Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Dogmatica
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #131  
Vechi 16.05.2015, 18:13:02
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Citat:
În prealabil postat de bogdan81 Vezi mesajul
Ioan, ma gandesc la faptul ca viata vesnica a fost prea mult timp prezentata ca o saracire fata de viata de aici, in loc sa fie o imbogatire infinita si o transfigurare in lumina lui Dumnezeu a intregului continut bun si valoros al celei de aici.
Recomand o carte a lui Miguel de Unamuno, pe care l-am citat si amintit aici. Cartea se numeste "Sentimentul tragic al vietii". A fost tradusa si in limba romana, insa nu a fost reeditata de ceva vreme. Poate fi gasita pe la anticariate in limba romana. Pe internet ea se gaseste integral in engleza si spaniola.
Unamuno a fost omul poate cel mai preocupat de problema nemuririi personale din cati stiu eu, si dorinta de nemurire crestina l-a obsedat intreaga viata. Si a pus aceste probleme si multe altele cu o sinceritate si autenticitate a constiintei rar intalnita la alti autori.
Dupa ce citesti cartea asta e imposibil sa mai ramai cel care ai fost. Pentru toti cei interesati, aici e linkul in limba engleza.

http://www.gutenberg.org/files/14636...-h/14636-h.htm
Spui că viața veșnică a fost prezentată ca o sărăcire față de viața de aici. Să stăruim nițel...:)
Cine a prezentat-o așa?
Și în ce sens, Bogdan frate, e vorba de o sărăcire?
Iar sărăcirea asta nu aduce ea nici o îmbogățire în alt orizont?
Aici la noi să fie totul? Pururea?

Sărăcire, așadar, iar nu îmbogățire. Ca și cum sămânța e din taina pământului, iar coroana plină de roade se desfășoară în cer. Oare nu cumva e taman invers, frate? ("Ale Tale dintru ale Tale!..." zice preotul)
*
Ai vrea ca viața veșnică să fie o transfigurare în lumina Dumnezeirii a tot ce e bun aici...
Dar ce este bun aici, Bogdan?

Ca proprietate în sine a acestei lumi, ce este bun ca să fie valorizat dincolo?
Ce poate prelua lumea de dincolo, după modelul vieții noastre de aici?
(Ia lecții, oare, Veșnicia de la efemer? Se modelează Cerul după lut?
Ce a ieșit bun de aici, din lumea aceasta, din cercul ei "strâmt"? Și dacă e ceva bun ori pilduitor aici pentru dincolo, de unde, oare, este?
Cumva de la natură?
Sau de unde?
De la cine?)
E important pentru mine să răspunzi limpede, fără dubii, la acest punct; ca să putem continua discuția. Precizează clar poziția ta, așadar. Te rog!
*
Dorința de nemurire a creștinilor l-a obsedat toată viața pe Unamuno, spui.
OK. Și crezi, oare, că e singurul obsedat de dorințele creștinilor?
Ce relevanță are această obsesie a lui Unamuno? Cum l-a ajutat obsesia în sine? L-a sfințit, oare? L-a sporit în devenirea întru Ființă? Ne-a dezlegat pe noi de morbul păcatului, de puterea fascinatorie a morții?
Apoi, frate, de când e obsesia (fie ea și girant ori premisă a geniului) argument puternic și prilej mântuitor pentru om? Pesemne obsesia și credința sunt același lucru?!... Ori poate e suficient să fii obsedat, că devenirea și-a consumat taina...
Sau cum?

Bogdan, eu am înțeles că Biserica înfățișează și învață Calea de la deșertăciune și moarte la sens și la viață, la împlinire prin salt ontologic. Biserica (modul de a fi îmbisericit!) e "locul" binecuvântat pentru a fi și a deveni, e însuși mediul germinativ al vieții și al nesfârșitei pliniri. În și prin Hristos.
Taina sărăcirii și îmbogățirii stă-n miezul oricărei lucrări ascetice a creștinului. Murim într-o viață ca să viem în cealaltă. Iar să le ținem pe amândouă la piept nu e posibil, frate. Că una din ele e șarpe.

