Inchisa in intuneric

Mai trebuie ceva despre care am uitat: rabdare.
In ambele sensuri, si acela de a rabda si acela de a astepta. Nu vin toate dintr-o data. Dar vin!

[Ekaterina]

În prealabil postat de ilinca_m

De ceva timp, cativa ani as putea spune, sunt inchisa in intuneric. M-am imprietenit cu frustrarea, ura, incapatanarea si patima; nu vad mai departe de ele. Toate acestea m-au adus intr-un punct mort, din care nu mai pot iesi. Sunt mandra si nu vad prea departe!

Sunt constienta ca daca nu ma trezesc la timp, casnicia mea ar avea de suferit, deja este destul de zdruncinata si asa. Am o relatie extraordinar de proasta cu socrii si sora sotului; ii urasc enorm si tot ce fac, de fapt, fac doar impotriva mea; am deja un suflet bolnav. Nu am avut destula intelepciune sa trec peste probleme atunci cand trebuia; am vrut sa-mi demonstrez mie si intregii lumi ca EU AM DREPTATE, cand de fapt, nu am facut decat sa agravez lucrurile; eu si sotul meu aproape ca nu mai vorbim cu ei; am rupt orice relatie (am si un copil care nici nu prea ii cunoaste ); dar nu am obtinut nimic din asta, decat multa durere. Sunt obsedata de ei, nu pot sa ma desprind de trecutul greu care ma incarca si acum; au fost multe batalii intre noi, soldate de cele mai multe ori cu esecuri; eu sunt mandra, ei la fel; iar sotul meu e la mijloc si sufera ca un caine.

Ajutati-ma sa ma trezesc!

Am citit postarile incurajatoare, in care se vede multa bunatate, scrise cu marinimie de suflet, pentru a te ajuta sa depasesti aceasta situatie. Spovedania este si din punctul meu, prima solutie de luat in calcul.

Dumnezeu m-a lasat sa inteleg in relatia cu ceilalti, printre care si cu soacra mea, ca pacea este de patru ori mai mare decat dreptatea, asa cum spunea parintele Arsenie Papacioc.

P.S. Bartolomeu Anania spunea ca atunci cand nu putem ierta pe cineva il ducem in spate. Greutatea nu este usor de suportat, iar eliberarea nu vine decat atunci cand poti ierta.

O prietena imi spunea ca duhovnicul i-a spus ca atunci cand te mariti ii iei si pe socri la pachet, iar pentru ca nora sa se inteleaga cu soacra e nevoie de multa inteligenta din partea ei. Iti spun asta, pentru ca foarte des in jurul meu vad relatii tensionate intre nora si socri. Dar viata asta nu este perfecta, intotdeauna exista o pricina de suferinta, daca nu sunt socri, atunci cu siguranta poate fi altceva...

Singura solutie pe viitor este sa te raportezi la ei asa cum sunt si nu cum ar trebui sa fie. Este greu... si nu ma simt in masura sa mai spun nimic in afara de: rugaciunea le rezolva pe toate.

[adrian010155]

În prealabil postat de ilinca_m

De ceva timp, cativa ani as putea spune, sunt inchisa in intuneric. M-am imprietenit cu frustrarea, ura, incapatanarea si patima; nu vad mai departe de ele. Toate acestea m-au adus intr-un punct mort, din care nu mai pot iesi. Sunt mandra si nu vad prea departe!

Sunt constienta ca daca nu ma trezesc la timp, casnicia mea ar avea de suferit, deja este destul de zdruncinata si asa. Am o relatie extraordinar de proasta cu socrii si sora sotului; ii urasc enorm si tot ce fac, de fapt, fac doar impotriva mea; am deja un suflet bolnav. Nu am avut destula intelepciune sa trec peste probleme atunci cand trebuia; am vrut sa-mi demonstrez mie si intregii lumi ca EU AM DREPTATE, cand de fapt, nu am facut decat sa agravez lucrurile; eu si sotul meu aproape ca nu mai vorbim cu ei; am rupt orice relatie (am si un copil care nici nu prea ii cunoaste ); dar nu am obtinut nimic din asta, decat multa durere. Sunt obsedata de ei, nu pot sa ma desprind de trecutul greu care ma incarca si acum; au fost multe batalii intre noi, soldate de cele mai multe ori cu esecuri; eu sunt mandra, ei la fel; iar sotul meu e la mijloc si sufera ca un caine.

Ajutati-ma sa ma trezesc!

Iubeste-ti sotul si asculta-l pe el. Este un om minunat.