Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

''Tot binele si frumosul se reuseste si se savarseste prin postire''[Sf.Grigorie Palama]
''Postirea intareste rugaciunea,se face aripa in mersul ei catre cer,este mama sanatatii,pedagogul tineretii,podoaba batranetilor.''[Sf.Vasile Cel Mare]
Fie ca Bunul Dumnezeu sa daruiasca inimii fiecaruia dintre noi toate darurile ceresti,toate virtutile evanghelice; credinta,dragoste,rugaciune,rabdare,blandete,smere nie pentru ca sa putem tine piept in aceasta lume pamanteasca si sa pastram chipul lui Dumnezeu in sufletele noastre!
POST CU FOLOS DUHOVNICESC!

[cristiboss56]

"Nu căuta la frumuseţea chipului, ci la aceea a sufletului omului; nu lua în seamă haina , ci vezi ce anume îmbracă ea; nu te lăsa sedus de o casă arătoasă, ci află mai întâi cine stă în ea şi ce fel de om, este..."

Sf.Ioan de Kronstad

[Yasmina]

Iubitii nostri frati crestini,
Cu toate cerurile, cu toată creaţia lui Dumnezeu, dacă n-ar fi Maica Domnului, n-ar fi atât de foarte frumos şi împlinită. Este stăpâna cerului şi a pământului! E uşor să spui lucrul acesta, dar când spui şi a cuvântului… Este atâta loc în împărăţia lui Dumnezeu, să stea ca o împărăteasă, dar îi convine mai mult să stea la căpătâiul nostru!

Şi să ştiţi că oricare ar fi motivul întristărilor şi al supărărilor, sunt numai de la draci! Cum e posibil să deznădăjduim când avem un frate atât de grozav şi de puternic, care este Hristos, şi o mamă atât de cuprinzătoare, peste tot, care e Maica Domnului! Dumnezeu ne-a făcut dintr-o mare iubire, dar numai pentru El, nu ne-a făcut şi pentru altceva, ca să fim în Împărăţie împreună în marea bucurie şi veselie alături de El! Dar pentru lucrul acesta trebuie să jertfim.

A căzut Adam, Dumnezeu ne-a creat perfecţi, ne-a creat cu mari posibilităţi pentru că umanitatea este superioară angelităţii îngerilor! Domnul Iisus Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam, ne-a adus putinţa de a ne îndumnezei după har.

În Evanghelia de aseară Maica Domnului spunea la Sfânta Elisabeta că mare dar mi-a dat, de acum mă vor bucura toate neamurile pământului, a căutat spre smerenia roabei Sale! Ce-o să zică duşmanii Maicii Domnului, care zic că-i o simplă femeie, măcar că şi chiar femeia simplă înseamnă viaţă, înseamnă nădejde! Dar cum să vorbeşti aşa de Maica Domnului? E îngrozitor de vinovat! Şi totuşi acestor oameni la judecata cea din urmă, Maica Domnului le va arăta această nebănuită pedeapsă: „Vă iert, dar, fraţi creştini! Domnul Dumnezeu poate să facă orice dar un lucru nu poate, să-şi calce cuvântul!” Şi dacă este vorba aşa şi nu se va pocăi, în focul iadului zice că o să se ducă! Ne aşteaptă clipă de clipă, veacuri întregi, ne aşteaptă să ne îndreptăm inima către El, pentru că o simplă suspinare e o rugăciune mare!
Nu vă descurajaţi! Am spus că e nevoie de cruce, de jertfă, pentru că trebuie să dărâmăm în noi tot ce a creat păcatul şi tot cu darul lui Dumnezeu vom face şi această nebunie. Pentru că nu este ruşine să mori strivit de dureri! E ruşine să mori istovit de plăceri!

Ne-a creat cu atâta putere, cu atâta dragoste dar ne-a făcut liberi ca să avem, zice-se, şi noi meritul că suntem în Împărăţia Cerului. Dar şi aici ne ajută pas cu pas, ne spune Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia mea!“. Dacă nu se mişcă fir de păr, nu se mişcă nici fir de iarbă, nici o frunză nu se mişcă fără voia lui Dumnezeu.