Deocamdată înțeleg stăruitor că porți și manifești o nostalgie puternică pentru viața de aici. Ai vrea să fie veșnică, ai vrea să nu treacă - minunata, draga, stăpâna inimii noastre, nu-i așa?
Clipa! O Faust, chiar așa!
Oprește-te clipă!
O rămâi rămâi la mine te iubesc atât de mult, ale tale doruri multe numai eu știu să le-ascult etc.

Dar clipa trece, Bogdan, fie că vrem fie că nu. Și fiul tău, despre care scriai sub alt nume, va trece. Realizezi grozăvia? (așa pare, grozăvie, și nu-i decât taină, nesfârșită Înțelepciune și rost)

Abia de aici începe problema, cugetarea, alegerea, toate... Viața însăși!
Realitatea începe cu acceptarea ei. Altfel spus, cu înfrângerea.
Reply With Quote
  #132  
Vechi 16.05.2015, 21:45:49
bogdan81 bogdan81 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.05.2011
Mesaje: 1.270
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar Vezi mesajul
Spui că viața veșnică a fost prezentată ca o sărăcire față de viața de aici. Să stăruim nițel...:)
Cine a prezentat-o așa?
Și în ce sens, Bogdan frate, e vorba de o sărăcire?
Iar sărăcirea asta nu aduce ea nici o îmbogățire în alt orizont?
Aici la noi să fie totul? Pururea?

Sărăcire, așadar, iar nu îmbogățire. Ca și cum sămânța e din taina pământului, iar coroana plină de roade se desfășoară în cer. Oare nu cumva e taman invers, frate? ("Ale Tale dintru ale Tale!..." zice preotul)
*
Ai vrea ca viața veșnică să fie o transfigurare în lumina Dumnezeirii a tot ce e bun aici...
Dar ce este bun aici, Bogdan?

Ca proprietate în sine a acestei lumi, ce este bun ca să fie valorizat dincolo?
Ce poate prelua lumea de dincolo, după modelul vieții noastre de aici?
(Ia lecții, oare, Veșnicia de la efemer? Se modelează Cerul după lut?
Ce a ieșit bun de aici, din lumea aceasta, din cercul ei "strâmt"? Și dacă e ceva bun ori pilduitor aici pentru dincolo, de unde, oare, este?
Cumva de la natură?
Sau de unde?
De la cine?)
E important pentru mine să răspunzi limpede, fără dubii, la acest punct; ca să putem continua discuția. Precizează clar poziția ta, așadar. Te rog!
*
Dorința de nemurire a creștinilor l-a obsedat toată viața pe Unamuno, spui.
OK. Și crezi, oare, că e singurul obsedat de dorințele creștinilor?
Ce relevanță are această obsesie a lui Unamuno? Cum l-a ajutat obsesia în sine? L-a sfințit, oare? L-a sporit în devenirea întru Ființă? Ne-a dezlegat pe noi de morbul păcatului, de puterea fascinatorie a morții?
Apoi, frate, de când e obsesia (fie ea și girant ori premisă a geniului) argument puternic și prilej mântuitor pentru om? Pesemne obsesia și credința sunt același lucru?!... Ori poate e suficient să fii obsedat, că devenirea și-a consumat taina...
Sau cum?

Bogdan, eu am înțeles că Biserica înfățișează și învață Calea de la deșertăciune și moarte la sens și la viață, la împlinire prin salt ontologic. Biserica (modul de a fi îmbisericit!) e "locul" binecuvântat pentru a fi și a deveni, e însuși mediul germinativ al vieții și al nesfârșitei pliniri. În și prin Hristos.
Taina sărăcirii și îmbogățirii stă-n miezul oricărei lucrări ascetice a creștinului. Murim într-o viață ca să viem în cealaltă. Iar să le ținem pe amândouă la piept nu e posibil, frate. Că una din ele e șarpe.

