celalalt, ca sa nu mai aiba atata greutate talerul cu tocilarul :) ), incercind multe ispite si rabdind, privind, intelegind, cu un cuvnt traind mai multe decat gaseam in nu stiu care pedefeuri citite, cum a disparut ispita aceea.

[catalin2]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Cata, cred ca ai gresit mult: nu Dumnezeu Se "ocupa" cu blasfemii, ci...partenerul Sau de sah cosmic...
Daca Mihnea a avut asa o ispita, e clar ca originea ei este Jos de tot.
La mine nu prea sunt asa ispite, doar ca, in ce priveste Preasfantul Sacrament...

Nu cred ca te-ai prins. :) O sa intelegi exact daca citesti cu atentie si partea a doua a mesajului, citatul din Sfantul Teodor Studitul. Mai erau si alte citate din sfant, nu le-am dat pe toate: „Pîinea ereticilor nici nu e trupul lui Hristos“, „Împartasania din mîna eretica este otrava, nu simpla pîine“. Adica nu exista "Preasfantul Sacrament" al celor din afara Bisericii, fie ei catolici, aventisti, penticostali, chiar daca s-ar numi un cult hal mai tare cult din lume. Exista doar Sfanta Impartasanie in Biserica lui Hristos. La fel cum nu sunt mai multe Biserici, exista doar o singura Biserica, asa cum si marturisim in Crez.
In plus Sfantul Teodor nici macar nu se referea la cei din afara Bisericii, ci, probabil, la iconoclasti. Daca stii, inainte de Schisma, dupa ce Papa rostise Crezul cu Filioque, rasaritenii spuneau ca apusenii si-au pierdut harul si chiar aruncau impartasania apuseana pe jos. Chiar in textul anatemei lui Humbert se reprosa rasaritenilor ca se considera singura Biserica si singurul botez, ca reboteaza pe latini.
In final un citat din Sfantul Iustin Popovici, cel care si da acele citate din sf. Teodor. "Numai în Biserica – în aceasta neasemuita a-tot-taina a lui Hristos – poate fi vorba despre Taine: fiindca Biserica Ortodoxa, ca Trup al lui Hristos, este izvorul si criteriul Tainelor si nu invers." "Biserica Ortodoxa nu îngaduie existenta altor taine în afara de ea, nici nu le socoteste taine, pîna la venirea prin pocainta din „biserica” eretica, adica dintr-o biserica mincinoasa în Biserica Ortodoxa a lui Hristos. Cîta vreme cineva ramîne în afara de Biserica, neunit cu ea prin pocainta, unul ca acesta este pentru Biserica eretic si, în chip de neocolit, se gaseste în afara împreuna-unirii mîntuitoare."Ereziile nu sînt Biserica si nici nu pot fi Biserica. Pentru aceea în ele nici nu pot exista Sfinte Taine, si mai cu seama Taina Împartasirii – aceasta Taina a Tainelor; fiindca tocmai Sfînta Împartasire este totul si toate în Biserica."

[catalin2]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Am stat mult sa ma gandesc daca eu as putea avea curajul sa ma pronunt in acest sens, chiar luand in ajutor citate de la Sfintii nostri Parinti. Totusi nu sunt in masura. Dincolo de orice banuieli personale, exista un Dumnezeu bun si bland, care judeca altfel, foarte diferit de felul nostru. Oricum, probabil nu te astepti sa te si creada in ceea ce spui. Daca omul (oricare dintre noi) chiar ar putea sti cine se mantuieste cu adevarat si cine nu, probabil lumea ar fi perfecta. Iar asta fiindca varianta cealalta, duce la razvratire impotriva lui Dumnezeu, si implicit la colaps.

Cum spuneam si in alte mesaje toata invatatura crestina si toata Sfanta Scriptura spun un singur lucru, ce trebuie sa faca un om ca sa se mantuiasca. Mai mult, spun si cine nu se mantuieste. De aceea numim pe Hristos Mantuitorul, a venit sa aduca mantuirea oamenilor, prin Biserica Sa. Pentru ca nu se putea mantui altfel. Pana acum 100 de ani (aparitia ecumenismului protestant), mergand pana in 200 de ani (iluminismul ateu), nu exista o alta invatatura si intelegere a invataturii. De atunci au inceput sa apara mai multe cai, fiecare religie fiind o cale, iar apoi fiecare cult crestin e o cale. Nu e greu de observat ca neimportanta Bisericii si Sfintelor Taine in mantuire este o invatatura tipic protestanta. Si argumentul e ca Dumnezeu nu judeca dupa cum credem noi. Dar exact invers se afirma de fapt, ca nu e adevarat ce s-a revelat, ci cum credem noi ca ar judeca Dumnezeu. Domnul e coborat la masura omului, in loc ca omul sa se inalte la masura dumnezeirii.
E adevarat, ca cineva sa marturiseasca un adevar de credinta trebuie sa cunoasca invatatura, sa o creada si sa aiba curajul sa o marturiseasca. Mai ales daca majoritatea sunt impotriva, cum era in cazul sfintilor marturisitori, cand majoritatea celor din Biserica adoptasera o erezie.