Am primit un bileţel într-o împrejurare, unde vorbeam, îmi spune unul că „eu am făcut un păcat mic“. Fraţilor, nu este lucrul mic în viaţă răul cel mai mic! E foarte mare păcatul! Şi atunci eu, era lume mai multă decât aici: „Domnule dragă, eu ştiu pe cineva care avea un păcat şi mai mic decât al matale! Adam n-a făcut decât că a muşcat dintr-un măr dar a răsunat cerul şi pământul, pentru că făcuse o neascultare, pentru că se despărţise de Dumnezeul lui!” Pentru lucrul acesta a trebuit, pentru că a fost jignită Sfânta Treime, Dumnezeirea, să Se întrupeze Cineva din Sfânta Treime şi aşa S-a întrupat Mântuitorul, aşa cum ştiţi. Dar pentru ca noi să străbatem, deşi suntem guvernaţi de El, cu multe ajutoare, avem înger păzitor, pe care l-aţi cam uitat! Şi spune aşa într-un loc: „E cu neputinţă să nu mori dacă l-ai vedea in adevărata lui lumină!“. Îngerul păzitor nu e singur, are alte miliarde de îngeri care sunt o mare unitate. Sunt extrem de puternici pentru că sunt extrem de curaţi!

Avem pe Maica Domnului, dacă este atât e destul! Maica Domnului este o nouă lume, Maicii Domnului îi place să stea la căpătâiul dureroşilor, la capătâiul suferinzilor, deşi stăpâneşte întreg cerul şi pământul. Este o enorm de mare greşeală aşa cum spuneam, să nu-i ceri nimic! E foarte supărată pe acei care nu-i cer nimic. Ne rugăm încontinuu să mai trăim, dar cu o condiţie, să purtăm crucea. A trebuit să vină Mântuitorul ca să ne salveze în urma unei căderi care a făcut-o Adam, v-am spus, a muşcat dintr-un măr.
Toate minunile pe care le-a făcut Mântuitorul, pe care le ştiţi, ne stă mintea în loc! Învia morţii ca şi cum era treaz. Dar n-a văzut lumea minunile pe care le-a făcut, numai atunci când a fost pe cruce, pentru că necesita această suferinţă cu orice chip. Când Mântuitorul era pe cruce, acum se văita Satana, a fost răpus! Nu putea în iubirea Dumnezeiască care stăpâneşte totul. Tot, fraţii mei! Nu există gând şi mişcare de păr să nu ştie! Dracul, dragii mei, e un tolerat, n-are nici o putere! „Îndrăzniţi“, a spus Mântuitorul, „Eu am biruit lumea!” şi ce alta doresc decât să aprindeţi focul pe care Eu l-am aprins.

Nu este timp de şagă, am fost în viaţa mea la multe căpătâi de morţi: plânset, vaiet, răcnet, muget, mii de glasuri fremătătoare. Vedeau păcatele pe care le-au făcut! Nu se puteau repara altfel decât înapoi, [dar] inapoi nu mai putea, că venise moartea. Moartea e o realitate, iadul e o realitate, raiul e o realitate – mereu auzim lucrurile acestea, mereu fiecare dintre noi spune ceva, bate un clopot în inima noastră: „Trezeşte-te!“.