Deocamdată înțeleg stăruitor că porți și manifești o nostalgie puternică pentru viața de aici. Ai vrea să fie veșnică, ai vrea să nu treacă - minunata, draga, stăpâna inimii noastre, nu-i așa?
Clipa! O Faust, chiar așa!
Oprește-te clipă!
O rămâi rămâi la mine te iubesc atât de mult, ale tale doruri multe numai eu știu să le-ascult etc.

Dar clipa trece, Bogdan, fie că vrem fie că nu. Și fiul tău, despre care scriai sub alt nume, va trece. Realizezi grozăvia? (așa pare, grozăvie, și nu-i decât taină, nesfârșită Înțelepciune și rost)

Abia de aici începe problema, cugetarea, alegerea, toate... Viața însăși!
Realitatea începe cu acceptarea ei. Altfel spus, cu înfrângerea.
Ioan, draga frate, imi face o mare placere sa raspund problemelor ridicate de tine si sa am ocazia sa-mi precizez mai bine pozitia. Sa incerc cumva sa le iau pe rand. M-am gandit de multe ori: de ce ni s-a dat aceasta viata? Este ea un lucru rau, ceva de care trebuie sa ne descotorosim cat mai repede, ceva in care nu este nimic bun, doar o vale a plangerii si a suferintei? Dar daca este asa, atunci cum mai putem numi "buna si frumoasa" creatia lui Dumnezeu si realitatea acestei lumi ? Nu cumva ne indreptam mai degraba spre o conceptie budista, in care viata aceasta e vazuta ca un rau iremediabil, toata numai suferinta si durere, de care trebuie sa scapam? Aceeasi viziune au avut-o si filozofiile antice grecesti. Lumea asta era vazuta fie ca o iluzie (ca la Platon, unde singura realitate adevarata era lumea ideilor), fie viata de aici era privita ca o temnita a sufletului (corpul ca inchisoare a sufletului de care trebuie sa se elibereze, ca la Socrate), fie insasi persoana era considerata ca ceva trecator, o iluzie sau o masca, singura realitate autentica fiind ideea, sau Fiinta parmenidiana care nu cunoaste nici multiplicitate, nici diversitate, nici conceptul de persoana unica si irepetabila.
Noutatea mare adusa de crestinism aceasta este: descoperirea Persoanei ca dimensiune fundamentala a existentei, in unicitatea si irepetabilitatea ei, precum si valorizarea vietii si a creatiei, fundamentata pe insasi intruparea lui Dumnezeu si unirea Lui cu creatia Sa.
Creatia, lumea inteleasa ca si creatie a lui Dumnezeu, este fundamental buna si frumoasa, fiindca este opera Creatorului. "Si a privit Dumnezeu si a vazut ca toate erau bune foarte."
Asa spune Facerea. De aceea, diferenta majora intre crestinism si religiile pagane vechi grecesti sau orientale aceasta este: descoperirea persoanei si a bunatatii si frumusetii lumii. Nicu Steinhardt spune undeva ca diferenta majora intre crestinism si filozofiile panteiste ale Indiei este ca crestinismul proslaveste viata. Pentru crestini, viata este un dar si un lucru fundamental bun. Budha ne imboldeste cu neantul, Hristos fagaduieste omului viata vesnica pentru sufletul si trupul lui, spune acelasi Steinhardt.
Acest fapt nu exclude ca viata se cere uneori sacrificata, de dragul aproapelui sau al Domnului Insusi, dar Domnul ne spune ca vom primi insutit pentru jertfa noastra.
Legat de obsesia lui Unamuno pentru nemurire, acesta a fost marele sau chin de o viata si in el si-a pus toata inima lui insetata de vesnicie. Trag nadejde ca Domnul nu va trece cu vederea cautarea lui. E unul din autorii pe care ii simt cel mai aproape de sufletul meu.
Legat apoi de ideea daca viata vesnica presupune renuntare la tot ce e legat de aceasta viata, cu siguranta problema e gresit pusa. Fiindca a renunta la egoism si la pacat cu siguranta nu inseamna a renunta la personalitatea si individualitatea fiecaruia, care este de fapt aportul nostru (inmultirea talantilor daca vrei) in dialogul nostru etern cu Dumnezeu. Dl Dragomir, pe care il admir din ce in ce mai mult, a explicat foarte bine la ce se refera acesti termeni. Viata vesnica, care incepe inca de aici, nu are nimic comun cu renuntarea si pasivitatea budista, cu acea stare de nepasare in care nu-ti pasa de nimic si te detasezi total de aceasta viata, vazuta ca un rau iremediabil. Aceasta conceptie nu este crestina, desi a fost sustinuta in unele cercuri crestine, pe filiera neo-platonica mai ales.
Daca crestinul compatimeste si iubeste, sufera pentru semenii lui si pentru fiecare in parte, e clar ca acest fapt nu poate fi o detasare de lume cu sensul de nepasare. Crestinul are si el apoi, o mama, un tata, o familie, are un nume, are si o tara, este barbat sau femeie (nu androgin), iar aceste diferente trec dincolo de problema sexualitatii, in profunzimea fiintarii umane. Maica Domnului ramane pentru totdeauna maica sa, nu se transforma in barbat, sau in androgin, dimensiunea ei profunda de femeie si mama ramane vesnic. Orice alta interpretare de pe filiera neo-platonica in care toate aceasta bogatie si frumusete a creatiei dispare in loc de a se imbogati infinit in lumina lui Dumnezeu, indiferent de cine e sustinuta, nu e autentic crestina, dupa parerea mea, si nu are in ea nimic profund si frumos, indiferent de aparenta de seriozitate filozofica intelectualista pe care o degaja.
Reply With Quote
  #133  
Vechi 16.05.2015, 23:35:58
bogdan81 bogdan81 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.05.2011
Mesaje: 1.270
Implicit