Sigur că de asta am spus că e nevoie de jertfă! Oriunde ai fi, chiar în iubire, în familie, peste tot e nevoie de armonie. Ca să faci armonia e nevoie să ştii să jertfeşti! Ce ţi se cere? De ce vă speriaţi? De ce se zice: „Drace, drace!“. El zice: „Doamne, Doamne!“. Dumnezeu e bucuros de numai atât! Nu trebuie o mare meşteşugire, şi în sfârşit, tehnică neapărat a rugăciunii! Pune-ţi inima în mişcare! I-am spus lui Dumnezeu, şi cu cât i-am spus mai mult cu cât ne-a pierdut Adam. Ne-a adus putinţa de a fi dumnezei, ne-a dat putinţa să iubim duşmanii! Suntem mereu şi-n situaţia să repetăm că putem orice, dar părinte, să iubim vrăjmaşii nu putem. Bine dragii mei, care ziceţi că nu puteţi, dar ce vi se pare aşa de mare povară? Să zici: „Doamne, Doamne!“.
Iadul e o realitate care nu poate fi dezminţită, o confirmă: „mergeţi în focul cel de veci“. Focul veşnic e fără lumină! E de mii de ori mai tare în calorii decât asta de aici! Cât stai acolo? “O mie de ani“. Nu! O veşnicie! Pentru că nu i-ai spus ăluia: „Iartă-l Doamne!“. M-a înjurat, m-a lovit, m-a furat… Ce puţin! Eu m-am convins la căpătâiul atâtor morţi că toţi se căiau grozav, voiau să mai trăiască o zi! Ca să-şi pună lucrarea în regulă, care era foarte greu, nu s-a mai putut, decât atât. Astăzi este ziua aia! Dacă nu murim ne împodobim cu daruri deosebite, să putem sufla şi răsufla. Fraţi creştini, suflarea şi răsuflarea e un dar de la Dumnezeu, nici asta nu este a noastră! Totul – suntem guvernaţi, stăpâniţi de marea Lui iubire.

Vă daţi seama dumneavoastră ce se poate întâmpla dacă Mântuitorul Dumnezeu refuză să ne mai iubească?! Pentru că suntem cu gânduri frumoase, nu vă descurajaţi niciodată, este omeneşte să greşeşti, îngereşte să te ridici şi drăceşte să rămâi în groapă!

Acesta-i timpul, nu amânaţi cu nici un chip pe mâine! Nu vreau să fac istorie în tot ce vreau să vă spun, dar vreau să vă spun că este cel mai preţios timp acum, dovada este că stăm în picioare şi că am venit cu râvnă să împodobim aici cu prezenţa noastră acest grozav de mare praznic!

Ne spune Mântuitorul că atunci vei trece de la moarte la viaţă… Moartea-i o realitate, iadul de asemenea, v-am spus, Dumnezeu nu poate să facă un lucru, să-şi calce cuvântul. A spus aşa, aşa va judeca! A apărut iadul care este cea mai mare durere a lui Dumnezeu. Vă amintesc, să nu vă îngrijoraţi nici să vă înspăimântaţi. Sunt foarte convins că veţi vedea la răscrucea cea din urmă ce important a fost momentul acesta, prezenţa dumneavoastră aici.
Noi batem clopotele, ne luptăm să fim prezenţi, şi nu vi se cere nimic decât atât, să fii prezent şi să spui: „Maica Domnului nu mă lăsa!“. Credeţi că e puţin? Nu e puţin unde e dragoste desăvârşită. Acolo unde e dragoste desăvârşită totul este posibil. Încercaţi să vă iubiţi!

Vă spun dragii mei, iubirea este criteriul judecăţii de apoi. Nu faceţi pofta acestui drac, că iar spun: e cu neputinţă să nu mori dacă dai în adevărata lui răutate, urâciune. O fetiţă mai mărişoară a văzut un drac, nu în adevărata lui urâciune, şi a preferat să meargă toată viaţa cu picioarele goale pe jar decât să mai vadă un drac! E o realitate, atât de mult l-a sluţit păcatul, lepădarea, urâciunea, şi tot ceea ce a făcut şi face. Dar nu vă speriaţi! Dumnezeu ne-a ascultat, ne-a dat înger păzitor, ne-a dat pe Maica Domnului, avem toate cetele de îngeri. Un părinte, îi citea ucenicul rugăciunea, părintele a făcut aşa şi a zis fratele: „Ce e părinte?“, „Ai greşit că am văzut îngerul dând din aripi!” Orice gând îl ia şi-l duce la Dumnezeu că-i înger păzitor, nu doarme în post!

Aveţi îndrăzneală, e tot ce vă putem spune, pentru că avem multe de spus, pentru că în inimile noastre foarte pretenţioase, aici nu mai e nevoie de multe, e nevoie de mult! E nevoie de adâncime, de a trăi acolo unde suntem!
E o mare bucurie pentru noi mânăstirea de-aci, că sunteţi prezenţi aici, şi cu alte cuvinte suntem una!

Nu vă temeţi de judecată dacă aveţi pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului! În noi stă toată fericirea veşnică. Luaţi lucrurile aşa cum sunt şi încercaţi, fraţilor încercaţi să vă iubiţi! Dacă nu se poate, cel puţin să nu vă omorâţi, să nu vă duşmăniţi!

N-am alt termen, decât ăsta: „Moarte sau viaţă!” Şi m-au întrebat mulţi ce e viaţa şi am răspuns: „Viaţa e moarte continuă!“, pentru că e mereu jertfă. Nu contează celelalte, ce spune lumea şi ce latră dracul! Contează ce spune Dumnezeu despre mişcarea inimii noastre.
Vă preţuim sincer, noi ne rugăm aici, chiar dacă nu vă interesează dar barem să ştiţi, ne rugăm pentru toată lumea şi sigur, pentru dumneavoastră acesta-i semnul material că sunteţi cu inima prezentă. N-aţi venit la praznicul din Techirghiol, aţi venit la un praznic ceresc sub oblăduirea, mângâierea, bucuria, nespus de marea veşnicie fericită a Maicii Domnului!

[cristiboss56]

Din spovedaniile unui pelerin rus către duhovnicul său: Pentru mântuirea sufletului e necesară, mai întâi, adevărata credinţă. Sfânta Scriptură spune: „Fără credinţă nu e cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu” (Evrei 11, 6); „Cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16). Credinţa nu vine de la noi, ci e un dar de la Dumnezeu. Şi credinţa, ca un dar duhovnicesc, se dă de către Duhul Sfânt: „Credeţi şi vi se va da” (Marcu 11, 24). Apostolii nu au fost în stare să trezească în ei înşişi, cu propria lor putere, o credinţă desăvârşită, dar L-au rugat pe Iisus Hristos: „Doamne, măreşte-ne credinţa” (Luca 17, 5).

Sfântul Ioan Carpatiul spune că atunci când noi chemăm numele lui Iisus în rugăciune şi zicem: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, răspunde la fiecare cerere glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, ţi se iartă păcatele”. Şi tot el spune că la orice ceas rostim noi rugăciunile, nu ne deosebim întru nimic de sfinţi, de cuvioşi şi de mucenici, căci - după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur - rugăciunea, chiar când e rostită de noi, care suntem plini de păcate, ne curăţim numaidecât. Aşa spun Sfinţii Părinţi: nici o rugăciune - ori este rea, ori este bună - nu este pierdută înaintea lui Dumnezeu.

Ușurința, căldura şi dulceaţa ne arată că Dumnezeu ne răsplăteşte şi ne mângâie pentru această nevoinţă.

Iar greutatea, întunecimea, uscăciunea, dovedesc că Dumnezeu ne curăţă şi ne întăreşte sufletul.

Iar prin această folositoare răbdare, Dumnezeu îl mântuieşte pe om, pregătindu-l, cu toată smerenia, să guste viitoarea dulceaţă harică.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 79-80)

[cristiboss56]

Ca o lumânare

Am întâlnit oameni care stăteau mai drepţi decât mulţi alţii. Erau cei care învăţaseră să aibă sufletul mereu îngenuncheat în faţa lui Dumnezeu.

Am întâlnit oameni care aveau zugrăvită pe chip o bucurie cum n-o aveau mulţi alţii. Erau cei din a căror inimă izvorau neîncetat, nevăzut, nebănuit, lacrimi de pocăinţă.
Am întâlnit oameni care m-au certat mai mult decât alţii. Erau cei care aveau ascunse în inima lor toate zâmbetele mele, pe care le ştiau pe de rost.