Reciteam in aceasta seara primele capitole din referatul Facerii. Se spune acolo despre toate aceste personaje incepand de la Adam. Ni se spune si cat a trait fiecare si la ce varsta a avut urmasi. Despre unele din aceste personaje ni se relateaza si fapte concrete care atesta istoricitatea lor. Despre Enoh de pilda ni se spune ca dupa ce a avut un fiu, a umblat cu Dumnezeu (ce expresie frumoasa - a umbla cu Dumnezeu) pana ce a fost stramutat la El.
Conform traditiei crestine el va reveni pe pamant impreuna cu Ilie in vremea antihristului si va fi ucis de antihrist. Este o istorie atat de clara acolo. Dupa teoria evolutiei insa, toate aceste personaje de la inceputul cartii Facerii nu sunt decat niste mituri, sau niste oameni-maimuta, niste salbatici, desi evolutionistii teisti tind mai degraba sa interpreteze totul ca o legenda sau un mit. Nu-si dau seama insa ca toata istoria si traditia crestina se prabuseste daca evolutionismul e real. Imi aduc aminte ca au fost vremuri cand eu insumi cochetam cu teoria evolutiei si credeam ca poate fi impacata cu crestinismul. Atunci bunul meu tata mi-a spus o vorba pe care nu o voi uita niciodata: "Du-te si spovedeste-te si ai sa vezi cum te limpezesti". Si intr-adevar, m-am spovedit si mi-am dat seama de ceea ce stiam deja in adancul meu: ca incercam sa creez o struto-camila, ca asta era motivul pentru care nici macar nu ma mai rugam. Nu te poti ruga dumnezeului evolutionist. Nu e nimic uman si apropiat in El. E total strain de dumnezeul scripturii, acela care creeaza lumea pentru om si se face El insusi om pentru mantuirea noastra din pacat si moarte.
Reply With Quote
  #134  
Vechi 16.05.2015, 23:49:28
bogdan81 bogdan81 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.05.2011
Mesaje: 1.270
Implicit

Enoh a trăit o sută șaizeci și cinci de ani, și atunci i s-a născut Matusalem.
22. Și a umblat Enoh înaintea lui Dumnezeu, după nașterea lui Matusalem, două sute de ani și i s-au născut fii și fiice.
23. Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute șaizeci și cinci de ani.
24. Și a plăcut Enoh lui Dumnezeu și apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu.