Am întâlnit oameni care au fugit când mă iubeau mai mult, au tăcut când îşi doreau mai mult să îmi vorbească, m-au gonit când se bucurau cel mai mult că am venit şi m-au lovit atunci când îşi doreau cel mai mult să mă mângâie. Am privit în inima lor şi am văzut că bătea, arzând, mai mult parcă pentru mine decât chiar inima mea. Bătea în ritmul respiraţiei mele.

Am privit lumânări care ardeau şi le-am văzut doar flacăra. Am privit lumânări care ardeau şi am văzut doar lacrimile de ceară şi fitilul negru îngenuncheat de suferinţă. Am privit lumânări drepte, frumoase, care nu plângeau... dar nici nu ardeau ...şi am încercat să îmi imaginez flacăra ce ar putea fi.

De atunci încerc să privesc şi flacăra ‒ aprinsa, mocnindă sau nenăscută încă ‒ din oameni şi jertfa din spatele ei. Şi cum poţi vedea şi una, şi alta fără lumina izvorâtă din flacăra ta? Din lacrima ta? Din îngenuncherea ta?

De atunci nu-mi doresc decât să ard, aşa cum arde o lumânare, luminând plecări şi întoarceri, cuvinte şi tăceri, mustrări şi mângâieri, bucurii şi dureri, cu binecuvântarea acelei multiubitoare flăcări care iartă totul, crede totul, speră totul, suferă orişice....

De atunci nu-mi mai doresc nici să ating soarele, nici să fiu o stea, nici să trăiesc numai în focuri de artificii... nu-mi mai doresc decât să învăţ să ard, mocnit, constant, pâlpâind iubire, căldură şi lumină, cu sufletul îngenuncheat şi cu trupul drept... ca o lumânare.

"Floarea din asfalt" - Alexandra Svet

[cristiboss56]

Imbogăţeşte-te nu numai cu avere, ci şi cu evlavie, nu doar cu aur, ci şi cu virtute, sau mai bine doar cu virtute. Fă-te mai cinstitor faţă de aproapele, arătând mai multă bunătate. Fă-te „dumnezeu” pentru cel aflat în strâmtorare, urmând milostivirii lui Dumnezeu. Dă-i ceva, cât de puţin, celui care are nevoie.

Pentru că şi cel mai mic lucru nu este neînsemnat pentru omul lipsit de toate, dar nici pentru Dumnezeu, pentru că ştie că este după puterile tale. În loc de ofrandă mare, dăruieşte-i râvna ta, şi dacă nu ai nimic, lăcrimează pentru el. Compătimirea din tot sufletul este cel mai bun medicament pentru cel care este la necaz. Adevărata afecţiune uşurează mult suferinţa.

Frate, nu are preţuire mai mică omul decât animalul, care dacă se pierde sau cade în groapă, legea îţi porunceşte să-l scoţi şi să-l îngrijeşti (Deuteronom 22, 1-4). Prin urmare, câtă milostivire trebuie să arătăm semenilor noştri, când chiar şi faţă de animale avem datoria să fim grijulii? „Cel care apasă pe cel sărman defăimează pe Ziditorul lui, dar cel ce are milă de sărac Îl cinsteşte”, ne spune Sfânta Scriptură (Pilde 14, 31). Cine nu primeşte un asemenea Datornic, care în afară de datorie, când va veni timpul, ne va da şi dobândă? Şi în alt loc spune din nou: „Prin milostenie şi prin cinste sunt curăţite păcatele”. Deci, să ne curăţim prin milostenie, să ne spălăm cu ierburi tămăduitoare murdăriile şi petele noastre, să devenim albi, unii ca lâna şi alţii ca zăpada, după milostivirea fiecăruia. (Sfântul Grigorie Teologul)

[cristiboss56]

" Scriptură spune: „Femeile înţelepte zidesc casa, iar cele nebune o dărâmă ca mâna lor” (Pilde 14, 1), iar poporul nostru spune din experienţă: „Femeia ţine casa”. De ce? Ce are special femeia, şi bărbatul nu? Dumnezeu a dăruit-o cu astfel de „arme” (iubire şi gingăşie), pe care, atunci când le foloseşte, îl robeşte, îl înmoaie pe bărbatul ei, oricât de barbar ar fi.