In editia diortosita de Bartolomeu Anania dupa Septuaginta se foloseste "a umblat cu Dumnezeu", adica a trait in intimitatea lui Dumnezeu fiind bineplacut lui.
Iata ce mai citim la capitolul despre Noe:

11. Pământul însă se stricase înaintea feței lui Dumnezeu și se umpluse pământul de silnicii.
12. Și a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ și iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ.

Talcuieste Bartolomeu Anania: cuvantul silnicie este grecescul "adikia", adica agresiune, asuprire, cruzimea celui puternic fata de cel slab. Iar cand se vorbeste de tot trupul e vorba inclusiv de animale: toata carnea. Deci in toata creatia incepuse sa se manifeste aceasta cruzime. Atunci cum putea Dumnezeu sa creeze o lume evolutionista, bazata pe cruzime si pe legea celui mai puternic? Nu e aceasta o blasfemie cumplita?
Reply With Quote
  #135  
Vechi 18.05.2015, 04:48:54
Demetrius Demetrius is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2012
Mesaje: 2.978
Implicit

Citat:
În prealabil postat de bogdan81 Vezi mesajul
Ioan, draga frate, imi face o mare placere sa raspund problemelor ridicate de tine si sa am ocazia sa-mi precizez mai bine pozitia...
Legat apoi de ideea daca viata vesnica presupune renuntare la tot ce e legat de aceasta viata, cu siguranta problema e gresit pusa. Fiindca a renunta la egoism si la pacat cu siguranta nu inseamna a renunta la personalitatea si individualitatea fiecaruia, care este de fapt aportul nostru (inmultirea talantilor daca vrei) in dialogul nostru etern cu Dumnezeu. Dl Dragomir, pe care il admir din ce in ce mai mult, a explicat foarte bine la ce se refera acesti termeni. Viata vesnica, care incepe inca de aici, nu are nimic comun cu renuntarea si pasivitatea budista, cu acea stare de nepasare in care nu-ti pasa de nimic si te detasezi total de aceasta viata, vazuta ca un rau iremediabil. Aceasta conceptie nu este crestina...

Maica Domnului ramane pentru totdeauna maica sa, nu se transforma in barbat, sau in androgin, dimensiunea ei profunda de femeie si mama ramane vesnic. Orice alta interpretare de pe filiera neo-platonica in care toate aceasta bogatie si frumusete a creatiei dispare in loc de a se imbogati infinit in lumina lui Dumnezeu, indiferent de cine e sustinuta, nu e autentic crestina, dupa parerea mea, si nu are in ea nimic profund si frumos, indiferent de aparenta de seriozitate filozofica intelectualista pe care o degaja.
Spune-I asta lui Hristos, nu lui Ioan_Cezar.

6.Iisu s i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.(Ioan14,6)

Adica, nimeni nu se mantuieste decat ca Iisus Hristos, pe Calea(suferuintelor) pe care El a mers. Daca creatia asta Iisus a biruit-o, de ce tu o glorifici si-ti infigi ochii in ea? Te biruie ea pe tine?

33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea.(In16,33)

Ma bucur ca ti-ai precizat pozitia pentru ca iese la iveala interpretarea ta... subiectiva; talant nu esti tu (sau individualitatea ta), pe care tu ar trebui sa le rastignesti(sau individualitatea ta), ci Duhul Sfant, pe care primindu-L la botez, trebuie sa-L inmultesti pana se umple inima ta(eliminand din ea eu-l tau propriu, adica personalitatea) si sa propovaduiesti Duhul Sfant, caci de asta vei da seama la judecata.