Un psiholog spune că mişcările femeii, modul de a vorbi, comportamentul, iubirea, dragostea, gingăşia ei ‒ toate au o subţirime, ceva distinctiv care îl răpune pe bărbat. Aceste însuşiri îl fac pe bărbat să nu se dezlipească de lângă soția lui. Şi deja casa este zidită pe o temelie adâncă și nezdruncinată."

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis )

[cristiboss56]

Să nu ne primejduim sufletul!

Să stăm bine, să luăm aminte, să judecăm cu multă chibzuinţă. Pentru nimic în lume să nu primejduim avutul cel mai de preţ – sufletul, oferind Domnului jalnicul, iritantul, netrebnicul spectacol al unor fiinţe refugiate în prostia rea, fudulă, stupidă a legalismului contabilicesc. Contabilitatea, celălalt nume al demonismului, arma preferată şi statornica metodă de lucru a vrăjmaşului! Să nu plece Hristos de la noi înfometat, înşelat, cu inima deşartă şi sufletul mâhnit. Tânărul bogat se îndepărtează trist, dar înţelept este a presupune că, văzându-l cum pleacă, Domnul se va fi îndurerat de El.

img_0829Dacă Hristos ne face neasemuita cinste de a ni se adresa, răspunsul nostru fulgerător – neoprindu-se la nimic altceva: real, cuminte, sigur – să fie numai: „Iată-mă, Doamne”. Răspuns neexaltat, neexagerat, străin de orice imprudenţă şi delir, răspuns calm şi sagace, pentru că ştie că realitatea cea mai reală se numeşte Hristos. Hristos acum şi de-a pururi. Hristos „cu timp şi tară timp”. Hristos, deţinătorul cheilor vieţii, Domn al sâmbetei şi al timpului.

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Cuvinte de credință, Editura Mănăstirii Rohia )

[cristiboss56]

Ca sa ramânem ucenicii Mântuitorului, credincioşii Cuvântului Său, ca să cunoaştem adevărul, ca să devenim liberi şi să scăpăm pentru totdeauna din robia păcatului, e neapărată nevoie de conlucrarea noastră. Mântuitorul face apel la libertatea noastră, pe care nu ne-o poate răpi nici o putere din lume şi de care nu se atinge nici Dumnezeu. „De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile”. „De voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averile”. „Ierusalime! Ierusalime! De câte ori am vrut să adun pe fiii tăi... dar voi n-aţi vrut!”

Dumnezeu nu vrea să ne aducă cu sila în Rai. Căci dacă noi am intra acolo cu răutatea în suflet, am pleca din nou ca Adam, deşi acesta nu era rău ca noi. Ba chiar de-am intra, nu în sânul lui Avraam, ci în însuşi sânul lui Iisus, L-am vinde ca şi Iuda, dacă nu ne curăţim inima de vicleşug. Dar - lucru de la sine înţeles - deplina noastră libertate atrage după sine şi deplina noastră responsabilitate.

(Arhimandrit Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină )

[cristiboss56]

Domnul ne învaţă din împărăţia cerurilor. Noi însă nu-L credem - nu credem că nu e voie să fii mojic, şi suntem mojici; nu credem că nu e voie să te enervezi, şi ne enervăm; nu credem că nu e voie să invidiezi, şi invidiem bunăstarea altora. Iar unii îndrăznesc să invidieze si harismele duhovniceşti de la Dumnezeu — acesta este, îndeobşte, un păcat înfricoşător, pentru că fiecare primeşte de la Dumnezeu ceea ce poate el să poarte.

Între oameni este foarte răspândită această boală a invidiei: ea fierbe în toţi. Ne invidiem unii pe alţii. Tot timpul ni se pare una sau alta, toţi ne dorim ceva mai grozav, mai bun, tot căutăm ceva pentru noi înşine. De această apucătură trebuie să scăpăm, pentru că dragostea tocmai că nu caută ale sale, ci caută folosul celuilalt. Iată înţelegerea pe care ar trebui să ne-o însuşim. (Protoiereu Dimitrie Smirnov)