Pe de alta parte, desi nu am citit lucrarile celor pe care i-ai numit in titlul topicului(Mtsoukas, Chardin), nu cred ca au sugerat ceea ce spui tu ca ar da de inteles, cum ca in creatia lui Dumnezeu ar aparea ceva fara harul Sau, cum se pare ca ai inteles tu.
Harul lui Dumnezeu este peste tot in lumea asta si nu poate fi eludat sau eliminat pentru ca El astfel a creat lumea ca sa evolueze automat conform vointei Lui; automat inseamna ca, prin Duhul Sfant, orice dereglare se va corecta cu orice sacrificii in folosul mantuirii. Astea sunt frumoase si bune foarte in zilele creatiei.

Pozitia ta este foarte dogmatica, dar se va regla si asta.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări,
Zvâcnită din Vrerea divină,
Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări
Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru)

Last edited by Demetrius; 18.05.2015 at 05:56:35.
Reply With Quote
  #136  
Vechi 18.05.2015, 10:25:12
bogdan81 bogdan81 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.05.2011
Mesaje: 1.270
Implicit

Demetrius, cuvantul Mantuitorului "Indrazniti, Eu am biruit lumea", se refera la lume inteleasa ca si categorie a pacatului, NU la lume ca creatie a lui Dumnezeu. Explica parintele Galeriu: In Noul Testament, cuvantul lume are 2 sensuri: lumea ca creatie a lui Dumnezeu care este fundamental buna si pe care Hristos a glorificat-o prin Intruparea si Invierea Sa, si lumea inteleasa ca si categorie a pacatului, adica pofta trupului, pofta ochilor, trufia vietii.
Pe aceasta a biruit-o Hristos, iar pe cealalta, creatia Sa, a glorificat-o, a sfintit-o si a indumnezeit-o. Cum putea sa-si distruga Creatorul propria creatie sau sa lupte impotriva propriei creatii ? Ar insemna ca lumea a fost creata de un demiurg rau ca in gnosticism, ceea ce ar fi o blasfemie, iar Hristos lupta impotriva propriei creatii? Sa nu fie.
Repet, la pacat suntem indemnati sa renuntam, nu la creatia lui Dumnezeu cea buna si frumoasa, cum spune cartea Facerii.
Reply With Quote
  #137  
Vechi 18.05.2015, 22:37:29
Demetrius Demetrius is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2012
Mesaje: 2.978
Implicit

Citat:
În prealabil postat de bogdan81 Vezi mesajul
Demetrius, cuvantul Mantuitorului "Indrazniti, Eu am biruit lumea", se refera la lume inteleasa ca si categorie a pacatului, NU la lume ca creatie a lui Dumnezeu.
Te contrazici fara sa-ti dai seama.
Cum poate creatia buna foarte a lui Dumnezeu sa aiba in ea categoria pacatului(fara sa fie inferioara ca necesitate a evolutiei)?

Citat:
În prealabil postat de bogdan81 Vezi mesajul
Explica parintele Galeriu: In Noul Testament, cuvantul lume are 2 sensuri: lumea ca creatie a lui Dumnezeu care este fundamental buna si pe care Hristos a glorificat-o prin Intruparea si Invierea Sa, si lumea inteleasa ca si categorie a pacatului, adica pofta trupului, pofta ochilor, trufia vietii.
Pe aceasta a biruit-o Hristos, iar pe cealalta, creatia Sa, a glorificat-o, a sfintit-o si a indumnezeit-o. Cum putea sa-si distruga Creatorul propria creatie sau sa lupte impotriva propriei creatii? Ar insemna ca lumea a fost creata de un demiurg rau ca in gnosticism, ceea ce ar fi o blasfemie, iar Hristos lupta impotriva propriei creatii? Sa nu fie.
Repet,[b] la pacat suntem indemnati sa renuntam, nu la creatia lui Dumnezeu cea buna si frumoasa, cum spune cartea Facerii.
Tu chiar crezi ce spui sau vorbesti din spusele "selectate" ale celorlalti ca sa argumentezi dorinta ta?
Hristos lupta, nu impotriva propriei creatii(un slab artificiu patimas, "dogmatic"), ci pentru eliberarea sufletului de atasarea catre tentatiile lumii.

Cred ca e mai bine sa inchei acest dialog. Cu bine!
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări,
Zvâcnită din Vrerea divină,
Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări
Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare